Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 20 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 2502 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa emisă de procuror la data de 5.11.2015, în Dosarul nr. x/2014, asupra bunurilor inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin Ordonanţa nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-au dispus, printre altele:
"3. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor inculpatei C., constând în:
- imobil tip construcţie Id electronic x, cota 3/16, suprafaţa de 61,13 mp (imobil situat în Bucureşti, str. x).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- autoturism marca x serie şasiu x.
(...)
6. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro), asupra bunurilor suspectei F., constând în:
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti, str. x);
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti, str. x);
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, suprafaţa de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov).
- cont (RON) deschis în anul 2010 la G..
- cont (RON) deschis în anul 2006, la H..
- cont (euro) deschis în anul 2003 la H.."
Conform art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti.
Ordonanţa a fost comunicată inculpaţilor.
În motivarea acestei soluţii, s-au reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din data de 10.08.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de A., B., C. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen., constând în modalitatea defectuoasă în care, în calitate de inspectori fiscali în cadrul A.N.A.F. - AFP S3, cu ocazia controalelor efectuate în perioada 2011 - 2012 la S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., având ca obiect soluţionarea cererilor de rambursare de T.V.A. formulate de aceste societăţi şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu.
Prin ordonanţa din data de 3.11.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a efectuat urmărirea penală faţă de C. din două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 298 din Noul C. pen., în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Prin ordonanţa din data de 3.11.2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de C. , sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Prin ordonanţa din 05.11.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale, printre alţii, faţă de F. , cu privire la infracţiunile de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 şi art. 38 din C. pen., constând în aceea că, în calitate de şef adjunct al AFP - Sector 3, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecţie fiscală, în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., ceea ce a determinat soluţionarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăţi, şi prin aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
Suspectele D. şi C. au alcătuit echipa de inspecţie fiscală, atât în cazul S.C. K. S.R.L., cât şi în cazul S.C. J. S.R.L..
1. Modul defectuos de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu în cazul S.C. K. S.R.L. a constat în:
- omisiunea analizării evoluţiei cifrei de afaceri şi a profitului net, respectiv a pierderii nete în perioada supusă inspecţiei fiscale, deşi motivul încadrării decontului de TVA cu sume de rambursat (DNOR), de către AFP Buftea ca având risc fiscal B mare, l-a constituit tocmai lipsa cifrei de afaceri;
- omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri şi servicii de valori mari faţă de specificul activităţii sale şi faţă de volumul de activitate desfăşurat, prin analizarea rulajelor *conturilor contabile, a achiziţiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile şi serviciile destinate realizării obiectului de activitate;
- verificarea superficială a facturilor, devizelor şi contractelor care au stat la baza achiziţiilor făcute de S.C. K. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L., astfel încât nu au sesizat că facturile prezintă în anexă devize de lucrări cu referire la operaţiuni simple, identice indiferent de produsul livrat/serviciu prestat, având acelaşi tarif orar, respectiv 100 euro, costul total brut rezultat din calcule este diferit de valoarea facturată, iar două dintre cele 3 devize anexate celor 3 facturi analizate nu sunt asumate de furnizor prin semnătură şi ştampilă;
- omisiunea verificării neconcordanţelor existente între faptul că în perioada supusă controlului societatea nu a realizat venituri şi nu a emis facturi şi declaraţia administratorului care justifică investiţia în produse media prin necesitatea evitării falimentului şi a investiţiei în achiziţia liniei de producţie pentru fabricarea confecţiilor termopan, prin necesitatea confecţionării unor chioşcuri pentru desfacerea în reţea proprie a presei;
- omisiunea stabilirii scopului şi caracterului achiziţiilor (cheltuieli de exploatare în legătură cu obiectul de activitate, investiţii sau alte cheltuieli);
- omisiunea de a analiza riscul de supraevaluare a preţurilor de achiziţie a site-urilor de presă on-line şi, în contextul în care nu deţineau cunoştinţe de specialitate în domeniul IT, de a estima valoarea tranzacţiei prin efectuarea unei expertize;
- omisiunea verificării realităţii investiţiei prin deplasarea la faţa locului, locul desfăşurării controalelor încrucişate fiind, de regulă, puncte de lucru sau alte spaţii stabilite de contribuabili;
- efectuarea defectuoasă a controalelor încrucişate prin limitarea constatărilor doar la modul de înregistrare a facturilor în jurnalul de vânzări, în evidenţa contabilă şi în deconturile de TVA, cu ignorarea Metodologiei de inspecţie fiscală a taxei pe valoare adăugată nr. 302.768/2007, conform căreia obiectivele urmărite de controlul încrucişat trebuie să constea în verificarea condiţiilor minime necesare pentru desfăşurarea activităţii economice care face obiectul controlului, a legalităţii achiziţiilor şi a corectitudinii întocmirii documentelor fiscale, a realităţii şi legalităţii operaţiunii înscrise în documente şi în verificarea preţului tranzacţiei comparativ cu preţurile de piaţă a aceloraşi produse/servicii sau a unora similare, urmând ca o atenţie deosebită să se acorde controlului atunci când cele două societăţi sunt afiliate sau au aceiaşi administratori, evidenţa contabilă este condusă de aceleaşi persoane sau îşi desfăşoară activitatea la acelaşi sediu social sau domiciliu fiscal.
