High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016).

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 2 acte materiale 25.04.2016, respectiv 29.04.2016;

În baza art. 396 alin. (6) şi (8) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale în datele de 22.04.2016, 26.04.2017, 27.04.2017, 30.04.2017), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă (2 ani închisoare), respectiv 8 luni închisoare. Pedeapsa principală rezultantă de executat: 6 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (32 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016);

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale 25.04.2016 şi 29.04.2016).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (2 ani închisoare), respectiv 8 luni închisoare. Pedeapsa principală rezultantă de executat: 5 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., a scăzut din pedepsele de executat durata măsurii reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu pentru inculpaţii A., B., de la 09.11.2016 până la 12.04.2017.

A desfiinţat procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor false: seria x nr. x, PNPX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x.

În temeiul art. 112 lit. a) din C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) din C. pen., a confiscat de la inculpaţi sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită) după cum urmează: de la inculpatul A. suma de 3237,5 RON şi 10 EURO (1/2 din 6475 RON şi 20 euro); de la inculpatul B. suma de 1620 RON (1/2 din 3240 RON);

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1/2 din 6475 RON şi 20 euro, ale inculpatului B. până la concurenţa sumei de 1/2 din 3240 RON.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2016 a Parchetului de pe lângă ICCJ-DNA- Serviciul Teritorial Bacău au fost trimişi în judecată inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016); infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale şi infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi inculpatul B. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c)9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016 şi 12.05.2016); dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale.

Prin rechizitoriul nr. x/2016 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA - Serviciul Teritorial Bacău înregistrat sub nr. x/2017 la Tribunalul Neamţ au fost trimişi în judecată în vederea tragerii la răspundere penală mai mulţi inculpaţi, printre care şi inculpatul B. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din legea nr. 78/2000 (un act material săvârşit în data de 15.05.2016).

S-a procedat la reunirea celor două dosare penale, iar iniţial cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 14 din 14.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia penală nr. 52/A/19.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., A., B., L., M. şi N., împotriva sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie la Curtea de Apel Bacău. A fost desfiinţată, în tot, sentinţa penală atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la inculpaţii D., O., P., Q., R., S., E., F., G., I., T. L., şi M., cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 23 din 04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017.

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a nu se tergiversa judecata faţă de inculpaţii care au optat pentru procedura simplificată, Curtea a procedat la disjungerea judecăţii pentru inculpaţii care nu au recunoscut învinuirea (K., A., H., U., V., B., N.), cât şi faţă de inculpaţii care nu şi-au precizat poziţia procesuală (C. şi W.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. x/2021.

Având în vedere că cererile inculpaţilor H., U., V., C., N., K., W., care au solicitat judecata în condiţiile art. 375 din C. proc. pen., au fost admise, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 95/29.06.2021 a Curţii de Apel Bacău, în dosarul x/2021, din care s-a disjuns prezentul dosar penal, înregistrat la Curtea de apel Bacău, sub nr. x/2021, cu privire la inculpaţii A. şi B. .

S-a arătat că în cauză au fost administrate, în cursul cercetării judecătoreşti următoarele probe audierea în calitate de martori, a numiţilor R., fl. 111 dosar fond, X., fl. 194 dosar fond, Y., Z., fl. 159 dosar fond, AA., BB., fl. 192 dosar fond, CC., fl. 110 dosar fond, DD., fl. 158 dosar fond, EE., fl. 160 dosar fond, consemnate în scris şi ataşate la fl. dosar fond, vol. III. De asemenea, instanţa a procedat la vizionare/audierea nemijlocită a înregistrărilor audio-video de pe cei 13 suporti optici înaintaţi de către DNA -dosar fond vl. II-III. La solicitarea instanţei s-a ataşat tabelul posturilor - planificarea în serviciu a agenţilor Biroului rutier Piatra Neamţ, din perioada 22.04.2016-12.05.2016-fl. 122 si urm.dosar fond vl. I.

Prin încheierea din 18.10.2022, după punerea în discuţia părţilor, în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-au respins cererile de schimbare a încadrarii juridice a faptelor penale pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., respectiv din infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 din C. pen.

Prin încheierea din 06.10.2022, după punerea în discuţia părţilor, în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-au respins cererile de schimbare a încadrarii juridice a faptelor penale pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., respectiv din infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 reţinute în rechizitoriu ca fiind săvârşite la data de 22.04.2016, cu referire la numitul FF.; data de 25.05.2016, cu referire la numitul GG.; data de 26.04.2016, cu referire la numitul HH.; data de 26.04.2016, cu referire la numita Z.; -data de 27.04.2016, cu referire la numitul EE.; data de 27.04.2016, cu referire la numitul W.; data de 29.04.2016, cu referire la numitul V.; data de 29.04.2016, cu referire la numitul H.; data de 29.04.2016, cu referire la numitul II.; data de 29.04.2016, cu referire la numitul X.; data de 29.04.2016, cu referire la numitul JJ., data de 29.04.2016, cu referire la numitul KK., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen.

Referitor la cererea de restrângere a obiectului schimbării încadrării juridice a faptelor, Curtea, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de luare de mită, prevăzută şi sancţionată de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, retinute în rechizitoriu în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., faţă de faptul că, în esenţă, cele două infracţiuni au configuraţii juridice diferite, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv, astfel că faptele reţinute prin actul de sesizare, întrunesc mai degrabă elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi nu a infracţiunii de înşelăciune, deoarece cei doi inculpaţi-agenţi de poliţie rutieră aveau atribuţii de sancţionare a contravenţiilor conducătorilor auto participanţi în circulaţia pe drumurile publice.

Prin încheierea din 11.01.2023, după punerea în discuţia părţilor, în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-au respins cererile de schimbare a încadrarii juridice a faptelor penale pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., respectiv din infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 retinute în rechizitoriu în infracţiunea de abuz în serviciu.

Inculpatul A. şi inculpatul B. au invocat exceptia nulităţii absolute a înregistrărilor audio-video, întrucât conţin imagini, respectiv elemente audio obţinute prin juxtapunere.

Instanţa a constatat că aspectele relevate de inculpaţii A. şi inculpatul B. au caracter pur speculativ. Deşi înregistrărilor audio-video toate, cu exceptia uneia singure, au fost vizionate/audiate nemijlocit de către instanţa de judecată în şedinţă publică, în prezenta inculpaţilor si apărătorilor acestora, instanţa nu a constatat elemente de ordin tehnic care să inducă la nivel rezonabil suspiciunea contrafacerii înregistrărilor audio-video obţinute prin procedeele de supraveghere autorizate în cauză; observarea dintr-o altă perspectivă a imaginilor şi corelarea cu elementele audio a înregistrărilor audio-video nu justifică concluzia avansată de apărare în privinţa conţinutului acestora. Mai mult, inculpaţii nu au constatat în cursul procesului penal de faţă împrejurările de loc, timp sau de fapt relevate de înregistrările audio-video din materialul probator, ci doar le-a dat o altă interpretare cu ocazia cererilor de apărare, după ce în declaraţiile din cursul urmăririi penale au recunoscut faptele care constituie capetele de acuzare.

Referitor la invocarea nulităţii absolute a proceselor-verbale de redare a înregistrărilor de sunete şi imagini în autospeciala dotată cu aparat Radar - prin prisma nulităţii mijlocului probator prin care au fost obţinute, apreciat ca neloial de inculpaţi motivat de faptul că organul de urmărire penală a contrafăcut imaginile prin juxtapunere şi alterare, s-a apreciat că sunt nefondate, această afirmaţie nu este susţinută de nicio probă. Argumentele invocate de inculpaţi în apărare, respectiv că se schimbă culorile sau se aud sunete suprapuse nu fac dovada celor susţinute de inculpaţi, audierea, respectiv vizionarea momentelor relevante în şedinţa de judecată făcând dovada faptului că susţinerile inculpaţilor sunt nefondate. De altfel, s-a observat că procesele-verbale de redare sunete şi imagini se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată şi înscrisurile ridicate în cauză, făcând dovada săvârşirii faptelor de luare, respectiv dare de mită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Referitor la faptul că inculpaţii au precizat că nu apar în imaginile înregistrate în autospeciala dotată cu aparat radar, s-a reţinut că sunt nefondate, aceste imagini ale inculpaţilor în cadrul înregistrărilor fiind explicite, aşa cum s-a observat şi în cadrul vizionării în şedinţa de judecată. În plus, s-a arătat că sunt coroborate cu redările de sunete din cadrul acestor înregistrări din care rezultă că inculpaţii se prezintă în repetate rânduri, ori conducătorilor auto opriţi în trafic, ori cu ocazia unor convorbiri telefonice efectuate în timpul acestor înregistrări.

Referitor la faptul că declaraţiile martorilor ar fi fost trunchiate cu privire la încasarea pe loc a amenzii corespunzătoare sancţiunilor aplicate de inculpaţi în trafic, s-a precizat că este neîntemeiată, deoarece atât din declaraţiile martorilor, cât şi din înregistrările de sunete şi imagini rezultă că în unele din situaţii, lucrătorii de poliţie, după aducerea la cunoştinţă a contravenţiei constatate şi a sancţiunii corespunzătoare, solicitau conducătorilor auto să achite "un punct amendă". Această solicitare, necorespunzătoare contravenţiei constatate, era imediat acceptată de către conducătorii auto - care aveau reprezentarea titlului înmânării sumei de bani, în condiţiile în care nu li se mai aplica nici o sancţiune şi nu li se elibera nici o chitanţă. De altfel, parte din conducătorii auto care justifică înmânarea sumelor de bani ca reprezentând plata unei amenzi pe loc, au solicitat lucrătorilor de poliţie în mod explicit să nu elibereze chitanţă, iar în cadrul declaraţiilor de martor au arătat că au cunoscut realul titlu al înmânării sumei de bani ca fiind acela corespunzător infracţiunii de dare de mită.

S-a mai arătat că declaratiile suspecţilor EE. si DD. au fost obţinute de către un organ necompetent material, aspect sancţionat de art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (în urma deciziei CCR nr. 302/2017) cu nulitatea absolută, motiv pentru care s-a solicitat excluderea acestora din materialul probator, iar în raport cu Decizia CCR nr. 22/2018, s-a solicitat excluderea fizică din dosarul cauzei a declaraţiilor suspecţilor anterior menţionaţi.

Astfel, s-a arătat că din conţinutul ordonanţelor de delegare emise de către procurorul de caz la datele de 07.01.2021, 07.07.2021 şi 01.11.2021, rezultă că activitatea de urmărire penală constând în audierea de martori nu a fost delegată lucrătorilor de poliţie judiciară, în speţă comisarului (excepţie făcând audierea martorilor ameninţaţi). S-a arătat că efectuarea activitătilor procesuale prin delegare reprezintă în fapt, potrivit doctrinei juridice, o deplasare limitată de competenţă de la un organ de urmărire sau de la o instanţă de judecată, legal competente, într-o cauză penală, către un alt organ sau o altă instanţă inferior/inferioară ierarhic, şi din acest motiv procurorul în ordonanţa de delegare trebuie să stabilească în mod concret şi clar activităţile de urmărire penală pentru care înţelege să delege, în temeiul art. 324 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea către organele de cercetare penală, doar în acest mod putându-se stabili întinderea competenţei delegate şi natura concretă a actelor atribuite.

Cum, în cauză audierea martorilor (...), s-a făcut de către organul de cercetare penală din cadrul I.G.P.R. Brigada de Combatere a Criminalitătii Organizate Iaşi Serviciul Antidrog, fără ca această activitate de urmărire penală aflată în competenţa exclusivă a procurorului, să fie delegată în temeiul art. 324 alin. (3) din C. proc. pen., s-a apreciat că administrarea probei testimoniale s-a făcut de către un organ de urmărire penală necompetent. Spre deosebire de situaţia anterior menţionată în care procurorul a încercat să justifice existenta delegării prin ordonanţe cu caracter general, în prezenta cauză nu există nici o astfel de ordonanţă de delegare "cu caracter general" pentru audierea suspecţilor anterior menţionaţi.

Instanţa, a reţinut cu privire la excluderea declaraţiilor date de EE. şi DD., după punerea cererilor în discuţie a părţilor, că, având în vedere că s-a depăşit procedura de cameră preliminară, nu poate dispune expres excluderea celor două declaraţii de suspecţi aşa cum s-a solicitat prin cerere.

Cu privire la cererea de excludere de suspecţi a numiţilor EE. şi DD. luate în cursul urmăririi penale de către procuror, s-a dispus respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute întrucât s-a apreciat că aspectele invocate de inculpaţi prin apărător nu fac în niciun caz obiectul nulităţii absolute, nefiind vorba de nerespectarea regulilor de competenţă în cursul urmăririi penale pentru a atrage nulitatea absolută. Delegarea ca instituţie este prevăzută în C. proc. pen. doar pentru efectuarea actelor în lipsa procurorului. S-a apreciat că nu este vorba despre o asemenea lipsă în cazul celor două declaraţii. Verificând în dosarul de urmărire penală s-a constatat că cele două declaraţii sunt însuşite de către procuror, dispoziţia de audiere în continuare pentru câteva minute fiind suplinită şi însuşită ulterior prin semnarea declaraţiei. De altfel, aspectele aduse la cunoştinţă suspectului şi începutul audierii s-a realizat de către procuror, la fel şi la finalul declaraţiei.

Cu privire la audierea în echipă, procuror organ de cercetare penal, s-a apreciat că nu este necesar potrivit dispoziţiilor în vigoare ale C. proc. pen. emiterea vreunei delegări cu privire la posibilitatea ca ofiţerul de cercetare penală, organ de urmărire penală, care alături de procuror, bineînţeles având acceptul tacit, că nu trebuie să fie exprimat în scris, în momentul audierii poate adresa întrebări. S-a arătat că, dacă nu ar putea adresa întrebări, nu s-ar mai afla acolo, iar interpretarea pe care o dă apărarea inculpatului, acea de sfidare a procurorului, nu apare ca întemeiată prin audierea efectivă a înregistrărilor acestor declaraţii.

În plus, referitor declaraţiilor date de EE. şi DD., date în faţa organului de urmărire penală puteau fi atacate pentru nulitate relativă numai de către aceste persoane dacă dovedeau o vătămare, în plus declaraţiile reţinute de către instanţă ca fiind pertinente şi concludente, deci relevante în susţinerea acuzării, sunt cele date în faţa acesteia, tocmai la solicitarea inculpaţilor din prezenta cauză, respectiv declaraţiilor date de EE. şi DD., neexistând astfel motive legale si temeinice pentru excluderea acestor mijloace de probă sau constatarea nulităţii lor.

S-a mai solicitat să se constate că prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 impun inclusiv specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară, nu doar specializarea completului care va judeca fondul cauzei şi în consecinţă s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a încheierii judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 6 alin. (1) CEDO şi în lumina art. 21 alin. (3) din Constituţie, a se dispune reluarea procedurii camerei preliminare. În susţinerea acestei cereri s-a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 590 din 8 octombrie 2019 (Publicata în M. O. nr. 1019 din 18.12.2019).

Instanţa, după punerea în discuţie a cererii la un termen anterior, prin care se solicită nulitatea încheierii judecătorului de cameră preliminară, a unit excepţia cu fondul cauzei. S-a arătat că situaţia analizată de instanţa de contencios constituţional nu este similară cu cea din prezenta cauză, inculpaţii din prezenta cauză, au parcurs etapa camerei preliminare, iar instanţa de apel a dispus reluarea procesului penal din etapa cercetări judecătoreşti. Dispoziţiile ÎCCJ în apel privesc nespecializarea judecătorului fondului şi nu a camerei preliminare. Instanţa a considerat că ipotezele în care o cauză penală poate trece dintr-o fază procesuală în altă fază procesuală sunt strict şi limitativ prevăzute de lege. Finalizarea fazei de cameră preliminară printr-o încheiere definitivă plasează instanţa în imposibilitate de a dispune trimiterea cauzei în faţa primei instanţe direct în faza de cameră preliminară, o astfel de soluţie nefiind stipulată pentru procedura judecăţii în faţa instanţei de fond şi nici de art. 421 C. proc. pen.. Astfel, după finalizarea fazei de cameră preliminară printr-o hotărâre definitivă prin care s-a dispus începerea judecăţii, în faţa primei instanţe sau a instanţei de control judiciar nu mai poate fi invocat niciun aspect de nelegalitate referitor la desfăşurarea procedurii în faza de cameră preliminară, chiar dacă sancţiunea incidentă ar putea fi nulitatea absolută.

Deopotrivă, Curtea nu a constatat existenţa vreunei ipoteze în care drepturile fundamentale protejate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ori de protocoalele adiţionale la aceasta să justifice o soluţie de trimitere spre rejudecare direct în faza procesuală anterioară celei a judecăţii.

În consecinţă, Curtea a apreciat ca nefondată solicitarea inculpaţilor, formulată prin motivele scrise de apel, de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea reluării fazei de cameră preliminară

De asemenea, prin avocat s-a depus o cerere prin care s-a solicitat în temeiul Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în cauza- C-282/2020, să se constatate neclarităţile şi lacunele din cuprinsul rechizitoriului şi să se dispună restituirea rechizitoriului la procuror, în vederea completării sub aspectul corectei descrieri a faptelor imputate inculpaţilor A. si B..

