Asupra apelurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 7/F din 13.01.2023, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C., în contradictoriu cu inculpaţii A. şi B..
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii să achite părţii civile suma de 10000 de euro, în RON la cursul din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a fost desfiinţat contractul de împrumut, falsificat, datat 30.04.2017, având ca părţi inculpatul B. şi partea civilă C., (ultima filă vol. 2 dup), precum şi încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. şi a art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B., la plata sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând probele administrate, în fapt, a reţinut că la solicitarea inculpatului B., inculpata A. în calitate de avocat a întocmit încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, cu privire la contractul de împrumut datat 30.04.2017, în care s-a menţionat în fals că C. ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, consemnând aspecte nereale cu privire la prezenţa personală a împrumutatului în faţa sa şi la solicitarea acestuia de emitere a încheierii de dată certă cu privire la conţinutul actului.
Contractul de împrumut a fost conceput în fals de către inculpatul B., care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, după care a instigat-o pe inculpata A. să emită o încheiere de dată certă, de certificare a identităţii părţilor şi a conţinutului actului şi, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, a folosit contractul de împrumut certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, la data de 07.09.2018, când a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc D. executarea silită a împrumutatului C., determinându-l pe executorul judecătoresc să desfăşoare procedura de executare silită împotriva persoanei vătămate C. în baza unui titlu executoriu fals.
În datele de 26.10.2018 şi 19.11.2018 au fost emise somaţii imobiliare, punându-se în vedere debitorului să achite sumele datorate, în cazul în care nu se conformează urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului său, situat în Bucureşti, Str. x.
La data de 02.11.2018 a fost notată cererea de urmărire imobiliară la O.C.P.I. Bucureşti - Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Sectorul 2.
La data de 21.11.2018 s-a dispus executarea silită prin înfiinţarea unei popriri, în cotă de 1/3 din pensia lunară datorată debitorului, însă nu a fost indisponibilizată nicio sumă în urma popririi pensiei debitorului C., fiindcă pensia era mai mică decât jumătate din cuantumul venitului minim net pe economie, conform răspunsului primit de la Casa de Pensii Locale Sector 2 Bucureşti.
La data de 12.07.2019 a fost numit un expert tehnic judiciar pentru evaluarea imobilului supus executării silite.
La data de 17.07.2019, debitorul C. a depus un memoriu la dosarul de executare silită, comunicând executorului judecătoresc că nu are cunoştinţă de contractul de împrumut, semnătura nu îi aparţine şi că nu s-a prezentat niciodată la cabinetul de avocat A.. Urmare acestui memoriu, executorul judecătoresc a solicitat de la creditor un punct de vedere în scris, punându-i în vedere că până la lămurirea aspectelor sesizate de debitor nu va continua procedura. În data de 04.03.2020 s-a solicitat creditorului B. să comunice dacă mai stăruie în executarea silită, iar acesta nu a răspuns la adresă.
Pe baza stabilirii acestei stări de fapt, prima instanţă, în drept, a considerat că:
- fapta inculpatei A., constând în aceea că, în calitate de avocat, la instigarea inculpatului B., a atestat în fals prezenţa în faţa sa, la cabinetul de avocat din municipiul Slatina, judeţul Olt, a împrumutatului C. şi solicitarea acestuia de emitere a unei încheieri de dată certă cu privire la un contract de împrumut în care s-a menţionat că ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, consemnând aspecte nereale în încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, prin care a certificat identitatea părţilor şi conţinutul actului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.
- faptele inculpatului B., constând în aceea că, în data de 30.04.2017, a întocmit în fals un contract de împrumut, în care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, folosind înscrisul falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice şi a instigat-o pe inculpata A. să emită în fals o încheiere de dată certă, de certificare a identităţii părţilor şi a conţinutului actului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
- în fine, s-a reţinut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, la data de 07.09.2018, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, a folosit contractul de împrumut, certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 de către inculpata A., solicitând Biroului Executorului Judecătoresc D. executarea silită a împrumutatului C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
Instanţa a constatat prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., argumentând că potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani şi curge de la data săvârşirii infracţiunilor, respectiv de la 30.04.2017, deci acesta s-a împlinit la data de 29.06.2022, prin luarea în calcul a Decretelor nr. 195/2020 şi 240/2020 emise de Preşedintele României, care, în opinia judecătorului fondului, au suspendat prescripţia răspunderii penale.
