Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 11 din 09.03.2021, Judecătoria Cornetu a dispus în temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii urmând a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii dispunându-se a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului, dispunând ca prin sentinţă inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată în cuantum de 4 luni, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului prin hotărâre, acestuia fiindu-i interzisă ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin hotărâre, acestuia fiindu-i interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedepsele accesorii urmând a fi executate dacă pedeapsa principală devine executabilă.
În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., termen care se calculează de la data când hotărârea rămâne definitivă.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a pus în vedere inculpatului A., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
A dispus ca hotărâre să se comunice la data rămânerii definitive Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile la una dintre următoarele instituţii: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii Obregia, ce se va stabili de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 C. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D. şi E. şi a obligat inculpaţii F. şi A. în solidar cu persoanele responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. la plata către aceştia a următoarelor sume:
- 17.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă B..
- 17.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă C..
- 12.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă D..
- 12.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă E..
la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data achitării efective a sumelor de bani.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă B.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă C.,
A respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D. şi E. împotriva inculpatului I..
În temeiul art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a obligat inculpatul F. în solidar cu S.C. H. S.R.L., la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părţile civile, reprezentând onorariu avocat şi onorarii expertize (suma de 1.325 RON către partea civilă B. şi suma de 75 RON către fiecare din părţile civile C., D. şi E.).
În temeiul art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a obligat inculpatul A., în solidar cu S.C. G. S.R.L., la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părţile civile, reprezentând onorariu avocat şi onorarii expertize (suma de 1.325 RON către partea civilă B. şi suma de 75 RON către fiecare din părţile civile C., D. şi E.).
A respins ca neîntemeiată cererea părţilor civile de obligare a inculpatului I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de acestea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., şi alţii.
Prin Decizia penală nr. 465/A din 16.03.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi părţile responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. împotriva Sentinţei penale nr. 11/09.03.2021 pronunţate de Judecătoria Cornetu.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii F. şi A., de părţile civile J., D., C. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 11/09.03.2021 pronunţate de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2019.
A desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, în fond, rejudecând:
I. Latura penală a cauzei
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente (2 ani şi 6 luni închisoare- infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., 1 an închisoare - infracţiunea prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., sporul de 4 luni închisoare).
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale (împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale).
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la pronunţarea deciziei, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la pronunţarea deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii urmând a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., termen care se calculează de la data când pronunţării deciziei.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a pus în vedere inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile la una dintre următoarele instituţii: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, ce se va stabili de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 C. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.
A înlăturat dispoziţia primei instanţe de prelevare, conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
II. Latura civilă a cauzei
În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D. şi E. şi i-a obligat pe inculpaţii F., A. în solidar cu persoanele responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. la plata către aceştia a următoarelor sume:
- 35.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă B..
- 35.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă C..
- 25.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă D..
- 25.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale către partea civilă E..
la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data pronunţării deciziei şi până la data achitării efective a sumelor de bani.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă B.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă C..
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.
În temeiul art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., în raport cu soluţia dată şi având în vedere culpa procesuală, a obligat fiecare partea responsabilă civilmente- S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. la plata sumei de câte 500 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, în parte.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L..
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. au solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva deciziei instanţei de apel, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, urmând ca instanţa să constate greşita aplicare a normelor de drept material în prezenta cauză, cu consecinţa casării hotărârii atacate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Au arătat că infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi infracţiunea de ucidere din culpă prezintă o relaţie cauzală de interdependentă, existenta primei infracţiuni reprezentând totodată forma agravată a celei de-a doua.
Astfel, forma agravată a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen., constând în nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, împrumută, în cazul concret dedus judecăţii, elementul material al infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., dată fiind teza finală a art. 192 alin. (2) C. pen. care impune reţinerea unui concurs de infracţiuni, în măsura în care nerespectarea dispoziţiilor privind efectuarea unei activităţi reprezintă infracţiune separată, aşa cum s-a reţinut în prezenta cauză.
