Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 396, alin. (2), C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 61, alin. (2), C. pen. s-a stabilit valoarea unei zile amendă la 30 RON, cuantumul total al amenzii aplicate inculpatului fiind de 6.000 RON.
I s-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 63 şi 64 C. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii şi la executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, cameră preliminară şi judecată în primă instanţă.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2021, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336, alin. (1) din C. pen., reţinându-se în fapt că inculpatul, are calitatea de avocat a condus la data de 05.12.2018, în jurul orei 03:30, autoturismul marca X, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Cluj-Napoca înspre str. x, având la ora 05:08 o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 06:08 o alcoolemie de 0,99 g/l alcool pur în sânge.
În faza de judecată, fiind prezent personal în faţa instanţei, inculpatul a declarat că doreşte soluţionarea cauzei potrivit procedurii obişnuite.
Inculpatul A., a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală nr. 2280/80/IX/d/11 din data de 18.03.2022, cu următorul obiectiv: să se stabilească prin raportare la cele două valori ale alcoolemiei rezultate în urma recoltării probelor de sânge precum şi prin raportare la ora producerii evenimentului rutier şi la declaraţia de consum, care a fost momentul în care a fost atinsă valoarea maximă a alcoolemiei.
Prin încheierea din data de 22.11.2022 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins cererea în probaţiune a inculpatului A..
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 05.12.2018, în jurul orei 3:30, inculpatul a condus autovehiculul marca X, cu nr. x, pe strada x nr. 157, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, tamponând un autoturism parcat şi gardul imobilului de la nr. 157. La ora 3:33, a fost apelat serviciul 112, iar un echipaj de poliţie a ajuns la faţa locului. Mai apoi, cu acordul inculpatului, la ora 3:56 a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a înregistrat o valoare de 0,53 mg/I alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus apoi de agenţii de poliţie la B., unde, la orele 5:08 şi 6:08, au fost prelevate două probe biologice de sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică 7315/IX/a/845 din 20.12.2018, emis de IML Cluj-Napoca, s-a stabilit că la ora 5:08, inculpatul a avut o alcoolemie de 1,10 g/1 alcool pur în sânge (la aproximativ 1 oră şi 40 de minute de la momentul opririi în trafic) şi la ora 6:08, acesta a avut o alcoolemie de 0,99 alcool pur în sânge.
Inculpatul a recunoscut consumul de alcool, indicând perioada în care băuturile ar fi fost ingerate precum şi natura acestora, aspecte care însă nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă, şi care oricum şi-au pierdut din importanţă cât timp nu s-a putut efectua calculul retroactiv al alcoolemiei.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a contestat caracterul infracţional al faptei, pe tot parcursul procesului penal, susţinând că este posibil ca la momentul conducerii autovehiculului alcoolemia avută să fi fost inferioară pragului infracţional.
În drept, fapta inculpatului A. care la data de 05.12.2018, în jurul orei 03:30, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din municipiul Cluj-Napoca înspre str. x, având la ora 05:08 o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 06:08 o alcoolemie de 0,99 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive la infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336, alin. (1) din C. pen.
Curtea de apel a mai reţinut că la momentul opririi sale în trafic, inculpatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost că acesta avea o concentraţie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice, de unde a rezultat o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,10 gr ‰ şi respectiv, de 0,99 gr ‰.
Deşi corecte în principiu susţinerile inculpatului în sensul că rezultatele testării alcoolemiei din aerul expirat nu au o valoare ştiinţifică certă şi nu pot justifica per se, constatarea întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii, ca urmare a caracterului relativ al valorilor rezultate, Curtea a reţinut că acestea pot fi valorificate în evaluarea ansamblului probator, prin coroborarea cu rezultatele probei cu caracter ştiinţific, respectiv valorile înscrise în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie. Concret, Curtea a reţinut că în urma testării aerului expirat a rezultat cu certitudine că inculpatul consumase băuturi alcoolice, fapt de altfel recunoscut şi de acesta, iar valoarea concentraţiei de alcool pur era una ridicată şi a determinat necesitatea conducerii sale la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. Chiar dacă etilotestul folosit nu este un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, ci doar un mijloc tehnic certificat, neavând precizia unui etilometru, nu se poate susţine că valorile indicate nu au nici o valoare probatorie. Etilotestul nu atestă doar prezenţa sau după caz absenţa alcoolului în aerul expirat, ci şi stabileşte valoarea concentraţiei alcoolice. Capacitatea etilotestul de a oferi, în anumite limite, şi dimensionarea concentraţiei de alcool în aerul respirat, este recunoscută chiar şi de legiuitor, care statuează la art. 185, alin. (1), alin. (2), lit. a) din H.G. nr. 1391/2006 următoarele: (1) Constatarea contravenţiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care se află sub influenţa alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (2) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când: a) rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că inculpatul avea la aproximativ 26 de minute de la producerea evenimentului rutier o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, deci o valoare cu aproximativ 30 % superioară nivelului indicat de art. 185, alin. (2), lit. a), din) H.G. nr. 1396/2006, ceea ce naşte cel puţin o suspiciune în sensul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 336, alin. (1), C. pen. Mai apoi suspiciunea a fost confirmată în urma prelevării probelor de sânge, care au relevat valorile de 1,10 g/l alcool pur în sânge şi, respectiv, de 0,99 g/l alcool pur în sânge, dar şi în urma audierii inculpatului care a recunoscut consumul de alcool. Valorile au fost suficient de mari pentru ca, fiind coroborate cu proba etilotest, să înlăture orice îndoială rezonabilă referitoare la tipicitatea faptei.
Împrejurarea că recoltarea primei probe biologice de sânge s-a realizat după aproximativ 1 ora şi 35 de minute de la data producerii evenimentului rutier, nu este de natură a infirma concluzia Curţii, referitoare la tipicitatea faptei, cât timp nici o prevedere legală nu prevede cu titlu imperativ necesitatea prelevării probelor biologice într-un interval de timp maxim (art. 190, alin. (8) C. proc. pen.. foloseşte sintagma "în cel mai scurt timp"), iar probele administrate permit a se concluziona că inculpatul, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a condus autoturismul având o alcoolemie peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a rezultat că nu a putut fi efectuat calcul retroactiv al alcoolemiei. Curtea reţine că această imposibilitate a fost determinată de constatarea împrejurării că inculpatul se afla în faza de absorbţie a alcoolului în organism, pe baza declaraţiilor date de acesta cu privire a intervalului de timp în care ar fi consumat băuturi alcoolice. În aceste condiţii, recalcularea alcoolemiei nu este posibilă din punct de vedere ştiinţific, dar şi prohibită expres de prevederile hotărârii nr. 2/18.09.2015 a CSML.
