Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 30.06.2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 236 din 16.11.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, învederând că instanţa de control judiciar nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză care conducea la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cum, în mod corect, a stabilit instanţa de fond.
S-a mai arătat că acţiunea de constrângere realizată asupra persoanei vătămate constituia elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj şi nicidecum a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din C. pen., în cauză nefiind vorba de o intenţie directă, în condiţiile în care actul sexual a fost consimţit.
Ulterior, condamnatul, prin apărător ales, a depus la dosar precizări, în cuprinsul cărora a arătat că întelege să invoce cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susţinând că, în cauză, au fost pronunţate două hotărâri care nu se pot concilia, în sensul că Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa penală nr. 236 din 16.11.2021 a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 C. pen., în schimb, Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023, că, fapta constituie infracţiunea de viol asupra unui minor, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.
S-a mai arătat că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, se impune a se da eficienţă opiniei exprimate de către instanţa de fond, întrucât interpretarea probatoriului conduce la concluzia că actul sexual întreţinut cu persoana vătămată a fost unul liber consimţit, fără a exista o constrângere fizică sau psihică asupra acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 12/RV din 02.11.2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, apreciindu-se că, în raport de dispoziţiile art. 458 alin. (1) teza a-II-a C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., aceasta este competentă material să o dea o rezolvare cererii sale.
Prin urmare, dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Ploieşti unde a fost înregistrat sub nr. x/2023, iar, la termenul din 16 ianuarie 2024, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe.
Prin decizia penală nr. 57 din 16 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 47 C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, iar, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 458 C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 236 din 16.11.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmbovita, definitivă prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023 a Curţii de Apel Ploieşti formulată de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Dâmbovita.
În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, prin urmare s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti raportându-se la conţinutul cererii de revizuire formulate în scris şi la aspectele menţionate în precizările depuse la dosar, a reţinut că persoana condamnată îşi întemeiază susţinerile pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv au fost pronunţate două hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia.
În acest sens, s-a arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 458 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., întrucât faţă de revizuent nu au fost pronunţate două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa, motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.
Astfel, examinând cererea de revizuire formulată de condamnatul A., precum şi precizările depuse la dosar, Înalta Curte constată că acesta a înţeles să formuleze o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., susţinând că, în cauză, au fost pronunţate două hotărâri care nu se pot concilia, în sensul că Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa penală nr. 236 din 16.11.2021 a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 C. pen., în timp ce Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat prin decizia penală nr. 233 din 16.02.2023, că, fapta constituie infracţiunea de viol asupra unui minor, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen.: "Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri care nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44".
Or, în cauză, nu au fost pronunţate două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, în realitate, cele două hotărâri judecătoreşti indicate de revizuent în cuprinsul cererii formulate fiind pronunţate în aceeaşi cauză, respectiv în fond şi apel.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire revine instanţei care a soluţionat cauza în fond, respectiv Tribunalului Dâmboviţa ce a pronunţat sentinţa penală nr. 236 din 16.11.2021, în dosarul nr. x/2018.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă a soluţiona cauza privind pe revizuentul A. este Tribunalul Dâmboviţa, instanţă căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul condamnat A. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2024.