Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 62/28.06.2021, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în baza disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, faptă prevăzută de - art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) ipoteza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea fără vinovăţie a infracţiunii de fals intelectual, prev. art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpata D., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, faptă prevăzută de: art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de APIA.
A fost lăsată nesoluţionata acţiunea civilă formulată de UAT Răstoaca.
S-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile, aflate în proprietatea inculpaţilor, dispuse prin Ordonanţele din 19.12.2017.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Prin Decizia penală nr. 504/A din 25.04.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 62/28.06.2021 a Tribunalului Vrancea, iar în rejudecare,
A înlăturat dispoziţiile privind achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale din 15.05.2009, 10.05.2014 şi 04.06.2014).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale din 15.05.2009, 10.05.2014 şi 04.06.2014), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 397 şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 18.738,64 RON către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - comuna Răstoaca, judeţul Vrancea, reprezentând prejudiciu rămas neachitat din prejudiciul total de 47.738,64 RON produs prin săvârşirea infracţiunii mai sus arătate.
A modificat temeiul dispoziţiilor privind achitarea inculpaţilor A. , B. , C. şi a inculpatei persoană juridică D. (înfiinţată prin încheierea nr. 28/13.05.2009 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, cu sediul în comuna Răstoaca, judeţul Vrancea (la domiciliul lui A.), fără antecedente penale, având reprezentanţi legali desemnaţi prin Hotărârile Adunării Generale pe E./C. în calitate de preşedinte), pentru celelalte infracţiuni deduse judecăţii, în privinţa cărora se menţine soluţia de achitare, în sensul reţinerii prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen. în locul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind respingerea ca neîntemeiate a pretenţiilor civile formulate de APIA şi, în rejudecare, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind ridicarea măsurilor asiguratorii şi, în baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile, aflate în proprietatea inculpaţilor dispuse, prin Ordonanţele din 19.12.2017.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei penale nr. 62/28.06.2021 a Tribunalului Vrancea.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie PÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, la data de 09.05.2023.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, PÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi a arătat, în esenţă, că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 43 8 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale din 15.05.2009, 10.05.2014 şi 04.06.2014), motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
A considerat că instanţa a procedat în mod greşit, întrucât a apreciat că actele de procedură îndeplinite în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018 nu şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie şi nu a constatat că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
Pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., imputată inculpatului B. şi sancţionată cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni (limitele prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. fiind închisoarea de la 2 la 7 ani, majorate cu o treime conform art. 132 din Legea nr. 78/2000) - termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art, 154 alin. (1) lit. c) C. pen.
Potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., aceste termene încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Astfel, la data de 04.06.2014 a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., care s-ar fi împlinit la data de 03.06.2022, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen.
Prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi, ulterior, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv. Potrivit art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 "prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă". Prin urmare, termenul de prescripţie a fost suspendat timp de 60 zile, cât a durat starea de urgenţă instituită pe teritoriul României şi acesta s-ar fi împlinit la data de 03.08.2022.
A arătat că, în cauză, în cursul urmăririi penale, au fost efectuate multiple acte de urmărire, inclusiv acte ce au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor, acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie, în conformitate cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297, publicată în 26 aprilie 2018, şi respectiv nr. 358, publicată în 09.06.2022.
Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, faţă de inculpatul B., dar şi faţă de ceilalţi inculpaţi, termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost întrerupt la data de 11.09.2017, după aducerea la cunoştinţa acestora a calităţii de suspect, urmare a emiterii ordonanţei de continuare a urmăririi penale.
A susţinut că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR, este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.
A arătat că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Faţă de aspectele menţionate, a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea Deciziei penale nr. 504/A/25.04.2023, pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi cu privire la încetarea procesului penal faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire a art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (acte materiale din 15.05.2009, 10.05.2014 şi 04.06.2014), şi să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, cu privire la inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii menţionate.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07 iunie 2023.
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 504/A din data de 25 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1 şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 25.10.2023, cu citarea părţilor şi asigurarea apărării.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, parchetul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului B. valorificată prin decizia recurată constă în aceea că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la datele de 15.05.2009, 10.05.2014 şi 04.06.2014, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de primar al comunei Răstoaca, a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte, prin încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la atribuţiile şi competenţele primarului, producând astfel o pagubă Consiliului local al comunei Răstoaca în sumă totală de 47.738,64 RON.
În ce priveşte cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, instanţa de apel a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia CCR nr. 358/2022, deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
În speţă, Curtea de Apel Galaţi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă la data de 04.06.2014.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel, respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în data de 03.06.2022.
Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se reţine că prin cererea de recurs în casaţie s-a solicitat aceasta în considerarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, precum şi în C-107/23.
Cu privire la argumentul parchetului referitor la hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23, reamintim că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8, pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare din data de 13 iulie 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.
Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.
În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23, (parag. 95 - 125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).
Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
Înalta Curte reţine totodată că principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat primează atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
În limitele procesuale menţionate, instanţa de recurs în casaţie constată că, raportat la perioadele în care a fost săvârşită infracţiunea de abuz în serviciu prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată decizia penală recurată, ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 504/A din data de 25 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchet, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 504/A din data de 25 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B..
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2023.
GGC - NN