Deliberând asupra dispoziţiei privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 727 din 12.06.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus printre altele că, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 2022 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie încetează procesul penal cu privire la inculpatul A., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. ) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.. (fapte din perioada august 2013 - ianuarie 2014).
A luat act că inculpatul A. nu a solicitat continuarea procesului penal în condiţiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen.
S-a constatat că inculpatul a achitat suma de 130.071 RON reprezentând paguba cauzată părţii civile Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
S-a respins acţiunea civilă ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: factura seria x, nr. x din data de 11.08.2013, în valoare totală de 149.992,82 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 13.09.2013, în valoare totală de 150.020,16 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 01.10.2013, în valoare totală de 185.893,48 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 06.11.2013, în valoare totală de 186.027,96 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 09.12.2013, în valoare totală de 198.631,06 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 08.01.204, în valoare totală de 186.254,20 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x .
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii au rămas în sarcina statului.
Prin Decizia penală nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de către apelanta-parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 727/12.06.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2022.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând:
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a obligat, în solidar, pe inculpaţii A. şi D., iar pe inculpatul A. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, la plata către partea civilă a obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 130.071 de RON, obligaţiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
În baza art. 249 şi urm. din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 50 din Legea nr. 129/2019, cu referire la Decizia nr. 19/16.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite faţă de inculpaţii A. şi D. prin ordonanţele din data de 04.03.2020 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, până la concurenţa sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de obligaţii fiscale accesorii debitului principal, în cuantum de 130.071 de RON, obligaţiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, curtea a constatat că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare a banilor, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 50 din Legea nr. 129/2019, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar, în baza art. 249 şi urm. din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 50 din Legea nr. 129/2019, cu referire la Decizia nr. 19/16.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a menţinut măsurile asigurătorii instituite faţă de inculpaţii A. şi D. prin ordonanţele din data de 04.03.2020 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017 (ordonanţe aflate la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), până la concurenţa sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de obligaţii fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 130.071 de RON, obligaţiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
Sub acest aspect, Curtea a subliniat că, potrivit Deciziei nr. 19/16.10.2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953/04.12.2017), pentru instituirea măsurilor asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie.
Împotriva dispoziţiei privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, a declarat contestaţie inculpatul A..
Prin motivele formulate, în esenţă, contestatorul inculpat A. a solicitat admiterea contestaţiei şi ridicarea sechestrului asigurător menţinut cu privire la bunurile sale.
Contestatorul a considerat că în mod greşit, prin dispozitivul Deciziei penale nr. 1617/A, instanţa de apel a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017. Astfel, a apreciat că această dispoziţie este una nelegală, pentru că respectivul sechestru nu mai exista la acel moment, întrucât în Dosarul asociat nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea din 30.06.2022, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 04.03.2020, emisă de Ministerul Public. Aşadar, având în vedere că sechestrul era ridicat la data pronunţării hotărârii contestate de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa nu avea cum să menţină măsura asigurătorie, fapt ce determină nelegalitatea deciziei pronunţate.
În acest sens, s-a precizat că şi în condiţiile în care nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică în mod expres menţinerea unui sechestru ridicat anterior, interdicţia se deduce din coroborarea dispoziţiilor procesual penale în raport cu drepturile la un proces echitabil şi la protecţia proprietăţii prev. de art. 6 CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Prin urmare, contestatorul a considerat că menţinerea unui sechestru ridicat anterior încalcă legislaţia procesual penală şi aduce atingere drepturilor la un proces echitabil şi la protecţia proprietăţii, proprietate care poate fi limitată doar în condiţiile stabilite de lege.
Pe de altă parte, s-a arătat că întrucât instanţa de apel a fost sesizată doar pe latură civilă, iar inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, rezultă că instanţa nu avea posibilitatea să analizeze şi să reţină vinovăţia sa. În situaţia în care instanţa dispune încetarea procesului penal nu mai poate analiza vinovăţia celui trimis în judecată decât atunci când inculpatul solicită continuarea procesului penal. În această situaţie, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat dreptul de a fi prezumat nevinovat prin aceea că a reţinut vinovăţia sa pentru a justifica admiterea apelului pe latură civilă şi menţinerea sechestrului asigurător.
Astfel, pentru salvgardarea prezumţiei de nevinovăţie, în ce priveşte soluţia de menţinere a sechestrului, cu referire la argumentul că A. este vinovat de comiterea celor două infracţiuni pentru care s-a dispus încetarea procesului penal şi nu s-a cerut continuarea acestuia, s-a opinat că ICCJ trebuie să admită contestaţia şi să ridice sechestrul menţinut prin hotărârea contestată.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii contestate în ce priveşte dispoziţia de menţinere a sechestrului şi să dispună ridicarea sechestrului care a fost menţinut nelegal cu privire la bunurile contestatorului A., pentru că fusese ridicat încă din data de 30.06.2022.
Examinând hotărârea contestată, în raport de dispoziţiile legale incidente, de criticile formulate şi de conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen. privind contestarea măsurilor asigurătorii:,,(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
(4) Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă.
(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.
(8) După rămânerea definitivă a hotărârii se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii."
În conformitate cu art. 2501 din C. proc. pen. privind contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii:,,(1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. (4) În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător.
