Deliberând asupra contestaţiilor formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi de persoana interesată C. SRL împotriva încheierii penale din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2502 C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa de dispunere a măsurii asiguratorii nr. x/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă şi de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea inculpatului A., precum şi prin instituirea popririi, asupra sumelor de bani prezente şi viitoare aflate în conturile bancare deschise pe numele inculpatului A.
În baza art. 2502 C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa de dispunere a măsurii asiguratorii nr. x/2014 din data de 09.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile (altele decât cele cu valoare economică redusă şi de cele strict necesare traiului) aflate în posesia ori în proprietatea inculpatei B., precum şi prin instituirea popririi, asupra sumelor de bani prezente şi viitoare aflate în conturile bancare deschise pe numele inculpatei B.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare sechestru asigurător formulată de către persoana interesată SC C. SRL.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că potrivit art. 2502 C. proc. pen., având denumirea marginală Verificarea măsurii asiguratorii, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată, verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv, un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv, ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător".
În cauză, prin ordonanţele din datele de 09.04.2015, 29.04.2015 şi 25.05.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, procurorul, în cursul urmăririi penale, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor D., E., A., B., precum şi asupra bunurilor persoanelor interesate F., G., H., I., J., SC K. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, N., O., P., Q., R., S. şi T. în vederea confiscării speciale, în baza art. 249 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (5) şi alin. (6) C. pen.
Prin sentinţa penală apelată nr. 592/13.05.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 397 alin. (2) şi (4) şi art. 249 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor D. şi E. (cu excepţia imobilelor situate în oraş Bragadiru, str. x, jud. Ilfov şi Mun. Bucureşti) şi ale persoanelor interesate P., J., SC K. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, N. şi O.. Totodată, au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B. şi ale persoanelor interesate F., G., H., I., R., S. şi T.
Prin încheierea pronunţată de către Curte la termenul de judecată din data de 11.05.2022, definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate, au fost menţinute măsurile asigurătorii cu privire la apelanţii - inculpaţi D., E. şi A., intimata - inculpată B. şi persoanele interesate J., SC K. SRL, SC M. SRL, N., O., P., Q., R. şi T.
Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi art. 2501, aplicându-se în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., au fost introduse prin Legea nr. 6/2021, în vigoare începând cu data de 28.02.2021. Termenul de un an în care poate fi verificată măsura asigurătorie, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., curge de la data ultimei verificări a măsurii, şi anume 11.05.2022. În prezenta cauză, prin raportare la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii - 26.04.2023, s-a apreciat că acest termen este respectat.
S-a reţinut că în cauză, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 50 din Legea nr. 129/2019. Cu toate acestea, caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asigurătorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri, dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporţionalităţii.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, s-a constatat că, în cadrul aceleiaşi verificări, Curtea trebuie să examineze în cauza concretă dedusă judecăţii dacă întinderea măsurii asigurătorii care priveşte în cauză bunuri mobile şi imobile ale inculpaţilor şi ale persoanelor interesate, precum şi sume de bani (creanţe) datorate acestora, este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale). Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
S-a reţinut că, în prezentul dosar, deşi măsurile asigurătorii datează din aprilie - mai 2015, totuşi termenul nu este disproporţionat, având în vedere motivele care au dus la amânarea cauzei. Astfel, cauza este una complexă, impunând audierea unui număr mare de martori (instanţa de apel a încuviinţat readministrarea probei testimoniale cu 17 martori). Necesitatea respectării principiilor statuate de către CEDO în cauzele Beraru c. României şi Cutean c. României reprezintă un alt motiv care a determinat prelungirea procedurilor, deoarece probele s-au readministrat după fiecare modificare a compunerii completului de judecată. Toate aceste elemente constituie motive pentru a se aprecia că măsurile asigurătorii dispuse în cauză, chiar dacă datează din aprilie - mai 2015, totuşi nu sunt disproporţionate, având în vedere că procedurile judiciare s-au prelungit tocmai pentru a garanta dreptul părţilor la un proces echitabil.
Pentru aceste motive, în baza art. 2501 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost restrânse prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din data de 11.05.2022.
În ceea ce priveşte cererea de ridicare sechestru formulată de către persoana interesată SC C. SRL, s-a respins, ca neîntemeiată.
