Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice, invocată de apărătorul inculpaţilor A. şi S.C. B..

În baza art. 52 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 rep. (în forma iniţială, republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015), cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. de la 1968, ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 (publicată în M.Of. nr. 251/05.04.2016), s-au contopit pedepsele principale aplicate şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv cu 2 ani şi 6 luni închisoare, în total urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 (publicată în M.Of. nr. 251/05.04.2016), s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 4 ani, termen calculat conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată, perioada reţinerii inculpatului, de la data de 17.11.2015, la data de 18.11.2015.

În baza art. 52 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 rep. (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M.Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 708/28.10.2021, (publicată în M.Of. nr. 1160/07.12.2021), a fost condamnată inculpata S.C. B., societate comercială de drept privat cu sediul social în judeţul Argeş, la pedeapsa de 25.000 RON amendă penală, corespunzător unui număr de 250 de zile - amendă, având în vedere o valoare de 100 de RON, pentru o zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.

În temeiul art. 138 alin. (1) C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. b) C. pen., în cond. art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a aplicat inculpatei S.C. B. pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o durată de 3 luni de zile, ce se execută în condiţiile art. 138 alin. (4) C. pen., respectiv după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, rap. la art. 711 alin. (3) C. pen. de la 1968, şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. B. la pedeapsa de 25.000 RON amendă penală, corespunzător unui număr de 250 de zile - amendă, având în vedere o valoare de 100 de RON, pentru o zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 532 alin. (2) C. pen. de la 1968 rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi la art. 531 alin. (3) lit. b) C. pen. 1968, în cond. art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a aplicat inculpatei S.C. B. pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o durată de 3 luni de zile, ce se execută în condiţiile art. 532 alin. (4) C. pen. de la 1968, respectiv după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 708/28.10.2021, (publicată în M.Of. nr. 1160/07.12.2021), a fost condamnată inculpata S.C. B. la pedeapsa de 18.000 RON amendă penală, corespunzător unui număr de 180 de zile - amendă, având în vedere o valoare de 100 de RON, pentru o zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată.

În temeiul art. 138 alin. (2) C. pen. rap. la art. 49 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 şi la art. 136 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei S.C. B. pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o durată de 3 luni de zile, ce se execută în condiţiile art. 138 alin. (4) C. pen., respectiv după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 147 alin. (1) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., cu referire la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 (publicată în M.Of. nr. 251/05.04.2016), s-au contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta şi s-a dispus ca inculpata S.C. B. să execute pedeapsa amenzii penale cea mai grea, de 25.000 RON, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv cu 14.333 RON, în total urmând să execute pedeapsa rezultantă principală a amenzii penale de 39.333 RON.

În baza art. 147 alin. (2) C. pen., cu referire la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 (publicată în M.Of. nr. 251/05.04.2016), s-a aplicat inculpatei S.C. B. pedeapsa complementară cea mai grea, a suspendării activităţii pe o durată de 3 luni de zile, ce se execută în condiţiile art. 138 alin. (4) C. pen., respectiv după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015), cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen., pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, perioada reţinerii inculpatului, de la data de 17.11.2015, la data de 18.11.2015.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen., pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de la data de 17.11.2015, la data de 18.11.2015.

În baza art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 1968, ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 alin. (1) C. pen. de la 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, perioada reţinerii inculpatului, de la data de 17.11.2015, la data de 18.11.2015.

În baza art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul F., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 1968, ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, perioada reţinerii inculpatului, de la data de 17.11.2015, la data de 18.11.2015.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a urma, pe parcursul termenului de supraveghere, un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei mun. Piteşti sau în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.., rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor la care se expune în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse ori obligaţiilor stabilite în sarcina sa în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul H., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 708/28.10.2021, (publicată în M.Of. nr. 1160/07.12.2021), a fost condamnată inculpata S.C. I., societate comercială de drept privat cu sediul social în judeţul Argeş, la pedeapsa de 18.000 RON amendă penală, corespunzător unui număr de 180 de zile - amendă, având în vedere o valoare de 100 de RON, pentru o zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată.

În temeiul art. 138 alin. (2) C. pen. rap. la art. 49 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 şi la art. 136 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei S.C. I. pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o durată de 3 luni de zile, ce se execută în condiţiile art. 138 alin. (4) C. pen., respectiv după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitată inculpata J., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1). C. pen.

A fost respinsă cererea formulată de Statul Român, D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş de introducere în cauză a S.C. B., ca parte responsabilă civilmente.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi S.C. B., la plata către partea civilă a sumei de 2.546.990 RON, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată (din care 708.036 RON (impozit pe salarii- 180.820 RON, CAS asiguraţi - 126.910 RON, CASS asiguraţi - 66.477 RON, şomaj asiguraţi - 6.043 RON (Total obligaţii asiguraţi 380.250 RON), CAS unitate - 251.404 RON, CASS unitate- 62.851 RON, şomaj unitate - 6.043 RON, fond concedii şi indemnizaţii -261 RON, fond garantare creanţe - 3.022 RON, comision ITM - 276 RON, fond accidente -3.929 RON (Total obligaţii angajator - 327.786 RON), TVA în cuantum de 954.175 RON, impozit pe profit în cuantum de 644.217 RON şi 240.562 RON impozitul pe dividende), precum şi la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente obligaţiei fiscale principale datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data scadenţei debitului principal (respectiv a obligaţiei fiscale principale datorate), până la data plăţii integrale a debitului principal, din care:

- în limita sumei de 1.216.973 RON, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată (din care 585.846 reprezentând TVA, 390.565 RON reprezentând impozit pe profit şi 240.562 RON impozitul pe dividende), precum şi la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente obligaţiei fiscale principale datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data scadenţei debitului principal (respectiv a obligaţiei fiscale principale datorate), până la data plăţii integrale a debitului principal, în solidar şi cu inculpaţii E., F. şi K. (condamnată în cauză pentru complicitate la evaziune fiscală).

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi la art. 1357 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, Direcţia Silvică Argeş şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi S.C. B., la plata către partea civilă a sumei de 1.119.631,9 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpata S.C. B. a echivalentului în RON a cantităţii de 19.248 metri cubi, respectiv a sumei de 3.272.160 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 51 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 129/2019 rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (5) C. pen. şi Decizia nr. 23/2017 pronunţate de ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dispus confiscarea specială prin echivalent, de la inculpatul A., de bunuri mobile, bunuri imobile şi sume de bani, până la concurenţa sumei de 1.097.648,1 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la la art. 51 alin. (1), (3) şi 5 din Legea nr. 129/2019 rap. la art. 112 alin. (1) lit. e), alin. (6) C. pen., s-a dispus confiscarea specială prin echivalent, de la inculpatul A., de bunuri mobile, bunuri imobile şi sume de bani, până la concurenţa sumei totale de 1.145.770 RON.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 51 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 129/2019 rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială prin echivalent, a cantităţii de 19.488 m.c. masa lemnoasă, de la inculpata S.C. I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul G. a următoarelor suprafeţe de teren: 108.681 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 37B, 37C, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 777.000 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 40A, 40B, 59D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 504.314 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, tarlaua x, parcela x, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 45A, 45B, 45C, 45D, 45E, 46A, 46B, 46C, 46D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa.

- 1.096.000 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul com. Arefu, tarla x, parcela x, 64, UP V Valea cu Peşti, UA 54,55, 56, 57 A, B, V, 58 A, B, judeţul Argeş;

- 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, UP II Cumpăna, 113B, 114A, 114B, 115A, 115B, judeţul Argeş

- 1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă "pădure" situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x,19, UP V Valea Rea, UA 53, 54, 55, judeţ Argeş;

- 32.000 mp teren din categoria folosinţă "pădure" împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x, UP V Jepi, UA 144B, judeţ Argeş;

- 80.000 mp teren din categoria folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe aceasta, situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x, UP V Jepi, UA 144 B, judeţ Argeş;

- 100.389 mp din categoria de folosinţă "pădure" situat în extravilanul com. Nucşoara, tarlaua x, parcela PD19, UP V Valea Rea, UA 53, judeţ Argeş pe raza OS Domneşti

- 1.445.757 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, 3, 4, 5, 6, UP II Cumpăna, UA 102A, B, 108A, B, 109A, B, 110A, B, 111A, B, V1, V2, 1124A, B, V1, V2, 113A, B, judeţul Argeş; 102.323 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 108A, 109A, 110A, judeţul Argeş, pe raza OS Vidraru;

- 620 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 102A, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru;

- 788 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 114A, 115 B, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi urm. C. proc. pen.., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită în cauză, astfel:

1. prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv:

- nr. 1163/P/2011 din data de 20.11.2012, cu privire la bunurile mobile şi imobile, precum şi sumele de bani aparţinând inculpaţilor: S.C. B., A., E., F.

- nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 (cu privire la bunurile mobile şi imobile, precum şi sumele de bani, aparţinând inculpaţilor: A. (cu excepţia sumelor de bani 1.258.066 RON, 20.345 euro şi 1.125 dolari SUA), S.C. B., E. (cu excepţia autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie de şasiu x, în privinţa căruia a fost ridicat sechestrul prin încheierea din data de 14.06.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016), C. (în cazul acestui inculpat, doar până la concurenţa sumei la care va fi obligat cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta cauză)

- nr. 1163/P/2011 din data de 08.12.2015 şi pusă în aplicare prin procesul-verbal din 15.12.2015, asupra bunurilor aparţinând inculpatei S.C. I., cu excepţia motocicletei bombardier cu nr. de înmatriculare x, în privinţa căreia a fost ridicat sechestrul prin încheierea din data de 15.02.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016

2. - Prin încheierea din data de 06.07.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016, (definitivă prin necontestare), asupra sumei de 33.375 RON consemnată pe numele inculpatului A. la dispoziţia Tribunalului Argeş prin recipisa seria x nr. x/03.07.2017 emisă de L. Sucursala Piteşti

- Prin încheierea din data de 14.06.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016 (definitivă prin necontestare), asupra sumei de 5000 de euro, consemnată pe numele inculpatului E. la dispoziţia Tribunalului Argeş potrivit recipisei nr. x/12.06.2019, emisă de L. - Sucursala Piteşti.

- Prin încheierea din data de 15.02.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016, (definitivă prin respingerea contestaţiilor), asupra sumei de 3000 de euro, consemnată de S.C. I., la dispoziţia Tribunalului Argeş prin recipisa nr. x/01.02.2017 emisă de L. Sucursala Piteşti.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asiguratorie instituită prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015, asupra sumelor de bani 1.258.066 RON, 20.345 euro şi 1.125 dolari SUA aparţinând inculpatului A., ridicate la data de 14.11.2012 şi consemnate la M. - Sucursala Argeş.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), art. 397 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 249 şi urm. C. proc. pen., rap. la art. 50 din Legea nr. 129/2019 şi la art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu referire la Decizia ÎCCJ nr. 19/2017 - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 953/04.12.2017, s-a instituit sechestrul asigurator asupra sumelor de bani de 1.258.071 RON, 20.345 euro şi 1.125 dolari SUA, aparţinând inculpatului A., ridicate la data de 14.11.2012 şi consemnate la M. - Sucursala Argeş, pe numele inculpatului A. şi la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş (suma de 1.258.071 RON depusă la M. Sucursala Piteşti în contul x, conform foii de depunere numerar nr. x/14.11.2012, suma de 20.345 euro depusă la M. - Sucursala Piteşti în contul x, conform foii de depunere numerar nr. x/14.11.2012 şi suma de .125 U.S.D. depusă la M.. în contul x, conform foii de depunere numerar nr. x/14.11.2012 - fil. 13 -15, vol. 19 dup):

- în vederea reparării integrale a prejudiciului produs bugetului consolidat al statului, până la concurenţa sumei de 2.546.990 RON, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi a sumei reprezentând obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiei fiscale principale datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data scadenţei debitului principal (respectiv a obligaţiei fiscale principale datorate), până la data plăţii integrale a debitului principal

- în vederea reparării integrale a prejudiciului produs părţii civile Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, Direcţia Silvică Argeş, până la concurenţa sumei de 1.119.631,9 RON, reprezentând despăgubiri civile (daune materiale)

- în vederea confiscării speciale, prin echivalent, de bunuri mobile, bunuri imobile şi sume de bani, până la concurenţa sumei totale de 1.145.770 RON

- în vederea confiscării speciale, prin echivalent, de bunuri mobile, bunuri imobile şi sume de bani, până la concurenţa sumei de 1.097.648,1 RON.

În temeiul disp. art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 2502 C. proc. pen., s-a restrâns şi menţinut măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea confiscării speciale, numai cu privire la următoarele suprafeţe aparţinând inculpatului H.:

- 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, UP II Cumpăna, 113B, 114A, 114B, 115A, 115B, judeţul Argeş

- 1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă "pădure" situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x,19, UP V Valea Rea, UA 53, 54, 55, judeţ Argeş;

- 100.389 mp din categoria de folosinţă "pădure" situat în extravilanul com. Nucşoara, tarlaua x, parcela PD19, UP V Valea Rea, UA 53, judeţ Argeş pe raza OS Domneşti

- 620 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 102A, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru;

- 788 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 114A, 115 B, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin încheierea din data de 25.05.2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016 şi respectiv prin încheierea din data de 27.04.2021, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016, asupra sumei de 70.000 de RON, consemnată la dispoziţia Tribunalului Argeş prin recipisa nr. x/22.05.2017 emisă de L. Sucursala Piteşti, şi respectiv asupra sumei de 62.000 de RON, consemnată la dispoziţia Tribunalului Argeş potrivit recipisei nr. x/27.04.2021, emisă de L. - Sucursala Piteşti, sume de bani aparţinând inculpatei S.C. I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015, în vederea confiscării speciale ca bunuri dobândite prin comiterea infracţiunii de spălare a banilor, asupra: auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x; auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x şi Auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, aparţinând inculpatei S.C. I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi urm. C. proc. pen., la art. 50 din Legea nr. 129/2019, în vederea confiscării speciale, prin echivalent, a cantităţii de 19.488 m.c. masa lemnoasă, de la inculpata S.C. I., s-a instituit sechestrul asigurator asupra sumei de 62.000 de RON, consemnată la dispoziţia Tribunalului Argeş potrivit recipisei nr. x/27.04.2021, emisă de L. - Sucursala Piteşti şi respectiv, asupra asupra sumei de 70.000 de RON, consemnată la dispoziţia Tribunalului Argeş prin recipisa nr. x/22.05.2017 emisă de L. Sucursala Piteşti, sume de bani aparţinând inculpatei S.C. I., precum şi asupra bunurilor mobile, proprietatea inculpatei S.C. I.: auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x şi Auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi urm. C. proc. pen., la art. 50 din Legea nr. 129/2019, s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile: auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x; auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x; auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x; auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x şi Auto marca x, serie şasiu x, număr înmatriculare x, aparţinând inculpatei S.C. I., în vederea confiscării speciale, prin echivalent, a cantităţii de 19.488 m.c. masa lemnoasă, de la inculpata S.C. I..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c), rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 cu privire la bunurile aparţinând inculpatei J., în vederea confiscării speciale prin echivalent a cantităţii de 22.322 m.c. masă lemnoasă.

În temeiul disp. art. 397 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prin desfiinţarea în parte, a unui număr de 41 de acte de punere în valoare şi a autorizaţiilor de exploatare aferente, emise de N., respectiv numai în limita a 70% din volumul de material lemnos înscris în fiecare dintre acestea.

S-a respins solicitarea procurorului de restabilire a situaţiei anterioare comiterii infracţiunii de spălare a banilor, prin desfiinţare, pentru cauză ilicită, a contractelor de vânzare-cumpărare masă lemnoasă încheiate de către inculpaţii A. (în calitate de vânzător) şi S.C. B. (în calitate de cumpărător), acte de punere în valoare şi autorizaţii de exploatare aferente (aflate la fil. 52 - 169, vol. 7 dup), a contractelor de vânzare-cumpărare teren forestier încheiate între inculpaţii A. (în calitate de vânzător) şi H., G. şi S.C. I. (în calitate de cumpărători), precum şi contracte încheiate între inc. S.C. B. (în calitate de vânzător) şi S.C. I. (în calitate de cumpărător), precum şi actele subsecvente acestora - acte de punere în valoare şi autorizaţii de exploatare (aflate la filele x dup, fil. 64- 167, vol. 32 dup, fil. 90 -95, vol. 29 dup, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fil. 32 - 63, vol. 32 dup, fil. 16 - 31, vol. 32 dup).

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul A., administrator la S.C. B., în perioada 2008 - 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, a tăiat, fără drept, din fondul forestier naţional, un volum total de 25.834,07 metri cubi de masă lemnoasă (din care 19.248 m.c. aferenţi unui număr de 41 de acte de punere în valoare întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale de funcţionarii silvici din cadrul N. (18 acte de punere în valoare vizând partizi de produse accidentale I constituite pentru arbori puşi în valoare pe căi de scos apropiat (ISA), respectiv: x şi 23 de acte de punere în valoare pentru accidentale I (arbori afectaţi de factori biotici/abiotici, respectiv: nr. x), reprezentând 70 % din masa lemnoasă menţionată în acele acte de punere în valoare, provenită din arbori sănătoşi care nu se încadrau pentru tăiere şi 6.586,07 m.c. tăiaţi fără acte de punere în valoare), cu o valoare totală de 4.391.791,9 RON, valoare ce depăşeşte de 51.668,14 ori, valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, prin intermediul angajaţilor S.C. B., fără ca aceştia din urmă să aibă reprezentarea faptului că arborii marcaţi nu se încadrau în categoria produselor accidentale I şi că autorizaţiile de exploatare au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 rep. (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul A., administrator la S.C. B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă:

- în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2012, a plătit angajaţilor S.C. B., cu titlu de salariu, sume de bani mai mari decât cele declarate/înregistrate sau a plătit persoanelor angajate fără forme legale, sume de bani cu acelaşi titlu, fără a fi declarate/înregistrate, sume ce reprezentau remuneraţii pentru activităţi prestate în interesul realizării obiectului de activitate al S.C. B., în valoare totală de 947.990 RON, ascunzând astfel sursa impozabilă/taxabilă în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 708.036 RON (impozit pe salarii- 180.820 RON, CAS asiguraţi - 126.910 RON, CASS asiguraţi - 66.477 RON, şomaj asiguraţi - 6.043 RON (Total obligaţii asiguraţi 380.250 RON), CAS unitate - 251.404 RON, CASS unitate- 62.851 RON, şomaj unitate - 6.043 RON, fond concedii şi indemnizaţii - 261 RON, fond garantare creanţe - 3.022 RON, comision ITM - 276 RON, fond accidente - 3.929 RON (Total obligaţii angajator - 327.786 RON) - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

- în perioada 2008 - 2012, a omis să înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii o parte dintre veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi materialului lemnos, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de 1.838.954 RON, reprezentând TVA în cuantum de 954.175 RON, impozit pe profit în cuantum de 644.217 RON şi 240.562 RON impozitul pe dividende - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

- în perioada 2008 - 2012, a întocmit, prin intermediul inculpatelor O. şi K. şi a deţinut înscrisuri în care se menţionau toate operaţiunile comerciale efectuate (exploatare masă lemnoasă, transporturi masă lemnoasă efectuate, achiziţii, livrări, cheltuieli, solduri, salarii plătite etc.) şi veniturile realizate din acestea, operaţiuni care nu se regăsesc, în totalitate, în documentele financiar-contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul total cauzat bugetului statului fiind de 2.546.990 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (având în vedere un curs BNR 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă:

- în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 8.036.430 RON, sub forma unor achiziţii de terenuri forestiere în valoare totală de 7.427.730 RON, efectuate de către inculpatul A. cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional (achiziţii urmate de vânzarea de către inculpat de masă lemnoasă către inculpata S.C. B., în valoare de 7.681.675 RON) precum şi sub forma acordării unui împrumut către inculpata S.C. B. în suma de 608.700 RON, ce de asemenea provenea din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată, urmat de retragerea de către inculpatul A., sub forma restituirii de împrumut, a sumei de 680.154,50 RON. (situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019)

- în perioada 2013 - 2014, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a unor suprafeţe de teren forestier, achiziţionate anterior cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional:

- a transferat fictiv dreptul de proprietate asupra acestora, sub aparenţa unor contracte de vânzare-cumpărare către tatăl său, inculpatul H. (suprafaţa totală de 4.653.089 mp teren forestier (dobândită anterior de inculpatul A. cu banii obţinuţi din comiterea infracţiunilor premisă), conform contractelor de vânzare cumpărare autentificate prin Încheierea nr. 4956/24.12.2013, prin Încheierea nr. 325/24.01.2014, şi respectiv, prin Încheierea nr. 987/15.04.2014), precum şi către inculpatul G. (suprafaţa de 1.389.995 mp teren forestier (dobândită anterior de inculpatul A. cu banii obţinuţi din comiterea infracţiunilor premisă) conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 340/31.01.2013 de P.), persoane care au cunoscut că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni şi au urmărit, prin aceasta, să-l ajute pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire

- a înstrăinat către S.C. I., în baza a 8 contracte, contra sumei totale de 265.070 RON, un volum de 5920 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, provenită de pe suprafeţele de teren achiziţionate anterior de către inculpatul A. cu sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor premisă

- în calitate de administrator al S.C. B., a înstrăinat către S.C. I., în baza unui număr de 4 contracte, contra sumei de 220.900 RON, un volum de 2.173 metri cubi masă lemnoasă pe picior, provenită de pe suprafaţa de teren achiziţionată anterior de către inculpatul A. cu sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor premisă, (situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019)

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de spălare a banilor, în forma continuată prev. şi ped. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen.

