Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 901 din data de 22.06.2023 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 47 rap. la art. 598 alin. (2), rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Bacău.
În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Bacău, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, privind pe condamnatul A., în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Judecătoria Bacău a reţinut că, la data de 21.02.2023, sub nr. x/2023, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, cererea, calificată contestaţie la executare, formulată de Penitenciarul Spital Tg. Ocna, în motivarea cererii arătându-se, cu privire la condamnatul A., că acesta a avut o perioadă în care a executat arest provizoriu pe teritoriul Estoniei, în vederea extrădării, însă această perioadă nu a fost dedusă prin Decizia penală nr. 139/16.02.2023 de către Curtea de Apel Bacău.
La termenul din 22.06.2023, instanţa a pus în discuţie calificarea obiectului cererii ca fiind contestaţie la executare în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - nelămuririle dispozitivului, apreciind că este vorba despre o hotărâre prin care s-a admis contestaţia la executare şi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a judecării cauzei şi a rămas în pronunţare pe excepţie.
Judecătoria Bacău a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., "... în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută ..." iar, intimatul A. a formulat contestaţie la executare, soluţionată de Judecătoria Bacău (Sent. pen. nr. 217/20.02.2020), definitivă prin dec. pen. 139/16.02.2020 a Curţii de Apel Bacău, hotărârea rămânând definitivă în faţa Curţii de apel Bacău şi nu la Judecătoria Bacău.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 25 iulie 2023 sub nr. x/2023
Prin Decizia penală nr. 686 din data de 25 august 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău.
În baza art. 50 din C. proc. pen. şi art. 598 alin. (1) lit. d), alin. (2) teza I din C. proc. pen. rap. la art. 597 alin. (6) din C. proc. pen. a fost declinată competenţa materială de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Bacău căreia i se va trimite dosarul.
În baza art. 51 din C. proc. pen., constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bacău şi Judecătoria Bacău, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă,
În esenţă, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare formulată de Penitenciarul Târgu Ocna care, prin adresa nr. x/20.02.2023, a solicitat Judecătoriei Bacău a analiza şi a dispune cu privire la data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020 din data de 16.02.2023 privind pe numitul A. şi a perioadelor ce trebuie deduse.
Prin Decizia nr. 139/16.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a dispus spre executare o pedeapsă de 2 ani închisoare, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat, fiind anulate formele de executare emise în ceea ce îl priveşte pe contestator şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare în temeiul prezentei decizii.
Faţă de mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/04.02.2021 emis de Judecătoria Bacău în baza sentinţei penale. nr. 217/20.02.2020, definitivă prin Decizia penală nr. 110/04.02.2021 a Curţii de Apel Bacău, a fost efectuată de către Penitenciarul Bucureşti - Rahova comunicarea cu privire la faptul că executarea pedepsei a început la 14.05.2022 şi expiră la 13.09.2024.
Totodată, prin Sentinţa penală nr. 1238/21.10.2022 emisă de Judecătoria Bacău s-a admis contestaţia la executare, fiind scăzută din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 217/20.02.2020 pronunţată de Judecătoria Bacău, perioadă deja executată de la 16.04.2022 la 13.05.2022, prin arest provizoriu în Estonia, în vederea predării către România, fiind efectuată de către Penitenciarul Botoşani comunicarea cu privire la faptul că pedeapsa a început la data de 14.05.2022 şi expiră la 16.08.2024, întrucât se scad 28 de zile aferente perioadei 16.04.2022.
Întrucât, ca urmare a primirii mandatului de executarea a pedepsei închisorii nr. x/2020 din data de 16.02.2023, a fost modificată situaţia juridică a deţinutului şi urmează implicit o noua punere în executare a Sentinţei penale nr. 217/20.02.2020 a Judecătoriei Bacău s-a solicitat instanţei a analiza şi a dispune cu privire la perioadele ce trebuie deduse din pedeapsa de executat.
Curtea de Apel Bacău a constatat că Penitenciarul Târgu Ocna, unitate penitenciară la care se afla încarcerată persoana condamnată A. la data formulării sesizării 20.02.2023, aspect ce rezultă din adresa nr. x/09.03.2023 (fil. 35 dos nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău) a solicitat instanţei a analiza şi a dispune cu privire la perioadele ce trebuie deduse din pedeapsa de executat.
Prin rezoluţia judecătorului din data de 20.02.2023 (fil. 5 dos nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău), s-a procedat la calificarea obiectului cauzei ca fiind contestaţie la executare, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 901 din data de 22.06.2023 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2023, instanţa a recalificat obiectul cererii ca fiind contestaţie la executare în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. -nelămurirea dispozitivului, arătând că vizează o hotărâre prin care s-a admis contestaţie la executare (în anulare- n.n)
Verificându-şi propria competenţă, Curtea de Apel Bacău a constatat că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia la executarea ce are ca obiect vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.
În cauză, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 139 din data de 16.02.2023, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 110/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017.
A desfiinţat, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 217/20.02.2022 a Judecătoriei Bacău, respectiv numai în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A.
A repus în individualitate pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare în pedepse componente:
- 1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
2. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., pe o perioadă de 1 an;
- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
A fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. şi art. 154 lit. d) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Deciziei penale nr. 110/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, care nu sunt contrare prezentei decizii, inclusiv pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen.
