Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 869 din 09.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021
Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată, la data de 19.05.2023, sub nr. x/2023, ca urmare a declinării de competenţă dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 869 din 09 noiembrie 2022pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021.
În fapt, prin contestaţie s-a arătat, în esenţă, că fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului deoarece instanţa nu a admis audierea în calitate de martori a copiilor victimei, care cunoşteau relaţiile pe care le avea cu aceasta.
În cursul procedurii contestatorul a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu.
La termenul din data de 14.09.2023, contestatorul A., prin avocat, a precizat că invocă cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., apreciind că judecata s-a desfăşurat fără citarea legală a părţilor civile şi a martorilor.
Procedând, conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 288 din 15.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă principală a detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea, la data de 04.07.2021, a infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie prev. de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 41. alin. (1) C. pen., infracţiune aflată în concurs real cu infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului pentru care fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 2160/29.10.2021 a Judecătoriei Iaşi, menţinută şi definitivă prin decizia nr. 214/17.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi.
Au fost admise acţiunile civile formulate de B., C., părinţii victimei, şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, prin reprezentanţi legali, inculpatul fiind obligat la plata daunelor materiale şi morale solicitate de părţile civile.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că din probatoriile administrate în cauză, în ambele faze procesuale, coroborate şi cu declaraţiile inculpatului, s-a făcut pe deplin dovada faptului că inculpatul A., concubinul victimei D., persoane care locuiau împreună, în perioada 30.06.2021 - 04.07.2021, în timp ce se aflau în imobilul din mun. Iaşi, str. x, jud. Iaşi (unde locuiau cu chirie), a aplicat victimei, în fiecare zi, numeroase lovituri cu pumnii în zona capului, feţei, gâtului, toracelui şi în zona inghinală, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată stării de sănătate a acesteia, victima aflându-se în incapacitate totală de a se apăra sau de a riposta la violenţele extreme exercitate de către inculpat pe parcursul mai multor zile, provocându-i leziuni majore ce au condus la decesul victimei (la data de 04.07.2021), cauza decesului fiind şocul traumatico-hemoragic consecinţa echimozelor, hematoamelor şi infiltratelor hemoragice pe suprafeţe mari, aspectul şi topografia leziunilor pledând pentru producerea lor prin loviri multiple, repetate, cu mijloace/corpuri contondente, leziunile cervicale prezentate de victimă producându-se cel mai probabil prin comprimare cu mâna, leziunile traumatice şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 869 din 09.11.2022, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de inculpatul apelant A., arătând că sentinţa penală nr. 288 din 15.07.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2021 este legală şi temeinică.
Prin decizia menţionată, Curtea, analizând actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului A., dând în drept o justă încadrare juridică a faptelor săvârşite de acesta.
Referitor la cererea de schimbare de încadrare juridică a faptei, din infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, reiterată în apel, Curtea, raportat la gravitatea traumatismelor, astfel cum sunt constatate în raportul de expertiză medico-legală, necropsie, respectiv o multitudine de hematoame infiltrate hemoragic pe suprafeţe mari de corp, raportat la starea de vulnerabilitate a victimei, raportat la concluzia din raportul de expertiză medico-legală că între loviturile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată, a constatat că pot fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, inculpatul acceptând că, prin aplicarea unor lovituri cu o intensitate deosebită asupra unei persoane vulnerabile, poate provoca şi moartea.