Curtea de Apel Cluj a constatat că soluţia adoptată de către comisia care a întocmit raportul de expertiză medico-legală este de altfel firească, întrucât calculul retroactiv al alcoolemiei, în ipoteza în care făptuitorul se află în faza de absorbţie a alcoolului, depinde de numeroşi factori subiectivi, care, fiecare în parte, pot influenţa decisiv rezultatul: natura băuturii alcoolice consumate; cantitatea de băuturi alcoolice consumate; intervalul de timp de-a lungul căruia băuturile alcoolice au fost consumate; aportul alimentar. Or, toate aceste elemente pot fi cunoscute cu exactitate doar de către inculpat.
Pe de altă parte, s-a considerat că, în măsura în care s-ar admite posibilitatea recalculării alcoolemiei doar după declaraţia de consum a inculpatului, care poate fi subiectivă, ţinând cont de importanţa acestor date la soluţionarea cauzei cu acest obiect, s-ar ajunge practic la pronunţarea unor hotărâri bazate într-o măsură mult prea mare, chiar exclusivă, pe declaraţia inculpatului. În schimb, când alcoolemia este în scădere, factorii subiectivi despre care s-a făcut vorbire nu mai au nici o importanţă, astfel că recalcularea se poate efectua în funcţie de dinamica alcoolemiei, relevată de cele două probe de sânge prelevate, adică pornind de la premise certe.
În vederea stabilirii pedepsei aplicabile inculpatului, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, astfel că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 zile amendă este proporţională cu gravitatea faptei dar şi cu pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică. În ceea ce priveşte circumstanţele în care a fost comisă fapta, Curtea a reţinut că în primul rând nivelul scăzut al alcoolemiei avute de către inculpat în momentul conducerii autovehiculului, cu puţin peste pragul infracţional, împrejurarea că fapta a fost comisă pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, la o oră târzie când era puţin circulată, dar şi faptul că a avut ca şi consecinţă producerea unui accident de circulaţia soldat cu pagube materiale.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale, Curtea a notat că inculpatul nu are antecedente penale, are studii superioare şi îşi asigură existenţa prin mijloace licite. În prezent este angajat la Comisia Europeană . Pe parcursul procesului penal a negat constant caracterul infracţional al faptei sale.
În final, a reţinut că aplicarea unei pedepse cu amenda penală este oportună şi din perspectiva faptului că inculpatul lucrează în străinătate, astfel că ar fi împovărătoare executarea unor obligaţii corelative unei soluţii de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel la data de 17 februarie 2023, în termen legal, inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 3.03.3023, sub nr. x/2022, fiind repartizată Completului nr. 8.
Sentinţa primei instanţe a fost criticată sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. impunându-se o soluţie de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Subsidiar, în măsura în care se va reţine comiterea de către inculpat a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei amenzii.
Anterior analizei temeiniciei soluţiei de condamnare s-a solicitat de inculpat să se constate nulitatea virtuală absolută a probelor obţinute în afara cadrului procesual cu consecinţa excluderii acestora.
S-a reliefat că împrejurarea potrivit cu care probele pe care se fundamentează soluţia de condamnare au fost obţinute în afara cadrului procesual rezultă din cronologia actelor de urmărire penală, respectiv:
- procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, care a fost încheiat în intervalul orar 05:10-05:30 - fila x dup;
- procesul-verbal de sesizare din oficiu, încheiat în intervalul orar 06:30-06:40 - fila x dup;
- ordonanţa de examinare fizică, fără să fie menţionată ora la care a fost întocmită - fila x dup;
- ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem, nefiind menţionată ora la care a fost întocmită - fila x dup;
- prima probă de sânge a fost recoltată la ora 05:08;
- a doua probă de sânge a fost recoltată la ora 06:08.
Cu caracter de concluzie se evidenţiază că din cronologia actelor de urmărire penală rezultă cu puterea evidenţei că la momentul recoltării probelor de sânge nu era întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu şi pe cale de consecinţă nici ordonanţa de începere a urmăririi penale, astfel încât, în acest context, toate probele au fost obţinute în afara cadrului procesual.
Se relevă că, în concepţia actualului C. proc. pen., probele pot fi administrate doar după începerea urmăririi penale in rem, aspect care se încadrează într-o logică procesuală, conform căreia probele se administrează doar în cadrul procesului penal, aspect ce rezultă şi din cuprinsul art. 306 alin. (3) C. proc. pen., conform căruia obligaţia pozitivă a organelor de cercetare penală de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului, se naşte după începerea urmăririi penale.
În raport de aspectele prezentate se consideră că sancţiunea administrării probelor anterior punerii în mişcare a urmăririi penale in rem este nulitatea absolută virtuală a acestora cu consecinţa excluderii lor, sancţiune recunoscută atât de doctrină cât şi de jurisprudenţă.
S-a arătat că sub incidenţa sancţiunii menţionate sunt următoarele acte procesuale şi probe directe şi derivate: ordonanţa de examinare fizică, buletinul de analiză toxicologică nr. x din 20.12.2018 emis de TML Cluj-Napoca, raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 2280/IX/d/ll din 18.03.2022 întocmit de Institutul de Medicină-Legală Cluj-Napoca; raportul de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. x/2023 din 01.11.2023 întocmit de Institutul Naţional de Medicină - Legală "Mina Minovici" Bucureşti.
Pentru probele derivate se face trimitere la dispoziţiile art. 102 alin. (4) C. proc. pen. arătându-se, din perspectiva textului legal menţionat că în lipsa buletinul toxicologic nu puteau fi efectuate cele două expertize medico - legale.
Se relevă că respectarea dispoziţiilor legale ar fi impus testarea cu aparatul etilotest - prin raportare la dispoziţiile art. 88 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002 - urmată de prelevarea probelor biologice conform art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 dacă aparatul etilotest ar fi arătat o valoare mai mare 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat şi, deopotrivă, existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Ulterior, în măsura în care erau îndeplinite cele două condiţii, organul de cercetare penală trebuia să întocmească proces-verbal de sesizare din oficiu conform art. 292 C. proc. pen. şi, în baza acestuia, să dispună, conform art. 305 alin. (1) C. proc. pen., prin ordonanţă, începerea urmăririi penale in rem.
