Deliberând asupra contestaţiei formulate de contestatorul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 125/F din data de 26 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A..
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că, la data de 24.04.2023, a fost înregistrată sub nr. x/2023, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Atât în cuprinsul contestaţiei la executare, cât şi cu ocazia dezbaterilor, contestatorul a precizat că temeiul de drept este justificat de aceea că doar Curtea de Apel Bucureşti poate îndrepta eroarea privitoare la pedeapsa de executat.
Contestatorul a apreciat admisibilă contestaţie, învederând şi aceea că un alt temei de drept posibil ar fi cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., că nicio instanţa nu a luat în considerare şi nu a determinat legea mai favorabilă, în cadrul procesual declanşat în baza Legii nr. 302/2004, având în vedere că transferarea sa în România s-a făcut în baza acestui act normativ. A învederat că prin Decizia nr. 13/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus că şi cei condamnaţi de către alt stat pot beneficia de această lege mai favorabilă. A arătat că, în momentul în care s-a dispus condamnarea sa în Austria, autorităţile străine au vrut să se asigure că va executa o pedeapsă de 15 ani, iar nu detenţia pe viaţă.
De asemenea, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile Legii nr. 302/2004, considerând că doar în baza acestor dispoziţii poate beneficia de liberare.
A mai arătat că a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru a se asigura autorităţile judiciare străine că va executa 15 ani închisoare, termenul pentru liberare în Austria fiind de 15 ani, iar în România de 29 de ani, liberarea condiţionată în Austria se putea dispune la data de 30.11.2012, iar în România 30.11.2020, considerând că a executat pedeapsa la zi.
A fost ataşat Dosarul de fond cu nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din data de 21.06.2023 reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se constate inadmisibilitatea contestaţiei la executare.
Curtea a constatat contestaţia la executare ca fiind inadmisibilă arătând că, potrivit art. 599 alin. (5) C. proc. pen., text cuprins în Capitolul IV (Dispoziţii comune) din Titlul V al C. proc. pen. (Executarea hotărârilor penale), cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
S-a apreciat că este inadmisibilă contestaţia, aceasta reprezentând în realitate, o reiterare a cererilor anterioare formulate de către contestator.
Pe rolul instanţelor au fost înregistrate mai multe cauze, succesiunea cererilor fiind reţinută şi prin Rezoluţia Inspecţiei Judiciare - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Judecători din 08.02.2018, depusă la dosar .
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 306 din 24.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2008, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus recunoaşterea sentinţei din 17.10.2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. x Hv 2/06 b şi a hotărârii din 27.03.2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. x Bs 07a şi s-a dispus punerea în executare a hotărârii şi transferarea condamnatului A. în România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă.
În fapt, s-a reţinut că la data de 26 ianuarie 2002 A. a omorât-o pe B. prin strangulare, în scopul sustragerii unei sume de bani.
Prin încheierea din 27.11.2008 s-a dispus îndreptarea erorii materiale, fiind dedusă perioada executată de la 30.11.2005 la zi.
A fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 505/2008 din 2 martie 2009, sentinţa fiind rămasă definitivă prin nerecurare.
Curtea a subliniat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 în forma din acea perioadă, hotărârea era atacabilă la momentul respectiv cu recurs, aceasta fiind singura cale de atac ordinară prevăzută de lege în materia respectivă, în cadrul căreia procurorul ori condamnatul puteau formula critici pe fond cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii.
Or, condamnatul A. nu a formulat cale de atac împotriva acestei sentinţe.
Instanţa de fond a prezentat cauzele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la condamnatul A..
