Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 459 din data de 21.10.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021:
a) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. şi a art. 5 C. pen.
b) În baza disp. art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, faţă de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
c) În baza disp. art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, faţă de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În baza disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă unitatea administrativ teritorială Municipiul Paşcani ca rămasă fără obiect, prejudiciul fiind integral acoperit.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea popririi asiguratorii instituite în baza ordonanţei din data de 02.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi asupra conturilor identificate pe numele inculpatului A. la B. S.A.
În baza disp. art. 397 alin. (3) raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea menţiunii olografice efectuată în fals pe reversul filei 80 din condica de predare şi expediere a corespondenţei Primăriei mun. Paşcani (Serviciul Administraţie Publică-Registratură, din cadrul aparatului propriu), către Serviciul Finanţe Publice Locale Paşcani cu următorul conţinut:
"07.11-15227-Cabinet secretar".
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 459/2022 din 21.10.2022, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021, pe care a desfiinţat-o, în parte, în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul.
Rejudecând cauza:
A redus de la 2.500 de RON, la 1.000 de RON, suma pe care a fost obligat inculpatul să o plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.Î.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 459/2022 din 21.10.2022, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021.
Împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Penală a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi la data de 3 octombrie 2023.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie formulate, Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", apreciind că în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpatul A. motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
A arătat că prin efectul direct al articolului 325 alineatul (I) TFUE, în interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie, prin hotărârea pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, se impune lăsarea neaplicată a deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, aceasta fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate atât în cazurile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii cât şi în cazurile de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, incluzând şi abuzul în serviciu prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, infracţiuni pe care
România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Având în vedere interdependenţa dintre bugetul Uniunii Europene şi bugetul naţional, în sensul că orice activitate infracţională care aduce atingere bugetului naţional, va aduce atingere implicit şi bugetului Uniunii Europene, a considerat că mijloacele de protecţie ale resurselor financiare europene şi ale resurselor naţionale ar trebui să fie asemănătoare, inclusiv cu privire la modul de operare a prescripţiei răspunderii penale.
În acest sens, a subliniat consecinţele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi:
a. Riscul sistemic de impunitate.
Înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, de corupţie şi de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu cxccpţia celor imprescriptibile.
Procedurile penale referitoare la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie precum cea în cauză, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte.
Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regulă.
Riscul sistemic de impunitate intervine în condiţiile în care această decizie a Înaltei Curţi repune în discuţie împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, această repunere în discuţie fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii în sensul jurisprudenţei din cauzele conexate C..
În cauza C. şi alţii, C.J.U.E. a statuat în paragraful 181 că "În ceea ce priveşte obligaţiile care decurg din art. 325 alin. (1) TFUE, această dispoziţie impune statelor membre să combată frauda şi orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive si efective."
Prin Decizia pronunţată în cauza C-107/23 din 24 iulie 2023, CJUE a stabilit că:
"Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alineatul (l) din Convenţia elaborată în temeiul articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţe încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii ternrenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
b. Legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene
Legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni ce fac parte din categoria infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie precum abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, infracţiuni care au făcut obiectul cauzei, intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa ICCJ, respectiv din decizia penală nr. 41 din 7 aprilie 2022, emisă de ICCJ - Completul de 5 Judecători, în dosarul penal nr. x/2018, definitivă. Din decizia penală nr. 41/07.04.2022 mai sus menţionată redăm următoarele:
"Cât despre infracţiunile de corupţie şi de abuz în serviciu ce au făcut obiectul cauzei, acestea intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene având în vedere cele reţinute de CJUE în paragrafele 184-194, (cauza C. şi alţii, s.n.) în sensul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv şi acoperă orice act de corupţie sau orice abuz în serviciu care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi aceasta indiferent dacă s-a şi produs o pierdere de resurse proprii Uniunii. Mai mult, în ce priveşte România, obligaţia de combatere a corupţiei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii este completată de angajamentele asumate la încheierea negocierilor de aderare, concretizate ulterior prin adoptarea Deciziei 2006/928 privind MCV, care obligă statul român să adopte norme de drept penal şi de procedură penală care să permită aplicarea unor sancţiuni penale cu caracter efectiv şi disuasiv în ce priveşte faptele de corupţie incluzând şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii."
c. Necesitatea prevalenţei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene
Având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinţă pe care România s-a obligat să le atingă prin aderarea la Uniunea Europeană, în contextul aplicării Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie şi cele asimilate infracţiunilor de corupţie, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.
Astfel, este de precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66,p. 1 158-1160), Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul în care consacră prevalenţa acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privinţă, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie.
A mai arătat că din hotărârea CJUE din data de 24.07.2023 rezultă faptul că, în cazurile infracţiunilor privind interesele financiare ale Uniunii, şi implicit şi în cazurile infracţiunilor asimilate unor infracţiuni de corupţie, pe care România s-a obligat să le combată prin aderarea la Uniunea Europeană, instanţele naţionale nu pot să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 279/2018 a Curţii Constituţionale, precum şi după publicarea în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022. Astfel, în speţă trebuie luate în calcul ca acte de procedură întreruptive de prescripţie, actele de procedură astfel cum erau recunoscute de legiuitor ca acte de întrerupere înainte de data de 25 iunie 2018, precum şi actele de întrerupere efectuate după data de 30 mai 2022 data intrării în vigoare a O.U.G 71/2022.