Pentru ca infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă să se realizeze sub aspectul laturii obiective, este necesar să ia naştere un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, aceasta reprezentând urmarea imediată a infracţiunii.
Au arătat că acţiunile inculpatului A. nu au fost de natură să creeze un pericol iminent de accident, respectiv o situaţie reală, concretă, actuală, concretă, căreia să îi lipsească doar prilejul declanşator, în sensul art. 350 C. pen., în raport de modul concret de producere al accidentului de muncă din data de 31.08.2015, lipsind astfel condiţia esenţială ataşată elementului material al infracţiunii,
Această concluzie este susţinută de modul de producere a evenimentului din 31.08.2015, cât şi de întreruperea lanţului cauzal al acţiunilor care s-au succedat şi contribuit la producerea urmării imediate.
Fără a contesta soluţia de achitare în privinţa inculpatului I., au subliniat că lanţul cauzal a fost stabilit eronat de instanţele de fond, câtă vreme s-a concluzionat în sensul nevinovăţiei inculpatului I., adică persoana care a verificat instruirea SSM efectuată de inculpatul A., implicit rezultând că şi acesta din urmă inculpat este nevinovat, atâta timp cât se constată să instructajul SSM al angajaţilor a fost efectuat corect şi complet.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât persoanei responsabile de verificarea efectuării instructajului SSM nu i se poate imputa o încălcare a obligaţiilor de serviciu ori a obligaţiilor legale, cu atât mai mult nu ar fi echitabilă o atare învinuire a inculpatului A..
Complementar, apărarea a arătat că din lanţul cauzal stabilit de acuzare lipsesc acţiunile gestionarului K..
Astfel, din cuprinsul fişelor de post rezulta faptul că K. era responsabilul direct a lui F. şi L., gestionarul având atribuţii de SSM, coordonare şi control al desfăşurării activităţii din depozitul G., aspectul fiind confirmat şi de către martori pe parcursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, dar şi în faţa ITM.
Prin urmare, în aprecierea apărării, accidentul de muncă din 31.08.2015 a avut loc pe fondul erorii de manipulare şi a nerespectării instrucţiunilor SSM de către victima L., nerespectarea instrucţiunilor SSM de către stivuitoristul F., cât şi lipsa de verificare a activităţii lucrătorilor din depozit de către gestionarul K., acesta fiind primul care ar fi trebuit să verifice stivele de ţevi, cât şi să monitorizeze activitatea celor doi angajaţi, el fiind chiar persoana care a dat comanda primilor doi angajaţi.
Din această perspectivă, au subliniat că legătura de cauzalitate dintre faptele imputate lui A. şi urmarea imediată a celor două infracţiuni este întreruptă prin trei alte acţiuni concurente.
Ca o concluzie intermediară, au subliniat că toate aceste date ale situaţiei fapt demonstrează, pe de o parte, neîndeplinirea condiţiei premisă, ataşate elementului material al infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, respectiv faptul că acţiunile şefului de depozit A. nu se pliază pe tiparul abstract al noţiunii de pericol iminent de accident, astfel cum a fost precizată anterior, concomitent şi neîntrunirea condiţiilor de tipicitate a variantei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă, iar pe de altă parte, întreruperea legăturii de cauzalitate, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prin interpunerea acţiunilor gestionarului, stivuitoristului şi ale manipulantului.
Sub un alt aspect, au arătat că referitor la prima infracţiune sesizată, respectiv cea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, instanţa de control judiciar a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pedeapsa aplicată de prima instanţă fiind descontopită, în consecinţă.
Cu alte cuvinte, infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, respectiv forma agravată a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin pronunţarea unei soluţii de condamnare fată de inculpatul A..
