Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 72 din data de 11 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 208 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de hărţuire (persoană vătămată B.).
În temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen. şi art. 208 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B., la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B., la o distanţă mai mică de 50 m şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
A constatat că, în ce priveşte infracţiunea de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Legea nr. 217/2003, înainte de a fi republicată în temeiul art. II din Legea nr. 183/2020.
În temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (09.08.2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi reţinerea art. 5 din C. pen., în condiţiile art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecţie (persoană vătămată B.).
În temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen. şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi reţinerea art. 5 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptului de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanţă mai mică de 50 m, şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni şi 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 60 zile = 20 zile).
În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, a aplicat inculpatului:
- pedeapsa complementară aplicată, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen. şi art. 208 alin. (2) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptului de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B., la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani;
- pedeapsa complementară aplicată, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen. şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi reţinerea art. 5 din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptului de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanţă mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5), cu trimitere la alin. (2) din C. pen., alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, a aplicat inculpatului:
- pedeapsa accesorie aplicată conform art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau de membrii familiei sale, precum şi dreptului de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B., la o distanţă mai mică de 50 m.
- pedeapsa accesorie aplicată conform art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. şi martorii C., C., D.) şi de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum şi dreptului de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanţă mai mică de 50 m.
În temeiul art. 91 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 6 luni şi 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula, conform art. 92 alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze, pe o perioadă de 60 zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Sector 4.
În temeiul art. 96 din C. pen., cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni.
În temeiul art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.131 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 131 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, iar suma de 2.000 RON, cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2020, a efectuat, în mod repetat, un număr de 40 de apeluri telefonice către persoana vătămată B. (în datele de 25.01 - 1 apel, 26.01 - 1 apel, 27.01 - 1 apel, 28.01 - 1 apel, 31.01 - 1 apel, 1.02 -1 apel, 2.02 - 2 apeluri, 6.02 - 1 apel, 7.02 - 1 apel, 11.02 - 1 apel, 16.02 - 1 apel, 17.02 - 7 apeluri, 20.02 - 2 apeluri, 4.03 - 2 apeluri, 11.03 - 4 apeluri, o altă zi din luna martie 2020 - 6 apeluri, 1.05-2 apeluri, 5.05 - un apel, 14.05 - un apel, alte două zile din luna mai 2020 - 3 apeluri) şi i-a adresat, prin 10 mesaje telefonice tip SMS, injurii, reproşuri pentru atitudinea pe care a manifestat-o în privinţa relaţiei inculpatului cu fiica persoanei vătămate şi, chiar, ameninţarea că "o să ajungă la puşcărie", împreună cu soţul şi fiul ei, cauzându-i o stare de temere.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: mesajele text sub forma unor sms-uri din 13 aprilie 2020, 16 aprilie 2020, 17 aprilie 2020, 19 aprilie 2020, 04 mai 2020, 09 mai 2020, 18 mai 2020, trimise pe numărul de telefon al martorului C. şi adresate persoanei vătămate B., declaraţiile persoanelor vătămate B. şi B., declaraţiile martorilor C., D., C., E., F. şi G..
În ceea ce priveşte cererea inculpatului de pronunţare a unei soluţii de încetare a procesului penal în temeiul disp. art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., curtea de apel a reţinut, în esenţă, că din conţinutul sesizării formulate de persoana vătămată la data de 09.01.2020 se poate deduce manifestarea de voinţă neechivocă a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului A. în ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire.
S-a mai reţinut că, în condiţiile în care, prin sesizarea din data de 25.05.2020, persoana vătămată B. a reiterat aspectele menţionate în plângerea depusă la data de 09.01.2020, precizând că situaţia a rămas neschimbată de la data primei plângeri coroborat cu împrejurarea că infracţiunea de hărţuire este o infracţiune de obicei, întreaga perioadă infracţională pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este acoperită de cele două sesizări formulate de persoana vătămată la data de 09.01.2020 şi 25.05.2020.
Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cele 40 apeluri telefonice primite de persoana vătămată B. de la inculpat în perioada ianuarie - mai 2020 şi cele 10 mesaje text pe care curtea le-a reţinut din cuprinsul acuzaţiei ca fiind cu certitudine adresate persoanei vătămate B. (în perioada 13 aprilie - 18 mai 2020), fac dovada certă că a existat o stare de temere.
