Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 08 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul-inculpat A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Astfel, a apreciat că în cauză, criticile expuse de recurent vizează neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., iar în raport de aceasta, excepţia de neconstituţionalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.
Or, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)".
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)
Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)
Ca atare, Înalta Curte a constatat că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, astfel că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
Din această perspectivă, Înalta Curte a reţinut că B. a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., într-o cale de atac inadmisibilă, iar dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, criticile invocate nu vizează dispoziţii legale referitoare la admisibilitatea căii de atac formulate.
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte în mod evident introducerea unui nou caz de recurs în casaţie printr-o interpretare proprie a textelor de lege criticate, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, acest drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În concluzie, Înalta Curte a reţinut că în cauza de faţă, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal recurentul A. a formulat recurs, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile cerute imperativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Examinând recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi Decizia nr. 3991/9.11.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocată de recurentul inculpat într-o cauză având ca obiect recurs în casaţie, fără ca textul legal să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.
Referitor însă la ultima condiţie enumerată, Înalta Curte constată că excepţia neconstituţionalităţii art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., nu are vreun efect asupra soluţionării cererii de recurs în casaţie în care a fost invocată.
Astfel, în cauză, prin decizia penală nr. 741 din data de 08 noiembrie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, a respins ca, inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 670/Ap din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză recurentul inculpat A. a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. într-o cale de atac extraordinară inadmisibilă ab initio, dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate nedeterminând ele însele inadmisibilitatea căii de atac în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
Sub acest aspect, se reţine că, în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în mod constant s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.
În consecinţă, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).
În acest context, Înalta Curte constată că în cauza având ca obiect cererea de recurs în casaţie, termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în care se putea formula recurs în casaţie a fost depăşit, aspect în raport de care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii.
Aşadar, chiar şi în situaţia în care s-ar admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, aceasta nu va putea să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi anume, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 08 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.