Instanta a reţinut că, este adevărat că rechizitoriul trebuie să cuprindă o descriere într-o manieră rezonabilă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, întrucât potrivit art. 371 din C. proc. pen. judecata se va mărgini la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare. Dincolo de necesitatea ca instanţa să stabilească cu exactitate cadrul procesual, o descriere clară a faptelor este importantă şi pentru inculpat, astfel încât acesta să poată să îşi exercite în mod efectiv dreptul la apărare, ceea ce presupune în mod prioritar înţelegerea acuzaţiilor, cel puţin la nivel de situaţie faptică. Însă, modalitatea de descriere a faptelor conform jurisprudenţei nu trebuie să fie una exhaustivă, ci într-o manieră rezonabilă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, deci este suficientă descrierea faptelor pentru fiecare inculpat. În cauză, s-a reţinut că au fost descrise faptele de luare de mită cu referiri concrete la locul săvârşirii, cuantumul sumelor primite, conform planificării, sunt situaţii în care nu au fost identificate unele persoane care au dat mită sau sumele exacte primite. Însă, modul în care a fost descris fiecare act material al infracţiunilor sesizate în rechizitoriu a fost analizat de către judecătorul de cameră preliminară şi s-a decis că poate fi stabilit obiectul judecăţii. Astfel, s-a apreciat că Hotărârea din data de 21.10.2021 a CJUE nu este aplicabilă în cauză, instanţa a dat posibilitatea inculpaţilor de a-şi formula apărări, inculpaţii au beneficiat de procedura de cameră preliminară, au avut ocazia să formuleze cereri şi excepţii, iar instanţa a fost legal învestită, prin urmare rechizitoriul nu conţine lacune şi neclarităţi cu privire la acuzaţii şi fapte sau descrierea faptelor. Situaţia de fapt oferă toate elementele necesare pentru stabilirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. De asemenea, actul de sesizare nu încalcă dispoziţiile art. 6 din CEDO şi nu lipseşte descrierea situaţiei de fapt a faptelor.

S-a arătat că este o condiţie esenţială ca procurorul să identifice persoana care se presupune că ar fi oferit mită inculpaţilor, dar aceasta în cazul infractiunii de dare de mită, însă nu şi în cazul infracţiunii corelative de luare de mită. În cazul acesteia din urmă infracţiuni, procurorul a realizat o descriere a faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, rezultă modalitatea de acţiune utilizate de lucrătorii de poliţie, raportat la modul de abordare şi evaluare a conducătorilor auto în scopul obţinerii de sume de bani şi asigurării protejării activităţilor infracţionale pentru evitarea tragerii la răspundere, care să permită analizarea în etapa judecăţii a condiţiilor legale de tipicitate a infractiunii de luare de mită. Conform art. 289 din C. pen., luarea de mită constă în "fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătura cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri". Astfel, textul de lege nu prevede o limită minimă sau maximă a valorii mitei, şi nu reprezintă o cerinţă esenţială a laturii materiale a infracţiunii locul exact al săvârşirii acesteia. Neidentificarea persoanei care a dat mită nu atrage achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, infracţiunile fiind corelative, ci eventual influenţează probatoriul infracţiunii. Astfel, s-a arătat că modalitatea de descriere a faptelor conform jurisprudenţei nu trebuie să fie una exhaustivă, ci este suficientă descrierea pentru fiecare inculpat. Au fost descrise faptele de luare de mită cu referiri concrete la locul săvârşirii, cuantumul sumelor primite, conform planificării, nu au fost unele persoane identificate, dar nu era necesar faţă de activitatea de lucru, având în vedere că din împrejurări rezultă cu certitudine că s-au săvârşit fapte în exercitarea atribuţiilor de serviciu, reţinându-se cuantumul sumelor.

Inculpaţii au solicitat a se constata că faptele imputate nu pot îndeplini standardul unei acuzaţii în materie penală. S-a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită instanta are obligatia de a analiza existenţa unei întelegeri, chiar implicite, între două sau mai multe persoane în sensul îndeplinirii/neîndeplinirii/urgentării/întârzierii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu a unui funcţionar public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri; pretinderea/primirea/acceptarea promisiunii unor sume de bani sau foloase necuvenite; actul a cărei pretindere/primire/acceptare sa intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public.

S-a arătat că faţă de toţi aceşti presupuşi mituitori nu se poate analiza cine a dat o suma de bani sau un folos necuvenit; în baza cărei înţelegeri; dacă presupusa mită avea legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanelor surprinse de înregistrările audio-video.

O garanţie esenţială a dreptului la un proces echitabil este asigurată de respectarea dreptului la apărare a celui suspectat sau acuzat de comiterea unei infracţiuni. O componentă importantă a acestei garanţii este tocmai dreptul suspectului ori acuzatului de a fi informat de către autorităţile judiciare cu promptitudine, în mod detaliat şi într-o limbă pe care o înţelege asupra naturii şi cauzei acuzaţiei. Prin natura acuzaţiei se înţelege încadrarea juridică dată faptei de care este învinuită persoana, iar prin cauza acuzaţiei se înţelege faptele materiale şi împrejurările de fapt care constituie obiectul învinuirii.

În ceea ce priveşte momentul în care trebuie asigurat inculpatului beneficiul dreptului la informare, în principiu, acesta este cel târziu înainte ca instanţa penală să înceapă examinarea acuzaţiei pe fond şi să deschidă dezbaterile. Într-o procedură penală derulată în faţa autorităţilor judiciare române, rechizitoriul procurorului îndeplineşte o dublă funcţie: nu doar fixează limitele obiectului judecăţii, ci în acelaşi timp oferă inculpatului detaliile adecvate asupra naturii şi cauzei acuzaţiei. Din această perspectivă, rechizitoriul trebuie să conţină într-o manieră comprehensibilă atât pentru profesioniştii dreptului, dar şi pentru profani patru elemente esenţiale, rezumate în indicarea şi explicarea celor patru "C", adică: Cine, Ce, Când şi Cum.

Cu toate că legislaţia naţională nu prevede un remediu pentru corectarea viciilor rechizitoriului după finalizarea procedurii de cameră preliminară şi pe durata judecăţii, în jurisprudenţa sa recentă, CJUE a statornicit prin Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX, C-282/20, EU:C:2021:874 că "articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare".

Totodată, aceleaşi dispoziţii legale unionale "trebuie interpretate în sensul că instanţa de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislaţiei naţionale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului în cadrul şedinţei de judecată, protejând în acelaşi timp în mod activ şi real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanţa de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziţia naţională care interzice suspendarea procedurii judiciare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu".

Instanţa, pe de o parte, a constatat că legea procesuală română prevede o procedură specială în care se verifică tocmai regularitatea actului de sesizare, inclusiv sub aspectul descrierii infracţiunilor sesizate, or în cauză s-a uzat de această procedură, s-a depăşit faza camerei preliminare, când inculpaţii aveau posibilitatea legală să solicite remedierea neregularităţilor actului de sesizare, sub aspectul invocat, anume cel al eventualelor neclarităţi ale descrierii faptelor în acuzare, cu descrierea acestora.

Pe de altă parte, s-a apreciat că sunt nefondate apărările inculpaţilor sub acest aspect. În concret, s-a arătat că prin modalitatea de redactare asupra faptelor din 07.04.2017 şi 04.05.2017 (faptă din jurul orei 15:27), actul de sesizare nu îndeplineşte condiţiile de exigenţă asupra descrierii faptelor, dezvoltate de practica C.E.D.O, precum şi de practica în materie a instanţelor de jurisdicţie în ultim grad. Însă, contrar susţinerilor inculpaţilor, s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen., în sensul că au fost mentionate în actul de sesizare toate datele relevante privitoare la fapte şi a probelor pe care se întemeiază acuzarea şi mijloacele de probă. S-a apreciat de către instanţa de fond că, în realitate, susţinerile inculpaţilor, sunt apărări pe fondul cauzei, tocmai în susţinerea soluţiei de achitare.

S-a mai arătat că inculpaţii au solicitat a se pronunţa o soluţie de restituire a dosarului în camera preliminară.

Instanţa a reţinut că procedura penală română nu prevede o asemenea soluţie, nici măcar în apel, raportat la prevederile art. 421 alin. (1)-(3) din C. proc. pen.. În plus, în absenţa intervenirii oricărui element nou de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a finalizat procedura de cameră preliminară şi până în prezent şi în lipsa constatării vreunei nulităţi absolute care să se fi strecurat în procedura de cameră preliminară şi care să lovească prin ricoşeu şi actele de judecată, încheierea judecătorului de cameră preliminară, deşi nu are autoritate de lucru judecat, căci nu dezleagă fondul pricinii, reprezintă o hotărâre penală definitivă care provine de la autoritatea judecătorească şi se bucură astfel pe deplin de stabilitate, neexistând nici un temei legal pentru ca instanţa de fond să o desfiinţeze.

Pe de altă parte, anterior disjungerii, a fost reluată din etapa judecăţii în primă instanţă şi nu din faza de cameră preliminară, având în vedere că dispoziţiilor instanţei de apel sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere conform art. 425 alin. (1) din C. proc. pen.

În plus, reluarea judecăţii în primă instanţă constituie modalitatea potrivită să asigure în cauză exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene şi nu face imposibil în practică sau excesiv de dificilă exerciţiul acestor drepturi.

Inculpaţii B. şi A. au fost judecaţi în procedura regulată de primă instanţă, şi numai inculpatul B. a dat declaraţie în faţa primei instanţe de judecată.

S-a reţinut că în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care au avut la dispoziţie şi procesele-verbale de redare a interceptărilor de sunete şi imagini şi acces la înregistrările de sunete şi imagini - inculpaţii A. şi B. au recunoscut săvârşirea faptelor şi nu au contestat materialul probator. Mai mult, chiar au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, ce au fost respinse motivat de solicitarea inculpaţilor de a beneficia de modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere. De altfel, în cursul urmăririi penale, la data de 28.12.2016, inculpatul B. a formulat un denunţ, arătând că, în datele de 2 şi 15.05.2016, a comis fapte împreună cu inculpatul L..

Cu privire la temeinicia acuzaţiei penale formulate de parchet împotriva inculpaţilor s-a arătat că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

S-a arătat că toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

În prezenta cauză, instanţa de fond a apreciat că din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză constând în procesele-verbale de redare sunete şi imagini obţinute ca urmare a exploatării mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză de Tribunalul Neamţ cu privire la înregistrarea de sunete şi imagini din autospeciala de poliţie din dotarea Biroului Rutier al Poliţiei mun. Piatra Neamţ - cu declaraţiile inculpaţilor A., B., precum şi ale martorilor (agenţi de poliţie şi conducători auto) care au recunoscut faptele colaterale de luare, respectiv dare de mită (uzând de procedura simplificată), o parte a acestora fiind audiaţi nemijlocit şi de către instanţa de judecată, cu documentele întocmite sau completate de agenţii de poliţie în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu (procese-verbale de sancţionare contravenţională, completarea registrului radar din care rezultă lipsa sancţionării în cazul conducătorilor auto identificaţi/neidentificaţi care au remis sume de bani agenţilor de poliţie la oprirea în trafic şi aducerea la cunoştinţă a încălcării normelor la regimul rutier), rezultă că faptele reţinute în sarcina acestora sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În privinţa inculpatului B., în concret, instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză, procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecată reiese următoarea situaţie de fapt:

a. La data de 22.04.2016, inculpatul B. şi inculpatul A. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi anume constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere - folosind aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. x- au primit de la 6 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 8:59-13:19, suma de 625 RON, în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării pentru săvârşirea contravenţiilor; de la conducătorul auto verificat în intervalul 10:14:25 - 10:18:34, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON; de la conducătorul auto neidentificat, verificat în intervalul 10:47:00-10:59:00 - suma de 50 RON; cei doi agenţi de poliţie au primit suma de 50 RON de la o altă persoană, oprită pentru control, în acelaşi timp cu suspectul LL. şi nu de la acesta; de la conducătorul auto N., verificat în intervalul 11:57:41-12:02:15 - suma de 200 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 12:21:00-12:24:20, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 13:11:09-13:19:02, neidentificat până la acest moment - suma de 105 RON.

Instanţa de fond a făcut referire la procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate expunând pe larg aspectele menţionate în cadrul procesului-verbal.

b. La data de 25.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul B. şi inculpatul A. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 18:32- 20:59 suma de 305 RON în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiilor săvârşite.

De asemenea, instanţa de fond a făcut referire la procesul-verbal de redare şi la menţiunile din cuprinsul acestuia.

S-a arătat că din înregistrările audio-video realizate în data de 25.04.2016 rezultă că inculpatul B., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează: de la conducătorul auto GG. verificat în intervalul 18:32:32-18:37:47 - suma de 105 RON; în declaraţia din 13.12.2016, inculpatul GG. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto BB., verificată în intervalul 18:42:48-18:49:27 - 200 RON; în declaraţia din 25.11.2016, inculpata BB. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:51:02 -20:56:43 - o sumă de bani necuantificată; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:55:15 -20:59:29 - o sumă de bani necuantificată.

S-a mai reţinut că din verificările efectuate privind carnetele chitanţier rezultă faptul că cei doi inculpaţi B. şi A. nu au întocmit vreo chitanţă privind încasarea sumei aşa cum rezultă din conversaţia purtată, suma reprezentând mită pentru neaplicarea sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.

c. La data de 29.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul B. şi inculpatul A. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 12 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 14:41 - 20:03 suma de 1515 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză.

S-a făcut referire la procesul-verbal de redare corespunzător datei de 29.04.2016 şi la menţiunile din cuprinsul acestuia.

S-a mai reţinut că inculpaţii B. şi A. au simulat aplicarea sancţiunii conducătorului auto oprit; din verificarea documentelor întocmite de cei doi lucrători de poliţie A. şi B. în timpul schimbului din data de 29.04.2016 rezultă că nici unul dintre ei nu a întocmit chitanţă pentru suma de 315 RON încasată de la conducătorul auto, iar din imaginile interceptate autorizat rezultă că suma de bani primită de la conducătorul auto a fost depozitată în torpedou, locul în care lucrătorii de poliţie depozitau sumele primite cu titlu de mită.

În cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:29:48, lucrătorii de poliţie au primit suma de 100 RON de la conducătorul auto II., din redarea interceptărilor rezultând că "aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie şi conducătorul auto oprit doi poliţişti are loc un dialog despre locul de muncă, despre destinaţie, familie, primirea sumei de bani fiind realizată în afara autospecialei de către agentul B., fără ca discuţia să aibă vreo legătură sau să prezinte indicii în acest sens. La momentul 15:36:30, autospeciala de poliţie se pune în mişcare, iar la momentul 15:36:38 se observă cum agentul B. deschide torpedoul autospecialei, scoate o carte şi pune între paginile acesteia o bancnotă în cupiură de 100 RON, după care pune cartea la loc în torpedou.

De asemenea, s-a arătat că în cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:44:00, din procesul-verbal de redare a sunetelor şi imaginilor rezultă că aparatul indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat agentul de poliţie A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Instanţa de fond a redat dialogul dintre cei doi agenţi de poliţie. S-a reţinut că la momentul 15:46:29, agentul A. revine în autospeciala de poliţie, discutând cu o persoană de sex masculin. Instanţa a redat dialogul dintre cei doi agenţi de poliţie şi persoana de sex masculin (identificată ca fiind suspectul AA.).

S-a mai arătat că la momentul 15:55:23, cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie, iar când inculpatul B. deschide portiera se observă că în spatele autospecialei de poliţie este oprit un autoturism de culoare roşie, marca x. Dialogul dintre persoanele în cauză continuă în exteriorul autospecialei de poliţie, fiind în mare parte neinteligibil, iar în momentele când discuţia este inteligibilă aceasta nu prezintă relevanţă.

De asemenea, s-a mai arătat că la momentul 16:01:40, inculpatul B. revine în autospeciala de poliţie, pe locul din dreapta faţă şi poartă cu o persoană de sex masculin (identificat ca fiind inculpatul X.) fiind redat dialogul dintre cei doi.

Instanţa de fond a reţinut că din dialogul purtat de inculpatul B. şi inculpatul X. care a venit cu Loganul de culoare roşie rezultă că acesta din urmă i-a explicat cum pot ajunge la locuinţa sa din satul Cârligi şi au stabilit să se întâlnească mai târziu la locuinţa acestuia. Din dialogul dintre cei doi poliţişti rezultă că B. îl cunoştea pe inculpatul X. de mai mult timp. După ce au desfăşurat activităţi de poliţie rutieră pe autospeciala de poliţie, la orele 17:50:18, cei doi agenţi de poliţie s-au deplasat cu autospeciala pe care efectuau serviciul la locuinţa numitului X. din sat Cîrligi. Instanţa de fond a redat dialogul purtat de cei doi agenţi de poliţie

S-a mai arătat că la momentul 18:42:25, revine în autospeciala de poliţie şi agentul A., care ocupă locul din stânga faţă. Autovehiculul se pune în mişcare, iar la momentul 18:43:04 se observă cum agentul de poliţie B. scoate din buzunarul din partea stângă de la pantaloni o sumă de bani, fiind vizibile mai multe bancnote în cupiură de 100 RON, pe care i-o arată agentului A.. Apoi scoate din torpedou o carte şi pune suma de bani între paginile acesteia, după care introduce cartea la loc în torpedou.

