Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023
Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, printre altele, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din C. proc. pen. coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 38 din C. proc. pen. şi art. 102 din C. proc. pen., art. 342, 345, 346 din C. proc. pen. şi art. 304 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut motivele invocate de către recurent cu privire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi a constatat, în esenţă, că, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., dar şi ale art. 38 din C. proc. pen., art. 102 din C. proc. pen., art. 35 din C. pen., art. 342, 345, 346 din C. proc. pen. şi ale art. 304 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., nu se urmăreşte verificarea conformităţii normei cu dispoziţiile constituţionale, ci se urmăreşte adaptarea şi aplicarea acestor texte de lege de către organele judiciare conform propriei interpretări pe care o oferă inculpatul A., aspect care contravine dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Aşadar, a reţinut că instanţelor de judecată le revine, în faza admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza. Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei care se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.
Astfel, în jurisprudenţă s-a subliniat faptul că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Curtea de apel a apreciat că nemulţumirea inculpatului A. legată de modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale nu se poate circumscrie unei excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale. S-a mai arătat că, de altfel, obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost în mod constant acelea de respingere ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (mutatis mutandis, a se vedea cu titlu de exemplu deciziile nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011 şi nr. 459/12.04.2011 ale Curţii Constituţionale).
Împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs inculpatul A..
Astfel, la data de 15 iunie 2023, prin e-mail, a declarat recurs în ceea ce priveşte respingerea următoarelor excepţii de neconstituţionalitate:
- art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen.
- art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen.
- art. 342, art. 345 şi art. 346 din C. proc. pen.
La data de 16 iunie 2023, prin e-mail, a declarat recurs în ceea ce priveşte respingerea următoarelor excepţii de neconstituţionalitate:
- art. 102 din C. proc. pen.
- art. 38 din C. proc. pen.
- art. 35 din C. pen.
- art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.
La data de 22 iunie 2023, prin e-mail, recurentul a transmis la dosar motivele de recurs în ceea ce priveşte următoarele excepţii de neconstituţionalitate:
- art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen.
- art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen.
- art. 35 din C. pen.
- art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.
La data de 23 iunie 2023, prin e-mail, recurentul a transmis la dosar motivele de recurs în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 102 din C. proc. pen.
În motivarea cererilor, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., art. 35 din C. pen., art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen., art. 102 din C. proc. pen. susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., care prevăd faptul că avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea de acte de urmărire penală, sunt neconstituţionale, deoarece această normă este neclară în privinţa suspectului sau inculpatului care este de profesie avocat şi care îşi apără singur drepturile sale, fiind încălcate, astfel, art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, respectiv art. 6 CEDO.
A mai arătat că neclaritatea acestor norme rezultă şi din jurisprudenţa contradictorie a instanţelor şi a reclamat, în concret, că, refuzul informării cu privire la data audierilor şi refuzul admiterii participării sale la audierea martorilor în cauza penală în care a fost cercetat, în calitate de avocat care îşi apără singur drepturile, pentru a adresa întrebări persoanelor audiate, a avut drept consecinţă încălcarea dreptului său la apărare, precum şi dreptul de a fi citat în mod procedural.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., recurentul a susţinut că în alte dosare aflate pe rolul altor instanţe i-a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 304 din C. proc. civ. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale: dosarul nr. x/2019, dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, dosarul nr. x/2017.
Astfel, precizând că potrivit art. 52 din C. proc. pen., chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune, recurentul a criticat că, în cazul de faţă, instanţa a apreciat că nu este admisibilă înscrierea în fals faţă de actele folosite de o grupare infracţională, motiv pentru care art. 52 din C. proc. pen. coroborat cu art. 304 din C. proc. civ. este neclar şi lasă loc de interpretări care încalcă dreptul la un proces echitabil.
A mai arătat că art. 35 din C. pen. este neconstituţional raportat la sintagmele folosite, şi anume, în realizarea aceleaşi rezoluţii, deoarece norma este neclară şi nu diferenţiază ce se întâmplă când pretinsa rezoluţie este întreruptă, cu trimitere la situaţia sa particulară din cuprinsul rechizitoriului întocmit în cauza penală 103/P/2020. Din această perspectivă, a susţinut că art. 35 din C. pen. poate duce la constatări pauşale care duc la o reducere semnificativă a posibilităţilor de apărare a inculpatului, mai ales că lasă sentimentul de luare de decizii arbitrare, fără o bază legală clară, forma actuală a normei criticate încălcând principiul stabilirii dreptului aşa cum a fost decis de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 233 din aprilie 2021.
Mai mult, în opinia sa, norma legală, în forma actuală, nu ar permite, de exemplu, urmărirea penală pentru fapte care nu sunt acum inculpate, şi care ar putea exista între pretinsele acte materiale actuale, şi nici întreruperea faptei pretins continuate, prin acte care infirmă pretinsa rezoluţie şi latura subiectivă.