Suplimentar, Curtea a reţinut şi faptul că inculpatul a aplicat lovituri intense în mod repetat şi concertat, timp de 5 zile, în zone vitale ale corpului, respectiv în zona capului, a feţei, a toracelui şi în zona inghinală, asupra unei victime, în greutate de aproximativ 50 de kg, cu o sănătate foarte fragilă, care după primele două zile de la aplicarea de lovituri, a rămas la pat, nemaiavând puterea de a se mai ridica, de a se mai hrăni, şi implicit de a se apăra faţă de agresiunile fizice ale inculpatului, şi astfel, loviturile aplicate cu intensitate unui corp foarte slăbit au fost apte, astfel cum s-a demonstrat prin raportul de expertiză medico-legală necropsie nr. x din 04.08.2021, de a produce leziuni tanato-generatoare, respectiv echimoze, hematoame şi infiltrate hemoragie pe suprafeţe mari de corp, care au provocat în mod direct şi necondiţionat şocul traumatico-hemoragic ce a condus la deces, împrejurări ce demonstrează că, dacă a existat iniţial o intenţie a inculpatului de a aplica doar o corecţie persoanei vătămate, pe care inculpatul a motivat-o pe starea de furie provocată de suspiciunea că ar fi fost înşelat, ulterior această intenţie s-a modificat, inculpatul trecând efectiv la anihilarea fizică a persoanei vătămate, acceptând că ar putea interveni şi decesul victimei.
De asemenea, Curtea a arătat că, în mod corect, s-a reţinut că fapta dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie în raport de infracţiunea de omor pentru care a fost condamnat inculpatul apelant prin sentinţa penală nr. 500/16.11.2006 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2394/12.04.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi existenţa concursului de infracţiuni .
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut aplicarea art. 74 C. pen. şi, reţinând comportamentul deosebit de agresiv al inculpatului A. şi utilizarea cu intenţie a forţei fizice pentru a provoca în primul rând suferinţe fizice extreme (inculpatul declarând că "voiam să sufere şi ea cum a suferit şi eu atâtea zile, fiind deranjat că m-a înşelat" şi că a lovit-o în zona inghinală "să-şi amintească că mi-a făcut un bine"), ceea ce denotă şi o cruzime din partea inculpatului, formă de manifestare a unei tulburări grave de comportament, incapacitatea emoţională de a înţelege gravitatea faptelor sale (inculpatul este convins în continuare de caracterul justificat al comportamentului său agresiv raportat la ceea ce pretinde că i-a declanşat accesul de furie - infidelitatea concubinei), lipsa de empatie faţă de victimă, chiar ulterior aşa-zisului acces de furie şi gelozie, acesta a continuat să-i aplice victimei în mod repetat şi constant lovituri, timp de mai multe zile, deşi vedea că starea acesteia se deteriora vizibil, nesolicitând ajutor medical, cel puţin pentru a-i ameliora suferinţele fizice), dar şi antecedenţa penală a inculpatului, acesta fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat, faptă comisă tot asupra unei victime aflate în imposibilitate de a se apăra, a constatat că se impune menţinerea pedepsei cu detenţiunea pe viaţă dispusă faţă de acesta.
Împotriva acestei decizii, persoană condamnată A. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., invocând, în esenţă, că în apel nu au fost legal citate părţile civile şi martorii, dar şi aspecte privând conduită şi starea sa de sănătate.
În prezenta cauză, Curtea a constatat că cererea a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei, contestatorul A., în calitate de inculpat în dosarul nr. x/2021, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 288/15.07.2022 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 869/09.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, şi este întemeiată pe unul dintre cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen., respectiv cel de la lit. a).
Prin raportare la cazul de contestaţie invocat, prezenta contestaţia a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.. Referitor la temeiul invocat, Curtea a constatat că, deşi contestaţia este întemeiată pe unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., respectiv cel de la lit. a), motivele invocate nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit anularea hotărârii judecătoreşti definitive.
Curtea a mai constatat că, deşi contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. este întemeiată pe unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., motivele invocate nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit anularea hotărârii judecătoreşti definitive.
Astfel, s-a constatat că nu este îndeplinită cerinţa imperativă prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, invocarea cazului de contestaţie în anulare fiind formală, astfel încât nu există situaţia premisă pentru a se trece de admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Împotriva acestei decizii a declarat apel, contestatorul A..
Examinând cauza prin prisma excepţiei vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 869 din 09.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021
Aşadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul A., respingând în principiu cererea acesteia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.
În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.
Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015.
Se constată, aşadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatoarea a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 854 din data de 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2023.