Inculpata S.C. B. care, în perioada 2008 - 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea obiectului său de activitate ("tăierea şi rindeluirea lemnului"), cu intenţie directă, a tăiat, fără drept, din fondul forestier naţional, un volum total de 25.834,07 metri cubi de masă lemnoasă (din care 19.248 m.c. aferenţi unui număr de 41 de acte de punere în valoare întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale de funcţionarii silvici din cadrul N. (18 acte de punere în valoare vizând partizi de produse accidentale I constituite pentru arbori puşi în valoare pe căi de scos apropiat (ISA), respectiv: x şi 23 de acte de punere în valoare pentru accidentale I (arbori afectaţi de factori biotici/abiotici, respectiv: nr. x), reprezentând 70 % din masa lemnoasă menţionată în acele acte de punere în valoare, provenită din arbori sănătoşi care nu se încadrau pentru tăiere şi 6.586,07 m.c. tăiaţi fără acte de punere în valoare), cu o valoare totală de 4.391.791,9 RON, valoare ce depăşeşte de 51.668,14 ori, valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, prin intermediul angajaţilor S.C. B., fără ca aceştia din urmă să aibă reprezentarea faptului că arborii marcaţi nu se încadrau în categoria produselor accidentale I şi că autorizaţiile de exploatare au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de infracţiunii de participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 rep. (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpata S.C. B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea obiectului său de activitate ("tăierea şi rindeluirea lemnului"), cu intenţie directă:

- în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2012, a plătit angajaţilor S.C. B., cu titlu de salariu, sume de bani mai mari decât cele declarate/înregistrate sau a plătit persoanelor angajate fără forme legale, sume de bani cu acelaşi titlu, fără a fi declarate/înregistrate, sume ce reprezentau remuneraţii pentru activităţi prestate în interesul realizării obiectului de activitate al S.C. B., în valoare totală de 947.990 RON, ascunzând astfel sursa impozabilă/taxabilă în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 708.036 RON (impozit pe salarii - 180.820 RON, CAS asiguraţi - 126.910 RON, CASS asiguraţi - 66.477 RON, şomaj asiguraţi - 6.043 RON (Total obligaţii asiguraţi 380.250 RON), CAS unitate - 251.404 RON, CASS unitate- 62.851 RON, şomaj unitate - 6.043 RON, fond concedii şi indemnizaţii - 261 RON, fond garantare creanţe - 3.022 RON, comision ITM - 276 RON, fond accidente - 3.929 RON (Total obligaţii angajator - 327.786 RON) - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

- în perioada 2008 - 2012, a întocmit, prin intermediul angajaţilor săi, inculpaţii A., O. şi K., a întocmit şi a deţinut înscrisuri în care se menţionau toate operaţiunile comerciale efectuate (exploatare masă lemnoasă, transporturi masă lemnoasă efectuate, achiziţii, livrări, cheltuieli, solduri, salarii plătite etc.) şi veniturile realizate din acestea, operaţiuni care nu se regăsesc, în totalitate, în documentele financiar - contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul total cauzat bugetului statului fiind de 2.546.990 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (având în vedere un curs BNR 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpata S.C. B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă:

- în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 8.036.430 RON, sub forma unor achiziţii de terenuri forestiere în valoare totală de 7.427.730 RON, efectuate de către inculpatul A. în nume propriu, dar şi în interesul persoanei juridice, cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional (achiziţii urmate de vânzarea de către inculpat de masă lemnoasă către inculpata S.C. B., în valoare de 7.681.675 RON), precum şi sub forma restituirii sumei de 680.154,50 RON către inculpatul A., în contul împrumutului de 608.700 RON, acordat anterior de acesta inculpatei S.C. B., din sume provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată (context factual circumscris modalităţii prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019)

- în perioada aprilie 2012 - septembrie 2014, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a suprafeţei de 1.057.500 metri pătraţi de teren forestier, împreună cu întreaga sa masă lemnoasă, a dobândit -o de la inculpatul A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.04.2012, după care, de pe această suprafaţă, a vândut către S.C. I., un volum de 2.173 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, la un preţ stabilit de 220.900 RON, cunoscând că suprafaţa de teren forestier provenea din săvârşirea infracţiunilor predicat (context factual circumscris modalităţii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019)

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de spălare a banilor, în forma continuată prev. şi ped. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate, cu aplic. art. 38 C. pen.

Inculpatul C., în calitate de şef de district în cadrul N., în perioada 29.12.2010 - 05.11.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, ce decurgeau din fişa postului precum şi din actele normative privind domeniul silvic, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să taie, fără, drept un volum de 19.248 metri cubi de material lemnos din fondul forestier naţional cu o valoare de 3.272.160 RON, aferent unui număr de 41 de acte de punere în valoare, respectiv: nr. x, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul D. în calitate de pădurar titular de canton în cadrul N., în perioada 29.12.2010 - 05.11.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, ce decurgeau din fişa postului precum şi din actele normative privind domeniul silvic, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să taie, fără drept, un volum de 19.248 metri cubi de material lemnos din fondul forestier naţional cu o valoare de 3.272.160 RON, aferent unui număr de 41 de acte de punere în valoare, respectiv: nr. x, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2011 - 13 noiembrie 2012, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să se sustragă de la plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, contribuind la omisiunea înregistrării în evidenţele contabile ale societăţii a tuturor veniturilor realizate în această perioadă, în care a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.216.973 RON (echivalentul a 268.588 euro, având în vedere un curs BNR de 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON) faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul F., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2011 - 13 noiembrie 2012, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să se sustragă de la plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, contribuind la omisiunea înregistrării în evidenţele contabile ale societăţii a tuturor veniturilor realizate în această perioadă, în care a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.216.973 RON (echivalentul a 268.588 euro, având în vedere un curs BNR de 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON), faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (având în vedere un curs BNR 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON).

Inculpatul G., la data de 31.01.2013, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 340/31.01.2013 de P., a achiziţionat de la inculpatul A. suprafaţa totală de 1.389.995 mp teren forestier, împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, cu suma de 300.000 euro, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, urmată de vânzarea, în perioada august 2014 - iulie 2015, către S.C. I., societate administrată în fapt de către inculpatul A., a cantităţii de 3.845 mc de masă lemnoasă de pe această suprafaţă, contra sumei de 246.250 RON, toate acestea în scopul de a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Inculpatul H., în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014, a achiziţionat de la inculpatul A. - fiul său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 4956/24.12.2013, contractului de vânzare- cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 325/24.01.2014 şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 987/15.04.2014, suprafaţa totală de 4.653.089 mp teren forestier, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, urmată de vânzarea, în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, către S.C. I., societate administrată în fapt de către inculpatul A., a unui volum total de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, de pe această suprafaţă, contra sumei de 413.550 RON, toate acestea în scopul de a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire, în condiţiile în care inculpatul A. s-a comportat în continuare ca proprietar al respectivei suprafeţe de teren forestier, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Inculpata S.C. I., administrată în fapt de inculpatul A., în perioada 2013 - 2015, a dobândit masă lemnoasă provenită de pe suprafeţele de teren achiziţionate anterior de către inculpatul A. cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, despre care cunoştea că provin din săvârşirea de infracţiuni de către inculpaţii A. şi S.C. B., astfel: de la inculpatul A. - în perioada octombrie 2013 - octombrie 2014, contra sumei totale de 265.070 RON, un volum de 5920 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, de la inculpata S.C. B. - în perioada decembrie 2013 - septembrie 2014, un volum total de 2173 metri cubi masă de lemnoasă pe picior, pentru un preţ total de 220.900 RON, de la inculpatul G. - în perioada august 2014 - iulie 2015, un volum de 3.845 mc, contra sumei de 246.250 RON şi de la inculpatul H. - în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, un volum de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, contra sumei de 413.550 RON, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, s-au decis următoarele:

S-a luat act că inculpata J. şi-a retras apelul formulat.

Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de inculpaţii A., S.C. B., Q., R., S., împotriva Sentinţei penale nr. 353/22.12.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul penal nr. x/2016

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, iar pe fond, printre altele, s-au dispus următoarele:

S-a înlăturat condamnarea dispusă faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 52 C. pen., rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 52 C. pen., rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a înlăturat condamnarea dispusă faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. de la 5 ani închisoare, la 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. anterior.

S-a înlăturat condamnarea dispusă faţă de inculpata S.C. B. Pietroşani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 52 C. pen., rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei S.C. B. Pietroşani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 52 C. pen., rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a înlăturat condamnarea dispusă faţă de inculpata S.C. B. Pietroşani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei S.C. B. Pietroşani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei S.C. B. Pietroşani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., dar şi cu aplic. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, de la 25.000 de RON amendă penală, la 500.000 RON amendă penală (250 de zile amendă, valoarea unei zile amendă fiind de 2.000 de RON).

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului C. pentru infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplic. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., de la 4 ani închisoare, la 8 ani închisoare.

S-a schimbat modalitatea de individualizare a pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicate inculpatului E., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în condiţiile art. 5 C. pen. şi s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

S-a schimbat modalitatea de individualizare a pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicate inculpatului F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în condiţiile art. 5 C. pen. şi s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei S.C. I. Pietroşani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., de la 25.000 de RON amendă penală, la 360.000 RON amendă penală (180 de zile amendă, valoarea unei zile amendă fiind de 2.000 de RON).

S-a înlăturat soluţia de achitare dispusă faţă de inculpata J., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei J., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii C., D., E., F., G., H., K., S.C. I. şi de partea civilă STATUL ROMÂN prin A.N.A.F.-D.G.R.F.P. PLOIEŞTI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Curtea de Apel Piteşti a constatat că de la data pronunţării sentinţei penale apelate şi până la judecarea apelului au fost pronunţate Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale. Având în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358 din 26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României, instanţa de apel a constatat că în perioada 25.06.2018-30.05.2022 nu a existat în fondul activ al legislaţiei vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale,

Prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de ÎCCJ s-a statuat că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Din examinarea considerentelor celor două decizii menţionate a rezultat că forma în vigoare a C. pen. în perioada 25.06.2018-30.05.2022 reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât nu prevedea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Curtea a constatat că se impune examinarea în concret pentru fiecare inculpat care este legea penală mai favorabilă având în vedere situaţia juridică a fiecăruia.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., Curtea a notat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 din C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, în conformitate cu disp. art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit la 12.01.2021, legea mai favorabilă fiind Noul C. pen. în forma din perioada 25.06.2018-03.05.2022, perioadă în care nu a existat vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 alin. (1) din C. pen., Curtea a reţinut că în raport de data săvârşirii infracţiunii, 13.11.2012, şi de limitele de pedeapsă (închisoarea de la 9 la 15 ani), răspunderea penală nu s-a prescris. În acelaşi timp, Curte a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului A., condamnându-l la o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege, Curtea constatând că în cazul identificării ca lege penală mai favorabilă a C. pen. din 1968 şi a Legii 241/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, pedeapsa aplicabilă ar fi 10 ani închisoare, iar în cazul identificării ca lege penală mai favorabilă a Noul C. pen. şi a Legii 241/2005 în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, pedeapsa aplicabilă ar fi 14 ani închisoare.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., în raport de data epuizării infracţiunii, 23.10.2014, respectiv data emiterii autorizaţiei de exploatare nr. x din 23.10.2014, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la data de 22.10.2022.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. B., s-a constatat că pentru infracţiunile prev. de art. 52 C. pen. rap la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale la data de 12.01.2021, respectiv la data de 22.10.2022.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C. şi D., Curtea a constatat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani şi 6 luni, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani în conformitate cu disp. art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen.. În raport cu data ultimului act material, 05.11.2012, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani se împlineşte la data de 04.01.2023, astfel că la data pronunţării deciziei termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi F. trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. din 1968 rap la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) din C. pen., Curtea a constatat în raport de data săvârşirii infracţiunii, 13.11.2012, că prescripţia răspunderii penale nu s-a împlinit.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii G. şi H. trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea a constatat că în raport cu data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G., 13.07.2015, respectiv data de 21.09.2015 pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului H., reprezentând momentul epuizării infracţiunii continuate, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. I. S.R.L. trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea a notat că data săvârşirii infracţiunii este 21.09.2015 reprezentând momentul epuizării infracţiunii continuate, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. se împlineşte la data de 20.09.2023.

Referitor la inculpata J., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea a notat că data săvârşirii infracţiunii este octombrie 2014, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, reprezentând momentul epuizării infracţiunii continuate, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în octombrie 2022.

Pe fondul cauzei, având în vedere şi cererile de continuare a procesului penal, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de către prima instanţă de judecată, că susţinerile şi apărările punctuale ale inculpaţilor au fost cenzurate de către prima instanţă în mod detaliat, pe baze probatorii, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă existente şi a ansamblului elementelor de fapt pertinente, a căror existenţă şi configuraţie au fost neechivoc dovedite. Prin urmare, în urma propriului examen al cauzei a apreciat că nu se impune achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă.

Totodată, Curtea de Apel Piteşti a apreciat ca fiind întemeiat apelul Ministerului Public sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor A., C., S.C. B. şi S.C. I., pe care le-a majorat precum şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi F., ale căror pedepse a dispus să fie executate în regim de detenţie.

*******

Împotriva deciziei din apel, nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2023, au formulat recursuri în casaţie inculpaţii H., J., S.C. I., D., G., A., S.C. B., E., F. şi C., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

1. Inculpatul H. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În concret, prin cererea de recurs în casaţie, s-a criticat soluţia de condamnare a inculpatului H. pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, astfel că, în temeiul cazului de casare invocat, s-a solicitat achitarea inculpatului, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul recursului în casaţie formulat. Urmare a reformării laturii penale a cauzei, s-a solicitat să se dispună în mod corespunzător asupra laturii civile a cauzei, în sensul respingerii pretenţiilor părţii civile şi ridicării măsurilor asigurătorii.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, s-au arătat următoarele:

Inculpatul H. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., faptă comisă prin aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014, a achiziţionat de la A. cantitatea de 4.653.089 mp teren forestier cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, iar în perioada iunie 2014 - septembrie 2015 a vândut către I. un volum de 7550 mc de masă lemnoasă pe picior contra sumei de 413.550 RON, în scopul de a-l ajuta pe A. să se sustragă de la urmărire.

Astfel, s-a arătat că în perioada 2013-2014 inculpatul A. era cercetat pentru evaziune fiscală, spălarea banilor şi tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, pentru aceleaşi fapte fiind cercetată şi societatea B.. Cu această ocazie, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor inculpatului şi ale societăţii B., iar societăţii B. i s-a anulat dreptul de a exploata masa lemnoasă, iar acesta a fost contextul în care H. a vândut masa lemnoasă către I..

Deşi s-a reţinut că inculpatul H. a cunoscut că terenurile forestiere proveneau din comiterea de infracţiuni, inculpatul a arătat că această situaţie nu este una corectă întrucât la vremea respectivă bunurile nu erau sechestrate iar vânzarea către S.C. I. s-a făcut deoarece doar această societatea avea dreptul de exploatare la acel moment. S-a omis în analizarea tipicităţii infracţiunii de spălare de bani, faptul că, la data vânzării-cumpărării, toate bunurile deţinute de către A. erau cunoscute de către organele de urmărire penală care nu au dispus măsuri asigurătorii, astfel că nu se poate reţine intenţia de sustragere de la urmărire penală.

Totodată, nu se motivează în niciun fel care sunt probele care conduc la concluzia că H. a avut intenţia de a-l ajuta pe A. să se sustragă de la urmărirea penală.

Aşa cum rezultă din textul art. 6 din Convenţie, fapta de spălare a banilor are ca element subiectiv numai intenţia (atunci când sunt comise cu intenţie), la care se adaugă condiţia ca infractorul să "ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse" [art. 6 parag. 1 lit. c)].

În legătura cu provenienţa bunurilor deţinute de către A., respectiv B., s-a arătat că banii folosiţi la cumpărarea terenurilor forestiere nu au provenit din comiterea de infracţiuni, ci erau bani personali ai apelantului, recoltarea şi comercializarea materialului lemnos având loc în mod firesc după achiziţia terenurilor forestiere.

S-a menţionat că sumele de bani achitate în cazul fiecărui contract în parte ar fi trebuit puse în legătură cu acele acte materiale/fapte specifice uneia dintre modalităţile prin care este incriminată infracţiunea de spălare a banilor, având în vedere că infracţiunea de spălare de bani se caracterizează prin fapte care se produc ulterior producerii rezultatului material al unei alte fapte care constituie infracţiunea predicat. Infracţiunea predicat şi infracţiunea de spălare a banilor nu sunt fapte concomitente, fiind necesară individualizarea acestora, conform Deciziei ICCJ nr. 16/2016.

Sumele de bani utilizate pentru plata preţului în contractele de cumpărare de terenuri cu sau fără vegetaţie forestieră provin din exploatarea acestora (sub forma masei lemnoase), exploatare realizată potrivit legii şi care generează încasări, venituri folosite pentru alte investiţii sau cheltuieli necesare.

Or, s-a apreciat de apărare că susţinerea că banii folosiţi pentru plata contravalorii terenurilor achiziţionate provin din evaziune fiscală şi spălare de bani nu are la bază niciun raţionament faptic şi legal, sub aspectul provenienţei acestor sume, şi nici nu se bazează pe probe concludente şi pertinete care să demonstreze legătura directă şi de netăgăduit între fiecare sumă folosită pentru plata terenurilor achiziţionate (cuantumul acesteia) şi provenienţa ei ilicită, cunoscută şi urmărită sub aspect infracţional de către inculpatul A..

În realitate, evaziunea fiscală şi spălarea banilor nu sunt infracţiuni concomitente, actele materiale de realizare a infracţiunii de spălare a banilor pot şi trebuie să fie numai ulterioare oricărei alte fapte ilicite care să genereze un flux de bani sau de bunuri a căror provenienţă (din infracţiunea predicat) să fie disimulată, ascunsă, şi să fie suficient şi precis individualizate astfel încât să întrunească toate elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor. În acest sens, s-a făcut referire la Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a opinat că aceeaşi sumă de bani nu poate să constituie în acelaşi timp, atât plata preţului (contravaloarea) unor produse livrate (masa lemnoasă), dar şi sume provenite din săvârşirea de infracţiuni (astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu) - ca element material al infracţiunii de spălare a banilor, cât şi prejudiciu "reciclat".

Din cuprinsul hotărârii nu reiese în niciun fel caracterul independent şi posterior al infracţiunii de spălare a banilor prin raportare la intervalul în care s-ar fi comis alte fapte care pot întruni elementele constitutive ale altor infracţiuni. A susţinut apărarea inculpatului că din sentinţă nu reiese în concret care sunt bunurile, definite potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, care au rezultat în mod nemijlocit din infracţiunea predicat şi care constituie element material al infracţiunii de spălare a banilor. În lipsa identificării acelei părţi a bunurilor care provin din săvârşirea de infracţiuni şi care au fost "reciclate" în sensul Legii nr. 656/2002, se constată că infracţiunea de spălare a banilor este lipsită de element material. O datorie, o sumă pretins a fi neachitată către bugetul de stat (rezultată concomitent sau ulterior unei operaţii comerciale) nu poate reprezenta şi constitui, anterior sau concomitent naşterii sale, o plată.

S-a menţionat că din analiza informaţiilor prezentate în rechizitoriu nu se identifică în concret care sunt faptele distincte reţinute în sarcina inculpatului A. şi care sunt faptele reţinute în sarcina inculpatei S.C. B., distinct şi independent pentru fiecare inculpat în considerarea calităţii deţinute de fiecare dintre aceştia la data săvârşirii lor.

