Asupra apelurilor de faţă, examinând actele şi lucrările dosarului, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă B..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă să plătească inculpatului suma de 1.250 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, respingând restul pretenţiilor cu acest titlu.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Prin Rechizitoriul nr. x/2018 din data de 22.07.2021, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa din 8.12.2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, într-o noapte din intervalul de timp martie - aprilie 2018 (noapte din preajma datei de 8 martie 2018, potrivit celor declarate de persoana vătămată), în urma unor neînţelegeri, inculpatul A. a exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, B., aşezându-se asupra persoanei vătămate, care se afla în pat, după care, cu mâna, i-a comprimat gâtul şi i-a acoperit nasul şi gura, provocând persoanei vătămate durere şi imposibilitatea temporară de a respira, faptă ce a determinat-o pe aceasta să solicite ajutor martorului C., acesta din urmă intervenind şi îndepărtând inculpatul aflat deasupra persoanei vătămate, după care, persoana vătămată a solicitat telefonic şi intervenţia tatălui său, martorul D., acesta din urmă ajungând la locuinţa persoanei vătămate şi fiind informat de persoana vătămată şi martorul C. despre desfăşurarea incidentului.
În actul de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate B. şi depoziţiile martorilor C. şi D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2021.
Prin încheierea nr. 72 din 08.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva încheierii din data de 18 noiembrie 2021 şi a Încheierii penale nr. 19/CP din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-au desfiinţat, în parte, încheierea din data de 18 noiembrie 2021, numai sub aspectul dispoziţiei de admitere, în parte, a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul A. şi, în totalitate, Încheierea nr. 19/CP din data de 20 decembrie 2021, şi rejudecând:
S-au respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A..
S-au menţinut celelalte dispoziţiile ale încheierii din data de 18 noiembrie 2021, care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Târgu Mureş cu Rechizitoriul nr. x/2018 din 22 iulie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Potrivit relatărilor părţii civile B. consemnate în mai multe acte din dosarul de urmărire penală şi confirmate, în esenţă, de declaraţia inculpatului A., începând cu anul 2013, între cele două părţi s-a stabilit o relaţie de concubinaj, în urma relaţiei acestora născându-se fiica părţilor, E..
Potrivit declaraţiei părţii civile coroborată cu declaraţiile martorilor F. şi G., în data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă şi cei doi martori au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Între părţi a avut loc un conflict verbal, în urma căruia partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul de la petrecere.
Potrivit declaraţiei citate a părţii civile, coroborată cu declaraţiile martorilor C. şi D., precum şi cu declaraţiile aceloraşi din faza urmăririi penale, odată ajunsă la domiciliul comun din Corunca al părţilor, partea civilă s-a culcat în dormitorul părţilor. Inculpatul a ajuns mai târziu acasă, a intrat în dormitor, unde, potrivit declaraţiilor celor trei, părţile s-au certat, iar inculpatul s-a aşezat pe partea civilă şi a strâns-o de gât. Aceasta l-a chemat în ajutor pe martorul C., fiul ei, care l-a dat la o parte pe inculpat. Ulterior, la faţa locului, a fost chemat martorul D., tatăl părţii civile, care locuia într-o casă învecinată.
În perioada martie - aprilie 2018 nu a existat o faptă similară, săvârşită de inculpat împotriva părţii civile, concluzia instanţei rezultând din următoarele probe:
În primul rând, petrecerea şi conflictul verbal care au prefaţat fapta descrisă de partea civilă au avut loc în data de 11 martie 2017, iar nu în martie sau aprilie 2018. Martora G. a localizat exact în timp aceste evenimente, iar martorul F. este sigur că ele nu au avut loc în 2018. Partea civilă nu a putut indica o dată precisă a evenimentelor, dar le-a localizat în timp cu ajutorul evenimentelor de la H.. Cei doi martori au fost numiţi de ea tocmai pentru a ajuta la localizarea în timp a faptei, ceea ce au făcut.
Martorii C. şi D. au arătat că nu pot plasa în timp fapta inculpatului, dar ultimul a confirmat că aceasta s-a întâmplat după ce părţile au fost la o petrecere la H., de la care partea civilă s-a întors mai repede.
Nici partea civilă nu susţine, nici probele dosarului nu indică existenţa unei petreceri de la care părţile să se fi întors separat în perioada martie - aprilie 2018.
