Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 200/Ap din data de 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 426 C. proc. pen. contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 14 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României prin raportare la art. 6 paragrafele 1 - 3, art. 14, art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 4 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, în sensul că textul de lege nu reglementează posibilitatea rejudecării cauzei când se constată abuz de putere, încălcări grave ale procedurii, erori de judecată, erori vădite în aplicarea dreptului material sau alte aspecte care decurg din interesele justiţiei.
Sub aspectul legăturii cauzei cu soluţionarea excepţiei, s-a invocat faptul că prin hotărârea de condamnare pe care recurentul a atacat-o cu contestaţie în anulare, ar fi fost încălcate, prin abuz de putere, dispoziţii constituţionale şi procedurale, nefiind dedusă corect perioada executată şi fiind condamnat în baza C. pen. vechi, pentru o parte din infracţiuni şi, conform C. pen. nou, pentru celelalte fapte.
Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul A. nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de articolul invocat, respectiv nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât nu se critică, prin prisma compatibilităţii cu legea fundamentală, vreunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen., ci, în realitate, contestatorul formulează o propunere de lege ferenda, solicitând completarea dispoziţiilor articolului menţionat în sensul introducerii unor cazuri de contestaţie în anulare, care să valorifice abuzul de putere, încălcările grave ale procedurii, erorile de judecată, erori vădite în aplicarea dreptului material sau alte aspecte care decurg din interesele justiţiei. Or, prin intermediul procedurii reglementate de Legea nr. 47/1992 nu se poate obţine o legiferare directă.
În aceeaşi ordine de idei, s-a reţinut şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale conform cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Chiar dacă în alte cauze au fost admise sesizări similare, această împrejurare nu poate influenţa soluţia adoptată în prezenta cauză, mai ales că în legislaţia naţională, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei încheieri penale, recurentul A. a formulat recurs, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile sesizării instanţei de control constituţional.
La termenul din data de 26 aprilie 2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului formulat, arătând că decizia atacată a fost pronunţată la data de 16 martie 2023, recursul fiind declarat la data de 21 martie 2023.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore, înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte.
Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".
Înalta Curte constată că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la data de 16 martie 2023, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.
În acest context, momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi (decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 384/2020).
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care recurentul putea contesta hotărârea Curţii de Apel Braşov, sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 16 martie 2023 (joi), ora 24:00, şi s-a împlinit la data de 19 martie 2023 (duminică), ora 02:00.
În consecinţă, calea de atac formulată de inculpat la data de 21 martie 2023, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deşi termenul pe ore se calculează pe unităţi libere de timp, se constată că, faţă de data pronunţării soluţiei apelate, termenul în interiorul căruia avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 19 martie 2023.
Deopotrivă, Înalta Curte aminteşte că, deşi termenul procedural s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, termenele pe ore nu se prorogă, astfel cum se întâmplă în situaţia termenelor socotite pe luni sau pe ani, lipsind o dispoziţie legală similară.
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Braşov.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 200/Ap din data de 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 200/Ap din data de 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 aprilie 2023.