Instanţa de fond a reţinut că din înregistrările audio-video realizate în data de 29.04.2016, rezultă că inculpatul B., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:

- de la conducătorul auto II. verificat în intervalul 15:29:48-15:36:40 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 14.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

- de la numitul X., socrul conducătorului auto AA., verificat în intervalul orar 15:44:00- 18:43:30 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 29.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată pentru nesancţionarea contravenţională a ginerelui său, fără ca acesta să aibă cunoştinţă despre înmânarea sumei de bani.

- de la KK. (proprietarul autoturismului) pentru conducătorul auto, verificat în intervalul orar 16:19:52-16:27:20 - suma de 55 RON; fiind audiat la data de 21.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 55 RON în scopul arătat mai sus.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 16:33:50-16:37:39 - suma de 100 RON;

- de la conducătorul auto V., verificat în intervalul orar 16:41:35-16:51:24 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

- de la conducătorul auto MM., verificat în intervalul orar 17:04:52-17:15:55 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 17.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:19:50 -17:23:03 - suma de 200 RON;

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:28:44-17:35:36 - suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată;

- de la conducătorul auto H., verificat în intervalul orar 18:51:45-19:01:40 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON, afirmând că a achitat un punct amendă, deşi acesta nu a fost sancţionat contravenţional la data respectivă.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 19:16:58-19:25:20 - suma de 50 RON şi o sumă de bani necuantificată;

- de la conducătorul auto JJ. verificat în intervalul orar 19:28:35-19:51:02 - suma de 200 RON; în declaraţia din 16.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

S-a reţinut că discuţiile purtate de cei doi inculpaţi B. şi A. coroborate cu imaginile înregistrate autorizat fac dovada promisiunii de remitere a unei sume de bani din cele obţinute cu titlu de mită în cadrul serviciului din acea zi ofiţerului de poliţie NN., cunoscut cu apelativul "nea OO." - persoană care la data respectivă avea, conform fişei postului, atribuţii de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului de birou (nedesemnat la acea dată) şi de efectuare a planificărilor serviciilor. Din verificarea planificărilor serviciilor rezultă, de altfel, că acestea au fost semnate de comisar şef NN.. Având în vedere că probele administrate în cauză fac dovada faptului că şi ofiţerul de poliţie NN. a luat mită de la 9 conducători auto în timpul serviciilor din 23 şi 24.04.2016, în echipaj cu agentul Y., rezultă că primirea sumelor de bani era o practică cunoscută şi permisă de coordonatorul biroului, acesta primind şi sume de bani în virtutea atribuţiilor sale de planificare.

De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 05.05.2016, agenţii de poliţie inculpaţii Y. şi B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 16:02- 21:13, suma de 250 RON în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate, după cum urmează: de la conducătorul auto PP. verificat în intervalul orar 16:02:18-16:04:00 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 20.12.2016, inculpatul PP. a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat; de la conducătorul auto verificat în intervalul 20:31:12-20:36:17, o bancnotă de 50 RON şi o sumă necuantificată; de la conducătorul auto verificat în intervalul 20:42:26-20:47:58- o suma de bani necuantificată; de la conducătorul auto QQ., verificat în intervalul 21:00:38-21:13:33 - suma de 100 RON;

S-a arătat că din coroborarea proceselor-verbale de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, care confirmă că inculpatul QQ. şi inculpatul PP. nu figurează ca fiind sancţionaţi contravenţional la această dată, rezultă că inculpaţii - lucrători de poliţie au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate. În acest sens, instanţa de fond a redat conţinutul procesului-verbal de redare a înregistrărilor audio-video din 05.05.2016.

Totodată, s-a mai reţinut că la data de 10.05.2016, agenţii de poliţie rutieră inculpaţii B. şi I. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la 3 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 09:17 - 13:04 suma de 250 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei, după cum urmează: de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 09:17:27 -09:21:20 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 09:58:15-10:08:06 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 12:42:24 -12:55:34 - suma de 50 RON.

Instanţa de fond a reţinut că din coroborarea proceselor-verbale de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, rezultă că inculpaţii au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate expunând pe larg menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de redare a înregistrărilor audio-video.

În egală măsură, s-a reţinut că la data de 12.05.2016, agenţii de poliţie rutieră inculpaţii Y. şi B. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 2 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 8,28 - 9.05, suma de 200 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei, după cum urmează: de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 08:30:26-08:34:05- suma de 150 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 08:59:53-09:05:58 - suma de 50 RON.

Instanţa de fond a reţinut că din coroborarea procesului-verbal de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, rezultă că inculpaţii Y. şi B. au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate, expunând pe larg aspectele menţionate în cuprinsul procesul-verbal de redare sunete şi imagini.

S-a mai reţinut că din procesul-verbal de redare sunete şi imagini corespunzător serviciului efectuat de lucrătorii de poliţie B. şi L. în data de 15.05.2016 la momentul opririi în trafic a conducătorului auto identificat în persoana inculpatului RR. face dovada faptelor de dare şi luare de mită, fiind redate aspectele menţionate în cuprinsul procesului-verbal.

S-a arătat că din cuprinsul procesului-verbal rezultă că cei doi agenţi inculpaţii B. şi L. au reţinut actele conducătorului auto RR. şi i-au solicitat să-i urmeze într-o altă zonă, fără a fi însoţit de pasagerul autoturismului. Din imaginile înregistrate rezultă că numitul RR. a înmânat lucrătorului de poliţie L. suma de 100 RON, acestuia nefiindu-i aplicată sancţiunea corespunzătoare contravenţiei săvârşite. După plecarea conducătorului auto, cei doi agenţi de poliţie au împărţit suma de bani în mod egal.

Din verificarea evidenţelor Direcţiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi a actelor întocmite de lucrătorii de poliţie în timpul serviciului, în perioada supusă monitorizării rezultă că inculaptul RR. nu figurează ca fiind sancţionat contravenţional la data de 15.05.2016.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 103 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

S-a reţinut că declaraţia inculpatului B. dată în faţa instanţei de judecată prin care arată că de fapt nu mai menţine nimic din cea declarat la urmărirea penală, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care această din urmă declaraţie nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai mult a semnat declaraţia, în prezenţa avocatului ales, fără obiecţiuni, iar înregistrarea declaraţiilor, audiată şi de instanţă - la solicitarea inculpatului- dovedeşte că relatările inculpatului din declaraţie, au fost corect consemnate si nu s-a intervenit în nici un fel din partea organului de umărire penală, inculpaţii având şi cunoştinţe juridice.

Astfel, declaraţiile inculpatului B. din datele de 27 şi 28.12.2016, confirmă situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriului atât prin recunoaşterea modului de acţiune (legat de utilizarea aparatului Radar), cât şi a practicii existente la nivelul Biroului Rutier în privinţa comiterii acţiunilor specifice luării de mită, cât şi dării de mită către ofiţerul de poliţie NN.. În declaraţia de la urmărirea penală inculpatul invoca apărarea potrivit căreia ar fi săvârşit fapta pe fondul constrângerii morale. Curtea de Apel a reţinut că, pe de o parte, inculpatul avea un nivel intelectual, educaţional şi cultural de natura să îl facă să înţeleagă contextul juridic şi cadrul legal al cercetării sale de către organele judiciare, iar pe de altă parte, pretinsul "rău" nu a fost dovedit - respectiv de a se crea un pericol grav pentru persoana sa în situaţia în care nu s-ar fi cedat pretinsei constrângeri şi nu s-ar fi săvârşit fapta prevăzută de legea penală (darea de bani). Or, în prezenta cauza, inculpatul nu a relevat minime indicii care să facă rezonabilă ipoteza existenţei unei constrângeri morale la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

S-a mai reţinut că susţinerile inculpatului B. privind nerealizarea elementelor de tipicitate pentru infracţiunea de luare mită nu pot fi primite favorabil dat fiind faptul că vizează aspecte nerelevante. În concret pentru cadrarea eficientă a faptei ilicit penale pe tiparul normativ prevăzut de norma de incriminare este relevant - în varianta din cauză - ca agentul, funcţionar public, să primească bani, bunuri sau alte valori în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu. În cauză inculpatul B. se impunea în calitatea de agent de poliţie rutieră să constate săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere şi anume depăşirea limitei legale de viteză şi fie nu a constatat contravenţia, fie a constatat o altă contravenţie care nu justifica reţinerea permisului de conducere în schimbul primirii unei sume de bani.

Prima instanţa a considerat că apărările formulate de inculpat atât direct, cât şi prin prisma cererilor şi probelor formulate sunt nefondate Astfel, apărarea în sensul că sumele de bani pe care le depozitau în torpedoul autospecialei dotate cu aparat Radar în timpul serviciului efectuat pe aceasta proveneau din bani personali, respectiv din bani încasaţi pe loc din amenzi sunt total nejustificate şi contrazise de materialul probator administrat în cauză (din înregistrările de sunete şi imagini rezultând că în torpedou erau depozitate sumele primite cu titlu de mită, ce erau împărţite egal la finalul serviciului pe autospeciala).

De asemenea, s-a reţinut că apărările inculpaţilor în sensul că deseori au depăşit zona în care erau planificaţi în data respectivă pentru a acţiona pe autospeciala cu radar ar avea consecinţe asupra elementelor constitutive ale infracţiunii, echivalând cu primirea sumelor de bani în afara exercitării atribuţiilor de serviciu sunt nefondate, întrucât organele de poliţie rutieră îşi exercită atribuţiile de serviciu în baza legii, nu a planificărilor serviciilor pe autospeciala dotată cu Radar. Chiar de ar fi adevărat, această nerespectare a planificării poate atrage cel mult o sancţiune din punct de vedere disciplinar, dar nu are consecinţe din punct de vedere al infracţiunii de luare de mită. S-a arătat că atâta vreme cât inculpaţii se aflau în timpul serviciului, în uniformă, fiind planificaţi pe autospeciala dotată cu Radar; atribuţiile exercitate de aceştia au legătură cu serviciul. Inculpaţii nu au sustras nici uniforma, nici autospeciala dotată cu Radar pentru a comite fapta de înşelăciune. În acest sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin dec. nr. 82/RC din 19.06.2020, invocată chiar de către inculpaţi.

S-a reţinut că fapta persoanei care are calitatea de agent de poliţie cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice de a pretinde şi primi o sumă de bani de la conducătorul auto pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională determinată de depăşirea vitezei legale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, şi nu a altei infractiuni, de ex de înşelăciune, chiar dacă sancţiunea contravenţională ar fi fost nelegală, în absenţa unor înregistrări ale aparatului radar, în condiţiile în care făptuitorul a creat aparenţa de legalitate prin solicitarea documentelor personale şi ale autoturismului, aducerea la cunoştinţă a motivului opririi în trafic, prezentarea vitezei sau imaginii care indica depăşirea vitezei legale.

De asemenea, s-a mai reţinut că apărările inculpatului sunt nejustificate în contextul materialului probator administrat în cauză, din care rezultă cu certitudine primirea sumelor de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru depăşirea vitezei sau alte abateri la regimul rutier (neacordare de prioritate, consum de băuturi alcoolice), în scopul neaplicării sancţiunilor corespunzătoare, împărţirea sumelor de bani la sfârşitul programului, precum şi primirea sumelor de bani de către ofiţerul NN. de la agenţii din cadrul Biroului Rutier, legat de atribuţiile de control şi coordonare, fapt confirmat şi de declaraţiile unor coinculpaţi audiaţi în calitate de martori în cauză (Berbec Ionuţ).

De asemenea, s-a reţinut că verificarea carnetelor chitanţier în perioada de referinţă coroborat cu procesele-verbale de redare sunete şi imagini contrazic apărările inculpaţilor. Astfel, rezultă că în acea carte din torpedou, toţi inculpaţii depozitau sumele de bani primite de la conducătorii auto cu titlu de mită, că sumele de bani încasate din amenzi erau ţinute împreună cu chitanţele în mape sau serviete în alte locuri ale autospecialei şi niciodată la un loc cu sumele primite de la conducătorii auto.

S-a subliniat şi faptul că din adresa x/17.11.2016 a IPJ Neamţ- Serviciul Rutier rezultă că în anul 2016 la nivelul Biroului Rutier Piatra Neamţ nu au fost înregistrate rapoarte ale lucrătorilor din cadrul biroului prin care să se semnaleze defecţiuni ale aparatului radar montat pe auto MAI -x.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului, prin cererile de probatorii, respectiv cele privind interferenţa aparatului radar cu aparatul de înregistrare audio-video montat pe autospeciala de poliţie potrivit mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză, nu sunt fondate.

Prima instanţa a considerat că probele administrate dovedesc că primirea unor sume de bani de la conducători auto surprinşi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau a altor abateri ce constituie contravenţii la regimul rutier - nu era un fapt izolat, ci era o practică în cazul celor doi inculpaţi, în calitatea lor de lucrători ai Serviciului Rutier al Poliţiei mun. Piatra Neamţ, dovadă fiind în acest sens numărul mare al actelor materiale de luare de mită săvârşite de aceştia în timpul a 6 servicii - A., respectiv 7 servicii- B., indiferent de modul de planificare al echipajelor de poliţie, desemnate să lucreze pe autospeciala dotată cu radar - x, indiferent de componenţa echipajelor.

Apărările inculpatului în sensul că nu rezultă contravenţiile constatate de lucrătorii de poliţie, deşi acestea rezultă din înregistrările şi redările de sunete şi imagini coroborate cu declaraţiile conducătorilor auto, sau că nu s-a stabilit sancţiunea corespunzătoare fiecărei contravenţii săvârşite de conducătorii auto şi, necunoscându-se cuantumul acesteia, nu se poate stabili dacă suma primită ar putea îndeplini cerinţele obiectului material al infracţiunii de dare/luare de mită - ori nu se poate invoca acest aspect având în vedere că sancţiunile corespunzătoare abaterilor la regimul rutier sunt prevăzute de lege şi au fost arătate în cuprinsul actului de sesizare - limitele acestora neputând depăşi sume în raport cu care obiectul mitei să apară derizoriu, potrivit apărării inculpaţilor.

S-a mai arătat că toate celelalte apărări formulate sunt neîntemeiate şi contrazise de ansamblul probator administrat în cauză.

Instanţa de fond a mai considerat că multitudinea apărărilor formulate de ambii inculpaţi în cursul judecăţii, total inconsecvente şi care se exclud una pe cealaltă - referitor la faptul că cei doi inculpaţi au susţinut că nu apar ei în imagini/că erau, dar erau pe alte sectoare de drum decât cele din planificare/că nu au primit bani/că au primit, dar erau pentru plata amenzilor pe loc/că nu există faptă/că fapta e înşelăciune sau delapidare/că n-au dat declaraţii/că nu au solicitat încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei/că nu au recunoscut faptele şi au semnat aceste declaraţii ce nu le aparţin, fără a le fi citite, deşi au fost asistaţi de apărători aleşi - fac dovada unei atitudini procesuale nesincere şi a neasumării faptelor comise şi consecinţelor acestora, chiar a sfidării instanţei de judecată dacă avem în vedere probele administrate în cauză şi chiar declaraţiile date de inculpaţi în cursul judecăţii, atitudine care trebuie avută în vedere la aplicarea pedepselor şi individualizarea judiciară a acestora şi trebuie să se reflecte în modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere calitatea inculpaţilor la data comiterii infracţiunilor de corupţie şi modalitatea concretă de comitere a acestora.

S-a apreciat că nici motivele privind latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită nu sunt fondate, având în vedere că, faţă de C. pen. anterior, care cerea făptuitorului să acţioneze cu un scop special - de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, motiv pentru care forma de vinovăţie cu care se săvârşea fapta pentru a fi reţinută infracţiunea de luare de mită era intenţia directă, reglementarea actuală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fapt pentru care forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare este intenţia directă sau indirectă, iar nu intenţia directă calificată prin scop. În plus, instanţa a reţinut că legea penală nu reglementează o valoare minimă a folosului primit de către funcţionarul public pentru ca fapta să constituie infracţiune şi nu tolerează obţinerea unor mijloace de existenţă ori de bunăstare pe căi ilicite, fie ele şi mici atenţii.

Prin urmare, s-a considerat că faptele reţinute în sarcina sa realizează tipicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de luare mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a reţinut că vinovăţia inculpatului B. este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care se impune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

S-a precizat că actele materiale (32 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.

Instanţa a mai reţinut în sarcina inculpatului B. că în data de 25.04.2016, în jurul orelor 21:34, împreună cu agentul de poliţie A. a dat o parte din suma de bani primită cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 25.04.2016, ofiţerului de poliţie NN., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului şi în data de 29.04.2016, în jurul orelor 19:50, împreună cu agentul de poliţie A. a oferit o sumă de bani necuantificată provenind din cea primită de aceştia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 29.04.2016, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului, fapte care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 2 acte materiale.

Instanţa de fond a mai reţinut că faptele de dare de mită reţinute în sarcina inculpatului B. se probează cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video şi planşele fotografice cu imagini din corespondente datelor de 25.04.2016, respectiv 29.04.2016, care se coroborează cu declaraţiile ofiţerului de poliţie NN., condamnat definitiv în dosarul disjuns pentru luare de mită, precum şi declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a inculpatului B..

Astfel, s-a reţinut că fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului B. realizează cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale 25. 04.2016 şi 29.04.2016).

S-a arătat că actele materiale (2 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 25.04.2016 şi 29.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut că vinovăţia inculpatului B. este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa a dispus angajarea răspunderii penale a acestuia şi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 25. 04.2016 şi 29.04.2016).

