Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin referatul din 07.06.2023 întocmit de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Tribunalul Suceava, secţia penală pentru a dispune, dacă se impune, scăderea din pedeapsa de 6 ani şi 660 zile de închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin Sentinţa penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2020, a zilelor considerate ca executate suplimentar în urma cazării în condiţii necorespunzătoare acordate în baza Legii nr. 169/2017.
Prin Sentinţa penală nr. 233 din 12.10.2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu.
În baza art. 50 rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 8/2019 a Î.C.C.J. - RIL, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect contestaţie la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava privind pe persoana condamnată A., deţinută în Penitenciarul Iaşi, căreia i s-a aplicat prin Sentinţa penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020, desfiinţată, în parte, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 542 din 13.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, pedeapsa de 6 ani şi 660 zile de închisoare, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia penală.
Pentru a dispune această soluţie, Tribunalul Suceava a notat că, Biroul Executări Penale a sesizat instanţa cu o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., la solicitarea Penitenciarului Bucureşti - Rahova, trimisă Tribunalului Suceava cu adresa din 31.05.2023, referitor la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 336 din 13.05.2022 emis de Tribunalul Suceava, în baza Sentinţei penale nr. 276 din 30.07.2021, privindu-l pe A.
S-a mai reţinut de către instanţa sesizată că, potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, cu privire la competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 "competenta soluţionării cererii prin care o persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsa rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.".
S-a mai notat că, în conformitatea art. 598 alin. (2) C. proc. pen.:
"În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1) - (5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere; în acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare.
Aşadar, s-a concluzionat că, pentru cazul prevăzut la lit. d) al art. 597 C. proc. pen., contestatorul se poate adresa cu cererea privind contestaţia la executare instanţei de executare, potrivit art. 597 alin. (1) C. proc. pen., dacă este o persoană liberă, ori instanţei corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere unde cel condamnat execută pedeapsa, potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen.
Tribunalul Suceava a susţinut că, în această materie, competenţa teritorială, însă, este una absolută, exclusivă şi nu alternativă. Stabilirea instanţei competente depinde, pe de o parte, de starea în care se găseşte condamnatul la momentul formulării cererii, în libertate sau în stare de deţinere, iar pe de altă parte, de forma de executare a pedepsei.
De altfel, din cuprinsul prevederilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că intenţia legiuitorului în reglementarea instanţei competente a fost asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, impusă şi de asigurarea prezenţei condamnatului la şedinţa de judecată, textul neinstituind o competenţă alternativă. Prin urmare, dacă la momentul formulării cererii condamnatul este în stare de deţinere, competenţa de soluţionare a cererii nu va aparţine instanţei de executare, ci instanţei corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Întrucât contestatorul se afla la momentul formulării prezentei contestaţii la executare, 07.06.2023, în executarea pedepsei în Penitenciarul Bucureşti - Rahova Tribunalul Suceava a apreciat că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, astfel că solicitarea formulată în cauză a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia penală, ca instanţă egală în grad instanţei de executare şi în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere al condamnatului. Cu privire la acest din urmă aspect, a fost avută în vedere decizia RIL nr. 15/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că, instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Or, cum potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, cu privire la cererea prin care o persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, aceasta se poate face pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că la data formulării prezentei contestaţii la executare, persoana condamnată A. se afla în executarea pedepsei în Penitenciarul Bucureşti - Rahova, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Suceava.
Prin Sentinţa penală nr. 1322 din 06.1.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 47 C. proc. pen. a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.
În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei penale având ca obiect contestaţia la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava, cu privire la intimatul condamnat A. , în favoarea Tribunalului Suceava, secţia penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Suceava şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a notat că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa textelor de lege şi a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii şi lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestaţii la executare în baza acestui temei (de exemplu, existenţa nelămuririi în privinţa perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă, sau menţiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracţiunii, fără ca acestea să fie identificate). Pe calea contestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.
S-a apreciat că, în cauză, judecătorul delegat cu executare, în realitate, a solicitat instanţei de executare să aprecieze dacă din pedeapsa de 6 ani şi 660 de zile se impune deducerea unui număr de 78 de zile considerate ca executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017, anterior liberării condiţionate de care intimatul condamnat a beneficiat la data de 14 ianuarie 2020.
În concluzie, contrar aspectelor susţinute în motivarea soluţiei de declinare a competenţei, Tribunalul Bucureşti a arătat că în cauză nu se poate reţine existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei, astfel încât în mod întemeiat judecătorul delegat în cadrul Biroului Executări Penale a apreciat că temeiul de drept incident pentru exercitarea contestaţiei la executare este cel reglementat de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de executare fiind singura care poate aprecia dacă există o cauză de micşorare a pedepsei sau dacă se impune modificarea menţiunilor existente pe mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Analizând motivele de fapt şi de drept invocate, Tribunalul Bucureşti a constatat că prin prezenta contestaţie la executare sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, neexistând niciun motiv pentru a reţine competenţa în primă instanţă a Tribunalului Bucureşti.