2. Modul defectuos de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu în cazul S.C J. S.R.L. a constat în:
- omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri şi servicii de valori mari faţă de specificul activităţii sale şi faţă de volumul de activitate desfăşurat, prin analizarea rulajelor conturilor contabile, a achiziţiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile şi serviciile destinate realizării obiectului de activitate;
- verificarea superficială a facturilor, devizelor şi contractelor care au stat la baza achiziţiilor făcute de S.C. J. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L., astfel încât nu au sesizat o serie de inadvertenţe, respectiv faptul că, în contractele având ca obiect vânzarea produselor media, a produselor conexe şi prestări servicii, inclusiv Actul adiţional nr. x/01.02.2011, nu este prevăzută persoana care a avut calitatea de reprezentant al S.C. J. S.R.L. la încheierea acestor tranzacţii, în ceea ce priveşte preţul, acesta nu este clar stipulat în prevederile contractuale, făcând trimitere la o Anexă care nu a fost analizată. De asemenea, nu au fost sesizate aspecte esenţiale prevăzute în contract, cum ar fi faptul că, în data de 01.02.2011 odată cu produsele media au fost cesionate exclusiv către cumpărător şi drepturile patrimoniale stabilite conform Legii nr. 8/1996, pentru site-urile N. şi revista O. ceea ce, coroborat cu faptul că din documentele anexă la Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.04.2011 rezultă că ulterior vânzării/cedării drepturilor patrimoniale către S.C. J. S.R.L., vânzătorul/cedentul S.C. L. S.R.L. a depus la OSIM cereri pentru înregistrarea mărcilor N. şi O., ar fi trebuit să trezească suspiciuni cu privire la buna-credinţă manifestată de părţi în încheierea acestor contracte;
- omisiunea efectuării de verificări în vederea stabilirii scopului investiţiei, respectiv dacă acestea sunt destinate efectuării în viitor a unor operaţiuni taxabile, singura dovadă în acest sens constituind-o declaraţia administratorului;
- omisiunea de a analiza riscul de supraevaluare a preţurilor de achiziţie a site-urilor de presă on-line şi, în contextul în care nu deţineau cunoştinţe de specialitate în domeniul IT, de a estima valoarea tranzacţiei prin efectuarea unei expertize;
- omisiunea efectuării controalelor încrucişate, atât cel necesar soluţionării DNOR nr. 4242/17.11.2010 şi DNOR nr. 275096/22.03.2011, cât şi cel necesar soluţionării DNOR nr. 332061/21.04.2011 la sediul social sau domiciliul fiscal al contribuabilului, locul desfăşurării controalelor fiind, de regulă, puncte de lucru sau alte spaţii stabilite de contribuabili;
- efectuarea defectuoasă a controalelor încrucişate prin limitarea constatărilor doar la modul de înregistrare a facturilor în jurnalul de vânzări, în evidenţa contabilă şi în deconturile de TVA, cu ignorarea Metodologiei de inspecţie fiscală a taxei pe valoare adăugată nr. 302.768/2007, conform căreia obiectivele urmărite de controlul încrucişat trebuie să constea în verificarea condiţiilor minime necesare pentru desfăşurarea activităţii economice care face obiectul controlului, a legalităţii achiziţiilor şi a corectitudinii întocmirii documentelor fiscale, a realităţii şi legalităţii operaţiunii înscrise în documente şi în verificarea preţului tranzacţiei comparativ cu preţurile de piaţă a aceloraşi produse/servicii sau a unora similare, urmând ca o atenţie deosebită să se acorde controlului atunci când cele două societăţi sunt afiliate sau au aceiaşi administratori, evidenţa contabilă este condusă de aceleaşi persoane sau îşi desfăşoară activitatea la acelaşi sediu social sau domiciliu fiscal.