În privinţa inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cursul urmăririi penale: procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului A. şi înscrisurile prezentate rezultă că la data de 22.04.2016, inculpatul A. împreună cu inculpatul B. - agenţi de poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ- în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni - aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. x- au primit de la 6 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 8:59-13:19 suma de 625 RON, în scopul neconstatării contravenţiilor săvârşite.

S-a arătat că din înregistrările audio video autorizate în cauză, procesele-verbale de redare a interceptărilor relevând atât dialogul dintre lucrătorii de poliţie şi conducătorul auto oprit pentru comiterea contravenţiei rezultă activitatea ilicit penală a inculpatului A.. Instanţa a expus dialogul purtat între cei doi agenţi de poliţie şi menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de redare a interceptărilor.

S-a mai arătat că din verificarea evidenţelor Direcţiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi a actelor întocmite de lucrătorii de poliţie în timpul serviciului, în perioada supusă monitorizării rezultă că N. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 22.04.2016. LL. figurează ca fiind sancţionat contravenţional la data de 22.04.2016 ora 10:50 în Borleşti pentru depăşirea vitezei legale (69 km/h) şi neutilizarea centurii de siguranţă cu amendă în cuantum de 210 RON şi patru puncte penalizare în baza Procesului-verbal nr. x încheiat de agentul de poliţie inculpatul A.. În declaraţia din cursul urmăririi penale LL. arată că agentul de poliţie inculpatul A. i-a aplicat o sancţiune mai blândă, completând în fals procesul-verbal sus menţionat (neaplicând sancţiunea contravenţională corespunzătoare pentru depăşirea limitei de viteză depistate, respectiv peste 70 km/h, şi care impunea sancţionarea conform altei clase de amendă), iar suma de 50 RON care apare în înregistrarea de imagini în posesia lucrătorilor de poliţie, fiind introdusă de aceştia în torpedo-ul autospecialei la finalul momentului respectiv provine de la un alt conducător auto oprit în acelaşi timp pentru depăşirea vitezei. În cursul judecăţii martorul LL. îşi nuanţează declaraţia în sensul că nu mai susţine că a fost sancţionat contravenţional pentru o altă contravenţie la regimul depăşirii limitei reale de viteză pentru care se impunea o sancţiune mai redusă. S-a apreciat că declaraţia martorului LL. nu se coroborează cu înregistrările audio-video şi nu este susţinută de o explicaţie rezonabilă privind schimbare acesteia faţă de cea din cursul urmăririi penale, context în care instanţa nu a reţinut-o în complexul probator al cauzei.

S-a reţinut că din înregistrările audio-video realizate în data de 22.04.2016 rezultă că inculpatul B., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează: de la conducătorul auto FF. verificat în intervalul 8:59:50 - 9:05:12 - 70 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul FF. a recunoscut nuanţat înmânarea sumei de bani lucrătorilor de poliţie, pentru a nu-i aplica sancţiunea corespunzătoare; de la conducătorul auto verificat în intervalul 10:14:25 - 10:18:34, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON; de la conducătorul auto neidentificat, verificat în intervalul 10:47:00-10:59:00 - suma de 50 RON; cei doi agenţi de poliţie au primit suma de 50 RON de la o altă persoană, oprită pentru control, în acelaşi timp cu suspectul LL. şi nu de la acesta; de la conducătorul auto N., verificat în intervalul 11:57:41-12:02:15 - suma de 200 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 12:21:00-12:24:20, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul 13:11:09-13:19:02, neidentificat până la acest moment - suma de 105 RON.

De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 25.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul B. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 18:32- 20:59, suma de 305 RON în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiilor săvârşite fiind expus procesul-verbal de redare a interceptărilor audio-video.

S-a arătat că din înregistrările audio-video realizate în data de 25.04.2016 rezultă că inculpatul B., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează: de la conducătorul auto GG. verificat în intervalul 18:32:32-18:37:47 - suma de 105 RON; în declaraţia din 13.12.2016, inculpatul GG. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto BB., verificată în intervalul 18:42:48-18:49:27 - 200 RON; în declaraţia din 25.11.2016, inculpata BB. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:51:02 -20:56:43 - o sumă de bani necuantificată; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:55:15 -20:59:29 - o sumă de bani necuantificată.

S-a apreciat că din verificările efectuate privind carnetele chitanţier rezultă faptul că cei doi inculpaţi B. şi A. nu au întocmit vreo chitanţă privind încasarea sumei aşa cum rezultă din conversaţia purtată, suma reprezentând mită pentru neaplicarea sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.

În egală măsură, s-a reţinut că la data de 26.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul I., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiunilor corespunzătoare, au primit de la 9 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 15:37 - 19:55 suma totală de 1005 RON, 20 euro în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate fiind redate menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat.

S-a mai arătat că din înregistrările audio-video realizate în data de 25.04.2016 rezultă că inculpatul A., împreună cu inculpatul I. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează de la inculpatul R., tatăl conducătorului auto SS., verificat în intervalul 15:37:08 -15:56:30- suma de 50 RON; fiind audiat la data de 24.11.2016, inculpatul R. a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru nesancţionarea contravenţională a fiului său; de la conducătorul auto, CC. verificat în intervalul 17:21:23 - 17:29:29 - suma de 50 RON şi 20 euro; fiind audiat la data de 23.11.2016, inculpatul CC. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON şi 20 euro; de la conducătorul auto TT., verificată în intervalul 18:06:16-18:14:35 - suma de 200 RON; fiind audiată la data de 16.12.2016, inculpata a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional; de la conducătorul auto HH. verificat în intervalul 18:16:04-18:24:45 - 100 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto Z., verificată în intervalul 18:43:23-18:53:28 - suma de 105 RON; fiind audiată la data de 25.11.2016, inculpata a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 18:57:31 - 19:07:00 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 19:40:28 - 19:44:30 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 19:49:20 - 19:55:30 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto UU.- suma de 200 RON pentru depăşirea liniei continue în intervalul 15:57:22 - 16:20:15, în scopul neaplicării sancţiunii contravenţionale necorespunzătoare; fiind audiată la data de 15.11.2016, inculpata a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional şi că a semnat procesul-verbal de sancţionare având cunoştinţă de menţiunile necorespunzătoare adevărului în privinţa constatării unei alte abateri.

S-a mai arătat că din verificările efectuate în bazele de date DEPABD rezultă că numitele TT. şi Z. nu figurează ca fiind sancţionate contravenţional la data opririi în trafic. UU. a fost sancţionată contravenţional la data de 26.04.2016 ora 16:00 în Piatra Neamţ pentru traversarea neregulamentară a Bulevardului Traian cu amendă în cuantum de 210 RON în baza procesului-verbal nr. x încheiat în fals de agentul de poliţie inculpatul A.. Suma de 200 RON a fost dată inculpaţilor pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare pentru depăşirea liniei continue şi neacordare de prioritate. Din verificările efectuate privind carnetele chitanţier rezultă faptul că cei doi inculpaţi A. şi I. nu au întocmit vreo chitanţă privind încasarea sumei aşa cum rezultă din conversaţia purtată, suma reprezentând mită pentru neaplicarea sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.

De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 27.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi Y. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni - aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. x- au primit de la 7 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 17:17- 21:00 suma totală suma de 970 RON, în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate fiind expuse menţiunile cuprinse în procesul-verbal de redare a întregistrărilor audio-video.

S-a mai arătat că din verificarea actelor întocmite de inculpatul A. în timpul serviciului rezultă că EE. - conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional la data de 27.04.2016 ora 17:21 în Piatra Neamţ pentru traversarea neregulamentară a Bulevardului Traian cu amendă în cuantum de 210 RON; procesului-verbal nr. x încheiat de agentul de poliţie A. deşi suma de 300 RON dată de conducătorul auto era corespunzătoare amenzii pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Totodată, s-a mai reţinut că la data de 29.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul B. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 12 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 14:41 - 20:03, suma de 1515 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză fiind redat procesul-verbal de redare a interceptărilor audio-video.

S-a apreciat că inculpaţii B. şi A. au simulat aplicarea sancţiunii conducătorului auto oprit; din verificarea documentelor întocmite de cei doi lucrători de poliţie A. şi B. în timpul schimbului din data de 29.04.2016 rezultă că nici unul dintre ei nu a întocmit chitanţă pentru suma de 315 RON încasată de la conducătorul auto, iar din imaginile interceptate autorizat rezultă că suma de bani primită de la conducătorul auto a fost depozitată în torpedou, locul în care lucrătorii de poliţie depozitau sumele primite cu titlu de mită.

S-a mai arătat că în cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:29:48, lucrătorii de poliţie au primit suma de 100 RON de la conducătorul auto II., din redarea interceptărilor rezultând că "aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie şi conducătorul auto oprit de cei doi poliţişti are loc un dialog despre locul de muncă, despre destinaţie, familie, primirea sumei de bani fiind realizată în afara autospecialei de către agentul B., fără ca discuţia să aibă vreo legătură sau să prezinte indicii în acest sens. La momentul 15:36:30, autospeciala de poliţie se pune în mişcare, iar la momentul 15:36:38 se observă cum agentul B. deschide torpedoul autospecialei, scoate o carte şi pune între paginile acesteia o bancnotă în cupiură de 100 RON, după care pune cartea la loc în torpedou". În continuare a fost redat procesul-verbal de redare a sunetelor şi imaginilor.

S-a reţinut că din înregistrările audio-video realizate în data de 29.04.2016 rezultă că inculpatul B., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:

- de la conducătorul auto II. verificat în intervalul 15:29:48-15:36:40 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 14.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional;

- de la numitul X., socrul conducătorului auto AA., verificat în intervalul orar 15:44:00- 18:43:30 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 29.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată pentru nesancţionarea contravenţională a ginerelui său, fără ca acesta să aibă cunoştinţă despre înmânarea sumei de bani.

- de la KK. (proprietarul autoturismului) pentr conducătorul auto, verificat în intervalul orar 16:19:52-16:27:20 - suma de 55 RON; fiind audiat la data de 21.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 55 RON în scopul arătat mai sus.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 16:33:50-16:37:39 - suma de 100 RON;

- de la conducătorul auto V., verificat în intervalul orar 16:41:35-16:51:24 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

- de la conducătorul auto MM., verificat în intervalul orar 17:04:52-17:15:55 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 17.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:19:50 -17:23:03 - suma de 200 RON;

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:28:44-17:35:36 - suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată;

- de la conducătorul auto H., verificat în intervalul orar 18:51:45-19:01:40 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON, afirmând că a achitat un punct amendă, deşi acesta nu a fost sancţionat contravenţional la data respectivă.

- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 19:16:58-19:25:20- suma de 50 RON şi o sumă de bani necuantificată;

- de la conducătorul auto JJ. verificat în intervalul orar 19:28:35-19:51:02 - suma de 200 RON; în declaraţia din 16.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

S-a reţinut de către instanţa de fond că discuţiile purtate de cei doi inculpaţi B. şi A. coroborate cu imaginile înregistrate autorizat fac dovada promisiunii de remitere a unei sume de bani din cele obţinute cu titlu de mită în cadrul serviciului din acea zi ofiţerului de poliţie NN., cunoscut cu apelativul "nea OO." - persoană care la data respectivă avea, conform fişei postului, atribuţii de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului de birou (nedesemnat la acea dată) şi de efectuare a planificărilor serviciilor. Din verificarea planificărilor serviciilor rezultă, de altfel, că acestea au fost semnate de comisar şef NN.. Având în vedere că probele administrate în cauză fac dovada faptului că şi ofiţerul de poliţie NN. a luat mită de la 9 conducători auto în timpul serviciilor din 23 şi 24.04.2016, în echipaj cu agentul Y., rezultă că primirea sumelor de bani era o practică cunoscută şi permisă de coordonatorul biroului, acesta primind şi sume de bani în virtutea atribuţiilor sale de planificare.

S-a mai reţinut că la data de 30.04.2016, inculpaţii A. şi VV. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la 14 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul orar 14:44 - 19:20, suma de 2055 RON, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei, precum şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind aplicarea procedurii în cazul existenţei indiciilor privind consumul de băuturi alcoolice.

Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de agenţi în cadrul acestui schimb şi a celor implementate în bazele de date rezultă că agenţii de poliţie au luat sumele de bani în legătură cu atribuţiile de serviciu, pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii vitezei legale admise sau altor încălcări ale normelor rutiere.

S-a mai reţinut că din înregistrările audio-video realizate în data de 30.04.2016 rezultă că inculpatul A., împreună cu inculpatul VV. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează: de la conducătorul auto S. verificat în intervalul 14:44:33-14:47:20 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto E. verificat în intervalul orar 14:54:45-15:00:45 - suma de 50 RON; fiind audiat la data de 14.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:11:35-15:17:30 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:29:06-15:34:11 - suma de 105 RON; de la conducătorul auto F., verificat în intervalul orar 15:49:12-15:55:20 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 15.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:57:16-16:00:21 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto O. verificat în intervalul orar 16:06:39-16:15:00 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto WW. verificat în intervalul orar 16:56:21-17:17:09 - suma de 300 RON; fiind audiat la data de 23.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 300 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:30:55-17:34:08, - suma de 50 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:44:04-17:50:30 - o sumă de bani necuantificată; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 18:09:50-18:14:56 - 100 RON şi o sumă de bani necuantificată; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 18:19:01-18:21:33 - suma de 100 RON; de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 19:15:52-19:20:48 - suma de 150 RON; de la conducătorul auto XX. depistat în intervalul orar 17:36:03-17:42:22, în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice suma de 400 RON, pentru a nu aplica procedura legală privind testarea cu aparatul etilotest.

Instanţa de fond a arătat că în faza de judecată inculpatul A. s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 83 din C. proc. pen.. În plus, în apărare, inculpatul A. a solicitat să se constate că probatoriul invocat de DNA nu este suficient pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia sa deoarece faţă de inculpatii ce au urmat procedura de drept comun nu se poate dispune o soluţie de condamnare exclusiv pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor ce au urmat procedura abreviată nu pot fi folosite împotriva inculpaţilor ce au urmat procedura de drept comun.

Contrar susţinerilor inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că declaraţiile inculpatului A. din datele de 27 şi 28.12.2016 - date în faza urmăririi penale, confirmă situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriului atât prin recunoaşterea modului de acţiune (legat de utilizarea aparatului Radar), cât şi a practicii existente la nivelul Biroului Rutier în privinţa comiterii acţiunilor specifice luării de mită, cât şi dării de mită către ofiţerul de poliţie NN..

Astfel, în esenţă, s-a reţinut că faptele de luare de mită imputate inculpatului sunt probate prin declaraţia de recunoaştere a lui A..

Inculpatul A. a mai arătat că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale această declaraţie nu poate fi folosită împotriva sa, raportat la presupusa recunoaştere a faptelor imputate, trebuie avută în vedere, în sensul constatării neconstituţionalităţii art. 482 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., respectiv că potrivit Deciziei nr. 490/27.10.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1240 din 22.12.2022, declaraţia de recunoaştere a inculpatului nu poate fi folosită împotriva acestuia. Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că înregistrarea audio-video nu poate fi coroborată cu declaraţiile inculpaţilor A. şi B. de recunoaştere a faptelor imputate.

Faţa de dispoziţiile art. 482 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., potrivit cărora acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să cuprindă declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei, instanţa de fond a considerat că această menţiune are o valoare strict procedurală referitoare conţinutul acordului, neputând avea natura juridică a unui mijloc de probă încorporat în actul de sesizare a instanţei de judecată şi nu poate fi folosită ulterior împotriva altor participanţi la comiterea infracţiunii sau chiar împotriva inculpatului dacă instanţa a decis respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

De altfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 490/27.10.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1240 din 22.12.2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 482 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., sunt constituţionale în măsura în care declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi administrată, împotriva voinţei acestuia, ca probă în procesul penal, în scopul soluţionării cauzei conform procedurii penale de drept comun.

S-a reţinut că nu s-a ajuns în faza de sesizare a instanţei competente cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpaţilor. În plus, chiar dacă s-ar extinde raţionamentul CCR şi la ordonanţa procurorului de respingere a cererii de iniţiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa a reţinut că anterior iniţierii acordului în cadrul obligaţiilor procedurale pozitive prevăzute de art. 309 din C. proc. pen., procurorul a procedat la audierea detaliată a inculpatului A., declaraţie care are natura juridică a unui mijloc de probă şi poate fi folosită pe parcursul procesului penal împotriva inculpatului, întrucât a renunţat benevol la dreptul la tăcere şi privilegiul împotriva autoincriminării. S-a apreciat că nu a fost o simplă declaraţie de recunoaştere a faptelor de care este acuzat şi solicitarea acceptării acordului, declaraţiile inculpaţilor nu au fost luate în procedura încheierii acordului de recunoaştere, o astfel de procedură nefiind declanşată.