În fapt nu se precizează intervalul în care fiecare faptă s-a petrecut, care sunt infracţiunile predicat care au stat la baza fiecăreia dintre faptele reţinute ca infracţiuni de spălare a banilor, care este prejudiciul exact şi individualizat, respectiv elementul material rezultat ca urmare a producerii infracţiunii/lor predicat, în fiecare dintre cele două modalităţi de realizare prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Mai mult, rechizitoriul nu menţionează în mod expres şi detaliat modalităţile de realizare a infracţiunilor de spălare a banilor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. b), având în vedere că acestea legiferează aspecte infracţionale diferite, şi nici actele materiale de realizare a acestora, distinct pentru fiecare modalitate în parte şi distinct pentru fiecare inculpat în parte.

De asemenea, s-a susţinut că nu există nicio dovadă sau precizare cu privire la momentul realizării oricărui act material specific infracţiunii de spălare a banilor, posterior oricărei alte fapte incriminate de legea penală, care să întrunească toate elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani şi care să-i confere statut independent faţă de orice alte fapte anterior produse, în sensul precizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16/2016. Spălarea banilor este un delictum subseqens, în relaţie cu infracţiunea din care provin bunurile murdare, care este un delictum principale.

Or, s-a susţinut că, în lipsa unor elemente concrete, concludente şi fără echivoc cu privire la existenţa faptelor, obiectul material şi modalităţile de realizare a acestora precum şi a vinovăţiei fiecăruia dintre inculpaţi, se poate constata că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. şi a inculpatei B., astfel cum sunt evidenţiate, nu există.

În cauza de faţă s-a reţinut comiterea infracţiunii de spălare de bani în sarcina numitului H., fără ca instanţa de judecată să facă dovada faptului că acele suprafeţe de teren au fost achiziţionate iniţial de către A. în perioada 2008 - 2012, cu sume de bani provenite din tăieri fără drept sau evaziune fiscală.

Pe de altă parte, a arătat că transferul din cauza de faţă nu a avut ca scop ajutorul în vederea sustragerii de la urmărire penală. Transferarea proprietăţilor deţinute de către o persoană în timpul unui proces penal nu poate constitui infracţiune, decât dacă există măsuri de indisponibilizare asupra acestora şi transferul s-a efectuat cu eludarea acestora.

În concluzie, raportat la cele precizate în cererea de recurs în casaţie, apărătorul recurentului inculpat H. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă achitarea inculpatului şi ridicarea măsurilor asigurătorii.

2. Inculpatele J. şi S.C. I., prin cererea formulată, au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Urmare a reformării laturii penale a cauzei, s-a solicitat să se dispună în mod corespunzător asupra laturii civile a cauzei, în sensul respingerii pretenţiilor părţii civile şi ridicării măsurilor asigurătorii.

În ceea ce-o priveşte pe recurenta J., prin recursul în casaţie formulat s-a criticat soluţia instanţei de apel cu privire la înlăturarea soluţiei de achitare dispuse de prima instanţă şi dispunerea încetării procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., iar în ceea ce o priveşte pe recurenta S.C. I., s-a criticat soluţia de majorare a cuantumului pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentele inculpate J. şi S.C. I., prin avocat, au arătat următoarele:

a. În primul rând, din analiza deciziei din apel, nu se identifică, în concret, care sunt faptele distinct reţinute în sarcina inculpatei J. şi care sunt faptele reţinute în sarcina inculpatei S.C. I., în considerarea calităţii deţinute de fiecare dintre acestea la data săvârşirii lor, având în vedere identitatea încadrării juridice precum şi nedelimitarea în concret a faptelor cărora li se aplică respectivă încadrarea juridica în cazul ambelor inculpate.

S-a susţinut că în concret nu se precizează care sunt infracţiunile predicat care au stat la baza achiziţionării fiecăruia dintre bunurile ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor, care este prejudiciul exact şi individualizat, respectiv elementul material, rezultat ca urmare a săvârşirii infracţiunii/lor predicat din care au fost realizate bunurile cumpărate de S.C. I.. Simplul fapt al prezentării unor bunuri ca provenind din săvârşirea de infracţiuni, fără a se identifica mecanismul exact şi specific prin care fiecare dintre acestea au fost introduse în activitatea comercială a unor societăţi, independent de orice altă posibilă faptă de natură penală, nu constituie o dovada concludentă, pertinentă şi neechivocă, în susţinerea existentei oricăreia dintre faptele incriminate.

S-a arătat că inculpatul A. şi-a vândut parte din pădurile sale, tatălui sau, inculpatul H. sau inculpatului G., aceştia devenind proprietari şi pe masa lemnoasă pentru care erau emise APV-urile, motiv pentru care aceştia, ca proprietari, au dat spre exploatare cantitatea de masă lemnoasă către S.C. I., societate care avea drept de exploatare a masei lemnoase.

În acelaşi context, au fost vândute de S.C. B. către S.C. I. utilaje, autocamioane, remorci, autoturisme, pentru ca aceasta din urma să-şi realizeze activitatea economică, aceste bunuri fiindu-i necesare la realizarea obiectului de activitate. Toate aceste bunuri existau, fiind achiziţionate de inculpaţii A. şi S.C. B. pe parcursul mai multor ani, din banii societăţii. În momentul vânzării activelor de la S.C. B. la S.C. I., S.C. B. devenise o societate comercială a cărei activitate era blocată prin ridicarea autorizaţiei de exploatare forestieră, acesta fiind principalul ei obiect de activitate.

A susţinut că instanţa nu a probat în niciun mod că aceste bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni, respectiv din evaziune fiscală sau din tăierea fără drept de arbori; trebuia să se indice care sumă de bani este produs infracţional, cu ce sume au fost achiziţionate bunurile de către A. sau S.C. B., bunuri ulterior achiziţionate de S.C. I.. În opinia apărării nu s-a făcut dovada indubitabilă că bunurile care au fost achiziţionate de S.C. I. provin din săvârşirea de infracţiuni de către A. sau S.C. B..

O altă condiţie pretinsă de legiuitor, în textul de lege incriminator, este ca inculpatele J. sau S.C. I. să cunoască despre bunurile achiziţionate că sunt provenite din infracţiuni, fiind reţinute simple prezumţii. La acel moment, organele de urmărire penală nu au dispus sechestre asigurătorii pe proprietăţile mobiliare sau inscripţii ipotecare pe cele imobiliare ce aparţineau inculpaţilor A. sau S.C. B., deşi aceste proprietăţi şi bunuri erau cunoscute de organele de urmărire penală de vreme ce fuseseră verificate, existau informări de la camera de comerţ, dar şi de la autorităţile fiscale cu situaţia activelor societăţii B. şi se cunoştea şi situaţia proprietăţilor imobiliare şi mobiliare ale inculpatului A.. De vreme ce aceste proprietăţi nu figurau ca fiind grevate de masuri asigurătorii, este clar că inculpatele J. şi S.C. I. nu puteau să prezume că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni de către A./SC B. sau că aceste bunuri nu pot face obiectul vreunui act de dispoziţie, de vreme ce nu au fost indisponibilizate. În lipsa unor probe clare, că inculpatele cunoşteau originea ilicită a bunurilor, nu se pot crea din prezumţii, temeiuri juridice pentru condamnare. Astfel, s-a precizat că se impune să se constate că, nici această condiţie, cerută de lege, nu este îndeplinită.

b. În ai doilea rând, a susţinut că instanţa a pronunţat condamnarea în legătură cu J. şi I., încălcând Decizia CCR nr. 418 din 19 iunie 2018.

c. În ai treilea rând, s-a susţinut că infracţiunea de spălarea banilor nu putea fi comisă.

Apărarea a făcut referire la cele reţinute prin Decizia nr. 418/2018 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale.

Astfel, corelând decizia Curţii Constituţionale şi decizia de condamnare în ceea ce o priveşte pe recurenta I., precum şi pe J., rezultă că instanţa a încălcat decizia Curţii Constituţionale, reţinând pe de o parte faptul că A. este autorul faptelor premisă, respectiv taiere fără drept şi evaziune fiscală, iar pe de altă parte, a reţinut faptul că, tot A., în calitate de administrator de fapt al societăţii I., a săvârşit infracţiunea de spălare de banii, ceea ce este contrar deciziei mai sus menţionate.

În acelaşi timp, s-a dispus condamnarea celor două inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în calitate de administrator în drept al societăţii I. în ceea ce o priveşte pe J., iar pe I. în calitate de societate care a dobândit bunurile de la administratorul în fapt.

În concluzie, s-a susţinut că, atâta timp cât instanţa a reţinut faptul că, administratorul societăţii I. este numitul A., motiv pentru care s-a şi dispus iniţial achitarea administratorului de drept J., nu se putea reţine în sarcina acesteia infracţiunea de spălare de bani, deoarece aşa cum s-a menţionat, subiectul activ nu poate fi atât A. ca şi administrator în fapt, cât şi J. ca şi administrator în drept (principiul ne bis in idem).

Aşadar, s-a susţinut că fapta de care a fost acuzată J. nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care s-a reţinut administrarea în fapt de către A. în legătura cu societatea I..

În consecinţă, pentru motivele expuse, s-a solicitat să se dispună achitarea, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi ridicarea măsurilor asigurătorii, în ceea ce priveşte pe recurentele J. şi S.C. I..

3. Inculpatul D., prin avocat ales, a susţinut că prezentul recurs în casaţie este întemeiat pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", articol faţă de care a invocat excepţia de neconstituţionalitate solicitându-se sesizarea Curţii Constituţionale a României.

A arătat apărarea inculpatului recurent că în invocarea acestui caz de recurs în casaţie, s-a avut în vedere şi situaţia inversă, respectiv aceea că în cauză în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport de data săvârşirii infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie formulate, apărarea inculpatului D. a arătat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 353/22.12.2021, Tribunalul Argeş a dispus condamnarea recurentului D. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, în condiţiile art. 60 C. pen., pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în forma continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional. A arătat apărarea inculpatului, că împotriva sentinţei penale pronunţate de către Tribunalul Argeş, inculpatul D. a formulat apel şi a solicitat să se constate intervenită prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, termenul de prescripţie fiind de 10 ani, respectiv 05.11.2012 - 05.11.2022.

S-a menţionat că instanţa de apel, prin Decizia nr. 1/A/03.01.2023, a respins apelul formulat de către inculpatul D. şi analizând instituţia prescripţiei răspunderii penale faţă de infracţiunea reţinută în sarcina recurentului a concluzionat că data săvârşirii infracţiunii este 05.11.2012, respectiv data ultimului act material, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani se împlineşte la data de 04.01.2023, considerând aşadar, că la data pronunţării deciziei termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea inculpatului a susţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 05.11.2022, Curtea de Apel Piteşti respingând în mod greşit solicitarea de încetare a procesului penal faţă de inculpatul D. ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale la data de 05.11.2022 (termenul de prescripţie de 10 ani), apreciind că în mod greşit au fost invocate Decretele nr. 195 din 16.03.2020 şi nr. 240 din 14.04.2020 prin care a fost suspendată prescripţia răspunderii penale în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020. Dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Decretul Prezidenţial fac referire în mod expres la infracţiunea de spălare a banilor, ca fiind infracţiune exceptată de la suspendarea de drept pe durata stării de urgenţă, iar în cauză au fost cercetaţi şi ulterior condamnaţi inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, respectiv A., S.C. B., J., S.C. I., H., G.. S-a solicitat să se constate că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 05.11.2022, iar instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului în mod greşit la o dată ulterioară împlinirii termenului de prescripţie, respectiv la data de 03.01.2023.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi încetarea procesului penal faţă de inculpatul D..

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 441 C. proc. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, având în vedere argumentele prezentate referitoare la conduita şi persoana recurentului inculpat.

4. Inculpatul G., prin avocat, a invocat următoarele cazuri de casare:

- motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, susţinându-se că, raportat la elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege.

A susţinut că din punct de vedere obiectiv faptele nu se pliază pe conţinutul constitutiv al infracţiunii, apărarea inculpatului solicitând să se dispună achitarea, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi pe cale de consecinţă, urmare a reformării laturii penale a cauzei, să se dispună în mod corespunzător asupra laturii civile a cauzei, în sensul respingerii pretenţiilor părţii civile şi ridicării măsurilor asigurătorii şi de siguranţă.

- motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu aplicarea directă a Convenţiei E.D.O. şi a Constituţiei României, în ceea ce priveşte luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în baza art. 6 CEDO, art. 7 CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie).

S-a arătat că a fost invocat acest caz de casare în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor legale relativ la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale; s-a susţinut că interpretând aceste dispoziţii se poate concluziona că nelegalităţile referitoare la luarea măsurilor de siguranţă nu excede posibilităţii de cenzură a instanţei supreme. S-a precizat că interpretarea lato sensu a pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen. conduce la concluzia evidentă că noţiunea de aplicare a unei pedepse în alte limite decât cele legale se referă la toate componente pedepsei: atât pedeapsa principală, cât şi pedepsele accesorii, măsurile de siguranţă, etc.

- în subsidiar, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu aplicarea directă a Convenţiei E.D.O. şi Constituţiei României (aplicare prin analogie a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. conform art. 6 CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie), urmând a se constata încetarea procesului pentru intervenirea prescripţiei (pretinsa faptă de spălare de bani prin achiziţia terenului forestier având loc în 2013).

S-a precizat că se susţine incidenţa acestui caz coroborat cu aplicarea directă a Constituţiei (art. 21) şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 şi 7), arătând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile legale relativ la prescripţie.

Totodată, prin motivele de recurs, apărătorul inculpatului G. a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 441 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte prezentarea argumentelor care susţin recursul în casaţie, prin cererea formulată, în esenţă s-au arătat următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea inculpatului G. a susţinut că infracţiunea de spălare a banilor nu întruneşte cerinţele de tipicitate, deoarece:

- transferul proprietăţii având loc în condiţii legale este exclusă întrunirea cerinţelor prevăzute de conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor - a cerinţei privind scopul - respectiv sustragerea de la urmărire (neexistând un astfel de scop);

- transferul proprietăţii s-a făcut în virtutea unei sume de bani dată lui A. anterior, cu titlu de împrumut. Astfel acţiunea de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului forestier este corelativă transferului unei sume de bani în contrapartidă (chiar daca acest transfer a avut loc la o dată diferită);

- transferarea proprietăţilor deţinute de către o persoană în timpul unui proces penal nu poate constitui infracţiune, decât dacă există măsuri de indisponibilizare asupra acestora şi transferul s-a efectuat cu eludarea acestora. Or, s-a susţinut că la momentul cumpărării terenului acesta nu era grevat de vreun sechestru penal sau altă măsura de indisponibilizare;

- nu există nicio legătură între pretinsele infracţiuni - tăiere de arbori fără drept sau evaziune fiscală reţinute în sarcina lui A. - şi vânzarea terenurilor forestiere. Mai mult dobândirea ilicită de către A. este doar prezumată;

- se prezumă, fără a se dovedi, că G. a cunoscut că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni şi faptul că transferul s-a făcut în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta pe A. să se sustragă de la urmărire. Or, s-a arătat că există probe contrare acestor prezumţii/supoziţii neverificate de instanţă.

S-a mai arătat că raportat la elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv:

- cumpărarea/transferul nu au fost efectuate cunoscând că bunul obiect al transferului provenea din săvârşirea de infracţiuni, ci operaţiunea cumpărării a fost una reală cu conţinut economic, nicidecum fictivă, care să ascundă provenienţa bunurilor sau cunoscând provenienţa ilicită;

- instanţa doar enunţă norma de drept, dar faptele prezentate în susţinerea încadrării nu sunt de natură a se plia pe tipicitatea normei prev. de art. 49 lit. a) din Legea nr. 129/2019;

- nu există elementul esenţial al conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni: în scopul sustragerii, respectiv cu scopul de a ajuta persoana (A.) să se sustragă de la urmărire;

- bunurile nu erau supuse niciunei măsuri asigurătorii la momentul cumpărării de inculpat, pentru a se trage concluzia unei sustrageri;

- nu există/nu i se reţine niciun element al laturii obiective a infracţiunii care să permită încadrarea în tipicitatea spălării banilor din punct de vedere al scopului de a ajuta la sustragerea de la urmărire penală. În concret, s-a susţinut că faptele identificate nu se pliază pe acest conţinut constitutiv din punct de vedere obiectiv;

- instanţa nu indică niciun circuit financiar complex (operaţiuni realizate prin intermediul sistemului financiar-bancar) prin care să se fi disimulat sau ascuns adevăratul beneficiar real al bunurilor imobile sau adevărata origine a oricărei sume de bani folosită pentru plată, pentru a se circumscrie sferei de aplicare a spălării banilor;

- fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală întrucât terenurile forestiere au fost transferate în proprietatea acestuia în contul unei datorii a inculpatului A., iar acesta a achiziţionat terenuri forestiere cu bani care nu proveneau din comiterea infracţiunilor (de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional);

- din hotărâre nu reiese în concret care sunt bunurile, definite potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002 care au rezultat în mod nemijlocit din infracţiunea predicat şi care constituie element material al infracţiunii de spălare a banilor;

- nu se precizează intervalul în care fiecare faptă s-a petrecut, care sunt infracţiunile predicat care au stat la baza fiecăreia dintre faptele reţinute ca infracţiuni de spălare a banilor, care este prejudiciul exact şi individualizat, respectiv elementul material rezultat ca urmare a producerii infracţiunii/lor predicat, în fiecare dintre cele două modalităţi de realizare, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;

- în măsura în care infracţiunile predicat nu există nici infracţiunea de spălare a banilor nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a reprezenta faptă penală.

Referitor la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, s-a susţinut imposibilitatea luării măsurii de siguranţă în caz de incidenţă a unui caz de achitare sau încetare a procesului - prescripţia răspunderii penale a infracţiunii predicat.

S-a arătat în esenţă că, "dacă în cazul achitării pentru infracţiunea de spălare a banilor imputată inculpatului, eliminarea măsurii confiscării este o operaţiune logică automată, pentru aceleaşi raţiuni se impune ridicarea măsurii de siguranţă a confiscării şi în cazul prescripţiei (fie prescripţia infracţiunii de spălare a banilor, fie prescripţia infracţiunii predicat - în cazul inculpatului - infracţiunea de evaziune şi cea de tăiere ilegală a masei lemnoase). Confiscarea - specială sau extinsă - este o sancţiune de drept penal, intervenind numai în cadrul instituţiei răspunderii penale, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi dispusă numai dacă avem un raport penal de conflict viabil. Dacă este incidenţă prescripţia răspunderii penale, raportul penal de conflict se stinge. Mai mult, când pedeapsa principală nu poate fi aplicată, deoarece a expirat termenul definit de lege pentru incidenţa prescripţiei răspunderii penale, este firesc ca şi luarea măsurii de siguranţă să fie imposibilă."

5. Inculpaţii A. şi S.C. B., prin cererea de recurs în casaţie formulată, au indicat drept cazuri de recurs în casaţie:

- art. 438 alin. (1) pct. 7 - inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală;

- art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale (aplicarea prin analogie a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în conformitate cu art. 6 din Convenţia EDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie);

- art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în baza interpretării logice, prin folosirea argumentului a pari, în baza art. 6 din CEDO, art. 7 din CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie).

Urmare a reformării laturii penale a cauzei, s-a solicitat să se dispună în mod corespunzător asupra laturii civile a cauzei, în sensul respingerii pretenţiilor părţii civile şi a ridicării măsurilor asigurătorii.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Referitor la cele două cazurile de recurs în casaţie invocate - pct. 8 şi 12 ale art. 438 C. proc. pen.. - s-a precizat că se susţine incidenţa acestora coroborat cu aplicarea directă a Constituţiei (art. 21) şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 şi 7), arătând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile legale relativ la prescripţie şi cele privind luarea măsurilor de siguranţă.

În ceea ce priveşte prezentarea argumentelor care susţin recursul în casaţie, prin cererea formulată s-au arătat în esenţă următoarele:

1. Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 - inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală:

1.1. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (tăierea, fără drept, de arbori) s-a arătat că acuzaţia vizează faptul că A. şi S.C. B. au tăiat, fără drept, un volum de 25.834,07 metri cubi masă lemnoasă (din care 19.245 mc. aferenţi a 41 de APV-uri, iar 6.585,07 mc. fără APV-uri).

Relativ la această acuzaţie, privind comiterea infracţiunii prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (tăierea fără drept de arbori), s-a solicitat achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că: materialul lemnos a fost exploatat (recoltat) în condiţiile legii (cu drept); fapta are natură contravenţională; recoltarea materialului lemnos s-a făcut în baza APV-urilor.

