Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 677/2023

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 14 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2022 în baza art. 2502 din C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii constând în sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 şi prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 14.09.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, ale inculpatei B., precum şi ale părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. - (fostă S.C. D. şi E. S.R.L. Buzău şi fostă S.C. F. S.R.L. Buzău), astfel cum au fost acestea instituite prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 şi prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 14.09.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, în esenţă, a argumentat că: din cuprinsul rechizitoriului reiese multitudinea de activităţi infracţionale producătoare de importante prejudicii materiale de care sunt învinuiţi, printre alţii, inculpaţii A. şi B.; că, în ciuda trecerii unui interval mare de timp de la momentul întocmirii rechizitoriului, cauza se află abia la începutul parcurgerii fazei judecăţii în primă instanţă ca urmare şi a numeroaselor incidente procedurale survenite; susţinerea inculpatului A. cu privire la lipsa necesităţii instituirii de măsuri asigurătorii în cauză în ceea ce priveşte persoanele responsabile civilmente este contrară textelor de lege aplicabile în cazul măsurilor asigurătorii; înscrisurile depuse la dosarul cauzei în copii xerox de către inculpatul A. sunt fie preexistente momentului emiterii rechizitoriului, fie nu au legătură directă cu obiectul prezentei cauze; în fine, Sentinţa nr. 345 din 23.06.2020 a Tribunalului Buzău definitivă prin Decizia nr. 1173 din 08.12.2020 a Curţii de Apel Ploieşti, a constatat necesitatea menţinerii măsurilor asigurătorii constând în sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente astfel cum au fost ele instituite de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 şi prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 14.09.2016.

Împotriva acestei încheieri, partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. şi inculpatul A. au formulat contestaţie.

În esenţă, au arătat că prejudiciul cauzat de inculpatul A. părţii responsabile civilmente este unul artificial, deoarece bunurile imobile şi mobile sunt în societate, iar dacă se lămurea prejudiciul din acest dosar nu ar fi depăşit un milion de euro. S-a menţionat că partea responsabilă civilmente nu-şi poate desfăşura activitatea întrucât are bunurile sechestrate, respectiv pe spaţiile de producţie este instituit sechestru.

Ulterior, inculpatul A. a depus la dosar cerere de ridicare a sechestrului asigurător de pe un număr de 5 bunuri aparţinând părţii responsabile civilmente (respectiv: teren în suprafaţă de 29.270 mp; imobil Dorobanţi bloc H10-11 parter Buzău; imobil Micro 5 bl. 17 parter + platformă betonată de 9 mp Buzău şi Crama Centru de vinificaţie din jud. Buzău, sat Breaza, comuna Greceanca strada x nr. 10) şi un autoturism ... x, arătând că, deşi aceste bunuri corespund faptelor penale de care este acuzat inculpatul A., ele sunt sechestrate părţii responsabile civilmente. A reiterat că partea responsabilă civilmente nu-şi poate desfăşura activitatea întrucât are imobilele de producţie şi prezentare produse sechestrate, iar pentru reluarea activităţii de producţie se impune ridicarea sechestrului asigurător de pe bunurile indicate.

Examinând contestaţia formulată de partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. şi inculpatul A., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1)). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5)).

Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, Înalta Curte constată că prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri ale contestatorilor:

1. Bunuri aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. - (fostă S.C. D. şi E. S.R.L. Buzău şi fostă S.C. F. S.R.L. Buzău):

Bunuri imobile:

- S.C. F. S.R.L. UAT Tip T Buzău Cui x ID electronic x, nr. CAD x nr. CF x, suprafaţa măsurată 9, suprafaţă acte 9, Buzău;

- S.C. F. S.R.L. UAT Buzău Tip T Cui x ID electronic x, nr. CAD x nr. CF x, suprafaţa măsurată 29270, suprafaţă acte 29270, Buzău;

- autoturism x nr. de înmatriculare x, serie şasiu x, culoare neagră;

2. Bunuri aparţinând inculpatului A.:

Bunuri imobile:

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 9, suprafaţă acte 9, localitate Buzău

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 60, localitate Buzău, str. x bis.

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x CI nr. CF x suprafaţa măsurată 121, suprafaţă acte 9, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip I, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 222, suprafaţă acte 222, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 61, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 6, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x,

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 61, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 29270, suprafaţă acte 29270;

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 380, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 32, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 462, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 52, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 453, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 453, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 157, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x bis.;

- A. UAT Buzău Tip A, Id electronic x U10, nr. cad. x suprafaţă acte 112 58, localitate Buzău str. x 1110

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 424, suprafaţă acte 424, localitate Buzău -1110;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 0, suprafaţă acte 482, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x c.x suprafaţa măsurată 0, suprafaţă acte 6701, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 641, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Buzău Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 366, suprafaţă acte 0, localitate Buzău str. x;