Totodată, se consideră că numai după emiterea ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, organul de cercetare penală putea întocmi, în mod legal, ordonanţa prin care s-a dispus examinarea fizică a persoanei în vederea prelevării de probe biologice conform art. 190 alin. (1) C. proc. pen.
Se subliniază că, în prezenta cauză, atât ordonanţa prin care s-a dispus examinarea fizică, cât şi prelevarea probelor biologice au fost emise înainte de întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu şi înainte de începerea urmăririi penale in rem, astfel încât probele au fost obţinute în afara cadrului procesual.
În absenţa probelor în baza cărora s-a pronunţat hotărârea de condamnare se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Subsidiar primei solicitări, inculpatul a apreciat că se impune să se dea eficienţă regulii "in dubio pro reo " şi să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.
În sensul menţionat, inculpatul a evidenţiat, cu caracter teoretic, faptul că regula in dubio pro reo îşi găseşte aplicare atunci când probele sunt nesigure şi contradictorii, în vădită opoziţie cu probele certe, ce reprezintă singurul instrument idoneu de răsturnare a prezumţiei de nevinovăţie.
Prin trimitere la jurisprudenţa instanţelor de judecată, s-a învederat că pentru pronunţarea unei soluţii de achitare în baza regulii "in dubio pro reo" trebuie să se aibă în vedere "caracterul obiectiv al îndoielii" fiind luate în considerare numai îndoielile rezonabile, caracter însuşit atunci când "probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului'", "dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată", "în cauză probele în acuzare nu au suficienţa şi gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, lăsând loc unui dubiu", "probele au un conţinut îndoielnic sub aspectul vinovăţiei", "..inconsistenţa în ansamblu a probatoriului administrat în cauză, în sensul dovedirii existenţei elementului material al infracţiuni".
Se relevă că aceeaşi jurisprudenţă a prezentat situaţiile care permit instanţelor să dispună o soluţie de condamnare respectiv "instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe", ..instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului."
Concret, s-a reliefat de inculpat faptul că la pronunţarea soluţiei de condamnare s-a avut în vedere, sub aspect probatoriu, rezultatul buletinului de analiză toxicologică nr. x din 20.12.2018 şi împrejurarea că aparatul etilotest marca x a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 03:56.
S-a evidenţiat de inculpat că există un dubiu referitor la nivelul alcoolemiei în sânge la momentul conducerii autoturismului, în sensul că nu se poate stabili cu certitudine dacă alcoolemia era peste 0,8 g/l alcool pur în sânge sau sub această valoare, împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei, concluzie susţinută de raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 2280/IX/d/l din data de 18.03.2022 potrivit cu care "La momentul evenimentului rutier A. se afla "în faza de absorbţie a alcoolului în organism" şi "pe baza datelor furnizate nu se poate stabili cu exactitate dacă, susnumitul, la momentul opririi acţiunii de conducere, avea sau nu alcoolemia sub valoarea de 0,8 g/l".
În mod greşit instanţa de fond a luat în considerare la pronunţarea soluţiei de condamnare faptul că aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat şi aceasta din perspectiva următoarelor argumente:
- rezultatul aparatului etilotest a fost obţinut în afara cadrului procesual, conform susţinerilor evidenţiate la punctul prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute şi excluderea probelor obţinute în mod nelegal.
- aparatul etilotest de tip Drager nu reprezintă un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic care să poată furniza cu certitudine concentraţia de alcool în aerul expirat, ci acesta, conform dispoziţiilor legale, reprezintă un mijloc tehnic certificat care poate să indice prezenţa alcoolului în aerul expirat, nu şi concentraţia acestuia.
În acest sens se face trimitere la dispoziţiile art. 88 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 coroborate cu dispoziţiile art. 6 pct. 19 şi pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 care definesc noţiunile de mijloc tehnic certificat şi mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.
- testarea cu aparatul etilotest a avut loc la aproximativ 30 de minute de la momentul încetării activităţii de conducere.
În mod greşit a stabilit instanţa de fond că rezultatul testării cu aparatul etilotest poate fi folosit în fundamentarea unei soluţii de condamnare, coroborat cu alte probe şi că ar exista o relaţie între valoarea alcoolemiei în aerul respirat şi cea din sânge (valoarea alcoolului în sânge = 2 x valoarea alcoolului detectat în aerul respirat).
În susţinerea acestei critici s-a reliefat, sub un prim aspect, faptul că testarea a avut loc înainte de începerea urmăririi penale in rem şi că aparatul etilotest reprezintă un mijloc tehnic certificat care atestă prezenta alcoolului în aerul expirat, neexistând nici o legătură cu valoarea alcoolului în sânge.
Totodată, sub un alt aspect, s-a susţinut că aprecierea făcută de prima instanţă prezintă un mare grad de relativitate în condiţiile în care nu a luat în considerare mai multe împrejurări esenţiale, respectiv faptul că la momentul testării cu aparatul etilotest inculpatul A. se afla în faza de absorbţie a alcoolului în organism şi că acesta consumase alcool cu câteva minute înainte de a se urca la volan, împrejurări în care prezenţa vaporilor de alcool în aerul expirat putea să fie mai mare decât în cazul unei persoane care a încetat sa consume alcool cu mult timp înainte de testare şi se afla în faza de eliminare a alcoolului.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind relevant în stabilirea îndeplinirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului rezultatul buletinului de analiză toxicologică.
S-a argumentat că, în prezenta cauză nu se poate stabili cu exactitate dacă inculpatul A., la momentul opririi acţiunii de conducere avea alcoolemia peste valoarea de 0,8g/l, deoarece la momentul evenimentului rutier acesta se afla în faza de absorbţie a alcoolului în organism.
S-a susţinut că dubiile serioase cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul conducerii vehiculului rezultă dintr-un mijloc de probă ştiinţific, respectiv "Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei" nr. 2280/IX/d/11 din 18.03.2022 întocmit Institutul de Medicină-Legală Cluj-Napoca. Răspunzând la obiectivul c). comisia a precizat:
"pe baza datelor furnizate nu se poate stabili cu exactitate dacă, susnumitul, la momentul opririi acţiunii de conducere, avea sau nu alcoolemia sub valoarea de 0,8 g/l".
