Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 579 din data de 28.11.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., rap la art. 370 C. pen. rap la art. 188 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu partea civilă B. şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mica de 100 m) pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C. pen. care se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., rap la art. 342 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu partea civilă B. şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mica de 100 m) pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C. pen. care se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt săvârşite în termenul de supraveghere a pedepsei (rezultante) de 3 luni şi 6.000 RON amendă penală dispuse prin Sentinţa penală nr. 316/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin necontestare la data de 12.02.2019, sentinţe prin care au fost contopite pedeapsa închisorii de 3 luni din Sentinţa penală nr. 2579/16.05.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1264/21.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara şi cea de 6.000 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 3759/19.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1303/03.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara, ambele cu amânarea aplicării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., s-au menţinut dispoziţiile privind revocarea amânării şi aplicarea pedepselor din Sentinţa penală nr. 316/30.01.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2018, definitiva prin necontestare.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 171 din 25.03.2021, a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 879/A din 30.07.2021 a Curţii de Apel Timişoara şi prin sentinţa penală. nr. 1243 din 21.04.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1057 din 20.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 lună închisoare şi 6.000 de RON amendă penală, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1243 din 21.04.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1057 din 20.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente care au fost repuse în individualitate, astfel:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive;
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;
- pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată din Sentinţa penală nr. 2579/16.05.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1264/21.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara;
- pedeapsa de 6.000 RON amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 3759/19.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1303/03.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 1 lună închisoare şi 6.000 RON amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 171 din 25.03.2021 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 879/A din 30.07.2021 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente care au fost repuse în individualitate, astfel:
- pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de:
"trafic de droguri de mare risc în formă continuată " prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.
- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată" prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.
- pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată " prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.
- pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2579/16.05.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1264/21.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara;
- pedeapsa de 6.000 RON amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 3759/19.07.2018 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin Decizia penală nr. 1303/03.12.2018 a Curţii de Apel Timişoara.
În baza art. 88 alin. (3) C. pen., art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză cu pedepsele de: 6 ani închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 171 din 25.03.2021 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 879/A din 30.07.2021 a Curţii de Apel Timişoara cu două pedepse de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1243 din 21.04.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1057 din 20.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara şi cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 316/30.01.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2018 (3 luni închisoare şi 6.000 RON amendă penală) în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani 1 lună închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) ani şi 1 (una) lună închisoare în regim de detenţie la care s-a adăugat amenda penală de 6.000 (şase mii) RON.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), i), n) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a conduce vehicule din categoria B, dreptul de a comunica cu B. şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mica de 100 m) pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), i), n) C. pen. care se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., au fost deduse din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 23.10.2019, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 24.10.2019 până în data de 19.12.2020, durata reţinerii de 24 ore din 20.02.2015 până în 21.02.2015 (dispusă în Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Timişoara prin Sentinţa penală nr. 316/30.01.2019), durata arestului preventiv din data de 02.07.2021 până în data de 20.10.2021, dispusă în prezentul dosar, precum şi perioada executată din data de 20.10.2021 la zi.
S-a dispus anularea Mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 215/2021 al Tribunalului Timiş şi nr. 1322/2021 al Judecătoriei Timişoara şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta hotărâre.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a pistolului cu glonţ, fără marcă, calibru 7,65 mm, precum şi a unui număr de cinci cartuşe cu glonţ formate din tub cartuş şi proiectile ce au fost depuse la IPJ Timiş - S.CJ.S.E.O cu dovada seria x din data de 12.03.2020.
În baza art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă B..
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5.000 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 3.500 RON în cursul camerei preliminare şi a judecăţii.
II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - S.T. Timişoara, inculpatul A. şi partea civilă B..
Prin Decizia penală nr. 202/A din data de 15.03.2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 579 din data de 28.11.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - S.T. Timişoara şi apelantul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecându-se cauza:
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 370 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
În baza art. 88 alin. (3) C. pen., art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză cu pedepsele de: 6 ani închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 171 din 25.03.2021 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 879/A din 30.07.2021 a Curţii de Apel Timişoara cu două pedepse de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1243 din 21.04.2021 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 1057 din 20.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara şi cu pedepsele din Sentinţa penală nr. 316/30.01.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/2018 (3 luni închisoare şi 6.000 RON amendă penală) în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 5 ani şi 5 luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie la care a adăugat amenda penală de 6.000 (şase mii) RON.
Au fost menţinute celelalte prevederi ale sentinţei penale apelate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a constat, în esenţă, în aceea că fapta inculpatului A. care, în data de 10.09.2019, a încercat să-l determine pe numitul C. ca acesta, împreună cu D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B. de la publicaţia on-line "G.", scop pentru care i-a predat lui C., în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc scurtă, semiautomată, cu ţeava ghintuită, calibrul 7.65 mm cu seria x, în stare de funcţionare, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi arma astfel furnizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor, prevăzută de art. 370 alin. (1) rap la art. 188 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2019 i-a predat inculpatului H.. în vederea depozitării, o armă de foc scurtă, semiautomată, cu ţeava ghintuită, calibrul 7,65 mm cu seria x, în stare de funcţionare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (1) C. pen.
