Şedinţa publică din data de 24 mai 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia în anulare promovată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul penal nr. x/2018
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a reţinut că, prin decizia penală 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 71 din data de 1 martie 2019 a Judecătoriei Huedin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat, în baza probelor administrate în cauză, că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăţia inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Astfel, din declaraţia martorei B., a martorului C., a martorei D., din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 09.10.2017 şi din vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere aflate în interiorul Primăriei comunei Poieni, coroborate cu recunoaşterea faptei în cursul urmăririi penale, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune.
Curtea a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de violare a sediului profesional prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen. în forma refuzului de părăsire a incintei Comunei Poieni în condiţiile în care reprezentantul acesteia i-a cerut expres acest lucru, urmarea imediată a infracţiunii fiind crearea unei stări de pericol şi perturbarea activităţii persoanei juridice de drept public, legătura de cauzalitate rezultând din elementele definitorii ale conţinutului infracţiunii.
În ce priveşte cererea de încetare a procesului penal, Curtea a reţinut că la dosarul de urmărire penală (7-8-9 d.u.p.) există plângerea formulată de persoana juridică de drept public (prin reprezentantul acesteia în calitate de primar), iar în ce priveşte existenţa unor cauze justificative pe care inculpatul nu le-a invocat în concret, este de subliniat că exercitarea unui drept recunoscut de lege (protestul, solicitarea unor acte), trebuie să se facă cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., atât în ce priveşte felul şi cuantumul acesteia, cât şi în privinţa modalităţii de executare, fiind în măsură să asigure realizarea scopului urmărit prin aplicarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..
Examinând contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. din perspectiva reglementării art. 426 din C. proc. pen., Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din motivele contestaţiei în anulare înregistrate pe rolul Judecătoriei Huedin, la data de 19.06.2019, în dosarul nr. x/2019, condamnatul A. a contestat decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018
La primul termen de judecată, din data de 18.09.2022, contestatorul A. a precizat în mod expres că temeiul juridic al contestaţiei în anulare formulată este cel prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 339/10.10.2022 a Judecătoriei Huedin, pronunţată în dosar nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Huedin şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 605/A/21 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Anterior promovării contestaţiei în anulare declarate în prezenta cauză, la data de 04.06.2019, condamnatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul penal nr. x/2018
La data de 28.06.2022, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost casată decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 şi trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului, fiind, totodată, anulate formele de executare efectuate în baza sentinţei penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj.
Prin decizia penală nr. 437/A/13 martie 2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin şi, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Aşa fiind, Curtea a constatat ca lipsită de obiect contestaţia în anulare declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul penal nr. x/2018, ce a fost înregistrată în dosarul Judecătoriei Huedin nr. 1592/242/2019 şi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Cluj prin sentinţa penală nr. 339/10.10.2022 a Judecătoriei Huedin.
Începând cu data de 28.06.2022, când, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost casată, cu trimitere spre rejudecare, decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, nu mai există o hotărâre definitivă de condamnare aptă a fi cenzurată pe calea unei contestaţii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din din C. proc. pen. (temei juridic invocat de contestator în susţinerea căii extraordinare de atac supuse analizei la termenul de judecată din data de 18.09.2022).
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: ... b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".
Or, în cauză, deşi, la momentul promovării căii extraordinare de atac, exista o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen., la data de 28.06.2022, prin efectul admiterii recursului în casaţie promovat de condamnat, decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, a fost casată şi s-a desfiinţat soluţia de condamnare definitivă, fiind trimis dosarul Curţii de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, la acest moment, contestaţia în anulare cu care a fost învestită Curtea de Apel Cluj în prezenta cauză nu mai are obiect nemaiputând fi analizată sub aspectul admisibilităţii în principiu.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contesatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 13.04.2023, fiind fixat termen pentru judecată la data de 24.05.2023.
Examinând calea de atac promovată de apelantul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Cu titlul preliminar, Înalta Curte aminteşte că, inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Inadmisibilitatea căii ordinare de atac a apelului intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este prevăzut de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a formula calea de atac.
În cauza de faţă, se reţine că a fost declarat apel împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori prin care s-a respins ca rămasă fără obiect contestaţia în anulare declarată de apelantul A..
Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
În cauză hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare a fost desfiinţată, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost casată decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 şi trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului, fiind, totodată, anulate formele de executare efectuate în baza sentinţei penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin decizia penală nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj.
Ulterior, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Cluj, a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 71/01.03.2019 pronunţată de Judecătoria Huedin, pe care a desfiinţat-o în întregime şi pronunţând o nouă hotărâre, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Astfel, hotărârea împotriva căreia inculpatul A. a formulat contestaţie în anulare a fost desfiinţată.
În egală măsură, potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 5 din 04 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) s-a statuat în sensul că (...) hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Or, prin decizia apelată în cauză s-a examinat exclusiv admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate împotriva deciziei nr. 605/2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, prin care a fost condamnat iniţial inculpatul, constatându-se că hotărârea contestată a fost desfiinţată.
În aceste condiţii, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile speţei de faţă, nefiind depăşit momentul procesual al admisibilităţii în principiu, aşa încât prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Se constată, aşadar, că apelantul a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2023.