Cu caracter de concluzie s-a arătat că o parte din probele administrate, apreciate izolat, întrucât nu se coroborează cu alte probe, relevă deopotrivă posibilitatea săvârşirii infracţiunii, iar o altă parte relevă posibilitatea ca acuzaţia formulată împotriva inculpatului să fie nefondată.
Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului, prin nereţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă, dar şi prin aprecierea că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale deşi erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen. pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei.
În acest sens se face trimitere atât la împrejurările în care a fost comisă fapta, în cursul nopţii şi la o oră la care traficul era aproape inexistent precum distanţa care urma să fie parcursă, foarte mică, între locul unde se afla parcat autoturismul şi domiciliul său.
Se relevă conduita adoptată de inculpat imediat după comiterea faptei, respectiv aceea de a rămâne la locul accidentului o perioadă mai îndelungată de timp, pentru a aştepta organele de poliţie, cooperarea cu organele judiciare, prezenţa la termenele de judecată, recunoaşterea faptului că a consumat alcool.
Totodată sunt invocate circumstanţele personale deosebite ale inculpatului referitoare la parcursul educaţional - liceal, universitar, masterat şi doctorat în domeniul dreptului penal - alte studii în domeniul dreptului efectuate în străinătate, la universităţi de prestigiu.
S-au evidenţiat aspecte deosebite şi pe planul profesional începând din anul 2016 şi până în prezent, activităţile profesionale fiind desfăşurate atât în ţară cât şi în străinătate, activităţi multiple, inclusiv în domeniul educaţional, cu responsabilităţi deosebite şi care reprezintă o recunoaştere a pregătirii şi valorii personale.
Totodată s-a arătat că în perioada celor 5 ani în care s-a desfăşurat procesul penal a avut o conduită adaptată normelor de convieţuire socială şi nu a mai fost implicat în evenimente rutiere.
Se evidenţiază că este integrat familial şi că, din anul 2022, îşi desfăşoară activitatea profesională în străinătate.
Se relevă, dat fiind intervalul mare de timp de la data comiterii faptei, că nu se mai impune pronunţarea unei soluţii de condamnarea acest aspect urmând să fie coroborat cu toate circumstanţele de fapt şi personale favorabile.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, Înalta Curte constată:
Referitor la critica inculpatului potrivit cu care probele care au stat la baza condamnării sale sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost obţinute în afara cadrului procesual legal, respectiv anterior începerii urmăririi penale in rem.
Înalta Curte stabileşte, în baza argumentelor ce urmează a fi prezentate că această critică este nefondată.
Conform art. 306 C. proc. pen.,
(1) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligaţia ca, după sesizare, să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acestora, să strângă şi să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 şi 101.
(3) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului.
(4) Organul de urmărire penală se pronunţă, prin ordonanţă motivată, în condiţiile art. 100 alin. (3) şi (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competenţei sale.
Dispoziţiile legale menţionate vizează activitatea de urmărire penală, într-o accepţiune largă, ce include toate activităţile subsumate aceluiaşi scop (tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni), şi anume cele de descoperire a infracţiunilor, de constatare a acestora, de strângere a datelor şi probelor necesare trimiterii în judecată, precum şi cele de cercetare penală propriu-zisă.
Se observă că activitatea de urmărire penală nu trebuie înţeleasă ca o activitate care se desfăşoară exclusiv după începerea urmăririi penale, ci înglobează atât activităţile care se desfăşoară de către organele de cercetare penală pentru descoperirea infracţiunilor, cât şi cele ulterioare acestui moment, pentru tragerea la răspundere penală a infractorilor.
Aşadar, organele de cercetare penală trebuie să-şi îndeplinească obligaţia de căutare şi strângere a datelor şi informaţiilor cu privire la existenţa infracţiunilor şi la identificarea persoanelor care le-au săvârşit, iar după începerea urmăririi penale, să strângă şi să administreze probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului şi aceasta potrivit art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Conform art. 288 C. proc. pen.,
(1)Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
Conform art. 293 C. proc. pen.,
(1)Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
În cauză se observă că prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii din data de 05.12.2018 încheiat în intervalul de timp 05,10 şi 05,30 se atestă că doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Cluj, Poliţia Municipiului Cluj Napoca, Biroul Rutier au fost sesizaţi la ora 03:33, prin serviciul dispecerat din cadrul IPJ Cluj cu privire la faptul producerii unui eveniment rutier de către un autovehicul condus de inculpatul A..
Este cert, astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal menţionat, că cei doi agenţi de poliţie s-au deplasat la locul producerii accidentului anterior orei 03:56 loc unde, constatând că inculpatul A. prezintă halenă alcoolică l-au testat cu aparatul etilotest la ora 03:56, aparat care, la ora menţionată a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acelaşi proces-verbal s-a consemnat şi faptul că inculpatul a fost transportat la ora 04:55 în data de 05.12.2018 la IRGH Cluj Napoca şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în data de 05.12.2018 la ora 05:08 şi respectiv la ora 06:08.
Relevant este faptul că în procesul-verbal de constatare a infracţiunii se menţionează că agenţii de poliţie, în baza art. 288 alin. (1) C. proc. pen., se sesizează din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului peste limita legală prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte remarcă faptul că în atribuţiile agentului de poliţie intră atât întocmirea documentelor necesare sesizării din oficiu cât şi sesizarea din oficiu cu privire la comiterea unor infracţiuni, acte care evident, sunt prealabile începerii urmăririi penale şi în baza cărora se poate dispune începerea urmăririi penale in rem.
Este cert că toate activităţile enumerate în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante s-au desfăşurat în timp, intervalul de timp alocat încheierii actului fiind ulterior tuturor activităţilor efectuate în scopul menţionat, concluzia fiind valabilă inclusiv cu privire la dispoziţia de sesizare din oficiu referitor la comiterea de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.12.2018 doar s-a întocmit între orele 06:30 şi 06,40, însă sesizarea din oficiu, conform art. 288 alin. (1) C. proc. pen., a existat anterior momentului încheierii, în sensul întocmirii, procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Înalta Curte reţine că procesul-verbal de constatare a infracţiunii cuprinde, în mod explicit, şi dispoziţia de sesizare din oficiu pentru săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., proces-verbal ce a fost încheiat în intervalul orar 05:10 - 05,30, dispoziţia de sesizare din oficiu fiind consemnată şi în procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit în intervalul orar 06:30 - 06,40.