Cu relevanţă pentru aprecierea ca inadmisibilă a contestaţiei la executare, Curtea a indicat, cu titlu de exemplu, Decizia penală nr. 69/CO din data de 16.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 539/17.10.2016 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi s-a arătat că: "instanţa de fond a reţinut că prin cererea înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi transmisă pe cale administrativă Curţii de Apel Bucureşti şi ulterior Tribunalului Giurgiu unde a fost înregistrată la data de 05.09.2016, sub nr. x/2016, petentul condamnat A. a formulat contestaţie la executarea Sentinţei penale nr. 306 din 24.11.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost recunoscută sentinţa din 17.10.2006 a Tribunalului pentru cauze Penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. x Hv 206 b şi a hotărârii din 27.03.2007, emisă de Curtea de Apel din Viena, în Dosarul nr. x Bs 07 a, prin care contestatorul A. a fost condamnat la detenţiunea pe viaţă. În motivarea contestaţiei a susţinut că: atunci când i s-a recunoscut sentinţa din Austria s-a recunoscut doar sentinţa (detenţiunea) pe viaţă nu şi modul de executare (15 ani maxim), în România pe codul (penal) vechi, în 2008, nu exista detenţiunea pe viaţă pentru învinuirea de omor calificat pedeapsa fiind închisoarea de la 15 la 25 de ani. Contestatorul a mai susţinut că el, fiind încadrat la învinuirea de omor calificat şi nu deosebit de grav, se impune a i se aplica o pedeapsă care să reprezinte echivalentul celei din Austria, adică o pedeapsă de maxim 15 ani închisoare şi nu mai mult.
Motivele invocate de petentul condamnat nu se încadrează în cazurile prevăzute limitativ de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual, jurisdicţional prin care se rezolvă incidenţele privind executarea, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare aş cum s-a reţinut şi în Decizia ICCJ nr. 94/2015 pronunţată la data de 21.01.2015 în Dosarul nr. x/2014 Prin contestaţie la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă.
Tribunalul a constatat că hotărârea de recunoaştere a condamnării la detenţiunea pe viaţă este definitivă, petentul - condamnat fiind în executarea acesteia.
În ceea ce priveşte regimul executării, a apreciat că acesta este conform legii penale române, deoarece recunoaşterea a avut în vedere pedeapsa aplicată, iar regimul executării acesteia, după recunoaştere este conform legii române.
A mai reţinut instanţa că petentul condamnat a formulat o cerere de contestaţie la executare identică cu cea analizată în prezenta cauză înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2016 cerere ce a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 478/2016 pronunţată la data de 29 august 2016, definitivă prin Decizia penală nr. 503/04.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.
A apreciat că, astfel cum petentul nu mai poate reitera o cerere de contestaţie la executare identică cu cea analizată în prezenta cauză deoarece a intervenit autoritatea de lucru judecat, se impune, în temeiul art. 599 alin. (5) C. proc. pen., respingerea prezentei cereri ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în termen legal, persoana condamnată A., pentru care apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, considerând că hotărârea din Austria nu a fost recunoscută de instanţele din România în mod corespunzător prin raportare la dispoziţiile art. 175 din vechiul C. pen., în sensul că la momentul recunoaşterii hotărârii străine s-a stabilit că persoanei condamnate i s-a aplicat o pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, ale cărei limite legale erau cuprinse între 15-25 de ani închisoare, iar condamnatul execută în prezent pedeapsa detenţiunii pe viaţă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., existând o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.
Analizând hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea constată că prezenta contestaţie este nefondată şi urmează a fi respinsa ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că în mod judicios a considerat instanţa de fond că petentul condamnat invocă pur formal unul dintre cazurile expres şi limitativ menţionate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. întrucât solicită modificarea hotărârii de recunoaştere în sensul de a se recunoaşte inclusiv posibilitatea liberării anticipate, dar şi conversia pedepsei detenţiunii pe viaţă în pedeapsa închisorii pe durata maximă de 15 ani.
Mai mult decât atât, petentul a formulat o cerere de contestaţie la executare identică cu cea analizată în prezenta cauză care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2016 cerere ce a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 478/2016 pronunţată la data de 29 august 2016, definitivă prin Decizia penală nr. 503/04.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, astfel că formularea unei noi contestaţii pentru aceleiaşi motive este inadmisibilă".
În continuare, Curtea a făcut referire la considerentele mai multor hotărâri: Decizia penală nr. 503/CO din data de 04.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia exercitată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 478/29.08.2016 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, la Sentinţa penală nr. 139/F din data de 26.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A., Sentinţa penală nr. 46/F din data de 04.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 306/24.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.11.2008, rămasă definitivă prin nerecurare şi Decizia nr. 131/C din data de 09.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a Tribunalului Giurgiu.
În motivarea sentinţei Curtea a inserat pasaje din aceste hotărâri (doar cu titlu de exemplu din multitudinea cauzelor înregistrate pe rol) pentru a sublinia faptul că situaţia condamnatului A. a fost deja analizată, în repetate rânduri, din perspectiva tuturor instituţiilor juridice relevante.