S-a arătat că, plecând de la premisa indiscutabilă conform căreia arborii tăiaţi fuseseră marcaţi anterior de către organele silvice şi a faptului necontestat că au existat APV-uri pentru tăierea acestora, inclusiv autorizaţii de exploatare, concluzia ce se desprinde este aceea că recoltarea materialului lemnos s-a efectuat "cu drept". Aşadar, recurenţii A. şi S.C. B. au respectat dispoziţiile legale incidente, în consonanţă cu deciziile CCR pronunţate în materie.

În esenţă, s-a susţinut că fapta are natură contravenţională, arătând că masa lemnoasă exploatată de S.C. B. a fost marcată şi autorizată spre exploatare şi trecând peste chestiunea modului de marcare, chiar dacă s-ar considera că exploatarea masei lemnoase s-a efectuat fără drept, conform art. 62 din Codul silvic, inculpaţii A. şi S.C. B. erau, eventual, răspunzători de nerespectarea regulilor de exploatare menţionate în Ordinul nr. 1540/2011 pe durata de valabilitate a autorizaţiei de exploatare.

Infracţiunea de tăiere fără drept înseamnă exploatarea (recoltarea) masei lemnoase cu nerespectarea condiţiilor necesare (respectiv "obţinerea autorizaţiei de exploatare, inventarierea şi marcarea arborilor de către organele silvice autorizate şi predarea-primirea parchetelor sau suprafeţelor în exploatare, conform Deciziei nr. 51/2019 a CCR).

S-a arătat că în toate celelalte cazuri, dacă marcarea arborilor s-a efectuat de către personalul silvic competent, discutăm despre contravenţii, respectiv despre fapte neprevăzute de legea penală, care atrag incidenţa cazului de achitare reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

1.2. Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală:

Cu privire la această infracţiune, s-a solicitat achitarea, deoarece cele 3 activităţi imputate şi anume: efectuarea unor plăţi în plus faţă de salariu către angajaţii S.C. B., omisiunea evidenţierii unor venituri şi executarea de evidenţe contabile duble, nu sunt prevăzute de legea penală.

a. În ceea ce priveşte acuzaţia constând în efectuarea unor plăţi către angajaţii S.C. B., cu titlu de salarii, fără a fi înregistrate sau declarate, prejudiciu pretins produs în sumă de 708.036 RON (art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005), s-a susţinut că se impune achitarea, întrucât:

- în primul rând, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reglementează ipoteza în care este vorba despre contribuabili care nu au obligaţia ţinerii contabilităţii. Or, în speţă, acuzaţia vizează plăţi suplimentare către salariaţi, efectuate de o persoană juridică obligată să ţină contabilitatea, astfel că nu suntem în prezenţa modalităţii infracţionale reţinute, ci a stopajului la sursă;

- în al doilea rând, nevărsarea contribuţiilor datorate în legătură cu salariile nu a constituit infracţiune din 2015 (anul declarării neconstituţionalităţii art. 6 din Legea nr. 241/2005) şi până în martie 2022 (momentul intrării în vigoare a art. 61 din Legea nr. 241/2005);

- în al treilea rând, bunurile din surse ilicite (indiferent că sursa este contravenţională sau penală) nu sunt supuse prelevării fiscale, ci măsurii confiscării, astfel că, în speţă, reţinându-se că banii plătiţi în plus angajaţilor au provenienţă infracţională sau contravenţională (provenind din tăiere fără drept sau evaziune - conform acuzaţiilor), este exclusă de plano existenţa infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a arătat că potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 112 sau 112/1 C. pen. şi art. 44 din Constituţie, bunurile care provin din săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni se confiscă, astfel că lipseşte "obiectul" impozabil sau taxabil.

Aşadar, bunurile care constituie produs al unei infracţiuni ori al unei contravenţii nu sunt surse impozabile sau taxabile, ci eventual confiscabile, cel puţin până la data expirării termenului de prescripţie a răspunderii penale, când acestea reintră în circuitul juridic (a se vedea şi Decizia ICCJ nr. 23/2017).

b. Referitor la acuzaţia constând în omisiunea înregistrării în evidenţele S.C. B. a unei părţi din veniturile realizate din vânzarea materialului lemnos, prejudiciul pretins produs fiind în cuantum de 1.838.954 RON (TVA şi impozit pe profit), s-a susţinut că fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece instanţa a interpretat eronat dispoziţiile legale relativ la sistemul taxării inverse, a cărui aplicare exclude orice discuţie în privinţa naşterii obligaţiei de plată a TVA, iar acest sistem era reglementat la data comiterii pretinselor fapte de art. 160 C. fisc.

Astfel, s-a concluzionat că înregistrarea unui prejudiciu din operaţiuni supuse mecanismului taxării inverse este imposibilă, instanţa de apel interpretând eronat dispoziţiile legale relativ la sistemul taxării inverse, a cărui aplicare exclude de plano posibilitatea naşterii obligaţiei de plată a TVA, regim fiscal prevăzut de art. 160 C. fisc. la data comiterii pretinselor fapte.

S-a mai arătat că, bunurile din surse ilicite (indiferent că sursa este contravenţională sau penală) nu sunt supuse prelevării fiscale, ci măsurii confiscării, astfel că, în speţă, reţinându-se că bunurile au provenienţă infracţională sau contravenţională (provenind din tăiere fără drept sau evaziune - conform acuzaţiilor), este exclusă de plano existenţa infracţiunii de evaziune fiscală.

Totodată, prin cererea de recurs în casaţie s-au susţinut următoarele:

- În toate situaţiile în care bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă au caracter ilicit, deoarece provin din săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii, nu poate fi întrunit conţinutul unei infracţiuni de evaziune fiscală;

- Instanţa nu indică niciun circuit financiar complex (operaţiuni realizate prin intermediul sistemului financiar-bancar) prin care să se fi disimulat sau ascuns adevăratul beneficiar real al bunurilor imobile achiziţionate de inculpatul A. sau adevărata origine a oricărei sume de bani folosită pentru plată, pentru a se circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 129/2019;

- Sumele de bani utilizate pentru plata preţului în contractele de cumpărare de terenuri cu sau fără vegetaţie forestieră provin din exploatarea acestora (sub forma masei lemnoase), exploatare realizată potrivit legii şi care generează încasări, venituri folosite pentru alte investiţii sau cheltuieli necesare;

- În realitate, evaziunea fiscală şi spălarea banilor nu sunt infracţiuni concomitente, actele materiale de realizare a infracţiunii de spălare a banilor pot şi trebuie să fie numai ulterioare oricărei alte fapte ilicite care să genereze un flux de bani sau de bunuri a căror provenienţă (din infracţiunea predicat) să fie disimulată, ascunsă, şi să fie suficient şi precis individualizate, astfel încât să întrunească toate elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor;

- Aceeaşi sumă de bani nu poate să constituie, în acelaşi timp, atât plata preţului (contravaloarea) unor produse livrate (masa lemnoasă) dar şi sume provenite din săvârşirea de infracţiuni - ca element material al infracţiunii de spălare a banilor cât şi prejudiciu "reciclat"

- Prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului A. reprezintă, în fapt, suma pe care B. se presupune că ar fi datorat-o bugetului de stat (de ex. sub forma TVA, impozit pe profit) şi nu inculpatul A., acesta din urmă, în calitate de persoană fizică, având alte obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, distincte de cele specifice unei persoane juridice;

- S-a arătat că un aspect foarte important relevat de mijloacele de probă administrate în cauză, dar ignorat de către instanţa de apel, constă în faptul că tăierea arborilor şi comercializarea acestora s-au petrecut de fiecare dată după achiziţionarea terenurilor forestiere de către apelantul A.. Or, elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se efectuează întotdeauna ulterior consumării infracţiunii premisă, deoarece spălarea banilor este o infracţiune subsecventă (delictum subseqvens);

- Referitor la pretinsa spălare de bani, A. avea resurse financiare substanţiale anterior perioadei avute în vedere în hotărârea atacată. Achiziţia fondurilor forestiere de către A. fiind justificată din considerente care ţin de specificul tranzacţiilor (actele de vânzare cumpărare se încheiau mai repede între persoane fizice şi astfel apelantul avea posibilitatea sa cumpere şi el suprafeţe de fond forestier, care erau vânate de mari jucători, inclusiv multinaţionale) cu astfel de bunuri şi de existenţa unor lichidităţi insuficiente în patrimoniul S.C. B.. Prin urmare, banii folosiţi la cumpărarea terenurilor forestiere nu au provenit din comiterea de infracţiuni, ci erau bani personali ai apelantului.

S-a mai susţinut prin motivele de recurs în casaţie, că:

- din decizie nu reiese în concret care sunt bunurile, definite potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 129/2019, care au rezultat în mod nemijlocit din infracţiunea predicat şi care constituie element material al infracţiunii de spălare a banilor. În lipsa identificării acelei părţi a bunurilor care provin din săvârşirea de infracţiuni şi care au fost "reciclate" în sensul Legii nr. 129/2019, se constată că infracţiunea de spălare a banilor este lipsită de element material;

- în decizie nu se identifică în concret care sunt faptele distincte reţinute în sarcina inculpatului A. şi care sunt faptele reţinute în sarcina inculpatei S.C. B., distinct şi independent pentru fiecare inculpat;

c. Referitor la acuzaţia constând în faptul că, în perioada 2013 - 2014, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a unor suprafeţe de teren forestier, achiziţionate anterior cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi participaţie improprie, în formă continuată la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, s-a susţinut că faptele descrise de instanţă nu constituie infracţiuni de spălare a banilor, deoarece:

- nu există nicio legătură între pretinsele infracţiuni - tăiere de arbori fără drept sau evaziune - şi vânzarea terenurilor forestiere menţionate mai sus, transferate către H. şi S.C. I.;

- transferarea proprietăţii asupra unor bunuri, efectuată cu scopul, de a scăpa de urmărire penală (acceptând afirmaţia instanţei), nu este infracţiune în ceea ce-l priveşte pe subiectul activ al infracţiunii premisă, legea avându-i în vedere pe terţi;

- transferul proprietăţii având loc în condiţii legale este exclusă întrunirea cerinţei privind scopul - sustragerea de la urmărire a apelantului.

2. Prin cererea de recurs s-a invocat şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale (aplicarea prin analogie a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în conformitate cu art. 6 din Convenţia EDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie).

În susţinerea acestui caz, s-a arătat că, independent de argumentele referitoare la solicitarea de achitare, în speţă, sunt împlinite termenele de prescripţie a răspunderii penale, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală (termenul de prescripţie s-a împlinit în 14 noiembrie 2022).

S-a apreciat că susţinerea potrivit căreia a avut loc suspendarea (pe o durată de 60 de zile) a termenului de prescripţie nu poate fi primită, deoarece în obiectul acuzaţiilor figurează şi fapte de spălare a banilor, astfel că, în temeiul art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020 suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale nu putea opera.

3. S-a mai invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale (ca urmare a interpretării logice, prin folosirea argumentului a pari, în baza art. 6 din CEDO, art. 7 din CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie).

În esenţă, apărarea inculpatului a susţinut imposibilitatea luării măsurii de siguranţă în caz de incidenţă a prescripţiei răspunderii penale.

S-a arătat că în caz de achitare sau încetare a procesului penal, având în vedere ipotezele de stingere a acţiunii penale din speţă (pentru lipsa tipicităţii obiective sau încetarea procesului penal ca urmare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale), nu numai aplicarea pedepselor este imposibilă, ci şi luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Mai mult, indiferent de soluţia în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, confiscarea nu este posibilă în raport cu Decizia nr. 23/2017.

S-a susţinut că dacă este incidenţă prescripţia răspunderii penale, raportul penal de conflict se stinge, iar când pedeapsa principală nu poate fi aplicată în această situaţie, este firesc ca şi luarea măsurii de siguranţă sa fie imposibilă.

Totodată, s-a susţinut şi imposibilitatea luării măsurii de siguranţă în caz de evaziune fiscală, arătând în esenţă că în speţă lipseşte scopul cerut de lege, şi anume ascunderea sau disimularea naturii infracţionale, adică a adevăratei naturi a provenienţei sumelor.

A precizat apărarea inculpatului că sunt relevante cele dispuse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 23/2017, din dispozitivul deciziei rezultând foarte clar că "nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală".

În concluzie, pentru argumentele prezentate pe larg în cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi S.C. B., s-a solicitat:

- în principal, achitarea, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii;

- în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (6) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

6. Inculpaţii E. şi F., prin avocat ales, au indicat drept cazuri de recurs în casaţie:

- art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.- inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală;

- art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale (aplicarea prin analogie a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în conformitate cu art. 6 din Convenţia EDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie;

De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 441 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte prezentarea argumentelor care susţin recursul în casaţie, prin cererea formulată s-au arătat în esenţă următoarele:

1. În susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, apărarea recurenţilor inculpaţi a precizat că se impune achitarea inculpaţilor întrucât:

- a. în primul rând, fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece instanţa a interpretat eronat dispoziţiile legale relativ la sistemul taxării inverse, a cărui aplicare exclude orice discuţie în privinţa naşterii obligaţiei de plată a TVA. Acest sistem era reglementat la data comiterii pretinselor fapte de art. 160 C. fisc. ;

- din motivare rezultă o neînţelegere totală a sistemului de TVA, în general, şi a mecanismului taxării inverse, în particular, întrucât în aplicarea taxării inverse plata TVA se face prin compensare, astfel încât nici cel care vinde nu colectează şi nici cel care cumpără nu deduce TVA;

- având în vedere dispoziţiile legale interne şi ale Directivei europene de TVA, clarificările prin circulare ale Ministerului Finanţelor Publice, jurisprudenţa constantă a CJUE, înregistrarea unui prejudiciu din operaţiuni supuse mecanismului taxării inverse este imposibilă;

- rezultă în opinia apărării că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale relative la sistemul taxării inverse, a cărui aplicare exclude ab initio posibilitatea naşterii obligaţiei de plată a TVA - regim fiscal prevăzut la data comiterii pretinselor fapte de art. 160 C. fisc. ;

- b. în al doilea rând, bunurile din surse ilicite (indiferent că sursa este contravenţională sau penală) nu sunt supuse prelevării fiscale, ci altor măsuri (spre exemplu, confiscării) astfel că, în speţă, reţinându-se că bunurile au provenienţă infracţională sau contravenţională (provenind din tăiere fără drept sau evaziune -conform acuzaţiilor), este exclusă de plano existenţa infracţiunii de evaziune fiscală;

- în toate situaţiile în care bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă au caracter ilicit, deoarece provin din săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii, nu este realizat conţinutul vreunei infracţiuni de evaziune fiscală;

- s-a arătat că potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 112 şi 112/1 C. pen. şi art. 44 din Constituţie, bunurile care provin din săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni se confiscă, astfel că lipseşte "obiectul" impozabil sau taxabil. Aşadar, bunurile care constituie produs al unei infracţiuni ori al unei contravenţii nu sunt surse impozabile sau taxabile, ci eventual confiscabile, cel puţin până la data expirării termenului de prescripţie a răspunderii penale când acestea reintră în circuitul juridic (a se vedea şi Decizia ICCJ nr. 23/2017);

- c. în al treilea rând, infracţiunea de comiterea căreia sunt acuzaţi recurenţii nu putea fi comisă.

Astfel, în esenţă, s-a arătat că, în speţă, suntem în prezenţa unei infracţiuni omisive (de inacţiune - omisiunea evidenţierii) instantanee, ceea ce înseamnă că actele de pregătire, tentativa şi coautoratul sunt excluse de plano, acestea neputând fi reţinute ca moduri de realizare a unei haine infracţionale într-o cauză penală.

Mai exact, s- a susţinut că în cazul infracţiunii de omisiune a evidenţierii în contabilitate, coautoratul, tentativa şi actele preparatorii sunt imposibile din punct de vedere obiectiv, deoarece acestea sunt excluse de particularităţile elementului material - inacţiunea constând în neevidenţierea veniturilor în contabilitate.

De asemenea, plecând de la configurarea acuzaţiilor, prin prisma situaţiei de fapt reţinute în cauză, s-a menţionat că nici complicitatea prin ajutor (care presupune un sprijin concomitent, în speţă nefiind cazul) şi nici complicitatea prin promisiune de tăinuire sau favorizare, nu pot fi avute în vedere.

S-a susţinut că din situaţia de fapt rezultată din mijloacele de probă administrate în speţă, se constată că nici complicitatea prin "înlesnire" nu este posibilă, întrucât legea penală (art. 26 C. pen.) nu sancţionează orice activităţi, ci numai pe cele susceptibile să sprijine omisiunea evidenţierii în contabilitate a veniturilor realizate.

Mai mult, situându-se din punct de vedere temporal anterior executării elementului material, adică în faza pregătirii sau executării eşuate (tentativei), complicitatea prin înlesnire nu este posibilă, din punct de vedere conceptual, în cazul infracţiunilor omisive. S-a arătat că, în plus, oricum, actele de pregătire şi tentativa ar fi fost excluse în speţă, deoarece discutăm despre o infracţiune care este nu numai omisivă proprie, ci şi instantanee.

2. Referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., cu aplicarea directă a Convenţiei EDO şi Constituţiei, în ceea ce priveşte neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale (aplicarea prin analogie a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. în conformitate cu art. 6 din Convenţia EDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie), s-a arătat că, independent de argumentele referitoare la solicitarea de achitare, în speţă sunt împlinite termenele de prescripţie a răspunderii penale, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală (termenul de prescripţie s-a împlinit la 14 noiembrie 2022).

În opinia apărării, susţinerea potrivit căreia a avut loc suspendarea (pe o durată de 60 de zile) a termenului de prescripţie nu poate fi primită, deoarece în obiectul acuzaţiilor figurează şi fapte de spălare a banilor, astfel că, în temeiul art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020, suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale nu putea opera.

De asemenea, plecând de la conţinutul Deciziei CCR nr. 265/2014, consideră că aplicarea noului C. pen. nu exclude incidenţa Legii nr. 241/2005 în oricare din formele sale, inclusiv în forma de la data săvârşirii faptelor, chiar dacă se aplică noul C. pen. şi nu vechiul C. pen. (în vigoare ilo tempore).

În concluzie, pentru motivele prezentate pe larg în cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii E. şi F., apărarea a solicitat:

- în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (6) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

7. Inculpatul C., prin avocat ales, prin cererea de recurs în casaţie formulată, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în esenţă, pentru următoarele motive:

Sub aspectul infracţiunii de complicitate la tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, în forma continuată, s-a arătat că în sarcina inculpatului, instanţa de apel a reţinut această infracţiune întrucât inculpatul ar fi semnat nişte acte de punere în valoare şi autorizaţii de exploatare interpretându-se că cele consemnate nu corespundeau realităţii obiective.

Astfel, s-a arătat că, analizând actele ce compun dosarul de urmărire penală, se poate constata că în ceea ce priveşte această împrejurare factuală, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Aceasta întrucât faţă de C. nu s-a formulat nicio acuzaţie penală care să vizeze o faptă din sfera infracţiunilor de corupţie sau de serviciu aşa cum rezultă din descrierea acuzaţiei formulată de parchet şi preluată, in integrum de către Curtea de Apel Piteşti.

În concret, s-a precizat că, având în vedere acuzaţia adusă de către organele de urmărire penală, aceasta nu putea constitui fundament pentru reţinerea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, în modalitatea participaţiei penale a complicităţii, faţă de inculpat, aceasta putând, cel mult, face obiectul art. 297 alin. (1) C. pen. ce reglementează infracţiunea de abuz în serviciu. Or, potrivit Deciziei CCR nr. 405/2016, orice posibilă încălcare a atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din fisa postului inculpatului nu mai cădea sub incidenţa legii penale, fapta fiind dezincriminată.

S-a mai arătat că nu s-a reţinut în sarcina sa, în legătură cu întocmirea actelor de punere în valoare, nicio eventuală infracţiune de fals (fals intelectual/fals în înscrisuri sub semnătură privată/falsificarea unui înscris oficial) prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, s-a susţinut că pentru a fi în prezenţa infracţiunii de complicitate la tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, în formă continuată, este necesar să fie întrunite condiţiile art. 48 C. pen., aspect care nu poate fi desprins din Decizia Curţii de Apel Piteşti.

În opinia apărării, pentru a se reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii, respectiv:

- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor;

- săvârşirea de către complice a unor activităţi de înlesnire, ajutor la comiterea faptei de către autor;

- contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului în săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

- actul de complicitate, în oricare dintre modurile în care s-a manifestat, trebuie să fie efectuat cu intenţie.