În succesiunea legală, conform dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după sesizarea din oficiu, în condiţiile mai sus menţionate, organul de cercetare penală a procedat prin Ordonanţa din data de 05.12.2018 la începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului peste limita legală.
Conform art. 190 C. proc. pen.,
(1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă şi internă a corpului acesteia, precum şi prelevarea de probe biologice. Organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimţământul scris al persoanei care urmează a fi examinată. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul la examinarea fizică este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsă de exerciţiu, consimţământul scris al acestora trebuie exprimat în prezenţa ocrotitorilor legali.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.
Alin. (8) al art. 190 permite ca examinarea fizică a persoanei care a condus un vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice în sensul recoltării de probe biologice, să se efectueze din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul persoanei respective, în cel mai scurt timp.
Înalta Curte subliniază că, în raport de această dispoziţiei legală, agenţii de poliţie, care au constatat că inculpatul A. prezenta halenă alcoolică dar şi faptul că la testarea cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, puteau dispune, imediat, prelevarea de probe biologice de sânge în scopul stabilirii alcoolemiei.
Această posibilitate legală este corelativă obligaţiei persoanei depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge, obligaţie reglementată prin dispoziţiile art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Conform dispoziţiei legale menţionate "Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge".
Totodată, Înalta Curte observă că dispoziţia legală care permite organului de constatare să dispună, în cel mai scurt timp, prelevarea de probe biologice este justificată şi de statuările Curţii Constituţionale prin decizia nr. 732 din 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 69 din 27.01.2015, decizie prin care s-a declarat neconstituţională sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice", cuprinsă în art. 336 alin. (1) C. pen. şi în considerentele căreia se relevă că alcoolemia cu relevanţă penală este cea de la momentul opririi acţiunii de conducere a autovehiculului, acesta fiind momentul la care se consumă respectiva infracţiune.
Astfel, pentru a se da posibilitatea recoltării probelor biologice la un interval cât mai apropiat de momentul consumării infracţiunii se impune ca organul de constatare, în condiţiile arătate, să aibă posibilitatea legală de a dispune examinarea fizică a persoanei depistate.
În sensul celor reliefate, agentul de poliţie rutieră a dispus prin Ordonanţa din data de 05.12.2018, examinarea fizică a inculpatului A. în modalitatea prelevării probelor biologice, inculpatul exprimându-şi consimţământul la prelevarea de probe biologice, prelevare care a avut loc la ora 05:08 - prima probă şi 6,08 - a doua probă, cu menţiunea că aspecte referitoare la conducerea inculpatului la instituţia medicală în scopul prelevării probelor biologice există şi în procesul-verbal de constatare a infracţiunii.
Concluzionând, Înalta Curte arată că şi în măsura în care nu s-ar fi dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale in rem, organul de constatare avea posibilitatea legală de a dispune examinarea fizică a inculpatului în modalitatea prelevării de probe biologice.
Dispoziţia de examinare fizică nu trebuie confundată cu dispoziţia de efectuare a constatării medico-legale toxicologice care, în prezenta cauză, s-a dat prin Ordonanţa de efectuare a constatării medico-legale din data de 05.12.2018, ordonanţă emisă după începerea urmăririi penale in rem ce a avut loc tot în data de 05.12.2018.
Buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 20.12.2018 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca este rezultatul constatării medico-legale toxicologice dispusă după începerea urmăririi penale in rem şi nu rezultatul dispoziţiei de examinare fizică a inculpatului în modalitatea prelevării de probe biologice de sânge.
Rezultatul dispoziţiei de examinare fizică a inculpatului s-a concretizat în procesul-verbal din 05.12.2018 în care se atestă că s-a procedat la prelevarea probelor biologice de sânge în condiţiile menţionate în respectivul înscris.
În consecinţă, nu se poate reţine critica inculpatului potrivit cu care proba constând în examinarea fizică a inculpatului a fost obţinută în afara cadrului procesual legal, astfel încât, nu poate fi afectată nici legalitatea buletinului de analiză toxicologică prin care s-au determinat cele două valori ale alcoolemiei şi vare au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea condamnării.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului constând în aceea că:
- în mod greşit a stabilit instanţa de fond că rezultatul testării cu aparatul etilotest poate fi folosit în fundamentarea unei soluţii de condamnare, prin coroborarea cu alte probe;
- în mod greşit aceiaşi instanţă a luat în considerare la pronunţarea soluţiei de condamnare faptul că aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat;
nu vor fi analizate de instanţa de apel întrucât, rezultatul testării cu aparatul etilotest, astfel cum s-a evidenţiat şi în primul raport de expertiză medico-legală, nu poate fi avut în vedere la stabilirea valorii alcoolemiei în sânge, soluţia instanţei de apel nefundamentându-se pe valorile rezultate la această testare.
Referitor la critica inculpatului potrivit cu care, în prezenta cauză nu se poate stabili cu exactitate dacă inculpatul A., la momentul opririi acţiunii de conducere avea alcoolemia peste valoarea de 0,8g/l, impunându-se a se da eficienţă principiului "in dubio pro reo"
Înalta Curte, în baza argumentelor ce urmează să fie prezentate stabileşte că şi această critică este nefondată.
Înalta Curte reţine, cu caracter de certitudine că, în data de 05.12.2018, în jurul orelor 03:30, după ce a consumat băuturi alcoolice în localul C. situat pe str. x din Municipiul Cluj Napoca, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x până pe str. x unde a pierdut controlul asupra direcţiei deplasare şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în impact cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x ce se afla staţionat dar şi cu gardul imobilului nr. 157.
La locul evenimentului rutier s-a deplasat un echipaj format din doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Cluj, Poliţia Municipiului Cluj Napoca, Biroul Rutier, sesizaţi la ora 03:33, prin serviciul dispecerat din cadrul IPJ Cluj cu privire la faptul producerii unui eveniment rutier de către un autovehicul condus de inculpatul A..
Inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest la ora 03:56, aparat care, la ora menţionată a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, în jurul orelor 04:55, având în vedere valoarea concentraţiei de alcool din aerul expirat, inculpatul A. a fost transportat la IRGH Cluj Napoca, unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, prima probă la 05:08 şi respectiv a doua probă la ora 06:08.
