Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 732/RC/2023

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 15 din data de 17.02.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 269 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 214 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul C. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 17 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul D. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 7 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul E. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 11 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 6 acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul G. a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) - (3) acte materiale, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva Sentinţei penale nr. 15 din data de 17.02.2023, pronunţate de Tribunalul Mureş a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Prin Decizia penală nr. 444/A din 13 iulie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 15 din 17.02.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş.

Împotriva Deciziei penale nr. 444/A din data de 13 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie la data de 16.08.2023 Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:

"în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, s-a arătat că instanţa de apel a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

S-a arătat că, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracţiunilor de corupţie, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.

S-a susţinut că, deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. Ea reprezintă în esenţă unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate.

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituţional încă o dată considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, CCR a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.

Înainte de publicarea Deciziei CCR 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în M. Of. nr. 531/30.05.2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea Deciziei nr. 358/2022).

S-a mai arătat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior publicării Deciziei CCR nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte.

De asemenea, s-a menţionat că prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, ICCJ a admis sesizările instanţelor de judecată şi a decis că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Procurorul a apreciat că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile. Procedurile penale referitoare la infracţiunile ce aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe. Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.

De asemenea, a susţinut că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, s-a invocat cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) C.J.U.E.

A mai susţinut necesitatea prevalentei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, arătând că având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinţă pe care România s-a obligat să le atingă în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

S-a precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul în care consacră prevalenta acestui drept asupra dreptului statelor membre.

S-a mai menţionat că, în data de 24.07.2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat Hotărârea în cauza C-107/23. În esenţă, prin această Hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene subliniază că instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracţiuni care aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripţiei timp de aproape patru ani în România.

În raport de cele statuate de C.J.U.E. prin Hotărârea din data de 24.07.2023, în cauza C-107/23, a apreciat că instanţa naţională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudenţa naţionale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracţiuni.

Având în vedere Hotărârea CJUE din 24.07.2023 în cauza C-107/23 relativă la sesizarea instanţei europene de către Curtea de Apel Braşov în cadrul unei proces intern care viza infracţiuni de fraudă cu fonduri europene, evaziune fiscală şi contrabandă, a cărei quintesenţă constă tocmai în postularea regulii conform căreia în materie de combatere a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, normele naţionale privind prescripţia în materie penală trebuie să permită o prevenire şi o reprimare efective, s-a făcut referire la paragrafele relevante din motivarea CJUE, strâns legate de problematica prezentei căii extraordinare de atac.

Faţă de aspectele menţionate, a considerat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor în cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, parchetul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.

Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că:

1. Inculpatul A. în perioada decembrie 2008 - 2012, în calitate de administrator "de fapt" la S.C. H. S.R.L. Târgu Mureş şi la alte 9 societăţi comerciale (SC I. S.R.L. Târgu Mureş, S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş, S.C. K. S.R.L. Târgu Mureş, S.C. L. S.R.L. Târgu Mureş, S.C. M. S.R.L. Cristeşti, S.C. N. S.R.L. Cristeşti, S.C. O. S.R.L. Cristeşti, S.C. P. S.R.L. Acăţari şi S.C. Q. S.R.L. Măgherani), realizând venituri din contracte comerciale, câştiguri care generau obligaţii de plată la buget, a acţionat pentru mărirea nejustificată a cheltuielilor de exploatare şi diminuarea bazei impozabile şi a dispus înregistrarea în evidenţele contabile a unor operaţiuni economice nedeductibile fiscal - 5 acte materiale, respectiv a unor tranzacţii comerciale nereale pe baza unui număr de 264 acte materiale (buc) facturi fictive şi a contractelor aferente, ce simulează activităţi comerciale reale, derulate prin firmele pe care le controla în calitate de beneficiari, între ele sau cu alte 18 societăţi comerciale (SC R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. Y. S.R.L., S.C. Z. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. EE. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. SRL), astfel că veniturile obţinute de societăţile controlate, la iniţiativa inculpatului, au fost utilizate pentru plăţi formale, în condiţiile în care subcontractanţii nu aveau condiţii de livrare bunuri, execuţie lucrări sau prestări servicii din lipsă de dotări şi personal salariat, ori nu au putut justifica îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actele prezentate de aceştia sau de subantreprenorii declaraţi de aceştia la organele fiscale, obiectul contractelor de subantrepriză fiind transmis succesiv, ajungând în final să fie onorat "scriptic" de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate formal pe circuit prin instrumente bancare, să fie returnate, toate având ca efect mărirea cheltuielilor de exploatare şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către S.C. H. S.R.L. şi celelalte 9 societăţi comerciale controlate de inculpatul A..