Astfel, s-a constatat, contrar a ceea ce a susţinut inculpatul, că nu a fost vorba doar despre injurii, care nu puteau provoca niciun fel de temere, ci a fost vorba despre o atitudine de intimidare, menită să insufle frică, exprimată într-o tendinţă de supremaţie, cu dorinţa de a dovedi că inculpatul va "câştiga" până la urmă războiul dintre el şi familia persoanei vătămate B., chiar dacă va trebui să recurgă pentru aceasta la violenţă.
Astfel, în contextul în care, încă din anul 2017, după despărţirea inculpatului de persoana vătămată B., inculpatul a adresat ameninţări părinţilor acesteia, fiului şi fratelui său, fie direct, fie prin intermediul persoanei vătămate, persoana vătămată B. luând cunoştinţă despre existenţa ameninţărilor şi despre modalitatea extrem de negativă în care prezenţa inculpatului a influenţat viaţa fiicei şi nepotului ei, instanţa de fond a apreciat că este clar că şi un simplu telefon, efectuat cu număr ascuns şi fără a discuta nimic, a fost de natură a o alerta şi a-i provoca o stare de temere. Or, în speţă, s-au efectuat 40 de astfel de telefoane şi 10 mesaje text tip SMS, prin care inculpatul a urmărit să îi amintească persoanei vătămate B. că el încă există în viaţa fiicei sale şi că nu va putea fi îndepărtat.
Prin urmare, din moment ce persoana vătămată B. avea motive să se teamă că prezenţa inculpatului în viaţa fiicei sale nu putea avea decât consecinţe negative asupra sănătăţii fiicei şi nepotului, după cum avea motive să se teamă şi că inculpatul le-ar putea face rău soţului şi fiului, întrucât întreaga familie îl credea "în stare de orice", după cum transpare din declaraţiile luate persoanelor vătămate şi martorilor C., D., C., curtea nu a putut achiesa susţinerii inculpatului că nu a existat acea stare de temere, esenţială pentru acţiunea de hărţuire prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., chiar dacă, în perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020, pe teritoriul României a fost instituită stare de urgenţă şi circulaţia persoanelor a fost restrânsă considerabil. De altfel, în calitatea sa de avocat, s-a reţinut că inculpatul ar fi putut circula prin Cluj-Napoca şi în perioada stării de urgenţă, invocând necesitatea de a se prezenta la instanţă, având în vedere că, şi în perioada stării de urgenţă, s-au judecat cauze urgente, iar persoana vătămată B., cunoscându-l în stare de orice, a avut cu siguranţă reprezentarea acestui fapt, tocmai de aceea existenţa stării de urgenţă nu a putut fi un impediment pentru provocarea unei stări de temere prin atitudinea inculpatului de a o contacta telefonic şi prin mesaje text SMS.
Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de hărţuire, instanţa de fond a reţinut că elementul material rezidă din efectuarea de apeluri şi transmiterea de mesaje text tip SMS cu caracter repetat, cu scopul de a intimida, de a o îndepărta pe persoana vătămată de fiica sa şi a înlătura astfel influenţele care i-ar fi periclitat relaţia de cuplu cu persoana vătămată B..
Întrucât inculpatul a acţionat pe durata a cinci luni de zile, au existat apeluri şi mesaje la durate relativ scurte de timp, chiar şi zilnic, precum şi zile în care s-au efectuat mai multe apeluri, curtea a apreciat că, deşi nu poate avea în vedere două mesaje text descrise prin activitatea infracţională imputată inculpatului în rechizitoriu, deoarece se referă în mod evident la o persoană de sex masculin, respectiv la martorul C. (aprilie 2020) sau nu se referă la o persoană de sex feminin, astfel încât există un dubiu cu privire la care dintre soţii ... i-a fost adresat şi acest dubiu trebuie, potrivit art. 4 din C. proc. pen., să profite inculpatului (4 mai 2020), cele 40 apeluri telefonice şi cele 10 mesaje text de tip SMS în privinţa cărora s-a stabilit că provin de la inculpat şi au fost adresate persoanei vătămate constituie un număr suficient de acte care să releve obişnuinţa, infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., de care este acuzat inculpatul, fiind una de obicei.
