Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 11.04.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - judecătorul de filtru, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 şi art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., formulată de inculpaţii A. şi B..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - judecătorul de filtru a constatat că, la data de 21 noiembrie 2022, inculpaţii A. şi B. au formulat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 575/A din 21 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.
În susţinerea celui de al doilea motiv de casare, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din acelaşi cod.
Astfel, s-a arătat că pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal reprezintă singurul remediu procesual efectiv pentru garantarea dreptului la un proces echitabil în componenta dreptului la apărare, având în vedere că, în faţa instanţei de fond a existat un conflict de interese, prin asistarea unor părţi cu interese contrare, a cărei sancţiune este nulitatea absolută.
Prin urmare, s-a considerat că este necesar să se reglementeze şi situaţia opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv cazul în care "în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului", această situaţie nefiind acoperită de contestaţia în anulare prevăzută de art. 426 lit. b) C. proc. pen.
În consecinţă, s-a arătat că situaţia opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a rămas fără un suport legislativ şi creează o vădită inechitate prin împiedicarea accesului liber la justiţie.
Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. s-a arătat că, între cazurile de încetare a procesului penal nu este inclusă şi ipoteza contrarietăţii de interese care creează o vătămare procesuală absolută şi iremediabilă, iar lipsa reglementării acestui caz de încetare creează imposibilitatea accesului la un remediu efectiv.
S-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aspecte expuse pe larg în scris.
Analizând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - judecătorul de filtru a constatat, în esenţă, că cererea întruneşte doar primele trei condiţii instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea acesteia.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a reţinut că aceasta nu este îndeplinită, întrucât sesizarea instanţei de control constituţional nu ar prefigura niciun efect asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
În acest sens, s-a arătat că, deşi autorii excepţiei au susţinut că prevederile anterior menţionate contravin celor ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 din Constituţia României, în realitate, prin criticile formulate se tinde la introducerea unui nou caz de casare şi a unui nou caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale. Însă, aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Or, completarea C. proc. pen. prin introducerea unor noi cazuri de casare şi a unor noi cazuri în care este împiedicată exercitarea acţiunii penale reprezintă o opţiune de politică legislativă de competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
S-a concluzionat că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformă legislativă, motiv pentru care aspectele invocate de recurenţi nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa instanţei de contencios constituţional.
Împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B. şi A., fără a depune motive scrise la dosar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021/a17.1, fiind repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6, pentru termenul din data de 05 octombrie 2023.
Cu ocazia dezbaterilor, recurenţii au învederat prin intermediul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în esenţă, că, excepţia invocată îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
Examinând recursul declarat de inculpaţii B. şi A., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data 21.11.2022, recurenţii-inculpaţi B. şi A., prin avocat ales C., au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
În susţinerea cererii, s-a arătat, în esenţă, că excepţia îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv vizează dispoziţii din legi care au legătură cu soluţionarea cauzei (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.) şi nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale, respectiv a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
S-a mai arătat că, declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv art. 16 alin. (1) din acelaşi cod, ar determina o soluţionare diferită a cauzei, întrucât, hotărârea ce se impune a fi pronunţată este aceea a admiterii recursului în casaţie şi a încetării procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 6 CEDO, întrucât acelaşi avocat a asistat părţi cu interese contrare, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al inculpaţilor şi implicit dreptul la un proces echitabil.
Făcând trimitere la considerentele Deciziilor nr. 224/2017 şi 208/2022 pronunţate de Curtea Constituţională, apărarea a arătat că este necesar să se reglementeze şi situaţia opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv cazul în care " în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal", această situaţie nefiind acoperită de contestaţia în anulare prevăzută de art. 429 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020 exclude de la aplicare cazul de casare menţionat anterior.
În consecinţă, s-a arătat că, situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. a rămas fără un suport legislativ şi creează o vădită inechitate prin împiedicarea accesului liber la justiţie.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţionat că, între cazurile de încetare a procesului penal nu este inclusă şi ipoteza contrarietăţii de interese care creează o vătămare procesuală absolută şi iremediabilă, iar, lipsa reglementării acestui caz de încetare a procesului penal creează imposibilitatea accesului la un remediu efectiv.
Astfel, s-a apreciat că dispoziţiile legale anterior menţionate sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 din Constituţia României, respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în speţă, recurenţii B. şi A. au invocat în faţa instanţei judecătoreşti investită cu soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.
Totodată, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior prin declararea ca neconstituţionale a prevederilor legale invocate de recurenţi.
În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În realitatea, cei doi inculpaţi nu invocă contradicţia dintre o dispoziţie din C. proc. pen. şi o prevedere constituţională, aceştia dorind în fapt să adauge sau să modifice normele procesual penale care reglementează cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prin introducerea unei noi ipoteze, respectiv aceea a existenţei contrarietăţii de interese.
Or, adăugarea la lege nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, care aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fiind contrar principiului separaţiei puterilor în stat să fie transformată în legislator pozitiv.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că, în mod corect judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., formulată de recurenţii - inculpaţi B. şi A..
Referitor la lipsa de conformitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. cu legea fundamentală, Înalta Curte constată că excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către persoane care au promovat recursul în casaţie (inculpaţii B. şi A.), vizează dispoziţii din legi aflate în vigoare (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.), iar instanţa de contencios constituţional, deşi a fost sesizată cu cereri similare, nu s-a pronunţat în sensul admiterii acesteia.
Totodată, contrar raţionamentului judecătorului de filtru, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită şi cerinţa referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casaţie soluţia instanţei prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.
Aşadar, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, motiv pentru care, va admite recursul declarat de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii atacate, pe care o va desfiinţa şi, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată de recurenţii inculpaţi fiind întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care este soluţionat fondul cauzei şi are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.
O asemenea eroare gravă de drept o constituie greşita apreciere a instanţei cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanţa de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deşi aceasta ar fi fost soluţia legală, în prezenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunţarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezenţa unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.
Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalităţii, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziţia inculpatului este asimetric şi discriminatoriu, prin comparaţie cu remediul pus la dispoziţia procurorului şi a părţii civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestaţiei în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanţa de apel nu a analizat ea însăşi existenţa acestei cauze de încetare, pe când procurorul şi partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casaţie, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanţa de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunţat asupra lor sau le-a respins.
În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanţa care soluţionează contestaţia în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a examinat ea însăşi incidenţa cazului de încetare.
Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părţii civile şi inculpatului sunt asimetrice şi discriminatorii, în ceea ce priveşte restabilirea legalităţii, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., cu consecinţa directă a încălcării egalităţii de arme - garanţie a dreptului la un proces echitabil, precum şi a încălcării liberului acces la justiţie, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanţa de apel a apreciat greşit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, pe care o va desfiinţa, în parte, şi rejudecând, va admite cererea recurenţilor şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţi vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Desfiinţează, în parte, încheierea recurată şi, în rejudecare:
Admite cererea recurenţilor şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 octombrie 2023.
GGC - NN