Coroborând condiţiile enunţate cu infracţiunea premisă, s-a arătat că se poate constata că fapta incriminată de textul art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 are ca element material o acţiune, respectiv aceea de taiere a unor arbori în mod nelegal cu ajutorul efectiv al complicelui, trebuind să existe o legătură de cauzalitate între cele două activităţi, aspect care nu a fost evidenţiat absolut deloc în hotărârea instanţei de apel.

De asemenea, s-a precizat că există o discrepanţă între materialul probator şi modalitatea în care au fost prezentate împrejurările factuale în considerentele Deciziei penale nr. 1/A/03.01.2023 deoarece se reţin 17 cioate de arbori presupuşi a fi fost tăiaţi, în mod nelegal, ca urmare a emiterii celor 48 de acte de punere în valoare. Astfel, a arătat că nu s-a stabilit de către instanţa de apel legătura cauzală dintre activitatea inculpatului şi acţiuni întreprinse de către societatea B., cu atât mai mult cu cât s-a invocat inexistenţa unei legături între cele două tipuri de activităţi.

Aşadar, s-a susţinut că fapta inculpatului de a emite cele 48 de acte de punere în valoare nu poate constitui o faptă care să cadă sub sfera de incidenţă a normei penale incriminate de art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, necontribuind la tăierile realizate de inculpaţii A. şi B..

Totodată, s-a susţinut inexistenta unui caz de complicitate în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză şi din această perspectivă a arătat că este confirmată temeinicia motivului de recurs invocat, conform literaturii de specialitate şi practicii judiciare.

În concret, s-a precizat că situaţia de fapt reţinută faţă de inculpat prin decizia recurată nu întruneşte cerinţa tipicităţii în raport de infracţiunea de complicitate la taiere, fără drept, de arbori din fondul forestier, arătând că niciuna dintre cele trei forme ale complicităţii, reglementate expres prin textul de lege, nu poate fi reţinută în sarcina sa, nefiind reţinută prin decizia recurată existenţa niciunei acţiuni sau inacţiuni care să fi avut efect de înlesnire, ajutor sau întărire a rezoluţiei infracţionale a autorului la săvârşirea faptei.

S-a concluzionat că la activitatea de taiere ilegală a arborilor inculpatul nu a adus niciun aport, în calitate de complice, iar pentru infracţiuni de fals sau de serviciu nu a fost cercetat şi trimis în judecată, solicitând să se observe că situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel Piteşti nu se circumscrie noţiunii de complicitate astfel cum aceasta era reglementată de dispoziţiile art. 48 C. pen., sens în care s-a susţinut că nu este întrunită condiţia tipicităţii în raport de norma penală incriminatoare.

2. Totodată, prin motivele de recurs în casaţie apărarea recurentului inculpat C. a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate şi din perspectiva nemotivării soluţiei de condamnare.

Astfel, pentru argumentele prezentate pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, apărarea recurentului a susţinut că Decizia nr. 1/A/03.01.2023 a Curţii de Apel Piteşti este nemotivată, întrucât nu cuprinde o motivare temeinică prin raportare la împrejurările factuale ale cauzei şi a materialului probator administrat, lipsa motivării echivalând practic cu o lipsă a expozitivului. A mai arătat că, deşi art. 438 C. proc. pen.. nu face referire la vreun caz de recurs în casaţie care să se refere la împrejurarea că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, trebuie avute în vedere cauza Dumitru Popescu împotriva României, art. 20 alin. (2) din Constituţiei şi art. 6 parag. 1 din Convenţie.

În consecinţă, pentru toate motivele de fapt şi de drept expuse în cererea de recurs în casaţie, apărarea inculpatului C. a solicit admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 1/A pronunţată la data de 03.01.2023 de către Curtea de Apel Piteşti şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la taiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.

*************

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., cererile de recurs în casaţie au fost comunicate către procuror şi părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înaintat instanţei supreme.

La data de 27.07.2023, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 03.10.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursurilor în casaţie de faţă.

Totodată, având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză de către recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B., E. şi F., G. şi D., s-a dispus formarea unui dosar asociat, nr. x/2016 şi citarea părţilor care au formulat cereri de sesizare a Curţii Constituţionale pentru termenul din data de 03.10.2023. Prin încheierea din 03 octombrie 2023 pronunţată în dosar asociat, nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate.

Prin încheierea din data de 03.10.2023, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie formulate în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus următoarele:

1. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu, în parte, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H., J., S.C. I., G., A., S.C. B., E., F. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, doar în ceea ce priveşte criticile referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

S-a trimis cauza Completului C5 în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 31.10.2023, cu citarea recurenţilor inculpaţi H., J., S.C. I., G., A., S.C. B., E., F. şi C. şi asigurarea apărării, precum şi citarea intimatelor părţi civile.

S-au respins cererile de suspendare a executării deciziei recurate formulate de recurenţii inculpaţi.

2. În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

În esenţă, pentru a dispune astfel, având în vedere motivele recursurilor în casaţie formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că, în ceea ce priveşte criticile invocate de inculpaţii H., J., S.C. I., G., A., S.C. B., E., F. şi C., subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acestea pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, însă numai în ceea ce priveşte criticile referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi, cu excepţia celor referitoare la examinarea stării de fapt reţinute de instanţele de fond şi apel şi a celor vizând probatoriul administrat în cauză sau a criticilor referitoare la nemotivarea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte celelalte motive întemeiate pe cazurile de recurs în casaţie invocate în cauză, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 şi pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat că acestea nu se circumscriu nici măcar formal cazurilor indicate, în esenţă, reţinându-se că pct. 8 al art. 438 C. proc. pen. a fost invocat de către recurenţii inculpaţi cu privire la neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale, aceştia invocând, prin analogie, situaţia inversă a art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., respectiv situaţia în care în cauză în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal.

S-a avut în vedere că apărarea recurenţilor a solicitat aşadar, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, ca în temeiul acestui motiv de casare, (pct. 8), să se dispună încetarea procesului penal pentru faptele prescrise privind pe recurenţii inculpaţi. Or, s-a apreciat că aspectele invocate în susţinere de către recurenţi nu se circumscriu, însă, motivului de casare invocat, acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", soluţie care nu a fost pronunţată în speţă cu privire la recurenţii care au solicitat să se dispună încetarea procesului penal.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte pct. 12 al art. 438 C. proc. pen., s-a reţinut că acest caz de casare a fost invocat de către recurenţii inculpaţi cu privire la soluţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, apărarea inculpaţilor recurenţi susţinând imposibilitatea luării măsurii de siguranţă în caz de incidenţă a prescripţiei răspunderii penale, solicitând ridicarea măsurilor asigurătorii luate faţă de recurenţii inculpaţi.

Ca atare, s-a apreciat că aspectele invocate de către recurenţi nu se circumscriu motivului de casare invocat, având în vedere că potrivit legii şi jurisprudenţei referitoare la incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţe prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale, însă, în speţă, recurenţii inculpaţi au invocat acest caz de casare cu referire la soluţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

S-a avut în vedere că măsura în discuţie are o natură juridică diferită de cea a consecinţelor angajării răspunderii penale, măsurile de siguranţă fiind sancţiuni de drept penal şi nu intră în sfera sancţiunilor penale - cum sunt pedepsele - ce pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., astfel, încât, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de către recurenţi nu se circumscriu motivului de casare invocat.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat D. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, reţinând în esenţă că prin motivele de recurs acesta a invocat doar cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 438 C. proc. pen., fără ca motivele să se circumscrie cazului de casare indicat, în condiţiile în care în susţinerea acestui caz de casare s-a avut în vedere situaţia inversă, respectiv aceea că în cauză în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal (sub acest aspect fiind invocată excepţia de neconstituţionalitate).

Prin urmare, în condiţiile în care motivarea recursului a vizat împrejurarea că în cauză în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal, Înalta Curte a conchis că aceste aspecte nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", soluţie care nu a fost pronunţată în speţă cu privire la inculpat, iar acest caz de casare nu permite Înaltei Curţi să facă aplicarea lui în ipoteza inversă indicată de apărare, motiv pentru care, cererea de recurs în casaţie a fost respinsă ca inadmisibilă, faţă de neîntrunirea condiţiei expres prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 438 C. proc. pen.

În consecinţă, în limitele menţionate în încheierea din 3.10.2023, Înalta Curte a admis în principiu, în parte, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H., J., S.C. I., G., A., S.C. B., E., F. şi C. doar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 31.10.2023, s-au luat concluziile părţilor şi ale parchetului asupra recursurilor în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate pe larg în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, când Înalta Curte a dispus amânarea pronunţării pentru data de 14.11.2023. Ulterior, s-a amânat pronunţarea în cauză pentru data de 28.11.2023.

*************

Analizând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii H., J., S.C. I., G., A., S.C. B., E., F. şi C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

I. În ceea ce priveşte recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi S.C. B., acestea vor fi examinate împreună întrucât au fost condamnaţi pentru aceleaşi infracţiuni şi au formulat aceleaşi motive de recurs în casaţie.

În prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în privinţa acestor inculpaţi a fost admis în principiu recursul în casaţie numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. (7) C. proc. pen., şi prin urmare, examenul tipicităţii obiective realizat de Înalta Curte va privi infracţiunea de evaziune fiscală, singura pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare.

Astfel, se constată că inculpatul A. şi inculpata S.C. B. au fost trimişi în judecată pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală, respectiv, infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea din 29 martie 2021, prima instanţă de judecată a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea unică de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (având în vedere un curs BNR 1 euro la 13.11.2012 în valoare de 4,5310 RON), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Pentru această din urmă infracţiune inculpaţii au fost condamnaţi definitiv.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut cu caracter definitiv faptul că:

Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, s-a reţinut că în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2012, inculpatul A., administrator şi asociat unic la S.C. B., a plătit angajaţilor cu titlu de salariu sume de bani mai mari decât cele declarate sau a plătit sume de bani reprezentând remuneraţii pentru activităţi prestate în interesul realizării obiectului de activitate al S.C. B. către persoane angajate fără forme legale, modalitate prin care a ascuns în tot sau în parte sursa impozabilă sau taxabilă, în scopul sustragerii de la plata către stat a obligaţiilor fiscale real datorate pentru sumele plătite în realitate cu titlu de salariu.

S-a reţinut că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi anexelor 31 şi 32 la acesta, experţii au constatat că plăţile efectuate de S.C. B. şi identificate în înscrisurile olografe cu menţiunea "plată salarii, în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2012, au depăşit plăţile evidenţiate cu acelaşi titlu în statele de salarii, rezultând astfel o diferenţă în plus de 947.990 RON de venituri salariale obţinute de către angajaţii S.C. B. faţă de cele evidenţiate în statele de plată şi declarate la organele fiscale, pentru care expertiza a stabilit că taxele şi impozitele datorate bugetului statului, nedeclarate şi neachitate de S.C. B., sunt în cuantum total de 708.036 RON, astfel cum rezultă din Anexa nr. 32 la raport, în următoarea componenţă: impozit pe salarii - 180.820 RON, CAS asiguraţi - 126.910 RON, CASS asiguraţi - 66.477 RON, şomaj asiguraţi - 6.043 RON (Total obligaţii asiguraţi 380.250 RON), CAS unitate - 251.404 RON, CASS unitate- 62.851 RON, şomaj unitate - 6.043 RON, fond concedii şi indemnizaţii - 261 RON, fond garantare creanţe - 3.022 RON, comision ITM - 276 RON, fond accidente- 3.929 RON (Total obligaţii angajator - 327.786 RON).

S-a mai reţinut că, în perioada 2008 - 2012, inculpatul a omis să înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii o parte dintre veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi materialului lemnos, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de 1.838.954 RON, reprezentând TVA în cuantum de 954.175 RON, impozit pe profit în cuantum de 644.217 RON şi 240.562 RON impozitul pe dividende - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, s-a reţinut că în perioada 2008 - 2012, inculpatul A., ca administrator al S.C. B., a întocmit, prin intermediul inculpatelor O. şi K. şi a deţinut înscrisuri în care se menţionau toate operaţiunile comerciale efectuate (exploatare masă lemnoasă, transporturi masă lemnoasă efectuate, achiziţii, livrări, cheltuieli, solduri, salarii plătite etc.) şi veniturile realizate din acestea, operaţiuni care nu se regăsesc, în totalitate, în documentele financiar - contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat - situaţie de fapt ce se circumscrie tipicităţii modalităţii normative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005.

După schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune unică de evaziune fiscală, prin înglobarea celor trei variante normative şi după însumarea prejudiciului total cauzat bugetului statului, a rezultat o sumă totală de 2.546.990 RON, infracţiunea unică de evaziune fiscală, în formă continuată fiind încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (având în vedere un curs BNR 1 euro la 13.11.2012, în valoare de 4,5310 RON), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte acuzaţia constând în efectuarea unor plăţi către angajaţii S.C. B., cu titlu de salarii, fără a fi înregistrate sau declarate, inculpaţii, prin motivele de recurs în casaţie au susţinut că se impune achitarea, în primul rând, pentru că art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reglementează ipoteza în care este vorba despre contribuabili care nu au obligaţia ţinerii contabilităţii. Or, în speţă, acuzaţia vizează plăţi suplimentare către salariaţi, efectuate de o persoană juridică obligată să ţină contabilitatea, astfel că nu suntem în prezenţa modalităţii infracţionale reţinute, ci a stopajului la sursă. În al doilea rând, s-a arătat că nevărsarea contribuţiilor datorate în legătură cu salariile nu a constituit infracţiune din anul 2015 (anul declarării neconstituţionalităţii art. 6 din Legea nr. 241/2005) şi până în martie 2022 (momentul intrării în vigoare a art. 61 din Legea nr. 241/2005). În al treilea rând, s-a arătat că bunurile din surse ilicite (indiferent că sursa este contravenţională sau penală) nu sunt supuse prelevării fiscale, ci măsurii confiscării, astfel că, în speţă, reţinându-se că banii plătiţi în plus angajaţilor au provenienţă infracţională sau contravenţională (provenind din tăiere fără drept sau evaziune - conform acuzaţiilor), este exclusă de plano existenţa infracţiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte fapta constând în omisiunea înregistrării în evidenţele S.C. B. a unei părţi din veniturile realizate din vânzarea materialului lemnos, prejudiciul pretins produs fiind în cuantum de 1.838.954 RON (TVA şi impozit pe profit), s-a susţinut că nu este prevăzută de legea penală, deoarece instanţa a interpretat eronat dispoziţiile legale relativ la sistemul taxării inverse, a cărui aplicare exclude orice discuţie în privinţa naşterii obligaţiei de plată a TVA, iar acest sistem era reglementat la data comiterii pretinselor fapte de art. 160 C. fisc.

Înalta Curte, examinând actele materiale comise de inculpatul A. şi inculpata S.C. B. şi reţinute ca atare cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel, apreciază că, nu toate dintre acestea întrunesc cerinţele de tipicitate prevăzute de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Anume, este vorba despre faptele inculpatului, care, în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2012, în calitate de administrator şi asociat unic la S.C. B., a plătit angajaţilor cu titlu de salariu sume de bani mai mari decât cele declarate sau a plătit sume de bani reprezentând remuneraţii pentru activităţi prestate în interesul realizării obiectului de activitate al S.C. B. către persoane angajate fără forme legale. Instanţa de apel a apreciat că în această modalitate, inculpaţii au ascuns în tot sau în parte sursa impozabilă sau taxabilă, în scopul sustragerii de la plata către stat a obligaţiilor fiscale real datorate pentru sumele plătite în realitate cu titlu de salariu.

Se constată astfel, că s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că una dintre modalităţile normative de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală a fost aceea, pe de o parte, de a plăti unora dintre salariaţii S.C. B., sume de bani mai mari, cu titlu de salariu, decât cele înscrise în cartea de muncă, pe de altă parte, de a plăti unor persoane neangajate sume de bani cu titlu de remuneraţie (aşa zisa muncă la negru).

Preliminar, Înalta Curte reţine că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în fapta de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, dacă este săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În cauza de faţă inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapta de a fi plătit salarii mai mari decât cele efectiv declarate şi înscrise în cartea de muncă sau salarii pentru muncă la negru, prestată fără forme legale, apreciindu-se că în acest fel au ascuns sursa impozabilă sau taxabilă.

În acord cu opiniile exprimate în doctrină, Înalta Curte reţine că noţiunea de sursă impozabilă are în vedere acele operaţiuni juridice care generează venituri supuse impozitării sau taxării, or, contractele de muncă generează, dimpotrivă, cheltuieli pentru angajator. Chiar dacă pe termen lung încheierea contractelor de muncă va conduce la obţinerea de venituri prin aceea că societatea desfăşoară o activitate generatoare de venituri prin intermediul angajaţilor, acele venituri sunt impozitate sub o altă formă, a impozitului pe venit, pe profit, etc.

Persoanele care obţin venituri în această situaţie sunt salariaţii, aceştia fiind cei care datorează taxe şi impozite. Salariile nu reprezintă sursă impozabilă, pentru că nu reprezintă un câştig pentru angajator, ci sunt de fapt cheltuieli, chiar deductibile.

În acelaşi timp, un argument că munca la negru nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este acela că în materia impozitării salariilor, ca regulă, se aplică metoda stopajului la sursă. Astfel, potrivit art. 78 C. fisc. , beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri cu excepţia persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenţi fiscali români, iar potrivit art. 80 din acelaşi act normativ, plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. Or, pentru situaţia în care impozitele cu stopaj la sursă nu sunt virate către bugetul de stat sunt aplicabile alte norme, speciale, respectiv, dispoziţiile art. 336 alin. (1) lit. o) şi p) din C. proc. fisc. prin care sunt sancţionate contravenţional nereţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

Un argument suplimentar că legiuitorul nu a avut în vedere munca fără forme legale ca sursă impozabilă sau taxabilă este şi acela că primirea la muncă a unor persoane fără întocmirea contractelor individuale de muncă a constituit infracţiune potrivit Codului muncii, în prezent fiind doar contravenţie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (4) din C. muncii, constituia infracţiune şi se sancţiona cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă. În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 265 alin. (5) lit. lit). b din C. muncii, în cazul săvârşirii acestei infracţiuni, angajatorul era obligat să plătească cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare.

Dispoziţiile art. 264 alin. (4) din C. muncii au fost abrogate începând cu 7 august 2017, prin O.U.G. nr. 53/2017. În prezent, potrivit dispoziţiilor art. 260 lit. e) din C. muncii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională, primirea la muncă a uneia sau mai multor persoane fără încheierea contractului individual de muncă. Corelativ, pe lângă sancţiunea contravenţională, potrivit art. 260 alin. (5) din C. muncii, angajatorul poate relua activitatea numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată.

Trecând la cealaltă categorie de salariaţi, aceia care încasau venituri salariale mai mari decât acelea înregistrate în cartea de muncă şi în contabilitate, aşa numita muncă subdeclarată sau "muncă la gri", şi aceasta a fost prevăzută şi sancţionată legal pentru prima dată în Codul muncii începând cu 5 octombrie 2021. Astfel, în art. 152 din C. muncii s-a prevăzut că munca subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale. Potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e)5din C. muncii acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale, se sancţionează cu amendă de la 8.000 RON la 10.000 RON pentru fiecare salariat identificat în această situaţie, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 RON. Potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (5) din C. muncii, angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale, în condiţiile legii, şi numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată.

Având în vedere aspectele mai sus învederate, Înalta Curte reţine că atât munca nedeclarată cât şi munca subdeclarată, au fost sancţionate de legiuitor, în timp, cu diferite forme de răspundere, alta decât cea specifică evaziunii fiscale, aceste forme specifice de răspundere fiind reglementate tocmai pentru că salariile angajaţilor nu au fost considerate sursă impozabilă sau taxabilă în sensul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că infracţiunea pentru care inculpaţii A. şi S.C. B. au fost condamnaţi, aceea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu întruneşte cerinţele de tipicitate prevăzute de lege, inculpatul nerealizând prin primirea la muncă a unor persoane fără contract de muncă sau prin plata unor salarii către anumiţi angajaţi, mai mari decât cele declarate, o activitate de ascundere a sursei impozabile sau taxabile.

În continuare, reţine că în sarcina inculpaţilor A. şi S.C. B. unitatea legală a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a fost reţinută prin înglobarea în conţinutul acesteia şi a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. În concret, aşa cum s-a arătat mai sus, infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată şi în varianta agravată prevăzută la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a rezultat în urma schimbării încadrării juridice din cele trei infracţiuni de evaziune fiscală pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, şi obţinută prin adiţionarea prejudiciilor reţinute iniţial, separat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în urma adiţionării rezultând un prejudiciu mai mare de 500.000 de euro.