Astfel, prin ordonanţa din data de 09.04.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus luarea măsurii asigurătorii, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în posesia sau proprietatea SC M. SRL Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 09.04.2015, U., constând în construcţie şi teren, precum şi Clădirea anexă "Locuinţă de serviciu", au fost supuse măsurii asigurătorii. Imobilele respective au fost achiziţionate de către SC M. SRL de la apelantul - inculpat A., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2009 de către Biroul Notarial "V.". SC M. SRL este supusă procedurii falimentului, iar în cadrul procedurii de licitaţie publică organizată pentru vânzarea bunurilor debitoarei SC M. SRL, persoana interesată SC C. SRL a achiziţionat U. şi Clădirea anexă "Locuinţă de serviciu", potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.06.2022.
S-a reţinut că prin prezenta cerere, persoana interesată SC C. SRL a solicitat ridicarea sechestrului asigurător asupra U. şi asupra Clădirii anexă "Locuinţă de serviciu", precum şi instituirea acestei măsuri asupra sumei de 3.666.300 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor, preţ achitat de către persoana interesată.
Potrivit art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse. Prin urmare, potrivit art. 91 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, s-a reţinut că singurele operaţiuni exceptate de regimul juridic al bunurilor valorificate în procedura insolvenţei de a fi dobândite libere de orice sarcini sunt cele supuse măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse. De aceea, atunci când a adjudecat cele două imobile situate în Predeal, persoana interesată SC C. SRL nu le-a dobândit libere de sarcini, măsura sechestrului asigurător subzistând.
S-a reţinut că în cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, persoana interesată SC C. SRL a invocat buna sa credinţă, solicitând confiscarea prin echivalent a celor două imobile, potrivit art. 112 alin. (3) şi alin. (5) din C. pen. De asemenea, aceasta a susţinut că, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., bunul dobândit prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sunt banii cu care au fost achiziţionate cele două imobile, iar nu imobilele în sine. În plus, persoana interesată a învederat faptul că a fost încasat în contul unic de insolvenţă preţul plătit, şi anume suma de 3.666.300 RON, iar după plata onorariilor şi a cheltuielilor de procedură, a rămas suma de 3.284.571,21 RON, care poate fi pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală, potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
În legătură cu apărările formulate de către persoana interesată SC C. SRL, Curtea a constatat că, o parte dintre ele, precum calitatea sa de cumpărător de bună-credinţă sau faptul că bunurile provenite din fapte penale ar fi banii cu care au fost iniţial achiziţionate cele două imobile de către apelantul-inculpat A., sunt chestiuni de fond, care nu pot fi analizate în această etapă, ci la finalul cauzei, atunci când instanţa de control judiciar se va pronunţa, după epuizarea probelor încuviinţate în apel.
Totodată, Curtea a constatat că, din interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, nu rezultă că suma de 3.284.571,21 RON, poate fi pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală. Astfel, conform art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferenţele favorabile după plata onorariilor şi a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziţia organelor de urmărire penală.
S-a menţionat că din economia dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă faptul că organele judiciare penale ar avea vreun drept de prioritate asupra sumelor obţinute în urma vânzării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii în cadrul proceselor penale. Dimpotrivă, banii vor fi puşi la dispoziţia organelor penale după ce vor fi distribuiţi creditorilor înscrişi la masa credală şi după plata onorariilor şi cheltuielilor de procedură. Aceasta este interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
De altfel, s-a constatat că apărările invocate de către persoana interesată au mai fost analizate de către Curte prin încheierea de la termenul de judecată din 03.02.2023, iar prin prezenta cerere, deşi se invocă temeiuri noi, în esenţă, solicitarea este aceeaşi şi pentru aceste motive, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare sechestru formulată de către interesată SC C. SRL.
Împotriva încheierii penale din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în Dosarul nr. x/2015, inculpaţii A. şi B., precum şi persoana interesată C. SRL au formulat contestaţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub Dosar nr. x/2015, cu termen de judecată la data de 23 mai 2023 .
În esenţă, au solicitat admiterea contestaţiilor, desfiinţarea încheierii şi admiterea cererii de ridicare a sechestrului asigurator, apreciind că temeiurile iniţiale nu mai subzistă, precum şi că s-au modificat ca urmare a derulării procedurii de lichidare şi adjudecare a bunurilor, arătând că bunul nu se mai află în proprietatea sau posesia debitorului, persoana care l-a dobândit este de bună credinţă, iar bunul nu este unul interzis pentru care se dispune în mod obligatoriu confiscarea. Astfel, s-a susţinut că nu există un folos practic pentru menţinerea acestei măsuri, iar sub aspectul proporţionalităţii, menţinerea acesteia nu creează decât prejudicii. Totodată, a mai fost criticată încheierea contestată sub aspectul nemotivării acesteia, din perspectiva expunerii motivelor de fapt care au condus la menţinerea măsurilor.
