Deliberând asupra recursului în casaţie formulate de inculpatul plt. A. împotriva Deciziei penale nr. 112/2022 din 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 93/04.10.2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Tribunalul Militar Bucureşti a hotărât asupra învinuirii aduse inculpatului plt. A. prin rechizitoriul nr. x/2021 din 16.02.2022 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, astfel:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul plt. A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) Din C. pen. a stabilit inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 5 (cinci) ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., a cărui exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul plt. A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
Conform art. 38 alin. (1) Din C. pen. a constatat că faptele se află în concurs real şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 8 (opt) luni închisoare, în final aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.
Executarea pedepsei principale a închisorii se face în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 5 (cinci) ani.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
Executarea pedepsei complementare va începe, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Conform art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.
Împotriva mai sus menţionate sentinţe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul plt. A.
Prin Decizia nr. 1112 din 12 decembrie 2022 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat plt. A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/04.10.2022 pronunţate de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. x/2022.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond, rejudecând:
1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., aplicate inculpatului plt. A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
2. S-a redus pedeapsa principală stabilită inculpatului plt. A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 2 (doi) ani închisoare la 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare.
3. S-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., stabilită inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., de la 5 (cinci) ani la 3 (trei) ani.
4. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului plt. A. pedeapsa principală cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă principală stabilită, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, respectiv 6 (şase) luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani şi pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării aceluiaşi drept.
5. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform disp. art. 92 din C. pen., de la data pronunţării prezentei hotărâri.
6. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. obligă pe inculpatul plt. A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Conform art. 94 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
7. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.
8. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Protecţia a Copilului Sector I Bucureşti sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Protecţia a Copilului Sector VI Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
9. Conform art. 94 alin. (2) din C. pen. supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. se va face de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
10. În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
11. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului dreptului prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. pe o durată de 3(trei) ani începe de la data pronunţării prezentei decizii.
12. În baza art. 65 alin. (3) din C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului dreptului prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. se execută pe parcursul executării pedepsei principale în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
13. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Curtea Militară de Apel Bucureşti a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la 10.04.2018, în jurul orei 00:28, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice, respectiv pe Calea x din Sectorul 1 din Bucureşti, pe breteaua de urcare pe Podul Grant, având o îmbibaţie alcoolică în sânge care depăşea limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, în condiţiile în care la prima probă biologică de sânge, recoltată la ora 02:14, a avut o alcoolemie de 1,60 g‰ alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă biologică de sânge, recoltată la ora 03:14, a avut o alcoolemie de 1,40 g‰ alcool pur în sânge, iar calculul retroactiv a evidenţiat o alcoolemie de 1,95 g‰ la ora 00:28.
Cu privire la critica inculpatului referitoare la inexistenţa infracţiunii de fals în declaraţii, s-a constatat că mijloacele de probă administrate au un grad de certitudine apt să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că prin modul în care a acţionat la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 23.06.2018, la 11.10.2019, la 21.11.2019 şi la 28.11.2019, cu prilejul audierii sale de către organele de urmărire penală, dând declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia militară şi la profesia sau ocupaţia sa, inculpatul a urmărit producerea unor consecinţe juridice pentru sine, prin ascunderea calităţii de militar activ, respectiv anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei.
Astfel, instanţa de apel a fost de acord cu punctul de vedere exprimat de judecătorul fondului în sensul că legea nu impune ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să îmbrace forma scrisă, fiind suficientă şi o declaraţie verbală, consemnată în scris de organul în faţa căruia a fost făcută, că anularea ulterioară a înscrisului în care a fost consemnată declaraţia nu are efecte asupra actului material în sine, realizat de inculpat, care constă în relatarea falsă şi că actul efectiv al afirmării, relatării, învederării unui fapt, nu poate face obiectul unei nulităţi, inculpatul putându-se dezice de afirmaţia falsă făcută sau poate încerca să-şi justifice acţiunea, dar nu poate înlătura modificarea realităţii obiective, care decurge din realizarea acţiunii respective.
