Şedinţa publică din data de 19 martie 2024
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de petentul A., fiind obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Din analiza coroborată a textului de lege criticat şi a motivelor invocate de către petentul A. în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a apreciat că cererile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
S-a constatat că în cauză, excepţiile de neconstituţionalitate privesc următoarele texte de lege:
- art. 72 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora "Cererea se depune la instanţa de unde se solicită strămutarea şi trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum şi motivarea în fapt şi în drept.";
- art. 72 alin. (5) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de strămutare "se înaintează de îndată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente împreună cu înscrisurile anexate.";
- art. 271 C. proc. pen.., potrivit cărora "În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia."
- art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., potrivit cărora "Dispoziţiile alin. (1) pct. 1 şi 2 şi ale alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluţii de clasare şi în situaţia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.
Înalta Curte a constatat că excepţia a fost invocată în cadrul cererii de strămutare vizând o altă cerere de strămutare, astfel că, faţă de obiectul concret al cauzei a cărei strămutare se solicită, respectiv strămutare la strămutare, cererea petentului apare, ca inadmisibilă.
S-a reţinut că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.
S-a constatat că în cauză dispoziţiile art. 71 C. proc. pen.., şi nu dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 72 alin. (2) şi (5), art. 271 şi art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., sunt cele ce determină soluţia inadmisibilităţii cererii de strămutare formulate.
Aşadar, în speţă, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor antemenţionate raportându-se doar formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituţionalitate. În realitate, s-a constatat că argumentele formulate nu vizează o chestiune de constituţionalitate, ci se urmăreşte modificarea textului de lege menţionat pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate.
Prin urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de petent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii din 22 februarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat recurs petentul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 01 martie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului 7 la data de 05 martie 2024 când s-a amânat la cererea recurentului A., în vederea pregătirii apărării.
Recurentul A. a lipsit de la dezbaterile din data de 19 martie 2024, reprezentantul Ministerului Public susţinând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege, respectiv aceea a legăturii cu cauza, întrucât excepţia invocată de către recurent nu poate conduce, în eventualitatea admiterii acesteia, la o consecinţă juridică în cauza acestuia.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, se constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) şi alin. (5) C. proc. pen.., art. 271 C. proc. pen.. şi art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect strămutarea unei cauze aflate pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, în acord cu susţinerile instanţei care a pronunţat încheierea recurată, constată că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, având în vedere că excepţia a fost invocată în cadrul cererii de strămutare vizând o altă cerere de strămutare. Aşadar, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, declararea neconstituţionalităţii textului nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.
Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nici nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, mai degrabă, urmăreşte, în mod esenţial, ca în urma unei eventuale pronunţări de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei astfel invocate, să se modifice textele de lege menţionate.
Or, sesizarea instanţei de contencios constituţional cu o astfel de excepţie ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.