Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 444 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 231 din data de 15 decembrie 2022 pronunţată de Judecătoria Săveni.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Curtea a reţinut că, în actuala reglementare procesual penală, în vigoare începând cu data de 01.02.2014, recursul nu mai este prevăzut drept cale ordinară de atac, apelul fiind singura cale ordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe. Prin urmare, a constatat că, în mod corect calea de atac exercitată de revizuentul A. a fost înregistrată ca apel, chiar dacă poartă o denumire greşită, respectiv contestaţie.
Din cuprinsul cererii cu care numitul A. a învestit prima instanţă, Curtea a reţinut, în esenţă, că acesta este nemulţumit de hotărârea prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (1969), executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, apreciind că nu este vinovat de săvârşirea faptei, că au fost înlăturate sau nu au fost administrate unele probe care erau în favoarea sa, iar, pe de altă parte, procurorul care a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui a fost ulterior condamnată pentru fapte de corupţie.
A mai constatat că prima instanţă a analizat cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen. (admiterea în principiu), având în vedere că motivele care pot fi invocate în susţinerea acestei căi de atac extraordinare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Totodată, Curtea a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, iar pentru admisibilitatea în principiu a acesteia legea impune anumite condiţii de formă şi de fond a cererii, care sunt prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.
Deopotrivă, Curtea a reţinut că, potrivit art. 464 C. proc. pen., "În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive".
Cu referire la această din urmă dispoziţie, coroborată cu cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 652 din 04 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 188 din 27 martie 2014 a Tribunalului Botoşani, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 151/19.03.2009 pronunţată de Judecătoria Săveni. În motivarea cererii de revizuire care a făcut obiectul acestui dosar, revizuentul A. a invocat nevinovăţia sa şi nelegalitatea rezoluţiei de începere a urmăririi penale, a certificatului medico-legal nr. 872/17.08.2007, a biletului de ieşire din spital (eliberate persoanei vătămate B.), a procesului-verbal de examinare criminalistică din 02.11.2007. Judecătoria Săveni a analizat cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. (1968), în vigoare la acea dată, reţinând că motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de procedura penală în mod limitativ şi expres. Deopotrivă, s-a reţinut că revizuentul dorea o nouă reapreciere a probelor, ceea ce nu putea fi realizat în calea de atac a revizuirii.
S-a mai observat că, ulterior, la data de 15.10.2020, revizuentul A. a formulat o nouă cerere, care a fost calificată ca o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 151 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Săveni, care a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 58 din 22 martie 2021 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 512 din 02 iulie 2021 (dosar nr. x/2020), dispunându-se respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
S-a constatat că motivele invocate de revizuentul A. se refereau la faptul că a fost victima unui şir de abuzuri şi că a fost condamnat pe nedrept, fără probatoriu concret, arătând că intimatul C. este vinovat în cauză. Totodată, plângerile penale ale numitei B. prin care a fost acuzat de vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe au fost scrise şi depuse chiar de fiul acesteia, numitul C., fără a avea o procură în acest sens, fără a avea sesizarea spitalului, având doar o simplă scrisoare medicală fără semnătura şi parafa medicului curant, fără a avea mijloace de probă, în certificatul medico-legal şi raportul medico-legal erau prezentate informaţii contradictorii, sunt nelegale, au fost obţinute în mod ilegal şi nu puteau fi folosite în procesul penal.
În motivarea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 revizuentul a mai arătat că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei, instanţa nu a fost legal sesizată, instanţa nu a fost compusă conform legii, urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie, hotărârile nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia şi a solicitat admiterea cererii de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale, administrarea dovezilor întrucât a fost cercetat abuziv, acuzat şi condamnat pe nedrept, încălcări care atrag de la sine nulitatea actelor conform art. 197 alin. (1) din vechiul C. proc. pen.
Analizând motivele de revizuire invocate de revizuentul A. în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Săveni a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data judecării cauzei. Înscrisurile depuse de revizuent priveau fapte şi împrejurări cunoscute la soluţionarea cauzei, înscrisurile făcând parte din categoria celor ataşate la dosarul de urmărire penală. Acesta a invocat nevinovăţia în comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, fără a aduce probe noi, necunoscute instanţei de fond. Practic, revizuentul dorea reaprecierea materialului probator şi stabilirea nevinovăţiei sale, aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nu pot face obiectul unei revizuiri. S-a reţinut că nu este posibilă reanalizarea vinovăţiei unei persoane condamnate definitiv dacă în cauză nu s-a dovedit că au intervenit fapte sau împrejurări ce nu erau cunoscute de instanţa ce a pronunţat sentinţa de condamnare şi care susţin o altă situaţie de fapt decât cea reţinută iniţial.