Criteriul prescripţiei răspunderii penale a determinat stabilirea în prezenta cauză a legii penale mai favorabile ca fiind cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), perioadă în care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu includeau nicio cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, ceea ce a dus la inaplicabilitatea prescripţiei speciale (art. 155 alin. (4) din C. pen., potrivit cărora termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni), rămânând aplicabile doar normele referitoare la prescripţia generală.
În consecinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., iar faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
Cu privire la infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârşită de inculpatul B. la data 07.09.2018, Curtea a constatat că termenul de prescripţie generală de 5 ani stabilit de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., nu s-a împlinit, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B., prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. şi, în concret, gravitatea infracţiunii de uz de fals prin care a prezentat unui executor judecătoresc un contract de împrumut falsificat, în scopul executării silite şi deposedării frauduloase a unei persoane vârstnice, vulnerabile, de imobilul pe care îl avea în proprietate.
S-a constatat că inculpatul are în cazier mai multe condamnări, începând cu anul 1995, ultima dată fiind liberat din executarea pedepsei de 10 ani şi 4 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 355/26.02.2016 a Judecătoriei Gherla definitivă la data de 27.04.2016 cu un rest neexecutat de 224 zile.
Prin urmare, s-a reţinut că în raport de data săvârşirii faptei judecate în prezentul dosar, inculpatul se află în recidivă postexecutorie, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., fiind cuprinse între 4 luni, 15 zile şi 3 ani închisoare sau amendă.
Avându-se în vedere lipsa de scrupule şi periculozitatea inculpatului B., precum şi multitudinea antecedentelor penale şi starea de recidivă, în baza art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., Curtea l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Având în vedere natura şi gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că la termenul de judecată din 02.05.2022, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune morale cauzate de acţiunile inculpaţilor.
Reţinând incidenţa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute în art. 1357 din C. civ. referitor la existenţa prejudiciului moral suferit de partea civilă, s-a apreciat că, deşi infracţiunile comise de cei doi inculpaţi sunt infracţiuni de pericol, totuşi partea civilă a resimţit accentuat suferinţele psihice cauzate de faptele inculpaţilor ce au condus la executarea silită, aceasta fiind o persoană vârstnică, vulnerabilă şi cu probleme grave de sănătate, încadrată în grad de handicap.
În consecinţă, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ. judecătorul fondului a admis în parte acţiunea civilă formulată şi a obligat inculpaţii în solidar să achite părţii civile echivalentul în RON a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desfiinţat contractul de împrumut falsificat datat 30.04.2017 şi Încheierea de data certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că s-a solicitat continuarea procesului penal şi a fost dispusă o soluţie de condamnare, a obligat pe inculpatul B., la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
*****
Împotriva acestei sentinţe, inculpaţii B. şi A. au declarat apel.
Inculpata a criticat sentinţa pe motiv că dispoziţiile legale în vigoare prevăd că în caz de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei, acţiunea civilă se lasă nesoluţionată de către instanţă. Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada comiterii unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie pentru a se putea dispune repararea prejudiciului cauzat prin aceasta; a susţinut că dispoziţiile civile nu fac vorbire despre repararea daunelor morale pretinse de partea civilă, care oricum nu au fost dovedite.
În consecinţă, a solicitat admiterea apelului în ceea ce priveşte latura civilă, desfiinţarea sentinţei atacate şi exonerarea ei de plata daunelor morale către partea civilă.
Inculpatul, prin memoriul depus la dosar, a criticat lipsa cercetării judecătoreşti şi a mai susţinut că prescripţia răspunderii penale trebuia constatată referitor la toate faptele reţinute în sarcina lui, întrucât nu s-a stabilit în niciun fel că actul de împrumut este fals.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 03.02.2023, fiind stabilit prim termen de judecată în cauză la data de 14.03.2023, când, faţă de cererile de amânare formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B. pentru lipsă de apărare, s-a acordat termen la data de 11.04.2023.
Prezentă la termen, inculpata a precizat că nu doreşte să dea declaraţie.
La termenul acordat, s-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorului inculpatului B., pentru a da posibilitatea acestuia să studieze motivele de apel depuse de către inculpat sens în care s-a acordat termen la data de 25.04.2023.