În acelaşi sens, s-a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica inculpatului referitoare la inaptitudinea declaraţiilor sale de a produce consecinţe juridice întrucât acestea ar fi fost făcute în faţa unui funcţionar public necompetent să ia o asemenea declaraţie. Este adevărat că organul de urmărire penală este dator să-şi verifice competenţa imediat după sesizare şi că, în exercitarea dreptului la apărare, suspectul sau inculpatul nu este ţinut de obligaţia de a declara adevărul, însă acest drept se referă la fapta în sine de care este acuzat şi cu privire la care este solicitat să dea declaraţie, câtă vreme, potrivit art. 99 alin. (2) din C. proc. pen., suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare, iar potrivit art. 78 şi art. 93 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 107 din C. proc. pen., la începutul primei audieri şi la cele ulterioare, când organul judiciar consideră necesar, suspectului sau inculpatului i se adresează întrebări privind persoana sa, unele dintre acestea - situaţia militară, profesia ori ocupaţia - având drept scop tocmai verificarea competenţei, în situaţia în care aceasta nu a fost stabilită în mod cert până la data audierii. Astfel, contrar criticii inculpatului, poate fi subiect activ al infracţiunii de fals în declaraţii suspectul sau inculpatul care face declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia militară, profesia ori ocupaţia, declaraţii care nu pot fi catalogate ca simple apărări, câtă vreme acestea sunt făcute în vederea producerii unor consecinţe juridice pentru sine, prin ascunderea calităţii de militar activ, respectiv anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei, ca în speţă.
Suspectului sau inculpatului i se adresează întrebări şi referitoare la locul de muncă, însă locul de muncă nu este relevant pentru stabilirea competenţei, câtă vreme la o unitate militară lucrează atât militari, cât şi civili, aşa cum, de exemplu, la Guvern îşi desfăşoară activitatea atât membrii Guvernului, cât şi alte persoane ori cum la Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea atât membrii Curţii de Conturi, cât şi alte persoane. Însă, contrar criticii inculpatului, poate fi subiect activ al infracţiunii de fals în declaraţii suspectul sau inculpatul care face declaraţii necorespunzătoare adevărului şi cu privire la locul de muncă, dacă acestea sunt făcute în vederea producerii unor consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul.
Ca atare, s-a apreciat de către instanţa de apel că nu are nicio relevanţă faptul că în procesul-verbal de cercetare la faţa locului aflat la f.16 - 21 dosar u.p. se menţionează că A. este angajat la U.M. 0466, câtă vreme nu se indică şi funcţia acestuia. Pe de altă parte, corect a reţinut prima instanţă că activitatea desfăşurată de organele de poliţie la acel moment nu implica audierea inculpatului şi că, indiferent de consemnările din actul întocmit, nu era nicicum înlăturată pentru viitor, interdicţia de a declara informaţii nereale altor organe ale statului.
Or, în cursul urmăririi penale, la începutul primei audieri din data de 23.06.2018 în calitate de suspect de către organul de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră, persoană dintre cele prev. în art. 175 din C. pen., inculpatul plt. A., a declarat cu privire la situaţia militară că nu are obligaţii militare, deşi era cadru militar în activitate al Serviciului Român de Informaţii de la data de 14.10.2016, iar la data de 10.04.2018 avea gradul de sergent major (a se vedea adresele de la f.83 şi 87 dosar u.p.), iar referitor la profesie sau ocupaţie a precizat că este canotor. Pentru a întări cele declarate a indicat ca loc de muncă Federaţia Română . De asemenea, la începutul audierii din data de 11.10.2019 în calitate de inculpat de către acelaşi organ de cercetare penală a declarat cu privire la situaţia militară că nu are obligaţii militare, deşi era cadru militar în activitate al Serviciului Român de Informaţii, iar referitor la profesie sau ocupaţie a precizat că este canotor. Ulterior, la 21.11.2019 şi la 28.11.2019, fiind audiat în calitate de inculpat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, persoană dintre cele prev. în art. 175 din C. pen., inculpatul a declarat referitor la situaţia militară că este nesatisfăcută, deşi era cadru militar în activitate al Serviciului Român de Informaţii, iar referitor la profesie sau ocupaţie a susţinut că este sportiv de performanţă .