De asemenea, s-a arătat că urmare a modului defectuos de efectuare a inspecţiilor fiscale, C. şi D. au soluţionat favorabil cererea de rambursare a sumei negative de T.V.A. a S.C. J. S.R.L., conform RIF nr. x din 18.04.2011, în valoare de 2.016.693 RON şi cererea de rambursare a sumei negative de TVA a S.C. K. S.R.L., conform RIF nr. x din 21.12.2011 în valoare de 2.825.776 RON, în condiţiile în care tranzacţiile care stăteau la baza sumelor negative de rambursat erau fictive, astfel cauzându-se o pagubă bugetului consolidat al statului în sumă totală de 4.842.469 RON,
În ceea ce o priveşte pe F., s-a arătat că, în calitate de şef adjunct al AFP - Sector 3, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecţie fiscală în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., fapta acesteia a determinat soluţionarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăţi, şi, prin aceasta, a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată.
Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Potrivit art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
În cursul cercetărilor s-a stabilit, printre altele, că inculpata C. are în proprietate următoarele bunuri mobile şi imobile:
- imobil tip construcţie Id electronic x-Cl-U53, cota 3/16, suprafaţa de 61,13 mp (imobil situat în Bucureşti, str. x);
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);
- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov);
- autoturism marca x serie şasiu x.
Inculpata F. este proprietar al următoarelor bunuri mobile şi imobile:
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti, str. x);
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti.
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, suprafaţa de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov);
- cont (RON) deschis în anul 2010 la G.;
- cont (RON) deschis în anul 2006 la H.;
- cont (euro) deschis în anul 2003 la H..
Aşa fiind, în vederea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor săvârşite de inculpatele C. şi D., ce se ridică la suma de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor menţionate anterior, Parchetul a dispus instituirea unui sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro).
Tot în scopul recuperării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor, asupra bunurilor suspectelor E. şi F. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro).
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.
S-a reţinut că aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. S-a arătat că pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.
S-a mai arătat că măsurile asigurătorii au fost luate pentru a se evita ascunderea, distrugerea sau înstrăinarea acestor bunuri pentru a se garanta repararea pagubei suferite în urma infracţiunilor, până la concurenţa valorii probabile a acesteia.
Astfel, s-a reţinut că efectele măsurilor asigurătorii în penal sunt determinate chiar prin lege, art. 249 alin. (2) din C. proc. pen. vorbind despre "indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora" iar titularul bunului nu mai poate dispune liber de el, în sensul că nu îl mai poate înstrăina, greva cu sarcini, dona, fiindu-i interzis, în general, orice act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire. Bunurile nu sunt scoase, ci rămân în circuitul civil, fiind suspendat, pe durata instituirii măsurii, doar dreptul de dispoziţie voluntară asupra acestora aparţinând proprietarului.
Prin urmare, indisponibilizarea constituie o măsură de natură preventivă şi constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie juridică şi/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menţinerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanţe ce s-ar obţine împotriva sa.
După cum rezultă chiar din denumirea dată prin lege, prin raportare la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, aceste măsuri procesuale au doar o funcţionalitate asigurătorie şi nu reparatorie. Prin Decizia nr. 698/2017, Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asiguratorii în procesul penal se pot lua doar până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive, având caracter provizoriu şi temporar. Curtea a mai reţinut că ulterior, prin soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa de judecată va dispune, fie confiscarea bunurilor sechestrate pe parcursul procesului, fie folosirea lor pentru repararea prejudiciului produs prin infracţiune, ori pentru plata amenzilor sau a cheltuielilor judiciare, fie ridicarea sechestrului asigurător, în situaţia în care constată că bunurile indisponibilizate nu sunt necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate. Aceleaşi argumente sunt prevăzute şi în Decizia nr. 146/27 martie 2018. După soluţionarea definitivă a cauzei, când creditorii deţin titluri executorii, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii, iar luarea acestora nu mai are justificare, putându-se purcede la executarea silită în vederea dezdăunării.
