Deliberând asupra contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana condamnată A., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 226/PI din data de 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (16) din Legea 302/2004 s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de către condamnatul A., după cum urmează:
S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 286/PI din 01.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022, pe cale incidentală, în baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a recunoscut Sentinţa nr. 1644/2015, nr. 1925/15 R.G. Dib. pronunţată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015 (beneficiu de suspendare condiţionată a pedepsei ce a fost revocat prin ordonanţa Tribunalului Ordinar din Milano din data de 09.02.2017), Sentinţa nr. 1110/16, nr. 972/16 R.G. Dib. pronunţată în data de 3.02.2016 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 25.10.2016, Sentinţa nr. 4239/20, nr. 3886/17 R.G. App. pronunţată în data de 22.10.2020 de Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, care a reformat sentinţa pronunţată de Tribunalul Novara în data de 15.12.2016, definitivă din data de 8.1.2021 şi Măsura de executare a pedepselor concurente nr. SIEP 504/2021 pronunţată de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Biroul Executări Penale în data de 07.06.2021 privind persoana condamnată A. prin care acesta a fost condamnată definitiv la o pedeapsa rezultantă cumulată de 4 ani şi 4 luni închisoare şi amendă în cuantum de 1000 de euro pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de tăinuire de bunuri, fapte incriminate de legea penală română prin art. 270 din C. pen. român - infracţiunea de tăinuire şi art. 229 din C. pen. român - infracţiunea de furt calificat şi s-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 4 ani 4 luni închisoare şi amendă în cuantum de 1.000 de euro.
S-a constatat că prin Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016 (nr. 2925/16 RG Notificări infracţiuni nr. 9721/16 RG) irevocabilă la data de 25.10.2016, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare şi 400 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor de "furt în circumstanţe agravante în locuinţă şi în participaţie cu alte persoane" prevăzută de art. 110, art. 624 bis şi art. 61 nr. 5 din C. pen. din Republica Italia.
S-a constatat că prin ordonanţa Curţii de Apel Torino (nr. 202/2023 SIGE) din 19.04.2023 s-a redeterminat pedeapsa aplicată prin Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016 irevocabilă din data de 25.10.2016, la 8 luni închisoare şi 100 euro amendă.
S-a recalculat pedeapsa închisorii rezultante de 4 ani şi 4 luni aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul x/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022, în sensul reducerii acestei pedepse la 4 ani închisoare.
S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 299/PI din 01.11.2022 emis în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform hotărârii, la rămânerea definitivă a acesteia, în sensul că pedeapsa închisorii ce o are de executat condamnatul A. este de 4 ani.
S-au menţinut restul dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 286/PI din 01.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare la data de 08.11.2022.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Sentinţa nr. 4239/2020 a Curţii de Apel Torino emisă în data de 22.10.2020, irevocabilă la data de 08.02.2021, pentru infracţiunea comisă în data de 05.10.2013, prevăzută de art. 648 din C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi 400 euro amendă; prin Sentinţa nr. 1644/2015 a Tribunalului Milano, emisă în data de 17.02.2015 irevocabilă în data de 11.03.2015, în legătură cu infracţiunea comisă în data de 10.02.2015, în temeiul art. 624 bis nr. 2 şi 5 din C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 200 euro amendă; prin sentinţă nr. 1110/2016 a Tribunalului Milano emisă în data de 03.02.2016, irevocabilă la 25.10.2016, pentru infracţiunea comisa în data de 29.01.2016, prevăzută de art. 99, 110, 624 bis, 625a.5 din C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 400 euro amendă.
S-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 286/PI din 01.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2022, definitivă necontestare la data de 08.11.2022, pe cale incidentală, în baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a recunoscut Sentinţa nr. 1644/2015, nr. 1925/15 R.G. Dib. pronunţată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015 (beneficiu de suspendare condiţionată a pedepsei ce a fost revocat prin ordonanţa Tribunalului Ordinar din Milano din data de 09.02.2017), Sentinţa nr. 1110/16, nr. 972/16 R.G. Dib. pronunţată în data de 3.02.2016 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 25.10.2016, Sentinţa nr. 4239/20, nr. 3886/17 R.G. App. pronunţată în data de 22.10.2020 de Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, care a reformat sentinţa pronunţată de Tribunalul Novara în data de 15.12.2016, definitivă din data de 8.1.2021 şi Măsura de executare a pedepselor concurente nr. SIEP 504/2021 pronunţată de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Biroul Executări Penale în data de 07.06.2021 privind persoana condamnată A. prin care acesta a fost condamnată definitiv la o pedeapsa rezultantă cumulată de 4 ani şi 4 luni închisoare şi amendă în cuantum de 1.000 de euro pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de tăinuire de bunuri, fapte incriminate de legea penală română prin art. 270 din C. pen. român - infracţiunea de tăinuire şi art. 229 din C. pen. român - infracţiunea de furt calificat şi s-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 4 ani 4 luni închisoare şi amendă în cuantum de 1.000 de euro.
