Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 633/2023

Sentinţa nr. 633

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra cererii de revocare a suspendării executării pedepsei dispuse faţă de condamnatul A., în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 310/F din data de 17 martie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 583 alin. (2) din C. proc. pen. a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti invocată de intimatul-condamnat A. şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a sesizării privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 34 din 7 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

Sesizarea formulată de Serviciul de probaţiune Vaslui privind revocarea executării pedepsei aplicate persoanei condamnate A. a avut în vedere neachitarea obligaţiilor civile de către persoana supravegheată.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 mai 2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 20 aprilie 2023.

Prin încheierea din 3 octombrie 2023, Înalta Curte a încuviinţat cererea intimatului condamnat, în probaţiune, constând în emiterea unor adrese către S.C. B. S.R.L., locul de muncă al acestuia, pentru a comunica veniturile obţinute începând cu data de 7 aprilie 2020 şi până în prezent; dacă asupra veniturilor obţinute din salariu s-a instituit vreo formă de executare silită, poprire sau altă formă de executare silită; dacă au fost poprite sumele şi în contul cărei instituţii au fost virate, respectiv către Serviciul Fiscal Municipal Huşi, pentru a comunica dacă în temeiul titlului executoriu, respectiv sentinţa penală rămasă definitivă prin decizie, au fost virate sume de bani, ca urmare a executării silite sau plătite din proprie iniţiativă, precum şi înscrisuri în circumstanţiere, respectiv înscrisurile medicale.

Analizând sesizarea formulată de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate persoanei condamnate A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 34 din 7 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, printre altele, au fost hotărâte următoarele:

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) C. proc. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus condamnatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Huşi sau a Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Huşi.

S-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art. 96 C. pen., respectiv s-a pus acestuia în vedere că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

S-a dispus obligarea inculpaţilor A., C., D., E. şi F. în solidar, la plata sumei de 916.227,53 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit art. 96 din C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei se revocă în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor instituite prin hotărârea de condamnare, ori în situaţia în care până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care, persoana dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească.

De asemenea, conform art. 583 alin. (2) din C. proc. pen., dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din C. pen., condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa.

Analizând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că, pentru a se dispune revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere, se impune a se dovedi, mai presus de orice îndoială, că neexecutarea obligaţiilor civile impuse de către instanţă s-a făcut cu rea-credinţă.

Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere reprezintă o adevărată excepţie de la regula autorităţii de lucru judecat, astfel că ea trebuie să se bazeze pe probe concrete, apte să înlăture, în mod real, prezumţia de bună-credinţă a condamnatului.

Prin reglementarea cazului de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzut de dispoziţiile de lege, legiuitorul a urmărit descurajarea persoanelor condamnate care beneficiază de suspendarea executării pedepsei de a se sustrage cu rea-credinţă de la executarea obligaţiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare.

Potrivit sentinţei penale nr. 283 din 16 mai 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul A. este ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, aşa cum impun dispoziţiile mai sus citate

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus pentru a dispune revocarea suspendării executării pedepsei aplicate condamnatului, întrucât nu este dovedită reaua-credinţă a acestuia.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a dispus şi obligaţia intimatului condamnat A. de a achita, în solidar cu coinculpaţii D., C., F. şi E. suma de 916.227,53 RON, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Totodată, din înscrisul aflat la dosarul instanţei supreme, transmis de S.C. B. S.R.L. reiese că intimatul condamnat a realizat un venit net de 14.175 RON în perioada mai 2022- decembrie 2022, fiind reţinută şi vărsată suma de 4253 RON, reprezentând 30% din venitul net realizat, în baza dosarului de executare nr. x din 3 mai 2022, menţionându-se şi faptul că în prezent, pentru anul 2023 a fost desfăcut contractul de muncă.

De asemenea, din adresa din 10 noiembrie 2023 emisă de ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui - Serviciul Fiscal Municipal Huşi rezultă că intimatul A. a depus eforturi pentru a-şi îndeplini obligaţiile pe latură civilă, ce au fost instituite în sarcina sa, în perioada 11 decembrie 2018-9 noiembrie 2023, fiind încasată suma de 6459 RON (este inclusă şi suma reţinută şi vărsată de S.C. B. SRL).

Nu în ultimul rând, sunt avute în vedere şi actele medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă anumite dificultăţi cauzate de starea de sănătate a intimatului condamnat în a obţine un loc de muncă în urma căruia să fie în măsură să achite obligaţiile stabilite.

Astfel, din toate aceste înscrisurile depuse la dosar nu se poate reţine că intimatul condamnat nu a respectat obligaţia ce a fost instituită în sarcina sa, potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (5) din C. pen., fiind într-o imposibilitate obiectivă de a achita integral prejudiciul la care a fost obligat, în solidar, cu ceilalţi inculpaţi.

Nefiind vorba de o pasivitate a intimatului condamnat în achitarea obligaţilor civile, Înalta Curte nu poate reţine în sarcina acestuia o neexecutare culpabilă a acestora şi cu atât mai mult o rea-credinţă cu privire la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat.

În plus, chiar dacă nu este definitorie pentru constatarea sau nu a relei-credinţe cu privire la plata despăgubirilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, Înalta Curte nu poate să nu aibă în vedere faptul că, pentru recuperarea prejudiciului, asupra bunurilor intimatului condamnat a fost instituită măsura sechestrului asigurător, bunuri care sunt în comun cu cele ale condamnatei D., soţia sa.

De altfel, se constată că în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 486 din 28 septembrie 2023, a fost respinsă o cerere similară, formulată cu privire la soţia sa, condamnata D., aceasta achitând o cotă mai mare din cuantumul prejudiciului (10400 RON faţă de 6459 RON, cât a achit intimatul condamnat în prezenta cauză).

În acest context, Înalta Curte apreciază că scopul punitiv şi cel educativ al sancţiunilor de drept penal au fost realizate în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A., neimpunându-se revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, întrucât, în cauză, nu s-a dovedit reaua-credinţă a acestuia, fiind incidente dispoziţiile art. 96 alin. (2) teza a II-a din C. pen., respectiv condamnatul a demonstrat că s-a aflat în imposibilitatea de a îndeplini integral obligaţiile civile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vaslui, de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 34 din 7 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată D., în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din 20 noiembrie 2023, prin care a fost înlăturată omisiunea vădită din minuta prezentei sentinţe penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vaslui, de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 34 din 7 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.