În ceea ce priveşte regimul unora dintre bunurile sechestrate de bunuri în coproprietate sau codevălmăşie, dobândite în timpul căsătoriei, Curtea a reţinut că textul alin. (5) al art. 249 din C. proc. pen. nu impune, explicit, condiţia ca bunul respectiv să fie proprietatea exclusivă a suspectului sau inculpatului, iar apărarea dreptului de proprietate a codevălmaşului urmează a se realiza în cadrul procesual civil, iar nu penal. Nicio dispoziţie din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea acestora bunurile proprietate comună, întrucât acolo unde legiuitorul a înţeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres. Existenţa proprietăţii comune asupra bunurilor imobile urmărite constituie numai un impediment temporar în realizarea executării silite, care nu contravine naturii juridice a măsurilor asigurătorii, împărţirea bunurilor aflate în devălmăşie constituind o problemă de executare.
Curtea a mai reţinut şi faptul că, deşi durata de timp care a trecut de la luarea măsurilor asiguratorii poate părea mare şi de natură a aduce atingere dreptului de proprietate (peste 6 ani), avându-se în vedere şi stadiul avansat în care se află în prezent cauza, cu perspectiva finalizării într-un termen apropiat privind procedura judiciară în ansamblu, cu toate etapele sale procesuale, a considerat că aceasta a fost una echitabilă din perspectiva duratei măsurilor asiguratorii, fiind o ingerinţă legitimă în dreptul de proprietate şi proporţională cu scopul urmărit.
Astfel, instanţa a apreciat că aceste măsuri au fost dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale, au fost motivate la momentul dispunerii lor, din punct de vedere al necesităţii acestora, al întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat şi pus în evidenţă de rapoartele de expertiză întocmite în cursul urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză şi le-a menţinut.
Împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, au formulat contestaţii, contestatoarele inculpate F. şi C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2016/a4.
Prin motivele de contestaţie formulate în scris şi susţinute oral de contestatoarea F., s-a solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea că perioada în care a fost dispus şi menţinut sechestrul asigurător este extrem de mare, tinzând la executarea unei pedepse, aspect care contravine celor statuate în practica CEDO, dar şi în Decizia nr. 19/2017 a ICCJ (RIL).
De asemenea, a arătat că instanţa a omis să încadreze referirile la nerespectarea atribuţiilor de serviciu într-un text de lege primar, precum şi să analizeze dacă infracţiunea de evaziune fiscală este infracţiunea ce a provocat în mod direct un prejudiciu. Deşi scopul menţinerii sechestrului asigurător este repararea prejudiciului, nu se face o diferenţă între momentul instituirii sechestrului în faza de urmărire penală şi momentul prezent - judecata pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte certitudinea inexistenţei constituirii de parte civilă a ANAF.
Prin motivele de contestaţie formulate în scris şi susţinute oral, dar şi prin notele scrise, contestatoarea C. a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 682/2/2016 din data de 20.07.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, desfiinţarea hotărârii atacate şi ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015, măsură emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În fapt, prin Încheierea nr. 682/2/2016 din data de 20.07.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituit prin Ordonanţa nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, asupra bunurilor inculpatei C..
Astfel, raportat la împrejurările concrete în care a fost luată măsura asiguratorie la 05.11.2015, a considerat că nu mai subzistă temeiurile care au dus la luarea acesteia şi că, în condiţiile date, prin trecerea unei perioade de aproape 8 ani, nu este respectat testul de proporţionalitate, astfel încât această măsură, în prezent a devenit excesivă.
S-a arătat că în cursul urmăririi penale, ANAF nu s-a constituit parte civilă. Pe parcursul judecării cauzei, mai înainte de a se da citire actului de sesizare, prin încheierea din data de 24.10.2019, instanţa de fond, a decis să solicite în mod expres părţii civile ANAF, să comunice până la termenul din data de 21.11.2019, dacă se constituie parte civilă cu indicarea naturii şi întinderii pretenţiilor, a motivelor şi probelor pe care aceasta se întemeiază, însă ANAF nu dat curs solicitării şi până la momentul când s-a dat citire actului de sesizare, nu s-a constituit parte civilă.