În ceea ce priveşte declaratiile de recunoaştere a mituitorilor, care între timp au şi fost condamnaţi în dosarele disjunse, inculpaţii au arătat că potrivit R.I.L. nr. 17/2012 nu pot fi utilizate în prezenta cauza. Curtea Europeană a Drepturilor Omului permite instanţei naţionale să îşi întemeieze hotărârea pe declaraţiile martorilor [noţiune înţeleasă în sens autonom european în care poate fi inclusă şi persoana vătămată (cauza Gani c. Spaniei)] audiaţi în cursul urmăririi penale, precizând că, totodată, trebuie respectat şi dreptul la apărare al acuzatului care presupune ca acesta să fi avut posibilitatea reală şi adecvată de a contesta declaraţiile martorului şi de a îi pune întrebări fie la momentul audierii, fie la un moment ulterior (cauza Luca c. Italiei, cauza A.G. c. Suediei, sau Trampevski c. Macedoniei). S-a apreciat că în cauză aceste elemente de contrabalansare au existat, martorii reţinuţi de instanţă ca relevanţi în acuzare fiind audiaţi în prezenţa inculpaţilor şi a avocatului acestora în faza de judecată. Astfel, s-a reţinut că procesele-verbale de redare sunete şi imagini se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată, dar şi înscrisurile ridicate în cauză, făcând dovada săvârşirii faptelor de luare, respectiv dare de mită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Prima instanţă a constatat că interceptările au fost efectuate în concordanţă cu dispoziţiile reţinute la parag. 49 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016. Curtea Constituţională a arătat că "este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 noul C. proc. pen.., precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) noul C. proc. pen.. (...)", astfel cum rezultă din ordonanţele şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor, întocmite de organele de cercetare penală, lucrători de poliţie judiciară.

În acest sens, instanţa a exemplificat procesul-verbal din 21.04.2016 la care fac referire şi inculpaţii privind "montarea şi activarea mijloacelor de supraveghere video şi audio în autospeciala marca x, model x cu nr. X, ca activitate tehnică în cadrul activităţii de punere în executare a MST. Nr. 197/UP/2016 din 20.04.016 emis de Tribunalul Neamţ, care este întocmit de un comisar de poliţie judiciară în cadrul DGA - SJAN NEAMŢ. Prin urmare, s-a reţinut că la realizarea procedeului probatoriu nu au contribuit efectiv alte organe specializate ale statului -cum sugerează inculpaţii, respectiv SRI, a existat o activitate pur tehnică, astfel că instanţa nu a identificat încălcarea vreunei dispoziţii legale care să determine analizarea împrejurării de a stabili dacă este vorba despre o nulitate relativă, una absolută sau o lipsă de loialitate în administrarea probei. În cauza de faţă, Curtea a conchis că, faţă de modalitatea în care a avut loc administrarea probatoriului, constând în interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor şi supravegherea video, audio, probele utilizate în formularea acuzaţiei împotriva inculpaţilor au fost obţinute în mod legal, deoarece nu există indicii sau probe că la această activitate au concurat şi "alte organe specializate ale statului", declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51/2016, ci numai de organele de cercetare penală, a resurselor tehnice, în vederea efectuării supravegherii propriu-zise.

Curtea a apreciat că procesul-verbal întocmit de procuror sau de organul de cercetare penală, conform art. 143 din C. proc. pen., în care sunt consemnate rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică efectuate constituie, un mijloc de probă legal administrat.

Astfel, s-a reţinut că înregistrările audio-video care deşi contestate de inculpati, se coroborează atât cu declaratia de recunoastere a lui A., cât şi cu declaraţiile de recunoaştere a mituitorilor, audiaţi o parte nemijlocit de instanţa de judecată în calitate de martori, astfel că pot fundamenta o soluţie de condamnare.

Referitor la faptul că inculpaţii au precizat că nu apar în imaginile înregistrate în autospeciala dotată cu aparat radar, s-a apreciat că aceste critici sunt nefondate, aceste imagini ale inculpaţilor în cadrul înregistrărilor fiind explicite, aşa cum s-a observat şi în cadrul vizionării în şedinţa de judecată. În plus, sunt coroborate cu redările de sunete din cadrul acestor înregistrări din care rezultă că inculpaţii se prezintă în repetate rânduri, ori conducătorilor auto opriţi în trafic, ori cu ocazia unor convorbiri telefonice efectuate în timpul acestor înregistrări.

Referitor la faptul că declaraţiile martorilor ar fi fost trunchiate cu privire la încasarea pe loc a amenzii corespunzătoare sancţiunilor aplicate de inculpaţi în trafic, s-a precizat că este neîntemeiată, deoarece atât din declaraţiile martorilor, cât şi din înregistrările de sunete şi imagini rezultă că în unele din situaţii, lucrătorii de poliţie, după aducerea la cunoştinţă a contravenţiei constatate şi a sancţiunii corespunzătoare, solicitau conducătorilor auto să achite "un punct amendă". Această solicitare, necorespunzătoare contravenţiei constatate, era imediat acceptată de către conducătorii auto - care aveau reprezentarea titlului înmânării sumei de bani, în condiţiile în care nu li se mai aplica nici o sancţiune şi nu li se elibera nici o chitanţă.

De altfel, parte din conducătorii auto care justifică înmânarea sumelor de bani ca reprezentând plata unei amenzi pe loc, au solicitat lucrătorilor de poliţie în mod explicit să nu elibereze chitanţă, iar în cadrul declaraţiilor de martor au arătat că au cunoscut realul titlu al înmânării sumei de bani ca fiind acela corespunzător infracţiunii de dare de mită.

Instanţa a reţinut că faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute în art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a subliniat că potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită primirea de către funcţionarul public a oricărui folos necuvenit chiar dacă şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de serviciu şi independent de momentul primirii, respectiv chiar după întocmirea actului ce intră în atribuţiile sale. Este suficient ca fapta să se săvârşească în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celui mituit, indiferent de momentul intervenţiei înţelegerii de mituire; astfel că făptuitorul poate să pretindă, să primească sau să accepte promisiunea banilor sau a foloaselor înaintea înfăptuirii actului, în timpul înfăptuirii sau după realizarea acestuia, fapta constituind în toate cazurile infracţiunea de luare de mită.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activităţi, s-a reţinut că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient şi necesar ca, în raport, cu împrejurările şi mijloacele folosite, să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimţi, a fi de acord cu această promisiune.

Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiţii esenţiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa.

Referitor la definirea noţiunii de foloase necuvenite, s-a reţinut că însăşi Curtea Constituţională a făcut o analiză a acesteia, constatând că:

"în general, un folos necuvenit reprezintă un folos care este "legal nedatorat" şi care are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ al unor infracţiuni. În sensul celor reţinute de Curte s-a exprimat şi doctrina, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, aceasta arătând că banii sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primeşte o retribuţie, ci şi atunci când se primeşte ceva peste ceea ce legalmente este datorat sau se acceptă o promisiune care depăşeşte ceea ce se datorează. În acelaşi timp, banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc., cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri." (decizie nr. 297/2017 din 4 mai 2017 a Curţii Constituţionale).

Instanţa de fond a reţinut că nici motivele privind latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită nu sunt fondate, având în vedere că, faţă de C. pen. anterior, care cerea făptuitorului să acţioneze cu un scop special - de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - motiv pentru care forma de vinovăţie cu care se săvârşea fapta pentru a fi reţinută infracţiunea de luare de mită era intenţia directă, reglementarea actuală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fapt pentru care forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare este intenţia directă sau indirectă, iar nu intenţia directă calificată prin scop.

În plus, instanţa a reţinut că legea penală nu reglementează o valoare minimă a folosului primit de către funcţionarul public pentru ca fapta să constituie infracţiune şi nu tolerează obţinerea unor mijloace de existenţă ori de bunăstare pe căi ilicite, fie ele şi mici atenţii.

S-a reţinut că apărarea inculpatului A. privind nerealizarea elementelor de tipicitate pentru infracţiunea de luare mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, nu pot fi primite favorabil dat fiind faptul că vizează aspecte nerelevante.

În concret pentru cadrarea eficientă a faptei ilicit penale pe tiparul normativ prevăzut de norma de incriminare este relevant ca agentul, funcţionar public, să primescă bani, bunuri sau alte valori în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu.

Mai mult, aplicând în speţă criteriile sus enunţate, instanţa a constatat că analiza impune a se circumscrie împrejurării că unui funcţionar al statutului (agenţi de poliţie rutieră) îi incumbă îndatoriri şi conduite mult mai stricte decât unui cetăţean obişnuit. Din acest motiv articolul 289 alin. (1) din C. pen., incriminează ca infracţiune de luare de mită nu numai fapta funcţionarului care pretinde bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ci şi primirea, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, legiuitorul sancţionând în egală măsură, atât conduita activă, cât şi disponibilitatea de a obţine beneficii materiale necuvenite pentru exercitarea sau neexercitarea atribuţiilor de serviciu. În speţă, elementul material vizează acţiunea de primire a unor sume de bani, în legătură cu atribuţiile de serviciu, indiferent dacă au fost pretinse sau le-au fost oferite.

S-a arătat că, în cauză inculpatul A. se impunea în calitatea de agent de poliţie rutieră să constate săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere şi anume depăşirea limitei legale de viteză şi fie nu a constatat contravenţia, fie a constatat o altă contravenţie care nu justifica reţinerea permisului de conducere în schimbul primirii unei sume de bani.

Prima instanţă a apreciat că apărările formulate de inculpatul A. în cadrul prezentului dosar, ca de altfel şi inculpatul B., atât direct, cât şi prin prisma cererilor şi probelor formulate sunt nefondate.

Astfel, s-a apreciat că apărarea în sensul că sumele de bani pe care le depozitau în torpedoul autospecialei dotate cu aparat Radar în timpul serviciului efectuat pe aceasta proveneau din bani personali, respectiv din bani încasaţi pe loc din amenzi sunt total nejustificate şi contrazise de materialul probator administrat în cauză (din înregistrările de sunete şi imagini rezultând că în torpedou erau depozitate sumele primite cu titlu de mită, ce erau împărţite egal la finalul serviciului pe autospeciala).

De asemenea, s-a apreciat că apărările comune a celor doi inculpaţi, în sensul că deseori au depăşit zona în care erau planificaţi în data respectivă pentru a acţiona pe autospeciala cu radar ar avea consecinţe asupra elementelor constitutive ale infracţiunii, echivalând cu primirea sumelor de bani în afara exercitării atribuţiilor de serviciu sunt nefondate, întrucât organele de poliţie rutieră îşi exercită atribuţiile de serviciu în baza legii, nu a planificărilor serviciilor pe autospeciala dotată cu Radar. Chiar de ar fi adevărat, această nerespectare a planificării poate atrage cel mult o sancţiune din punct de vedere disciplinar, dar nu are consecinţe din punct de vedere al infracţiunii de luare de mită. Atâta vreme cât inculpaţii se aflau în timpul serviciului, în uniformă, fiind planificaţi pe autospeciala dotată cu Radar; atribuţiile exercitate de aceştia au legătură cu serviciul. Inculpaţii nu au sustras nici uniforma, nici autospeciala dotată cu Radar pentru a comite fapta de înşelăciune. În acest sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin dec. nr. 82/RC din 19.06.2020, invocată chiar de către inculpaţi. Apreciind că fapta persoanei care are calitatea de agent de poliţie cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice de a pretinde şi primi o sumă de bani de la conducătorul auto pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională determinată de depăşirea vitezei legale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită, chiar dacă sancţiunea contravenţională ar fi fost nelegală, în absenţa unor înregistrări ale aparatului radar, în condiţiile în care făptuitorul a creat aparenţa de legalitate prin solicitarea documentelor personale şi ale autoturismului, aducerea la cunoştinţă a motivului opririi în trafic, prezentarea vitezei sau imaginii care indica depăşirea vitezei legale.

S-a mai arătat că apărările inculpaţilor sunt nejustificate în contextul materialului probator administrat în cauză, din care rezultă cu certitudine primirea sumelor de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru depăşirea vitezei sau alte abateri la regimul rutier (neacordare de prioritate, consum de băuturi alcoolice), în scopul neaplicării sancţiunilor corespunzătoare, împărţirea sumelor de bani la sfârşitul programului, precum şi primirea sumelor de bani de către ofiţerul NN. de la agenţii din cadrul Biroului Rutier, legat de atribuţiile de control şi coordonare, fapt confirmat şi de declaraţiile unor coinculpaţi audiaţi în calitate de martori în cauză (Berbec Ionuţ).

De asemenea, verificarea carnetelor chitanţier în perioada de referinţă coroborat cu procesele-verbale de redare sunete şi imagini contrazic apărările inculpaţilor. Astfel, rezultă că în acea carte din torpedou, toţi inculpaţii depozitau sumele de bani primite de la conducătorii auto cu titlu de mită, că sumele de bani încasate din amenzi erau ţinute împreună cu chitanţele în mape sau serviete în alte locuri ale autospecialei şi niciodată la un loc cu sumele primite de la conducătorii auto.

S-a mai subliniat faptul că din adresa x/17.11.2016 a IPJ Neamţ- Serviciul Rutier rezultă că în anul 2016 la nivelul Biroului Rutier Piatra Neamţ nu au fost înregistrate rapoarte ale lucrătorilor din cadrul biroului prin care să se semnaleze defecţiuni ale aparatului radar montat pe auto MAI -x. În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că susţinerile inculpaţilor, prin cererile de probatorii, respectiv cele privind interferenţa aparatului radar cu aparatul de înregistrare audio-video montat pe autospeciala de poliţie potrivit mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză, nu sunt fondate.

S-a apreciat că probele administrate dovedesc că primirea unor sume de bani de la conducători auto surprinşi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau a altor abateri ce constituie contravenţii la regimul rutier nu era un fapt izolat, ci era o practică în cazul celor doi inculpaţi, în calitatea lor de lucrători ai Serviciului Rutier al Poliţiei mun. Piatra Neamţ, dovadă fiind în acest sens numărul mare al actelor materiale de luare de mită săvârşite de aceştia în timpul a 6 servicii - A., respectiv 7 servicii- B., indiferent de modul de planificare al echipajelor de poliţie, desemnate să lucreze pe autospeciala dotată cu radar - x, indiferent de componenţa echipajelor.

Apărările inculpatului în sensul că nu rezultă contravenţiile constatate de lucrătorii de poliţie, deşi acestea rezultă din înregistrările şi redările de sunete şi imagini coroborate cu declaraţiile conducătorilor auto, sau că nu s-a stabilit sancţiunea corespunzătoare fiecărei contravenţii săvârşite de conducătorii auto si, necunoscându-se cuantumul acesteia, nu se poate stabili dacă suma primită ar putea îndeplini cerinţele obiectului material al infracţiunii de dare/luare de mită - ori nu se poate invoca acest aspect având în vedere că sancţiunile corespunzătoare abaterilor la regimul rutier sunt prevăzute de lege şi au fost arătate în cuprinsul actului de sesizare - limitele acestora neputând depăşi sume în raport cu care obiectul mitei să apară derizoriu, potrivit apărării inculpaţilor.

S-a mai arătat că toate celelalte apărări formulate sunt neîntemeiate şi contrazise de ansamblul probator administrat în cauză.

Instanţa de fond a mai considerat că multitudinea apărărilor formulate de ambii inculpaţi în cursul judecăţii, total inconsecvente şi care se exclud una pe cealaltă - referitor la faptul că cei doi inculpaţi au susţinut că nu apar ei în imagini/că erau, dar erau pe alte sectoare de drum decât cele din planificare/că nu au primit bani/că au primit, dar erau pentru plata amenzilor pe loc/că nu există faptă/că fapta e înşelăciune sau delapidare/că n-au dat declaraţii/că nu au solicitat încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei/că nu au recunoscut faptele şi au semnat aceste declaraţii ce nu le aparţin, fără a le fi citite, deşi au fost asistaţi de apărători aleşi - fac dovada unei atitudini procesuale nesincere şi a neasumării faptelor comise şi consecinţelor acestora, chiar a sfidării instanţei de judecată dacă avem în vedere probele administrate în cauză şi chiar declaraţiile date de inculpaţi în cursul judecăţii, atitudine care trebuie avută în vedere la aplicarea pedepselor şi individualizarea judiciară a acestora şi trebuie să se reflecte în modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere calitatea inculpaţilor la data comiterii infracţiunilor de corupţie şi modalitatea concretă de comitere a acestora.

Prin urmare, s-a considerat că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. realizează tipicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de luare mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Actele materiale (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.

Instanţa a mai reţinut în sarcina inculpatului A. că, în data de 25.04.2016, în jurul orelor 21:34, împreună cu agentul de poliţie B., a dat o parte din suma de bani primită cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 25.04.2016, ofiţerului de poliţie NN., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului şi în data de 29.04.2016, în jurul orelor 19:50, împreună cu agentul de poliţie B. a oferit o sumă de bani necuantificată provenind din cea primită de aceştia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 29.04.2016, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului.

S-a apreciat că aceste fapte realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 2 acte materiale.

S-a mai arătat că referitor la infracţiunea de dare de mită, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. arătându-se, în esenţă, că din descrierea situaţiei de fapt reţinută de organele de urmărire penală nu rezultă care act ce intra în atribuţiile de serviciu ale ofiţerului NN. sau ce act contrar acestor atribuţii ar fi fost îndeplinit, neîndeplinit sau s-ar fi întârziat a fi îndeplinit.

S-a reţinut că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni trebuie să se constate existenţa iniţiativei inculpaţilor de a promite, oferi sau da bani sau alte foloase unui funcţionar public, or din procesul-verbal de redare a activităţilor de supraveghere nu reiese o asemenea iniţiativă a inculpaţilor A. şi B..

S-a arătat că discuţiile purtate de cei doi agenţi de poliţie surprinse de imaginile din data de 29.04.2016 sunt în totalitate irelevante, având în vedere ca aceştia discută despre predarea unui raport către superiorul lor şi nu despre o presupusă sumă de bani.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 290 din C. pen., darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289 din C. pen.. În cazul particular al infracţiunii de dare de mită, subiectul activ este întotdeauna necircumstanţiat, ceea ce înseamnă că infracţiunea poate fi comisă de orice persoană, fără a fi necesar ca ea să deţină o calitate specială.

