Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 109 din data de 01.11.2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpata S.C. B. S.R.L. - Focşani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 15/P/2017 din data de 07.12.2020 a DNA - ST Galaţi asupra sumei de 8.900 RON, ce fac obiectul Contractului de depozit bancar nr. x din data de 27.11.2020, încheiat de către A. în calitate de deponent şi C. până la concurenţa sumei de 8.712,5 RON RON.
A fost admisă acţiunea civilă intentată de persoana vătămată Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin constituirea ca parte civilă în procesul penal de faţă şi în consecinţă:
Au fost obligate inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L. - Focşani, în solidar, la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 10.212,50 RON despăgubiri civile pentru daune materiale (contravaloarea prejudiciului nerecuperat).
Prin Decizia penală nr. 561/A din 08.05.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării dispoziţiilor art. 325 alin. (1) TFUE, art. 49 alin. (1) teza a III-a din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, privind pe A. şi S.C. B.- Focşani.
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 109/01.11.2022 a Tribunalului Vrancea, în Dosarul nr. x/2020, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, şi în rejudecare:
A constatat acoperit prin plata integrală prejudiciul cauzat părţii civile Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
A ridicat măsura asigurătorie instituită prin Ordonanţa nr. 15/P/2017 din data de 07.12.2020 a DNA - ST Galaţi asupra sumei de 8.712,5 RON, ce face obiectul Contractului de depozit bancar nr. x din data de 27.11.2020, încheiat de către A. în calitate de deponent şi C..
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Împotriva Deciziei penale nr. 561/A din data de 08 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie la data de 24.05.2023 Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. întrucât în mod greşit Curtea de Apel Galaţi a menţinut dispoziţia de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen. faţă de inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L., cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
A considerat că instanţa a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.
Faţă de aspectele dezvoltate pe larg în cererea scrisă aflată la dosar, a apreciat ca în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi cu privire la încetarea procesului penal faţă de inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L., cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. şi să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, cu privire la cele două inculpate, pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală. Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În acest context, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că:
a) în perioada 08.03.2012 - 04.03.2013, inculpata A., în calitate de manager de proiect, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea credinţă a depus la AMPOSDRU, în cadrul proiectului Proiectului "Califică-te sau Recalifică-te! Fii competitiv pe piaţa muncii", POSDRU 2007 - 2013, Axa prioritară nr. 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", Domeniul major de intervenţie 2.3 "Acces şi participare la formare profesională continuă" - Contractul de finanţare x - ID x, cererile de rambursare nr. x, nr. 3, nr. 5 şi nr. 6, la care a ataşat acte false/inexacte, după cum urmează:
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 octombrie 2011 până la 31 decembrie 2011, document semnat de A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli, în suma de 7.000 RON, cu titlu de "subvenţie cursanţi finisor"
- Lista de plată subvenţie cursanţi "lucrător finisor pentru construcţii", în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, şi prin care se atestă în mod fals că aceştia, cu excepţia martorei D., au primit subvenţia datorată;
- Centralizator dispoziţii de plată grup ţintă curs "lucrător finisor pentru construcţii" nr. 78/16 decembrie 2011, în care sunt enumerate Dispoziţiile de plată cu număr de la 50 - 77 din 16 decembrie 2011 prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON (total 7.000 RON), cu excepţia menţiunilor referitoare la D.;
- Dispoziţii de plată nr. x - 56 din 16 decembrie 2011, 58 - 77 din 16 decembrie 2011 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 27 de cursanţi au primit suma de bani
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 ianuarie 2012 până la 31 martie 2012, document semnat de A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma de 14.000 RON reprezentând "subvenţie cursanţi curs electrician"
- Lista de plată subvenţie cursanţi "lucrător finisor pentru construcţii" nr. 144/16 martie 2012, semnat din partea S.C. B. S.R.L. de A. - manager, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, prin care se atestă în mod fals că aceştia au primit subvenţia datorată - de 500 RON fiecare (total 14.000 RON).
