Şedinţa publică din data de 21 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins solicitarea Procurorului General Adjunct al Republicii din Italia cu privire la persoana solicitată A., iar în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-a refuzat executărea mandatului european de arestare emis la data de 07.06.2023 de către Procurorul General Adjunct din cadrul Parchetului General al Republicii din Catanzaro Italia.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 22.11.2023, ora 20:07, iar în temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului Naţional Sirene întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din Sistemul Informatic Schengen introdusă de autorităţile din Italia în baza mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată A..
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sesizarea formulată în dosarul nr. x/2023 din data de 23.11.2023, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitată A., având în vedere adresa din data de 21.11.2023 transmisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE ca urmare a semnalării transmise de către Biroul SIRENE Italia privind mandatul european de arestare din data de 07.06.2023 emis pe numele persoanei solicitate A..
S-a constatat că, din cuprinsul semnalării rezultă că la data de 07.06.2023 autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. faţă de împrejurarea că a fost condamnată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 62, art. 69, art. 112 şi art. 628 C. pen. italian.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată A., la data de 12.05.2010, împreună cu alţi doi coautori, dintre care unul minor, prin exercitarea de violenţe (aplicarea de lovituri cu picioarele şi pumnii) asupra persoanelor vătămate B. (gravidă în luna a opta) şi C., le-au deposedat de bunuri (lanţuri de aur) pe care le-au smuls de la gâtul acestora şi apoi au fugit.
Având în vedere şi poziţia exprimată de persoana solicitată A., care este cetăţean român şi a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul care a emis mandatul european de arestare, respectiv Italia, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este incident motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, adică răspunderea pentru infracţiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române. Textul legal nu distinge cu privire la stadiul procesual în care se află dosarul în care s-a emis mandatul european de arestare de către statul solicitant (urmărirea penală, judecată sau executare pedeapsă), precum a susţinut reprezentantul Ministerului Public.
Autorităţile judiciare italiene au emis mandatul european de arestare la data de 07.06.2023, întrucât persoana solicitată A. este condamnată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 62, art. 69, art. 112 şi art. 628 C. pen. italian, infracţiuni care în C. pen. român au ca şi corespondent infracţiunile prevăzute de art. 233 alin. (1) C. pen. şi art. 234 alin. (1) lit. g) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) C. pen., sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Curtea a reţinut că, raportat la împrejurarea că persoana solicitată A. a comis faptele în Italia la data de 12.05.2010, iar potrivit art. 153 C. pen. român raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. român şi art. 155 C. pen. român, interpretate prin prisma Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele de care a fost acuzată este de 8 ani, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române, iar hotărârea Curţii de Apel Catanzaro, secţia I - Italia a fost pronunţată la data de 11.09.2019 în dosarul nr. x/2019, aceasta devenind irevocabilă la data de 25.01.2020, deci ulterior datei de 11.05.2018 când faptele ar fi fost prescrise potrivit legii române.
În legătură cu apărarea persoanei solicitate, în sensul că în speţă ar fi incidente şi dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 ca motiv de refuz, Curtea nu şi-a însuşit această argumentaţie, având în vedere că persoana solicitată a fost reprezentată în Italia de către avocat ales, aspect care reiese din acte, dar şi recunoscut de aceasta, şi a participat la proces, fiind arestată preventiv aproximativ 2 luni, apoi plasată sub o formă de arest la domiciliu, datorită stării de graviditate.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere şi starea precară de sănătate a persoanei solicitate, grav bolnavă de cancer la sân, având o primă operaţie chirurgicală, cu recomandarea medicală a unei noi operaţii, conform înscrisurilor medicale depuse la dosar.
Concluzionând, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că sunt incidente motive opţionale de neexecutare, iar pe de altă parte, recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine pe cale incidentală nu este posibilă faţă de existenţa motivelor de nerecunoaştere şi neexecutare, în condiţiile în care persoana solicitată A. a arătat clar că nu doreşte executarea hotărârii în România.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11.12.2023, având fixat prim termen de judecată la 19.12.2023.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului din oficiu, precum şi poziţia persoanei solicitate din ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 84 şi următoarele cu cele ale art. 104 şi art. 109 din Legea nr. 302/2004, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia şi situaţiile ce constituie motive de refuz la predare.
În consecinţă, în această procedură, instanţei îi incumbă obligaţia verificării efective a motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent."
Conform art. 99 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege, "(3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109. (4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii."