În schimb, o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 290 din C. pen. este aceea ca variantele alternative ale verbum regens - promisiunea, oferirea sau darea de bani sau foloase - indiferent de forma în care se concretizează, să se realizeze "în condiţiile arătate la art. 289 din C. pen..", respectiv faţă de un funcţionar public ori faţă de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) din C. pen.. În forma sa tipică, infracţiunea de dare de mită va exista, prin urmare, ori de câte ori mituitorul va oferi bani sau alte foloase unui funcţionar public propriu-zis, astfel cum este definită această noţiune în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., sau unui funcţionar public asimilat, în înţelesul art. 175 alin. (2) C. pen. Determinantă, aşadar, pentru corecta încadrare juridică a faptei de dare de mită este nu calitatea eventual deţinută de cel care oferă, promite sau dă sume de bani sau alte foloase, ci calitatea funcţionarului căruia sumele sau foloasele respective îi sunt destinate.

În cauză, s-a reţinut că inculpaţii au remis sume de bani ofiţerului de poliţie NN., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului. În contextul acestor argumente de principiu, instanţa a reţinut că faptele comise de cei doi inculpaţi se circumscriu conţinutului variantei tipice a dării de mită, deoarece acţiunea imputată celor doi inculpaţi s-a realizat în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale unor persoane care aveau calitatea de funcţionar public, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., respectiv lucrători de poliţie. În acest sens, sunt pertinente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, norme potrivit cărora poliţistul este, prin definiţia legii, "funcţionar public civil, cu statut special", "învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege."

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a mai arătat că faptele de dare de mită reţinute în sarcina inculpatului A. se probează cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio video şi planşele fotografice cu imagini din corespondente datelor de 25. 04.2016, respectiv 29.04.2016, care se coroborează cu declaraţiile ofiţerului de poliţie NN., precum şi declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a inculpatului A..

Fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului A. realizează cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 25. 04.2016 şi 29.04.2016). Actele materiale (2 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 25.04.2016 şi 29.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru darea de mită (închisoare de la 2 la 7 ani) nu pot fi reduse, deoarece nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante prevăzut în art. 76 alin. (1) din C. pen. şi nici scuza de reducere a pedepselor, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

De asemenea, instanţa a reţinut că vinovăţia inculpatului A. este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.. În cazul inculpatului A., s-a apreciat că acţiunea acestuia de a întocmi sau/şi semna procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei - înscris oficial întocmit de lucrătorul de poliţie în exercitarea atribuţiilor de serviciu - în circumstanţele anterior descrise, întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. instanţa a reţinut că în data de 22.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze inferioare de circulaţie faţă de cea constatată în cazul conducătorului auto LL., verificat în intervalul orar 10:47:00 - 10:59:00; la data de 26.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto UU., verificat în intervalul orar 15:57:22 - 16:20:15 şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure; la data de 27.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto EE., verificat în intervalul orar 17:17:13-17:42:33, şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure;- la data de 30.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto WW., verificat în intervalul orar 16:56 - 17:17, şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure.

S-a apreciat că faptele menţionate reţinute în sarcina inculpatului A. realizează cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale 22. 04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016 şi 30.04.2016).

Însă, deşi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual, s-a arătat că nu mai poate fi atrasă răspunderea penală a inculpatului A. pentru aceste infracţiuni, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a arătat că în raport de conţinutul Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din din C. pen. a existat o succesiune de legi penale, iar dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.. În raport cu perioada în care s-au desfăşurat activităţile infracţionale imputate inculpatului A. s-a reţinut că infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, s-a epuizat cel mai târziu la 30.04.2016.

Întrucât pedeapsa prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. este închisoarea de la unu la 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul general al prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual este de 5 ani. Având în vedere că potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. în cazul infracţiunilor continuate termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, respectiv 30.04.2016, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale 5 ani, s-a împlinit în 29.04.2021.

În consecinţă, în raport cu acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals intelectual, instanţa a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe inculpatul A., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

La individualizarea judiciară a fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respective a periculozităţii infractorului.

S-a reţinut că sumele primite de inculpaţi nu reprezintă un dar ocazional sau o sumă de bani de valoare redusă sau derizorie, şi obţinută izolat, ci fiecare se reţine ca a săvârşit o multitudine de acte materiale de luare de mită, într-un timp relativ scurt, ceea ce dovedeşte dimpotrivă că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpaţilor este de un nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deci nu există un caz de disproporţie semnificativă între valoarea actului de serviciu şi valoarea folosului necuvenit.

În plus, instanţa a reţinut că legea penală nu reglementează o valoare minimă a folosului primit de către funcţionarul public pentru ca fapta să constituie infracţiune şi nu tolerează obţinerea unor mijloace de existenţă ori de bunăstare pe căi ilicite, fie ele şi mici atenţii.

Inculpaţii au arătat că sumele mentionate în rechizitoriu ca fiind primite cu titlu de mită ar trebui împărţite în mod egal la trei, respectiv şi cu referire la superiorul ierarhic NN., condamnat definitiv pentru luare de mită. Însă, s-a observat că instanţa se raportează conform art. 371 din C. proc. pen. numai la fapta şi persoana supusă acuzării în actul de sesizare. Or, în cauză pentru infracţiunea de dare de mită în sarcina celor doi inculpati s-au retinut numai câte două acte materiale, deci algoritmul împărţirii la trei a tuturor sumelor obţinute de cei doi inculpaţi cu titlu de mită nu poate aplicat.

Astfel, în condiţiile în care nu s-a putut stabili cu exactitate ce sumă a primit fiecare dintre inculpaţi, nu se poate dispune decât confiscarea specială în temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen., a câte 1/2 din fiecare sumă primită cu titlu de mită.

La individualizarea legală şi judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere atât rolul de prevenţie, cât şi cel de impunere a respectării normelor de drept a procesului penal a fost atins. Astfel, în cei aprox. 6 ani de la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, s-a apreciat că pedepsirea inculpaţilor A. şi B. s-a realizat şi prin supunerea acestora la masuri de prevenţie ale procesului penal, precum reţinerea şi arestul preventiv/la domciliu, dar şi timpul relativ mare scurs de la data săvârşirii faptelor, scopul pedepsei fiind tocmai prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni (pentru a respecta prev. art. 6 din CEDO, prin prisma duratei excesive a procesului, CEDO a reţinut că o atenuare a pedepsei constituie o reparatie corespunzatoare din moment ce este măsurabilă şi substanţială (Cauza Beheyt impotriva Belgiei).

Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că un mod de a compensa durata lungă a procesului penal, parţial cauzată şi din culpa statului prin modul de reglementare deficitară a organizării judiciare, care a şi determinat de altfel rejudecarea procesului, remediu prevăzut de jurisprudenta şi CEDO şi de cea a ICCJ. (ex. Decizia ICCJ. nr. 1921/2013, dar şi ex. Decizia nr. 480/2022 a Curtii de Apel Brasov pronuntata în dosarul nr. x/2020) şi că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins numai cu executarea pedepselor regim de executare efectiv, în condiţiile în care circumstanţele personale favorabile invocate în apărare - personale, familiale, sociale - nu mai justifică conform art. 75-76 din C. pen., reţinerea lor ca circumstanţe atenuante, ci numai ca şi criterii legale de individualizare a cuantumului pedepsei, dar şi neaplicarea altor cauze de reducere a limitelor legale ale pedepselor, şi nu prin suspendarea executarii sub supraveghere în temeiul art. 91-93 din C. pen., cum au solicitat inculpaţii, dar tocmai pentru toate considerentele anterior enumerate totuşi cu aplicarea unui cuantum al pedepselor mai redus, orientat mai degrabă spre minimul special prevăzut de lege.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului B. este de un nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie, în scopul obţinerii de foloase materiale, numărul mare de acte materiale, 32 într-o perioadă relativ scurtă de timp între 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016 pentru primul capăt de acuzare luare de mită, respectiv 2 acte materiale pentru a doua infracţiune reţinută în sarcina sa.

În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului- instanţa a constatat că inculpatul B. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.

Toate acestea au determinat instanţa să aplice inculpatului B. pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa o pedeapsă peste minimul special prevăzută de norma de incriminare, respectiv pentru infracţiunea de dare de mită o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.

Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin raportare la criteriile mai sus menţionate, instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului A. este de un nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie, în scopul obţinerii de foloase materiale, numărul mare de acte materiale, 52 într-o perioadă relativ scurtă de timp între 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016, pentru primul capăt de acuzare - luare de mită, respectiv 2 acte materiale pentru a doua infracţiune reţinută în sarcina sa.

În privinţa celei de a doua variabilă, periculozitatea infractorului, instanţa a constatat că inculpatul A. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.

Referitor la aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002 faţă de inculpatul A., s-a observat că din adresa emisă de către procuror - fl. 163 voL. III, dosar fond, rezultă că inculpatul A., într-adevăr a formulat un denunţ din 25.11.2016 împotriva unei persoane, privind săvârşirea unor infracţiuni grave, de abuz în serviciu, şa.,în dosarul nr. x/2016, conexat la dup nr. x/2017, însă în cauză era deja începută urmărirea penală in rem. De asemenea, instanţa a reţinut că din relaţiile comunicate nu rezultă că informaţiile furnizate de către DNA ST Bacău, inculpatul A. prin denunţul în dosarul nr. x/2016 au şi fost valorificate de către organele de urmărire penală, în condiţiile în care denunţul din 31.01.2017 face referire la aspecte cunoscute organelor de urmărire penală ca urmare a sesizării din oficiu din 16.03.2016 în dosarul respectiv, deci pentru inculpat nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 43/2002 nefiind îndeplinite cele două condiţii cumulative, respectiv "denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală".

Toate acestea au determinat instanţa să aplice inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa o pedeapsă peste minimul special prevăzută de norma de incriminare, respectiv pentru infracţiunea de dare de mită o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.

Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 289 alin. (1) din din C. pen. sancţionează infracţiunea de luare de mită cu pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 prevede pentru forma calificată a infracţiunii că limitele legale ale pedepsei se majorează cu o treime, deci între 4 ani şi 13 ani şi 3 luni închisoare.

Instanţa a aplicat fiecăreia dintre inculpaţi pedepsele orientate mai mult spre minimul special prevăzut de legiuitor, de 4 ani închisoare (maximul pentru infracţiune de luare de mită fiind 13 ani şi 3 luni închisoare), iar o pedeapsă sub acest minim nu poate fi dispusă decât dacă s-ar identifica elemente ce ar putea fi calificate drept circumstanţe atenuante sau aplicarea reducerii legale de 1/3 conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speţă.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale rezultante aplicată fiecărui inculpat s-a reţinut că executarea efectivă, în regim de detenţie, a pedepsei închisorii reprezintă, în speţă, unica formă de executare permisă de legea penală. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, ca formă de executare neprivativă de libertate permisă de legea penală, eventuala incidenţă a renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 din C. pen. ori a amânării aplicării pedepsei, prevăzută în art. 83 din C. pen., sunt excluse în prezenta cauză, urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de aplicare a acestor alternative sancţionatorii.

Împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii A. şi B..

În susţinerea apelului Ministerul Public a invocat, în esenţă, netemeinicia hotărârii instanţei de fond apreciind că s-au aplicat pedepse într-un cuantum scăzut în raport cu criteriile de individualizare. Procurorul, semnatar al motivelor de apel, a apreciat că nu s-au avut în vedere numărul mare al actelor materiale comise într-un interval scurt de timp, împrejurările concrete de comitere a faptelor şi atitudinea procesuală nesinceră adoptată de inculpaţi în faza de judecată.

Procurorul a considerat că nu se impunea aplicarea unor pedepse în cuantum scăzut întrucât pronunţarea unei hotărâri de condamnare după un termen de 7 ani de la comiterea faptelor (aprilie-mai 2016) se datorează exclusiv atitudinii procesuale manifestate de inculpaţi care au adoptat în cursul judecăţii o poziţie procesuală nesinceră dublată de o multitudine de apărări, unele total contradictorii, în pofida probelor evidente de vinovăţie rezultate din coroborarea înregistrărilor cu declaraţiile conducătorilor auto care au remis acestora sume de bani cu titlu de mită.

În susţinerea apelului inculpaţii A. şi B. au invocat nulitatea mijloacelor de probă administrate ca urmare a punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 197/UP/2016, 216/UP/2016, 217/UP/2016 si 218/UP/2016, apreciind că au fost puse în executare de Serviciile tehnice din cadrul S.R.I. La data de 15 noiembrie 2023, ca urmare a adresei transmise de către Serviciul Român de Informaţii la data de 14 noiembrie 2023, prin care s-a arătat că nu a acordat sprijin tehnic organelor de urmărire penală prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, au menţionat că renunţă la acest motiv de apel constând în nulitatea mandatelor de supraveghere tehnică.

De asemenea, au solicitat reindividualizarea pedepselor prin reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, precum şi a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Apărarea a arătat că inculpatul A. a formulat un denunţ în timpul urmăririi penale, în dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Terirorial Bacău, ce s-a finalizat cu trimiterea în judecată a persoanei denunţate, aspecte ce rezultă neechivoc din încheierea din data de 03.10.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 a Tribunalului Neamţ şi din încheierea nr. 79/CP/6.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în contestaţie.

Inculpatul B. a formulat, de asemenea, un denunţ în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Serviciul Teritorial Bacău, valorificat pe deplin, astfel cum rezultă şi din conţinutul încheierii de cameră preliminară din data de 5.07.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul penal nr. x/2017

În acest sens, au apreciat că au formulat denunţuri care au avut ca rezultat tragerea la răspundere penală a altor persoane ce ar fi săvârşit infracţiuni, aspect ce justifică solicitarea formulată.

Totodată, inculpaţii au solicitat reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prin reţinerea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) raportat la art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi dând eficienţă circumstanţei atenuante judiciare constând în împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, iar în privinţa pedepsei rezultante, stabilite în urma contopirii au solicitat suspendarea sub supraveghere, în baza art. 91 C. pen.

În acest sens, au arătat că sumele primite au fost într-un cuantum redus, aceste aspecte fiind de natură a imprima faptelor un caracter mai puţin grav prin comparaţie cu alte infracţiuni de corupţie pentru care elementul material îl reprezintă sume extrem de importante şi relevă un potenţial criminogen scăzut al celor doi inculpaţi. Au considerat că acţiunile întreprinse se încadrează în sfera micii corupţii şi ca atare un cuantum exagerat al pedepselor nu se justifică. Apărarea a completat evocând faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, iar pregătirea profesională şi nivelul de educaţie relevă că reeducarea şi reinserţia socială, care constituie scopul final al pedepsei, se pot obţine şi prin menţinerea acestora în libertate. Apărarea a mai solicitat a se avea în vedere motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, ce relevă aspecte pe deplin favorabile inculpaţilor A. şi B., caracterul pozitiv al personalităţii acestora.

Au mai invocat conduita impecabilă anterior săvârşirii infracţiunilor, precum şi atitudinea ulterioară faptelor penale, dând dovezi de îndreptare şi fiind dedicaţi activităţilor umanitare. Au arătat şi faptul că, pe parcursul urmăririi penale, au avut o atitudine cooperantă, fiind preocupaţi de aflarea adevărului şi stabilirea corectă a stării de fapt, s-au prezentat la fiecare solicitare şi au dat declaraţii ample şi explicite, s-au conformat rigorilor măsurilor preventive, atât pe durata măsurilor arestului preventiv şi arestului la domiciliu, cât şi pe durata cât s-au aflat sub măsura controlului judiciar.

În egală măsură, au considerat că durata procesului penal s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile acestora.

Pe aspectul individualizării judiciare au invocat egalitatea de tratament cu ceilalţi 12 inculpaţi poliţişti cărora li s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum şi faptul că, dintre inculpaţii poliţişti, sunt cei ce au primit pedepse excesiv de mari şi cu executare, în contextul în care chiar şeful poliţiei rutiere, comisarul NN. a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Inculpatul A. a mai invocat nelegalitatea măsurii de confiscare arătând că, urmare a sentinţei instanţei de fond din primul ciclu procesual, s-a dispus confiscarea sumei de 6475 RON şi 20 euro, iar din adresa Casei de Pensii nr. x din 04.11.2022 reiese că, în perioada aprilie 2019 - august 2019, venitul din pensie realizat i-a fost poprit, fiind reţinute 1/3 din venitul lunar, pană la achitarea totală a debitului în cuantum de 6.570 RON, sumele de bani poprite nefiind restituite.

A menţionat că instanţa de fond, având în vedere textele legale aplicabile, care sunt obligatorii, a dispus din nou confiscarea aceloraşi sume de bani şi menţinerea măsurii sechestrului. În acest sens, inculpatul a solicitat înlăturarea dispoziţiei cu privire la confiscarea sumei de 3237,5 RON şi 10 euro din sentinţa apelată şi a menţinerii măsurii sechestrului asigurător.

În faza apelului, în faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

- 20 septembrie 2023, când s-a acordat termen pentru pregătirea apărării;

- 01 noiembrie 2023, când s-au susţinut cererile de probatorii, s-a dispus emiterea unei adrese către S.R.I. şi D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău în vederea obţinerii relaţiilor indicate prin cererea de probe şi s-a constat ca fiind administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere;

- 15 noiembrie 2023, au avut loc dezbaterile.