Cât priveşte decizia RIL a ICCJ nr. 8/2019, Tribunalul Bucureşti a considerat că, această soluţia de unificare a practicii judiciare se referă la cererile formulate de persoanele private de libertate prin care acestea solicită acordarea zilelor compensatorii, iar nu la cererile formulate de judecătorul delegat în cadrul Biroului executări penale al instanţei de executare.
În acelaşi timp, s-a reţinut că Tribunalul Suceava este prima instanţă sesizată, iar dincolo de temeiul de drept menţionat în susţinerea solicitării (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), o interpretare în baza căreia cererile formulate de judecătorul delegat în cadrul biroului executări penale al instanţei de executare ar trebui declinate în favoarea instanţelor în a căror rază se află locul de detenţie, ar conduce la modificarea regulilor de competenţă teritorială stabilite de art. 554 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului, s-a observat că, prin Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a statuat că "instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".
Sub acest aspect, s-a reiterat că în cauză, actul de sesizare nu este o cerere a persoanei condamnate, ci o cerere a Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Suceava prin care se solicită rezolvarea unei nelămuriri cunoscute de instanţa de executare la data pronunţării soluţiei puse în executare, respectiv faptul că intimatul condamnat fusese liberat condiţionat la data de 14 ianuarie 2020 şi beneficiase de un număr de 78 de zile considerate ca executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.
Prin urmare, în opinia judecătorului delegat care a sesizat instanţa de executare, o asemenea dispoziţie, putea figura chiar în dispozitivul soluţiei de condamnare, în materia deducerii perioadei considerate ca executate.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Suceava, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A., Înalta Cure constată, în temeiul art. 51 C. proc. pen., că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Prin adresa din 31.05.2023, aflată la dosarul Tribunalului Suceava, Penitenciarul Bucureşti - Rahova a sesizat judecătorul delegat cu executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Tribunalului Suceava cu o cerere prin care s-a solicitat, în esenţă, să se comunice dacă se impune scăderea din pedeapsa cu închisoarea aplicată deţinutului A. (aflat în executarea MEPÎ nr. 336/13.05.2022 emis de Tribunalul Suceava) a zilelor considerate ca executate suplimentar în urma cazării în condiţii de detenţie necorespunzătoare, acordate în baza Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
La data de 07.06.2023 pe rolul Tribunalului Suceava a fost înregistrată sesizarea judecătorului delegat la Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanţe care, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat instanţei să analizeze situaţia condamnatului A. sub aspectul celor sesizate de Penitenciarul Bucureşti - Rahova, respectiv dacă se impune scăderea din pedeapsa de 6 ani şi 660 zile de închisoare aplicată persoanei condamnate prin Sentinţa penală nr. 276 din 30.07.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020 a zilelor considerate suplimentar în urma cazării în condiţii de detenţie necorespunzătoare acordate în baza Legii nr. 169/2017.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia pot fi soluţionate doar incidente ivite cu ocazia punerii în executare şi, respectiv, pe parcursul executării unei hotărâri judecătoreşti penale.
Conform dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Cazul de contestaţie la executare prevăzut de lit. c) a art. 598 alin. (1) C. proc. pen., reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale.
Nelămuririle cu privire la hotărârea judecătorească ce se execută nu privesc chestiuni ce pot fi remediate prin procedura îndreptărilor erorilor materiale sau a înlăturării unor omisiuni vădite, ci alte omisiuni decât cele reglementate expres de dispoziţiile art. 279 C. proc. pen., care însă nu privesc aspecte de fond şi nu pun în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte cazul legal de contestaţie la executare prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., pentru a fi incident, este necesar ca împiedicarea la executare să aibă caracter definitiv şi nu vremelnic. Semnificaţia pe care o are noţiunea de "împiedicare" este aceea de a înfrâna, de a opri, de a ţine în loc, ceea ce, în cazul dispoziţiei legale anterior menţionată, înseamnă ca executarea să nu poată avea loc nici în prezent şi nici la o dată ulterioară.
Ultimul caz de contestaţie la executare reglementat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., vizează situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (întrucât a intervenit amnistia, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fi au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau se execută. Această ultimă ipoteză "orice cauză de micşorare a pedepsei" cuprinde apariţia unei împrejurări ulterioare ce produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiaşi sancţiuni penale.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, în raport de conţinutul concret al sesizării formulate de Penitenciarul Bucureşti - Rahova, se constată că interesul valorificat prin actul de sesizare tinde la "micşorarea pedepsei" şi poate fi analizat de instanţă pe calea contestaţiei la executare, motivul invocat prezentând aparenţa de sustenabilitate a cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În aceleaşi sens, este şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi, care a atestat că orice cauză care tinde la micşorarea pedepsei ce se execută, se valorifică pe calea contestaţiei la executare, în considerarea cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).
Potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen.:
"dispoziţiile alin. (1) - (5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare."
Astfel cum rezultă din actele de la dosar, la momentul formulării sesizării, respectiv în data de 31.05.2023, condamnatul A., se afla în executarea pedepsei, fiind încarcerat în Penitenciarul Bucureşti - Rahova.
Prin urmare, coroborând dispoziţiile art. 597 alin. (6) C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluţionarea contestaţiei la executare cade în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere la momentul formulării sesizării, respectiv, Tribunalului Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe intimatul condamnat A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe intimatul condamnat A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.
GGC - ED