Instanţa de fond a apreciat că starea de temere a fost produsă, contrar celor susţinute de inculpat, şi prin frecvenţa apelurilor efectuate şi prin conţinutul mesajelor text adresate persoanei vătămate. Chiar dacă inculpatul a sunat cu numărul ascuns şi nu a vorbit nimic, a închis telefonul când i s-a răspuns la apel, persoana vătămată a ştiut cine o contactează, deoarece, până la despărţirea fiicei sale de inculpat, nimeni nu o mai sunase cu număr ascuns, motivul acestor apeluri şi mesaje text constând în a-i arăta persoanei vătămate B. că nu va pleca din viaţa persoanei vătămate B., după cum transpare din declaraţiile persoanelor vătămate şi a martorilor C., D., C..
Or, privind în contextul faptelor petrecute anterior, aceste apeluri şi mesaje text, au fost cu siguranţă suficiente pentru a crea o stare de panică persoanei vătămate B., din moment ce persoana vătămată cunoştea modalitatea în care vieţile fiicei şi nepotului ei au fost tulburate de prezenţa inculpatului, după cum au menţionat prin declaraţiile lor toţi membrii H.. Persoana vătămată B. a fost bulversată, nu mai ştia cum trebuie să procedeze pentru a-i asigura linişte copilului ei şi a-l ajuta să treacă cu bine peste examenele şcolare pe care le avea, nu mai reuşea să mănânce, să îşi îngrijească copilul, pentru că inculpatul o forţa să îi acorde lui timp, în caz contrar urmând a-i hărţui părinţii sau fiul, a suferit de o formă severă de anemie, a slăbit foarte mult, iar martorul D. a avut nevoie de tratament psihiatric pentru a-şi putea găsi echilibrul, întrucât prezenţa inculpatului în viaţa lor, chiar după ce mama sa a decis să termine relaţia, l-a tulburat foarte mult.
Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a persoanei vătămate. Încălcarea libertăţii psihice rezultă din starea de temere cu privire la existenţa unui pericol viitor, constând în afectarea sănătăţii fizice şi psihice a fiicei şi nepotului persoanei vătămate B..
Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că acţiunile de hărţuire imputate inculpatului au produs starea de pericol incriminată de legiuitor în cuprinsul art. 208 alin. (2) din C. pen.. Infracţiunea este una de pericol concret, însă probatoriul administrat în cauză a făcut dovada că persoanei vătămate i-a fost provocată starea de temere, panică, ce justifică existenţa infracţiunii.
Sub aspectul laturii subiective, curtea a constatat că fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, inculpatul acţionând cu dorinţa de a produce o stare de temere persoanei vătămate B., cu scopul de a o intimida şi a o împiedica să mai încerce să-l separe de persoana vătămată B.. Cu alte cuvinte, a prevăzut rezultatul faptei comise şi l-a urmărit, în sensul disp. art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.
S-a mai reţinut că inculpatul A. a săvârşit şi infracţiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în formă continuată, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (09.08.2020), conform art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în perioada 28 mai 2020 - august 2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încălcat în mod repetat o măsură de protecţie instituită prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Cluj-Napoca în dispozitivul Sentinţei civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020 (Dosar nr. x/2020), efectuând 93 de apeluri telefonice către beneficiara ordinului de protecţie B. (într-una din zilele lunii iunie - 1 apel, în datele de 24.07 - 2 apeluri, 25.07 - 4 apeluri, 26.07 - 14 apeluri, 27.07 - 2 apeluri, 30.07 - 65 apeluri, 8.08 - 3 apeluri, 9.08 - 2 ori apeluri).
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în perioada 28 mai 2020 - 09 august 2020, inculpatul A. a apelat-o pe persoana vătămată B. de 93 de ori, cu toate că, prin Sentinţa civilă nr. 4463 din 28 mai 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a emis împotriva inculpatului un ordin de protecţie pe durata unui termen de şase luni, prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri faţă de B. şi D., faţă de locuinţa acestora, şcoala minorului şi locul de muncă al persoanei vătămate. Totodată, inculpatului i-a fost interzis, prin ordinul de protecţie, orice contact, inclusiv telefonic, prin mesaje, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu B. şi D..