III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat I. la data de 21.03.2023, .
Prin cererea formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocatul faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, a arătat că în mod greşit, cu aplicarea eronată a legii, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 370 C. pen. (încercarea de determinare a săvârşirii unei infracţiuni) şi art. 342 alin. (1) C. pen. (nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor), în conţinutul lor concret faptele săvârşite nefiind prevăzute de legea penală.
În ceea ce priveşte infracţiunea de încercare de determinare a săvârşirii unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C. pen., a arătat că o analiză a elementelor constitutive ale infracţiunii relevă faptul ca obiectul juridic special al acesteia vizează relaţiile sociale care ocrotesc o convieţuire paşnică fundamentată pe respectarea ordinii de drept, fiind sancţionate încercările de constrângere şi corupere exercitate în vederea săvârşirii unor fapte penale grave.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, iar subiectul pasiv principal al infracţiunii este Statul, doar în mod secundar subiect pasiv al infracţiunii fiind persoana asupra căreia se exercită constrângerea sau coruperea.
Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de încercare a determinării săvârşirii unei infracţiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani.
Pentru existenţa infracţiunii, legea impune condiţia ca aceasta să fie săvârşită prin constrângere sau corupere. Ca atare, simplul îndemn la comiterea unei infracţiuni, neurmat de punerea în executare, nu constituie infracţiune în lipsa unor acte de constrângere sau corupere prin care să se încerce determinarea la săvârşirea faptei.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică, iar coruperea presupune promisiunea sau oferirea de bani sau foloase pentru a determina comiterea faptei.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, iar legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă a infracţiunii presupune ca autorul faptei să acţioneze cu vinovăţie manifestată sub forma intenţiei directe, din moment ce se urmăreşte un anume scop, acela ca persoana determinată prin constrângere sau corupere să comită o anumita infracţiune.
A arătat că din analiza elementelor mai sus menţionate se observă faptul ca din probele administrate nu rezultă că ar fi avut loc faptic o activitate de încercare de determinare la săvârşirea unei infracţiuni de omor, în condiţiile prevăzute de art. 370 C. pen.
A considerat că intenţia autorului faptei, de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor, trebuie sa rezulte în mod clar şi neechivoc din materialul probator administrat, nefiind suficientă doar analizarea atitudinii manifestate cu privire la potenţiala victimă de către autorul încercării de instigare, promisiunea unei recompense ulterioare, sau instrumentul cu potenţial letal pus la dispoziţia instigatului.
Chiar daca s-ar conchide că inculpatul a manifestat în diverse ocazii faţă de numitul B. o atitudine marcată prin afirmaţii referitoare la suprimarea vieţii acestuia şi chiar dacă ar fi pus la dispoziţia numitului C. un instrument cu potenţial letal, aceste elemente nu se află în acea legătură de interdependenţă necesară pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 370 C. pen.
Faptul că a făcut de mai multe ori afirmaţia că îl va ucide pe numitul B. nu înseamnă că o astfel de intenţie a fost vreodată una reală, care să depăşească limitele unei simple refulări verbale a inculpatului, ca urmare a stresului şi disconfortului psihic suferit în urma menţionării sale în repetate articole de presă scrise de jurnalist. Solicitarea adresată altor persoane în sensul agresării jurnalistului nu înseamnă că inculpatul a urmărit comiterea împotriva acestuia a unei infracţiuni de omor.
De asemenea, faptul că ar fi predat respectivelor persoane un pistol, ca instrument cu potenţial letal, nu înseamnă ca a solicitat să fie folosit potenţialul letal al armei, în sensul suprimării vieţii unei persoane, arma putând fi remisă doar cu titlu de recompensă sau putând fi deopotrivă folosită şi doar în scopul ameninţării şi paralizării în plan psihic a încercărilor de opoziţie a victimei.
Ca atare, fapta efectiv săvârşită nu poate fi privită ca o solicitare de săvârşire a unei infracţiuni de omor, aspect esenţial în aprecierea existentei sau nu a faptei prevăzute de art. 370 C. pen., sub aspectul limitelor de pedeapsă necesare în ce priveşte infracţiunea la a cărei săvârşire s-a încercat a se determina, astfel încât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune.
În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. (nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor), deşi prin Raportul de expertiză genetică judiciară nr. 793/A15/2020 s-a stabilit că "în amestecul de profile genetice prelevate de pe manşonul pistolului se regăsesc profilele genetice aparţinând numiţilor A., C. şi D.", simpla regăsire a ADN-ului unei persoane pe o armă nu pot conduce în mod automat la concluzia că respectiva armă a fost deţinută sau folosită de persoana în discuţie.
Cât timp în cauza de faţă nu s-a stabilit dacă ADN-ul inculpatului putea fi depistat pe manşonul pistolului şi în urma unei transmiteri indirecte, ca efect al unei strângeri de mână avute cu numitul C. (denunţătorul deţinător al armei şi cel care a predat-o organelor de urmărire penală), care ulterior a ţinut în mână arma respectivă, aceasta este o împrejurare ce face să nu fie îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de deţinere a unei arme letale, fără drept, faptă pe care inculpatul a contestat-o în permanenţă.