Totodată, s-a apreciat că nu sunt incidente nici cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., întrucât la dosar nu s-a ataşat nicio hotărâre judecătorească definitivă privitoare la săvârşirea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă de către vreuna din persoanele la care face trimitere textul de lege (martor, expert sau interpret) ori prin care să se constate existenţa caracterului fals al vreunui înscris care să fi servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.
S-a considerat că nu este incident nici motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atâta timp cât la dosar nu s-a ataşat nicio hotărâre definitivă prin care o instanţă să se pronunţe cu privire la săvârşirea, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală, a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Deşi petentul a invocat faptul că procurorul care a dispus începerea urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupţie, nu s-a depus o hotărâre judecătorească definitivă care să ateste acest aspect. Mai mult, s-a reţinut ca fiind de notorietate că procurorul care a dispus începerea urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupţie, însă nu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Deopotrivă, s-a arătat că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada că există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, şi nici motivul de la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru că nu s-a dovedit că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză.
Curtea a reţinut că, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat, din nou, revizuirea sentinţei penale nr. 151 din 19 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. x/2008, hotărâre care, pe de o parte, a intrat în puterea lucrului judecat, iar o eventuală cerere de revizuire poate fi admisă doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 C. proc. pen., iar pe de altă parte, această hotărâre a mai fost supusă căii extraordinare de atac a revizuirii aşa cum s-a arătat în cele ce preced.
În aceste condiţii, Curtea a analizat în calea de atac împrejurarea dacă revizuentul a reiterat aceleaşi aspecte şi în cererile anterioare, aşa cum a motivat prima instanţă, precum şi împrejurarea dacă unele dintre motivele arătate în cerere sunt noi şi, în această situaţie, dacă se încadrează în vreunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen.. A subliniat că, dacă s-ar aplica extensiv cazurile în care poate fi rejudecată o cauză soluţionată definitiv ar exista riscul încălcării principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât s-ar ajunge ca hotărârile definitive să poată fi puse în discuţie ori de câte ori ar exista alte argumente în susţinerea unei soluţii contrare celei pronunţate.
Totodată, Curtea a precizat că situaţia juridică stabilită prin soluţionarea definitivă a unei cauze penale deduse judecăţii reflectă adevărul impus de recunoaşterea principiului de drept res judicata pro veritate habetur - lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 36/2009). Acesta este şi unul dintre motivele pentru care, în soluţionarea cererilor de revizuire, nu sunt aplicabile aceleaşi principii ca în cazul soluţionării pe fond a cauzelor. În acest sens, Curtea Constituţională a României, în Decizia nr. 126/2016 a făcut referire la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, amintind, printre altele, Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, potrivit căreia art. 6 din Convenţie nu se aplică unei proceduri care urmăreşte redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat şi care solicită o asemenea redeschidere nu este "acuzată de o infracţiune", în sensul art. 6 din Convenţie, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei "acuzaţii în materie penală".
Faţă de aceste aspecte, în cauză, Curtea a reţinut că, în soluţionarea cererii de revizuire formulată de petentul A. împotriva hotărârii definitive pronunţate de Judecătoria Săveni, nu poate avea loc o nouă judecare pe fond a cauzei, deoarece aceasta ar transforma calea extraordinară de atac a revizuirii într-o cale de atac ordinară, ceea ce nu poate fi admis.
Făcând o analiză a condiţiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la termenul de introducere, la titularii cererii, forma scrisă a cererii, indicarea unuia dintre temeiurile de la art. 453 din C. proc. pen., dar şi a împrejurării potrivit căreia faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv (art. 459 lit. d) C. proc. pen.), Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că motivele prezentate de revizuent în prezenta cerere au fost invocate şi în cererile de revizuire anterioare, soluţionate prin sentinţele penale nr. 652 din 04 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 188 din 27 martie 2014 a Tribunalului Botoşani, precum şi nr. 58 din 22 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 512 din 02 iulie 2021 a Curţii de Apel Suceava (dosarul nr. x/2020).