Curtea a reţinut că prin ordonanţa Curţii de Apel Torino (nr. 202/2023 SIGE) din 19.04.2023 fapta din Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016 se referă la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 29.01.2016, iar fapta din Sentinţa nr. 1644/2015, pronunţată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, se referă la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 10.02.2015, situaţie în care este posibil să se reducă delictele în cadrul unui acelaşi proiect delictual, reţinându-se că cele două fapte alcătuiesc conţinutul constitutiv al unei singure infracţiuni în formă continuată şi pe cale de consecinţă potrivit normelor penale din Republica Italia s-a redeterminat (redus) numai pedeapsa aplicată prin Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016 irevocabilă din data de 25.10.2016 de la 1 an închisoare şi 400 euro la 8 luni închisoare şi 100 euro amendă.
Din aspectele relatate, Curtea a apreciat că pedeapsa pe care o execută condamnatul în baza Sentinţei penale nr. 286/PI din 01.11.2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Timişoara este rezultatul cumulului aritmetic al pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe penale pronunţate de autorităţile judiciare din Italia, din care face parte şi Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, în baza căruia iniţial condamnatul avea de executat 1 an de închisoare şi 400 euro amendă şi că această pedeapsă a fost redusă de autorităţile judiciare din Italia, după recunoaşterea hotărârilor de către Curtea de Apel Timişoara, urmare a reţinerii în esenţă că faptele din două hotărâri recunoscute în România formează în fapt o singură infracţiune continuată.
S-a reţinut că Sentinţa penală nr. 286/PI din 01.11.2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Timişoara în baza căreia condamnatul execută pedeapsa închisorii de 4 ani şi 4 luni nu este propriu zis o hotărâre de condamnare, ci are un caracter mai degrabă secundar/accesoriu prin care se recunoaşte şi se dispune executarea unor pedepse aplicate prin alte hotărâri penale de condamnare, pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene şi astfel s-a apreciat că în lipsa subzistenţei condamnării principale se impune reconsiderarea şi a cuantumului pedepsei recunoscute a fi executată, neputând supravieţuii accesoriul în lipsa principalului, respectiv în România condamnatul nu poate executa o pedeapsă mai mare decât acesta o are de executat la data prezentă în Italia.
Văzând prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a considerat că executarea pedepsei recunoscute în România, potrivit legislaţiei acesteia, nu este incompatibilă cu recalcularea pedepsei dacă această recalculare este voinţa statului emitent, or scăderea cu 4 luni a pedepsei condamnatului este voinţa statului emitent, potrivit legislaţiei sale, situaţie în care autorităţile din România trebuie să ţină cont în mod imperativ de această reducere, fiind o cauză de reducere a pedepsei anterioară transferării condamnatului în România (existenţa infracţiunii continuate la data pronunţării sentinţei a cărei pedeapsă a fost redeterminată).
Curtea a constatat însă că prevederile art. 153 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 nu îi oferă atribuţii să dispună asupra amenzii, chiar dacă aceasta a fost redusă prin acelaşi act juridic prin care s-a redus şi pedeapsa închisorii, recunoaşterea sancţiunilor pecuniare între statele membre UE fiind reglementată separat prin Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, ce a fost transpusă în legislaţia română în art. 290 şi următoarele din Legea nr. 302/2004. Astfel, Curtea a apreciat că nu are competenţa să dispună asupra cererii de restituire a sumei de 300 euro şi nici prezenta cale urmată de către condamnat în soluţionarea cererii sale nu este cea legală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana condamnată A..
În susţinerea contestaţiei sale, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate, recunoaşterea în totalitate a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Torino, revocarea mandatului de arestare emis la data de 01.11.2022 şi emiterea unui nou mandat, arătând că în principal a solicitat recunoaşterea hotărârii străine în integralitatea ei şi în subsidiar a solicitat ca instanţa, după recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Torino să dispună restituirea celor 300 de euro, în speţă instanţa pronunţându-se doar asupra cererii de restituire fără să spună ce trebuie să facă instanţa civilă. Astfel, contestatorul a considerat că, în condiţiile în care s-a recunoscut doar pedeapsa sub aspectul cuantumului închisorii, nu poate formula contestaţie la executare atât timp cât nu a fost recunoscută hotărârea şi sub aspectul cuantumului amenzii.