Prin urmare, singura ipoteză în care inculpatul ar fi putut exercita violenţele împotriva părţii civile în perioada menţionată, în care faptele au fost plasate prin rechizitoriu, este cea în care declaraţia părţii civile este parţial nereală. Mai concret, din declaraţie ar trebui reţinut ca real faptul că, într-o noapte, inculpatul a strâns-o de gât pe partea civilă, iar restul declaraţiei, privind contextul faptei, ar trebui înlăturat. În această ipoteză, declaraţiile părţii civile ar deveni deopotrivă vagi şi lipsite de credibilitate. Sub aspectul faptei în sine, nu şi al contextului acesteia, declaraţia părţii civile este confirmată de martorul C.. Acesta este fiul părţii civile, nu şi al inculpatului, cu care are, potrivit propriei declaraţii, o relaţie tensionată. Acest martor este singurul martor ocular, întrucât martorul D. cunoaşte despre faptă doar ceea ce i-au spus cei doi. Deşi martorul C. declară că l-a văzut pe inculpat cum o strângea de gât pe mama sa, ceea ce se coroborează cu declaraţia părţii civile, restul declaraţiilor martorului le contrazic pe cele ale părţii civile. Spre exemplu, din declaraţia martorului din faza urmăririi penale pare să rezulte că părţile s-au certat mai întâi în locuinţa comună, după care au mers la culcare şi inculpatul a comis fapta violentă, faptă pe care şi sora lui mai mică a văzut-o - toate detalii pe care partea civilă le contrazice. În cursul judecăţii, martorul nu s-a mai arătat sigur de cursul evenimentelor. Posibilitatea ca într-o noapte din perioada martie - aprilie 2018 inculpatul să o fi strâns de gât pe partea civilă nu poate fi, teoretic, negată. Având în vedere că, în ipoteza formulată, existenţa faptei este susţinută doar de declaraţiile lipsite de credibilitate şi contradictorii ale părţii civile şi fiului acesteia, probabilitatea existenţei faptei este, totuşi, redusă. În niciun caz, ea nu se apropie de standardul convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă impus de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.
În privinţa solicitării subsidiare a inculpatului, de încetare a procesului penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, prima instanţă a constatat-o ca rămasă, astfel, fără obiect. Solicitarea pleacă de la premisa că fapta s-a petrecut în data de 11 martie 2017. Plecând de la această premisă, dacă s-ar face aplicarea în cauză a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, potrivit cărora, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, fondul activ al legislaţiei nu a mai permis întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul prescripţiei răspunderii penale, de 5 ani de la data faptei, este împlinit. Totuşi, instanţa nu a făcut aplicarea acestei decizii cu privire la o faptă comisă în data de 11 martie 2017, fiindcă o asemenea faptă nu a făcut obiectul sesizării instanţei. Obiectul sesizării, clarificat în procedura camerei preliminare, priveşte o faptă din perioada martie - aprilie 2018. Având în vedere că, fapta din 11 martie 2017 nu a făcut obiectul sesizării, inculpatul nu s-a apărat în cauză cu privire la această faptă şi este prezumat nevinovat cu privire la săvârşirea ei. Prezentarea probelor cu privire la cele petrecute la această dată a fost necesară pentru a contrazice ipoteza săvârşirii faptei în perioada martie - aprilie 2018. Dincolo de această necesitate, instanţa de fond nu a analizat în prezenta cauză fapta din 11 martie 2017, arătând că nu poate pronunţa nicio soluţie în privinţa ei.
Instanţa de fond a constatat că nu poate dispune nici încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, potrivit unei alte solicitări a inculpatului. Pentru infracţiunea de violenţă în familie, pentru care acesta a fost trimis în judecată, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu, potrivit art. 199 alin. (2) C. proc. pen.. Parchetul a înţeles să dispună punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa din 15.02.2021, iar, de lege lata, alegerea sa este discreţionară. Posibilitatea unei eventuale cenzurări a acestei alegeri în cazul în care ea ar avea caracter arbitrar, întemeiată pe principiul general al legalităţii procesului penal, este lipsită de importanţă în cauză. Punerea în mişcare a acţiunii penale a fost făcută de parchet în mod motivat. Parchetul a fost conştient că termenul de 3 luni în care partea civilă putea formula plângere prealabilă a fost depăşit, totuşi, a considerat că, în drept, detaliul nu constituie un impediment pentru exercitarea acţiunii penale. În fapt, a indicat mai multe probe care, în opinia parchetului, susţin existenţa infracţiunii. Având în vedere gravitatea concretă a acuzaţiei, în ipoteza în care ea ar fi fost probată, şi faptul că inculpatul nu a invocat vreun scop neloial ascuns în spatele actului parchetului, nu există vreun argument care să susţină caracterul său arbitrar.
Ca urmare a soluţiei de achitare pentru fapta din cauză, instanţa a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă, la data de 4 martie 2022.