În esenţă, în încheierea atacată, pentru menţinerea măsurii sechestrului, instanţa de fond, la f.14-15, face trimitere la aspecte care în realitate, confirmă lipsa de temeinicie a menţinerii sechestrului asigurător. Astfel, la fila x, în ultimul paragraf, se motivează necesitatea menţinerii măsurii, prin raportare la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, or, ANAF a înţeles să nu se constituie parte civilă în cauză, nici la urmărirea penală, dar nici în faza de judecată. La fila x, instanţa de fond a recunoscut că durata de timp care a trecut de la luarea măsurilor asigurătorii, poate părea prea mare şi de natura a aduce atingere dreptului de proprietate, precizând ca au trecut peste 6 ani, perioadă care în realitate este mult mai mare, de aproape 8 ani (2015 - 2023), şi motivează menţinerea măsurii, prin stadiul avansat în care se află în prezent cauza, motive care nu sunt de natură a susţine testul de proporţionalitate, astfel încât, prin trecerea unui termen atât de mare, măsura a devenit excesivă, fără ca inculpata C. să poarte vreo vină procesuală.
De altfel, instanţa de fond a motivat legalitatea sechestrului doar la momentul luării măsurii şi a făcut trimitere exclusiv la rapoarte de expertiză din cursul urmăririi penale care ar evidenţia întinderea unui prezumtiv prejudiciu, fără însă să analizeze probele administrate în cursul judecării fondului, respectiv, Raportul de progres depus de experţii desemnaţi cu întocmirea expertizei contabile-fiscale, şi/sau a probelor testimoniale, probe care arată că nu se mai impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător. Expertiza nu a constatat existenţa unui prejudiciu pe relaţia S.C. L. S.R.L. cu J. S.R.L., societate supusă verificărilor de C. cu D.. De asemenea, martora P., care anterior ocupase funcţia de director la Direcţia Generală de legislaţie Codul fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în declaraţia dată instanţei de judecată la data de 07.03.2023, aduce clarificări esenţiale care arată că funcţionarii care au efectuat activitatea de control, nu pot fi acuzaţi de neglijenţă, deoarece legislaţia aplicabilă la momentul controlului până în anul 2013, nu permitea organului fiscal să poată ajusta preţul stabilit de către părţi cu consecinţe asupra TVA-ului, (aşa cum greşit s-a reţinut în actul de acuzare), dar şi faptul că o societate care face investiţii, aşa cum a fost în cazul celor două societăţi controlate de C. şi D. care au achiziţionat produse media, dovedeşte intenţia de a desfăşura o activitate economică şi nu neapărat operaţiuni taxabile. A mai arătat că martora a precizat că, atât în anul 2011, cât şi în prezent, baza de impozitare a TVA-ului o reprezintă contrapartida obţinută sau care urmează a se obţine de către furnizor din partea cumpărătorului sau a unui terţ.
Pentru aceste considerente, a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii sechestrului asigurător şi nu este respectat testul de proporţionalitate, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător ce a fost luată prin Ordonanţa nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Dispoziţii legale aplicabile
Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune; (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora; (5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în M. Of. nr. 868/20.11.2015), Curtea Constituţională a stabilit că "Sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite şi neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."
Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în M. Of. nr. 248/4.04.2016), Curtea Constituţională a reţinut că "Instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".
Prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 953/4.12.2017, s-a stabilit că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge, atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
În jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, parag. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, parag. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, parag. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, parag. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, parag. 83 şi 87).
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurilor asigurătorii.
Astfel, prin Ordonanţa nr. 504/P/2014 din data de 05.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-au dispus, printre altele:
"3. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 4.842.469 RON (aprox. 1.100.561,13 euro), asupra bunurilor inculpatei C., constând în:
- imobil tip construcţie Id electronic x, cota 3/16, suprafaţa de 61,13 mp (imobil situat în Bucureşti, str. x).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 221 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 11 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. x, nr. CF x, suprafaţa de 12 mp (imobil situat în Chitila, jud. Ilfov).
- autoturism marca x serie şasiu x.
(...)
6. Instituirea măsurii sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 7.445.614 RON (aprox. 1.692.185 euro), asupra bunurilor suspectei F., constând în:
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti, str. x).