2. Inculpatul B. în perioada decembrie 2008 - decembrie 2011, în calitate de administrator "de drept" la S.C. H. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L. Târgu Mureş, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin acceptarea înregistrării în contabilitatea societăţilor pe care le administra a unui număr de 214 acte materiale (buc) facturi fictive, emise în baza unor contracte ce simulează tranzacţii comerciale reale, astfel că veniturile obţinute de cele două firme, la iniţiativa inculpatului A., au fost utilizate pentru plăţi formale prin instrumente bancare între cele două societăţi comerciale, cu alte firme controlate de inculpatul A. (K. S.R.L., S.C. M. S.R.L. S.C. P. S.R.L., S.C. O. SRL) sau cu alte societăţi comerciale din lanţul tranzacţional (SC R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. Y. S.R.L., S.C. Z. S.R.L., S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. EE. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., în condiţiile în care subcontractanţii nu aveau condiţii de livrare bunuri, execuţie lucrări sau prestări servicii din lipsă de dotări şi personal salariat ori nu au putut justifica îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actele prezentate de aceştia sau de subantreprenorii declaraţi la organele fiscale, obiectul contractelor de subantrepriză fiind transmis succesiv, ajungând în final să fie onorat "scriptic" de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate pe circuit, prin instrumente bancare, să fie returnate, toate având ca efect sustragerea S.C. H. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L. de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

3. Inculpatul C. în calitate de administrator "de drept" la S.C. O. S.R.L. Cristeşti, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prin acceptarea înregistrării în evidenţele contabile, în perioada iulie- decembrie 2011, a unor cheltuieli nedeductibile fiscal (3 acte materiale, achitarea biletelor de transport cu avionul, servicii de cazare pentru A. ce nu era angajat al societăţii, cheltuieli cu combustibilul şi servicii prestate de terţi fără acte justificative privind realitatea şi legalitatea acestora, toate în valoare de 49.310 RON), respectiv a unui număr de 14 acte materiale (buc.) facturi fictive emise pe baza unor contracte ce simulează activităţi comerciale reale derulate în cadrul unui lanţ tranzacţional, astfel că veniturile obţinute au fost transferate, la iniţiativa inculpatului A., către alte 6 societăţi comerciale din circuit, S.C. I. S.R.L. S.C. Z. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. AA., S.C. H. S.R.L., ce nu pot justifica provenienţa bunurilor facturate ori nu erau în măsură să realizeze serviciile ori lucrările contractate, fiind încheiate, în mod succesiv, acte fictive de subantrepriză, ajungând în final ca acestea să fie onorate scriptic de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate prin instrumente bancare să fie returnate, toate având ca efect sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul de stat a S.C. O. S.R.L. Cristeşti.

4. Inculpatul D. în perioada august- decembrie 2010, în calitate de administrator "de drept" la S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin acceptarea înregistrării în contabilitate a unui număr de 7 acte materiale (buc) facturi fictive emise în baza contractelor ce simulează tranzacţii economice reale, derulate în cadrul unui lanţ tranzacţional, astfel că veniturile obţinute de S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş, la iniţiativa inculpatului A., au fost transferate către S.C. DD. S.R.L. Floreşti jud. Cluj - care a emis 7 buc facturi fictive ce conţin operaţiuni comerciale nereale, reprezentând servicii de subproiectare, firmă ce nu era în măsură să realizeze obiectul contractelor şi la rândul său a transmis obligaţiile asumate mai departe, ajungând în final să fie onorate scriptic de S.C. GG. S.R.L. Salonta, jud. Bihor, societate inactivă administrată de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate prin instrumente bancare să fie returnate, toate având ca efect sustragerea S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

5. Inculpatul E. în perioada decembrie 2008 - septembrie 2011, în calitate de asociat şi/sau administrator la S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prin acceptarea înregistrării în contabilitate unui număr de 11 acte materiale (buc.) facturi fictive având ca obiect servicii de subproiectare, ce conţin operaţiuni comerciale nereale sau nedeductibile fiscal, emise în baza contractelor ce simulează tranzacţii economice reale, derulate în cadrul unui lanţ tranzacţional, astfel că veniturile obţinute de S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş, la iniţiativa inculpatului A., au fost transferate către alte 4 societăţi comerciale, S.C. HH. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. S. S.R.L., ce nu pot justifica provenienţa bunurilor facturate ori nu erau în măsură să realizeze serviciile contractate, fiind încheiate alte acte fictive de subantrepriză, ajungând în final ca obligaţiile contractuale să fie onorate scriptic de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate prin instrumente bancare să fie returnate, toate având ca efect sustragerea S.C. J. S.R.L. Târgu Mureş de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