S-a reţinut că apelurile au fost efectuate de inculpatul A. atât prin afişarea numărului său de telefon în momentul apelului, cât şi cu numărul ascuns. Astfel, în data de 24 iulie 2020, inculpatul A., care foloseşte numărul de telefon x, a apelat-o pe persoana vătămată B. de 2 ori, în data de 25 iulie a apelat-o de 4 ori, în data de 26 iulie 2020 inculpatul a apelat-o pe aceeaşi persoană vătămată de 14 ori, în data de 27 iulie a apelat-o de 2 ori, în data de 30 iulie 2020 a apelat-o de 65 de ori, în data de 8 august 2020 a apelat-o de 3 ori, în data de 9 august 2020 a apelat-o de 2 ori. De asemenea, inculpatul a apelat-o pe persoana vătămată B. în luna iunie 2020 (nu se cunoaşte data exactă).
Susţinerea inculpatului că nu a sunat ascunzându-şi numărul de telefon nu a putut fi primită, fiind contrazisă de declaraţiile persoanelor vătămate şi a martorilor C., D., C., din care rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul obişnuia să apeleze cu număr ascuns sau de pe alte numere de telefon decât cele pe care le cunoşteau, întrucât i-au blocat numărul şi nu mai puteau fi contactaţi. Însuşi inculpatul a furnizat, prin declaraţia sa, răspunsul la întrebarea "ce rost avea să sun de pe alt număr dacă oricum am încălcat ordinul de protecţie sunând de pe numărul meu care era public afişat la Barou", prin aceea că a susţinut că au existat situaţii în care a sunat-o pe persoana vătămată B. şi numărul era blocat.
Curtea a mai reţinut că persoana vătămată B. a fost lovită de inculpat şi, tocmai din acest considerent, a solicitat emiterea ordinului de protecţie, a avut probleme la serviciu şi dificultăţi în exercitarea mandatului de vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Cluj, iar la data emiterii ordinului de protecţie comunicase deja martorilor E. şi F., cu care a colaborat pe durata exercitării mandatului de vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Cluj, încetat în luna martie 2020, că are probleme cu inculpatul, că, deşi relaţia s-a terminat, nu mai poate scăpa de el, o hărţuieşte şi nu o lasă în pace.
Cu alte cuvinte, s-a constatat că nu doar membrii familiei persoanei vătămate B. cunoşteau că relaţia acesteia cu inculpatul încetase la momentul emiterii ordinului de protecţie, în 28 mai 2020, după cum transpare din declaraţiile luate părinţilor, fiului şi fratelui acesteia (în privinţa cărora inculpatul a susţinut că nu ar avea o imagine reală a ceea ce se întâmpla între el şi persoana vătămată B., pentru că, în accepţiunea lui, relaţia de cuplu continua, dar era ascunsă de familia persoanei vătămate), ci şi foştii colegi de serviciu. Aşadar, nu poate exista vreun dubiu asupra intenţiei persoanei vătămate de a întrerupe orice contact cu inculpatul pe durata ordinului de protecţie. Intenţia de a comunica a aparţinut inculpatului şi a fost unilaterală, tocmai de aceea a şi sunat-o cu insistenţă, chiar de 65 ori într-o zi.
Instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Legea nr. 217/2003 în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale faţă de limitele speciale de pedeapsă mai reduse prevăzute de legiuitor, şi a reţinut că, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, elementul material al laturii obiective constă în acţiunile inculpatului de a o contacta telefonic pe persoana vătămată B., de 93 ori, încălcând astfel măsurile dispuse în sarcina sa prin ordinul de protecţie emis conform Sentinţei civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. x/2020.
Urmarea imediată rezidă în încălcarea libertăţii psihice a persoanei vătămate. Infracţiunea este una de pericol abstract, iar inculpatul, prin acţiunile sale, a produs starea de pericol la care se face referire prin norma de incriminare, aducând atingere valorii sociale protejate: libertatea psihică a persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate rezultă din probatoriul administrat, întrucât, în lipsa acţiunilor inculpatului, prin care acesta a încălcat în mod repetat dispoziţiile ordinului de protecţie, nu s-ar fi produs starea de pericol incriminată de lege.
Sub aspectul laturii subiective, curtea a apreciat că inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie directă, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., prevăzând că, prin acţiunile sale, îi încalcă libertatea persoanei vătămate şi urmărind producerea unui asemenea rezultat, pentru a-şi impune voinţa şi a-şi asigura poziţia în viaţa persoanei vătămate, fiind deja notat că inculpatul încă se considera, şi chiar şi la acel moment, într-o relaţie de cuplu cu persoana vătămată B..