- imobil tip construcţie Id electronic x, nr. CAD x, nr. CF x, cota 1/1, (imobil situat în Bucureşti, str. x).
- imobil tip teren Id electronic x, nr. CAD 178/7, nr. CF x, cota 1/1, suprafaţa de 990 mp (imobil situat în Corbeanca, jud. Ilfov).
- cont (RON) deschis în anul 2010 la G..
- cont (RON) deschis în anul 2006, la H..
- cont (euro) deschis în anul 2003 la H.."
Astfel, se constată că măsura sechestrului asigurător a fost luată în scopul recuperării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 38 din C. pen. (3 infracţiuni în sarcina inculpatei F. şi 2 infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei C.).
În fapt, se reţine cu privire la infracţiunile de neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 298 din C. pen. rap. la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 şi art. 38 din C. pen., pretins săvârşite de inculpata F. că, în calitate de şef adjunct al AFP - Sector 3, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea rapoartelor de inspecţie fiscală, în cazul S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., ceea ce a determinat soluţionarea favorabilă a cererilor de rambursare a sumei negative de T.V.A formulate de aceste societăţi, şi prin aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.445.614 RON, reprezentând valoarea totală a TVA rambursată. Cu privire la inculpata C., care a făcut parte din echipa de inspecţie fiscală, atât în cazul S.C. K. S.R.L., cât şi în cazul S.C. J. S.R.L.., s-a reţinut modul defectuos de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu în cazul S.C. K. S.R.L., S.C J. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., respectiv omisiunea analizării evoluţiei cifrei de afaceri şi a profitului net, respectiv a pierderii nete în perioada supusă inspecţiei fiscale, omisiunea de a verifica dacă contribuabilul înregistrează TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări de bunuri şi servicii de valori mari faţă de specificul activităţii sale şi faţă de volumul de activitate desfăşurat, prin analizarea rulajelor conturilor contabile, a achiziţiilor lunare pe o perioadă mai mare de timp, calculând o medie lunară a cheltuielilor cu mărfurile şi serviciile destinate realizării obiectului de activitate, verificarea superficială a facturilor, devizelor şi contractelor care au stat la baza achiziţiilor făcute de S.C. K. S.R.L. de la S.C. L. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L., omisiunea verificării neconcordanţelor existente între faptul că în perioada supusă controlului societatea nu a realizat venituri şi nu a emis facturi şi declaraţia administratorului care justifică investiţia în produse media prin necesitatea evitării falimentului şi a investiţiei în achiziţia liniei de producţie pentru fabricarea confecţiilor termopan, prin necesitatea confecţionării unor chioşcuri pentru desfacerea în reţea proprie a presei, omisiunea stabilirii scopului şi caracterului achiziţiilor, omisiunea de a analiza riscul de supraevaluare a preţurilor de achiziţie a site-urilor de presă on-line şi, în contextul în care nu deţineau cunoştinţe de specialitate în domeniul IT, de a estima valoarea tranzacţiei prin efectuarea unei expertize, omisiunea verificării realităţii investiţiei prin deplasarea la faţa locului, efectuarea defectuoasă a controalelor încrucişate prin limitarea constatărilor doar la modul de înregistrare a facturilor în jurnalul de vânzări, în evidenţa contabilă şi în deconturile de TVA, cu ignorarea Metodologiei de inspecţie fiscală a taxei pe valoare adăugată nr. 302.768/2007.
Aşadar, ca urmare a modului defectuos de efectuare a inspecţiilor fiscale, se presupune rezonabil că inculpata C. a soluţionat favorabil cererea de rambursare a sumei negative de T.V.A a S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., în condiţiile în care tranzacţiile care stăteau la baza sumelor negative de rambursat erau fictive, astfel cauzându-se o pagubă bugetului consolidat al statului în sumă totală de 4.842.469 RON.
Verificând, în continuare, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatelor, Înalta Curte reaminteşte că unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale.