Instanţa de fond a mai reţinut că dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. condiţionează obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, de culpa ei procesuală. În mod similar, potrivit art. 276 alin. (5) C. proc. pen., partea civilă poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de inculpat (2.500 de RON, onorariu avocaţial, potrivit chitanţelor depuse la ultimul termen de judecată) în măsura în care au fost provocate de ea. Având în vedere că acţiunea penală nu a fost exercitată în urma plângerii părţii civile, nu i se poate reţine acesteia vreo culpă procesuală raportat la cheltuielile judiciare avansate de stat. Având în vedere că partea civilă a exercitat acţiunea civilă în cauză şi a solicitat o sumă semnificativă (50.000 de RON), o parte din cheltuielile avansate de inculpat pentru apărarea sa au fost provocate de partea civilă. Instanţa va obliga partea civilă la plata unei jumătăţi din aceste cheltuieli.
Împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi partea civilă B. au declarat apel.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului dispusă de instanţa de fond este nelegală, întrucât din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine că inculpatul A. a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B., astfel că nu se poate reţine că fapta nu există în materialitatea ei.
Totodată, s-a considerat că stabilirea, de către instanţa de fond, a săvârşirii a două prezumtive fapte (una în perioada martie - aprilie 2018 - reţinută în rechizitoriu, ca dată de săvârşire a faptei) şi una la 11.03.2017 (dată a faptei, ce ar rezulta din probatoriul administrat în cursul judecăţii, respectiv declaraţiile martorilor F. şi G. este netemeinică, întrucât probatoriul administrat în cauză stabileşte că s-a săvârşit o singură faptă.
Astfel, cu ocazia audierii persoanei vătămate şi a martorilor C. şi D. s-a lămurit şi împrejurarea dacă aceştia au cunoştinţă de existenţa unei singure fapte de violenţă în familie sau mai multe, cei doi martori precizând că nu au mai asistat la un alt act de agresiune comis de inculpat împotriva persoanei vătămate, cu excepţia celui relatat. De asemenea, cele declarate de către martori în cursul urmăririi penale, declaraţii pe care şi le-au menţinut în cursul judecăţii, duc la concluzia că atât martorii, cât şi persoana vătămată fac referire la un singur incident caracterizat prin elementele de fapt definitorii ale acestuia: urcarea inculpatului asupra persoanei vătămate aflate în pat, comprimarea gâtului cu mâna, chemarea martorului D. - tatăl persoanei vătămate (care locuia în vecinătate) şi ulterior, adunarea de către martorul C. a cuţitelor din bucătărie, temându-se că ar putea fi folosite împotriva mamei sale, persoana vătămată.
În ceea ce priveşte această faptă, din declaraţiile persoanei vătămate B. şi ale martorilor C. şi D. rezultă că s-a săvârşit în perioada martie - aprilie 2018, după o petrecere organizată de Primăria municipiului Târgu Mureş cu prilejul zilei de 8 martie.
Fiind audiaţi în cursul judecăţii, martorii F. şi G. au arătat că petrecerea organizată de Primăria municipiului Târgu Mureş cu prilejul zilei de 8 martie, la care se face referire în cauză, a avut loc în cursul lunii martie 2017, respectiv la 11 martie, fiind petrecerea la care au participat şi persoana vătămată şi inculpatul şi între cei doi având loc unele discuţii contradictorii motiv pentru care persoana vătămată a părăsit petrecerea înaintea inculpatului (aspecte care rezultă şi din declaraţiile date în cursul urmăririi penale).
În condiţiile în care, din probele administrate în cursul judecăţii, s-a conturat împrejurarea că, fapta pentru săvârşirea căreia a fost inculpat numitul A., s-a comis în luna martie 2017, şi nu în perioada martie - aprilie 2018, aşa cum rezultase pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (fără ca starea de fapt referitoare la existenţa şi elementele definitorii să se fi modificat în vreun fel), instanţa de fond a reţinut, în mod nelegal, că fapta din 11 martie 2017 nu a făcut obiectul sesizării. Aşa cum s-a menţionat şi mai sus, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni în concurs, ci pentru comiterea unei singure fapte, cu privire la care, în urma cercetării judecătoreşti, s-a schimbat doar coordonata temporară.
Astfel, acuzarea a susţinut că locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, în principiu, nu sunt elemente care să intre în conţinutul constitutiv al infracţiunii, fiind elemente preexistente ale acesteia. În conţinutul celor mai multe infracţiuni - aşa cum este şi cazul infracţiunii de violenţă în familie, nu sunt prevăzute condiţii cu privire la timpul şi locul de săvârşire, ceea ce înseamnă că infracţiunile se vor realiza indiferent de locul şi timpul săvârşirii lor.
Raportat la fapta comisă de inculpat, cu privire la care, în cursul judecăţii, s-a reţinut că ar fi fost comisă în luna martie 2017 şi nu în martie- aprilie 2018, avându-se în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, potrivit căreia, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018, fondul activ al legislaţiei nu a mai permis întreruperea cursului prescripţiei penale, astfel că, termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a împlinit, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de violentă în familie, faptă prevăzută de art. 199 C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.