Totodată, Curtea, ca instanţă de fond, a mai reţinut, contrar susţinerilor contestatorului condamnat, că acesta invocă doar formal cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) sau d) C. proc. pen., acestea nefiind incidente în cauză, întrucât nu există vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare şi nicio cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Instanţa de fond a subliniat că nu este învestită cu o cale de atac extraordinară care poate fi folosită pentru rejudecarea fondului cauzei, contestaţia ala executare fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, prin care pot fi soluţionate anumite incidente expres prevăzute de lege, ivite în cadrul punerii în executare a unei hotărâri.
Împotriva Sentinţei penale nr. 125/F din data de 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie condamnatul A..
În susţinerea contestaţiei a invocat faptul că a fost condamnat de autorităţile austriece la o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, însă în procedura recunoaşterii hotărârii străine s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie formulată de condamnatul A. este nefondată pentru următoarele motive:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Potrivit art. 598 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
De asemenea, potrivit art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
În acest sens, se constată că aspectele invocate de contestator în susţinerea contestaţiei la executare au fost evaluate, pe fond, anterior în cadrul numeroaselor contestaţii pe care acesta le-a formulat.
În acest context, se reţine că nemulţumirea petentului derivă din faptul că a fost condamnat de autorităţile din Austria pentru săvârşirea infracţiunii de omor, însă prin hotărârea de recunoaştere, autorităţile judiciare române ar fi pus în executare pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru o infracţiune de omor.
Se constată că prin Sentinţa penală nr. 409/Hv 2/06b a Curţii cu Juri a Judecătoriei de land pentru cauze penale din Viena, din 17.10.2006, irevocabilă şi executorie prin sentinţa Curţii Supreme de Justiţie din Viena nr. 22 Bs 41/07a din 27.03.2007 a fost condamnat la închisoare privativă pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi furt prin efracţie.
Potrivit adresei x a Ministerului Federal din Austria, Republica Austria, deţinutul ar fi putut fi eliberat condiţionat prin hotărârea Curţii de Justiţie, cel mai devreme la 30 noiembrie 2012, dacă îndeplinea până atunci cerinţele speciale pentru o eliberare condiţionată din închisoarea pe viaţă.
Prin Sentinţa penală nr. 306/24.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 409 Hv 2/06b şi a hotărârii din 27.03.2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. x Bs 07a şi s-a dispus punerea în executare a acestora. S-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă, în România.
Împotriva acestei hotărâri de recunoaştere, contestatorul nu a înţeles să formuleze cale de atac.
Cu toate acestea, se constată că aspectele criticate de contestator, şi reluate în prezenta cauză, au fost analizate pe fond de Înalta Curte care, prin Decizia nr. 803 din 28 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a respins, o altă contestaţie la executare formulată de petent şi a arătat expressis verbis faptul că din analiza situaţiei de fapt reţinută prin sentinţa pronunţată de autorităţile judiciare austriece, s-a constatat că infracţiunea de omor pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii pe viaţă, îşi găseşte corespondentul în infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 C. pen. din 1968, care prevedea alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Deşi prin Sentinţa penală nr. 306/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a prevăzut că faptele au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prev. de art. 175 C. pen., situaţia de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare a autorităţilor austriece, a corespuns infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 din vechiul C. pen. În considerarea acestui argument, s-a menţinut punerea în executare a detenţiunii pe viaţă, în urma recunoaşterii hotărârii străine de condamnare, faţă de condamnatul A..
Faţă de aceste aspecte, se constată că instanţele au analizat anterior critica petentului, evaluare întrată în puterea lucrului judecat, respectiv aceea că în raport cu situaţia de fapt evaluată şi reţinută de autorităţile străine, norma de incriminare internă, utilă demersului, în care se regăseşte baza factuală, este infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 176 din C. pen. din 1968, care prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani alternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar nu varianta infracţiunii de omorului simplu ori calificat, care ar fi exclus detenţia pe viaţă, prevăzând un maxim special de 25 ani închisoare. Ca urmare, în mod legal s-a dispus recunoaşterea hotărârii străine şi continuarea executării pedepsei detenţiuni pe viaţă într-un penitenciar din România.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 125/F din data de 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 125/F din data de 26 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2023.
GGC - NN