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat menţinerea, prin încheierea penală contestată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile aparţinând inculpatelor F. şi C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a menţine măsurile asigurătorii, instanţa a avut în vedere scopul pentru care măsura a fost dispusă, respectiv al recuperării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor ce formau obiectul cercetărilor - evaziune fiscală, spălarea banilor şi neglijenţă în serviciu de către funcţionarii fiscali care erau abilitaţi să efectueze verificările necesare cu privire la cererile de rambursare de TVA, al întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat şi pus în evidenţă de rapoartele de expertiză întocmite în cursul urmăririi penale şi etapa procesuală în care se află cauza, într-un stadiu avansat al finalizării pe fond a cauzei.
Deşi de la data instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatelor au trecut peste 7 ani, durată ce pare a fi excesivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, şi la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen. şi anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu, existând un pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor mobile şi imobile.
Raportat la cuantumul întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat bugetului de stat prin acţiunea inculpatelor din prezenta cauză alăturat infracţiunii de evaziune fiscală şi pus în evidenţă de rapoartele de expertiză întocmite în cauză, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, fără a exista vreo culpă a organului judiciar, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin încheierea contestată, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea prejudiciilor şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, Cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Referirile contestatoarei inculpate F. la fişa postului ori la atribuţiile de serviciu care să fie stabilite printr-o Hotărâre a Guvernului sau printr-un Regulament şi care să conducă prin încălcarea lor la producerea unui prejudiciu nu au relevanţă în această etapă procesuală a verificării măsurii asigurătorii când nu se examinează nici condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu ori dacă prin prisma controlului, aparent defectuos, care se reţine şi în sarcina inculpatei C. s-ar fi putut produce în mod direct un prejudiciu sau dacă acesta este rezultatul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală de către persoane faţă de care nu s-a dispus nicio măsură asigurătorie.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica referitoare la latura civilă, în sensul inexistenţei vreunui prejudiciu ca urmare a faptului că ANAF nu s-a constituit parte civilă, întrucât chiar şi atunci când instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1349 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală presupun îndeplinirea unor condiţii specifice şi diferite acţiunii penale.
De asemenea, susţinerile contestatoarelor potrivit cărora trecerea unei perioade semnificative de timp nu mai justifică menţinerea măsurii asigurătorii sunt neîntemeiate.
Înalta Curte constată că nu a fost depăşit un termen rezonabil de desfăşurare a procedurilor judiciare, având în vedere complexitatea mare a cauzei determinată de numărul de persoane implicate (17), durata activităţii infracţionale, conţinutul, numărul, amploarea actelor de executare imputate şi a materialului probator administrat şi apreciază că nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din CEDO.
Mai mult, în ceea ce priveşte existenţa unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei, acesta poate rezulta, în aprecierea instanţei nu doar dintr-un element faptic punctual, ci şi dintr-un ansamblu de indicii, care apreciate global conturează o stare de pericol concret şi de risc al unei viitoare insolvabilităţi, cu consecinţa imposibilităţii acoperirii eventualelor prejudicii, cu atât mai mult cu cât, urmare a caracteristicilor procedurii judiciare, mai sus enunţate, este cert că va exista un interval mai mare de timp până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
În concluzie, măsurile asigurătorii respectă exigenţa de proporţionalitate nu doar în raport cu durată, ci şi faţă de gravitatea ingerinţei în drepturile propriu-zise.
În ceea ce priveşte consistenţa şi ritmicitatea procedurii pe durata măsurii asigurătorii, nu rezultă perioade de stagnare. Cauza este complexă, presupune administrarea a numeroase probe, constând în audierea unui număr de martori şi finalizarea expertizei.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţa a menţinut măsurile asigurătorii, considerând că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor mobile sau imobile care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise, iar consecinţele pe care le produc nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri şi proporţionale pentru a garanta repararea eventualele pagube produse prin infracţiuni şi sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa valorii probabile a presupuselor pagube.
Faţă de cele ce preced, se constată că menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător în cazul contestatorului nu este disproporţionată raportat la prejudiciu şi nici nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilelor sechestrate, fiind astfel legală.
De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurată acoperirea pagubei cauzate prin comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus începerea judecăţii, prin instituirea acesteia fiind restricţionat doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.
Drept urmare, scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exerciţiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestuia, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârşirea faptelor penale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2501 şi art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatoarele inculpate F. şi C. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarele inculpate, în sumă de câte 85 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatoarele inculpate F. şi C. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.
Obligă contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarele inculpate, în sumă de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 august 2023.
GGC - NN