Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 423/2023

Şedinţa publică din data de 18 iulie 2023

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

1. La data de 19.12.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2022, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 580/A din 04.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2020, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 721/2022 pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În argumentarea cererii, făcând trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 67 din 25.10.2022, condamnatul a arătat că, întrucât infracţiunile sancţionate cu pedepsele contopite prin decizia contestată [loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012), distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012), tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012), tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 05.12.2009) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. (faptă din 11.08.2017)] au fost comise în perioada 2009 - 2017, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale în raport cu acestea, cauză de încetare a procesului penal ce se impune a fi valorificată în calea extraordinară de atac exercitată.

Pentru argumentele prezentate, condamnatul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea, în parte, pe latură penală, a deciziei contestate, iar în rejudecare, admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 568 din 07.10.2021 pronunţată de Judecătoria Buftea şi dispunerea încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunile de:

- loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012), distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 17.05.2012), pentru care a fost condamnat la pedepsele de 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 1 an închisoare şi 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă la data de 11.10.2016, a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81 - 82 C. pen. din 1969;

- tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (faptă din 05.12.2009), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 298 din 15.10.2015 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin Decizia penală nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 861 C. pen. din 1969;

- conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. (faptă din 11.08.2017), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 568 din 07.10.2021 pronunţată de Judecătoria Buftea.

Totodată, a solicitat:

- să se repună în individualitatea lor pedepsele componente care au fost supuse operaţiunii de contopire prin decizia penală contestată;

- să se dispună înlăturarea dispoziţiilor privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte şi revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 298 din 15.10.2015 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin Decizia penală nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti;

- să se menţină pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. (faptă din 09.04.2019), aplicată prin Sentinţa penală nr. 568 din 07.10.2021 pronunţată de Judecătoria Buftea;

- să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2022 şi să se emită un nou mandat, conform hotărârii ce se va pronunţa în calea extraordinară de atac.

Deopotrivă, în temeiul art. 430 cu referire la art. 426 lit. b) C. proc. pen., condamnatul a solicitat ca, până la soluţionarea contestaţiei în anulare, să se dispună suspendarea executării hotărârii a cărei anulare o solicită şi punerea sa în libertate.

2. Astfel învestită, apreciind că, prin demersul său, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare şi împotriva unor hotărâri care nu au fost pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti (Sentinţa penală nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte şi Decizia penală nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti) şi luând act de susţinerile făcute de apărătorul contestatorului sub acest aspect, prin Decizia penală nr. 237 din 15.02.2023 (pronunţată în Dosarul nr. x/2022), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în temeiul art. 46 C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la contestaţia în anulare referitoare la Sentinţa penală nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte şi, respectiv, la Decizia penală nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi formarea a două noi dosare distincte.

Totodată, procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din 04.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în Dosarul nr. x/2020, prin aceeaşi decizie, Curtea a respins-o ca inadmisibilă.

3. În dosarul (disjuns) nr. x/2023, prin Decizia penală nr. 240/A din 15.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 47 C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi, în baza art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 429 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a notat că, în condiţiile în care obiectul cauzei îl constituie contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, potrivit dispoziţiilor art. 439 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a acesteia revine în mod exclusiv Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită.

4. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 14.03.2023, sub nr. x/2023.

Prin Decizia penală nr. 679 din 27.04.2023, reţinând că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 19.12.2022, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 580/A din 04.05.2022 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II -a penală, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza dispoziţiilor art. 51 C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

****

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 iulie 2023, formând obiectul Dosarului nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 18 iulie 2023.

Analizând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prezentul incident procedural este determinat de dezacordul dintre Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti cu privire la obiectul Dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, chestiune a cărei clarificare prealabilă condiţionează şi determinarea competenţei de soluţionare a acestuia pe calea regulatorului de competenţă.

Ca urmare, procedând, prioritar, la evaluarea acestei chestiuni, Înalta Curte constată că, învestită fiind cu judecarea contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 580 din 04.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2020 (prin care, printre altele, s-au contopit pedepsele aplicate contestatorului prin Sentinţa penală nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin neapelare şi decizia penală 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti), prin Decizia penală nr. 237 din 15.02.2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus disjungerea cauzei şi formarea a două noi dosare distincte, respectiv:

- Dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 245 din 21.07.2016 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin neapelare şi

- Dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din 04.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în Dosarul nr. x/2020, dispunând obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Prin urmare, cauza care a generat prezentul conflict negativ de competenţă are ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 1275 din 01.11.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, caracterul definitiv al hotărârii anterior menţionate, care a stat la baza constituirii dosarului, nepermiţând reevaluarea obiectului ei şi nici reconfigurarea acestuia în maniera expusă în Decizia penală nr. 679 din 27.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În contextul acestei constatări, reţinând că, potrivit art. 429 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prev. de art. 426 lit. a) - h) C. proc. pen. (aşadar inclusiv cel prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocat în speţă) se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana condamnată A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe persoana condamnată A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iulie 2023.

GGC - ED