Înalta Curte constată că prin semnalarea Biroului Naţional Sirene introdusă de autorităţile judiciare italiene privind mandatul european de arestare emis la data de 07.06.2023 pe numele persoanei solicitate A., s-a solicitat arestarea acesteia în vederea predării către autorităţile italiene pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare (pedeapsa care rămâne de executat fiind de 2 ani, 1 lună şi 27 zile închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 62, art. 69, art. 112 şi art. 628 C. pen. italian.
Totodată, Înalta Curte constată că, fiind audiată de către instanţa de fond, persoana solicitată A. a precizat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia şi doreşte să fie lăsată liberă, dată fiind situaţia sa familială şi de sănătate.
În acest context, instanţa de fond a solicitat autorităţii emitente a mandatului european de arestare, respectiv Parchetului General al Curţii de Apel Catanzaro, precum şi Ministerului Justiţiei din Italia să comunice hotărârea de condamnare a numitei A., respectiv sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Catanzaro, secţia I -pronunţată la 11.09.2019 prin care a fost anulată (modificată) sentinţa din 24.11.2017 a Tribunalului Castrovillari, definitivă la 13.04.2021, precum şi toate informaţiile necesare unei eventuale recunoaşteri pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare.
Prin urmare, la data de 27.11.2023, autorităţile judiciare din Italia au comunicat sentinţa din data de 11.09.2029 pronunţată de Curtea de Apel Catanzaro, secţia I -Italia în dosarul nr. x/2019, irevocabilă la data de 25.01.2020 prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pedeapsa care rămâne de executat fiind de 2 ani, 1 lună şi 27 zile închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 62, art. 69, art. 112 şi art. 628 C. pen. italian.
În raport de acest context faptic, având în vedere şi poziţia exprimată de persoana solicitată A., care este cetăţean român şi a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul care a emis mandatul european de arestare, respectiv Italia, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este incident motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, adică răspunderea pentru infracţiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române, iar textul legal nu distinge cu privire la stadiul procesual în care se află dosarul în care s-a emis mandatul european de arestare de către statul solicitant (urmărirea penală, judecată sau executare pedeapsă).
Or, Înalta Curte reţine că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că acesta vizează executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani, precizându-se că durata pedepsei care rămâne de executat este de 2 ani, 1 lună şi 27 de zile.
Având în vedere că, în speţă, mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani la care a fost condamnată persoana solicitată prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Catanzaro, secţia I -pronunţată la 11.09.2019 prin care a fost anulată (modificată) sentinţa din 24.11.2017 a Tribunalului Castrovillari, definitivă la 13.04.2021, ceea ce se verifică în această procedură este prescripţia executării pedepsei, iar nu prescripţia răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (13.04.2021), se constată că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani aplicată persoanei solicitate de autorităţile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.
Astfel, se constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004. Prescripţia răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, iar nu în cazul în care, precum în speţă, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, obiectul mandatului european de arestare fiind o hotărâre judecătorească definitivă care priveşte condamnarea persoanei solicitate la o pedeapsă cu închisoarea.
Prin urmare, această împrejurare reţinută de către instanţa de fond constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în vederea respectării depline a normelor legale invocate şi asigurarea dreptului persoanei solicitate la un dublu grad de jurisdicţie.
Totodată, Înalta Curte apreciază eronat raţionamentul expus de către instanţa de fond în sensul că recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine pe cale incidentală nu este posibilă faţă de existenţa motivelor de nerecunoaştere şi neexecutare, în condiţiile în care persoana solicitată A. a arătat clar că nu doreşte executarea hotărârii în România, întrucât motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ şi este condiţionat de îndeplinirea mai multor cerinţe, iar în situaţia în care sunt întrunite toate condiţiile pentru incidenţa sa, instanţa română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranţă să fie executată în România, nefiind necesar acordul persoanei solicitate pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România. Legea prevede o singură excepţie, şi anume situaţia în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare, ipoteză care însă nu se regăseşte în cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, argumentele invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia fiind întemeiate.
Ca atare, faţă de necesitatea lămuririi situaţiei juridice a persoanei solicitate A. raportat la considerentele ce preced şi în vederea respectării dublului grad de jurisdicţie, instanţa de control judiciar apreciază că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că se impune admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea efectuării unei analize concrete şi complete, în care persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În considerarea acestor exigenţe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca persoana solicitată să poată beneficia, în mod efectiv, de o cale de atac, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, cu atât mai mult cu cât procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgenţă, ce are consecinţe directe, printre altele, şi asupra libertăţii persoanei vizate de mandatul european de arestare.
Pentru aceste motive, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, pe care o va desfiinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie 2023.