- A. UAT Gherăseni Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x c183 suprafaţa măsurată 6500, suprafaţă acte 6500, localitatea Gherăşeni;

A. UAT Gherăseni Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x c183 suprafaţa măsurată 6500, suprafaţă acte 6500, localitatea Gherăşeni;

A. UAT Gherăseni Tip C, Id electronic x-C1, nr. cad. x nr. CF x c183 suprafaţa măsurată 490, suprafaţă acte 0, localitatea Gherăşeni;

A. UAT Gherăseni Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x c183 suprafaţa măsurată 18, suprafaţă acte 0, localitatea Gherăşeni;

A. UAT Gherăseni Tip C, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x c183 suprafaţa măsurată 75, suprafaţă acte 0, localitatea Gherăşeni;

A. UAT Gherăseni Tip T, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 86, suprafaţă acte 43, mun. Buzău str. x;

A. UAT Bucureşti Sector 1 Tip A, Id electronic x, nr. cad. x nr. CF x suprafaţa măsurată 0, suprafaţă acte 0, localitatea Bucureşti sector 1 str. x et. 3;

Bunuri mobile:

- autoturism x nr. înmatriculare x certificat înmatriculare x/30 nov 2011 emitent Buzău stare înmatriculat x culoare verde;

- Marcă autovehicul x nr. înmatriculare x, certificat înmatriculare x/27 iulie 2011 emitent Buzău stare înmatriculat, serie şasiu x, culoare gri;

- autovehicul x, nr. înmatriculare x certificat înmatriculare x/13 Dec 2010 localitate Buzău, stare înmatriculat, serie şasiu x, culoare Maro;

- autovehicul x nr. înmatriculare x certificat înmatriculare x/06 iul 2010, localitate Buzău, stare înmatriculat, serie şasiu x, culoare albastru;

- autovehicul x diesel nr. înmatriculare x certificat înmatriculare x/11 dec 2003 emitent Buzău, stare înmatriculat, serie şasiu x, culoare albastru;

- Tip transport remorca de capacitate x nr. înregistrare x, rol x, matricol x stare impunere funcţiune, serie şasiu x;

- Tip transport nave de sport şi agrement lungime 6 m-11,99 m G. nr. înregistrare x, rol 1.044.303, matricola 5.208.154, stare impunere funcţiune, serie şasiu x

- Tip transport barcă cu motor folosită în alte scopuri, nr. înregistrare x, rol 1.044.303, matricola 2.912.493, stare impunere funcţiune;

- Tip transport barcă cu motor BARCA, nr. înregistrare x, rol 1.044 303, matricola 2.291.486, stare funcţiune;

3. Disponibilul bănesc existent în conturile bancare - RON şi valută - deschise pe numele persoanei responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. - (fostă S.C. D. şi E. S.R.L. Buzău şi fosta S.C. F. S.R.L. Buzău), A. şi B., la următoarele societăţi bancare:

• H. S.A. Bucureşti,

• I. şi Investiţii Bucureşti.

• J. S.A. Sibiu. judeţul Sibiu

• K., Bucureşti, Sector I

• L. Bucureşti

• M. S.A. Bucureşti

• N. S.A, Bucureşti

• O.

• P.

• Q. S.A. Bucureşti

• R. S.A. Bucureşti,

• S. S.A., Bucureşti,

• T. Bucureşti

• U.. x

• U. S.A. Bucureşti,

• V. S.A. Bucureşti,

• W. - Sucursala centrala, ... Bucureşti

• X..

• Y. Bucureşti

• Z.. Bucureşti

• AA. S.A, .

• BB. S.A Bucureşti

• CC.

• DD. S.A. România Bucureşti,

• EE. S.A. Bucureşti,

• FF. S.A Bucureşti

• GG.

• HH. - Sucursala România

• II.

• JJ.. Bucureşti

Sechestrul s-a constituit până la concurenţa sumei de 5.499.526,02 RON în vederea garantării recuperării pagubelor pricinuite bugetului de stat prin infracţiunile săvârşite, precum fi pentru garantarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Prin ordonanţa din data de 14.09.2016 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de bani de 11.000 RON identificată la locuinţa inculpatului A. cu ocazia percheziţiei domiciliare şi a sumelor de 1.315 dolari SUA şi 3.320 euro identificate la locuinţa inculpatei B., până la concurenţa sumei de 3.625.513,68 RON, ordonanţă pusă în executare prin procesele-verbale din 16.09.2016.

Înalta Curte constată că obligaţia instituită prin prevederile art. 2502 din C. proc. pen. presupune verificarea măsurilor preventive dispuse în cauză prin prisma a două paliere, respectiv sub aspectul legalităţii şi sub aspectul temeiniciei.