6. Inculpatul F. în perioada martie 2010 - septembrie 2011, în calitate de administrator "de drept" la S.C. K. S.R.L. Târgu Mureş, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin acceptarea înregistrării în contabilitate a 6 acte materiale (buc), facturi fictive în baza unor contracte ce simulează tranzacţii comerciale reale derulate în cadrul unui lanţ tranzacţional, astfel că veniturile obţinute de firma sus indicată au fost transferate, la iniţiativa inculpatului A. către alte 4 societăţi comerciale din circuit S.C. X. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. H. S.R.L., ce nu pot justifica provenienţa bunurilor facturate ori nu erau în măsură să realizeze serviciile contractate, fiind încheiate în mod succesiv, acte fictive de subantrepriză, ajungând în final ca obligaţiile contractuale să fie onorate scriptic de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria iar sumele de bani achitate prin instrumente bancare să fie returnate, toate având ca efect sustragerea S.C. K. S.R.L. Târgu Mureş de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

7. Inculpatul G. în perioada mai- decembrie 2010, în calitate de administrator "de drept" la S.C. M. S.R.L. Cristeşti, a înlesnit comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin acceptarea înregistrării în contabilitate a 3 acte materiale (buc) facturi fiscale, în baza unor contracte ce simulează tranzacţii comerciale reale, derulate în cadrul unui lanţ tranzacţional, astfel că veniturile obţinute au fost transferate, la iniţiativa inculpatului A., către S.C. V. S.R.L. Cluj - firmă ce a emis 3 buc facturi fiscale, în valoare totală de 261.110 RON, având ca obiect lucrări de construcţii, dar care nu poate justifica provenienţa bunurilor facturate ori nu era în măsură să realizeze serviciile contractate astfel că, în mod succesiv au fost încheiate acte fictive de subantrepriză, ajungând în final ca obligaţiile contractuale să fie onorate "scriptic" de societăţi tip fantomă cu rezidenţă în România sau societăţi inactive administrate de cetăţeni din Ungaria, iar sumele de bani achitate prin instrumente bancare să fie returnate, toate având ca efect sustragerea S.C. M. S.R.L. Cristeşti de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

În ce priveşte cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, instanţa de apel a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.

În concret, curtea de apel a reţinut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este legea penală care nu mai conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, respectiv forma C. pen. aflată în vigoare în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, şi anume 26 iunie 2018, şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/30 mai 202, întrucât în acest interval de timp dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi aplicate, urmare a constatării neconstituţionalităţii acestora şi a lipsei de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea lor, cu consecinţa inexistenţei vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, în conformitate cu Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Curtea de apel a constatat că inculpaţilor A., B. şi C. le este aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. - respectiv 10 ani, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracţiunilor deduse judecăţii, în forma legii penale mai favorabile, termen care a curs de la data săvârşirii ultimei acţiuni aferente infracţiunii continuate, potrivit art. 154 alin. (2) teza a II-a din C. pen., adică pentru inculpatul A. de la data de 10.02.2012, fiind împlinit la data de 10.04.2022, pentru inculpatul B. de la data de 31.12.2011 fiind împlinit la data de 28.02.2022, pentru inculpatul C. de la data de 10.02.2012 fiind împlinit la data de 10.04.2022. De asemenea, curtea de apel a constatat că inculpaţilor D., E., F. şi G. le este aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - respectiv 8 ani, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracţiunilor deduse judecăţii, în forma legii penale mai favorabile, termen care a curs de la data săvârşirii ultimei acţiuni aferente infracţiunii continuate, potrivit art. 154 alin. (2) teza a II-a din C. pen., adică pentru inculpatul D. din decembrie 2010 fiind împlinit în decembrie 2018, pentru inculpatul E. din septembrie 2011 fiind împlinit în septembrie 2019, pentru inculpatul F. din septembrie 2011 fiind împlinit în septembrie 2019, iar pentru inculpatul G. din decembrie 2010 fiind împlinit în decembrie 2018.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia CCR nr. 358/2022, deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În speţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi prima instanţă au valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv cea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., de 10, respectiv 8 ani şi au început să curgă la momentul epuizării.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel, respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în februarie, respectiv aprilie 2022, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, momentul epuizării fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat - decembrie 2011, respectiv februarie 2012, iar pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, termenul fiind împlinit în decembrie 2018, respectiv septembrie 2019, în considerarea realizării ultimului act material în decembrie 2010, respectiv septembrie 2011.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se reţine că prin cererea de recurs în casaţie s-a solicitat aceasta în considerarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, precum şi în C-107/23.

Cu privire la argumentul parchetului referitor la hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23, reamintim că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.

Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8, pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare din data de 13 iulie 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".

De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23, (parag. 95 - 125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.

Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).

Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Înalta Curte reţine totodată că principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat primează atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 444/A din data de 13 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi F., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E., C., G., A., D., în cuantum de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 444/A din data de 13 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi F., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi E., C., G., A., D., în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.

GGC - NN