Prin acţiunile întreprinse la diferite intervale de timp la datele menţionate mai sus, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., inculpatul neoferind argumente serioase care să infirme starea de fapt expusă în rechizitoriu şi în considerentele sentinţei. În acest sens, nu are nicio relevanţă faptul că inculpatul a fost sportiv de performanţă în cadrul disciplinei de caiac-canoe a Cubului Sportiv C. Bucureşti, câtă vreme la data faptei era cadru militar în activitate al Serviciului Român de Informaţii, calitate care a fost ascunsă organelor de urmărire penală.
În plan subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale - producerea unor consecinţe juridice pentru sine prin ascunderea calităţii de militar activ - respectiv anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei, urmare pe care a dorit-o.
Declaraţiile făcute la datele menţionate cu privire la situaţia militară şi la profesia sau ocupaţia, consemnate în înscrisurile menţionate mai sus au prin ele însele eficienţă probatorie şi au fost de natură să conducă la producerea consecinţelor juridice urmărite de inculpat. Deşi pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă acea consecinţă juridică urmărită de inculpat s-a produs, în speţă anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei s-a produs ulterior termenului de judecată din 29.07.2020, în Dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, când inculpatul plt. A. a prezentat judecătorului de cameră preliminară adeverinţa nr. x/22.07.2020, din care rezultă că este militar activ, încadrat la U.M. x Bucureşti - SRI, de la data de 14.10.2016.
Aşa cum s-a arătat mai sus, contrar criticii inculpatului, Curtea a constatat că doar declaraţiile suspectului şi inculpatului cu privire la fapta de care era acuzat, infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) Din C. pen., date după emiterea ordonanţei din data de 16.07.2018, confirmată de procurorul civil, de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, nu mai pot fi valorificate în prezenta cauză, nu şi declaraţiile referitoare la situaţia militară şi profesie sau ocupaţie, întrucât potrivit art. 109 alin. (1) din C. proc. pen., doar după îndeplinirea dispoziţiilor art. 107 şi 108, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ce doreşte referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului plt. A. la data de 12 ianuarie 2023, iar data până la care inculpatul plt. A. avea posibilitatea să formuleze recurs în casaţie este 13 februarie 2023, inclusiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul plt. A. a declarat recurs în casaţie la data de 10 februarie 2023, prin avocat B., conform împuternicirii avocaţiale aflate la dosarul de recurs în casaţie al Curţii Militare de Apel Bucureşti.
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că, în mod greşit, a fost condamnat pentru infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectiva şi nici subiectivă.
Totodată, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii în baza art. 441 din C. proc. pen.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 6 martie 2023, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursurilor în casaţie era îndeplinită.
La data de 17 martie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Prin încheierea din data de 28 martie 2023, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a recursului în casaţie şi a fixat termen pentru soluţionarea acestuia de către Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, la data de 9 mai 2023.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele inculpatului recurent sunt, în esenţă, în sensul că a fost condamnat pentru infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., deşi fapta nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectiva şi nici subiectivă, întrucât a declarat în faţa organului de cercetare penală că este angajat al unei unităţi militare, iar, pe de altă parte, a declarat în faza de urmărire penală că este sportiv de performanţă, canotor, singurul aspect omis, probabil, şi din vina organului de urmărire penală, care nu a depus diligenţe să stabilească, având în vedere consemnarea din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, este funcţia sa.
Starea de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. constă în faptul că inculpatul, prin modul în care a acţionat la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 23.06.2018, la 11.10.2019, la 21.11.2019 şi la 28.11.2019, cu prilejul audierii sale de către organele de urmărire penală, dând declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia militară şi la profesia sau ocupaţia sa, a urmărit producerea unor consecinţe juridice pentru sine, prin ascunderea calităţii de militar activ, respectiv anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei.