Astfel, s-a observat că, în toate cele trei cereri de revizuire, revizuentul a invocat nevinovăţia sa şi a solicitat reaprecierea probelor, iar, în dosarul nr. x/2020, ca şi în prezenta cauză, a solicitat restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale pe considerentul că procurorul care a dispus rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupţie, iar confirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale a fost realizată în temeiul art. 228 alin. (3)1 C. proc. pen., care era abrogat din anul 2006, rechizitoriul este fals, întrucât cu bună-ştiinţă nu au fost administrate corect probele, plângerea penală a fost scrisă de fiul persoanei vătămate B., respectiv de C., fără să aibă procură în acest sens, plângerea fiind eliptică în privinţa datelor prevăzute de C. proc. pen., a fost formulată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dispunându-se schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. din 1969, cu încălcarea dispoziţiilor legale, aducându-i-se o vătămare intereselor sale legitime. Deopotrivă, revizuentul a invocat faptul că martorii nu au fost audiaţi în prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi, că persoana vătămată a dat declaraţii contradictorii şi s-a folosit doar de biletul de ieşire din spital şi certificatul medico-legal ca mijloace de probă.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că prezenta cerere de revizuire este întemeiată pe aceleaşi motive care, chiar dacă sunt mai amplu dezvoltate, în esenţă, urmăresc reanalizarea situaţiei de fapt prin reinterpretarea probelor şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, sau prin constatarea nulităţii unor mijloace de probă.
În acelaşi sens, a invocat şi decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 420/12.06.2015 (paragrafele 15,16), în considerentele căreia s-a arătat, printre altele, că "regula instituită de art. 464 din C. proc. pen. - potrivit căreia, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive - rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. d) şi alin. (5) din C. proc. pen., fiind un efect al autorităţii de lucru judecat."
În ceea ce priveşte aspectele dezvoltate suplimentar în cererea de revizuire, respectiv dacă plângerea penală a fost formulată de persoana vătămată sau de fiul acesteia, dacă a fost formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă avea toate elementele de procedibilitate, faptul că nu a fost menţionat în cuprinsul rechizitoriului procesul-verbal de examinare criminalistică întocmit la data de 02.11.2007 (dar care se regăseşte la dosarul de urmărire penală, la fila x şi este menţionat în opisul actelor de urmărire penală), Curtea a reţinut că acestea sunt aspecte care nu pot fi analizate în calea de atac a revizuirii deoarece ele nu dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate în cauză. Relativ la schimbarea încadrării juridice, deşi acest aspect nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzut de art. 453 C. proc. pen., Curtea a constatat că împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală (pe vechiul C. proc. pen.) pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. (1969), după eliberarea certificatului medico-legal pentru persoana vătămată în care s-a menţionat că a avut nevoie de 28-30 zile de îngrijiri medicale şi în niciun moment nu s-a pus problema schimbării încadrării juridice.
A subliniat că, pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză), ar trebui ca faptele sau împrejurările noi să se refere la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care revizuentul a fost condamnat, iar nu la aspecte legate de procedura de formulare a plângerii prealabile, sau modalitatea în care s-a dispus sau nu o eventuală schimbare a încadrării juridice. Aceste aspecte puteau fi invocate de către inculpat la judecarea cauzei pe fond.
Deopotrivă, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală trebuia să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, şi nu în legătură cu orice altă cauză, iar această împrejurare trebuia să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză. Or, acest motiv, invocat de altfel şi în cea de-a doua cerere de revizuire, dincolo de faptul că nu mai poate fi analizat şi atrage inadmisibilitatea cererii sub acest, nici nu are incidenţă în cauză întrucât procurorul (D.) care a dispus prin rezoluţia din data de 04.09.2007 confirmarea începerii urmăririi penale faţă de A. şi E. nu a fost condamnat pentru o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, ci în legătură cu alte fapte care nu îl privesc pe revizuent.
S-a mai arătat că în procedura revizuirii nu poate fi analizat caracterul viciat, în opinia revizuentului, a unor probe care au stat la baza condamnării sale, întrucât nu reprezintă temei care poate determina revizuirea, neputând fi încadrat în categoria unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei. De asemenea, s-a menţionat că aspectele învederate de revizuent, în sensul că persoana vătămată ar fi dat declaraţii contradictorii sau că martorii nu au fost audiaţi în prezenţa unor martori asistenţi, nu constituie elemente de fapt noi şi nici nu se circumscriu vreunui motiv de revizuire.