Partea civilă B. a susţinut apelul formulat de parchet, iar cu privire la apelul propriu, a solicitat admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatului la plata de daune morale în sumă de 50.000 RON către partea civilă, adăugându-se cheltuielile de judecată aferente atât judecăţii în fond, cât şi în apel.
În esenţă, a susţinut că, nu există niciun dubiu că inculpatul a săvârşit faptele de violenţă în familie pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, iar din analiza materialului probator, se poate stabili că momentul săvârşirii faptei este în anul 2018.
În faţa instanţei de apel, cauza a parcurs cinci termene de judecată, la termenul din data de 30 martie 2023, fiind audiat martorul F., iar la termenul de judecată din data de 25 mai 2023, au fost audiaţi martorii C. şi D..
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele impuse de art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi persoana vătămată B. sunt nefondate, reţinând următoarele:
Procedând la propria evaluare a probelor administrate în cauză, instanţa de apel reţine că, între inculpatul A. şi partea civilă B., începând cu anul 2013, s-a stabilit o relaţie de concubinaj, în urma relaţiei acestora născându-se fiica părţilor, E..
Potrivit declaraţiei părţii civile coroborată cu declaraţiile martorilor F. şi G., instanţa de apel reţine următoarele:
În data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă şi martorii F. şi G. au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, împrejurare în care, între inculpat şi partea civilă a avut loc un conflict verbal, în urma căruia partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul de la petrecere.
În acest sens sunt declaraţiile părţii civile coroborate cu declaraţiile martorilor F. (audiat atât în primă instanţă, cât şi în apel) şi G. (audiată în primă instanţă), ambii martori relatând că petrecerea la care au participat a avut loc la data de 11 martie 2017.
Potrivit declaraţiei părţii civile, coroborată cu declaraţiile martorilor C. şi D. (audiaţi atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel), precum şi cu declaraţiile aceloraşi din faza urmăririi penale, odată ajunsă la domiciliul comun din Corunca al părţii civile şi inculpatului, partea civilă s-a culcat în dormitorul comun al părţilor. Inculpatul a ajuns mai târziu acasă, a intrat în dormitorul comun, unde, potrivit declaraţiilor celor trei, părţile s-au certat, iar inculpatul s-a aşezat pe partea civilă şi a strâns-o de gât. Aceasta l-a chemat în ajutor pe martorul C., fiul ei, care l-a dat la o parte pe inculpat. Ulterior, a fost chemat la faţa locului martorul D., tatăl părţii civile, care locuia într-o casă învecinată.
Faţă de situaţia de fapt conturată de probele administrate, în contextul în care petrecerea şi conflictul verbal, care au prefaţat fapta descrisă de partea civilă, a avut loc în data de 11 martie 2017, iar nu în martie sau aprilie 2018, instanţa de apel constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în perioada martie - aprilie 2018 nu a existat o faptă similară celei descrise, săvârşită de inculpat împotriva părţii civile.
Localizarea în timp a evenimentelor care au prefaţat fapta relatată de partea civilă, reiese atât din declaraţiile martorului F., care a arătat că acestea nu au avut loc în 2018, ci în anul 2017, an în care a fost director în cadrul primăriei şi a făcut invitaţiile la petrecerea organizată de primărie la H. din Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, cât şi din declaraţia martorei G., care, audiată de instanţa de fond, a menţionat data de 11 martie 2017, arătând că şi-a amintit-o, întrucât s-a uitat pe facebook să îşi reîmprospăteze amintirile. De altfel, cei doi martori au fost indicaţi de partea civilă, tocmai pentru a ajuta la localizarea în timp a faptei, întrucât partea civilă nu a putut indica o dată precisă a acesteia, localizându-o, însă, în timp, cu ajutorul evenimentelor de la H..
Sub acelaşi aspect, se constată că nici martorul C., fiul părţii civile şi singurul martor ocular la fapta descrisă de partea civilă, nici martorul D., nu au putut localiza în timp fapta inculpatului, martorul C. arătând, în faţa instanţei de fond, după ce a fost confruntat cu pasajul din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, că:
"îmi amintesc că a existat un incident la începutul anului 2018, când bunicii încă locuiau în casa de lângă cea a noastră", "în acea seară bunicii erau în casa de lângă cea a noastră şi nu pot plasa în timp incidentul" în privinţa celor relatate de martorul D., deşi în declaraţia din cursul urmăririi penale, acesta arată că îşi aminteşte de un incident în aprilie 2018, în declaraţia din 20 iunie 2022, dată în faţa instanţei de fond, martorul a precizat că, în seara incidentului, a fost după fiica sa la o petrecere şi "ştiu că petrecerea a fost la H.. Fata mea era supărată (...) mi-a zis doar că vrea să plece mai repede iar inculpatul mai vrea să rămână", confirmând, astfel, că fapta a avut loc după ce părţile au fost la o petrecere la H., de la care partea civilă s-a întors mai repede.