În condiţiile în care pentru evaziunea fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 s-a reţinut un prejudiciu de 708.036 RON, reprezentând impozite şi contribuţii neachitate către bugetul de stat şi în condiţiile în care acest prejudiciu va fi înlăturat din conţinutul prejudiciului total aferent infracţiunii în variantă agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) li. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a nereţinerii variantei normative prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, infracţiunea ce ar urma să fie reţinută în sarcina inculpaţilor care s-ar suprapune conţinutului tipic al celorlalte două variante normative, ar fi aceea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi e) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, infracţiune care este sancţionată cu alte limite de pedeapsă decât acelea prevăzute de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Cum însă instanţa de recurs în casaţie nu poate realiza operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei pentru infracţiunea comisă de inculpaţi, în restabilirea legalităţii, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi S.C. B..

Prin urmare, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va casa decizia recurată şi va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu privire la inculpaţii A. şi S.C. B..

Corelativ, rejudecarea va avea în vedere şi latura civilă a cauzei şi toate celelalte aspecte adiacente, referitoare la măsurile asiguratorii care sunt în legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere eliminarea din cadrul prejudiciului total a sumei de 708.036 RON, reţinută pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu accesoriile aferente.

Celelalte critici de nelegalitate formulate de inculpaţi au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate formulată de inculpaţi, prin apărător, potrivit căreia fapta constând în omisiunea înregistrării în evidenţele S.C. B. a unei părţi din veniturile realizate din vânzarea materialului lemnos (cu un prejudiciu în cuantum de 1.838.954 RON - TVA şi impozit pe profit), nu ar fi prevăzută de legea penală, deoarece instanţa a interpretat eronat dispoziţiile legale relativ la sistemul taxării inverse, în realitate neexistând obligaţia de plată a TVA, potrivit art. 160 C. proc. fisc. , Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut definitiv în cauză că probatoriul relevă că principala modalitate prin care inculpatul A., administrator al S.C. B., s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi a ascuns tăierile ilegale de masă lemnoasă a fost vânzarea imediată a buştenilor către proprietarii de instalaţii de prelucrat lemn rotund (gatere) din comuna Pietroşani, jud. Argeş, evidenţiind numai în parte în contabilitatea S.C. B. veniturile astfel obţinute.

Totodată, din probele administrate a rezultat că, de la locurile de exploatare către depozitul S.C. B. din comuna Pietroşani, jud. Argeş, camioanele aparţinând S.C. B., încărcate cu buşteni de fag sau de răşinoase, au efectuat transporturi cu avize de însoţire a materialului lemnos în care erau trecute cantităţi mai mici de material lemnos decât cantităţile reale transportate, respectiv în avizele de însoţire a materialului lemnos transportat dinspre pădure către depozitul S.C. B. erau trecute cantităţi de circa 12-16 metri cubi, cu ocazia măsurătorii efectuate la depozit, cât şi la vânzarea acestora, cantitatea reală fiind de aproximativ 19-22 de metri cubi de buştean per aviz.

Cumpărătorii buşteanului achitau sumele de bani pentru cantitatea constatată cu ocazia măsurătorilor la faţă locului (pentru circa 19 - 22 metri cubi) şi nu pentru cea trecută în aviz. Ulterior, aceştia prelucrau buşteanul în scândură, căpriori şi alte produse finite pe care le comercializau în târguri sau direct de la punctele de lucru, la persoane fizice sau juridice, fără a emite bonuri sau facturi fiscale, sau pe bază de facturi în care, de cele mai multe ori, erau consemnate cantităţi mai mici decât cele reale transportate şi comercializate. Experţii contabili au constatat că diferenţa de 10.904 mc (97.814 m.c. -volum total exploatat - 86.910 m.c. - material lemnos achiziţionat = 10.904 mc), reprezintă cantitatea de masă lemnoasă neînregistrată în contabilitate şi transportată fără documente legale în perioada 2008 - 2012, în valoare de 1.084.621 RON, pentru care expertiza contabilă a calculat un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 433.848 RON, din care 260.309 RON reprezentând TVA şi 173.539 RON - impozit pe profit.

Potrivit dispoziţiilor art. 160 din C. fisc. , taxarea inversă se aplică şi în cazul operaţiunilor de livrare de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.

Se reţine că taxarea inversă reprezintă o modalitate de simplificare a plăţii taxei pe valoare adăugată. Prin aceasta nu se efectuează nicio plată de TVA între furnizorul/prestatorul şi beneficiarul unor livrări/prestări, acesta din urmă datorând, pentru operaţiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor şi având posibilitatea, în principiu, să deducă respectiva taxă. Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din C. fisc. Această modalitate de simplificare a plăţii taxei se realizează prin emiterea de facturi în care furnizorul/prestatorul nu înscrie taxa aferentă, inclusiv pentru avansuri, aceasta fiind calculată de beneficiar şi înregistrată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă.

Taxarea inversă este procedura aplicată de beneficiarul unei livrări de bunuri/prestări de servicii care, conform legii, devine persoană obligată la plata TVA pentru achiziţia de bunuri/servicii efectuată, prin excepţie de la regula generală conform căreia persoana obligată la plata TVA este furnizorul bunurilor/prestatorul serviciilor.

Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă, ci vor face o menţiune referitoare la faptul că s-a aplicat taxarea inversă, conform articolul 160 C. fisc. . Furnizorul va declara această livrare supusă taxării inverse în decontul de TVA. Beneficiarul calculează TVA şi o înscrie în factură şi în jurnalul pentru cumpărări, preluând-o atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Beneficiarul va efectua înregistrarea contabilă: 4426 = 4427 cu suma taxei aferente. Prin acest articol contabil, TVA este considerată dedusă, iar colectarea TVA la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor.

Aşadar, mecanismul taxării inverse nu înseamnă faptul că TVA nu mai este datorată, ci reprezintă doar un mijloc de simplificare a plăţii taxei pe valoare adăugată, iar taxa datorată de beneficiar este în funcţie de corectitudinea operaţiunilor evidenţiate în facturi. Atâta vreme cât în facturile întocmite de furnizor se evidenţiază cantităţi de produse mai mici decât cele livrate, acest fapt influenţează implicit cuantumul TVA datorată de beneficiar, prin micşorarea acesteia, pentru cantitatea de produse neevidenţiate, taxa nemaiputând fi impusă în sarcina beneficiarului, existând imposibilitatea colectării sale la bugetul statului.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond şi apel au reţinut corect, în baza situaţiei stabilite, inclusiv pe baza expertizei efectuate, că prin omisiunea înregistrării în contabilitate a tuturor livrărilor de masă lemnoasă, inculpaţii s-au sustras la de la plata impozitului pe profit în sumă de 173 539 RON şi TVA în sumă de 260.309 RON. Din această perspectivă, se constată întrunirea cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

II. Recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E. şi F. sunt apreciate ca neîntemeiate.

Având în vedere limitele în care recursul în casaţie declarat de aceşti inculpaţi a fost admis în principiu, respectiv din perspectiva art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pe fondul recursului în casaţie examinarea se va mărgini la cerinţele de tipicitate ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi definitiv, aceea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen.

În sarcina inculpaţilor E. şi F. s-a reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2011 - noiembrie 2012, cu intenţie, i-au ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să se sustragă de la plata tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, contribuind la omisiunea înregistrării în evidenţele contabile ale societăţii a tuturor veniturilor realizate în această perioadă, prin care a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.216.973 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen.

Inculpaţii, prin apărător, au criticat decizia definitivă pronunţată, cu referire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea mai sus menţionată, arătând că fapta, în conţinutul ei concret, nu realizează cerinţele de tipicitate ale acestei infracţiuni. În esenţă, au susţinut că societatea S.C. B. nu datora TVA către bugetul statului datorită mecanismului taxării inverse, că, bunurile provenind din sursă ilicită, contravenţională sau penală, nu sunt supuse prelevării fiscale şi că, nu este posibilă forma de participaţie a complicităţii la infracţiunile omisive cu consumare instantanee, aşa cum este şi infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, aceea de complicitate la omisiunea evidenţierii în contabilitate a veniturilor realizate.

Înalta Curte constată că în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi F., s-a reţinut cu putere de lucru judecat următoarea activitate infracţională:

În perioada noiembrie 2011 - noiembrie 2012, inculpaţii E. şi F. s-au ocupat, în fapt, în cadrul S.C. B., de vânzarea de lemn rotund şi de cherestea, de cubarea materialului lemnos vândut clienţilor (transmiţând inculpatei K. şi numitului T. cantitatea ce trebuia înscrisă în avizele de însoţire a mărfii şi preţul materialului lemnos) stabilind, uneori, preţul real de vânzare a cherestelei, precum şi de încasarea de sume de bani de la clienţii S.C. B., sume pe care le predau inculpatei O. pentru a fi notate în caietele cu evidenţă contabilă dublă, cunoscând astfel atât traseul banilor, cât şi faptul că respectivele sume nu urmau un circuit declarat, nu erau depuse în totalitate la bancă sau în casieria S.C. B., în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale ce în mod real ar fi fost datorate bugetului statului, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile ale S.C. B. a tuturor veniturilor realizate.

În zilele lucrătoare, diferiţi proprietari de instalaţii de prelucrat lemn rotund din comuna Pietroşani, printre care martorii U., V., W., X., Y., Z., AA., şi inculpaţii R. şi S., achiziţionau de la sediul societăţii B. în medie, zilnic, împreună, 6 - 7 camioane de buşteni. Camioanele erau ulterior descărcate în curţile cumpărătorilor, iar, cu această ocazie, angajaţi ai S.C. B., măsurau cantitatea exactă transportată şi vândută, activitatea de cubare fiind, fie efectuată de către inculpaţii E. şi F., fie coordonată de aceştia, în sensul că, uneori, îi trimitea la cubajul materialului lemnos vândut pe S. şi Q.. În urma măsurării cantităţii reale, se întocmeau unele bonuleţe, în care era precizată data, clientul şi cantitatea măsurată, bonuleţe care erau predate numitelor O. sau K., pentru ca acestea să calculeze suma datorată, iar, apoi, să încaseze banii. Cumpărătorii buşteanului achitau sumele de bani pentru cantitatea constatată cu ocazia măsurătorilor la faţă locului (pentru circa 19 - 22 metri cubi) şi nu pentru cea trecută în aviz.

În raport de situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte apreciază criticile inculpaţilor vizând greşita condamnare a acestora, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, ca nefondate.

Activitatea infracţională a inculpaţilor, aşa cum a fost descrisă, întruneşte cerinţele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în condiţiile art. 5 C. pen., având în vedere statuarea instanţei de apel asupra legii mai favorabile inculpaţilor.

Critica inculpaţilor referitoare la împrejurarea că societatea S.C. B. nu datora TVA, datorită sistemului taxării inverse ce îi era aplicabil, a fost deja examinată în recursul în casaţie declarat de inculpatul A., fiind apreciată ca neîntemeiată, consideraţiile deja expuse rămânând valabile şi nemaifiind reluate.

Critica inculpaţilor referitoare la împrejurarea că S.C. B. nu ar fi datorat impozite şi taxe pentru operaţiuni având ca obiect bunuri de provenienţă ilicită, penală sau contravenţională, este apreciată neîntemeiată. Aşa cum a rezultat din situaţia de fapt stabilită, S.C. B. şi inculpatul A. au vândut masă lemnoasă prelucrată sau neprelucrată, fără a înregistra toate vânzările în contabilitate, banii obţinuţi din vânzarea materialului lemnos fiind încasaţi de cele mai multe ori în numerar iar veniturile astfel obţinute nefiind evidenţiate.

Preliminar, se reţine că operaţiunile de vânzare a masei lemnoase prelucrate sau neprelucrate nu s-au limitat numai la buştenii tăiaţi fără îndeplinirea condiţiilor legale, ci şi la materie lemnoasă prelucrată din lemn achiziţionat, la rândul său, de S.C. B., această societate vânzând şi produse de lemn prelucrat, aşa cum s-a reţinut în cauză.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.

În al doilea rând reţine că veniturile la care se referă inculpaţii, cum că ar avea sursă ilicită, respectiv acelea provenind din tăieri ilegale de arbori, sunt doar extrinsec ilicite, respectiv provin din activităţi permise de lege, dar sub anumite condiţii care, dacă sunt încălcate, devin activităţi infracţionale. În materie fiscală, aceasta este şi viziunea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care face distincţie între operaţiuni care pot fi considerate economice şi cele care sunt strict interzise (A se vedea, în acest sens, şi B. Terra, J. Kajus, Ghidul directivelor europene privind TVA. Vol. I. Introducere în sistemul european de TVA (trad.: G. Mihu, V. Pătru), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 285 şi urm.).

Pe cale jurisprudenţială, cu referire la acest aspect, s-a arătat că "omisiunea de a face înregistrările în contabilitate nu reprezintă un caz de autoincriminare cu privire la o infracţiune, ci reprezintă infracţiunea însăşi". S-a mai reţinut, de asemenea, că "Nerespectarea obligaţiei de declarare cu sinceritate, în mod real a veniturilor, este o infracţiune în sine, independentă de răspunderea penală pentru actele care au stat la baza obţinerii veniturilor", iar "Interdicţia autoincriminării nu poate fi interpretată ca o imunitate generală, a tuturor conduitelor motivate de dorinţa de a scăpa de investigaţia autorităţii competente". (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 117/2014 (http:/www.x.ro).

Astfel, reţinând natura doar extrinsec ilicită a unora dintre veniturile în legătură cu care s-a reţinut că nu au fost înregistrate în contabilitate, precum şi împrejurarea că bunurile nu au fost valorificate ocazional, ci cu titlu obişnuit, în cadrul unui veritabil circuit comercial, în opinia Înaltei Curţi, exista obligaţia evidenţierii a veniturilor astfel obţinute şi a plăţii către bugetul statului a taxelor şi impozitelor aferente.

Nici cea de-a treia critică de legalitate formulată de inculpaţi nu este apreciată ca fiind întemeiată. Inculpaţii, prin apărător, au susţinut că infracţiunea pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu poate exista complicitate la infracţiunile omisive cu consumare instantanee. Se constată că în fapt motivul de recurs în casaţie formulat nu este de natură să pună în discuţie întrunirea ori nu, a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, ci este pusă în discuţie forma de participaţie la această infracţiune.

Conform art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate dacă faptele au fost comise în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Infracţiunea de evaziune fiscală în varianta normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune comisivă prin omisiune (omisivă improprie), având în vedere că în sarcina autorilor exista o obligaţie legală de a acţiona, în acest sens fiind dispoziţiile art. 17 C. pen.. Potrivit acestor dispoziţii legale, infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când: a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona şi b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

Urmarea imediată (prejudicierea bugetului statului) s-a produs, nu ca urmare a simplei pasivităţi a autorilor faptei, ci ca urmare a acţiunii acestora de a înregistra în evidenţele contabile venituri mai mici decât cele realizate în realizate în realitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit (Decizia nr. 1965/2013 a ÎCCJ, secţia penală) că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligaţia de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracţiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar-contabile. Prin raportare la dispoziţiile Codul fiscal şi ale Legii nr. 82/1991, obligaţia de a ţine evidenţele financiar-contabile revine contribuabilului, prin contribuabil înţelegându-se, conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 alin. (2) din C. proc. fisc. , orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică şi care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. Raportat la subiectul activ al infracţiunii prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sfera noţiunii de contribuabil se reduce, norma fiind aplicabilă doar contribuabilului datorând impuneri în sistem real. În concret, obligaţia de a conduce evidenţele contabile şi fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice.

Chiar atunci când obligaţia legală pe care autorul nu o îndeplineşte este una proprie, doctrina admite că în astfel de situaţii forma de participaţie care nu este posibilă este aceea a coautoratului iar nu a complicităţii materiale sau morale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 423/RC/2021 a ICCJ).

În plus însă, Înalta Curte reţine că rolul recursului în casaţie nu este acela de a tranşa probleme teoretice de principiu, cum este cea invocată de apărarea inculpaţilor, şi că, ceea ce se impune a se analiza din perspectiva criticilor formulate, este dacă activitatea reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, se circumscrie unor acte de ajutor la omisiunea de a evidenţia în contabilitate veniturile realizate de S.C. B..

Pentru ca acţiunile desfăşurate de o persoană să poată fi circumscrise participaţiei penale sub forma complicităţii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, sub aspect obiectiv: să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală; să se fi efectuat acte de sprijinire a autorului în comiterea faptei (constând fie într-o contribuţie materială care a sprijinit sau ajutat la realizarea laturii obiective, fie morală, care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective); contribuţia să fi servit efectiv la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; contribuţia complicelui trebuie să fie reală şi efectivă, adică să se integreze în antecedenţa cauzală a rezultatului ilicit şi să fie folosită de autorul faptei.

Or, din acest punct de vedere activităţile realizate de cei doi inculpaţi, astfel cum au fost definitiv stabilite de instanţele de fond şi apel s-au constituit în acte de ajutor eficiente care împreună cu altele, au stat la baza denaturării veniturilor realizate de S.C. B., din exploatarea masei lemnoase.

Constatând că instanţele de fond şi apel au aplicat corect legea la situaţia de fapt stabilită, recursurile în casaţie ale inculpaţilor F. şi E. sunt apreciate ca nefondate şi vor fi respinse ca atare.

III. Recursul în casaţie declarat de inculpatul C. este apreciat ca fiind întemeiat.

Inculpatul C., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, indicând în esenţă, următoarele motive:

Apărarea inculpatului a arătat că acuzaţia concretă adusă de către organele de urmărire penală nu ar putea constitui fundament pentru reţinerea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, în modalitatea participaţiei penale a complicităţii, ci cel mult pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. Or, potrivit deciziei CCR nr. 405/2016, orice posibilă încălcare a atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din fisa postului inculpatului nu mai pot cădea sub incidenţa legii penale, fapta fiind dezincriminată.

S-a mai arătat că nu s-a reţinut în sarcina sa în legătură cu întocmirea actelor de punere în valoare nicio eventuală infracţiune de fals (fals intelectual/fals în înscrisuri sub semnătură privată/falsificarea unui înscris oficial) prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului.

Coroborând condiţiile enunţate cu infracţiunea ce i-a fost imputată, se poate constata că fapta incriminată de textul art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 are ca element material o acţiune, respectiv aceea de taiere a unor arbori în mod nelegal cu ajutorul efectiv al complicelui, trebuind să existe o legătură de cauzalitate între cele două activităţi, aspect care nu a fost evidenţiat în hotărârea instanţei de apel.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie apărarea recurentului inculpat C. a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate şi din perspectiva nemotivării soluţiei de condamnare.

A solicitat să se dispună casarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la taiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.

Înalta Curte reţine că inculpatul C. a fost condamnat pentru aceea că, în calitate de şef de district în cadrul N., în perioada 29.12.2010 - 05.11.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, ce decurgeau din fişa postului precum şi din actele normative privind domeniul silvic, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să taie, fără, drept un volum de 19.248 metri cubi de material lemnos din fondul forestier naţional cu o valoare de 3.272.160 RON, aferent unui număr de 41 de acte de punere în valoare, respectiv: nr. x, faptă care s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale complicităţii, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că rolul inculpatului C. a fost unul esenţial pentru realizarea activităţii infracţionale a inculpaţilor A. şi S.C. B., respectiv acela de a crea aparenţa de legalitate a tăierilor de masă lemnoasă efectuate de către inculpaţii A. şi S.C. B., prin încadrarea lor voită şi nejustificată în produse accidentale I, toţi inculpaţii fiind convinşi că prezenţa mărcii pe cioate excede noţiunii de "tăiere fără drept, şi este suficientă pentru a-i exonera de o eventuală răspundere în cazul unor controale.

S-a mai reţinut că din verificarea actelor aflate la dosarul cauzei, cu referire la dosarele partizilor constituite pentru cele 41 de APV - uri pentru produse accidentale I, a rezultat că inculpatul C. în calitate de şef de district, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor legale în materie, a procedat, cu ştiinţă, la aplicarea mărcii pe arbori puşi în valoare pe căi de "scos apropiat", cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv pe arbori sănătoşi şi nu pe arbori afectaţi de factori biotici/abiotici (produse accidentale I), aşa cum a atestat pe actele întocmite/semnate, a semnat toate cele 41 de acte de punere în valoare la rubrica "întocmit", a completat şi semnat carnetele şi procesele-verbale de inventariere şi fişele de defoliere, atestând astfel împrejurări neadevărate, în sensul că arborii inventariaţi sunt produse accidentale I, respectiv afectaţi de factori biotici/abiotici, deşi din probatoriul cauzei a rezultat că un procent de 70% din arborii marcaţi erau arbori sănătoşi.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul C., contrar atribuţiilor ce îi reveneau conform art. 7 lit. a), d), e) din Hotărârea nr. 1076/23.09.2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, publicată în M.Of. nr. 721/26.10.2009, nu a procedat la verificarea întocmirii de către pădurarul titular de canton - inculpatul D., a raportului de semnalare a factorilor destabilizatori pentru arborii inventariaţi ca produse accidentale I, nu a raportat şefului ocolului despre producerea de evenimente deosebite - doborâturi, rupturi de vânt sau zăpadă, tăieri ilegale, abateri ale personalului silvic, atacuri de dăunători şi măsuri întreprinse pentru limitarea pagubelor, nu a identificat arbori infestaţi, uscaţi, rupţi, doborâţi de fenomene naturale şi nici nu a efectuat controale de fond sau parţiale în cantonul de pădure aflat în paza inculpatului D. (nefiind identificate/puse la dispoziţie înscrisuri din care să rezulte contrariul).