În aceste condiţii, singura infracţiune rămasă în analiză este cea de ucidere din culpă, însă în forma tip prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.. Aşa fiind, urmează ca instanţa să observe că pentru infracţiunea de ucidere din culpă în varianta tip, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar în raport de data săvârşirii faptei, respectiv 31.08.2015, este incident termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în considerarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/25 10 2022, motiv pentru care şi fată de această infracţiune ar fi trebuit pronunţată o soluţie de încetare a procesului penal prin Decizia penală nr. 465/A/16.03.2023, având în vedere împlinirea termenului de prescripţie al infracţiunii la data de 31.08.2020.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor legii civile de drept material, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.., potrivit cărora acţiunea civilă exercitată în procesul penal se soluţionează potrivit prevederilor legii civile.
Din acest punct de vedere, s-a arătat că este de observat că ambele instanţe de fond au reţinut o culpă de 50% a victimei în producerea accidentului de muncă. Mai mult, instanţa de apel a confirmat în clar această apreciere a judecătorului primei instanţe:
"constată culpa concurentă a victimei - în mod corect reţinută, contrar criticilor formulate de părţile civile, de prima instanţă, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii (50%) (...)" .
Or, atâta vreme cât nu au intervenit elemente noi de natură probatorie în fata instanţei de apel care să dovedească suplimentar prejudiciul moral suferit de părţile civile, instanţa de control judiciar confirmând aprecierea culpei operată de instanţa de fond, au considerat că majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă de judecată este nejustificată şi încalcă dispoziţiile art. 1352 C. civ.
Ca atare, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1352 C. civ., s-a arătat că se impune cenzurarea cuantumului daunelor acordate de prima instanţă părţilor civile, în raport de gradul de culpă al victimei reţinut în producerea accidentului (50%) şi de jurisprudenţa în materie în situaţii similare (depusă în faţa instanţei de apel).
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. şi părţile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1 şi a fixat termen la data de 25 octombrie 2023.
Analizând recursurile în casaţie declarate de recurentul-inculpat A. şi părţile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Scopul recursului în casaţie este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat. Astfel, recursul în casaţie nu presupune reevaluarea situaţiei de fapt ori a forţei probante a mijloacelor de probă, ci exclude posibilitatea reformării acestor aspecte.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Ca situaţie de fapt, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, în calitate de şef de depozit (angajat G.), desemnat cu instruirea personalului ce îşi desfăşura activitatea la punctul de lucru din oraş Bragadiru, şi-a îndeplinit atribuţiile în mod necorespunzător/deficitar, iar în calitate de şef direct al inculpatului F., şi-a îndeplinit atribuţiile în mod necorespunzător, în sensul că nu a verificat/corectat activitatea acestuia, nu a verificat aşezarea/amplasarea stivelor, atribuţii ce îi reveneau conform fişei postului, toate aceste fapte contribuind la accidentarea mortală la data de 31.08.2015 a angajatului L. întrunesc trăsăturile esenţiale ale infracţiunilor de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen. şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal apreciind că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că solicitarea apărării de reţinere a infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) din C. pen. ca urmare a înlăturării infracţiunii prevăzute de art. 350 alin. (1) din C. pen., impune o schimbare a încadrării juridice, aspect ce nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casaţie.
Instanţa de recurs în casaţie nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută ori menţinută prin hotărârea atacată. Astfel, critica vizând schimbarea încadrării juridice nu poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, care permite doar o verificare a cuantumului pedepselor aplicate în raport cu limitele prevăzute de textele legale, iar nu o verificare a modului în care a fost stabilită încadrarea juridică sau în care a fost individualizată pedeapsa.
Jurisprudenţa instanţei supreme a stabilit imposibilitatea evaluării schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).
În egală măsură, nici solicitarea de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie nu poate fi evaluată în cadrul recursului în casaţie şi nu se poate circumscrie cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.. De altfel, această critică nu poate fi circumscrisă nici cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care prevede posibilitatea formulării recursului în casaţie atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, o situaţie diametral opusă celei invocate de inculpat.
Pe de altă parte, instanţa de recurs constată că, în realitate, aspectele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie pun în discuţie reformarea situaţiei de fapt şi evaluarea forţei probante a mijloacelor de probă ce au stat la baza soluţiei de condamnare, aspecte ce nu pot fi reformate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac. Invocarea declaraţiilor de martori din cursul cercetării judecătoreşti ori a ITM nu poate avea o greutate şi nu pot susţine calea de atac în condiţiile imposibilităţii evaluării probatoriului în procedura pendinte.