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 7315/IX/a/845 din data de 20.12.2018, a rezultat că, la aproximativ o oră şi jumătate după producerea incidentului, respectiv la ora 05:08, acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 1,10 g ‰, iar la ora 06:08, îmbibaţia alcoolică era de 0,99 g ‰.
Toate aceste elemente nu au fost contestate, ceea ce face obiectul controversei fiind alcoolemia pe care inculpatul A. o avea la momentul la care a condus autoturismul.
Înalta Curte reţine că pentru stabilirea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier (ora 03:33), a fost efectuat raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 2280/IX/d/11 din data de 18.03.2022 de către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca.
Estimarea retroactivă a alcoolemiei pentru momentul cu relevanţă juridică este o activitate specifică instituţiei medico-legale şi reprezintă modalitatea ştiinţifică prin care, în anumite condiţii, pe baza reconstituirii grafice a metabolismului alcoolului în organismul uman, ce rezultă în urma unui anumit consum de băuturi alcoolice, se poate aprecia alcoolemia teoretică pe care ar fi avut-o subiectul la un moment anterior prelevării mostrelor biologice de sânge.
La efectuarea expertizei s-au avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 05.12.2018 unde s-a consemnat, potrivit propriilor susţineri că inculpatul A. a consumat, înaintea evenimentului rutier 70-80 ml votcă în intervalul 02:50-03:20, declaraţia de suspect din data de 07.02.2018 în care s-a consemnat că inculpatul A. a consumat în data de 05.12.2018, în intervalul 02:45-03:30 două cocktailuri cu alcool şi în jurul orelor 03:30 două shot-uri a câte 40 ml băutură alcoolică, cu consum de alimente în jurul orelor 02:00.
În considerentele raportului de expertiză s-a arătat că, potrivit metodologiei în vigoare, expertiza medico-legală pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei poate să stabilească valoarea reală a alcoolemiei la un moment anterior prelevării mostrelor biologice de sânge numai în faza de eliminare a alcoolului din organism, pentru o perioadă de 6-10 ore de eliminare.
S-a reliefat că faza de eliminare a alcoolului din organism este obiectivată prin valorile alcoolemiilor stabilite la analiză, prima fiind mai mare decât a doua cu cel puţin 0,10 g ‰.
S-a evidenţiat că declaraţia subiectivă referitoare la cantitatea de alcool consumată este irelevantă şi nu conţine parametrii utili de lucru.
Raportul de expertiză a reliefat că metabolismul alcoolului ingerat de o persoană se află în faza de eliminare dacă intervalul de timp dintre momentul încetării ultimului consum de alcool şi momentul evenimentului rutier (cu relevanţă juridică) este de cel puţin 45 de minute pe stomacul gol (fără conţinut alimentar) şi de cel puţin 90 minute pe stomacul cu conţinut alimentar.
Cu caracter de concluzie, se evidenţiază în raportul de expertiză faptul că "nu se poate efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei numitului A. de la ora evenimentului rutier (ora 03:30, din data de 05. XII.2018), avându-se în vedere faptul că, potrivit intervalului de consum menţionat în documentele de mai sus, (practic doar declaraţiile inculpatului consemnate în cele două documente - sublinierea instanţei) susnumitul s-ar fi aflat, la ora evenimentului rutier, în faza de absorbţie a alcoolului în organism"
Totodată, tot în capitolul Concluzii a actului medico-legal menţionat se reţine faptul că " pe baza datelor din dosar se poate presupune că, la ora evenimentului rutier, (ora 03:30, din data de 05. XII.2018), numitul A. s-ar fi aflat în faza de absorbţie a alcoolului în organism. Pe baza datelor furnizate nu se poate stabili cu exactitate dacă susnumitul la momentul opririi acţiunii de conducere, avea sau nu alcoolemia sub valoarea de 0,80g/l.".
De asemenea, concluziile raportului de expertiză relevă şi împrejurarea că "potrivit intervalului de consum menţionat în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 05. XII.2018, respectiv declaraţia de suspect din data de 07. II.2022, susnumitul s-ar fi aflat, la momentul opririi acţiunii de conducere, în faza de absorbţie a alcoolului în organism (între ora încetării consumului de băuturi alcoolice şi momentul producerii evenimentului rutier fiind maxim 10 minute, conform datelor din documentele menţionate mai sus)".
S-a menţionat, cu titlu de concluzie finală faptul că "declaraţiile referitoare la consumul de alcool - cantitate, tip de băutură, interval de consum - sunt subiective oscilante, neputând fi dovedite ştiinţific.".
De asemenea, s-a subliniat că "concentraţia alcoolului în aerul pur expirat are doar valoare orientativă şi că valorile alcoolemiilor stabilite prin metoda oficială de dozare a alcoolului din mostrele de sânge recoltate de la numitul A., sunt singurele valori obiective, cu caracter riguros ştiinţific, cu relevanţă juridică."
Înalta Curte observă că Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. 2280/IX/d/11 din data de 18.03.2022 de către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca are la bază doar declaraţiile de consum ale inculpatului, declaraţii care, potrivit aceluiaşi raport de expertiză "este irelevantă şi nu conţine parametrii utili de lucru" şi "declaraţiile referitoare la consumul de alcool - cantitate, tip de băutură, interval de consum - sunt subiective oscilante, neputând fi dovedite ştiinţific."
În cursul cercetării judecătoreşti în calea de atac a apelului s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de recalculare a alcoolemiei, la dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiză de recalculare a alcoolemiei din data de întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.
La efectuarea expertizei s-au avut în vedere următoarele aspecte: concentraţia alcoolului în aerul expirat a fost de 0,53 mg/l; la ora 03:56; la ora 05:08 i s-a recoltat prima probă de sânge, a cărei analiză de laborator a stabilit alcoolemia de 1,10 g‰, determinată prin metoda gazcromatografică; la ora 06:08 i s-a recoltat a doua probă de sânge, a cărei analiză de laborator a stabilit alcoolemia de 0,99 g‰, determinată prin metoda gazcromatografică.
