Şedinţa publică din data de 06 septembrie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 175 din 14 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vişeu de Sus, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., nume anterior B., poreclit "C.", la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă săvârşită la data de 6.07.2017).
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (faptă săvârşită la data de 6.07.2017).
În baza dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (faptă săvârşită la data de 6.07.2017).
În baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, în cadrul unei instituţii publice aflate în subordinea Primăriei Oraşului Borşa sau al Primăriei Oraşului Vişeu de Sus; judeţul Maramureş; afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş.
În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare stabilite să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1), art. 86 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. şi art. 49, art. 55 din Legea 136/1995, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă D., şi a fost obligată partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea E. S.A., cu sediul în Voluntari, jud. Ilfov, la plata, către partea civilă menţionată, a sumei de 246 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 3.000 euro la cursul de referinţă leu/euro, stabilit de Banca Naţională a României, în ziua plăţii, cu titlu de daune morale.
În baza art. 276 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea E. S.A., la plata, către partea civilă D., a sumei de 2.500 euro la cursul de referinţă leu/euro; stabilit de Banca Naţională a României în ziua plăţii, reprezentând cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat şi suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare constând în onorariu expert asistent.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON reprezentând cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., partea civilă D. şi partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A..
Prin decizia penală nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de către inculpatul A. şi partea civilă D. împotriva sentinţei penale nr. 175/2022, pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, la data de 14.03.2022, în dosarul nr. x/2019, pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului pentru unele infracţiuni, modalitatea de executare a pedepsei principale şi, în latura civilă a cauzei, cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate părţii civile D. pentru daune morale şi, rejudecând cauza în aceste limite:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele principale componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sub a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru care i s-au aplicat prin sentinţa apelată pedepsele principale de 1 an şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare şi pedepsele complementare şi accesorii cu conţinutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.
S-a înlăturat aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 91 din C. pen.
S-a menţinut pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (faptă săvârşită la data de 6.07.2017), prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., ce s-a dispus a se executa în regim de detenţie.
S-a majorat cuantumul despăgubirilor materiale pentru daune morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. în beneficiul părţii civile D. (cu datele personale de identificare la dosarul cauzei) de la suma de 3.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, la suma de 30.000 RON.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.
II. În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 175/2022, pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, la data de 14.03.2022, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a încuviinţat plata sumei de 868 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cauză pentru inculpatul A..
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea apelantei - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor inculpatului şi ale părţii civile au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2019
Prin motivele formulate de recurentul A. s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului ori înlăturarea greşitei aplicări a legii.
În dezvoltarea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a precizat că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unor motive de apel sau deşi au fost respinse cele invocate.
S-a solicitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi pentru lipsa elementelor de tipicitate subiectivă.
Astfel, s-a considerat că hotărârea este nelegală, deoarece această pretinsă părăsire a locului accidentului, a fost determinată de instinctul de autoprotecţie, întrucât era urmărit de mai multe persoane care făceau parte din familia persoanei vătămate D. şi lipsa de protecţie a organelor abilitate, fapt dovedit cu dosarul penal nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Dragomireşti (dosar nesoluţionat încă în fond), în care are calitatea de persoană vătămată, inculpat fiind fiul persoanei vătămate D. care a fost trimis în judecată pentru fapte petrecute în aceleaşi împrejurări şi la intervale scurte de timp (maxim 5 minute) cu faptele penale reţinute în sarcina sa din prezentul dosar.
Aşadar, s-a susţinut că nu poate fi reţinută infracţiunea de părăsirea locului accidentului rutier, deoarece însăşi acţiunea de părăsire de către conducătorul auto vinovat trebuie să îndeplinească câteva condiţii, respectiv să fie definitivă, imediată şi nemijlocită.
Examenul jurisprudenţial a conchis în unanimitate, suprapunând starea de fapt peste starea de drept şi cu aplicarea Hotărârilor CEDO Vetter c. Franţei parag. 25 din data de 31 mai 2002 şi Goodwin c. Regatului Unit, parag. 31 din 11.07.2002 şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 363/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 495/06.07.2015, într-o astfel de împrejurare nu se putea reţine ca fiind îndeplinite elementele de tipicitate subiectivă a infracţiunii de părăsirea locului accidentului rutier. Cu atât mai mult cu cât lipsa de predictibilitate a normei juridice, care nu prevede ce trebuie să facă într-o astfel de situaţie un conducător auto (care este urmărit să fie agresat şi foloseşte instictul de conservare a vieţii ori este condamnat). S-a arătat că agresiunea este dovedită şi cu raportul de expertiză medico-legală nr. x din 30 august 2022 emis de SJML Maramureş în dosarul penal nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Dragomireşti.
În susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, s-a precizat că hotărârea este nelegală, întrucât apelul părţii civile D. nu poate să vizeze infracţiunea de pericol ori prin care nu i-a fost adusă vreo vătămare, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., făcând trimitere şi la decizia Curţii Constituţionale a României nr. 586 din 13.09.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1001 din 13.12.2016, potrivit cărora partea civilă D. nu avea calitatea de subiect activ pentru a exercita acţiunea civilă cu privire la infracţiunea de părăsirea locului accidentului rutier, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen. în lipsa raportului cauzal, aspecte confirmate şi de decizia ICCJ nr. 251/RC/2019.
După cum şi jurisprudenţa şi doctrina, în acord cu legislaţia în vigoare, în mod constant, au statuat că nu au calitate procesuală de parte civilă persoanele, în cazul infracţiunilor cauzatoare de prejudicii, întrucât, potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., despăgubirea este posibilă numai pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, astfel spus nu se poate extinde calitatea părţii civile apelante la o situaţie nepermisă de lege.
De asemenea, s-a apreciat că prin această modalitate de admitere a apelului părţii civile D. şi de modificare a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani şi 4 luni, din suspendare sub supraveghere în executare în regim de detenţie, a fost încălcat şi principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 418 din C. proc. pen., inculpatului fiindu-i agravată situaţia în propria lui cale de atac.
Prin urmare, s-a considerat că ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii şi modalitatea de individualizare a aplicării ori a executării pedepsei, fac obiectul recursului în casaţie, astfel cum s-a stabilit în mod imperativ de ICCJ, secţia penală prin deciziile penale nr. 463/RC/2019, 20/RC/2020, 379/RC/2015, 203/RC/2015 şi 395/RC/2015.
De asemenea, s-a solicitat în baza art. 441 din C. proc. pen. suspendarea în tot a executării efectelor deciziei 111 din 26.01.2023 a Curţii de Apel Cluj atât pe latura penală, cât şi pe latură civilă.
În baza art. 448 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat achitarea, apreciind că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă şi considerând că fapta săvârşită este contravenţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, subliniind că nu există probe că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de părăsire a locului accidentului cu referire la expertizele dispuse în dosar.
Recurentul a arătat că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au observat că din probele administrate s-a reţinut că accidentul nu putea avea loc, între maşina sa şi cea a persoanei vătămate nefiind urme care să ateste cele declarate de aceasta din urmă. Mai mult, instanţele de judecată nu au avut în vedere că a fost agresat de membrii familiei părţii vătămate astfel că nu avea cum să fugă de la locul accidentului, iar rapoartele medicale au constatat că a suferit peste 90 zile de îngrijiri medicale, a fost sluţit pierzându-şi un dinte, de faţă cu poliţia care l-a încătuşat şi dus la sediul poliţiei în condiţiile în care avea nasul spart şi sângera, în loc să fie dus la spital. A precizat că singurul martor ocular a fost soţia sa, care deşi are declaraţie de martor la dosar, nu a fost luată în considerare, iar instanţele nu au explicat aceasta, ceea ce duce la nemotivarea hotărârilor.
Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea în principiu, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate şi trimiterea cauzei spre judecare şi pronunţarea soluţiei achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 338 din C. pen., fiind trimis în judecată şi condamnat deşi nu sunt întrunite elementele infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fapta fiind contravenţie. S-a mai arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de solicitarea sa expresă de a fi judecat chiar dacă se constată intervenirea prescripţiei, în scopul dovedirii nevinovăţiei.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 448 din C. proc. pen.:
a) achitarea, în baza art. 16 lit. b), c) sau d) din C. proc. pen. doar cu privire la art. 338 alin. (1) din C. pen. sau să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii în privinţa necontinuării procesului;
b) desfiinţarea atât a deciziei Curţii de Apel Cluj, cât şi a sentinţei penale a Judecătoriei Vişeul de Sus;
c) luarea unei măsuri preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. a)-d) din C. proc. pen. până la rejudecarea hotărârii de către instanţa de apel.
S-au formulat concluzii scrise din partea părţii civile D., prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casaţie astfel formulat.