Deopotrivă, art. 35 din C. pen. nu acoperă situaţia când o parte din pretinsele acte materiale ar fi fost comise în afara României, iar extinderea unei infracţiuni şi conexarea ei cu presupuse fapte comise în afara teritoriului statului român extinde nepermis aplicabilitatea normei criticate.
În fine, a apreciat că o altă problemă constituţională care apare în legătura cu formularea art. 35 din C. pen. şi a sintagmelor, este înlăturarea prescripţiei pe baza pretinselor elemente de legătură, nedovedite şi nesigure (in dubio pro reo), încălcându-se şi principiul neretroactivităţii, ceea ce face necesar să exista elemente sigure de diferenţiere între fapta continuată şi fapte individuale.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.,recurentul a susţinut, prioritar, că instanţa nu a soluţionat nicio cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 339, art. 340 din C. proc. pen., coroborate cu art. 34 din Legea 51/1995, respectiv a prevederilor art. 3 alin. (5), art. 10 din C. proc. pen. coroborat cu art. 255 din C. proc. pen. analog.
A mai arătat că Înalta Curte, prin încheierea nr. 385/15.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a admis recursul său declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 339, 340 din C. proc. pen.
Sub aspectul situaţiei de fapt, recurentul a arătat, în esenţă, că, în cazul de faţă, a fost efectuată o percheziţie la un avocat la cererea unui procuror împotriva căruia, el, în calitate de avocat, a formulat anterior mai multe plângeri la CSM, Inspecţia Judiciară şi plângeri penale, dosarele fiind, de altfel, la data percheziţiei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi, ulterior, şi admise.
La percheziţia respectivă, procurorul, prin lucrători de poliţie judiciară, a ridicat inclusiv plângerile şi dosarele formulate faţă de el, iar în dosarul de faţă, recurentul a solicitat restituirea acestor acte, prin încheierile din dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022, instanţa dispunând, după aproximativ un an după percheziţie, restituirea lor.
Astfel, recurentul a apreciat că art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen., coroborat cu art. 34 din Legea avocaţilor nu corespund cerinţelor CEDO şi prejudiciază, în forma lor actuală, drepturile Constituţiei, aşa cum au fost menţionate (art. 16, art. 21 si 24 din Constituţia României şi art. 6,8,13 CEDO), având în vedere că percheziţia şi ridicarea de documente nu au fost efectuate de către un procuror, chiar dacă s-a legitimat cu legitimaţia de avocat şi a solicitat lucrătorilor de la poliţia judiciară să cheme procurorul, conform art. 34 din Legea 51/1995.
Cu alte cuvinte, recurentul a apreciat că percheziţia trebuie să fie însoţită de garanţii procedurale speciale, iar avocatul trebuie să aibă acces la un control eficient, or dispoziţiile prevăzute de art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen., coroborate cu art. 34 din Legea avocaţilor, sunt neclare si nu oferă garanţiile respective, încălcând art. 16, 21 şi 24 din Constituţia României şi art. 8 CEDO, vătămarea drepturilor prevăzute de art. 8 rezultând din chiar efectuarea percheziţiei şi din ridicarea de acte protejate coroborat cu lipsa unei căi de atac pentru ca această vătămare să fie verificată de către un judecător independent.
A mai arătat că art. 102 din C. proc. pen. este neconstituţional deoarece, coroborat cu art. 34 din Legea avocaţilor, coroborat cu jurisprudenţa CEDO din cauzele Niemetz contra Germaniei, Aleksanyan c. Rusiei, Gologan c. Ucrainei etc., norma este neclară atunci când prin legi speciale se stipulează sancţiuni privind excluderea probelor obţinute în cazurile exprese în care legea interzice un mijloc de probă sau un procedeu probatoriu, cum sunt prevederile art. 34 din Legea avocaţilor, incident în cauză, care prevede că "percheziţia nu poate fi făcută decât de procuror" şi că sunt scutite de la măsura ridicării actele, care de astfel au fost ridicate şi folosite ca probe, mai ales că mai toate actele sunt acte care provin de la clienţii recurentului.
Din această privinţă, recurentul a apreciat că norma este neclară privind excluderea probelor, dacă excluderea este ope legis sau nu.
Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată următoarele:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 din C. proc. pen., art. 38 din C. proc. pen., art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., art. 342, art. 345 şi art. 346 din C. proc. pen., invocată de recurentul A. şi a tuturor motivelor invocate de către acesta, Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (recurentul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite, în procedura de cameră preliminară, cu verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, privind pe inculpatul A., în care a fost emis rechizitoriul la data de 7 iunie 2022 (dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie).