La termenul din data de 15 noiembrie 2023, ca urmare a adresei transmise de către Serviciul Român de Informaţii la data de 14 noiembrie 2023, prin care s-a arătat că nu a acordat sprijin tehnic organelor de urmărire penală prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, au menţionat că renunţă la motivul de apel vizând nulitatea mandatelor de supraveghere tehnică.

Cauza a fost devoluată numai în privinţa măsurii confiscării speciale şi (re)individualizarii pedepselor şi modalităţii de executare, urmare reţinerii cauzei legale de reducere, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Examinând apelurile de faţă, din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat direct şi nemijlocit în calea de atac şi a celui necontestat de către părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că situaţia de fapt a fost riguros stabilită de către prima instanţă pe baza probatoriilor evaluate coroborat.

Modificarea soluţiei este rezultatul reindividualizării judiciare, consecinţă a incidenţei circumstanţelor atenuante legale şi aplicării unor cauze legale de reducere a pedepsei, probate în calea de atac.

Prealabil, instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost riguros stabilită de către prima instanţă. Evaluările bazate pe susţinerile părţilor şi probatoriile administrate în apel nu au aptitudinea de a răsturna concluzia primei instanţe în ceea ce priveşte existenţa temeiurilor angajării răspunderii penale, ci susţin soluţiile pronunţate. Probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanţa de fond şi a rămas necontestat în calea de atac, Înalta Curte apreciind, în urma propriei analize a probelor, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzaţiile dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În contextul poziţiei asumate în apel de către inculpaţii A. şi B., care au recunoscut comiterea faptelor, este superfluă o reluare detaliată a analizei probatoriului, astfel încât instanţa de apel se limitează la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample expuse în cuprinsul hotărârii apelate, cu completările ce urmează.

În virtutea efectului devolutiv al căii de atac, instanţa de apel reţine că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti susţine angajarea răspunderii penale a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de luare mită şi dare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reţinut că, inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în data de 22.04.2016, în intervalul orar 8:59-13:19, împreună cu agentul de poliţie rutieră B., a primit suma totală de 625 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la şase conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise; în data de 25.04.2016, în intervalul orar 18:32-21:36, împreună cu agentul de poliţie rutieră B., a primit suma totală de 305 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la patru conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise; în data de 26.04.2016, în intervalul orar 15:37 - 19:55, împreună cu agentul de poliţie rutieră I., a primit suma totală de 1005 RON, 20 euro şi o suma de bani necuantificată, de la nouă conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise şi încălcarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice, în data de 27.04.2016, în intervalul orar 17:17 - 21:00, împreună cu agentul de poliţie rutieră Y., a primit suma totală de 970 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la şapte conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise; în data de 29.04.2016, în intervalul orar 14:41 - 20:03, împreună cu agentul de poliţie rutieră B., a primit suma totală de 1515 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la 12 conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise şi încălcarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice; în data de 30.04.2016, în intervalul orar 14:44 - 19:20, împreună cu agentul de poliţie rutieră VV., a primit suma totală de 2055 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la 14 conducători auto pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise şi încălcarea procedurilor privind testarea conducătorilor auto pentru depistarea consumului de alcool.

În drept, faptele astfel descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă şi în privinţa inculpatului B.. Astfel, s-a reţinut că acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în data de 22.04.2016, în intervalul orar 8:59-13:19, împreună cu agentul de poliţie rutieră A., a primit suma totală de 625 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la şase conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise; în data de 25.04.2016, în intervalul orar 18:32-21:36, împreună cu agentul de poliţie rutieră A., a primit suma totală de 305 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la patru conducători auto, pentru a omite constatarea şi sancţionarea depăşirii vitezei maxime admise; în data de 29.04.2016, în intervalul orar 14:41 - 20:03, împreună cu agentul de poliţie rutieră A., a primit suma totală de 1510 RON şi o sumă de bani necuantificată, de la doisprezece conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise şi încălcarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice; în data de 05.05.2016, în intervalul orar 16:02- 21:13, împreună cu agentul de poliţie rutieră Y., a primit suma totală de 250 RON plus o sumă necuantificată, de la patru conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise; în data de 10.05.2016, în intervalul orar 09:17 - 13:04, împreună cu agentul de poliţie rutieră I., a primit suma totală de 250 RON plus o sumă necuantificată, de la trei conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise şi în data de 12.05.2016, în intervalul orar 8:28 - 9:05, împreună cu agentul de poliţie rutieră Y., a primit suma totală de 200 RON, de la doi conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise.

În drept, faptele astfel descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., constând în aceea că, în data de 25.04.2016, în jurul orelor 21:34, au dat o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită, de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 25.04.2016, ofiţerului de poliţie NN., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier, în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului şi, în data de 29.04.2016, în jurul orelor 19:50, au oferit o sumă de bani necuantificată, provenită din cea primită de aceştia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 29.04.2016, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier, în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din perspectiva laturii subiective s-a evaluat riguros aceea că inculpaţii au acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, modalitatea de a acţiona, multitudinea şi coerenţa actelor de executare în cadrul unui mod de operare constant şi perseverent şi crearea premiselor eficiente atingerii scopului infracţional, conducând la această concluzie.

În ceea ce priveşte apelul formulat de procuror se reţine că prima instanţă a aplicat inculpaţilor o pedeapsă orientată spre minimul special în cazul infracţiunii de luare de mită şi în cuantumul minimului special, în cazul infracţiunii de dare de mită.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 din C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 din C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 din C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 din C. pen. se aplică în mod corespunzător.

Ca urmare, limitele de pedeapsă devin închisoare de la 4 la 13 ani şi 4 luni.

Potrivit art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită, respectiv la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare în cazul inculpatului B..

Instanţa de control judiciar consideră că acest cuantum al pedepsei stabilit de către prima instanţă, orientat la minim sau spre minimul special, (în intervalul de pedeapsă stabilit de norma de incriminare, fără incidenţa textelor referitor la circumstanţele atenuante judiciare şi a cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002), nu corespunde criteriilor de individualizare.

Înalta Curte constată că evaluarea criteriilor expuse de către prima instanţă ar impune reformarea sentinţei sub aspectul individualizării pedepselor, apreciind că o pedeapsă orientată spre mijlocul intervalului prevăzut de norma de incriminare, în contextul menţinerii modalităţii executării în regim de detenţie, ar fi suficientă pentru atingerea scopului preventiv şi educativ al sancţiunii, situaţie în care apelul declarat de procuror apare ca fiind temeinic.

Gravitatea conduitei infracţionale a inculpaţilor, autori ai unor infracţiuni de serviciu, dublată de calitatea acestora de agenţi de poliţie cu atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor, calitate care impunea adoptarea unei conduite ireproşabile, precum şi numărul mare de acte materiale reţinute într-o perioadă scurtă de timp ce determină concluzia unei conduite persistente, de durată, ar fi exclus aplicarea minimului special prevăzut de lege, în condiţiile evaluate de către instanţa de fond.

Modalitatea în care inculpaţii au acţionat, cooperarea infracţională, pluralitatea actelor de executare şi repetabilitatea extremă, alături de perseverenţa în atingerea scopului propus, în condiţiile în care calitatea de agenţi de poliţie şi pregătirea specifică le desluşiseră efectele conduitei infracţionale în plan penal şi profesional, fără a se înregistra o revenire ori reformare a atitudinii, dorinţa şi tendinţa manifeste de a atrage, în conduite similare, a altor lucrători de poliţie, constituie criterii utile în aprecierea gravităţii faptelor şi ar fi impus orientarea către un cuantum ridicat al pedepsei, ce ar fi trebuit orientat spre mijlocul intervalului de pedeapsă, cu executare în regim privativ.

Lipsa antecedentelor penale, inserarea în viaţa socială, conduita familială corectă, un nivel adecvat de pregătire ori activităţi de voluntariat nu constituie elemente utile individualizării judiciare in favorem, ci aspecte de normalitate ori chestiuni survenite ulterior, fără legătură cu gravitatea infracţiunilor cercetate.

Sumele reduse ce fac obiectul infracţiunilor sunt nerelevante individualizării judiciare în condiţiile repetabilităţii extreme a actului de conduită interzis şi negării evidente a rolului şi funcţiilor exercitate şi încredinţaţe în interesul unei acumulări ori îmbogăţirii fără just temei.

În favoarea inculpaţilor, distinct şi cu relevantă decelată doar în calea de atac, se vor evalua, în continuare, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, acestea având eficienţă asupra modificării intervalului de pedeapsă în care va interveni individualizarea judiciară a pedepsei.

Reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Potrivit art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

De asemenea, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., stabilirea duratei şi cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea făptuitorului. Aceasta se realizează consecutiv unui examen al tuturor circumstanţelor reale, specifice faptei, şi personale, legate de inculpat. Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 75 din C. pen., sau a altora asemănătoare, generează posibilitatea pentru instanţa de judecată de a le evalua ca circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei principale. În cadrul acestui demers se va ţine seama de pericolul social concret al infracţiunilor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului. Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi este lăsată la aprecierea acesteia.

În cazul ambilor apelanţi inculpaţi, se va reţine circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., potrivit căreia pot constitui astfel circumstanţe împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Pentru a se circumscrie circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, împrejurările legate de fapta comisă trebuie să aibă caracter obiectiv şi să evidenţieze - fie din perspectiva contextului factual în care s-a comis acţiunea incriminată şi s-a produs rezultatul socialmente periculos, fie din cea a particularităţilor infractorului - o gravitate sau o periculozitate mult diminuate a faptei şi făptuitorului, astfel încât numai o pedeapsă în limite reduse să poată asigura reala atingere a scopului şi funcţiilor sale preventiv-educative.

În cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată existenţa unor astfel de date obiective, care pot justifica reţinerea circumstanţei atenuante analizate şi reducerea corespunzătoare a limitelor de pedeapsă, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din C. pen. (în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime).

Astfel, chiar dacă faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. prezintă, în abstract, un grad de pericol social semnificativ şi au fost comise într-un context agravant, respectiv de persoane care aveau atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor la regimul rutier, nu se poate face, totuşi, abstracţie de elementele obiective care diminuează, în concret, gravitatea infracţiunilor. Aceste elemente radiază asupra faptelor şi făptuitorilor şi determină o gravitate diminuată a infracţiunilor de luare şi dare de mită şi în contextul unor date favorabile ce caracterizează persoana inculpaţilor ori conduita acestora pe durata procesului, persoane integrate social la data judecăţii, ce s-au prezentat constant în faţa instanţelor de judecată şi au dovedit o conduită reformată, aspecte ce relevă o evoluţie aptă a susţine o periculozitate redusă şi a justifica aplicarea unui regim sancţionator atenuat.

În egală măsură, se are în vedere şi egalitatea de tratament faţă ceilalţi agenţi şi ofiţeri de poliţie trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 30.12.2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, a căror cauză a fost soluţionată prin sentinţa nr. 81 din 30 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin decizia nr. 35/A 13 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în favoarea acestora fiind reţinute dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În acest sens, instanţa de control judiciar subliniază că reţinerea circumstanţei atenuante în sarcina, inclusiv a inculpatului NN., unul din factorii de decizie importanţi în întreg lanţul infracţional şi persoana căruia agenţii de poliţiei îi remiteau o parte din sumele de bani, în calitate de şef al Biroului rutier, nedesemnat la acea dată, însărcinat cu efectuarea planificărilor serviciilor, susţin pe deplin reţinerea acestei circumstanţe şi în favoarea inculpaţilor A. şi B..

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă, prin urmare, circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor pedepselor ca efect al incidenţei art. 76 alin. (1) din C. pen. [după aplicarea 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000], urmând ca acestea să se situeze în intervalul 3 ani şi 10 închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 79 alin. (1) din C. pen., când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. Astfel, la limitele anterior decelate se vor aplica dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, urmând a fi reduse la jumătate.

Incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002

Instanţa de apel apreciază că se impune reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de textul menţionat.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte natura juridică a dispoziţiilor enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că aceasta reprezintă o cauză legală specială de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Astfel, reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, constituie o chestiune de apreciere a instanţei de fond sau apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă, în contextul concret, un inculpat a denunţat şi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane.

Înalta Curte constată că, prin adresa nr. x/2023 din data de 09.11.2023, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a transmis faptul că, în raport de modalitatea de sesizare şi soluţiile dispuse în cauză, apreciază că inculpaţilor A. şi B. nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 întrucât nu sunt întrunite cele două condiţii cumulative prevăzute de lege "denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală".

Inculpatul A. a formulat denunţ la data de 30.01.2017, fiind înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău sub nr. x/2017. Acesta a adus la cunoştinţa organelor de cercetare penală fapte de corupţie săvârşite de persoane din conducerea Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ cu ocazia lucrărilor de renovare a blocurilor operatorii.

Prin ordonanţa din 30.01.2017, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Ulterior, având în vedere că faptele sesizate aveau acelaşi obiect cu faptele cercetate în dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, s-a dispus, prin ordonanţa din data de 18 decembrie 2017, conexarea cauzei nr. 17/P/2017, în care inculpatul A. a formulat denunţul, la dosarul nr. x/2016.

Totodată, reţinându-se că faptele de abuz în serviciu conturate în cele două sesizări au fost săvârşite de funcţionari diferiţi în cadrul celor două autorităţi contractante, iar stadiul probaţiunii era diferit, prin ordonanţa din data de 27.05.2020, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a dispus disjungerea cauzei sub aspectul continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen.

Prin rechizitoriul nr. x/2020 din 10 noiembrie 2021, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată a persoanei faţă de care inculpatul A. a formulat denunţ, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 din C. pen., constând în aceea că, în calitate de manager al autorităţii contractante Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în baza unei înţelegeri prealabile cu reprezentantul S.C. YY. S.R.L., şi-a îndeplinit prin încălcarea legii atribuţiile de serviciu în legătură cu desfăşurarea procedurii de achiziţie publică ce a condus la încheierea contractului de lucrări nr. x/14.08.2015 cu asocierea ZZ. formată din S.C. AAA. S.R.L. Bucureşti, S.C. YY. S.A. şi S.C. BBB. S.R.L. Bucureşti, în scopul favorizării participării asocierii în calitate de unic ofertant şi atribuirii contractului la un preţ supraevaluat.

Chiar dacă organele de urmărire penală au dispus iniţial conexarea cauzelor, iar ulterior disjungerea şi trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi în două dosare distincte, se constată că denunţul formulat de inculpatul A. a condus, în final, la facilitarea trimiterii în judecată a făptuitorului faţă de care s-a efectuat încunoştiinţarea organelor judiciare.

Instanţa de control judiciar, faţă de ansamblul circumstanţelor relevante situaţiei analizate, apreciază că inculpatul A. a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane ce a săvârşit o infracţiune de abuz în serviciu, sens în care se impune reţinerea, în favoarea sa, a acestei cauze legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce acţionează asupra intervalului de pedeapsă prevăzut de norma de incriminare, reducându-l la jumătate, ulterior reducerii cu o treime ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., se constată că acesta a formulat denunţ la data de 28.12.2016, înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău sub nr. x/2016, prin care a adus la cunoştinţa organelor de cercetare faptul că în zilele de 02.05.2016 şi 15.05.2016, fiind de serviciu pe autospeciala de poliţie cu numărul de înregistrare MAI x, dotată cu aparat radar, împreună cu agentul de poliţie L. din cadrul Poliţiei Mun. Piatra Neamţ - Biroul Rutier, a primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic, în scopul de a nu le fi aplicate măsurile legale de sancţionare contravenţională pentru abaterile la regimul rutier. De asemenea, a sesizat fapte de luare de mită comise de agenţii de poliţie rutieră din cadrul Biroului Permise şi certificate de înmatriculare reţinute sau retrase.

Prin ordonanţa din data de 18.01.2017, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, având în vedere că faptele sesizate în prima parte a denunţului făceau obiectul disjungerii cauzei prin rechizitoriul nr. x/2016 faţă de alte acte materiale de dare/luare de mită comise în perioada 22.04.2016-18.05.2016 şi puteau fi verificate în baza exploatării imaginilor şi sunetelor înregistrate ca urmare a exploatării mandatului de supraveghere nr. 197/U/2016, emis de Tribunalul Neamţ, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, s-a dispus reunirea celor două cauze, respectiv conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2016, la dosarul înregistrat sub nr. x/2016, vizând continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 290 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, prin rechizitoriul nr. x/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi, inclusiv a inculpatului L., faţă de care inculpatul B. a formulat denunţ. În actul de inculpare s-a arătat expressis verbis că "situaţia de fapt este susţinută de următoarele mijloace de probă: denunţul formulat de B. la data de 28.12.2016, f. x DUP, declaraţia de martor din data de 28.12.2016 dată de B. vol. I 155-157 DUP".

Faţă de aceste aspecte, în egală măsură, Înalta Curte apreciază că şi inculpatul B. a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane ce a săvârşit infracţiuni de corupţie, sens în care se impune reţinerea şi în favoarea sa, a cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce acţionează asupra intervalului de pedeapsă deja modificat ca urmare a incidenţei circumstanţei atenuante, reducându-l la jumătate.

