Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1448/A din data de 13.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/22.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2018.
Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de contestatorul-condamnat A. şi obligat contestatorul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În esenţă, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin decizia penală nr. 794/A/22.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi apelantul-intimat-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 268/08.10.2020, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, secţia Penală în dosarul nr. x/2018.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în ceea ce îl priveşte pe A., în baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj - vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 privind vânătoare şi protecţia fondului cinegetic.
În baza art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art. 84 alin. (1) C. pen. de la data rămânerii definitive a deciziei.
Împotriva acestei decizii, persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare, cererea fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.05.2023, sub nr. x/2023.
A reţinut instanţa că prin cererea de contestaţie în anulare s-au invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) şi f) C. proc. pen. Astfel, în esenţă, s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a susţinut că acesta fost condamnat, deşi nu s-a împuşcat niciun mistreţ, iar în raport de dispoziţiile art. 426 lit. f) C. proc. pen., s-a susţinut că la momentul soluţionării dosarului nr. x/2018 a fost în imposibilitate de a-şi angaja un avocat, fiind într-o situaţie foarte gravă, astfel că nu a putut şi asistat şi apărat corespunzător.
De asemenea, a reţinut instanţa că în susţinerea contestaţiei, contestatorul a susţinut că răspunderea penală trebuie înlăturată prin împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale, în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. care stabilesc termenul de 5 ani, întrucât, pentru infracţiunea de braconaj limita maximă a pedepsei nu depăşeşte 5 ani, iar fapta imputată a fost săvârşită, în opinia contestatorului, în prima jumătate a anului 2016 - luna iunie, iar nu în data de 26.09.2021, împrejurare faţă de care termenul de prescripţie s-a împlinit înainte de pronunţarea deciziei din apel. Totodată, s-au mai invocat deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare de faţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat calea extraordinară de atac formulată ca fiind inadmisibilă în principiu, pentru următoarele considerente:
În concret, prima instanţă a apreciat că primul motiv de contestaţie în anulare - în raport de care contestatorul invocă împrejurarea că nu recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat (nu s-au împuşcat mistreţi), solicitând, în realitate, pronunţarea unei soluţii de achitare, iar nu de încetare a procesului penal - nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute în art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen. Prin urmare, Curtea a constatat că, din perspectiva acestui prim motiv invocat, contestaţia în anulare este inadmisibilă în principiu, din moment ce persoana condamnată a invocat în mod formal acest motiv de contestaţie, fără a avea fundament legal.
De asemenea, s-a apreciat că nici cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare - în raport de care contestatorul invocă împrejurarea că, în dosarul în care a fost condamnat, nu a fost asistat de către un avocat - nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute în art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen., deoarece în cauză asistenţa juridică nu a fost obligatorie, concluzionând astfel că din perspectiva celui de-al doilea motiv invocat, contestaţia în anulare este inadmisibilă în principiu.
În ceea ce priveşte motivul vizând pretinsa împlinire a termenului de prescripţie a răspunderii penale, procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţei în anulare formulate, prin prisma cazului invocat, a motivelor aduse în sprijinul acestuia, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a conţinutului deciziei penale a cărei desfiinţare se solicită, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că motivul invocat nu este susceptibil să determine incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. În concret, pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei atacate, s-a concluzionat că, din moment ce termenul de prescripţie generală a răspunderii penale nu era împlinit la data pronunţării deciziei penale contestate, cazul de contestaţie în anulare a fost în mod formal invocat de către persoana condamnată, calea extraordinară de atac fiind, aşadar, inadmisibilă în principiu.
Prin urmare, pentru argumentele expuse, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..
*****
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27.10..2023, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 12.12.2023, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, hotărârea atacată fiind definitivă. De asemenea, concluziile părţilor au fost consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac formulată în cauză de către contestatorul condamnat A., Înalta Curte constată că apelul declarat de acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 1448/A din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/22.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2018.
Aşadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul A., respingând cererea acestuia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.
În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului - cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.
Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015.
Se constată, aşadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare şi astfel, prin promovarea acesteia, contestatorul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În consecinţă, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 13.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulată de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 13.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.