Totodată au fost evidenţiate declaraţiile de consum ale inculpatului A., respectiv:
- declaraţia de suspect din data de 07.02.2022: a mâncat în jurul orelor 02:00 un platou (şniţele, brânză, legume); a consumat alcool între orele 02:45-03:30 două cocktail-uri (vodca) şi "chiar înainte să plec" două shot-uri de 40 ml "nu mai reţin ce alcool conţinea dar avea tărie"
- declaraţia de inculpat din data de 10.01.2023: a consumat două cocktail-uri şi două shot-uri de băutură spirtoasă pe mâncate, ulterior orei 02:00;
- declaraţia de inculpat din data de 31.05.2023: a consumat între orele 02:45-03:20 două cocktail-uri vodcă Cranberry cu cea. 40 ml de vodcă fiecare, "cu o tărie presupusă de 40 grade" şi "chiar înainte să plec" două shot-uri dintr-un alcool spirtos cu un conţinut similar de 40% alcool". A mâncat un platou "cu diverse produse din carne şi lactate" între orele 02:00-02:30.
S-a reliefat că metoda de calcul care se aplică este cea stabilită prin Hot. nr. 1/30.05.2023 a Consiliului Superior de Medicină Legală care are la bază, ca primă etapă, certificarea fazei de eliminare a alcoolului în organism la momentul evenimentului de trafic rutier, prin compararea celor două valori ale alcoolemiilor din sângele recoltat la interval de 1 oră una faţă de cealaltă, prima mai mare şi a doua mai mică, pe curba de eliminare a alcoolului din organism.
Înalta Curte subliniază că în cazul infracţiunilor rutiere, declaraţia de consum a conducătorului auto nu este folosită pentru stabilirea concretă a alcoolemiei, ci pentru verificarea credibilităţii acestuia, respectiv pentru a preîntâmpina posibilitatea ca, în funcţie de situaţia concretă, conducătorii auto să dea declaraţii care să îi exonereze de răspundere penală.
Mai exact printr-o expertiză medico-legală se poate constata dacă, în raport de valorile alcoolemiei stabilite ştiinţific, urmare a prelevării de mostre biologice de sânge după o anumită perioadă de timp de la momentul opririi în trafic şi analizei acestora, era posibil ca un conducător auto să fi consumat alcool cu foarte puţin timp înainte de oprirea în trafic, ca moment, cu relevanţă juridică, în constatarea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Noua expertiză efectuată în cauză a verificat, dacă la o oră şi 30 de minute de la momentul opririi în trafic, în condiţiile în care ar fi consumat alcool cu aproximativ 5 minute înainte de a fi depistat, inculpatul A. ar fi putut avea valorile alcoolemiei stabilite prin analize de laborator, respectiv de 1,10 g‰ şi de 0,99 g‰, corespunzătoare primei şi celei de-a doua probe recoltate la orele 05:08 şi 06:08 şi aceasta în funcţie de rata individuală de eliminare a alcoolului care, odată stabilită, este constantă.
Expertiza a evidenţiat că alcoolemia corespunzătoare momentului cu relevanţă juridică se calculează prin formula teoretică: pxt(|36o) + A1 unde: Ae - alcoolemia (g‰) la momentul evenimentului; A1 - alcoolemia (g‰) din prima mostră de sânge prelevată; A2 - alcoolemia (g‰) din a doua mostră de sânge prelevată;[3 - rata de eliminare individuală (g‰/h), = A1 - A2 iar t(peo) - timpul în ore scurs dintre momentul cu relevanţă juridică şi momentul primei alcoolemii recoltate, stabilindu-se astfel valoarea alcoolemiei din momentul unui eveniment rutier situat întotdeauna anterior momentelor prelevărilor de sânge.
Înalta Curte constată că în intervalul de timp situat între orele 05:08 şi 06:08, când s-au prelevat cele două mostre biologice de sânge, alcoolemia inculpatului A. era în descreştere, respectiv de la 1,10 g‰ la 0,99 g‰, fiind evident că în acest interval de timp alcoolul se afla în faza de eliminare din organism.
Pe baza celor două valori ale alcoolemiei se poate stabili rata de eliminare individuală, formula de calcul fiind cea evidenţiată în raportul de expertiză, aceasta obţinându-se prin scăderea din valoarea alcoolemiei obţinută din analiza primei probe de sânge a valorii alcoolemiei obţinută din analiza celei de-a doua probe de sânge, rata de eliminare a alcoolului din organism fiind, în cazul inculpatului A., de 0,11 g‰/h (1,10 g/l - 0,99g/l).
În contextul în care s-a putut stabili că în intervalul 05:08 - 06:08 alcoolemia inculpatului era în descreştere iar rata de eliminare a fost, în mod constant, de 0,11 g/l pe oră, se impune cu evidenţă că, prin calcul retroactiv, alcoolemia inculpatului A. la momentul opririi în trafic, cu o oră şi jumătate înainte de prelevarea primei probe biologice de sânge, era mai mare de 1,10 g/l.
Astfel, la o rată constantă de eliminare a alcoolului din organism de 0,11 g/l pe oră, inculpatul A. nu putea avea o valoare a alcoolemiei la ora 05:08 de 1,10 g/l decât dacă la ora 03:33, când s-a produs evenimentul rutier şi s-a oprit acţiunea de conducere, avea o alcoolemie de 1,28 g/l.
Înalta Curte constată că prima expertiză de estimare retroactivă a alcoolemiei s-a limitat a aprecia că nu se poate calcula valoarea alcoolemiei la momentul opririi acţiunii de conducere întrucât alcoolul s-ar fi aflat în faza de absorbţie dar această apreciere a avut la bază doar declaraţia de consum a inculpatului, fără a lua în considerare cele două valori ale alcoolemiei stabilite ştiinţific şi care indicau că alcoolul, în intervalul 05:08 - 06:08, se afla în faza de eliminare.
Bazându-se doar pe declaraţiile de consum ale inculpatului, direct interesat în a furniza date care să conducă la imposibilitatea recalculării alcoolemiei, este evident că şi concluziile primului raport de expertiză nu au o bază ştiinţifică, aspect care a impus însuşirea de către instanţa de apel a concluziilor celui de-al doilea raport de expertiză care a evidenţiat faptul că, aplicând la formula de calcul retroactiv cele două valori ale alcoolemiei stabilite ştiinţific, şi care indicau o curbă de eliminare a alcoolului din organism, potrivit graficului de lucru evidenţiat în raport, valoarea alcoolemiei inculpatului la momentul opririi acţiunii de conducere nu putea fi mai mică decât cea indicată de prima probă de sânge, respectiv 1,10 g/l, aceasta fiind în concret de 1,28g/l.