Pe de altă parte, Curtea a precizat că indicarea unui temei legal greşit privind confirmarea începerii urmăririi penale într-o rezoluţie nu poate conduce la admisibilitatea unei cereri de revizuire; de altfel, în cauză revizuentul este şi în eroare întrucât prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen., la punctul 128. s-a menţionat că articolul 228, alin. (3) se abrogă, iar la punctul 129. s-a menţionat că s-a modificat articolul 228, alin. (3)1 şi 6 C. proc. pen.. Prin urmare, la data emiterii rezoluţiei invocată de revizuent, dispoziţiile art. 228 alin. (3)1 erau în vigoare, fiind abrogate doar cele ale art. 228 alin. (3) care nu au fost invocate în rezoluţie.
Pentru aspectele ce preced, Curtea a reţinut că determinarea precisă a ipotezelor şi a condiţiilor în care poate fi utilizată revizuirea constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va conduce, prin exercitarea ei, la parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate de anihilare, în orice moment, a efectelor principiului lucrului judecat şi a stabilităţii hotărârilor definitive.
S-a subliniat că situaţiile în care o astfel de cerere poate fi formulată sunt în mod expres şi limitativ prevăzute de lege, în cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., respectiv art. 465 C. proc. pen. Cum în cauză, revizuentul a reiterat aceleaşi fapte şi mijloace de probă invocate şi în cererile de revizuire anterioare, care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2013, în temeiul art. 464 C. proc. pen., în mod corect s-a apreciat că o nouă analiză a acestora excede dispoziţiilor procesual penale care reglementează revizuirea unor hotărâri judecătoreşti.
Curtea a precizat că atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii, reţinută în mod corect de către prima instanţă.
În plus, s-a observat că, deşi revizuentul a mai arătat că în privinţa sa au fost pronunţate două hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia, cu menţiunea că a fost condamnat de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen. (1969), iar în recurs a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 C. pen. (1969) prin schimbarea încadrării juridice, situaţie care, formal, se încadrează în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia), acesta nu a indicat care sunt cele două hotărâri judecătoreşti contradictorii.
De altfel, examinând dosarele ataşate în vederea soluţionării cererii de revizuire, Curtea a constatat că sentinţa nr. 151/19.03.2009 pronunţată de Judecătoria Săveni, în dosarul nr. x/2008 a Judecătoriei Săveni, şi decizia nr. 2113R din 13.10.2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani nu întrunesc condiţia de a fi hotărâri care nu se pot concilia, întrucât prima a fost pronunţată pe fondul cauzei, iar cea de a doua în recursul declarat împotriva celei dintâi (prin respingerea căii de atac).
În plus, s-a arătat că dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 151/19.03.2009 a Judecătoriei Săveni vizează situaţii juridice diferite de cele avute în vedere la emiterea ordonanţei nr. 887/P/2007 din 11.10.2007 a Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, la care a făcut referire revizuentul, cele două dosare referindu-se la fapte distincte şi la făptuitori diferiţi, astfel încât hotărârile date în cele două cauze nu se circumscriu dispoziţiilor de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în procedura de revizuire nu sunt incidente dispoziţiile art. 18 şi art. 319 C. proc. pen., invocate de apelantul revizuent, de vreme ce acestea vizează situaţii ce pot interveni în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar revizuentul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 151/2009 pronunţată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia nr. 2113R/2009 a Tribunalului Botoşani, a cărei revizuire se solicită.
În ceea ce priveşte obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, Curtea a constatat că suma de 50 RON la care a fost obligat prin sentinţa apelată este proporţională cu cheltuielile ocazionate de acordarea celor patru termene de judecată în cauză, iar cheltuielile la care a fost obligat revizuentul în celelalte dosare exced unei analize în prezenta cale de atac.
Împotriva acestei decizii, la data de 09 iunie 2023, a declarat o cale de atac intitulată "contestaţie" apelantul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi învederând, în esenţă, aceleaşi aspecte invocate prin cererea iniţială de revizuire şi în cererea de apel cu care a învestit Curtea de Apel Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 26 septembrie 2023, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.
Examinând calea de atac formulată de apelantul A. prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o cale de atac intitulată "contestaţie" formulată de apelantul A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv decizia penală nr. 444 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 C. proc. pen., rezultă că decizia instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa acestui organ judiciar.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Deopotrivă, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu şi deciziile pronunţate în procedura specifică unei căi de atac, care, aşa cum s-a arătat anterior rămân definitive la data pronunţării şi, ca atare, nu pot fi atacate cu apel.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că apelantul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţată în calea de atac a apelului, în temeiul art. 408 şi urm. C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestaţiei ori apelului şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în apel, un astfel de demers judiciar nu este admisibil, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 444 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 444 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2023.
GGC - MM