Inculpatul a dat declaraţie la acest termen, arătând că executorul judecătoresc D. este cel care i-a spus că poate vinde prin derularea executării silite case dobândite de alte persoane în temeiul Legii nr. 112/1995, înainte de împlinirea termenului legal prohibitiv de înstrăinare de către cumpărător, iar inculpatul a acceptat să găsească persoane aflate în această situaţie.
În acest context, a susţinut că a apelat la martora E. (decedată în cursul procesului), care i-a prezentat partea civilă, ce avea un apartament cu datorii în Bucureşti, care va fi executat silit. Partea civilă i-a înmânat o copie a actului de identitate, cu care inculpatul a susţinut că a mers la executorul judecătoresc menţionat, care i-a spus că pentru a executa silit apartamentul are nevoie de un contract de împrumut cu dată certă, sugerându-i să apeleze la inculpată, care era avocat; inculpatul nu a apelat la aceasta, fiindcă el avea deja o ştampilă asemănătoare cu a soţiei sale, cu care la executor a ştampilat mai multe foi, în schimb urmând să primească de la executor 10.000 euro.
A concluzionat că nu a semnat contractul de împrumut, inculpata nu a întocmit nicio încheiere de dată certă, iar el nu a primit nicio sumă din ce i-a promis executorul judecătoresc.
După luarea declaraţiei, inculpatul a depus în şedinţă un autodenunţ împotriva executorului cuprinzând cele declarate în faţa instanţei.
A susţinut că a înregistrat înscrisul la DNA în urmă cu câteva săptămâni, deşi autodenunţul depus nu purta vreun număr de înregistrare.
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa din 25.04.2023, s-au luat concluziile părţilor asupra apelurilor formulate în cauză, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată prin care s-a dispus amânarea pronunţării la data de 23.05.2023.
Examinând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată şi reţine următoarele:
Prioritar, Înalta Curte, analizând critica inculpatului referitoare la desfăşurarea judecăţii în lipsa cercetării judecătoreşti, constată că la termenul din 2 mai 2022 inculpaţii au arătat că vor da declaraţii în cauză după administrarea probatoriului solicitat. Inculpatul a propus formal doi martori, dar pentru că nu ştia cum se numesc a renunţat la cererea formulată; de altfel, nu a indicat nici teza probatorie pentru care intenţiona să îi propună. A mai solicitat încuviinţarea testării cu tehnica poligraf, cerere admisă, însă nu s-a prezentat, nejustificat, la cele două programări efectuate, motiv pentru care a şi fost amendat judiciar de către prima instanţă.
Ulterior, inculpaţii nu au mai dat declaraţii şi au arătat că nu au alte cereri.
Aşadar, neadministrarea probelor propuse se datorează conduitei procesuale a inculpatului, care a propus administrarea declaraţiilor unor martori neidentificabili, nu s-a prezentat la testarea cu tehnica poligraf, şi nici nu a mai dat nici declaraţie în faţa primei instanţe.
Pe de altă parte, dat fiind specificul infracţiunilor de fals pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, probarea acestora se face în principal cu înscrisurile aflate la dosar şi cu raportul de expertiză criminalistică din 20 ianuarie 2021, întocmit de către Institutul Naţional de Criminalistică, aflat la fila x din volumul al doilea de urmărire penală.
De aceea, sunt deplin aplicabile judecăţii desfăşurate în primă instanţă prevederile art. 374 alin. (7) din C. proc. pen., conform cărora probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti.
Prin urmare, Înalta Curte consideră nefondată critica adusă în apel de către inculpat, referitoare la neadministrarea de către prima instanţă a probelor propuse de către el, aceasta datorându-se exclusiv conduitei sale procesuale.
Trecând la verificarea stării de fapt reţinute de prima instanţă, contestată în apel de către inculpată din perspectiva soluţionării acţiunii civile, iar de către inculpat şi sub aspectul laturii penale, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorului fondului, că faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii apelanţi există, au fost comise cu intenţie directă, constituie infracţiuni şi reprezintă temeiul obligării acestora la repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate C., constituite parte civilă în cauza penală de faţă.
Astfel, originalul contractului de împrumut se află la ultima filă din dosarul de urmărire penală, iar contrafacerea subscrierii a fost dovedită prin raportul de expertiză menţionat, din care rezultă că semnătura de la rubrica împrumutat nu a fost executată de către partea civilă C..
