Procedură fiscală. Reluarea soluţionării contestaţiei administrative. Principiul protecţiei jurisdicţionale. Dreptul la bună administrare. Termen rezonabil
Cuprins pe materii: Drept financiar fiscal. Procedură fiscală
Index alfabetic:
- Contestaţie administrativă
- Termen de soluţionare a contestaţiei
- Termen rezonabil
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47
Hotărârea din 14 mai 2020, Agrobet CZ, Cauza C‑446/18,
Hotărârea din 21 octombrie 2021, CHEP Equipment Pooling, Cauza C‑396/20,
Hotărârea din 09 noiembrie 2017, Ispas, Cauza C‑298/16
Potrivit jurisprudenței CJUE, cerințele care decurg din dreptul la bună administrare, care reflectă un principiu general al dreptului Uniunii, precum și dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial și într‑un termen rezonabil, sunt aplicabile unei proceduri de inspecție fiscală prin care un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii.
Această procedură trebuie să se deruleze cu respectarea dreptului la bună administrare. Pentru ca dreptul Uniunii să nu se opună unei suspendări a soluționării unei contestații administrative precum cea fiscală, este necesar ca o astfel de suspendare să nu aducă atingere dreptului la bună administrare și în special să nu aibă ca efect întârzierea soluționării acestei proceduri de contestație administrativă dincolo de un termen rezonabil.
De asemenea, Curtea a statuat faptul că principiul protecției jurisdicționale efective este constituit din diverse elemente, care includ, printre altele, și dreptul de acces la instanțele judecătorești. Or, acest drept este încălcat dacă această suspendare conduce la imposibilitatea exercitării unei căi de atac jurisdicționale împotriva deciziei de impunere, în condițiile în care dreptul național aplicabil condiționează posibilitatea de a exercita o astfel de cale de atac de adoptarea unei decizii de soluționare pe fond a contestației.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3784 din 13 septembrie 2023
1 I. Procedura în faţa primei instanţe
1.Cadrul procesual
1.1. Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. x/105/2021 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF ‒Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, obligarea pârâtei la reluarea soluţionării contestaţiei formulată de debitoare împotriva Deciziei de impunere nr. F-PH 90/31,03,2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, pentru suma de 8.300.477 lei reprezentând impozit pe profit în suma de 468.315 lei, dobânzi aferente în sumă de 44.442 lei, penalităţi aferente în sumă de 28.871 lei, TVA în sumă de 2.153.695 lei, dobânzi în sumă de 152,806 lei penalităţi în suma de 97.758 lei, accize în sumă de 4.689.318 lei, dobânzi în sumă de 406,854 lei penalităţi în sumă de 258418 lei suspendată prin decizia nr. 198/25.06.2015, având în vedere faptul ca organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penale, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 C.P.F, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea soluționării prezentei cauze în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y/42/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, a invocat excepției prescripției dreptului la acțiune şi excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând admiterea excepţiilor, iar în situația respingerii excepțiilor mai sus invocate respingerea acțiunii ca nefondată.
1.2. Prin sentinţa nr. 1036/7.10.2021, Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27.10.2021, sub nr. z/42/2021.
2. Soluţia instanţei de fond
2.1. Prin încheierea de şedinţă din 07 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal a amânat cauza pentru ca părţile să depună dovezi privind stadiul soluţionării cauzei penale ce a atras suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, conform deciziei nr. 198/25.06.2015. Totodată, în considerentele încheierii, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.
2.2. Prin sentinţa nr. 33 din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal:
(i) a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. din Ploieşti, în contradictoriu cu pârâta ANAF ‒ Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;
(ii) a obligat pârâta la reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015.
3. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva încheierii din 11 ianuarie 2022 (în realitate din 07 decembrie 2021) şi a sentinţei nr. 33 din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta arată, în esență, următoarele
1. Prin Încheierea din 11.01.2022, în mod eronat, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, decizia nr. 198/25.06.2015 a fost comunicată reclamantei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa indicată în contestația administrativă în cursul anutui 2015, aspect necontestat de reclamantă, iar acțiunea a fost înregistrată îa instanța de contencios administrativ în anul 2021, deci cu mult după expirarea termenuluî de 6 luni stabilit de art. 11 alin. 11 din Legea nr. 554/2004.
Față de acestea, apreciază că Încheierea din 11.01.2022 a fost dată cu încălcarea prevederilor legale care reglementează prescripția dreptului la acțiune.