- Dispoziţii de plată nr. x din 16 martie 2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 28 de cursanţi au primit câte 500 RON fiecare
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 iulie 2012 până la 30 septembrie 2012, document semnat de A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma de 14.000 RON reprezentând "subvenţie (ajutoare) şi burse"
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, date de identificare ale acestora, semnat de A. - manager proiect, prin care se atestă în mod fals că aceştia au primit subvenţia datorată
- Dispoziţii de plată nr. x din 11 iulie 2012, prin care s-a atesta în mod nereal că cei 28 de cursanţi au primit câte 500 RON fiecare
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 octombrie 2012 până la 31 decembrie 2012, document semnat de A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma totală de 14.000 RON reprezentând: "subvenţie cursanţi curs lucrător finisor pentru construcţii 7.000 RON; subvenţie cursanţi curs lucrător instalator în construcţii 7.000 RON "
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie nr. 299 din 09 octombrie 2013, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi - lucrător finisor pentru construcţii, prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON, cu excepţia menţiunilor referitoare la E.;
- Dispoziţii de plată nr. x din 09.10.2012, 282 - 298 din 09.10.2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 27 de cursanţi au primit câte 250 RON fiecare
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie nr. 334 din 17 decembrie 2012, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi - lucrător instalator în construcţii, prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON, cu excepţia menţiunilor referitoare la F., G., H. şi I.;
- Dispoziţii de plată nr. x din 17 decembrie 2012, 308 - 319 din 17 decembrie 2012, 322 - 325 din 17 decembrie 2012, 327 - 333 din 17 decembrie 2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 24 de cursanţi au primit câte 250 RON fiecare, iar în acest mod a obţinut pe nedrept de la AMPOSDRU/OIPOSDRU CNDIPT (în prezent Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene - Capital Uman), cu titlu de subvenţie, suma totală de 44.462,5 RON, aferente Tranşelor de plată nr. x/11 iunie 2012 - Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 7724/11 iunie 2012 (6.750 RON), nr. 3/26 octombrie 2012 - Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. x/26.10.2012 (14.000 RON), nr. 5/11 iulie 2012 - Scrisoarea de Informare nr. 7706/19 iulie 2013 (14.000 RON) şi nr. 6/19 iulie 2013 - prin Scrisoarea de Informare nr. 7706/19 iulie 2013 (10.250 RON);
b) în perioada 08.03.2012 - 04.03.2013, inculpata S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar, prin intermediul manager-ului de proiect, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea credinţă a depus la AMPOSDRU, în cadrul proiectului Proiectului "Califică-te sau Recalifică-te! Fii competitiv pe piaţa muncii", POSDRU 2007-2013, Axa prioritară nr. 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", Domeniul major de intervenţie 2.3 "Acces şi participare la formare profesională continuă" - Contractul de finanţare x - ID x, Cererile de rambursare nr. x, nr. 3, nr. 5 şi nr. 6, la care a ataşat acte false/inexacte, după cum urmează:
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 octombrie 2011 până la 31 decembrie 2011, document semnat de către inculpata A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli, în suma de 7.000 RON, cu titlu de "subvenţie cursanţi finisor"
- Lista de plată subvenţie cursanţi "lucrător finisor pentru construcţii", în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, şi prin care se atestă în mod fals că aceştia, cu excepţia martorei D., au primit subvenţia datorată;
- Centralizator dispoziţii de plată grup ţintă curs "lucrător finisor pentru construcţii" nr. 78/16 decembrie 2011, în care sunt enumerate Dispoziţiile de plată cu număr de la 50 - 77 din 16 decembrie 2011 prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON (total 7.000 RON), cu excepţia menţiunilor referitoare la D.;
- Dispoziţii de plată nr. x - 56 din 16 decembrie 2011, 58 - 77 din 16 decembrie 2011 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 27 de cursanţi au primit suma de bani
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 ianuarie 2012 până la 31 martie 2012, document semnat de către inculpata A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma de 14.000 RON reprezentând "subvenţie cursanţi curs electrician"
- Lista de plată subvenţie cursanţi "lucrător finisor pentru construcţii" nr. 144/16 martie 2012, semnat din partea S.C. B. S.R.L. de către inculpata A. - manager, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, prin care se atestă în mod fals că aceştia au primit subvenţia datorată - de 500 RON fiecare (total 14.000 RON).