În privinţa tratamentului sancţionator, orientarea instanţei de apel în intervalul de pedeapsă este influenţată, suplimentar, de reţinerea şi valorificarea unui criteriu eficient şi specific de individualizare judiciară, respectiv durata excesivă a procedurii, cu consecinţa directă a diminuării cuantumului pedepselor stabilite şi alegerii unei modalităţi de executare de favoare.

Înalta Curte va avea în vedere, în plus, faţă de cele analizate de către prima instanţă, durata excesivă a procedurii, circumstanţele şi cauzele de reducere numite anterior şi poziţia exprimată în calea de atac, la finalul cercetării judecătoreşti, în sensul reţinerii unei atitudini procesuale corecte a inculpaţilor ce nu au contestat, în apel, materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, poziţie evaluată ca fiind de cooperare cu organul judiciar, de asumare a răspunderii pentru propriile fapte şi de regret faţă de conduita infracţională adoptată.

Instanţa de apel, evaluând toate aceste criterii evocate anterior, inclusiv acest criteriu specific de individualizare, respectiv durata excesivă a procedurii, va stabili pedepse orientate în prima jumătate a intervalului de pedeapsă, în cazul infracţiunii de luare de mită, astfel cum a fost reconfigurat prin reţinerea circumstanţei atenuante şi a cauzei legale de reducere şi peste limita minimă, în cazul infracţiunii de dare de mită, cu suspendarea executării pedepsei rezultante pentru ambii inculpaţi.

Astfel, instanţa de apel constată încălcarea art. 6 CEDO, reţinând o durată excesivă a procedurii calculată de la emiterea acuzaţiilor (2016), generată, în principal, de reluarea judecăţii în fond, consecinţă a nulităţii constatate prin decizia penală nr. 52/A/19.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care au fost admise apelurile, declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., A., B., L., M. şi N., împotriva sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie la Curtea de Apel Bacău, fost desfiinţată, în tot, sentinţa penală atacată şi trimisă cauza spre rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Necesitatea îndepărtării calităţii de "victimă", generată în sensul Convenţiei şi jurisprudenţei relevante, din sarcina celor doi inculpaţi, impune un remediu eficient, ce este identificat în contextul individualizării cuantumului pedepselor şi modalităţii de executare, prin orientarea în prima jumătate a intervalului de pedeapsă şi suspendarea executării. Instanţa de apel consideră că efectul dual, asupra cuantumului pedepsei şi modalităţii de executare, constituie un remediu eficient şi efectiv în raport cu scopul urmărit.

Curtea EDO a reţinut că întârzierile importante în procedură cauzate de casările şi trimiterile succesive spre rejudecare a cauzei (…) toate acele casări succesive cu trimitere spre rejudecare se datorează erorilor comise de instanţele inferioare în analizarea cauzei (cauza Atanasiu contra României, din 17 ianuarie 2008, par. 31).

Instanţa de la Strasbourg a reţinut recent că rezonabilitatea duratei unei proceduri trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului şi de cel al autorităţilor competente (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 59; Cauza Didu împotriva României din 14 aprilie 2009, par. 27; Pelissier şi Sassi împotriva Franţei par. 67).

Totodată, Curtea a constatat existenţa unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenţie reţinând că procedurile penale au început la 10 februarie şi, respectiv, la 1 martie 2005, când reclamanţii au fost informaţi cu privire la acuzaţiile aduse împotriva lor, că Înalta Curte a pronunţat o hotărâre definitivă la 20 mai 2013 şi că această hotărâre a fost redactată în aprilie 2014. Aceasta a reamintit că timpul necesar pentru redactarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie luat în considerare la calcularea duratei totale a procedurii [Mierlă şi alţii c. României (dec.), nr. 25801/17 şi alte 2, § 81, 2 iunie 2022; Năstase c. România (dec.), nr. 46/15 şi 744/15, § 179, 6 septembrie 2022). O procedura penală cu o durată de aproximativ nouă ani, pentru două grade de jurisdicţie, a fost considerată ca fiind problematică (Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 60).

Curtea a admis că procedurile penale pot fi relativ complexe, având în vedere natura acuzaţiilor aduse reclamanţilor şi ansamblul de probe, unele dintre ele confidenţiale, pe care instanţele naţionale au trebuit să le examineze. Cu toate acestea, a considerat că această complexitate nu poate justifica în sine durata procedurilor, ce a considerat că trebuie imputată autorităţilor naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Vlad şi alţii c. României, nr. 40756/06 şi altele 2, § 145, 26 noiembrie 2013 în Cauza Becali şi Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 61).

Revenind la prezenta cauză, faptele care fac obiectul judecăţii au fost săvârşite în anul 2016, actul de sesizare fiind emis în acelaşi an. Instanţa de apel consideră, în raport de complexitatea cauzei, ca fiind excesivă durata de cca 8 ani, scursă de la momentul săvârşirii faptelor cercetate sau de la momentul emiterii acuzaţiilor (2016), la zi. Durata procedurii a fost particularizată prin reluarea judecăţii în fond, în urma constatării nulităţii sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual de către un complet considerat nespecializat în infracţiuni de corupţie. Reluarea integrală a ciclului procesual al judecăţii în fond, ca urmare a desfiinţării sentinţei, nu sunt aspecte imputabile inculpaţilor, chiar în contextul unei ineficiente strategii a apărării, ce poate avea abilitatea prelungirii duratei judecăţii. În acest sens, se reţine că o perioadă de aproximativ 8 ani a procedurii, pentru două grade de jurisdicţie, încalcă dreptul la un proces echitabil pe componenta duratei procedurilor şi justifică remediul reducerii cuantumului pedepsei prin reorientarea în intervalul de referinţă şi orientarea către o modalitate de executare de favoare.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că valorificarea, în speţă, atât a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., cât şi a cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, are ca efect reducerea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, în ordinea reglementată de dispoziţiile art. 79 alin. (1) din C. pen.. Astfel, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 [(închisoare de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni) urmare a majorării cu o treime a limitelor de pedeapsă cuprinse între 3 ani şi 10 ani conform art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000] trebuie reduse, mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanţelor atenuante, prevăzut de art. 76 alin. (1) din C. pen. (respectiv, revenind la minimul special de 3 ani şi maximul special de 10 închisoare), după care se impune a fi reduse, suplimentar, cu jumătate conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, respectiv până la minimul de 1 an şi 6 luni închisoare şi maximul de 5 ani închisoare.

În cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, limitele speciale de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare) trebuie reduse, mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanţelor atenuante prevăzut de art. 76 alin. (1) din C. pen. (respectiv, până la minimul de 1 an şi 4 luni şi maximul de 4 ani şi 8 luni închisoare), după care se impune a fi reduse, suplimentar, cu jumătate conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, respectiv până la minimul de 8 luni închisoare şi maximul de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpaţii A. şi B. vor fi condamnaţi, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., la o pedeapsa în cuantum de 2 ani şi 9 luni închisoare (redusă de la 5 ani şi 6 luni închisoare/respectiv de la 4 ani şi 6 luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, orientată către mediul intervalului determinat; iar, în baza art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., la o pedeapsa în cuantum de 9 luni închisoare (redusă de la 2 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, orientată către minimul determinat.

Ca efect al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, incidentă în cazul ambilor inculpaţi, tratamentul sancţionator final, stabilit conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., va presupune majorarea pedepsei rezultante, aplicate pentru concursul de infracţiuni, până la 3 ani închisoare (corespunzător duratei pedepsei celei mai grele, de 2 ani şi 9 luni, sporită cu 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare).

Individualizarea judiciară a pedepselor complementare şi accesorii

Instanţa de apel consideră că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, sunt suficiente scopului urmărit şi le va menţine.

Potrivit art. 66 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa poate dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).

Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.

Văzând texul de lege referitor la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) în mod cumulativ, obligativitatea interzicerii exercitării drepturilor prevăzut la lit. g) în cazul infracţiunii de luare de mită, natura infracţiunii şi modul de operare, ce pot genera nedemnitate în raport cu o funcţie de reprezentativitate în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice care implică exerciţiul autorităţii de stat şi în condiţiile angajării răspunderii penale pentru aceste infracţiuni, se va dispune interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cumulativ cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii ca pedeapsă complementară, pe o durată determinată, cât şi ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Instanţa de control judiciar constată că pedepsele complementare şi accesorii în conţinut, nu au făcut obiectul devoluării în calea de atac, astfel că vor fi menţinute, inclusiv în considerarea argumentului că întregesc ori completează, în mod legal şi eficient, tratamentul sancţionator.

Astfel, instanţa de control judiciar va menţine pedepsele accesorii şi complementare pe lângă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de luare de mită, în limitele celor stabilite prin dispozitivul sentinţei, maniera individualizării acestora fiind temeinică, eficientă scopului urmărit şi, mai mult, necriticată în apel.

Modalitatea de executare a pedepsei

Înalta Curte constată că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul ambilor inculpaţi, este atât necesară, cât şi suficientă în vederea conştientizării consecinţelor faptelor comise şi pentru determinarea unei conduite viitoare pozitive.

Necesitatea modalităţii de executare este dedusă din incidenţa unor reguli de drept referitoare la dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii de tratament.

Suficienţa modalităţii de executare este dedusă din reformarea treptată a atitudinii inculpaţilor, concretizată în recunoaşterea conduitei ilicite, în finalul judecăţii acestora.

Modalitatea de executare la care instanţa de apel s-a orientat este consecinţa firească a constatării încălcării dreptului la un proces echitabil prin depăşirea duratei rezonabile a soluţionării cauzei, maniera individualizării judiciare completează argumentele susţinute anterior în secţiunea individualizării cuantumului pedepsei. De altfel, acest aspect a fost reţinut şi de jurisprudenţa instanţei supreme: sancţiunile aplicate şi modalităţile de executare sunt influenţate de durata procedurilor, care depăşeau un termen rezonabil. Chiar dacă dosarul a presupus trimiterea în judecată a unui număr mare de persoane acuzate, durata de 11 ani de la data primelor acte materiale ale faptelor pentru care s-au formulat acuzaţii şi până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a fost considerată ca nejustificată. În consecinţă, la individualizarea sancţiunilor şi a modalităţii de executare instanţa de recurs a avut în vedere durata totală a procedurilor de 11 ani de la data primelor acte din prezenta cauză şi a pronunţat, în considerarea încălcării duratei rezonabile, sancţiuni sub minimul prevăzut de lege, reţinând circumstanţa atenuantă prevăzută de C. pen. anterior în art. 74 alin. (2) C. pen. Având în vedere că de la data faptelor şi până la momentul pronunţării nu au mai fost comise alte infracţiuni de către cei acuzaţi, instanţa a aplicat sancţiuni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în considerarea recunoaşterii faptei (decizia penală nr. 3113 din 9 decembrie 2014, ÎCCJ, secţia Penală, dosar nr. x/2013).

În final, instanţa de apel reţine că la individualizarea sancţiunilor şi a modalităţii de executare se va avea în vedere, ca un criteriu eficient şi relevant, durata totală a procedurilor de cca 8 ani de la data primelor acte efectuate şi va pronunţa, în considerarea încălcării duratei rezonabile, sancţiuni orientate spre minim sau în primul interval de pedeapsă. În plus, având în vedere că de la data faptelor şi până la momentul prezentei pronunţări nu au mai fost comise alte infracţiuni de către cei doi inculpaţi, văzând şi tratamentul sancţionator stabilit pentru participanţii din cauza disjunsă şi reformarea atitudinii inculpaţilor faţă de conduita ilicită, implicit faţă de normele penale, atestată în ultimul cuvânt, instanţa de apel va aplica sancţiuni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, făcând aplicarea art. 91 şi urm. din C. pen.

Astfel, ansamblul pedepselor principale, accesorii şi complementare, prin lipsirea temporară a inculpaţilor de accesul la funcţii publice, la exerciţiul autorităţii de stat ori la profesia în care au săvârşit infracţiunile şi prin efectele reformative la nivel individual ale prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi ale frecventării unui program derulat de Serviciul de probaţiune din raza de domiciliu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, alături de suma măsurilor de supraveghere, formează un tratament sancţionator suficient şi eficient atingerii scopului şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

În privinţa determinării sferei obligaţiilor stabilite, instanţa de control judiciar s-a raportat, la tratamentul sancţionator stabilit faţă de inculpaţii cu situaţii juridice similare pentru care s-a dispus suspendarea executării, respectiv agenţii şi ofiţerii de poliţie trimişi în judecată împreună cu cei doi inculpaţi.

Durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere pentru inculpaţii A. şi B. va fi stabilită la un interval maxim de 4 ani considerat de instanţă adecvat pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei.

Confiscarea specială

Prin sentinţa penală apelată, în temeiul art. 112 lit. a) cu referire la art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită) după cum urmează: de la inculpatul A. suma de 3237,5 RON şi 10 EURO (1/2 din 6475 RON şi 20 euro); de la inculpatul B. suma de 1620 RON (1/2 din 3240 RON); iar în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpaţilor până la concurenţa acestor valori [pentru inculpatul A., până la concurenţa sumei de 1/2 din 6475 RON şi 20 euro; pentru inculpatul B. până la concurenţa sumei de 1/2 din 3240 RON].

Inculpatul A. a criticat soluţia primei instanţei sub aspectul confiscării sumei de 3237,5 RON şi 10 euro invocând faptul că în perioada aprilie 2019 - august 2019 venitul din pensie a fost poprit, fiind reţinute 1/3 din drepturile de pensie lunară, până la achitarea totală a debitului, în cuantum de 6.570 RON, constituind suma confiscată de prima instanţă în primul ciclu procesual, sumele încasate nefiind restituite. În acest sens, a apreciat că se impune înlăturarea dispoziţiei privind confiscarea specială.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 289 alin. (3) din C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Totodată, dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale, bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de bani primite cu titlul de mită invocând dispoziţiile art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen., respectiv sunt supuse confiscării speciale bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Procurorul a solicitat prin actul de inculpare, confiscarea sumelor primite cu titlu de mită de către inculpaţi, în temeiul art. 112 lit. a) din C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) din C. pen., iar în calea de atac a devoluat cauza numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, fără a antama în vreun fel temeiul legal al confiscării speciale.

Instanţa de apel reţine că măsura propriu-zisă a confiscării speciale nu a făcut obiectul criticilor procurorului şi nici obiectul dezbaterii contradictorii a părţilor. Totuşi, instanţa de control judiciar constată că temeiul legal al confiscării îl reprezintă dispoziţiile art. 289 alin. (3) din C. pen., iar raportarea realizată de prima instanţă, deşi lipsită de eficienţă juridică, nu poate viza decât norma generală, prevăzută de la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen.. În condiţiile în care norma specială este suficientă măsurii confiscării, respectiv art. 289 alin. (3) din C. pen., norma considerată completatoare de către prima instanţă (în realitate norma generală), art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi reformarea sa prin reţinerea normei sau cazul eficient în raport cu situaţia juridică evaluată, prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., nu este un demers apt a schimba soluţia, suma urmând a rămâne confiscată.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A., aceasta priveşte, în esenţă, punerea în executare a măsurii confiscării. Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că modalitatea de rezolvare a acţiunii penale impune de plano confiscarea specială a sumelor de bani ce au fost primite cu titlu de mită, evaluare realizată de prima instanţă în mod judicios. Executarea silită a inculpatului în baza sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual nu atrage nelegalitatea dispoziţiei de confiscare.

Chiar dacă sumele de bani ce au făcut obiectul confiscării au fost încasate deja de la inculpatul A. prin poprirea pensiei, astfel cum a făcut dovada, această problematică se va remedia în etapa executării, fără a afecta legalitatea măsurii de siguranţă propriu-zise ce urmează a fi menţinute. Astfel prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv din adresa din 10.10.2023, rezultă că din pensia plătită a fost reţinută, prin poprire, suma de 3287 RON, în perioada iunie- august 2023, măsura fiind executată.

Ca urmare, instanţa de apel va ridica măsura asigurătorie asupra bunurilor inculpatului A. şi va constata executată măsura confiscării speciale, in cuantum total de 3237,5 RON, însă va menţine măsura asigurătorie şi măsura confiscării neexecutate la acest moment pentru coinculpatul B..

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi va rejudeca în limitele anterior menţionate.

În baza art. 274 şi 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor admise vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în sumă de câte 700 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Reţine în favoarea inculpatului A. cauza legală de reducere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A. şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 din C. pen., menţine pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist).

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 din C. pen., menţine pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist).

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat începând cu data prezentei decizii, conform prevederilor art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul D.G.A.S.P.C Neamţ sau A.J.O.F.M. Neamţ, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) din C. pen., datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Neamţ.

Atrage atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.

2. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului B. şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Reţine în favoarea inculpatului B. cauza legală de reducere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., condamnă pe inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi 79 alin. (1) din C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B. şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 din C. pen., menţine pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist).

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 din C. pen., menţine pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist).

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B., pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat începând cu data prezentei decizii, conform prevederilor art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ sau A.J.O.F.M. Neamţ, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) din C. pen., datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Neamţ.

Atrage atenţia inculpatului B. asupra prevederilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Ridică măsura asigurătorie asupra bunurilor inculpatului A. şi constată executată măsura confiscării speciale, în cuantum total de 3237,5 RON.

Menţine măsura asigurătorie şi măsura confiscării speciale pentru suma de 1620 RON, pentru inculpatul B..

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public şi inculpaţii A. şi B. râmân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în sumă de câte 700 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei, azi 27 martie 2024.