Astfel, Înalta Curte reţine că inculpatul critică baza factuală reţinută de instanţa de apel în mod definitiv, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile de achitare. În acest sens, se reţine că apărarea inculpatului cu privire la situaţia similară cu a inculpatului I. nu poate fi evaluată în procedura pendinte, aceasta vizând, în realitate, situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de fond şi apel.
Instanţa de recurs constată că potrivit art. 192 alin. (2) din C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Se reţine că existenţa formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) teza I din C. pen. necesită îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe: fapta să fie comisă cu ocazia exercitării unei profesii sau meserii ori a efectuării unei anumite activităţi, să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activităţi, fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. Prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenţie faţă de viaţa celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viaţa persoanei - obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenţie, chibzuinţă în relaţiile sociale ori de câte ori efectuează activităţi care ar putea provoca moartea unei persoane. Sintagma "unei anumite activităţi" se referă, aşadar, la acele activităţi pentru a căror desfăşurare există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. (CCR, Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 publicată în M. Of. nr. 315/3.05.2017, parag. 16).
În acest context, se constată că "uciderea din culpă profesională" se poate reţine atunci când rezultatul este produs ca urmare a nesocotirii unor norme, reguli ori măsuri specifice exerciţiului unei activităţi, meserii sau profesii.
Înalta Curte aminteşte că pentru existenţa infracţiunii de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o acţiune sau inacţiune a autorului care să producă rezultatul prevăzut de lege, decesul unei persoane, fiind totodată necesar a exista şi o încălcare a dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea acelei activităţi.
Determinarea existenţei legăturii de cauzalitate implică stabilirea unui raport cauză-efect între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată a acesteia, pentru a se putea constata că acţiunea prevăzută de norma de incriminare a fost cea care a cauzat urmarea imediată. Astfel, în ipoteza în care se pune problema unei culpe profesionale, atragerea răspunderii penale nu este automată, în sensul că nu decurge din simpla efectuare neconformă sau neefectuare a unei activităţi reglementate necesare sau obligatorii, situaţie ce ar echivala cu o răspundere obiectivă.
În acest context, contrar susţinerii apărării, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.
Baza factuală reţinută de instanţa de apel, respectiv modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat, a determinat reţinerea caracterizării în drept menţionate, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel reţinând în mod corect, existenţa legăturii de cauzalitate şi a săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
În acest context, Înalta Curte constată că, având în vedere baza factuală reţinută, în sensul că inculpatul în calitate de şef de depozit (angajat G.), desemnat cu instruirea personalului ce îşi desfăşura activitatea la punctul de lucru din oraş Bragadiru, şi-a îndeplinit atribuţiile în mod necorespunzător/deficitar, iar în calitate de şef direct al inculpatului F., şi-a îndeplinit atribuţiile în mod necorespunzător, în sensul că nu a verificat/corectat activitatea acestuia, nu a verificat aşezarea/amplasarea stivelor, atribuţii ce îi reveneau conform fişei postului, toate aceste fapte contribuind la accidentarea mortală la data de 31.08.2015 a angajatului L., reprezintă o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.
Mai mult, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei, instanţa de recurs constată că atitudinea culpabilă a mai multor persoane nu poate determina întreruperea lanţului cauzal, ci impune în continuare antrenarea răspunderii penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Prin urmare, se constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reţinută de către instanţa de apel se suprapune riguros şi eficient peste elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de 192 alin. (2) din C. pen.
În ceea ce priveşte criticile pe latura civilă, se reţine că nu pot face obiectul cenzurii în procedura pendinte decât în situaţia în care soluţia pe latură penală ar influenţa modul de soluţionare a acţiunii civile, aspect ce nu se impune în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. va obliga pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1666 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimaţii părţi civile E., B., C. şi D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.666 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimaţii părţi civile E., B., C. şi D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2023.
GGC - NN