2. Totodată, prin Încheierea din 11.01.2021 greșit s-a respins și excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat reluarea soluționării contestației fără să solicite și anularea deciziei nr. 198/25.06.2015 în termenul de 6 luni prevăzut de lege.
DGSC din cadrul ANAF nu are temei legat pentru a se investi cu so1uționarea pe fond a contestației fără să fie soluționată definitiv cauza penală, iar motivele suspendării subzistă și în prezent.
3. La rândul său, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru următoarele considerente :
În mod corect Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu s-a investit cu soluționarea pe fond a contestației administrative, în condițiile în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, prin adresa nr. 1839/02.04.2015, cu privire la cele constatate prin Decizia de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-PH 85/31.03.2015, documente întocmite de A.J.F.P. Prahova.
În fapt, organele de inspecție fiscală au constatat că obiectul principal de activitate declarat de societate este reprezentat de “Intermedieri în comerțul cu combustibili, minereuri, metale și produse chimice pentru industrie”.
Referitor la impozitul pe profit, s-a constatat înregistrarea în contabilitate de cheltuieli care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării operațiuni sau intrării în gestiune, achizițiile fiind efectuate de la S.C. societăți cu un comportament fiscal neadecvat, identificându-se totodată pe lanțul tranzacțional societăți declarate inactive ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor declarative, care au ca asociați/administratori cetățeni străinì şi nu mai funcționează la sediul social declarat.
Referitor la taxa pe valoarea adăugată, organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere a TVA pentru achiziţii efectuate de la contribuabili având un comportament fiscal inadecvat, cum ar fi S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., precum şi de la societăţi neînregistrate în scopuri de TVA, cum ar fi S.C. D. S.R.L
Prin adresa nr. 1839/02.04.2015, aflată în copie la dosarul cauzei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a sesizat, în conformitate cu art. 108 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu privire la cele consemnate în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-PH 85/31.03.2015 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 (1) lit. c) Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 296 A1 alin. (1) lit. n) Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată conform Deciziei de impunere nr. F - PH 90/31.03.2015 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.
Recurenta enumeră elementele de fapt care conduc la această concluzie.
Totodată, în ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană, care este parte a ordinii de drept interne a fiecărui stat membru al Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiţie a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existenţa dreptului de deducere în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate şi dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile.
Suspendarea cauzei se impune a fi dispusă ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.
Procedura administrativă urmează a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "[...] (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea [...]".
Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la finalizarea laturii penale.
Mai arată recurenta că, în urma adresei ANAF nr. A_SLP 2378/15.11.2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova i-a comunicat Ordonanţa X. din dosarul penal nr. x/P/2014, prin care s-a dispus la punctul 3 disjungerea şi declinarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor săvârşite de F. (reprezentant legal al societăţii reclamante) şi complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălarea banilor săvârşite de G. şi H.
Motivarea instanţei de fond potrivit căreia reclamanta se află în procedura de faliment (dosarul nr. x/105/2015, aflat pe rolul Tribunalului Prahova) şi durata mare de timp a cercetărilor penale nu au relevanţă în cauză în raport de dispoziţiile art 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Recurenta învederează instanţei de recurs faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reluarea soluţionării contestaţiei, în situaţia în care subzistă motivele care au dus la suspendarea soluţionării contestaţiei.
II. Procedura derulată în recurs
Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Recurenta a reiterat solicitarea de suspendare a judecării prezentei cauze in temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y/42/2021, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosar având ca obiect cererea intimatei reclamante S.C. A. S.R.L. de anulare a deciziei de soluționare a contestației nr. 198/25.05.2015 emisă de Direcția Generată de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF.
Arată recurenta că în dosarul menționat, prin sentința civilă nr. 59/07.04.2021, Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ şi fiscal a dispus admiterea excepției tardivității, respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 198/25.06.2015 emisã de A.N.A.F. ca tardiv formulat, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii şi respingerea capatului de cerere având ca obìect anularea Deciziei de impunere nr. 90/2015, ca inadmisibil.
Cererea de suspendare a judecății a fost respinsă de Înalta Curte la termenul din 13 septembrie 2023, reținându-se că dosarul nr. y/42/2021 a fost, între timp, definitiv soluționat prin respingerea recursului.
La același termen, Înalta Curte a luat act de faptul că, deşi în cererea de recurs este atacată Încheierea din 11 ianuarie 2022, în realitate, încheierea la care se referă recurenta este cea din data de 07 decembrie 2021, prin aceasta fiind respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității.