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile prevăzute de art. 102 din C. proc. pen., art. 38 din C. proc. pen., art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., art. 342, art. 345 şi art. 346 din C. proc. pen. sunt în vigoare, textele criticate nefiind declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Astfel, se reţine că recurentul pretinde că textele în cauză sunt contrare art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, respectiv art. 6 şi art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu argumentarea că lipsa de claritate a normelor criticate ca fiind neconstituţionale rezultă, în esenţă, din jurisprudenţa contradictorie a instanţelor naţionale prin raportare, în concret, la situaţia sa particulară din dosarul de urmărire penală nr. 103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Aşadar, condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţionarea cauzei este doar formală, de vreme ce autorul excepţiei nu tinde la a supune cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate.
Se constată că inculpatul A. nu a invocat pretinsa lipsă de claritate şi previzibilitate a textelor art. 102 din C. proc. pen., art. 38 din C. proc. pen., art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., art. 342, art. 345 şi art. 346 din C. proc. pen., luând în considerare conţinutul lor propriu-zis, ci a avut în vedere, în mod fundamental, o chestiune de interpretare, pe cale judiciară, a acestor dispoziţii, în vederea aplicării în speţă a textelor de lege criticate.
Mai exact, neconstituţionalitatea normelor criticate ar deriva, în opinia autorului excepţiei, din existenţa unor interpretări diferite ale organelor judiciare cu privire la situaţia lui particulară din dosarul de urmărire penală nr. 103/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în care are calitatea de inculpat, respectiv critică în concret modalitatea în care a avut loc percheziţia domiciliară şi urmăreşte o anumită interpretare a art. 102 din C. proc. pen. care reglementează excluderea probelor obţinute în mod nelegal în raport de lipsa procurorului de la efectuarea propriu-zisă a percheziţiei, este nemulţumit de faptul că nu a fost lăsat să participe, în faza de urmărire penală, la audierea martorilor din cauză, de modalitatea în care legiuitorul a reglementat procedura de cameră preliminară care nu permite audierea martorilor în această fază procesuală, precum şi de modul în care au fost aplicate dispoziţiile prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen. relativ la înscrierea în fals cu privire la un contract de asistenţă juridică.
În cauza de faţă, autorul excepţiei tinde, aşadar, nu la clarificarea înţelesului constituţional al dispoziţiilor art. 102 din C. proc. pen., art. 38 din C. proc. pen., art. 83 coroborat cu art. 92 din C. proc. pen., art. 304 din C. proc. civ. coroborat cu art. 52 din C. proc. pen., art. 342, art. 345 şi art. 346 din C. proc. pen., ci urmăreşte să obţină o interpretare legală a textelor de lege, din partea unei alte autorităţi decât cea căreia îi sunt atribuite normativ prerogative exclusive de interpretare şi aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie.
Înalta Curte reţine că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei pare a tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor astfel criticate.
De altfel, în practica sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că atunci când critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (art. 126 alin. (3) din Constituţia României). Aşadar, Curtea Constituţională "nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar". (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 572/28.07.2016).
În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Pe de altă parte, examinând încheierea penală atacată, Înalta Curte că prima instanţă nu a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.".
Sub un prim aspect, se reţine că la data de 16 iunie 2023, prin e-mail, recurentul a declarat recurs împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 din C. pen. şi art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.
Atât prin motivele scrise de recurs transmise la dosar, prin e-mail, la data de 22 iunie 2023, cât şi cu ocazia dezbaterilor, recurentul a susţinut excepţia de neconstituţionalitate a art. 339 din C. proc. pen., art. 340 din C. proc. pen. coroborat cu art. 34 din Legea nr. 51/1995, iar în motivele scrise a făcut trimitere şi la prevederile art. 3 alin. (5), art. 10 din C. proc. pen. coroborat cu art. 255 din C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României poate fi atacată la instanţa imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În lipsa unor dispoziţii exprese şi derogatorii, termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., normă procesual penală cu caracter general.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.:
"(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."
În raport de aceste dispoziţii exprese, Înalta Curte constată că recursul în termen a fost declarat doar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 din C. pen. şi art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen., iar cu privire la art. 34 din Legea nr. 51/1995, art. 3 alin. (5), art. 10 din C. proc. pen. coroborat cu art. 255 din C. proc. pen. nu există o cerere expresă în acest sens şi sunt regăsite exclusiv ca argumente în motivele scrise depuse cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 339 din C. proc. pen. şi art. 340 din C. proc. pen., după expirarea termenului de 48 de ore de la data pronunţării încheierii atacate.
Aşadar, în condiţiile în care în speţă, la dosarul cauzei au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat, în limitele anterior stabilite, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul declarat în cauză de recurentul A. sub acest aspect şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa doar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că nu poate proceda la examinarea tuturor condiţiilor prevăzute de această procedură direct în prezenta cale de atac, instanţa de control judiciar neputând substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, o asemenea soluţie determinând eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale recurentului, de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., art. 339 din C. proc. pen. şi art. 340 din C. proc. pen., la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Constanţa.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., art. 339 din C. proc. pen. şi art. 340 din C. proc. pen., la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Constanţa.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2023.