În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 alin. (1) din C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acţiunea de a da declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia militară şi la profesia sau ocupaţia sa cu prilejul audierii sale de către organele de urmărire penală.
Contrar afirmaţiilor recurentului inculpat, Înalta Curte reţine că pentru a putea fi reţinută infracţiunea de fals în declaraţii este necesar ca declaraţia să fie una din acelea care, potrivit legii ori împrejurărilor, să servească la producerea de consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, nefiind necesară producerea efectivă a consecinţei juridice.
Astfel, se observă că la începutul primei audieri a suspectului sau inculpatului, organului judiciar îi revine obligaţia potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. pen., de a adresa întrebări cu privire la persoana sa, printre care, situaţia militară, profesia ori ocupaţia, având drept scop tocmai verificarea competenţei, în situaţia în care aceasta nu a fost stabilită în mod cert până la data audierii. Ceea ce nu poate face obiectul, în cazul inculpatului sau suspectului, infracţiunii de fals în declaraţii sunt aspectele legate de veridicitatea propriei declaraţii, care intervin ulterior îndeplinirii dispoziţiilor art. 107 şi 108 din C. proc. pen.
Declararea necorespunzătoare a oricăror date dintre cele prevăzute de art. 107 alin. (1) din C. proc. pen., nu poate intra sub incidenţa aspectelor legate de veridicitatea propriei declaraţii şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi făcută în scopul de a nu se autoincrimina.
Pentru reţinerea acestei infracţiuni nu este relevant că organul judiciar avea cunoştinţă de locul de muncă, atâta vreme cât recurentul inculpat a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii de consecinţe juridice, care, de altfel, s-au şi produs, în concret fiind vorba de anularea ulterioară a actelor de urmărire penală întocmite de organe judiciare necompetente după calitatea persoanei, care s-a produs ulterior termenului de judecată din 29.07.2020, în Dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, când recurentul inculpat plt. A. a prezentat judecătorului de cameră preliminară adeverinţa nr. x/22.07.2020, din care rezultă că este militar activ, încadrat la U.M. x Bucureşti - SRI, de la data de 14.10.2016.
În acord cu argumentele instanţei de apel, devine nerelevant faptul că recurentul inculpat a fost sportiv de performanţă în cadrul disciplinei de caiac-canoe a Cubului Sportiv C. Bucureşti, câtă vreme la data faptei era cadru militar în activitate al Serviciului Român de Informaţii, calitate care a fost ascunsă organelor de urmărire penală, cum, de altfel, este nerelevant şi faptul că în procesul-verbal de cercetare la faţa locului s-a consemnat că este angajat la U.M. x, câtă vreme nu se indică şi funcţia acestuia.
În plus, procesul-verbal de cercetare la faţa locului prevăzut de art. 195 rap. la art. 199 din C. proc. pen. nu cuprinde aceleaşi menţiuni precum cele enumerate în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. pen., cum ar fi cele legate de profesia ori ocupaţia şi locul de muncă.
Cu privire la criticile formulate de către recurentul inculpat potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv lipsa intenţiei la săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa ori neglijenţa organului judiciar de a lămuri aspectele referitoare la situaţia militară şi la profesia sau ocupaţia sa, Înalta Curte reţine că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
De altfel, se observă că argumentele apărării invocate în susţinerea tezei că, fie recurentul inculpat a declarat în faţa organului de cercetare penală că este angajat al unei unităţi militare, aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fie, în faza de urmărire penală, că este sportiv de performanţă, canotor, singurul aspect omis fiind funcţia sa, invocând, totodată, o neglijenţă a organelor de urmărire penală, în speţă, se referă în concret la forma de vinovăţie cerută de lege care nu ar fi realizată, respectiv la inexistenţa intenţiei directe ori indirecte a recurentului inculpat în săvârşirea infracţiunii.
Or aceste aspecte vizează chestiuni de fapt şi tind la o reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că atitudinea psihică a inculpatului a fost una specifică intenţiei directe, însă o atare analiză excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul plt. A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2022.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul plt. A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 mai 2023.
GGC - ED