Prin urmare, din probele administrate nu reiese că a existat o petrecere de la care părţile să se fi întors separat în perioada martie - aprilie 2018.
În aceste condiţii, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, singura ipoteză în care inculpatul ar fi putut exercita violenţe împotriva părţii civile în perioada menţionată, în care faptele au fost plasate prin rechizitoriu, este cea în care declaraţia părţii civile este parţial nereală. Astfel, ceea ce s-ar putea reţine ca real din cele relatate de partea civilă este faptul că, într-o noapte, inculpatul a strâns-o de gât pe partea civilă, întrucât restul celor declarate, ce privesc contextul faptei, trebuie înlăturate, situaţie în care, declaraţiile părţii civile devin vagi şi necredibile.
Ceea ce confirmă singurul martor ocular, C. - fiul părţii civile, cu care inculpatul avea o relaţie tensionată -, este faptul că inculpatul o strângea de gât pe mama sa, ceea ce conturează, teoretic, posibilitatea ca, într-o noapte din perioada martie - aprilie 2018, inculpatul să o fi strâns de gât pe partea civilă. Restul declaraţiilor martorului contrazic declaraţiile părţii civile, fiind de menţionat faptul că deşi, din declaraţia martorului din faza de urmărire penală pare să rezulte că inculpatul şi partea civilă s-au certat mai întâi în locuinţa comună, apoi au mers la culcare şi inculpatul a comis fapta violentă, faptă la care a asistat şi fiica părţilor, aceste detalii sunt contrazise de cele relatate de partea civilă; în faţa instanţei de fond, martorul nu s-a mai arătat sigur de cursul evenimentelor, declarând "într-o seară mama şi inculpatul s-au certat, eu eram treaz, era foarte târziu (...) despre sora mea nu ştiu dacă mersese la culcare sau nu, inculpatul era beat şi amândoi, nu-mi amintesc ce făcusem în ziua, în seara respectivă, dar e posibil ca fiecare să se fi dus la culcare. Eu eram în dormitorul meu, sora mea era în dormitorul ei, iar inculpatul şi mama erau în dormitorul lor, care era perete în perete cu dormitorul meu. Eu stăteam la televizor în camera mea când am auzit ceartă, după un timp mama m-a strigat, m-am dus în camera lor, l-am văzut pe inculpat care era aşezat pe ea şi o strângea de gât, l-am dat la o parte, după care ne-am dus jos unde aveam un living şi o bucătărie şi l-am chemat pe bunicul nostru D.. Din câte îmi amintesc, mama l-a sunat pe bunicul".
Audiat de instanţa de apel, martorul C. şi-a menţinut declaraţiile anterioare, arătând că "eu eram în camera mea, şi în acest timp am auzit din camera mamei mele că A. o ameninţa şi folosea cuvinte urâte. Mama mea m-a strigat, iar când am ajuns în camera ei am văzut cum A. o strângea de gât şi în acel moment l-am împins căzând într-un colţ al camerei".
Se poate observa că există contradicţii şi cu privire la modalitatea în care a fost chemat în ajutor martorul D., tatăl părţii civile, care locuia la acel moment în apropierea locuinţei părţilor, martorul C. având variante diferite în această privinţă; astfel, martorul a arătat fie că partea civilă l-ar fi sunat pe martorul D., solicitându-i ajutorul, fie că i-a solicitat personal să intervină, în faţa instanţei de apel, acesta susţinând că "bunicii mei dormeau în casa din spatele curţii noastre, şi la un moment dat a venit bunicul, chemat de mine sau mama, care a rămas peste noapte şi l-a liniştit pe A.".
Ca atare, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că, în ipoteza formulată, existenţa faptei este susţinută doar de declaraţiile lipsite de credibilitate şi contradictorii ale părţii civile şi fiului acesteia, martorul D. cunoscând despre faptă doar ceea ce i-au spus cei doi, astfel că, posibilitatea ca fapta să existe este redusă, existând dubiu cu privire la realitatea aspectelor sesizate.
Potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen., în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauză, instanţa de apel, în majoritate, constată că existenţa unui incident de natura celui reclamat de partea civilă, care face obiectul sesizării instanţei, nu este susţinută de probele administrate, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Prin urmare, reţinând că fapta nu există, soluţia care se impune este aceea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în esenţă, procurorul arătând că actele de agresiune rezultă cu certitudine din probele administrate, iar fapta de violenţă în familie s-ar fi petrecut la data de 11.03.2017, solicitând ca, pentru această faptă, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor procurorului, că nu se poate reţine în sarcina inculpatului A. o faptă comisă în data de 11.03.2017, întrucât o astfel de faptă nu face obiectul judecăţii. Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum a fost descrisă prin ordonanţa din 8.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care s-au remediat neregularităţile actului de sesizare, verificată în procedura camerei preliminare, este o faptă din perioada martie - aprilie 2018.