Așa fiind, această din urmă Încheiere va fi supusă controlului instanţei de recurs.
III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele dosarului prin prisma susținerilor părților, Înalta Curte reține următoarele:
În cauză, intimata-reclamantă solicită obligarea ANAF ‒ Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la reluarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, suspendată prin decizia nr. 198/25.06.2015.
Prin decizia menționată, recurenta pârâtă a dispus, în baza art. 214 Vechiul C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, prin adresa nr. 1839/2.04.2015 cu privire la cele constatate prin decizia de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015 şi raportul de inspecţie fiscală nr. F-PH 85/31.03.2015, în vederea cercetării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi de art. 296 ind. 1 alin. (1) lit. n) Legea nr. 571/2003.
Majoritatea criticilor recurentei expuse prin recursul de față vizează acţiunea în anulare formulată împotriva Decizia nr. 198/2015 şi legalitatea măsurii suspendării soluționării contestației fiscale dispusă prin Decizia menţionată.
Or, astfel cum corect a reținut instanța de fond, prin prezentul demers judiciar nu se pune în discuţie legalitatea soluţiei de suspendare a contestaţiei administrative (contestată, de altfel, într-un alt dosar), ci posibilitatea reluării procedurii administrative, raportat la încălcarea dreptului de acces la o instanţă de judecată.
În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect au fost respinse de către prima instanță excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității, cât timp recurenta s-a referit în argumentarea lor la legalitatea deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale, deși prezenta cauză are un cu totul alt obiect.
Chestiunea litigioasă în cauza de faţă este reprezentată de posibilitatea invocării de către contribuabil a prelungirii dincolo de un termen rezonabil a măsurii suspendării contestaţiei administrative, fapt care împiedică soluţionarea pe fond a raportului juridic litigios de drept fiscal.
Cu privire la aceasta, Înalta Curte constată că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei este un incident prin care cursul soluţionării contestaţiei este oprit ca urmare a apariţiei unor cauze expres prevăzute de lege, până la încetarea respectivei cauze.
Într-un litigiu având ca obiect anularea deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale, instanța de judecată verifică legalitatea măsurii raportat la momentul emiterii deciziei de suspendare, analizând dacă subzistă cazurile prevăzute de lege pentru a se dispune această măsură.
Așa fiind, este posibil ca, prin raportare la acel moment, demersul judiciar să fie tardiv (ca în cazul de față) sau neîntemeiat (decizia fiind conformă dispozițiilor legii și neeexistând vreun motiv pentru anularea sa).
În schimb, ulterior luării măsurii, nu este reglementată posibilitatea verificării legalității suspendării pe perioada cât soluționarea contestației este suspendată.
Or, măsura suspendării soluționării contestației, deși reprezintă un drept al autorității fiscale și este posibil a fi legală la momentul luării ei, totuși poate duce la prelungirea nejustificată a duratei soluționării contestației și implicit a inspecției fiscale.
Acest aspect, pentru intimată, înseamnă atât afectarea activității de afaceri, cât și un cuantum mai mare al dobânzilor și penalităților aferente sumelor suplimentare care, eventual, vor fi stabilite la final.
Așa fiind, distinct de cererea de anulare a deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, se poate analiza justețea unei cereri de reluare a soluționării contestației prin prisma afectării dreptului intimatei de acces la justiție şi a dreptului la bună administrare.
Cu privire la această cerere, Înalta Curte reține că, potrivit articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în condițiile prevăzute la acest articol.
Potrivit jurisprudenței CJUE, cerințele care decurg din dreptul la bună administrare, care reflectă un principiu general al dreptului Uniunii, precum și dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial și într‑un termen rezonabil, sunt aplicabile unei proceduri de inspecție fiscală prin care un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii (în acest sens Hotărârea din 14 mai 2020, Agrobet CZ, C‑446/18, EU:C:2020:369, punctele 43 și 44, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 octombrie 2021, CHEP Equipment Pooling, C‑396/20, EU:C:2021:867, punctul 48).
Această procedură trebuie să se deruleze cu respectarea dreptului la bună administrare, astfel cum se arată în Hotărârea din 09 noiembrie 2017, Ispas, C‑298/16, EU:C:2017:843, punctul 27.