Prin încheierea din 07 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurent îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casaţie urmând a fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin care s-a susţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă, din perspectiva incidenţei art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie. De asemenea, s-a apreciat că recursul în casaţie urmează a fi examinat şi prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. doar în privinţa incidenţei principiului non reformatio in pejus, prevăzut de art. 418 din C. proc. pen.
Deopotrivă, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casaţie dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la probatoriul administrat în cauză, situaţia de fapt ori încadrarea juridică, sunt aspecte ce ţin de temeinicie şi nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casaţie, prin prisma niciunui caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
Referitor la cererea privind suspendarea executării hotărârii recurate, potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete ale cauzei şi stadiul procesual când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.
Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.
Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).
În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, raportat la criticile formulate de recurentul A., Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului, pentru care s-a dispus soluţia definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni pentru infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (faptă săvârşită la data de 6.07.2017), prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., întruneşte elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.
Potrivit art. 338 alin. (1) din C. pen.: "Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".
În ceea ce priveşte starea de fapt, aceasta a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, reţinându-se că "în data de 6.07.2017, în jurul orelor 23:00, având o îmbibaţie alcoolică de 1,50% alcool pur în sânge, a condus pe drumurile publice din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x şi, după ce a provocat un accident de circulaţie, intrând în coliziune cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x în care se afla persoana vătămată D., care a suferit în urma accidentului leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen..".
Procedând, conform art. 447 din C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că acţiunea ce i-a fost reţinută în sarcină şi pentru care a fost condamnat, astfel cum s-a stabilit cu titlu definitiv de către instanţa de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii de părăsirea locului accidentului.
În acest sens, semnificativă este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a constatat că situaţia premisă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., constă în existenţa unui accident de circulaţie. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noţiunea de "accident de circulaţie" nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/1992, republicată, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 13).
Totodată, prin Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 355 din 24 aprilie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din C. pen..".
Aşadar, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurentul inculpat în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală şi că reprezintă o simplă contravenţie, având în vedere că fapta de a nu rămâne la locul accidentului până la sosirea organelor de poliţie constituie infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., orice alte solicitări privind administrarea probelor fiind deja cenzurate prin încheierea de admitere în principiu şi nu mai pot fi invocate pe calea recursului în casaţie.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen. pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.
În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, recurentul inculpat a invocat că instanţa de apel nu a respectat principiul non reformatio in peius şi i-a creat o situaţie mai grea prin dispunerea executării pedepsei în regim de detenţie, în condiţiile în care deşi partea civilă a declarat apel, aceasta nu avea calitatea procesuală să pună în discuţie latura penală, arătând că prin sentinţa pronunţată de prima instanţă a beneficiat de suspendarea executării pedepsei.
În contextul cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanţa analizează plasarea cuantumului pedepsei în intervalul prevăzut în norma de incriminare sau în intervalul dictat de cauzele ori stările de agravare sau de reducere a pedepsei, modalitatea de executare şi efectele principiului non reformatio in pejus asupra pedepsei.
Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situaţia în propria cale de atac.
În acest context, potrivit art. 418 din C. proc. pen., principiul non reformatio in pejus împiedică pronunţarea unei soluţii defavorabile faţă de cel ce a exercitat calea de atac.
Este nefondată critica inculpatului potrivit căreia partea civilă nu poate declara apel în ceea ce priveşte latura penală în cazul infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen., în condiţiile în care subiectul pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana vătămată prin accidentul de circulaţie.
Potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., pot face apel: partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, precum şi persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală.
Persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă în procesul penal, fiind admisă în parte acţiunea civilă exercitată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea E. S.A.
În cauză, inculpatul A. nu a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului, împotriva sentinţei penale nr. 175 din 14 martie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vişeu de Sus au mai declarat apel partea civilă D. şi partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A..
Instanţa de recurs constată că motivele de apel ale părţii civile au vizat atât latura civilă, solicitând să se admită în totalitate acţiunea civilă, cât şi latura penală, în sensul condamnării inculpatului A. la pedeapsa închisorii în regim de detenţie.
În altă ordine de idei, infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. este sancţionată de lege cu pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, astfel că pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului este în limitele prevăzute de lege.
Prin urmare, nu a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel modificând modalitatea de executare a pedepsei ca urmare a admiterii apelului declarat de partea civilă D..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 septembrie 2023.