Sub acest aspect, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabileşte obiectul şi limitele cercetării judecătoreşti, neputându-se proceda la extinderea acţiunii penale pentru alte împrejurări factuale, ce nu au format obiectul trimiterii în judecată. Această interdicţie are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanţei care, încă de la momentul începerii judecăţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, trebuie să cunoască într-o manieră clară şi completă toate acuzaţiile şi circumstanţele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil şi a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăţia.
Faţă de aceste dispoziţii, se observă că, modificarea acuzaţiei de către procuror cu prilejul formulării, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, a unei solicitări de reţinere în sarcina inculpatului a unei fapte de violenţă în familie comisă în data de 11.03.2017 (iar nu în martie - aprilie 2018, aşa cum instanţa a fost sesizată), cu privire la care să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., contravine normelor procesual penale, întrucât conduce la reconfigurarea împrejurărilor faptice imputate după epuizarea momentului instituit de lege, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiului separării funcţiilor judiciare şi, în egală măsură, a dreptului la apărare al inculpatului, în condiţiile în care, limitele şi obiectul judecăţii stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecăţii.
În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte constată că, în cauză, împrejurarea că infracţiunea de violenţă în familie nu impune, în conţinutul său, îndeplinirea unor condiţii cu privire la timpul şi locul de săvârşire nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, descrierea faptei a fost verificată în procedura de cameră preliminară, fiind verificate inclusiv circumstanţele de timp şi loc, cu privire la aspectele reţinute inculpatul având posibilitatea să îşi facă apărări.
Este de menţionat, sub acest aspect că, prin Încheierea nr. 72 din 8.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a reţinut că "evaluarea împrejurărilor redate în rechizitoriu şi ordonanţa de remediere conduce la concluzia că toate coordonatele temporale, spaţiale ori de conţinut obiectiv în care s-ar fi plasat presupusa faptă imputată inculpatului A. sunt identificate cu o precizie suficientă pentru a permite, în mod efectiv, cunoaşterea detaliată a bazei factuale a acuzaţiei aduse acestuia şi exercitarea apărării prin raportare la o faptă clar determinată.
Astfel, deşi sintetică, descrierea în fapt a acuzaţiei aduse inculpatului A., care îşi găseşte corespondent fidel în descrierea în drept a acesteia, permite identificarea cu uşurinţă a circumstanţelor de timp (într-o noapte din intervalul de timp martie - aprilie 2018, din preajma datei de 8 martie 2018), loc (în patul din dormitorul părţilor situat în imobilul în care convieţuiau), modalitate de comitere a faptei imputate inculpatului (s-a aşezat deasupra persoanei vătămate şi i-a comprimat gâtul şi acoperit nasul şi gura) şi urmarea acesteia (a provocat persoanei vătămate durere şi imposibilitatea temporară de a respira).
Toate aceste elemente individualizează cu claritate acuzaţia unică adusă inculpatului A. în cauză (...)".
Faţă de cele expuse, instanţa de apel nu poate da curs solicitării acuzării, în sensul de a se aprecia că infracţiunea este realizată indiferent de locul şi timpul săvârşirii acesteia, cu consecinţa reţinerii că fapta de violenţă în familie reclamată de partea civilă a fost comisă în data de 11 martie 2017, fiindcă o asemenea faptă nu a făcut obiectul sesizării instanţei; acuzaţia s-a referit la intervalul de timp martie - aprilie 2018, ca atare, şi apărarea inculpatului s-a referit exclusiv la intervalul din rechizitoriu. Aşa cum în mod corect a punctat şi instanţa de fond, obiectul sesizării, clarificat în procedura camerei preliminare, nu priveşte o faptă din data de 11 martie 2017, prezentarea probelor raportat la această dată fiind necesară strict pentru a contrazice ipoteza săvârşirii faptei în perioada reţinută prin actul de sesizare a instanţei.
În ce priveşte încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, potrivit celor invocate de inculpat, Înalta Curte constată valabile argumentele instanţei de fond, pe care şi le însuşeşte, în sensul că, o astfel de soluţie nu poate fi dispusă, întrucât, pentru fapta imputată inculpatului, acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, în condiţiile art. 199 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă, raportat la soluţia de achitare a inculpatului.
De asemenea, în raport de soluţia de achitare a inculpatului, cu consecinţa respingerii apelului declarat de partea civilă, instanţa de apel constată întemeiată cererea inculpatului de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., va obliga partea civilă B. să plătească inculpatului suma de 1.125,02 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta parte civilă B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., obligă partea civilă B. să plătească inculpatului suma de 1.125,02 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta parte civilă B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2023.