Sub aspectul legalităţii, Înalta Curte observă că verificarea constă în a se stabili dacă măsurile asigurătorii au fost luate şi menţinute cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procedurale şi există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii sunt implicaţi în faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Se reţine şi că bunurile sechestrate nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 249 alin. (8) din C. proc. pen., nereprezentând aşadar bunuri exceptate de la sechestrare şi că sechestrul asigurător a fost aplicat cu privire la bunuri care aparţin inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente, în proprietate exclusivă.

Transpunând reperele enumerate mai sus la realitatea speţei analizate, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale părţii responsabile civilmente, respectiv cu privire la bunul imobil reprezentat de teren în suprafaţă de 29.270 mp înscris în CF nr. x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x şi teren în suprafaţă de 9 mp înscris în CF x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x nu este legală.

Referitor la suspiciunea rezonabilă că inculpaţii sunt implicaţi în faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, se constată că, din probele administrate, în speţă, există o astfel de suspiciune, cu privire la aceştia, acuzaţiile aduse prin actul de sesizare a instanţei constând în comiterea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, împiedicarea sub orice formă a organelor competente de control financiar de a intra în condiţiile prevăzute de lege în sedii, incinte ori pe terenuri, în scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale şi vamale, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare şi dare de mită (26 fapte), prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen., art. 5 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 295 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 268 alin. (1) din C. pen. şi art. 290 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., (26 infracţiuni), cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) din C. pen. şi cu incidenţa art. 5 din C. pen.

Procedând la verificarea componentei de legalitate a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale părţii responsabile civilmente, respectiv cu privire la bunul imobil reprezentat de teren în suprafaţă de 29.270 mp înscris în CF nr. x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x şi teren în suprafaţă de 9 mp înscris în CF x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x, se constată că a fost înfiinţat sechestru asigurător asupra acestora prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016, astfel cum se poate observa la fila x al dosarului de urmărire penală.

În acelaşi timp, prin aceeaşi ordonanţă, se constată că a fost instituit sechestru asigurător, printre altele, asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., respectiv terenul în suprafaţă de 29.270 mp înscris în CF nr. x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x şi terenul în suprafaţă de 9 mp înscris în CF x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x, astfel cum se poate observa la fila x verso, vol. V al dosarului de urmărire penală.

Din studierea extraselor de carte funciară ale acestor două bunuri imobile se constată că potrivit extrasului CF nr. x, aflat la fila x al dosarului de urmărire penală, bunul imobil constând în teren în suprafaţă de 29.270 mp este proprietatea inculpatului A., în cotă de 1/1, dobândit prin convenţie, cu titlu de cumpărare, iar potrivit extrasului CF nr. x, aflat la fila x al dosarului de urmărire penală, bunul imobil constând în teren în suprafaţă de 9 mp este proprietatea inculpatului A., în cotă de 1/1, dobândit prin convenţie, cu titlu de cumpărare.

Înalta Curte constată că este nelegală menţinerea unei duble sechestrării a aceluiaşi bun, la proprietar, dar şi la un neproprietar. Măsura sechestrului asigurător înseamnă, în esenţă, indisponibilizarea bunului. Or, câtă vreme indisponibilizarea aceluiaşi bun are loc şi referitor la un neproprietar, în ipoteza în care se ridică sechestrul de la proprietar, bunul tot sechestrat rămâne, măsura afectând atributele dreptului de proprietate ale titularului de drept.

Ca atare, se impune ridicarea sechestrului asigurător dispus faţă de societatea comercială, acesta rămânând în fiinţă faţă de inculpatul A..

Menţinerea sechestrului, în rest, este necesară pentru asigurarea plăţii eventualului prejudiciu, care potrivit actului de sesizare a instanţei este deosebit de ridicat.

În ceea ce priveşte durata măsurii, Înalta Curte constată că este proporţională cu complexitatea ridicată a cauzei având ca obiect judecarea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare şi dare de mită, judecată care se află în faza de cercetare judecătorească.

Faţă de considerentele expuse anterior, va admite contestaţia formulată de contestatorii S.C. C. S.R.L. şi A. împotriva încheierii din data de 14 septembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Va desfiinţa în parte încheierea penală contestată şi reţinând cauza spre rejudecare, pe fondul contestaţiei:

Va ridica măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău de pe bunurile imobile aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L.: teren în suprafaţă de 29.270 mp înscris în CF nr. x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x şi teren în suprafaţă de 9 mp înscris în CF x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorii S.C. C. S.R.L. şi A. împotriva încheierii din data de 14 septembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Desfiinţează în parte încheierea penală contestată.

Reţine cauza spre rejudecare şi pe fondul contestaţiei:

Ridică măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 154/D/P/2014 din data de 19.04.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău de pe bunurile imobile aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L.: teren în suprafaţă de 29.270 mp înscris în CF nr. x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x şi teren în suprafaţă de 9 mp înscris în CF x, număr cadastral x, număr cadastral vechi x.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta contestaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2023.

GGC - NN