Este vorba despre o singură infracţiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecţie în formă continuată (cu 93 acte materiale), comisă, aşa cum dispune art. 35 alin. (1) din C. pen., în formă continuată, întrucât inculpatul a săvârşit, la intervale regulate de timp, fapte care întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 înainte de republicarea din august 2020, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, fiind animat de dorinţa de a menţine legătura cu persoana vătămată, de a-i dovedi că ei sunt încă un cuplu şi nimic nu îi va putea despărţi, chiar dacă, în calitatea sa de avocat, a cunoscut care sunt implicaţiile unei asemenea "dorinţe".
Şi în cazul infracţiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, s-a reţinut că probatoriul administrat în cauză face dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există şi a fost comisă de inculpat.
Cu referire la modalitatea de individualizare şi aplicare a pedepselor, notând dispoziţiile prevăzute de art. 74, art. 80 şi art. 83 din C. pen., curtea de apel a reţinut că infracţiunile de hărţuire şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie în formă continuată, reţinute în sarcina inculpatului A. sunt săvârşite în concurs real, iar gradul de pericol social care a rezidat în concret din activitatea infracţională a inculpatului este ridicat, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, libertatea psihică a persoanei care fusese victima violenţei fostului concubin, este însemnată, având în vedere împrejurările şi modul de comitere ale infracţiunilor comise, precum şi mijloacele folosite, faptul că inculpatul A. nu a recunoscut faptele şi nici nu şi-a asumat consecinţele acţiunilor sale, sens în care doar aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în cuantum suficient, poate garanta îndeplinirea celor trei funcţii ale pedepsei.
Curtea de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de hărţuire (limite de la 1 la 3 luni) şi a unei pedepse de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordin de protecţie (limite de la 1 lună la 1 an), sunt în măsură să respecte limita de proporţionalitate a sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea inculpatului.
Starea precară de sănătate a inculpatului (care, de altfel, nici nu a fost justificată corespunzător, prin prezentarea unor documente medicale conform cărora ar exista afecţiuni atât de grave precum cele învederate curţii cu prilejul luării declaraţiei) nu poate influenţa regimul sancţionator, din moment ce afecţiunile ar fi existat şi la momentul comiterii infracţiunilor şi nu l-au împiedicat să manifeste conduite prohibite de lege.
Prin raportare la natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, chiar dacă nici norma de incriminare de la art. 208 alin. (2) din C. pen., nici norma de incriminare de la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (09.08.2020), nu obligă la interzicerea unor drepturi, curtea de apel a considerat oportun ca, în contextul prev. art. 67 alin. (1) din C. pen., să interzică inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen.
Ca atare, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi starea de tulburare pe care inculpatul a adus-o în viaţa fiecăreia dintre cele două persoane vătămate, curtea a apreciat că se impune protejarea persoanelor vătămate şi a membrilor familiei lor prin aplicarea unor pedepse complementare, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen.
Întrucât s-a constatat existenţa unui concurs real de infracţiuni, curtea a procedat, în temeiul disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., la efectuarea contopirii între pedeapsa de 2 luni închisoare, la care va fi condamnat inculpatul ca urmare a comiterii infracţiunii prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., şi pedeapsa de 6 luni închisoare, la care va fi condamnat inculpatul ca urmare a comiterii infracţiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi reţinerea art. 5 din C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de 6 luni 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 2 luni, respectiv 60 zile = 20 zile).
Alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, se vor aplica şi pedepse complementare şi accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen.
Deoarece sunt îndeplinite cerinţele art. 91 alin. (1) din C. pen. şi nu este incident niciunul din cazurile de excludere prev. la alin. (3) al normei penale antereferite, curtea a opinat că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie, motiv pentru care va acorda inculpatului beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin urmare, în temeiul art. 91 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) din C. pen., curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 6 luni 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula, conform art. 92 alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pe durata termenului de supraveghere, instanţa de fond a hotărât ca inculpatul să respecte întocmai măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite în considerentele hotărârii, cu luarea în serios a beneficiului acordat de către instanţa de apel, ceea ce presupune că nu va comite alte infracţiuni, în caz contrar pedeapsa va fi executată în regim de detenţie, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea a insistat ca inculpatul să conştientizeze implicaţiile textului art. 96 din C. pen.