Înalta Curte, având în vedere situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţele de fond şi apel din care rezultă împrejurarea că inculpatul C., în calitate de şef de district în cadrul N., şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, referitoare la marcarea arborilor şi întocmirea actelor de punere în valoare în vederea recoltării masei lemnoase, apreciază că nu sunt întrunite cerinţele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Complicitatea ca formă a participaţiei penale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, şi anume: să se constate săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către autor; săvârşirea de către complice a unor activităţi de înlesnire, ajutor la comiterea faptei de către autor; contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului în săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; actul de complicitate, în oricare dintre modurile în care s-a manifestat, trebuie să fie efectuat cu intenţie.

Complicele trebuie să săvârşească activităţi de înlesnire sau de ajutor la comiterea faptei de către autor. Înlesnirea ca act de complicitate vizează acele activităţi efectuate de complice anterior săvârşirii faptei iar ajutorul se referă la actele îndeplinite de complice chiar în cursul realizării de către autor a actelor incriminate.

Contribuţia complicelui trebuie să fi folosit efectiv autorului în săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Aşa cum a rezultat din probele administrate, exploatarea masei lemnoase nu s-a făcut în baza actelor de punere în valoare întocmite şi semnate de inculpatul C., ci în baza autorizaţiilor de exploatare, care erau emise de şeful N., BB.. A mai rezultat din probe că actele de punere în valoare erau înaintate şefului Ocolului Silvic BB., care le implementa în programul informatic Sumal, apoi din dispoziţia sa se efectuau verificări în teren, de către persoana desemnată de acesta, iar după verificare, şeful de ocol aproba, după caz, actele de punere în valoare şi ulterior emitea autorizaţia de exploatare a masei lemnoase.

Se reţine că în acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 62 din Codul silvic, potrivit cu care, exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare. Aceleaşi dispoziţii sunt prevăzute în art. 4 din Ordinul 1540/3 iunie 2011 pentru aprobarea instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos.

Astfel, se reţine că tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional de către inculpaţii A. şi S.C. B. nu a fost posibilă ca urmare a actelor de punere în valoare, care au reprezentat doar acte premergătoare, şi a nesocotirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul C., ci s-a bazat pe autorizaţiile de exploatare, a căror emitere nu intra în sfera atribuţiilor inculpatului C..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciind că activitatea desfăşurată de inculpatul C. nu realizează cerinţele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de tăiere de arbori, fără drept, va dispune casarea deciziei instanţei de apel şi rejudecând în fond, achitarea inculpatului C. în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Corelativ, având în vedere că asupra bunurilor aparţinând inculpatului C. s-a menţinut măsura sechestrului asigurator numai în limita la care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, având în vedere achitarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, se va dispune înlăturarea obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare, cheltuieli care vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. precum şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile şi imobile, inclusiv asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul C., în vederea confiscării speciale, printre care: autoutilitară marca x de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x; autoturism marca x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x; autoturism x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x.

Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen., instanţa examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs în casaţie sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea, Înalta Curte constată că într-o situaţie similară cu cea a inculpatului C. se află inculpatul D., care şi-a desfăşurat activitatea ca pădurar în cadrul N..

În sarcina inculpatului D. s-a reţinut că în calitate de pădurar titular de canton în cadrul N., în perioada 29.12.2010 - 05.11.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, ce decurgeau din fişa postului precum şi din actele normative privind domeniul silvic, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi S.C. B. să taie, fără drept, un volum de 19.248 metri cubi de material lemnos din fondul forestier naţional cu o valoare de 3.272.160 RON, aferent unui număr de 41 de acte de punere în valoare, respectiv: nr. x, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată (în forma iniţială, Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 411/10.06.2015) cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că un rol în susţinerea, întreţinerea şi mascarea activităţii infracţionale de tăiere fără drept de arbori imputată inculpaţilor A. şi S.C. B., l-a avut şi inculpatul D., în calitate de pădurar titular de canton în cadrul N., care, în aceeaşi manieră ca şi inculpatul C., şi-a exercitat necorespunzător, respectiv nu şi-a exercitat atribuţiile de serviciu ce îi reveneau potrivit fişei postului şi dispoziţiilor legale în materie silvică, comportament prin care, cu ştiinţă, a acceptat să sprijine demersul infracţional al inculpaţilor A. şi S.C. B..

Din verificarea actelor aflate la dosarul cauzei cu referire la dosarele partizilor constituite pentru cele 41 de APV - uri pentru produse accidentale I, instanţa de fond a constatat că, în perioada 29.12.2010 - 05.11.2012, inculpatul D., în calitate de pădurar titular de canton în cadrul N., cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor legale în materie, a completat şi semnat carnetele şi procesele-verbale de inventariere, înscrisuri în conţinutul cărora a atestat, alături de inculpatul C., o altă situaţie de fapt decât cea existentă şi constatată de inculpaţi în teren, în sensul că arborii inventariaţi sunt produse accidentale I, respectiv arbori puşi în valoare pe căi de scos apropiat (ISA, conform celor 18 acte de punere în valoare de mai sus), deşi acestea au fost realizate cu încălcarea dispoziţiilor legale astfel cum s-a detaliat mai sus, respectiv afectaţi de factori biotici/abiotici, deşi - astfel cum s-a reţinut mai sus - din probatoriul cauzei a rezultat că un procent de 70% din arborii marcaţi erau arbori sănătoşi, nu a întocmit vreun raport de semnalare a dăunătorilor, nu a verificat lunar respectarea regulilor de tăiere şi scoaterea materialului lemnos din parchete, a semnat procesele-verbale de control întocmite în timpul exploatării partizilor de către inculpaţii A. şi S.C. B. şi procesele-verbale de predare şi reprimire a parchetelor, în care se consemna, în mod nereal, că sunt sau au fost respectate normele de exploatare.

Instanţa de fond a subliniat că, în alte situaţii, inculpatul D. a înţeles să întocmească în conformitate cu atribuţiile de serviciu şi dispoziţiile legale, rapoarte de semnalare a ivirii dăunătorilor, astfel cum rezultă din actele depuse de inculpatul CC. în cursul judecăţii, care, deşi nu au legătură cu partizii aferenţi celor 41 de APV-uri ce fac obiectul acuzaţiei penale (vizând, în raport de datele menţionate în acestea situate în intervalul 2009 - 21.06.2010, puneri în valoare anterioare perioadei infracţionale reclamate inculpatului D.), fac dovada faptului că, în mod voit şi în scopul sprijinirii activităţii infracţionale a inculpaţilor A. şi S.C. B., în cazul partizilor din speţă, inculpatul D. nu a întocmit respectivul înscris ce ar fi trebuit să se regăsească în dosarele acestora.

Având în vedere considerentele menţionate cu ocazia examinării recursului în casaţie declarat de inculpatul C., şi în cazul inculpatului D., se reţine că tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional de către inculpaţii A. şi S.C. B. nu a fost posibilă ca urmare a nesocotirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul D., ci s-a bazat pe autorizaţiile de exploatare, a căror emitere nu intra în sfera atribuţiilor inculpatului D..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciind că activitatea desfăşurată de inculpatul D. nu realizează cerinţele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de tăiere de arbori, fără drept, va dispune casarea deciziei instanţei de apel şi rejudecând în fond, achitarea inculpatului D., în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

IV. Recursul în casaţie declarat de inculpata J. este apreciat ca fiind nefondat.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului faţă de inculpata J. s-a dispus încetarea procesului penal, iar potrivit încheierii de admitere în principiu a recursului în casaţie, limitele de soluţionare ale acestuia au fost fixate de incidenţa art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv, în cazul în care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Ca atare, decizia pronunţată în privinţa inculpatei nu este susceptibilă de a fi reformată, circumscris cazului de casare indicat mai sus.

În plus, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, inculpata J. a menţionat în mod expres că nu solicită continuarea procesului penal pentru infracţiunea de spălarea banilor, astfel încât, Înalta Curte nu va putea examina tipicitatea acestei infracţiuni omisso medio, atâta vreme cât, instanţa de apel nu a făcut-o, urmarea manifestării exprese de voinţă a părţii.

V. Recursul în casaţie declarat de S.C. I. este apreciat ca fiind neîntemeiat.

Inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinându-se că inculpata, administrată în fapt de inculpatul A., în perioada 2013 - 2015, a dobândit masă lemnoasă provenită de pe suprafeţele de teren achiziţionate anterior de către inculpatul A. cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, despre care cunoştea că provin din săvârşirea de infracţiuni de către inculpaţii A. şi S.C. B., astfel: de la inculpatul A. - în perioada octombrie 2013 - octombrie 2014, contra sumei totale de 265.070 RON, un volum de 5920 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, de la inculpata S.C. B. - în perioada decembrie 2013 - septembrie 2014, un volum total de 2173 metri cubi masă de lemnoasă pe picior, pentru un preţ total de 220.900 RON, de la inculpatul G. - în perioada august 2014 - iulie 2015, un volum de 3.845 mc, contra sumei de 246.250 RON şi de la inculpatul H. - în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, un volum de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, contra sumei de 413.550 RON.

Situaţia de fapt reţinută definitiv de instanţele de fond şi apel este aceea că:

- în perioada octombrie 2013 - octombrie 2014, conform: Contract de vânzare-cumpărare din 17.10.2013 valoare de 44.560 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/22.10.2013, Contract de vânzare-cumpărare din 19.11.2013 valoare de 14.000 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/20.11.2013, Contract de vânzare-cumpărare din 15.11.2013 valoare de 24.000 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/18.11.2013, Contract de vânzare-cumpărare din 12.11.2013 valoare de 21.780 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/15.11.2013, Contract de vânzare-cumpărare din 27.03.2014 valoare de 50.850 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/01.04.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 27.03.2014 valoare de 45.800 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/01.04.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 27.03.2014 valoare de 43.000 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/01.04.2014 şi Contract de vânzare-cumpărare din 08.10.2014 valoare de 21.080 RON, Act de punere în valoare nr. x, autorizaţia de exploatare nr. x/23.10.2014, inculpatul A. a vândut către S.C. I., contra sumei totale de 265.070 RON, un volum de 5920 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, provenită de pe suprafeţele de teren achiziţionate de către inculpatul A. cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional.

- în perioada decembrie 2013 - septembrie 2014, de pe suprafaţa de teren de 1.057.500 mp de teren, cumpărată de S.C. B. de la inculpatul A., la data de 20.04.2012 (conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.04.2012, suprafaţă achiziţionată anterior de inculpatul A. conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin Încheierea nr. 3525/06.09.2011 de DD., cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor predicat), inculpata S.C. B., administrată de inculpatul A., a vândut către S.C. I., administrată în fapt, tot de către inculpatul A., în baza a 4 contracte de vânzare-cumpărare, un volum total de 2173 metri cubi masă de lemnoasă pe picior, pentru un preţ total de 220.900 RON (Contract de vânzare-cumpărare din 02.12.2013 valoare de 145.200 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 25.02.2014 valoare de 14.700 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 14.02.2014 valoare de 50.200 RON şi Contract de vânzare-cumpărare din 23.09.2014 valoare de 10.800 RON).

- în perioada august 2014 - iulie 2015, inculpatul G. a vândut către inculpata S.C. I., administrată în fapt de inculpatul A., cantitatea totală de 3.845 mc de masă lemnoasă, la preţul total de 246.250 RON, în baza a 11 contracte de vânzare-cumpărare (Contract de vânzare-cumpărare din 12.08.2014, valoare 37.200 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 12.08.2014 valoare 17.100 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 01.09.2014 valoare 53.050, Contract de vânzare-cumpărare din 23.09.2014 valoare de 950 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 19.09.2014 valoare de 11.200 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 17.09.2014 valoare de 32.050 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 15.09.2014 valoare de 26.850 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 15.07.2015 valoare de 6.300 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 13.07.2015 valoare de 1.600 RON, Contract de vânzare-cumpărare din 15.06.2015 valoare de 53.700 RON şi Contract de vânzare-cumpărare din 13.07.2015 valoare de 6.250 RON .

- în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, inculpatul H. a vândut către inculpata S.C. I., un volum total de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, la valoarea totală de 413.550 RON, în baza unui număr de 16 contracte: Contract de vânzare-cumpărare din 26.06.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 10.06.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 07.07.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 01.07.2014, Contract de vânzare-cumpărare din 21.04.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 12.02.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 11.05.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 22.06.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 15.07.2015, Contract de vânzare-cumpărare din 17.09.2015 şi Contract de vânzare-cumpărare din 17.09.2015 .

S-a reţinut că inculpatul A. şi-a păstrat, în fapt, calitatea de proprietar al acestor bunuri, iar aparenta înstrăinare a lor s-a realizat doar în scopul disimulării originii ilicite a acestora, al creării unei aparenţe de legalitate şi al sustragerii inculpatului A. de la urmărire.

Totodată, inculpatul A. a urmărit ca masa lemnoasă de pe terenurile forestiere, dobândite cu banii obţinuţi din comiterea infracţiunilor predicat şi ulterior transferate fictiv în proprietatea inculpaţilor S.C. B., G. şi H., să fie valorificată în interesul şi de către inculpata S.C. I., societate administrată în drept de către J., soţia inculpatului A. şi în fapt de către inculpat.

În raport cu situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţele de fond şi apel au apreciat că acţiunile realizate de inculpată se suprapun conţinutului tipic al infracţiunii de spălarea banilor.

Motivele de recurs în casaţie formulate de inculpată, în esenţă, sunt următoarele: nu este identificată în concret activitatea infracţională a inculpatei S.C. I. şi nu este delimitată de activitatea infracţională a inculpatei J.; nu sunt precizate infracţiunile predicat din care provin bunurile supuse spălării, nefiind făcute probe că bunurile înstrăinate către S.C. I. provin din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală sau tăierea fără drept de arbori; nu s-a făcut dovada faptului că inculpata a cunoscut împrejurarea că acele bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât bunurile nu erau grevate de măsuri asiguratorii.

S-a mai criticat decizia şi prin aceea că a fost încălcată Decizia CCR nr. 418 din 19 iunie 2018 dar şi pentru că infracţiunea de comiterea căreia este acuzată recurenta nu putea fi comisă. S-a reţinut pe de o parte faptul că A. este autorul faptelor - premisă, respectiv taiere fără drept şi evaziune fiscală, iar pe de altă parte, s-a reţinut faptul că, tot A., în calitate de administrator de fapt al societăţii I., a săvârşit infracţiunea de spălare de banii, ceea ce este contrar deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate.

În consecinţă, pentru motivele expuse, s-a solicitat să se dispună achitarea, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap.la art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. şi ridicarea măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte reţine că pe calea recursului în casaţie nu se poate schimba situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, nu se poate reaprecia materialul probator în vederea unei noi statuări în fapt şi nu se poare reanaliza vinovăţia inculpatului, ca element al laturii subiective. Or, prin motivele de recurs formulate de recurentă se tinde tocmai către finalitatea mai sus menţionată.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica de nelegalitate invocată potrivit căreia instanţele de fond şi apel au apreciat că inculpatul A. este şi autorul faptelor premisă, şi cel care a săvârşit infracţiunea de spălare de bani, ca administrator de facto al S.C. I.. Din considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate rezultă că inculpatul A. a fost cel care, în calitate de administrator de fapt, a coordonat şi realizat achiziţiile de material lemnos, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele inculpatei S.C. I., ceea ce nu exclude răspunderea penală a persoanei juridice, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. pen.

Împrejurarea că inculpatul A. s-a aflat la ambele capete ale circuitului comercial nu este de natură a nesocoti cele statuate prin Decizia CCR nr. 418/2018, ci, dimpotrivă, demonstrează faptul că prin operaţiunile efectuate s-a disimulat circulaţia bunurilor şi adevăratul proprietar al acestora.

VI. Recursurile în casaţie formulate de H. şi G. vor fi analizate împreună, având în vedere că inculpaţii menţionaţi mai sus au fost condamnaţi pentru aceeaşi infracţiune, în baza aceleiaşi situaţii premisă, astfel încât se va efectua acelaşi examen asupra tipicităţii infracţiunii.

În privinţa inculpatului H. s-a stabilit cu titlu definitiv faptul că acesta, în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014, a achiziţionat de la inculpatul A. - fiul său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.12.2013, contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.01.2014 şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.04.2014, suprafaţa totală de 4.653.089 mp teren forestier, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, achiziţie urmată de vânzarea, în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, către S.C. I., societate administrată în fapt de către inculpatul A. (şi în drept de către soţia acestuia din urmă, J.), a unui volum total de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, exploatată de pe această suprafaţă, contra sumei de 413.550 RON.

Instanţele de fond şi apel au reţinut că scopul acţiunilor inculpatului H. a fost acela de a-l ajuta pe inculpatul A., fiul său, să se sustragă de la urmărire.

În reţinerea caracterului fictiv al contractelor încheiate, s-au invocat o serie de împrejurări, respectiv, că: preţul la care terenurile au fost cumpărate de inculpatul A. este net superior în raport cu preţul la care terenurile au fost revândute ulterior către inculpatul H.; inculpatul H. nu avea nici interesul şi nici resursele materiale necesare pentru a achiziţiona chiar de la fiul său, inculpatul A., terenurile forestiere respective, în condiţiile în care nu desfăşura activităţi de exploatare şi prelucrare a masei lemnoase, iar, după achiziţionarea lor, nu a făcut nimic altceva decât să înstrăineze masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe de teren forestier către S.C. I., societate comercială înfiinţată la data de 01.04.2013 (conform relaţiilor ORC - fil. 52 - 67, vol. 37 d.u.p.), administrată în fapt de inculpatul A..

S-a mai reţinut că încă de la început, inculpatul A. a urmărit ca masa lemnoasă de pe terenurile forestiere, transferate fictiv în proprietatea inculpatului H., să fie valorificată în interesul şi de către S.C. I., societate administrată în drept de către J., soţia inculpatului A. şi în fapt de către inculpatul A., beneficiind în acest scop de ajutorul inculpatului H..

Cu relevanţă în ce priveşte scopul transferului de terenuri forestiere, s-a apreciat că este faptul că deşi, în data de 15.04.2014, inculpaţii A. şi J. i-au "vândut" suprafaţa de 1.445.757 mp, indicată mai sus, inculpatului H., care a intabulat dreptul de proprietate la data de 16.04.2014, cu toate acestea, în data de 24.04.2014, actele de punere în valoare a masei lemnoase (APV x şi APV x) au fost emise pe numele inculpatului A., deşi proprietarul devenise inculpatul H..

S-a mai reţinut că în perioada iunie 2014 - septembrie 2015, ulterior punerii în valoare a masei lemnoase, inculpatul H. a vândut către S.C. I. un volum total de 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior, valoarea totală a contractelor fiind de 413.550 RON (preţul unui metru cub de material lemnos fiind 50 de RON), în baza unui număr de 16 contracte şi documentaţiei de punere în valoare emise de EE..

Tot astfel, că inculpatul H. a acceptat transferul scriptic al suprafeţelor de teren mai sus reţinute, pentru a-l ajuta pe fiul său, inculpatul A., să se sustragă de la urmărire, inculpatul A. păstrând, însă, în fapt, dreptul de dispoziţie asupra tuturor acestor suprafeţe de teren forestier, rezultă şi din imposibilitatea justificării de către inculpatul H. a deţinerii şi provenienţei sumelor de bani pretins plătite cu titlu de preţ, în numerar, inculpatului - vânzător A., anterior autentificării contractelor, precum şi având în vedere că inculpatul H. este o persoană în vârstă de 80 de ani, care a achiziţionat terenurile de mai sus fără un interes obiectiv pentru a dobândi bunurile respective.