Parchetul, prin motivele de contestaţie, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a menţionat că hotărârea atacată este nelegală întrucât cauza a fost soluţionată fără ca în prealabil să se procedeze la calificarea juridică a demersului judiciar, cu consecinţa imposibilităţii procurorului şi condamnatului să formuleze concluzii şi să invoce excepţii, aspect ce atrage sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile în care procurorul,m deşi prezent la şedinţa de judecată, nu are posibilitatea de a realiza o participare procesuală efectivă. Parchetul a arătat că instanţa a calificat cererea ca fiind contestaţie la executare, reţinând incidenţa art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, cu prilejul pronunţării şi din acest motiv procurorul nu a fost în măsură să formuleze concluzii temeinice şi legale, să invoce excepţia necompetenţei materiale. În opinia parchetului, în cauză, nu subzistă situaţia prevăzută de art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 care presupune transmiterea de către statul emitent a unui act juridic, precum şi ca autorităţile statului emitent să-i fi acordat condamnatului o reducere de pedeapsă anterior transferului acestuia în România, ci vizează recunoaşterea unui act emis de autorităţile judiciare din Italia ulterior recunoaşterii de către autorităţile române a pedepsei aplicate, act ce modifică pedeapsa urmare a aplicării unui tratament sancţionator nou, ceea ce reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei, care intră sub incidenţa art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei prevăzute de art. 598 alin. (2) din C. proc. pen.
Parchetul a mai arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât Curtea a recalculat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni aplicată condamnatului prin hotărârea de recunoaştere, în sensul reducerii acestei pedepse cu 4 luni, dispunând emiterea unui nou mandat de executare pentru o pedeapsă de 4 ani închisoare, fără a analiza caracterul executoriu al actului şi interpretând eronat efectul pe care l-a avut reducerea de pedeapsă pentru infracţiunea de furt în formă continuată asupra pedepsei rezultante aplicate pentru infracţiunea de furt în formă continuată şi infracţiunea de tăinuire, în condiţiile în care prin adresa nr. x emisă de Ministerul de Justiţie din Italia s-a comunicat de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino că, urmare a redeterminării cuantumului pedepsei aplicate iniţial prin Sentinţa nr. 1110/16, pedeapsa rezultantă pe care condamnatul trebuie să o execute este de 3 ani 10 luni şi 16 zile închisoare. Astfel, parchetul a arătat că pedeapsa rezultantă stabilită de Curtea de Apel Timişoara este mai mare decât cea indicată de autorităţile judiciare italiene.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana condamnată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că prin cererea formulată condamnatul A. a solicitat să îi fie recunoscută hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, în data de 19.04.2023, în Dosarul nr. x/2023 SIGE, să se dispună revocarea mandatului de arestare emis la data de 01.11.2022 şi să se emită un nou mandat de arestare, precum şi să-i fie restituită amenda de 300 euro achitată.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă s-a solicitat recunoaşterea unei hotărâri pronunţată de Curtea de Apel Torino în data de 19.04.2023, în Dosarul nr. x/2023 SIGE potrivit căreia cele două fapte, respectiv cea din Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016 irevocabilă din data de 25.10.2016, referitoare la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 29.01.2016 şi cea din Sentinţa nr. 1644/2015, pronunţată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, referitoare la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 10.02.2015, au fost reduse în cadrul aceluiaşi proiect delictual, reţinându-se că cele două fapte alcătuiesc conţinutul constitutiv al unei singure infracţiuni în formă continuată şi pe cale de consecinţă potrivit normelor penale din Republica Italia s-a redeterminat (redus) numai pedeapsa aplicată prin Sentinţa nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, de la 1 an închisoare şi 400 euro la 8 luni închisoare şi 100 euro amendă.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod greşit Curtea de Apel Timişoara a calificat cererea contestatorului ca fiind o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 şi a procedat la recalcularea pedepsei rezultante a închisorii stabilită în sarcina condamnatului prin Sentinţa penală nr. 286/PI din data de 01.11.2022, dând efecte juridice unui act emis de autorităţile judiciare italiene, dar care nu a fost recunoscut de autorităţile judiciare din România.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, se constată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. (14) raportat la alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 171 din Legea nr. 302/2004.
Concret, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care după emiterea mandatului de executare a pedepsei statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare, care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător.
Ipoteza la care se referă dispoziţiile art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu are în vedere "o altă pedeapsă" în sensul existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare diferite, ci se referă la o altă pedeapsă pronunţată prin hotărârea de condamnare deja recunoscută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa română. Reglementarea este menită să acopere eventualele erori care pot apărea cu privire la pedeapsa sau pedepsele la care se referă hotărârea de condamnare ce se solicitase a fi recunoscută ori eventuale mecanisme de contopire ulterioare soluţionării definitive a cererii de recunoaştere, iar nu să confere o cale alternativă de recunoaştere a unei alte hotărâri străine prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul în care statul străin ar transmite un certificat privind recunoaşterea unei hotărâri distincte, care nu a format obiectul examinării cererii iniţiale de recunoaştere, şi prin care a fost aplicată o altă pedeapsă aceleiaşi persoane condamnate, ar deveni pe deplin aplicabile dispoziţiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004, urmând ca noua hotărâre recunoscută să parcurgă eventualele proceduri de contopire prevăzute de C. pen. român cu pedepsele aplicate prin hotărârea străină recunoscută anterior.