Examinând contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi persoana interesată C. SRL împotriva încheierii penale din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Totodată, potrivit art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, părţii responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Analizând temeinicia şi legalitatea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte constatată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin ordonanţele din datele de 09.04.2015, 29.04.2015 şi 25.05.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, printre altele, în cursul urmăririi penale, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor A., B.
Prin sentinţa penală apelată nr. 592 din 13 mai 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B. şi ale persoanelor interesate F., G., H., I., R., S. şi T.
Prin încheierea pronunţată din data de 11.05.2022, definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate, printre altele, au fost menţinute măsurile asigurătorii cu privire la inculpaţii A. şi B.
Prin încheierea contestată din 26 aprilie 2023 Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 2502 C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii cu privire, printre alţii, la inculpaţii D., E., A., B. şi persoanele interesate J., SC K. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, N., O., P., Q., R. şi T. şi s-a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată SC C. SRL.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise.
În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curte apreciază că nu s-a depăşit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanţele procurorului din 09.04.2015 şi respectiv 29.04.2015. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă şi nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporţionată.
În acelaşi timp, Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016).
De altfel, Curtea Constituţională în parag. 23 din Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 12 aprilie 2016, a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi nu aduce atingere substanţei acestuia.
Totodată, Înalta Curte are în vedere complexitatea concretă şi particularităţile cauzei, care se află în faza de debut a cercetării judecătoreşti în apel, astfel încât, apreciază că durata măsurilor asiguratorii se menţine în limite rezonabile, iar în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea măsurilor asiguratorii instituite faţă de inculpaţii au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse în cauză.
Mai mult, în cauză, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 50 din Legea nr. 129/2019.
În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, precum şi suspiciunile care planează asupra inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară, precum şi proporţională cu scopul urmărit. În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, se constată că măsurile asigurătorii sunt proporţionale cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor ce fac obiectul confiscării ori care pot servi la acoperirea pagubei produsă prin săvârşirea infracţiunilor reţinute. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă, prin luarea acesteia fiind restricţionat doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor mobile şi imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.
Referitor la contestaţia formulată de persoana interesată SC C. SRL, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte are în vedere că motivele invocate sunt chestiuni de fond, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, ci la finalul cauzei, atunci când instanţa de control judiciar se va pronunţa pe fondul cauzei. De altfel, se constată că apărările invocate de către persoana interesată au mai fost analizate anterior de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea de la termenul de judecată din 03.02.2023, iar prin prezenta cerere, deşi se invocă temeiuri noi, în esenţă, solicitarea este aceeaşi.
Potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferenţele favorabile după plata onorariilor şi a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziţia organelor de urmărire penală.
Din economia dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă faptul că organele judiciare penale ar avea vreun drept de prioritate asupra sumelor obţinute în urma vânzării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii în cadrul proceselor penale. Dimpotrivă, banii vor fi puşi la dispoziţia organelor penale după ce vor fi distribuiţi creditorilor înscrişi la masa credală şi după plata onorariilor şi cheltuielilor de procedură. Aceasta este interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
Dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.
Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecăţii. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional. Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Prin urmare, se constată că subzistă şi nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea şi ulterior menţinerea măsurilor asiguratorii, iar criticile invocate privesc aspecte referitoare la procedura insolvenţei şi nu constituie motive care să se subsumeze ca fiind argumente pertinente care să conducă la ridicarea măsurilor dispuse în cauză.
Referitor la critica formulată privind nemotivarea încheierii contestate, Înalta Curte şi-a format convingerea că aceasta este neîntemeiată, fiind justă motivarea încheierii, întrucât se regăsesc motivele şi argumentele care au condus la dispunerea măsurilor asigurătorii din cauză, aceasta răspunzând criticilor formulate de contestatori.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că, în cauză, criticile formulate sunt nefondate, întrucât scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exerciţiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestuia, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârşirea faptelor penale.
Aşadar, se apreciază că nu se justifică în momentul de faţă ridicarea măsurilor asigurătorii, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, şi totodată, criticile inculpaţilor vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, urmând a fi examinate prin prisma probele ce vor fi administrate.
Relativ la cele ce precedă, instanţa supremă constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor, acestea fiind necesare şi proporţionale cu scopul urmărit şi se impune menţinerea ei.
Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi de persoana interesată C. SRL împotriva încheierii penale din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi de persoana interesată C. SRL împotriva încheierii penale din data de 26 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2023.
GGC - ED