Dispoziţiile art. 342 alin. (1) C. pen. incriminează, raportat la speţa de faţă, doar acţiunea efectivă de deţinere a unei arme letale, fără drept, acţiune de deţinere care nu rezultă că ar fi fost săvârşită de către inculpat decât prin prisma depistării unor urme ale profilului inculpatului ADN pe manşonul pistolului.
Respectivele urme ADN pot fi însă transmise şi în mod indirect, cât şi în mod direct, prin atingere accidentală ce nu presupune însă o activitate de deţinere, singura aptă să fundamenteze acuzaţia ce i se aduce, astfel încât în realitate actele ce îi sunt imputate nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune.
IV. Prin încheierea din 17.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 202/A din data de 15.03.2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, apreciindu-se că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.
V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 17.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, două aspecte, respectiv:
1) infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C. pen. există doar dacă încercarea de a determina o persoană să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se realizează prin constrângere sau corupere, aspect care nu poate fi reţinut în prezenta cauză;
2) nu sunt întrunite elementele de tipicitate a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen. în contextul în care simpla regăsire a ADN-ului unei persoane pe o armă nu poate conduce în mod automat la concluzia că respectiva armă a fost deţinută sau folosită de persoana în discuţie.
În ceea ce priveşte prima critică, respectiv ca fapta pentru care a fost condamnat, încadrată în infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, reglementată de art. 370 C. pen., nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte reţine:
Constituie infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C. pen.: Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că elementul material al acestei infracţiuni implică existenţa unei acţiuni de încercare de a determina o persoană să comită o infracţiune, iar pentru realizarea condiţiilor de tipicitate, elementul material implică întrunirea anumitor cerinţe şi anume:
- încercarea de a determina o persoană să săvârşească o infracţiune să se realizeze prin constrângere sau corupere;
- este imperios necesar ca activitatea de determinare să vizeze comiterea unei infracţiuni de o gravitate sporită pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
În ceea ce priveşte mijloacele specifice instigării calificate, constrângerea presupune existenţa unor violenţe fizice (constrângere fizică/materială) sau morale/psihice (constrângere morală), iar coruperea implică promisiunea sau oferirea de bani sau alte bunuri ori foloase pentru a determina comiterea faptei.
Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii conduce la lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii.
În esenţă, chestiunea invocată de inculpat şi care în viziunea acestuia conduce la neprevederea faptei în legea penală este reprezentată de lipsa constrângerii sau a coruperii, aspect ce urmează a fi analizat de instanţa supremă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în raport de situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.
Pornind de la această premisă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, constatând că fapta inculpatului A. care, în data de 10.09.2019, a încercat să-l determine pe numitul C. ca acesta, împreună cu D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B. de la publicaţia on-line "G.", scop pentru care i-a predat lui C., în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc scurtă, semiautomată, cu ţeava ghintuită, calibrul 7.65 mm cu seria x, în stare de funcţionare, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi arma astfel furnizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor, prevăzută de art. 370 alin. (1) rap la art. 188 C. pen.
Prin urmare, Înalta Curte, în raport de această situaţie de fapt şi de critica inculpatului, va analiza dacă acţiunea acestuia realizează corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poată fi încadrată în elementul material al infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
Analizând cele statuate prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat unele dintre activităţile incriminate şi că acestea au constat în acţiuni de corupere a numiţilor C., D. şi E., în sensul că le-a promis acestora că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar şi le va face cadou şi arma astfel furnizată.
Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului de a promite unor potenţial agresori că îi va recompensa financiar şi le va remite, cu titlu de cadou, arma furnizată pentru comiterea infracţiunii, realizează condiţia esenţială criticată de recurent, respectiv ca activitatea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni (infracţiunea de omor în speţa de faţă) să se realizeze prin una dintre modalităţile reglementate de actul de incriminare constrângere sau corupere.
Aşadar, sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în acţiunea de corupere a numiţilor C., D. şi E. Cristian, respectiv prin oferirea unor sume de bani şi a unui pistol, pentru ca aceştia să săvârşească infracţiunea de omor împotriva numitului B., infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului de a încerca să-i determine pe numiţii C., D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B., promiţându-le că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar şi le va face cadou arma furnizată în scopul precizat, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C. pen., în varianta comiterii prin corupere.
Dincolo de analiza acestor chestiuni care vizează examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că inculpatul, sub protecţia oferită, de cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tinde la reaprecierea situaţiei de fapt şi la reinterpretarea materialului probator în vederea exonerării de la răspunderea penală.
Referitor la cea de-a doua critică, Înalta Curte reţine că, deşi se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., în realitate, se pune în discuţie standardul probatoriu şi reaprecierea situaţiei de fapt, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate pe această cale.
În plus, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.
Ca atare, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
O nouă reapreciere a probelor de către instanţa de casaţie ar transforma calea extraordinară de atac a recursului în casaţie într-un apel deghizat, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalităţii legii procesual penale, autorităţii de lucru judecat, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că inculpatul-recurent a invocat numai formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar faptele acestuia, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 371 C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.
În raport de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 202/A din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 202/A din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.
GGC - NN