Dispoziţiile art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, în raport cu succesiunea reglementării, vizează ipoteza în care transmiterea certificatului privind o altă pedeapsă, în sensul celor expuse mai sus, intervine după transferarea persoanei condamnate, moment ulterior celui al emiterii mandatului de executare. Într-o asemenea ipoteză, respectiv când transmiterea de către statul emitent a unui nou certificat pentru executarea unei alte pedepse are loc după transferarea persoanei condamnate, dispoziţiile art. 171 se aplică în mod corespunzător. Întrucât art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004 face trimitere doar la dispoziţiile art. 171 din acelaşi act normativ, cadrul procesual în care va fi soluţionată cererea de recunoaştere a noului certificat va fi tot cel la care se referă art. 166 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, însă subiectul de sezină nu poate fi persoana condamnată, ci va fi obligatorie respectarea procedurii prevăzute de art. 171 din actul normativ evocat.
Contrar celor reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, întrucât acestea sunt circumscrise ipotezei în care prin actul autorităţii judiciare străine sunt acordate "reduceri de pedeapsă". Or, în prezenta cauză, prin actul judiciar emis de autorităţile italiene nu a fost acordată o reducere de pedeapsă, ci, ca urmare a unei reaprecieri a activităţii infracţionale derulate de persoana condamnată, s-a procedat la modificarea formei de pluralitate de infracţiuni într-o unitate de infracţiune şi a fost aplicată o pedeapsă într-un cuantum diferit, la rândul ei parte componentă a unei pedepse rezultante ce a format obiectul unei proceduri de contopire şi cu privire la care s-a pronunţat iniţial Sentinţa penală nr. 286/PI din data de 01.11.2022 a Curţii de Apel Timişoara.
În consecinţă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 166 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, care fac trimitere la dispoziţiile art. 171 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că cererea formulată de persoana condamnată nu poate fi soluţionată la sesizarea iniţiată de aceasta şi, totodată, că este obligatorie recepţionarea unui nou certificat emis de către autorităţile judiciare italiene, urmată de parcurgerea măsurilor premergătoare prevăzute de art. 171 din Legea nr. 302/2004, chestiuni a căror nerespectare de către prima instanţă nu poate fi suplinită direct în contestaţie de către instanţa de control judiciar.
De altfel, în contextul în care, s-ar fi solicitat autorităţilor judiciare din Italia transmiterea unui nou certificat pentru executarea noii pedepse ca urmare a reţinerii unei infracţiuni continuate pentru cele două fapte ce fac obiectul Sentinţei nr. 1110/16 pronunţată de Tribunalul Milano la data de 03.02.2016, irevocabilă din data de 25.10.2016, referitoare la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 29.01.2016 şi Sentinţei nr. 1644/2015, pronunţată în data de 17.02.2015 de Tribunalul Milano, irevocabilă din data de 11.03.2015, referitoare la o infracţiune de furt din locuinţă săvârşită în data de 10.02.201, în procedura de recalculare a pedepsei nu s-ar fi ajuns la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, mai mare decât cea indicată de aceste autorităţi prin adresa nr. x emisă de Ministerul de Justiţie din Italia la data de 04.08.2023 prin care s-a comunicat de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino că, urmare a redeterminării de Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, în data de 19.04.2023, în Dosarul nr. x/2023 SIGE a cuantumului pedepsei aplicate iniţial prin Sentinţa nr. 1110/16, pedeapsa rezultantă pe care condamnatul trebuie să o execute este de 3 ani 10 luni şi 16 zile închisoare.
Cu referire la cererea condamnatului de recunoaştere şi a sancţiunii pecuniare şi în subsidiar de restituire a sumei de 300 euro, urmare a redeterminării pedepsei prin ordonanţa Curţii de Apel Torino din 19.04.2023, în Dosarul nr. x/2023 SIGE, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că recunoaşterea sancţiunilor pecuniare între statele membre UE este reglementată separat prin Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, ce a fost transpusă în legislaţia română în art. 290 şi următoarele din Legea 302/2004 şi prin urmare aceasta este calea pe care condamnatul o are de urmat.
În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională, urmează să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a-i da persoanei condamnate posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, având în vedere că instanţelor naţionale le revine obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii", în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţie.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 226/PI din data de 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 226/PI din data de 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa penală atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiilor formulate rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.
GGC - NN