Împotriva acestei sentinţe penale, a declarat apel în termen legal, inculpatul A. solicitând, prin motivele de apel transmise la dosar la data de 10 octombrie 2023, prin e-mail, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, iar în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile relativ la persoana vătămată B. sau dispunerea amânării aplicării pedepsei în temeiul art. 83 şi urm. din C. pen.
A mai solicitat înlăturarea pedepselor complementare şi accesorii, precum şi a obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată.
În ceea ce priveşte încetarea procesului penal, inculpatul a arătat, în esenţă, că termenul general de prescripţie este de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., motiv pentru care faptele deduse judecăţii s-au prescris la data de 18.05.2023, respectiv la data de 09.08.2023.
Referitor la fondul acuzaţiilor imputate, a susţinut că acestea nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vreme ce la dosar nu există nicio probă care să releve existenţa faptei şi vinovăţia sa, prima instanţă reţinând în mod greşit situaţia de fapt.
A mai susţinut că nu a existat nicio plângere prealabilă pentru perioada 10.01.2020 - 24.02.2020 din partea persoanei vătămate B., precum şi faptul că deşi diferenţa dintre amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere nu este foarte mare, este esenţială în ce priveşte situaţia sa profesională.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2023, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 12 octombrie 2023, când instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată de apelantul inculpat A..
La acelaşi termen de judecată, apelantul inculpat A. a precizat că nu cere continuarea procesului penal şi că solicită să se dispună încetarea procesului penal, în raport de faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar instanţa de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cu ref. la art. 421 alin. (2) rap. la art. 405, art. 406 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a rămas în pronunţare şi a stabilit termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 9 noiembrie 2023 şi, ulterior, la data de 13 noiembrie 2023.
Analizând cu prioritate motivele de apel prin care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală pentru infracţiunile de hărţuire şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, se constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen. constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2020, a efectuat, în mod repetat, un număr de 40 de apeluri telefonice către persoana vătămată B. şi i-a trimis acesteia 12 mesaje telefonice, apelurile şi mesajele cauzând, prin frecvenţă şi conţinut, o stare de temere persoanei vătămate.
Deopotrivă, prin acelaşi rechizitoriu, inculpatului A. îi este imputată şi infracţiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, (93 acte materiale comise în perioada mai - august 2020), prev. de art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., baza factuală a acuzaţiei constând în aceea că inculpatul, în perioada 28 mai 2020 - august 2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încălcat în mod repetat măsura de protecţie prevăzută la art. 38 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 217/2003 ("interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima"), instituită prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Cluj-Napoca în dispozitivul Sentinţei civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020 (Dosar nr. x/2020), efectuând 93 de apeluri telefonice către beneficiara ordinului de protecţie B., comiţând astfel 93 de acte materiale.
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa de apel constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."
În ce priveşte termenul de prescripţie, Înalta Curte reţine că pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, durata acestuia este de 3 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., în considerarea faptului că normele de incriminare prevăd pentru acestea pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Astfel, art. 208 alin. (2) din C. pen., prevede că "Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."
Referitor la infracţiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată, prioritar, în aplicarea art. 5 din C. pen., că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Legea nr. 217/2003 în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii, înainte de a fi republicată în temeiul art. II din Legea nr. 183/2020, întrucât prevede limite de pedeapsă mai reduse faţă de noua reglementare.
Astfel, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii continuate imputate inculpatului, "Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (4) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an".
În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.Of. nr. 565/9.06.2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestei interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.
În acest context factual şi normativ, se constată că termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. a început să curgă de la data comiterii ultimului act material, 18 mai 2020, şi s-a împlinit la data de 17 mai 2023, în ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire privind pe persoana vătămată B., respectiv a început să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni, 9 august 2020, şi s-a împlinit la data de 8 august 2023, în ceea ce priveşte infracţiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, privind pe persoana vătămată B..
Prin urmare, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţiile de hărţuire şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., chestiune ce face superfluă analizarea celorlalte critici vizând acuzaţiile imputate, în condiţiile în care inculpatul a arătat în mod expres, la interpelarea instanţei, la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2023, că nu solicită continuarea procesului penal.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2022.
Va desfiinţa în totalitate sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată B..
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data săvârşirii ultimei acţiuni (09 august 2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată B..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2022.
Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată B..
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data săvârşirii ultimei acţiuni (09 august 2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată B..
Cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond şi în apel, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13 noiembrie 2023.
GGC - NN