Opinie separată în sensul admiterii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi partea civilă B., desfiinţării sentinţei penale atacate şi încetării procesului penal faţă de inculpatul A. în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de "violenţă în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de "violenţă în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
În fapt, aşa cum s-a remediat prin ordonanţa din 8.12.2021, s-a reţinut că într-o noapte din intervalul martie - aprilie 2018 (noapte din preajma datei de 8 martie 2018, potrivit celor declarate de persoana vătămată), în urma unor neînţelegeri, inculpatul A. a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B., concubina sa aşezându-se asupra acesteia, care se afla în pat, după care, cu mâna i-a comprimat gâtul şi i-a acoperit nasul şi gura şi provocându-i durere şi imposibilitatea temporară de a respira.
În cursul urmăririi penale, pentru dovedirea situaţiei de fapt s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate B. din 27.11.2018 şi 23.10.2019, declaraţia inculpatului A. de la 19.11.2019, declaraţiile martorilor C. şi D. .
În primă instanţă, potrivit declaraţiei părţii civile B. coroborată cu declaraţiile martorilor F. şi G., s-a reţinut că la data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă şi cei doi martori au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureş cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, pe fondul unui conflict verbal, partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul, iar la domiciliu, conform declaraţiei părţii civile, coroborată cu declaraţiile martorilor C. şi D., părţile s-au certat, inculpatul s-a aşezat peste partea civilă şi a strâns-o de gât, faptă, în raport de care instanţa de fond a concluzionat că, în perioada martie - aprilie 2018, nu a existat o faptă similară, săvârşită de inculpat împotriva părţii civile.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate de procuror şi apelanta parte civilă B., în opinie separată, apelurile sunt admisibile pentru considerentele expuse în continuare.
Conform art. 396 C. proc. pen., instanţa pronunţă condamnarea când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Cu ocazia cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi în apel, s-a procedat la audierea părţilor, respectiv la administrarea probei testimoniale cu martorii C., D., I., F. şi J.; totodată, s-a efectuat şi proba cu înscrisuri - Adresele nr. x/13.05.2022 şi y/04.07.2022 emise de Municipiul Târgu Mureş .
Astfel, sub aspectul acţiunii penale criticată de către procuror şi partea civilă B., pe baza probelor administrate în cauză rezultă că într-o noapte în intervalul martie - aprilie 2018, în urma unor neînţelegeri, inculpatul A. a exercitat violenţe, aşezându-se pe persoana vătămată B., concubina sa, după care, a strâns-o de gât, provocându-i sufocarea.
În acest sens, persoana vătămată a declarat în mod constant că "în jurul datei de martie 2018, participând la o petrecere de ziua femeii, în urma unui conflict spontan cu inculpatul, a plecat la locuinţa comună. După vreo două ore, venind acasă, fiind sub influenţa alcoolului, inculpatul A. a reluat violenţele verbale după care s-a aşezat peste persoana vătămată B. şi a strâns-o de gât, provocându-i sufocarea."
Declaraţiile persoanei vătămate sunt coroborate cu declaraţiile martorilor C. şi D. care au confirmat că, aflaţi în relaţii de concubinaj, persoana vătămată şi inculpatul au avut relaţii conflictuale pe fondul cărora un incident a degenerat, inculpatul exercitând violenţe fizice asupra persoanei vătămate.
Şi anume, audiat în mod nemijlocit în apel, menţinând declaraţiile anterioare, fiul persoanei vătămate, martorul C. a precizat că "A. era în stare de ebrietate. Era noapte afară, nu îmi aduc aminte ora. Eu eram în camera mea, şi în acest timp am auzit din camera mamei mele că A. o ameninţa şi folosea cuvinte urâte.
Mama mea m-a strigat, iar când am ajuns în camera ei am văzut cum A. o strângea de gât şi în acel moment l-am împins căzând într-un colţ al camerei."
Totodată, cu ocazia audierii de la data de 25 mai 2023, în şedinţă publică, tatăl persoanei vătămate, martorul D. a menţionat "(…) la data faptei am mers la locuinţa fiicei mele B. pentru că am stat cu nepoţica care cred că avea vreo 4 ani pentru că fiica avea un eveniment în familie.
La ora 21:30 - 22.00 fiica s-a întors la domiciliu singură. Am plecat acasă, locuinţa fiind peste drum de cea a fiicei. La ora 12 noaptea a sunat B. să vin repede jos că o omoară. Am trecut foarte repede şi când am deschis bucătăria nepotul meu aduna cuţitele să le ascundă.
Am întrebat ce s-a întâmplat, mi s-a răspuns că e scandal mare şi în timp ce mă pregăteam să urc, B. cobora cu fetiţa în braţe, plângând.
Aceasta mi-a spus că A. a venit "ospătat" acasă, adică băut fiind, s-a luat de ea şi a strâns-o de gât. Eu nu am observat urme de lovituri în acele momente, dar ulterior mi-a spus soţia că ar fi văzut nişte vânătăi pe mână.