Conform aceleiași jurisprudențe, pentru ca dreptul Uniunii să nu se opună unei suspendări a soluționării unei contestații administrative precum cea fiscală, este necesar ca o astfel de suspendare să nu aducă atingere dreptului la bună administrare și în special să nu aibă ca efect întârzierea soluționării acestei proceduri de contestație administrativă dincolo de un termen rezonabil.
Curtea a statuat deja că principiul protecției jurisdicționale efective este constituit din diverse elemente, care includ, printre altele, și dreptul de acces la instanțele judecătorești (Hotărârea din 30 iunie 2016, Toma și Biroul Executorului Judecătoresc Horațiu‑Vasile Cruduleci, C‑205/15, EU:C:2016:499, punctul 42).
Or, acest drept este încălcat dacă această suspendare conduce la imposibilitatea exercitării unei căi de atac jurisdicționale împotriva deciziei de impunere prin care se refuză dreptul de deducere a TVA‑ului, în condițiile în care dreptul național aplicabil condiționează posibilitatea de a exercita o astfel de cale de atac de adoptarea unei decizii de soluționare pe fond a contestației.
Chiar dacă o astfel de suspendare urmărește, în principiu, un scop legitim și nu constituie un obstacol disproporționat în calea dreptului de acces la instanțele judecătorești, așa cum este garantat de art. 47 din Cartă, totuși este esențial ca o astfel de suspendare să nu aibă ca efect întârzierea soluționării acestei proceduri de contestație administrativă dincolo de un termen rezonabil.
În acest sens, prin Hotărârea CJUE din data de 24 februarie 2022 pronunțată în cauza C‑582/20, s-a stabilit că: ”Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care permite autorităților fiscale naționale să suspende soluționarea unei contestații administrative îndreptate împotriva unei decizii de impunere prin care unei persoane impozabile i se refuză beneficiul dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătite în amonte ca urmare a implicării acestei persoane impozabile într‑o fraudă fiscală, în vederea obținerii unor elemente obiective suplimentare referitoare la această implicare, cu condiția, în primul rând, ca o astfel de suspendare să nu aibă ca efect întârzierea soluționării acestei proceduri de contestație administrativă dincolo de un termen rezonabil, în al doilea rând, ca decizia prin care se dispune această suspendare să fie motivată în drept și în fapt și să poată face obiectul unui control jurisdicțional și, în al treilea rând, ca, dacă se dovedește în final că dreptul de deducere a fost refuzat cu încălcarea dreptului Uniunii, această persoană impozabilă să poată obține rambursarea sumei corespunzătoare într‑un termen rezonabil, precum și, dacă este cazul, a dobânzilor de întârziere aferente acesteia. În aceste condiții, nu este obligatoriu ca, pe perioada acestei suspendări a soluționării contestației, persoana impozabilă respectivă să beneficieze de o suspendare a executării acestei decizii de impunere, cu excepția situației în care, în caz de îndoieli serioase cu privire la legalitatea deciziei de impunere menționate, acordarea unei suspendări a executării aceleiași decizii de impunere este necesară pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor persoanei impozabile”.
Or, în prezenta cauză, dosarul penal nr. y/P/2014, până la a cărui soluționare s-a dispus suspendarea soluționării contestației, nu este încă finalizat şi, mai ales, nu poate fi estimată durata de timp necesară pentru soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Se mai reține că, de la data sesizării şi până la data pronunţării sentinței recurate, au trecut aproape şapte ani, iar până în prezent au trecut circa 9 ani.
Între timp, intimata a intrat în procedură de faliment, după ce iniţial, în cadrul dosarului nr. x/105/2015 al Tribunalului Prahova, s-a dispus, la data de 15.04.2015 deschiderea procedurii generale a insolvenței S.C. A. S.R.L.
Întrucât creditorul majoritar A.J.F.P. Prahova a respins planul de reorganizare propus de debitoare, în temeiul dispozițiilor art. 145 alin. (1) lit. a) pct. c) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Tribunalul Prahova a dispus prin sentinţa nr. 451/22.04.2019 intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei S.C. A. S.R.L.
Având în vedere că finalizarea procedurii falimentului nu este posibilă decât după soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de intimată împotriva deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015, corect s-a reținut de către prima instanță că termenul rezonabil pentru care s-a dispus suspendarea conform deciziei nr. 198/25.06.2015 a fost depăşit, sens în care s-a impus obligarea recurentei la reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. F-PH 90/31.03.2015.