În conţinutul său, s-a consemnat, contrar realităţii, că la data de 30.04.2017, C. a fost împrumutat de B. cu suma de 48.500 de euro, pentru o perioadă de 365 de zile, iar împrumutatul se obligă să restituie împrumutul în termenul prevăzut în contract, în caz contrar fiind de acord să despăgubească împrumutătorul cu bunurile mobile şi imobile, deţinute legal, până la concurenţa sumei împrumutate, contractul constituind titlu executoriu prin pretinsa voinţă a părţilor. În cuprinsul contractului nu se face menţiune cu privire la modalitatea în care au fost transferaţi banii de la împrumutător la împrumutat.
Semnătura nu a fost executată de către împrumutat, aceasta rezultând din raportul de expertiză, iar potrivit declaraţiei părţii civile, ea nu a împrumutat suma menţionată în contract şi nici nu a fost prezentă la data de 30 aprilie 2017 la cabinetul de avocat din Slatina unde a fost întocmit pretinsul contract, când inculpata a atestat prezenţa şi solicitarea părţii civile de datare certă a contractului prin încheierea cu numărul 36 din 30 aprilie 2017, întocmită direct pe contractul de împrumut contrafăcut.
Înalta Curte observă că inculpatul apelant nu a contestat că la data de 7 septembrie 2018 a depus la Biroul de Executor Judecătoresc D. cererea purtând semnătura sa prin care a solicitat punerea în executare doar prin executare silită imobiliară a contractului de împrumut contrafăcut şi cu dată certă falsă. Mai mult, în declaraţia de suspect a arătat că el a depus cererea de executare la Biroul Executorului Judecătoresc.
Simpla depunere a cererii de punere în executare a unui înscris contrafăcut, purtând dată certă falsă realizează elementul material al infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., data certă conferind contractului caracterul de înscris oficial.
Susţinerea inculpatului din faţa instanţei de apel, că executorul a avut iniţiativa datării certe a contractului, iar el doar a aplicat ştampila inculpatei, deşi nefondată, este totuşi lipsită de relevanţă sub aspectul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 323 din C. pen., ce incriminează simpla folosire a unui înscris oficial, cunoscând că este fals, fiindcă chiar dacă iniţiativa ar fi aparţinut executorului, inculpatul a cerut executarea silită a unui titlu executoriu, constând în contractul de împrumut, despre care ştia că nu reflectă realitatea operaţiunilor juridice consemnate în conţinutul său, respectiv, nici al împrumutului acordat părţii civile, nici al realităţii încheierii de dată certă.
Înalta Curte constată că afirmaţia apelantului că executorul a avut iniţiativa datării certe a contractului folosit ca titlu executoriu este contrazisă inclusiv de inculpat prin declaraţia de suspect, dar şi de către inculpată.
Astfel, în declaraţia de suspect apelantul a arătat că la cabinetul de avocat al inculpatei s-a încheiat actul, iar inculpatul şi partea civilă au semnat contractul de împrumut.
Inculpata, în memoriul depus la dosar în data de 2 iunie 2020 a arătat că actul a fost certificat la sediul cabinetului său de avocat din Slatina, judeţul Olt; în plus, inculpata a transmis organului de urmărire penală la data de 25 mai 2020 copie de pe contractul de împrumut, încheierea de dată certă şi copia buletinului persoanei vătămate C., deci acestea nu erau în posesia executorului, fiindu-i depuse de către inculpat odată cu cererea de executare.
În consecinţă, este exclus ca executorul judecătoresc să fi întocmit şi datat în fals contractul, probele menţionate anterior dovedind că autorii sunt cei doi inculpaţi.
Oricum, din dosarul execuţional aflat la dosarul de urmărire penală atât în copie conformă cu originalul, cât şi în original, rezultă că executorul judecătoresc D. nu a procedat exclusiv la executarea silită imobiliară, cum a solicitat inculpatul în cererea lui, ci a încercat executarea prin poprirea pensiei persoanei vătămate.
Executorul judecătoresc este, de altfel, cel care a oprit orice act de executare silită chiar în ziua în care persoana vătămată i-a comunicat la data de 17 iulie 2019 că ea nu are cunoştinţă de contractul de împrumut pus în executare, că semnătura de pe acesta nu îi aparţine şi că niciodată nu a fost la cabinetul de avocat al inculpatei.