Din perspectiva argumentelor prezentate nu se poate reţine nici caracterul contradictoriu al concluziilor celor două rapoarte de expertiză.
Referitor la împrejurările în care inculpatul A. a consumat băuturi alcoolice relevantă este declaraţia sa din data de 07.02.2022 în care se afirmă că a ajuns pe terasa C. în jurul orelor 21, local unde a participat la un eveniment unde a stat până în jurul orelor 00:30 - 01:00.
Este cert că se putea proba de inculpat că nu a consumat băuturi alcoolice în acest interval de timp, inculpatul fiind singurul care ar fi putut să indice persoane participante la eveniment care să confirme lipsa consumului de alcool.
Mai precizează inculpatul că în jurul orelor 02:00 ar fi consumat alimente fără să indice însă locaţia unde s-au ingerat alimentele şi aceasta având în vedere că a părăsit terasa la ora 01:00 iar în club a ajuns după ce a mâncat.
Înalta Curte subliniază că inculpatul, şi în raport de această împrejurare, era singurul care ar fi putut propune probe în susţinerea afirmaţiilor sale, respectiv ospătarul care l-a servit şi care ar fi putut confirma că nu a ingerat, nici în acest interval de timp, băuturi alcoolice sau nota de plată care putea fi recuperată din evidenţele localului.
Subliniază Înalta Curte că declaraţiile de consum ale inculpatului nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, dimpotrivă, sunt infirmate de concluziile celui de-al doilea raport de expertiză de recalculare a alcoolemiei, de altfel singurul care a analizat veridicitatea afirmaţiilor sale în raport de datele ştiinţifice rezultate din analiza probelor de sânge prelevate şi, în consecinţă nu au fost luate în considerare la soluţionarea cauzei.
În considerarea tuturor argumentelor prezentate, Înalta Curte constată că s-a probat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpatul A. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate susţinerile inculpatului potrivit cu care există premisele ca funcţiile şi scopul pedepsei să se realizeze doar prin luarea faţă de inculpat a unor măsuri de supraveghere în condiţiile art. 83 C. pen.
Ca aspecte generale Înalta Curte arată că, în procesul de reindividualizare au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului determinate de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Apreciem că fapta comisă de inculpat prezintă un grad mediu de pericol social determinat de împrejurările şi modalitatea de comitere, prin ignorarea nejustificată a dispoziţiilor legale privitoare la conducerea de autovehicule pe drumul public, creându-se o stare de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice, al producerii unor evenimente rutiere care să se soldeze cu victime şi pagube materiale.
Reţinem, că ingerarea de alcool care ar conduce la o alcoolemie de 0,2-0,4 determină o modificare a aptitudinilor fizice ale organismului concretizate în scăderea acuităţii vizuale, îngustarea unghiului lateral de percepţie a obiectelor, de apreciere a distanţelor şi de scădere a aptitudinii de reacţie la ivirea unor obstacole.
Remarcăm că evenimentul rutier s-a produs urmare a imposibilităţii de oprire sau de executare a unor manevre în timp util pentru a evita un obstacol, în condiţiile de carosabil umed, eveniment care s-a soldat cu pagube materiale.
Reţinem că inculpatul a avut o alcoolemie de1,28 g/L alcool pur în sânge, astfel încât modificările intervenite pot fi considerate ca fiind substanţiale.
Referitor la distanţa parcursă, Înalta Curte evidenţiază că, până la producerea evenimentului rutier, s-a parcurs o distanţă de 2 km, neexistând date că într-adevăr inculpatul se deplasa spre locuinţa sa, acţiunea de conducere fiind oprită urmare a accidentului produs.
Totodată, se va avea în vedere şi frecvenţa deosebită a unor asemenea infracţiuni, numărul mare de accidente rutiere produse de conducători auto care au consumat băuturi alcoolice, situaţie în care reacţia societăţii faţă de astfel de fapte trebuie să fie fermă.
Raportat însă la circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv pregătirea şcolară, profesională şi calificările deosebite ale inculpatului, multitudinea de cursuri de pregătire profesională, gradul ridicat de competenţă profesională, integrarea familială, aspecte ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerăm că fapta comisă constituie un simplu accident în ansamblul comportamental al inculpatului, nefiind necesar să se dispună condamnarea inculpatului, existând premisele ca funcţiile şi scopul pedepsei să se realizeze doar prin luarea faţă de inculpat a unor măsuri de supraveghere în condiţiile art. 83 C. pen.
La formarea acestei convingeri, Înalta Curte a avut în vedere şi intervalul mare de timp între momentul comiterii faptei şi momentul rămânerii definitive a hotărârii, prezenta decizie fiind pronunţată cu o zi înainte de a interveni termenul de prescripţie a răspunderii penale, cu menţiunea că o perioadă mare de timp a fost alocată pentru a se obţine de către inculpat anularea Hotărârii nr. 2/18. IX.2015 a CSML.
Tot din această perspectivă, Înalta Curte va avea în vedere faptul că apare ca fiind disproporţionată pronunţarea unei soluţii de condamnare, cu atât mai mult cu cât, în toată perioada de timp în care s-a desfăşurat procesul penal, inculpatul a probat că şi-a adaptat comportamentul la normele de convieţuire socială.
Faţă de cele reliefate, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., rap. la art. 83 alin. (1) şi următoarele C. pen., va stabili în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336, alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 61, alin. (2), C. pen. va stabili valoarea unei zile amendă la 30 RON, cuantumul total al amenzii aplicate inculpatului fiind de 6.000 RON.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei amenzii de 6000 RON, pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, prevăzut de art. 84 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de probaţiune Cluj.
În baza art. 88 C. pen., va atrage atenţia inculpatului A. asupra revocării amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu intenţie sau cu intenţie depăşită precum şi în cazul nerespectării, cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite, cu consecinţa executării pedepsei amenzii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.
Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., rap. la art. 83 alin. (1) şi următoarele C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336, alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 61, alin. (2), C. pen. stabileşte valoarea unei zile amendă la 30 RON, cuantumul total al amenzii aplicate inculpatului fiind de 6.000 RON.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei amenzii de 6000 RON, pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, prevăzut de art. 84 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Cluj.
În baza art. 88 C. pen., atrage atenţia inculpatului A. asupra revocării amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu intenţie sau cu intenţie depăşită precum şi în cazul nerespectării, cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite, cu consecinţa executării pedepsei amenzii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2023.
GGC - MM