În cauză, inculpatul A., printre alţii, a fost trimis în judecată (pe lângă alte infracţiuni deja prescrise la acest moment, fiind împlinit şi termenul de prescripţie a răspunderii penale speciale) pentru săvârşirea în perioada 2007 - 2011 a unor infracţiuni asimilate infacţiunilor de corupţie, respectiv participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
La data săvârşirii faptelor, făcând aplicarea art. 122 alin. (1) lit. b), c) din C. pen. din 1969, rezultă că termenul general de prescripţie a răspundcrii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (anterioară anului 2014), este de 10 ani.
Termenul special de prescripţie prevedea depăşirea termenului general cu încă jumătate (art. 124), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 15 ani.
De asemenea, tot potrivit vechiul C. pen., termenul putea fi întrerupt printr-un act care trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului (art. 123).
Până la data judecării cauzei C. pen. s-a modificat, modificându-se şi termenele de prescripţie, astfel noul termen general de prescripţie este de 8 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000
Termenul special de prescripţie prevede depăşirea termenului general cu încă o dată (art. 155 alin. (4), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 16 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, termen care nu este împlinit în cauză, faptele fiind comise în perioada 2007-2011.
În cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum şi cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022, precum şi după publicarea O.U.G. nr. 71/2022 .
Solicitarea parchetului de a lăsa neaplicată decizia 67/2022 a ICCJ are în vedere inclusiv considerentele deciziilor ICCJ privitoare la două decizii ale CCR, apreciind argumentele instanţei ca fiind pe deplin valabile şi în acest context, cu atât mai mult cu cât vizează o instituţie de drept penal cu impact direct asupra modalităţii de angajare a răspunderii penale.
A apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data efectuării lor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezentul dosar.
În temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale nr. 836/2023 din 19.09.2023, pronunţată în apel de Curtea de Apel Iaşi prin care aceasta a dispus menţinerea soluţiei primei instanţe de judecată, soluţie de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A.-în ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din Noul C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., respectiv de instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În concret, instanţa de apel a reţinut, faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72-73, între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.. Aşadar, a opinat în sensul că forma C. pen., existentă între 25.06.2018 şi 02.06.2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă în cauza de faţă "legea penală mai favorabilă", astfel că urmează a se raporta la termenul general al prescripţiei răspunderii penale.
Aplicând aceste consideraţii în cauza de faţă, Curtea de Apel a constatat, în raport de infracţiunea de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit reţinută în sarcina inculpatului că termenul general de prescripţie este de 8 ani, calculat de la data ultimei acţiuni din structura infracţiunii continuate reţinute în sarcina inculpatului A. şi s-a împlinit la data de 19.09.2015, respectiv de instigare la fals intelectual, termenul general de prescripţie de 5 ani, calculat de la data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A., s-a împlinit în perioada aprilie-mai 2017.
Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că se impun scurte consideraţii cu privire la sfera de aplicabilitate a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023).
Sfera de aplicare a deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de recurenta DNA atât în scris, cât şi pe parcursul dezbaterilor în completare, se limitează la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidenţă atât din cuprinsul tratatelor şi a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF 1995), precum şi din cuprinsul hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.
Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".
Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor [Uniunii] Europene (PIF) defineşte frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestora prin art. 1 şi 2, texte al căror conţinut a fost transpus în legislaţia internă în cadrul art. 181- art. 185 din noua secţiune denumită "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene" introdusă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în anul 2003, prin Legea nr. 161/2003 (Cartea a II-a, Titlul I din Legea nr. 161/2003). În expunerea de motive a legii ce transpune prevederile Convenţiei şi incriminează infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE, se detaliază domeniul de aplicare şi sfera subiecţilor vizaţi de noua reglementare.
Astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii CJUE antereferită, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (paragrafele 1, 79, 97, 98, 99, 116, 121, 124, 125 din Hotărâre).
Infracţiunile de corupţie intră sub incidenţa dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, C. şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034).
De altfel, noţiunile de "corupţie activă" şi "corupţie pasivă" sunt definite de art. 2, 3 din Convenţia PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 şi sunt circumscrise acţiunilor funcţionarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptible să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.
Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse şi la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.
Aplicând aceste coordonate speţei de faţă, raportându-se la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern şi al dreptului Uninii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea de corupţie ce face obiectul cauzei iese de sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionată, atât în baza interpretării acesteia, cât şi a jurisprudenţei anterioare a Curţii de Justiţie.
Infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. şi în raport de care s-a reţinut cauza de încetare a procesului penal este una de serviciu, fiind prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., ce face parte din Titlul V- Capitolul II "Infracţiuni de serviciu" C. pen., cu reţinerea art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, text de lege cuprins, în secţiunea privitoare la infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie (Secţiunea 3).
În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals intelectual, Înalta Curte reţine că este o infracţiune de fals, fiind prevăzută de art. 321 C. pen., ce face parte din Titlul VI- Capitolul III "Falsuri în înscrisuri".
Aşadar, apreciază Înalta Curte că schimbarea domeniului de interpretare şi aplicare a sintagmei "infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" şi extinderea lui la infracţiunile de corupţie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul şi, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.
A admite susţinerile recurentei DNA şi a extinde domeniul de interpretare şi aplicare al Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracţiuni de corupţie sau infracţiuni de fals, ar echivala cu încălcarea de către instanţa supremă a ordinii juridice, lucru nepermis de lege.
În acest context, în raport de argumentele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că litigiul de faţă nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchet, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 836 din data de 19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchet, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.