Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 63/PI/16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar. x/2018 definitivă prin decizia penală nr. 106/A pronunţată în data de 13.03.2023 de către Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2021.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, în cauză, contestatorul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 63/PI/16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 106/A pronunţată în data de 13.03.2023 de către I.C.C.J. în dosarul nr. x/2021 la o pedeapsă rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare în regim de deţinere.
În dosarul de executare nr. 329/59/2018/a3, la data de 13.03.2023, Curtea de Apel Timişoara a emis MEPI nr. 64/2021, iar în urma sesizării I.P.J Timiş - Serviciul Investigaţii Criminale, privind nedepistarea persoanei condamnate A. pe teritoriul României a fost emis mandatul european de arestare nr. 2/2023 din data de 15.03.2023, comunicat către autorităţile judiciare din Italia, dată fiind localizarea acestuia pe teritoriul Italiei.
A precizat că astfel cum rezultă din: răspunsul Compartimentului executări penale privind situaţia executării pedepsei în cazul contestatorului (fila x), răspunsul autorităţilor judiciare din Italia la ordinul european de anchetă (filele x), înscrisuri ale autorităţilor judiciare din Italia traduse în limba română cu privire la condamnatul A. (filele x) după emiterea mandatului european de arestare de către Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa nr. 17/2023, din data de 09.05.2023 de Curtea de Apel Veneţia, secţia a 2-a penală, definitivă la data de 16.05.2023 a refuzat executarea mandatului european de arestare şi a dispus recunoaşterea sentinţei penale de condamnare nr. 61/PI/16.03.2021, dispunându-se ca pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din România să fie executată în Italia, conform dreptului intern.
La data de 20.10.2023 Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia a emis în dosarul nr. x 202/2023 ordinul executoriu de încarcerare şi decretul de suspendare a acestuia prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 656 alin. (5) din C. proc. pen. italian, modificat prin art. 10 din Decretul-lege nr. 341 din 24 noiembrie 2000, convertit cu modificări în Legea nr. 4 din 19 ianuarie 2001, că persoana condamnată nu se află în condiţiile de excludere prevăzute la aliniatele 7 şi 9 ale articolului 656 din C. proc. pen. şi că în termen de 30 de zile de la notificarea prezentului act, se poate depune de către persoana condamnată o cerere însoţită de indicaţii şi de documentaţia necesară pentru a obţine aprobarea uneia dintre măsurile alternative de detenţie, respectiv probaţiune la serviciul social, detenţie la domiciliu, admitere în regim de semilibertate, suspendarea executării pedepsei privative de libertate, probaţiune în cazuri speciale şi modificări ulterioare ale acestora.
Autorităţile judiciare din Italia au informat de asemenea prin ordinul de anchetă european că la data de 20.10.2023 a fost luată o măsură de executare cu suspendare contextuală a restului de pedeapsă calculat (deduse perioadele de încarcerare ispăşite) la 4 ani şi 9 zile cu închisoare (din care se deduce ulterior, ca beneficiu, 45 de zile de liberare anticipată), iar în data de 07.11.2023 a fost prezentată din partea apărătorului persoanei interesate A., cerere de acordare a măsurii alternative detenţiei, iar în prezent se aşteaptă decizia Tribunalului de Supraveghere din Veneţia cu privire la cererea de mai sus.
Curtea a constatat, potrivit înscrisului comunicat de către IPJ Timiş- Centru de reţinere şi arestare preventivă Timiş, în perioada 01.02.2016 - 16.06.2016, condamnatul A. s-a aflat în executarea măsurii reţinerii şi arestului preventiv, el fiind încarcerat în condiţii necorespunzătoare.
Totodată, a arătat că, contestatorul A. se află în prezent în Italia, în stare de libertate, aşteaptă decizia Tribunalului de Supraveghere din Veneţia cu privire la cererea de acordare a măsurii alternative detenţiei şi deşi nu a formulat vreo cerere de liberare condiţionată şi nu a comis vreo altă infracţiune pe durata pedepsei pentru a fi în prezenţa vreunei recalculări a pedepsei de executat (a unui rest de pedeapsă), a contestat calculul fracţiei de pedeapsă, din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată definitiv, pe calea contestaţiei la executare potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că îi este aplicabilă Decizia nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Deciziei nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte, în dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că "competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.."
Curtea a reţinut că această decizie nu este aplicabilă în cazul de faţă, deoarece acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu este solicitată pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află contestatorul.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării, şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Deşi nu are natura juridică a unei căi de atac, contestaţia la executare este o cale prin care se asigură punerea în executare a hotărârii penale în conformitate cu legea şi care poate interveni în soluţia iniţial dată, cu excepţia acelor menţiuni care au dobândit autoritate de lucru judecat.
