Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., formulată de petentul A., prin apărător.
Cu privire la cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţonal, în esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul-inculpat a invocat faptul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că, prin raportare la momentul epuizării infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (10 acte materiale comise în perioada 15.07.2020-24.03.2016), Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 pronunţate de Curtea Constituţională şi Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la momentul emiterii ordonanţei prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale nu erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 309 alin. (1) din C. proc. pen., pentru ca procurorul să poată dispună această măsură.
De asemenea, contestatorul-inculpat a invocat, drept critici de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie. Astfel, în opinia contestatorului-inculpat, constatarea legalităţii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, chiar şi numai cu caracter temporar, până la analiza ce urmează a fi făcută de judecătorul fondului, în condiţiile în care la data emiterii ordonanţei exista un motiv de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, încalcă principiul legalităţii incriminării.
Instanţa, în esenţă, a reţinut că, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă scopul urmărit de contestatorul-inculpat prin formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci, în realitate, completarea dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen. în sensul menţionării posibilităţii ca şi judecătorul de cameră preliminară să poată pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale (atribuţie care, potrivit dispoziţiilor actuale din C. proc. pen., intră în competenţa exclusivă a instanţei de judecată, fie în fond, fie în calea de atac a apelului).
Astfel, Completul de judecători de cameră preliminară a constatat că aspectul vizând completarea unei dispoziţii legale nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate întrucât excede competenţei Curţii Constituţionale, din moment ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, cu alte cuvinte, Curtea Constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea - în sensul celor solicitate de către contestatorul-inculpat - a unor noi prevederi celor instituite, respectiv, prevederile art. 342 din C. proc. pen., astfel că suplinirea pretinsului caracter incomplet al unei dispoziţii legale nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale.
Instanţa a mai apreciat că acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce este contrar art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 490 din 29 mai 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 456/5.07.2007).
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din 20 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a declarat recurs inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 04 august 2023 fiind repartizată aleatoriu completului C10. În cauză s-a fixat termen, aleatoriu, la data de 28 septembrie 2023, termen la care au avut loc dezbaterile, concluziile apărării contestatorului, precum şi ale reprezentatului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
O primă critică adusă de recurent încheierii atacate vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către Curtea de Apel Bucureşti la momentul analizării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii.
Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Astfel, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a aplicat filtrul de legalitate, analizând îndeplinirea condiţiilor necesare sesizării instanţei de contencios constituţional.
Cu referire la cea de a doua critică de nelegalitate, invocată de apărarea petentului, constând în aceea că, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu motivarea că s-ar fi încercat completarea conţinutului art. 342 din C. proc. pen. cu o soluţie de încetare a procesului penal pronunţată de către judecătorul de cameră preliminară în această fază, Înalta Curte reţine că, în mod judicios instanţa a apreciat că, prin solicitarea sa inculpatul A. urmăreşte suplinirea pretinsului caracter incomplet al dispoziţiilor legale antemenţionate.
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, inculpatul A. a susţinut că aprecierea legalităţii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, chiar şi numai cu caracter temporar, până la analiza ce urmează a fi făcută de judecătorul fondului, în condiţiile în care la data emiterii ordonanţei exista un motiv de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, încalcă principiul legalităţii incriminării.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă printre altele, asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 senatori, precum şi din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. De asemenea, hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.
În conţinutul art. 15, din capitolul III, secţiunea a II-a al Legii nr. 47/2002 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este reglementat controlul de constituţionalitate al legilor înainte de promulgarea acestora, precum şi persoanele abilitate să sesizeze Curtea Constituţională în acest sens.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus indicate, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că cererea prin care se contestă modalitatea de redactare a unui text legal sau prin care se solicită o modificare legislativă nu face obiectul sesizării Curţii Constituţionale.
Înalta Curte mai reţine că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României este în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei prin care, criticându-se lipsa unei dispoziţii legale cu conţinutul dorit de autorul excepţiei sau modalitatea de adoptare a unui act legislativ, se urmăreşte modificarea legii. Totodată, apreciază că aceasta, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv şi că numai Parlamentul are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens sunt prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în conformitate cu care "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Înalta Curte apreciază că inculpatul A. doreşte completarea ori modificarea textului de lege, în sensul că ar trebui să cuprindă, în plus faţă de prevederile concrete, şi posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal ca urmare a verificării legalităţii ordonanţelor de demarare a urmăririi penale în cursul urmăririi penale, aspect ce nu se poate valorifica pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională nu are competenţa să legifereze.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 20 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 20 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.