Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 37 din data de 31 mai 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., s-a respins, ca fiind nefondată, contestaţia la executare împotriva Sentinţei penale nr. 60/FCJI/2018 din data de 27.08.2018 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27/A din 30.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de contestatorul A..
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că se invocă o aparentă neconcordanţă între dispozitivul hotărârii de recunoaştere şi menţiunile existente în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 60 din 19.10.2018, emis de Curtea de Apel Iaşi, cu privire la cuantumul în zile a pedepsei ce i-a fost aplicată de către autorităţile din Italia şi ceea ce pretinde că i s-a comunicat de către comisia din cadrul penitenciarului, cum că ar avea, de fapt, de executat un număr de 5601 zile de închisoare, în loc de 5595.
Curtea a arătat că pedeapsa principală recunoscută prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI din data de 27.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27/A din 30.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de 15 ani şi 4 luni închisoare, fiind menţionate şi numărul de zile corespondente acestei pedepse, de 5595 zile închisoare.
Din datele cauzei şi din înscrisurile depuse la dosar de către contestator s-a constatat că nu rezultă nicio eroare în calculul exact al duratei pedepsei aplicate acestuia, care este de 15 ani şi 4 luni închisoare, neexistând nicio nelămurire sau neconcordanţă cu privire la acest aspect.
Susţinerile petentului referitoare la ceea ce comisia din cadrul penitenciarului i-ar fi comunicat nu au fost dovedite şi, în plus, excedează competenţei acesteia să stabilească care este perioada concretă de executat, în contextul în care există o hotărâre definitivă şi un mandat de executare a pedepsei închisorii care atestă cu claritate durata pedepsei închisorii pe care petentul trebuie să o execute.
În consecinţă, faţă de aceste motive, Curtea a stabilit că nu există nicio nelămurire cu privire la Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018 din 27.08.2018 a Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva Sentinţei penale nr. 37 din data de 31 mai 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat contestaţie.
Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, arătând că, în urma comisiei de individualizare de la penitenciar, a rezultat că are de executat un număr de 5601 zile de închisoare, şi nu 5595 de zile. De asemenea, a subliniat faptul că este condamnat la o pedeapsă de 15 ani şi 4 luni, corespondentul fiind 5595 de zile.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Preliminar, contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Înalta Curte constată că cererea contestatorului este întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.
Referitor la nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută, caz de contestaţie la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., acesta trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată.
Aplicând aceste consideraţii în speţa de faţă, Înalta Curte constată că contestatorul A. nu se află în situaţia expusă. Astfel, se reţine că, în speţă, contestatorul execută pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la data de 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind pe persoana condamnată A., condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omucidere, prevăzută de art. 575 din C. pen. italian, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 588 alin. (1) şi (2) din C. pen. italian, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziune personală agravată, prevăzută de art. 582 şi 585 din C. pen. italian şi 4 luni arest pentru săvârşirea infracţiunii de port de arme agravat, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n. 2 din C. pen. italian, cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI din data de 27.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 27/A din 30.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) din C. pen. român.
S-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România şi transferarea persoanei condamnate, A., deţinut în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.
Totodată s-a dedus, din perioada pedepsei, durata arestării preventive şi a executării pedepsei de la data de 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.
Prin motivele de contestaţie, contestorul solicită a se lămuri neconcordanţa cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că autorităţile judiciare române ar fi stabilit o pedeapsă de 5601 zile închisoare în loc de 5595 zile închisoare.
Raportat la acest aspect, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în speţă nu se identifică nicio neconcordanţă sau nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultând cu evidenţă că prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 27/A din 30.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost recunoscută pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare, fiind menţionat în acelaşi timp şi numărul de zile de închisoare corespunzător acestei pedepse, respectiv 5595 zile, iar urmare a recunoaşterii hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Italia a fost emis de Curtea de Apel Iaşi Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 60 din data de 19.10.2018 în cuprinsul căruia este menţionată pedeapsa ce o are de executat contestatorul, respectiv 15 ani şi 4 luni închisoare, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar primă instanţă.
Afirmaţia petentului, în sensul că i-ar fi fost comunicat de comisia din penitenciar că numărul de zile de închisoare ce îl are de executat ar fi de 5601 zile, este contrazisă de actele şi înscrisurile dosarului, hotărârea definitivă de recunoaştere a sentinţei emisă de autorităţile italiene şi mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind clare şi nu dau loc la interpretări.
Aşadar, se constată că, deşi se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestaţia formulată de contestatorul A. nu se încadrează în situaţia prevăzută de acest texte de lege şi prin urmare este nefondată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din data de 31.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din data de 31.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2023.
GGC - NN