În conformitate cu prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013, dispoziţii introduse prin Legea nr. 169/2017 şi abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 240/2019, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Măsura reglementată prin dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 a avut natura unui remediu compensatoriu, avându-se în vedere, în primul rând, ca acest mecanism să opereze în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea că aceasta este o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului. Astfel, recursul compensatoriu a fost conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător, calcularea acestor zile făcându-se din oficiu, printr-un demers administrativ, organizat şi unic, iar în ceea ce priveşte procedura de acordare a liberării condiţionate, aceasta urmează dreptul comun.
Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câştig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocaţii la liberarea condiţionată ca urmare a îndeplinirii fracţiei necesare, iar nu de a reduce pedeapsa efectiv executată prin scăderea zilelor câştig.
Art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introdus prin Legea 169/2017, se referă la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condiţiilor de acordare a liberării condiţionate, aspect reţinut şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021.
Curtea Constituţională a reţinut în această decizie că din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalităţii de calcul instituite prin dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiţii prevăzute de art. 99 şi art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept, astfel că aplicarea dispoziţiilor art. 551alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea însă că acesta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiţii necorespunzătoare".
Prin urmare, realizând o analiză de ansamblu a acestor criterii, Curtea Constituţională a apreciat că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată."
Curtea de Apel a constatat că motivele invocate în cererea formulată de contestatorul A., deşi au fost încadrate în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu pot fi analizate din perspectiva unei cauze de reducere a pedepsei, întrucât solicitarea contestatorului se circumscrie procedurii reglementate de art. 551 din Legea nr. 254/2013, care poate fi efectuată, ulterior Deciziei nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale, doar în contextul procedurii de liberare condiţionată. În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (decizia nr. 527/14.09.2022 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2022; decizia nr. 762/15.11.2023 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2023).
Durata din pedeapsă executată în condiţii necorespunzătoare nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei. Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru liberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a compensării executării pedepsei privative de libertate prin cazarea în condiţii necorespunzătoare, nu este de natură să conducă la deducerea acestei perioade din pedeapsa aplicată, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.
Prin urmare, a apreciat că voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câştig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocaţii la liberarea condiţionată ca urmare a îndeplinirii fracţiei necesare, iar nu de a reduce pedeapsa efectiv executată prin scăderea zilelor câştig.
A arătat că zilele considerate ca executate şi calculate ca măsură compensatorie în baza dispoziţiilor sus-menţionate nu pot determina micşorarea pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci pot fi evaluate ca zile câştig care se iau în calcul pentru stabilirea fracţiei necesare în vederea liberării condiţionate.
Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat contestaţie, solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând, să se dispună admiterea contestaţiei la executare împotriva sentinţei penale nr. 63/PI/16.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, astfel cum a fost formulată, în raport de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi să se considere ca executate suplimentar zilele câştigate ca efect al recursului compensatoriu.
Examinând contestaţia în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea modifica dispoziţiile din hotărârea instanţei care au intrat în autoritatea de lucru judecat, această instituţie neputând fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuţie aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ce vizează soluţia acţiunii penale.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
Înalta Curte constată că evaluarea prezentei contestaţii impune decelarea incidenţei dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 în raport de analiza instanţei de control constituţional în privinţa interpretărilor date de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare prevăzute de recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum şi de modificările legislative din cuprinsul legii speciale.
Potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 a condus la sesizarea instanţei supreme prin intermediul mecanismelor de unificare jurisprudenţială.
Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.
Instanţa supremă a reţinut că dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 nu disting, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi cele deja liberate condiţionat şi nu limitează aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, a reţinut că, evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate. S-a mai reţinut că modificările operate de legiuitor asupra formei iniţiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiţionate şi includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condiţiilor de detenţie, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiţionată, reflectă voinţa acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată ulterior intrării în vigoare a legii menţionate, iar excluderea persoanelor liberate condiţionat anterior din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispoziţiile în materia revocării liberării condiţionate, ar contraveni voinţei legiuitorului.
Totodată, prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
S-a reţinut că fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecinţa reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci şi persoanele liberate condiţionat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea a pedepsei, această măsură compensatorie are urmări în ce priveşte liberarea lor condiţionată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecinţa împlinirii mai rapide a fracţiei cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocaţia la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.
De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a interpretării realizate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, a condus la admiterea contestaţiilor la executare formulate în considerarea acestor dispoziţii legale şi la deducerea perioadei în care contestatorul a fost încarcerat în condiţii necorespunzătoare.