În raport de probatoriul cauzei şi aspectele mai sus reţinute şi, având în vedere momentul vânzării de către inculpatul A. către inculpatul H. a suprafeţei totale de 4.653.089 mp teren forestier (respectiv după începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea a banilor, după efectuarea percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A. din 14.11.2012), preţul de vânzare situat mult sub preţul de achiziţie, relaţia de rudenie dintre părţi contractante - rude de gradul I, neefectuarea plăţii contravalorii terenurilor forestiere achiziţionate - nici la momentul cumpărării şi nici anterior - în lipsa oricăror dovezi care să justifice obiectiv respectiva capacitate financiară a inculpatului H. la momentul achiziţiilor, vânzarea către S.C. I. a materialului lemnos de pe respectivele suprafeţe, societate administrată în fapt de către inculpatul A., faptul că beneficiarul final al masei lemnoase aflate pe aceste terenuri forestiere a fost doar S.C. I., în opinia instanţei de fond a reieşit faptul că, în contextul circumstanţelor faptice obiective mai sus reţinute, inculpatul H. a avut reprezentarea că bunurile achiziţionate provin din săvârşirea de infracţiuni, iar prin achiziţionarea de la inculpatul A. a suprafeţei totale de 4.653.089 mp teren forestier, urmată de vânzarea către S.C. I., societate administrată în fapt de către inc. A., a cantităţii de 7550 metri cubi masă de lemnoasă pe picior de pe această suprafaţă, contra sumei de 413.550 RON, a urmărit să-l ajute pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire, situaţie de fapt ce se circumscrie infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din legea nr. 129/2019.

Înalta Curte remarcă în primul rând faptul că infracţiunea de spălare de bani pentru care a fost condamnat inculpatul H. se prezintă în varianta normativă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019. Elementul material al infracţiunii în această variantă constă în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Se reţine că transferul bunurilor ca element material al infracţiunii de spălare a banilor reprezintă operaţiunea juridică prin care se transmit drepturi de natură patrimonială referitoare la un bun dobândit prin comiterea unei alte infracţiuni, respectiv a infracţiunii premisă sau predicat. Transferul proprietăţii ca echivalent al transferului de bunuri rezultă în mod expres din prevederile Directivei Europene nr. 91/308/10 iunie 1991, directiva referindu-se la transferul proprietăţii, cunoscând că acea proprietate rezultă dintr-o activitate infracţională.

Literatura de specialitate a arătat că prin acţiunea de transfer se pot efectua şi simple remiteri materiale ale unor bunuri, fără ca remiterea să fie însoţită de transmiterea vreunui drept cu privire la bunurile în cauză. Tot astfel, a inclus în cadrul noţiunii de transfer ca element material al infracţiunii de spălare a banilor şi transferul de bani dintr-un cont în altul al aceleiaşi bănci sau de la o bancă la alta.

De asemenea, mai sunt menţionate în cuprinsul aceleiaşi noţiuni, deplasarea capitalului dintr-o ţară în alta, cu aparenţa încheierii unei tranzacţii comerciale, deplasarea de fonduri cu aparenţa de plăţi pentru operaţiuni legale, de pildă, cumpărarea de obligaţiuni, plăţi prin sisteme bancare de transfer la distanţă a banilor.

Infracţiunea de spălarea banilor în varianta normativă de la alin. (1) constă şi în schimbarea de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită.

Transferul sau schimbarea bunurilor sau al banilor, pentru a constitui infracţiunea de spălare a banilor trebuie să aibă ca scop ascunderea sau disimularea originii ilicite a burilor sau ajutarea persoanei care a comis infracţiunea principală să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei.

În cauza de faţă, situaţia de fapt stabilită definitiv, în baza căreia a fost condamnat inculpatul H. pentru infracţiunea de spălare de bani este aceea că a cumpărat fictiv de la inculpatul A., fiul său, mai multe terenuri cu vegetaţie forestieră, în condiţiile în care nu avea preocupări pe această linie, are o vârstă înaintată şi nu dispunea de resursele financiare necesare. În acelaşi timp s-a reţinut că ulterior achiziţionării acestor terenuri, a vândut masă lemnoasă obţinută de pe respectivele terenuri, către S.C. I., administrată în fapt tot de către inculpatul A. (J., soţia inculpatului A., fiind administrator în acte al societăţii). S-a reţinut că scopul acţiunilor realizate de inculpatul H. a fost acela de a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire. În acelaşi timp, s-a reţinut că inculpatul H. a cumpărat terenurile după începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor din prezenta cauză şi după efectuarea percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A., iar S.C. I. a fost înfiinţată în anul, 2013, tocmai în contextul urmăririi penale efectuate împotriva lui A. şi S.C. B., şi în condiţiile în care S.C. B. îi fusese anulat dreptul de a exploata masă lemnoasă.

Din cele mai sus prezentate rezultă că actele de conduită imputate inculpatului H. nu întrunesc conţinutul tipic al infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost condamnat. În baza situaţiei factuale reţinute rezultă că în fapt ceea ce se impută inculpatului este că a achiziţionat fictiv bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, cunoscând provenienţa infracţională a acestora, însă a fost condamnat pentru că a transferat sau schimbat bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, deşi nu sunt descrise de instanţele de fond şi apel transferurile sau schimburile pe care inculpatul H. le-ar fi realizat, acestea fiind realizate în fapt, de către inculpatul A..

În acelaşi timp, deşi se reţine că scopul (ataşat laturii obiective în cazul infracţiunii de spălarea banilor) urmărit a fost acela de a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire (favorizare personală), se observă că în fapt, urmărirea penală era deja începută împotriva acestuia la data la care inculpatul H. a cumpărat terenurile. Din situaţia de fapt descrisă se desprinde cu evidenţă împrejurarea că scopul tranzacţiilor efectuate a fost acela al sustragerii bunurilor de la confiscare sau indisponibilizare şi de a-l sprijini pe inculpatul A. în a găsi o altă modalitate în care să continue activitatea de exploatare a masei lemnoase, în condiţiile în care împotriva acestuia fusese începută urmărirea penală iar societăţii B. îi fusese ridicat dreptul de a exploata masă lemnoasă.

Cerinţa esenţială a scopului, în cazul infracţiunii de spălare a banilor are rolul de a clarifica elementul material din conţinutul incriminării, fiind prefigurată de însuşi legiuitor, având semnificaţia de rezultat, şi, ca atare, aparţine laturii obiective. Simpla realizare a uneia dintre modalităţile de realizare a elementului material al infracţiunii de spălarea banilor (transfer de bunuri, schimb de bunuri) nu implică în mod necesar şi scopul acestor acţiuni. Referirea la scop din conţinutul normei de incriminare, explicitează însuşi conţinutul concret al verbum-ului regens, respectiv, "schimbarea sau transferul de bunuri", care, prin generalitatea exprimării poate avea semnificaţia oricărei acţiuni de transfer sau schimb de bunuri, şi care, în lipsa caracterizării prin indicarea destinaţiei în norma de incriminare nu ar avea nicio semnificaţie concretă şi ar face imposibilă statuarea asupra elementului material. Rezultă, ca urmare, că în tiparul normei de incriminare, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei" se circumscrie laturii obiective, conturând elementul material şi nu se referă la poziţia subiectivă a autorului faţă de faptă şi rezultatul său, cu consecinţe directe în evaluarea tipicităţii faptei.

În plus, Înalta Curte constată şi lipsa unei analize a acestei infracţiuni, din perspectiva conţinutului său tipic, nefiind examinate etapele operaţiunilor de spălare a banilor, care în doctrina dezvoltată pe marginea acestei infracţiuni sunt identificate a fi plasarea banilor, stratificarea şi integrarea, şi nici modalitatea în care terenurile achiziţionate, de origine infracţională, au căpătat o aparenţă de liceitate, acest aspect fiind de esenţa infracţiunii de spălarea banilor.

Pentru motivele arătate, se apreciază că fapta, în conţinutul ei concret, nu întruneşte conţinutul tipic al infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost condamnat inculpatul H., astfel încât, nefiind prevăzută de legea penală, Înalta Curte va casa decizia recurată, va înlătura dispoziţia de condamnare a inculpatului H. şi subsecvent, pentru restabilirea legalităţii va dispune achitarea inculpatului în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. pentru infracţiunea de spălarea a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

În acelaşi timp, în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va înlătura şi celelalte dispoziţii ale deciziei recurate privind pe inculpatul H., referitoare la confiscarea specială a următoarelor suprafeţe de teren:

- 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, UP II Cumpăna, 113B, 114A, 114B, 115A, 115B, judeţul Argeş

- 1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă "pădure" situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x,19, UP V Valea Rea, UA 53, 54, 55, judeţ Argeş;

- 100.389 mp din categoria de folosinţă "pădure" situat în extravilanul com. Nucşoara, tarlaua x, parcela PD19, UP V Valea Rea, UA 53, judeţ Argeş pe raza OS Domneşti;

- 620 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 102A, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru;

- 788 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 114A, 115 B, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că în scopul garantării confiscării speciale dispuse prin hotărârile de fond şi apel au fost instituite măsuri asiguratorii de indisponibilizare a bunurilor mai sus menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (4) şi alin. (41) C. proc. pen., se va dispune ridicarea acestora, aşa cum au fost instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, şi restrânse prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş.

Recursul în casaţie formulat de inculpatul G., aşa cum a fost admis în principiu este apreciat ca fiind întemeiat.

Se reţine că recursul în casaţie formulat de acest inculpat a fost declarat admisibil în principiu numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi prin urmare, examinarea pe fond a recursului în casaţie se va limita la examinarea tipicităţii infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel, s-a reţinut că după începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A., la data de 31.01.2013, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 340/31.01.2013 de P., inculpatul A. a transferat "scriptic", "fictiv, inculpatului G. dreptul de proprietate asupra următoarelor suprafeţe de teren: 108.681 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 37B, 37C, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 777.000 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 40A, 40B, 59D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 504.314 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, tarlaua x, parcela x, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 45A, 45B, 45C, 45D, 45E, 46A, 46B, 46C, 46D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa, pentru preţul de 300.000 de euro, sumă care, potrivit actului de vânzare-cumpărare ar fi fost achitată integral de către cumpărător, în numerar, anterior autentificării prezentului act.

S-a reţinut de către instanţele de fond şi apel că transferul fictiv, scriptic de proprietate, realizat de inculpatul A. în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a suprafeţei de 1.389.995 mp teren forestier rezultă din coroborarea mai multor elemente, precum: preţul de vânzare către G., care a fost mai mic decât preţul cu care inculpatul A. achiziţionase respectivele terenuri; totodată, inculpatul G. nu avea nici interesul şi nici resursele materiale necesare pentru a achiziţiona terenurile forestiere respective, în condiţiile în care nu desfăşura activităţi de exploatare şi prelucrare a masei lemnoase, iar, după achiziţionarea lor, nu a făcut nimic altceva decât să înstrăineze masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe de teren forestier către S.C. I., societate comercială administrată în fapt de inculpatul A.; în perioada august 2014 - iulie 2015, inculpatul G. a vândut către S.C. I., administrată în fapt de inculpatul A., cantitatea totală de 3.845 mc de masă lemnoasă, la preţul total de 246.250 RON, în baza a 11 contracte de vânzare-cumpărare şi documentaţiilor de punere în valoare şi exploatare.

S-a mai reţinut că inculpatul G. a acceptat transferul scriptic al acestei suprafeţe de teren, cunoscând că provenea din săvârşirea de infracţiuni, pentru a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire, inculpatul A. păstrând, însă, în fapt, dreptul de dispoziţie asupra acestei suprafeţe de teren forestier.

Ca şi în cazul inculpatului H., Înalta Curte reţine că inculpatul G. a fost condamnat pentru infracţiunea de spălarea banilor în varianta normativă prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019. Elementul material al infracţiunii în această variantă constă în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În cauza de faţă, situaţia de fapt stabilită definitiv, în baza căreia a fost condamnat inculpatul G. pentru infracţiunea de spălare de bani este aceea că a cumpărat fictiv de la inculpatul A. mai multe terenuri cu vegetaţie forestieră, în condiţiile în care nu avea preocupări pe această linie şi nu dispunea de resursele financiare necesare. În acelaşi timp s-a reţinut că ulterior achiziţionării acestor terenuri, a vândut masă lemnoasă obţinută de pe respectivele terenuri, către S.C. I., administrată în fapt tot de către inculpatul A. (J., soţia inculpatului A., fiind administrator în acte al societăţii). S-a reţinut că scopul acţiunilor realizate de inculpatul G. a fost acela de a-l ajuta pe inculpatul A. să se sustragă de la urmărire. În acelaşi timp, s-a reţinut că inculpatul G. a cumpărat terenurile după începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor din prezenta cauză şi după efectuarea percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului A., iar S.C. I. a fost înfiinţată în anul 2013, tocmai în contextul urmăririi penale efectuate împotriva lui A. şi S.C. B., şi în condiţiile în care S.C. B. îi fusese anulat dreptul de a exploata masă lemnoasă.

Din cele mai sus prezentate rezultă că actele de conduită imputate inculpatului G. nu întrunesc conţinutul tipic al infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost condamnat. În baza situaţiei factuale reţinute rezultă că în fapt ceea ce se impută inculpatului este că a achiziţionat fictiv bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, cunoscând provenienţa infracţională a acestora, însă a fost condamnat pentru că a transferat sau schimbat bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, deşi nu sunt descrise de instanţele de fond şi apel transferurile sau schimburile pe care inculpatul G. le-ar fi realizat, acestea fiind realizate, în fapt, de către inculpatul A..

Ca şi în cazul inculpatului H., Înalta Curte reţine că şi în cazul inculpatului G., scopul tranzacţiilor efectuate a fost acela al sustragerii bunurilor de la confiscare sau indisponibilizare şi de a-l sprijini pe inculpatul A. în a găsi o altă modalitate în care să continue activitatea de exploatare a masei lemnoase, în condiţiile în care împotriva acestuia fusese începută urmărirea penală iar societăţii B. îi fusese ridicat dreptul de a exploata masă lemnoasă. Însă, aceste acţiuni nu se circumscriu conţinutului infracţiunii de spălare a banilor, din punct de vedere al laturii obiective.

Pentru motivele arătate, se apreciază că fapta, în conţinutul ei concret, nu întruneşte conţinutul tipic al infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost condamnat inculpatul G., astfel încât, nefiind prevăzută de legea penală, Înalta Curte va casa decizia recurată, va înlătura dispoziţia de condamnare a inculpatului şi subsecvent, pentru restabilirea legalităţii va dispune achitarea acestuia în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., pentru infracţiunea de spălarea a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

În acelaşi timp, în înlăturarea greşitei aplicări a legii, va înlătura şi celelalte dispoziţii ale deciziei recurate privind pe inculpatul G., referitoare la confiscarea specială a următoarelor suprafeţe de teren: 108.681 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 37B, 37C, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 777.000 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 40A, 40B, 59D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 504.314 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, tarlaua x, parcela x, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 45A, 45B, 45C, 45D, 45E, 46A, 46B, 46C, 46D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că în scopul garantării confiscării speciale dispuse prin hotărârile de fond şi apel au fost instituite măsuri asiguratorii de indisponibilizare a bunurilor mai sus menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (4) şi alin. (41) C. proc. pen., se va dispune ridicarea acestora, aşa cum au fost instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., va admite recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., S.C. B., C., H. şi G. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 443 C. proc. pen., va extinde efectele recursului în casaţie declarat de inculpatul C. şi în ceea ce priveşte pe inculpatul D..

Va casa în parte decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

I.1. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpaţii A. şi S.C. B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

I.2. Va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi S.C. B..

II. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpaţii C. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpaţii G. şi H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

IV. Va ridica măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea confiscării speciale, în ceea ce îl priveşte pe G., cu privire la următoarele suprafeţe de teren: 108.681 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 37B, 37C, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 777.000 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 40A, 40B, 59D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 504.314 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, tarlaua x, parcela x, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 45A, 45B, 45C, 45D, 45E, 46A, 46B, 46C, 46D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa.

Va înlătura dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpatul G. a suprafeţelor de teren anterior menţionate, dispusă prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală recurată.

V. Va ridica măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea confiscării speciale, astfel cum au fost restrânse prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş numai cu privire la următoarele suprafeţe aparţinând inculpatului H.:

- 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, UP II Cumpăna, 113B, 114A, 114B, 115A, 115B, judeţul Argeş

- 1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă "pădure" situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x,19, UP V Valea Rea, UA 53, 54, 55, judeţ Argeş;

- 100.389 mp din categoria de folosinţă "pădure" situat în extravilanul com. Nucşoara, tarlaua x, parcela PD19, UP V Valea Rea, UA 53, judeţ Argeş pe raza OS Domneşti;

- 620 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 102A, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru;

- 788 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 114A, 115 B, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru.

Va înlătura dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpatul H. a suprafeţelor de teren anterior menţionate, dispusă prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală recurată.

VI. Va ridica măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile şi imobile, inclusiv sume de bani deţinute de inculpatul C., în vederea confiscării speciale, printre care:

- autoutilitară marca x de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x

- autoturism marca x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x

- autoturism x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x.

VII. Având în vedere dispoziţia de rejudecare a cauzei în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi S.C. B., precum şi achitarea inculpaţilor C., H., G. şi D., va dispune anularea formelor de executare emise în baza Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., S.C. B., C., H., G. şi D..

Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor A., C. şi D., dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

Va înlătura dispoziţia privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat privind pe inculpaţii C., D., G. şi H. cuprinsă în Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş şi în decizia penală recurată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., S.C. B., C., H. şi G., vor rămâne în sarcina statului.

VIII. Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu contravin prezentei.

IX. Potrivit dispoziţiilor art. 448 pct. 1 C. proc. pen., va respinge recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi J., S.C. I., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi J., S.C. I., E. şi F. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admite recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., S.C. B., C., H. şi G. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 443 C. proc. pen., extinde efectele recursului în casaţie declarat de inculpatul C. şi în ceea ce priveşte pe inculpatul D..

Casează în parte decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

I.1. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpaţii A. şi S.C. B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

I.2. Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, în ceea ce priveşte pe inculpaţii A. şi S.C. B..

II. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpaţii C. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpaţii G. şi H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

IV. Ridică măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea confiscării speciale, în ceea ce îl priveşte pe G., cu privire la următoarele suprafeţe de teren: 108.681 mp teren din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 37B, 37C, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 777.000 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 40A, 40B, 59D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa; 504.314 mp din categoria de folosinţă "pădure", împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, situat în extravilanul comunei Albeştii de Muscel, tarlaua x, parcela x, punctul Valea Brătioara, UP VI Brătioara, UA 45A, 45B, 45C, 45D, 45E, 46A, 46B, 46C, 46D, judeţ Argeş pe raza OS Aninoasa.

Înlătură dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpatul G. a suprafeţelor de teren anterior menţionate, dispusă prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1/A din 03.01.2023 a Curţii de Apel Bucureşti.

V. Ridică măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea confiscării speciale, astfel cum au fost restrânse prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş numai cu privire la următoarele suprafeţe aparţinând inculpatului H.:

- 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x,2, UP II Cumpăna, 113B, 114A, 114B, 115A, 115B, judeţul Argeş

- 1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă "pădure" situată în extravilanul com. Nucşoara, tarla x, parcela x,19, UP V Valea Rea, UA 53, 54, 55, judeţ Argeş;

- 100.389 mp din categoria de folosinţă "pădure" situat în extravilanul com. Nucşoara, tarlaua x, parcela PD19, UP V Valea Rea, UA 53, judeţ Argeş pe raza OS Domneşti;

- 620 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 102A, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru;

- 788 mp teren forestier situat în extravilanul com. Arefu, tarlaua x, parcela x, UP II Cumpăna, UA 114A, 115 B, judeţul Argeş pe raza OS Vidraru.

Înlătură dispoziţia privind confiscarea specială de la inculpatul H. a suprafeţelor de teren anterior menţionate, dispusă prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1/A din 03.01.2023 a Curţii de Apel Bucureşti.

VI. Ridică măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 1163/P/2011 din data de 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile şi imobile, inclusiv sume de bani deţinute de inculpatul C., în vederea confiscării speciale, printre care:

- autoutilitară marca x de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x

- autoturism marca x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x

- autoturism x, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare x.

VII. Dispune anularea formelor de executare emise în baza Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., S.C. B., C., H., G. şi D..

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor A., C. şi D., dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

Înlătură dispoziţia privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat privind pe inculpaţii C., D., G. şi H. dispusă prin Sentinţa penală nr. 353 din 22.12.2021 a Tribunalului Argeş şi prin decizia penală recurată.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., S.C. B., C., H. şi G., rămân în sarcina statului.

VIII. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu contravin prezentei.

IX. Respinge recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi J., S.C. I., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obliga recurenţii inculpaţi J., S.C. I., E. şi F. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2023.

GGC - NN

High Court of Cassation and Justice

scj