Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 443/2023

Încheierea nr. 443

Şedinţa publică din data de 29 august 2023

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare formulată de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Oradea, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., ce a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2023, s-a arătat că, potrivit procesului-verbal nr. x din 28.03.2023 emis de structura medicală din cadrul Penitenciarului Oradea, la data de 20 martie 2023, condamnatul A. şi-a produs prin autoagresiune o plagă tăiată la nivelul penisului care a necesitat internare în secţia de Urologie, în perioada 22 martie 2023 - 23 martie 2023. Totodată, s-a menţionat că, în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2789 din 18 mai 2022 emis de Judecătoria Giurgiu, în baza sentinţei penale nr. 2812 din 22 decembrie 2021, definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din durata pedepsei de 3 ani şi 971 zile închisoare, s-a dedus perioada executată de la 23 aprilie 2021 la zi, existând astfel o situaţie de împiedicare la executare cu privire la perioada de internare spitalicească.

Prin sentinţa penală nr. 665 din 09 mai 2023 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată din oficiu.

În baza art. 50 C. proc. pen. cu referire la art. 598 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare privind pe condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Oradea, privind executarea pedepsei de 3 ani şi 971 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2812 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Giurgiu definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Oradea a avut în vedere că sentinţa penală nr. 2812 din 22 decembrie 2021, în a cărei executare se află condamnatul, a fost pronunţată de Judecătoria Giurgiu, precum şi faptul că incidentul la executare priveşte o impiedicare la executare cu privire la perioada de internare în spital, ce se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., motiv pentru care a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Judecătoriei Giurgiu, ca instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar la Judecătoria Giurgiu, care, prin sentinţa penală nr. 1522 din 14 iulie 2023, în temeiul art. 47 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) şi art. 597 alin. (6) C. proc. pen. şi la decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 15/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţă invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea (cu privire la deţinutul A., în prezent încarcerat în Peniteniciarul Oradea) în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 71 alin. (3) C. pen., art. 163 alin. (1) şi (2) din Regulamentul din 2016 de aplicare a Legii nr. 254/2013 şi art. 44 alin. (1) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2188/2022, precum şi la cele statuate prin decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, Judecătoria Giurgiu a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care deţinutul A. şi-a provocat voit boala în data de 20 martie 2023, ulterior pronunţării sentinţei penale nr. 2812 din 22 decembrie 2021, în speţă este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., situaţie în care, potrivit art. 597 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Oradea.

Ulterior, prin încheierea din 10 august 2023 dată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Giurgiu a admis sesizarea din oficiu de înlăturare a omisiunii vădite şi, în temeiul art. 279 C. proc. pen., a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 1522 din 14 iulie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Giurgiu, în sensul că se va insera un nou paragraf cu următorul conţinut:

"constată intervenit conflict negativ de competenţă şi dispune sesizarea instanţei superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanţa competentă să soluţioneze cauza referitoare la condamnatul A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşoare a pedepsei (lit. d).

Stabilind instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stipulează că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) al aceluiaşi articol cererea se introduce, după caz, la instanţa de executare ori la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se observă că, prin contestaţia la executare formulată, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea, deşi a invocat existenţa unei împiedicări la executare, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., a solicitat, în concret, ca, din pedeapsa de 3 ani şi 971 zile închisoare stabilită în privinţa persoanei private de libertate A. (aflată în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2789 din 18 mai 2022 emis de Judecătoria Giurgiu), să nu fie scăzută perioada de o zi (22 martie 2023 - 23 martie 2023) în care acesta a fost internat în spital, întrucât şi-a produs o plagă tăiată prin autoagresiune.

Cum acest incident a intervenit în luna martie 2023, aşadar după pronunţarea sentinţei penale nr. 2812 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 585/A din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, se constată că prin contestaţia la executare se invocă o situaţie apărută în cursul executării pedepsei, care trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 71 alin. (3) C. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 71 alin. (3) C. pen., "perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei".

De asemenea, se reţine că, prin decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că "instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".

În atare situaţie, având în vedere că, la data formulării sesizării, condamnatul A. se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Oradea, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., soluţionarea contestaţiei la executare privindu-l pe acesta revine în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, respectiv Judecătoriei Oradea, care a şi fost sesizată iniţial.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Oradea, instanţă căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoria Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 august 2023.