Astfel, s-a reţinut că prin efectul legii, pentru perioadele în care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, condamnatului i se recunoaşte pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, ca executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 169/2017. Acest beneficiu nu este condiţionat în nici un mod de anularea liberării condiţionate de care a beneficiat anterior şi împrejurarea că au fost avute în vedere zile respective la stabilirea perioadei ce trebuia executată efectiv pentru a deveni propozabil din perspectiva instituţiei liberării condiţionate este una logică, acele zile fiind considerate ca efectiv executate potrivit prevederilor legale menţionate. Pentru a recunoaşte beneficiile ce i-au fost consacrate prin lege contestatorului, compensaţie pentru condiţiile improprii de deţinere, având în vedere Decizia RIL nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care chiar dacă nu vizează aceeaşi problemă, stabileşte linii jurisprudenţiale de urmat, s-a admis contestaţia la executare. (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 739 din 12 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020).
Ulterior deciziilor pronunţate de instanţa supremă şi dezvoltării unei jurisprudenţe specifice, instanţa de control constituţional, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 08.07.2021, a constatat că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituţionale.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că "modalitatea de reglementare a dispoziţiilor anterior menţionate concură la ideea că voinţa legiuitorului nu a vizat aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 54). "Un alt argument care susţine această concluzie este acela că, din coroborarea prevederilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale Legii nr. 169/2017, se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competenţa şi atribuţiile fiecărui organ implicat în analiza şi evaluarea condiţiilor de detenţie pentru a se putea aplica măsura compensatorie, prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calculul fracţiei ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocaţie la liberare condiţionată, precum şi etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanţa judecătorească să fie învestită şi să se pronunţe referitor la dispunerea liberării condiţionate. Or, în cazul recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor determinate de condiţiile de detenţie necorespunzătoare, legea nu prevede o procedură ce trebuie urmată, în sensul reglementării organelor ce trebuie să dea relaţii în acest sens instanţei judecătoreşti, modalitatea de solicitare a acestor date, dacă această modalitate de calcul se aplică în cazul recidivei, al reabilitării etc. Curtea apreciază că în acest caz nu se poate reţine omisiunea de reglementare a legiuitorului, ci dimpotrivă exprimarea implicită a voinţei sale, ce transpare din întreg ansamblul legislativ, în sensul că acesta nu a urmărit aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 55).
S-a mai reţinut că "din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalităţii de calcul instituite prin dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiţii prevăzute de art. 99 şi art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept, astfel că aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea însă că acesta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiţii necorespunzătoare"(par. 65).
Curtea a considerat că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată" (par. 66).
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că "decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 de natură a crea persoanei faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată o situaţie juridică incertă în ceea ce priveşte efectele liberării condiţionate sau ale săvârşirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Totodată, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanţial sau material cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2)" (par. 73).
Înalta Curte reţine că decizia instanţei de contencios constituţional a condus la o infirmare a interpretării realizate de instanţa supremă prin mecanismele de unificare a practicii judiciare şi prin deciziile de speţă, cu consecinţe directe asupra cererilor formulate în cadrul unor contestaţii la executare, precum prezenta cerere, mai ales că norma a fost considerată a nu avea caracter penal, fiind exclusă aplicarea sa retroactivă, in favorem.
Astfel, se constată că Decizia nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale radiază asupra dezlegărilor oferite de instanţa supremă în cadrul ambelor mecanisme de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 7/2018 şi Decizia nr. 8/2019 pronunţate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi Decizia nr. 15/2018, pronunţată în cadrul recursului în interesul legii şi face inoperantă aplicarea acestui beneficiu persoanei condamnatului prin prisma cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce ar fi condus la reducerea pedepsei de executat.
Prin urmare, decizia instanţei de control constituţional, explicitată prin considerentele sale, conduce la o modificare jurisprudenţială directă şi eficientă mai ales că exclude caracterul de normă de drept substanţial a celei incidente în raport cu solicitarea (dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013).
Această rezolvare a fost reţinută şi de jurisprudenţa instanţei supreme, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, astfel: dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile şi continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii şi nu de cauză de reducere a pedepsei şi acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală - compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare -. În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 79 din 10 februarie 2022, dosar nr. x/2021; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 569 din 27 septembrie 2022, dosar nr. x/2022; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 737 din 23 noiembrie 2022, dosar nr. x/2022).
În aceste coordonate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, referitoare la calculul zilelor câştigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie, pot fi evaluate într-o fază procesuală distinctă de contestaţia la executare, respectiv la momentul analizei condiţiilor de acordare a liberării condiţionate.
Aşadar, motivele invocate în cererea formulată de contestatorul A., deşi au fost încadrate în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu pot fi analizate din perspectiva unei cauze de reducere a pedepsei, întrucât solicitarea contestatorului se circumscrie procedurii reglementate de art. 551 din Legea nr. 254/2013, care poate fi efectuată, ulterior Deciziei nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale, doar în contextul procedurii de liberare condiţionată.
De asemenea, se impune a se menţiona că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/59/202.
Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 297/PI din data de 18 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/59/202.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2024.