- Dispoziţii de plată nr. x din 16 martie 2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 28 de cursanţi au primit câte 500 RON fiecare
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 iulie 2012 până la 30 septembrie 2012, document semnat de către inculpata A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma de 14.000 RON reprezentând "subvenţie (ajutoare) şi burse"
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi, date de identificare ale acestora, semnat de către inculpata A. - manager proiect, prin care se atestă în mod fals că aceştia au primit subvenţia datorată
- Dispoziţii de plată nr. x din 11 iulie 2012, prin care s-a atesta în mod nereal că cei 28 de cursanţi au primit câte 500 RON fiecare
- Evidenţa cheltuielilor, perioada de referinţă de la 01 octombrie 2012 până la 31 decembrie 2012, document semnat de către inculpata A. - manager proiect, în care este evidenţiat în mod nereal efectuarea de cheltuieli în suma totală de 14.000 RON reprezentând: "subvenţie cursanţi curs lucrător finisor pentru construcţii 7.000 RON; subvenţie cursanţi curs lucrător instalator în construcţii 7.000 RON"
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie nr. 299 din 09 octombrie 2013, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi - lucrător finisor pentru construcţii, prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON, cu excepţia menţiunilor referitoare la E.;
- Dispoziţii de plată nr. x din 09.10.2012, 282 - 298 din 09.10.2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 27 de cursanţi au primit câte 250 RON fiecare
- Tabel centralizator al beneficiarilor de subvenţie nr. 334 din 17 decembrie 2012, în care sunt nominalizaţi 28 de cursanţi - lucrător instalator în construcţii, prin care s-a atesta în mod fals că au fost plătite celor 28 de cursanţi subvenţii de câte 250 RON, cu excepţia menţiunilor referitoare la F., G., H. şi I.;
- Dispoziţii de plată nr. x din 17 decembrie 2012, 308 - 319 din 17 decembrie 2012, 322 - 325 din 17 decembrie 2012, 327 - 333 din 17 decembrie 2012 prin care s-a atesta în mod nereal că cei 24 de cursanţi au primit câte 250 RON fiecare, iar în acest mod a obţinut pe nedrept de la AMPOSDRU/OIPOSDRU CNDIPT (în prezent Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene - Capital Uman), cu titlu de subvenţie, suma totală de 44.462,5 RON, aferente tranşelor de plată nr. x/11 iunie 2012 - Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 7724/11 iunie 2012 (6.750 RON), nr. 3/26 octombrie 2012 - Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. x/26.10.2012 (14.000 RON), nr. 5/11 iulie 2012 - Scrisoarea de Informare nr. 7706/19 iulie 2013 (14.000 RON) şi nr. 6/19 iulie 2013 - prin Scrisoarea de Informare nr. 7706/19 iulie 2013 (10.250 RON).
În ce priveşte cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, instanţa de apel a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
În concret, curtea de apel a reţinut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatelor este legea penală care nu mai conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, respectiv forma C. pen. aflată în vigoare în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, şi anume 26 iunie 2018, şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/30 mai 202, întrucât în acest interval de timp dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi aplicate, urmare a constatării neconstituţionalităţii acestora şi a lipsei de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea lor, cu consecinţa inexistenţei vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, în conformitate cu Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Astfel, curtea de apel a constatat că inculpatelor le este aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - respectiv 8 ani - termen stabilit când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Acest termen este aplicabil şi inculpatei persoană juridică, în baza art. 148 din C. pen. care face trimitere la art. 154 din C. pen.
Pentru a aprecia în acest sens, curtea a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracţiunii ce fac obiectul judecăţii, în forma legii penale mai favorabile, respectiv forma legii noi, acestea fiind cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare.
Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă la data săvârşirii infracţiunilor, respectiv 04 martie 2021 şi acest termen s-a împlinit la data de 04.05.2021. Pentru stabilirea momentului la care s-a împlinit termenul de prescripţie au fost luate în considerare şi cele 60 de zile în care cursul prescripţiei a fost suspendat potrivit Decretelor prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 prin care s-a instituit, respectiv s-a prelungit starea de urgenţă, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 120/2020 pentru completarea Legii nr. 304/2004.
Examinând criticile formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Prin urmare, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 întrucât o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
Curtea de Apel Galaţi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă în luna iunie 2012, data consumării infracţiunii.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel, respectiv C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în luna august 2020, având în vedere şi suspendarea cursului termenului prescripţiei pe durata stării de urgenţă instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, în baza art. 43 alin. (2) şi (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, astfel că soluţia de încetare a procesului penal este legală în raport de interpretarea obligatorie a instanţei supreme la care am făcut referire.
Cu privire la invocarea hotărârii pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 se reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare din data de 08 mai 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.
Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, în raport de calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.
În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
Acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).
Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
Înalta Curte reţine totodată că primează principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 561/A din data de 08 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 561/A din data de 08 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.
GGC - NN