Prin Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. şi a arătat (paragraful 17) că prin Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea unui sechestru asigurător nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens, în paragraful 19 al deciziei anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a reţinut că măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor.
Se mai reţine, deopotrivă, că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., arătând că: "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv" (paragraful 16).
Nu în ultimul rând, faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante - a fost menţionat de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.
Instanţa învestită cu judecarea apelului poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului. Excluderea de la controlul judecătoresc a încheierii prin care instanţa de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiţie, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanţie procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor măsuri, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanţei dreptului statuat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală în ipoteza în care măsura asiguratorie a fost dispusă în apel.
Lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, fie că este instanţa de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin. (1) şi (3), art. 44 şi art. 129 din Constituţie.
În acest context, este evident că, în situaţia în care persoana interesată este împiedicată să exercite o cale de atac împotriva unei astfel de încheieri dispusă de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării apelului, aceasta nu îşi poate valorifica şi apăra drepturile fundamentale în faţa unei instanţe de control judiciar.
Aşadar, prin nereglementarea unei căi de atac, persoana afectată de măsura asigurătorie luată de către instanţa de judecată nu-şi poate exercita dreptul la apărare.
În speţă, calea de atac exercitată nu este inadmisibilă, fiind incidente dispoziţiile art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. deoarece, deşi în dispozitiv se reţine că instanţa de judecată menţine măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, în realitate instanţa a dispus luarea acestei măsuri întrucât nu putea menţine o măsură asigurătorie care anterior fusese ridicată în procedura de cameră preliminară, prin încheierea din 30 iunie 2022 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2022.1.
Înalta Curte constată că prin ordonanţa din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, s-a instituit faţă de inculpatul A. sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare deschise pe numele inculpatului, până la concurenta sumei totale de 1.066.507 RON (până la concurenţa sumei de 340.909 RON, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat, iar până la concurenţa sumei de 725.598 RON, în scopul confiscării speciale a sumelor supuse procesului de "albire"). Având în vedere că, din documentele depuse la dosarul cauzei de inculpat şi din adresa de constituire parte civilă a A.N.A.F. - Direcţia Generală Juridică - Serviciul Juridic Cauze Penale nr. x din 18.01.2022, a rezultat că prejudiciul nerecuperat este în cuantum de 130.071 RON (reprezentând TVA dedus nelegal de SC C. SRL - CUI x în baza achiziţiilor fictive de la SC B. SRL - CUI x), s)-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală, doar până la concurenţa sumei de 130.071 RON.
La data de 02.02.2022, prin rechizitoriul nr. x/2021 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (50 de acte materiale), prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.
În Dosarul asociat nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 30 iunie 2022, a dispus, în baza art. 2502 din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asigurătorii instituite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin Ordonanţa nr. x/2017 din data de 04.03.2020 şi menţinute prin Ordonanţa nr. x/2017 din data de 23.08.2021, respectiv prin Ordonanţa nr. x/2021 din data de 18.01.2022, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei de 130.071 RON, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta de evaziune fiscală. În cadrul aceleiaşi încheieri s-a luat act de faptul că prejudiciul a fost acoperit în integralitate de A..
Prin Sentinţa penală nr. 727 din 12.06.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2022, pe latură civilă s-a constatat că inculpatul a acoperit în integralitate prejudiciul şi s-a respins acţiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF, ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel partea civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata accesoriilor aferente debitului principal şi acoperit, în valoare de 130.052 RON.
Prin Decizia penală nr. 1617/A din 14.11.2023, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă, obligarea inculpatului la plata obligaţiilor accesorii debitului principal, şi, în plus, a fost menţinut sechestrul asigurător în vederea garantării executării acestor obligaţii accesorii.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 250 din C. proc. pen. statuează că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune, îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea şi proporţionalitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii pentru care se solicită sechestrul.
Având în vedere că prin încheierea din 30 iunie 2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti a ridicat măsura asigurătorie instituită faţă de inculpatul A. prin Ordonanţa nr. x/2017 din data de 04.03.2020, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta de evaziune fiscală, instanţa de apel, dacă aprecia necesar să ia măsura asigurătorie trebuia să o pună în discuţie contradictorie, urmând să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura se dispune, ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului este proporţională cu scopul urmărit, respectiv recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
De altfel, proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii).
Deopotrivă, se reţine încă din etapa procedurii de cameră preliminară, în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii că prejudiciul a fost acoperit în integralitate de A., aspect despre care se face referire şi în Decizia penală nr. 1617/A din 14.11.2023, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti.
Cele reţinute mai sus conduc în mod evident spre concluzia omisiunii analizării necesităţii şi proporţionalităţii măsurii asigurătorii luate de instanţa de apel, aspect ce constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii atacate, în vederea respectării intereselor şi asigurarea drepturilor contestatorului inculpat A..
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva dispoziţiei privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022.
Va înlătura dispoziţia privind menţinerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..
Va constata că celelalte dispoziţii ale deciziei nu fac obiectul prezentei contestaţii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva dispoziţiei privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022.
Înlătură dispoziţia privind menţinerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..
Constată că celelalte dispoziţii ale deciziei nu fac obiectul prezentei contestaţii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2023.
GGC - OB