Doar datorită executorului, procedura de executare silită a rămas în stadiul înscrierii somaţiei imobiliare în cartea funciară a apartamentului persoanei vătămate.
Aşadar, susţinerea apelantului referitoare la iniţiativa executorului de a data cert contractul fals este pur formală şi contrafactuală.
Concluzionând asupra stării de fapt, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a statuat temeinic, starea de fapt fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În acelaşi timp, încadrarea juridică a fost efectuată corespunzător faptelor reţinute.
Astfel, fapta inculpatei care, în calitate de avocat, a atestat, deşi partea civilă nu era de faţă, prezenţa la cabinetul de avocat din municipiul Slatina, judeţul Olt, precum şi solicitarea părţii de emitere a unei încheieri de dată certă cu privire la un contract de împrumut şi conţinutul acestuia, în care s-a menţionat contrar realităţii că ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, inculpata consemnând aceste aspecte nereale cu ocazia întocmirii pe contractul de împrumut a încheierii de dată certă nr. 36/30.04.2017, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.
Într-adevăr, articolul 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede dreptul avocatului de a atesta identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare.
În acelaşi timp, art. 38 alin. (1) dispune că în exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici, cu excepţia situaţiilor în care atestă identitatea părţilor, a conţinutului sau datei unui act.
Pe lângă aceste dispoziţii speciale, în exercitarea atribuţiei legale de atestare, inculpata face parte din categoria funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit dispoziţiei generale din art. 175 alin. (2) teza I din C. pen., pentru că a exercitat un serviciu de interes public, constând în atestarea identităţii persoanelor, datei şi conţinutului contractului de împrumut.
Aşadar, fiind asimilat funcţionarului public în exercitarea atribuţiei de atestare a actelor prezentate de către părţi, încheierea de atestare emisă de inculpată constituie înscris oficial, conform art. 178 alin. (2) din C. pen., ce include în această categorie orice înscris care emană de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) din C. pen.
Or, textul art. 321 din C. pen. incriminează sub denumirea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În consecinţă, este nefondată afirmaţia inculpatei din cuprinsul memoriului de apel, potrivit căreia în cauză nu s-a făcut dovada săvârşirii unei fapte ilicite, pentru a se putea dispune repararea prejudiciului cauzat prin aceasta.
Similar judecătorul fondului, Înalta Curte constată că faptele inculpatului B. din data de 30.04.2017, de a întocmi în fals un contract de împrumut, în care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, folosind înscrisul falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice şi de a solicita inculpatei A. să emită în fals o încheiere de dată certă, de certificare a identităţii părţilor şi a conţinutului actului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, care la data de 07.09.2018 a folosit contractul de împrumut, certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 de către inculpata A., solicitând Biroului Executorului Judecătoresc D. punerea în executare a titlului executoriu contrafăcut, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
Justificat s-a reţinut de către prima instanţă că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie, acesta fiind liberat condiţionat la data de 27.04.2016 cu un rest neexecutat de 224 zile, prin Sentinţa penală nr. 355/26.02.2016 a Tribunalului Cluj din executarea unor pedepse aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune.
Constatând existenţa faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor întemeiat prima instanţă a considerat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., argumentând că potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani şi curge de la data săvârşirii infracţiunilor, respectiv de la 30.04.2017.
Înalta Curte respinge critica inculpatului apelant, potrivit căreia prescripţia răspunderii penale a intervenit cu privire la toate infracţiunile comise.
Pentru infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârşită de inculpatul B. la data 07.09.2018, constând în folosirea la executorul judecătoresc a înscrisului oficial fals reprezentat de contractul de împrumutat autentificat în fals, termenul de prescripţie este de 5 ani şi curge de la data folosirii, prin înregistrarea la data de 7 septembrie 2018 a cererii de punere în executare a acestuia, deci s-ar împlini doar la 6 septembrie 2023, însă cursul termenului a fost suspendat.
Potrivit art. 156 din C. pen., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică continuarea procesului penal.
Înalta Curte observă că la termenul din 27 iunie 2022 prima instanţă a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 475 alin. (4) din C. proc. pen., iar la data de 31 octombrie 2022 cauza a fost repusă pe rol . Prin urmare, cursul termenului a fost suspendat pe o durată totală de 126 de zile, după care şi-a reluat cursul, conform art. 156 alin. (2) din C. pen.