A. a venit după ea jos şi a înjurat-o şi după aceea stând de vorbă, s-a potolit. "
În acelaşi sens, martora I. a declarant că a văzut-o stresată şi supărată pe persoana vătămată care i-a relatat în cursul anului 2018 că inculpatul "a sărit pe ea şi a strâns-o de gât, (…), a ameninţat că o omoară, strigându-l în ajutor pe fiul său martorul C. care l-a îndepărtat pe inculpat."
Audiat în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, inculpatul a negat comiterea faptei.
În condiţiile în care persoana vătămată a reclamat că într-una din nopţile din perioada martie- aprilie 2018, inculpatul a sărit pe ea şi a strâns-o de gât, acţiune observată în mod direct de către martorul C., intervenind, la scurt timp, pentru aplanarea conflictului şi martorul D., se constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiunea de "violenţă în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. şi a fost săvârşită de inculpat.
Pentru stabilirea datei comiterii faptei, persoana vătămată a susţinut, ca reper, "o petrecere, probabil de ziua femeii", afirmând că "era o petrecere la H. cu inculpatul, petrecerea era în jurul datei de 8 martie 2018, dar parcă a fost în week-end", însă nu a fost indicată dată certă, având un caracter orientativ.
În acelaşi sens, faţă de declaraţiile martorilor F. şi G. care au menţionat că nu au fost la petrecerea de "ziua femeii" cu participarea părţilor în martie 2018, precum şi de Adresa nr. x/13.05.2022 din care rezultă că "Primăria Municipiului Târgu Mureş nu a organizat în luna martie 2018 la H. evenimentul "K." cu ocazia zilei femeii" , se poate concluziona că persoana vătămată este în eroare fie cu privire la tema petrecerii, fiind plauzibilă declaraţia martorului D. "că ar fi fost la o nuntă", neavând relevanţă obiectul petrecerii, mai ales că persoana vătămată nu a intenţionat să depună plângere penală câtă vreme relaţiile de concubinaj cu inculpatul au continuat, apelând la acţiunile penale când conflictele au degenerat până la despărţirea lor, fie în legătură cu organizarea şi desfăşurarea petrecerii de ziua femeii în anul 2018.
Afirmaţiile martorilor F. şi G. potrivit cărora au fost la petrecerea de "ziua femeii" cu participarea părţilor organizată la data de 11 martie 2017, sunt contrazise de Primăria Municipiului Târgu Mureş care a comunicat, prin Adresa nr. x/04.07.2022, că "nu a organizat în luna martie 2017 la H. evenimentul "K." cu ocazia zilei femeii" de altfel, declaraţiile celor doi martori sunt şi contradictorii, unul (F.) precizând că petrecerea a fost la H. şi fără vreo discuţie în contradictoriu, în timp ce martora G. a menţionat că petrecerea a fost la restaurantul L. şi "între părţi, au fost anumite şicane la acea masa".
În concluzie, fără a minimaliza importanţa evenimentelor în raport de care se poate stabili momentul comiterii faptei, ţinând însă seama de perioada relativ mare scursă-aproximativ 6 luni până la declanşarea cercetărilor penale, în condiţiile în care nu există niciun dubiu cu privire unica acuzaţie adusă inculpatului, reţinerea cu un grad ridicat de probabilitate ca data faptei " într-una din nopţile din perioada martie - aprilie 2018" este suficientă pentru localizarea în timp a infracţiunii, nefiind de natură să afecteze conţinutul constitutiv.
Pe cale de consecinţă, probele administrate confirmă acuzaţia adusă inculpatului că într-o noapte din intervalul martie - aprilie 2018, inculpatul A. s-a aşezat peste persoana vătămată B., concubina sa şi a strâns-o de gât, provocându-i temporar durere şi sufocare.
În drept, actele de violenţă exercitate asupra persoanei vătămate, aflată în relaţii de concubinaj cu inculpatul, cauzându-i suferinţe fizice şi psihice constituie infracţiunea de "violenţă în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, fapta inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate al infracţiunii prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv soluţia de achitare fiind neîntemeiată.
Dar, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripţia.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea mai mare de 1 an, dar fără a depăşi 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani şi se calculează de la data comiterii faptei.
Or, în cauză, reţinându-se că fapta a fost săvârşită cel târziu la data de 30 aprilie 2018, termenul de 5 ani s-a împlinit la data de 30 aprilie 2023, intervenind prescripţia răspunderii penale.
Raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 privind neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) C. proc. pen., respectiv la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022, în baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impunea încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Totodată, potrivit art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., acţiunea civilă este admisibilă deoarece fapta există, este prevăzută de legea penală, a fost comisă de inculpat şi a provocat suferinţe fizice şi psihice persoanei vătămată B. constituită parte civilă, impunându-se obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile pentru o justă reparare a prejudiciului nepatrimonial.
GGC - NN