Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 septembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. formulată de recurenta-inculpată A..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - judecătorul de filtru a constatat că, prin cererea depusă în data de 21 iulie 2023, recurenta inculpată A., personal şi prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, recurenta a precizat că dispoziţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 şi art. 16 din Constituţia României raportat la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casaţie şi în situaţia în care instanţa nu a dispus încetarea procesului penal, creându-se, în esenţă, un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În plus, susţinând că este încălcat principiul nediscriminării şi egalităţii prev. de art. 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, recurenta a mai apreciat că se impune asigurarea unei interpretări conforme a dreptului european şi, în subsidiar, aplicarea directă şi prioritară a acestuia.
Analizând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - judecătorul de filtru a constatat, în esenţă, că cererea întruneşte doar primele trei condiţii instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea acesteia.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a reţinut că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Sub acest aspect, s-a arătat că, deşi autoarea excepţiei susţine că textul de lege criticat contravine art. 1 şi art. 16 din Constituţia României, în realitate, prin invocarea excepţiei, recurenta tinde, practic, la obţinerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecinţă completarea conţinutului art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. prin introducerea unui nou caz de recurs în casaţie (situaţia în care instanţa nu a dispus încetarea procesului penal) şi nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale. Or, aceste aspecte nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.
De altfel, reglementarea privind cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casaţie reprezintă o opţiune de politică legislativă ce revine în competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, s-a reţinut că autoarea excepţiei nu invocă un pretins tratament juridic diferenţiat aplicabil titularilor acestei căi extraordinare de atac cu privire la acelaşi caz de casare, ci tinde la introducerea unui nou caz de recurs în casaţie fundamentat pe interesul său procesual particular în raport de soluţia de condamnare menţinută în calea ordinară de atac a apelului.
Împotriva încheierii din 28 septembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017 a declarat recurs, în termen legal, inculpata A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2017*/a2.1 şi repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6 pentru termenul din data de 05 octombrie 2023.
Cu ocazia dezbaterilor, recurenta a învederat prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în esenţă, că, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia a fost invocată de către o parte în proces, vizează o dispoziţie legală care are legătură directă cu recursul în casaţie promovat, iar soluţia care ar putea fi pronunţată în cauză ar putea fi diferită în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Examinând recursul declarat de inculpata A., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de recurs în casaţie, înregistrată la data de 21 iulie 2023, recurenta-inculpată A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
În susţinerea cererii, a arătat, în esenţă, că excepţia îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar, dispoziţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 şi art. 16 din Constituţia României raportat la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casaţie şi în situaţia în care instanţa nu a dispus încetarea procesului penal, creându-se, în esenţă, un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În plus, susţinând că este încălcat principiul nediscriminării şi egalităţii prev. de art. 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, recurenta a mai apreciat că se impune asigurarea unei interpretări conforme a dreptului european şi, în subsidiar, aplicarea directă şi prioritară a acestuia.
Referitor la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din această perspectivă, se constată că, în speţă, recurenta-inculpată A. a invocat în faţa instanţei judecătoreşti investită cu soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.
Totodată, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior prin declararea ca neconstituţionale a prevederilor legale invocate de recurentă.
În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se constată, contrar raţionamentului judecătorului de filtru, că, în cauză, este îndeplinită şi cerinţa referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casaţie soluţia instanţei prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.
Aşadar, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta - inculpată A..
Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată de recurenta - inculpată fiind întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care este soluţionat fondul cauzei şi are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.
O asemenea eroare gravă de drept o constituie greşita apreciere a instanţei cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanţa de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deşi aceasta ar fi fost soluţia legală, în prezenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunţarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezenţa unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.
Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalităţii, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziţia inculpatului este asimetric şi discriminatoriu, prin comparaţie cu remediul pus la dispoziţia procurorului şi a părţii civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestaţiei în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanţa de apel nu a analizat ea însăşi existenţa acestei cauze de încetare, pe când procurorul şi partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casaţie, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanţa de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunţat asupra lor sau le-a respins.
În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanţa care soluţionează contestaţia în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a examinat ea însăşi incidenţa cazului de încetare.
Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părţii civile şi inculpatului sunt asimetrice şi discriminatorii, în ceea ce priveşte restabilirea legalităţii, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., cu consecinţa directă a încălcării egalităţii de arme - garanţie a dreptului la un proces echitabil, precum şi a încălcării liberului acces la justiţie, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanţa de apel a apreciat greşit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 28 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, pe care o va desfiinţa, în parte, şi rejudecând, va admite cererea recurentei şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 28 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.
Desfiinţează încheierea recurată şi, în rejudecare:
Admite cererea recurentei şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 octombrie 2023.
GGC - NN