Totodată, au fost anulate formele de executarea, în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A. şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare în temeiul prezentei decizii.
Curtea a observat că, prin Decizia penală nr. 110/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/2017, ce a format obiectul analizei în contestaţie în anulare, instanţa învestită cu soluţionarea apelului a dispus:
I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. admiterea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 217 din 20.02.2020 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2017.
S-a desfiinţat sentinţa penală în ceea ce priveşte latura penală referitoare la inculpatul A., reţinând cauza spre rejudecare şi, pe fond:
În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la:
1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
2. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 1 an.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1), (3) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele principale aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul 45 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 45 alin. (3) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea adăugării pofilelor genetice în SNDGJ.
II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În continuare, Curtea de Apel Bacău a constatat că, în cauză, prin decizia pronunţată în apel nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la deducerea vreunei perioade executate, fie prin arest provizoriu, fie prin arest preventiv sau în alt mod.
De altfel, abia prin Sentinţa penală nr. 1238/21.10.2022 emisă de Judecătoria Bacău s-a admis contestaţia la executare, fiind scăzută din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 217/20.02.2020 pronunţată de Judecătoria Bacău, perioadă deja executată de la 16.04.2022 la 13.05.2022, prin arest provizoriu în Estonia, în vederea predării către România.
Or, la momentul la care Curtea de Apel Bacău a judecat contestaţia în anulare, instanţa s-a raportat la aceleaşi date pe care le-a avut în vedere şi instanţa de apel, atunci când a judecat apelul, dată la care nu era pronunţată Sentinţa penală nr. 1238/21.10.2022 emisă de Judecătoria Bacău.
Totodată, s-a avut în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., potrivit căreia, înţelesul sintagmei "împiedicare la executare" se referă la intervenţia unor cauze legale care opresc executarea, având drept consecinţă imposibilitatea punerii în executare a hotărârii sau a continuării executării hotărârii judecătoreşti, în timp ce prin "nelămurire" se înţelege neclaritatea sau imprecizia dispozitivului, ca parte a hotărârii ce urmează să fie pusă în executare (ÎCCJ, completul de 5 judecători, Decizia penală nr. 81/2017, www.x.ro).
Or, nededucerea unei perioade de arest provizoriu din durata pedepsei aplicate nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele legale menţionate, reprezentând, în opinia Curţii o omisiune ce poate fi înlăturată pe calea contestaţiei la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. care reglementează în mod expres posibilitatea promovării unei astfel de contestaţii în situaţia în care se invocă o cauză de micşorare a pedepsei, ori deducerea unei perioade deja executate prin arest provizoriu în Estonia se încadrează în această noţiune.
În concluzie, constatând că, în cauză, nu există nicio nelămurire cu privire la dispozitivul ce se execută, ci se invocă constatarea existenţei unei cauze de micşorare a pedepsei ce atrage competenţa instanţei de executarea de la locul de deţinere al condamnatului la momentul formulării cererii, Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi în baza art. 50 din C. proc. pen. şi art. 598 alin. (1) lit. d), alin. (2) teza I din C. proc. pen. rap. la art. 597 alin. (6) din C. proc. pen. a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei contestaţii la executare, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 18 septembrie 2023, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 28 septembrie 2023.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Bacău şi Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bacău, pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este contestaţia la executare formulată de Penitenciarul Târgu Ocna, prin care a solicitat ca instanţa să dispună, în condiţiile legii, cu privire la situaţia persoanei condamnate A., având în vedere Decizia penală nr. 139 din 16.02.2023 a Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 110 din data de 04 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău şi au fost reindividualizate pedepsele aplicate acestuia, Penitenciarul Târgu Ocna având nelămuriri cu privire la ceea ce este de executat.
Pe cale de consecinţă, analizând cauza prin raportare la motivele contestaţiei formulate, Înalta Curte apreciază că, în fapt, se solicită o lămurire a hotărârii ce se execută, în sensul clarificării situaţiei juridice a condamnatului A., motivat de existenţa unor neclarităţi cu privire la perioada pe care acesta a executat-o în arest provizoriu pe teritoriul Estoniei, aspecte ce se circumscriu cazului de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte reţine că relevant sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei este titlul împotriva căruia s-a formulat contestaţia la executare privind pe condamnatul A., respectiv Decizia penală nr. 139 din 16.02.2023 a Curţii de Apel Bacău.
Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
Dispoziţiile art. 598 alin. (2) prevăd că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Astfel cum rezultă din prevederile legale menţionate, în cazul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. legiuitorul a consacrat o competenţă exclusivă de soluţionare în favoarea instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută. În speţă, contestaţia la executare formulată vizează lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 139 din 16.02.2023 a Curţii de Apel Bacău astfel, că această instanţă este competentă a soluţiona cauza, fiind cea care a pronunţat decizia în baza căreia s-a emis mandatul de executare.
De asemenea, dispoziţiile art. 110 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3246 din 22.12.2022 prevăd că cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. vor fi repartizate completului de judecată ce a pronunţat hotărârea atacată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curţii de Apel Bacău, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curţii de Apel Bacău, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A. în sumă de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.
GGC - ED