Pe cale de consecinţă, este nefondat motivul de apel invocat de către inculpat, conform căruia prescripţia răspunderii penale a intervenit pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Ca atare, fondat prima instanţă a constatat că termenul de prescripţie generală de 5 ani stabilit de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., nu s-a împlinit pentru infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârşită de inculpatul B., motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru această faptă.
Înalta Curte constată că la alegerea şi la individualizarea pedepsei aplicate de 2 ani şi şase luni închisoare în mod întemeiat prima instanţă, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 74 din C. pen., în concret a ţinut seama de gravitatea deosebit de ridicată a infracţiunii de uz de fals comise de către inculpat, prin care a prezentat unui executor judecătoresc un contract de împrumut falsificat, în scopul executării silite şi deposedării de locuinţa ei, a unei persoane vârstnice şi vulnerabile.
La aplicarea pedepsei nu s-a putut omite că inculpatul a comis infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, ipoteză în care limitele legale de pedeapsă prevăzute de art. 323 se majorează cu jumătate, potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen. fiind cuprinse între 4 luni, 15 zile şi 3 ani închisoare sau amendă.
Aşadar, se constată neîntemeiat motivul de apel referitor la reducerea pedepsei aplicate, tocmai raportat la natura şi frecvenţa infracţiunilor din antecedenţa penală a inculpatului B..
Potrivit fişei cazier, acesta a fost condamnat de foarte multe ori, începând cu anul 1995, inclusiv pentru infracţiuni de fals, ceea ce impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat şi în regim de detenţie, pentru a-l împiedica să comită alte infracţiuni.
De altfel, acesta nu a depus la dosar probe din care să rezulte intenţia sa de a adopta un comportament subsumat respectării legii penale ori din care să reiasă cel puţin regretul pentru comiterea infracţiunilor comise.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că la termenul de judecată din 02.05.2022, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune morale cauzate de acţiunile inculpaţilor.
Contrar susţinerii inculpatei apelante, care a invocat că legea civilă nu face vorbire despre repararea daunele morale, prima instanţă a indicat temeiul admiterii acţiunii civile ca fiind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, prevăzută în art. 1357 din C. civ.
Or, potrivit art. 1381 alin. (1) din C. civ., în ipoteza răspunderii delictuale, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, deci inclusiv cel nepatrimonial, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, după cum dispune art. 1382 din C. civ.
La cuantificarea întinderii reparaţiei prejudiciului, fondat judecătorul a apreciat că partea civilă a resimţit accentuat suferinţele psihice cauzate de faptele inculpaţilor ce au condus la executarea ei silită, aceasta fiind o persoană vârstnică, vulnerabilă şi cu probleme grave de sănătate, încadrată în grad de handicap.
Înalta Curte reţine că partea civilă C. a fost profund afectată de consecinţele faptelor inculpaţilor, care au condus la începerea executării silite asupra locuinţei sale, iar sentimentele create, de revoltă şi injustiţie, răzbat din toate memoriile adresate unui număr mare de instituţii de la care a solicitat repararea nedreptăţii suferite, identificarea făptuitorilor şi pedepsirea acestora, memorii aflate în special în dosarul de urmărire penală. Nu poate fi omis că atunci persoana vătămată avea deja peste 83 de ani.
Prin urmare, în mod temeinic judecătorul fondului a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat inculpaţii în solidar să achite părţii civile echivalentul în RON a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale.
Înalta Curte va înlătura susţinerea inculpatei apelante, potrivit căreia dispoziţiile legale în vigoare prevăd că în caz de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei, acţiunea civilă se lasă nesoluţionată de către instanţă; dispoziţia cuprinsă în art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. prevede, în prezent, că în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Legal, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., judecătorul fondului a desfiinţat contractul de împrumut falsificat datat 30.04.2017 şi Încheierea de data certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.
În concluzie, motivele de apel invocate de către inculpaţi sunt nefondate, deci sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile formulate de către inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 7/F din data de 13 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2021.
Va obliga inculpaţii la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli avansate de către stat ocazionate de soluţionarea apelurilor.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 7/F din data de 13 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă inculpaţii apelanţi la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, în cuantum de câte 942 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă C., în cuantum de 510 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2023.
GGC - NN