Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5/P din data de 15 ianuarie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, rep., raportat la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., a admis sesizarea nr. x/2023 din 15.12.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a dispus executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., de către Judecătoria Munchen - Germania, în dosarul nr. x şi predarea acesteia către autorităţile judiciare germane, sub rezerva principiului specialităţii predării.
În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rep., a dispus ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 104 alin. (10), alin. (11) teza a II-a şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004, rep., a revocat măsura controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea de şedinţă din data de 19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Constanţa, şi a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 30 zile, calculată de la data punerii în executare a mandatului de arestare în vederea predării.
În baza art. 44 din Legea nr. 272/2004, a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (D.G.A.S.P.C. Constanţa) în vederea luării măsurilor de protecţie alternativă faţă de copiii minori ai persoanei solicitate, B. şi C..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 15.12.2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul art. 102 şi urm. din Legea nr. 302/2004, a sesizat Curtea de Apel Constanţa cu cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., de către Judecătoria Munchen - Germania în dosarul nr. x, precum şi luarea măsurii arestării în vederea predării faţă de persoana solicitată.
Persoanei solicitate A. i se impută comiterea infracţiunilor de răpire de copii şi falsificare de documente, prev. de art. 235 (1) (2), 267 (1), 52, 53 din C. pen. german (pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 5 ani închisoare), faptele fiind incriminate de legea penală română în infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) şi 3 lit. b) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani) şi fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani).
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-au reţinut următoarele:
- la o dată necunoscută, între 13.11.2020 şi 10.02.2023, persoana solicitată a întocmit un act cu numele Extras din Registrul pentru Certificate de Naştere nr. x/2020 al Municipiului Bockhorn, emis pe numele D., într-un loc necunoscut, în ciuda faptului că nu avea autorizaţia de a face acest lucru. Actul prezenta o dată falsă de naştere şi nu îl avea pe E. înregistrat ca tată. A adăugat pe act semnătura F. şi o ştampilă similară cu cea utilizată de Registrul Stării Civile din Bockhom. A acţionat cu intenţia de a folosi actul în situaţii cerute de lege şi cu intenţia, de asemenea, de a înşela autorităţile cu privire la identitatea fiicei ei C. şi a tatălui acesteia.
- la o dată necunoscută, undeva între 13.11.2020 şi 10.02.2023, persoana în cauză a întocmit un act cu numele Extras din Registrul pentru Certificate de Naştere nr. x/2017 al Municipiului Bockhorn, emis pe numele G., într-un loc necunoscut, în ciuda faptului că nu avea autorizaţia de a face acest lucru. Actul prezenta o dată falsă de naştere şi nu îl avea pe E. înregistrat ca tată. A adăugat pe act semnătura H. şi o ştampilă similară cu cea utilizată de Registrul Stării Civile din Bockhom. A acţionat cu intenţia de a folosi actul în situaţii cerute de lege şi cu intenţia, de asemenea, de a înşela autorităţile cu privire la identitatea fiului ei B. şi a tatălui acestuia.
- în data de 10.02.2023, persoana căutată a plecat din apartamentul în care locuia, situat la adresa Bockhorn însoţită de cei doi copii, fără a avea consimţământul tatălui lor, E.. A luat îmbrăcăminte pentru copii şi paşapoartele. La o dată necunoscută, femeia împreună cu copiii au plecat din Germania şi au ajuns în România fără a avea acordul tatălui copiilor (victima). Persoana căutată locuieşte împreună cu copiii la locuinţa noului său partener de viaţă situată în jud. Constanţa. În ciuda cererii tatălui copiilor de a aduce înapoi copiii în Germania, refuză să se mai întoarcă în Germania. Până la data de 06.04.2023, părinţii aveau custodie comună. Prin hotărârea Tribunalului Local din Erding, pronunţată la data de 06.04.2023, în dosarul nr. x F 89/23, tatăl copiilor a primit dreptul de custodie unică.
Prin încheierea din data de 19.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în prezentul dosar s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana pentru o perioadă de 30 zile de la data de 19.12.2023 la data de 17.01.2024, inclusiv, şi s-a fixat termen de judecată pentru depunerea mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
La termenul din data de 12.01.2022, instanţa a înmânat persoanei solicitate un exemplar al mandatului european de arestare tradus în limba română şi a procedat la audierea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, rep., aceasta arătând că se prevalează de efectele regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, rep., şi nu consimte la predarea sa către autorităţile din Germania.
Notând dispoziţiile prevăzute de art. 87, alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rep., curtea a constatat că, sub aspectul condiţiilor de formă, mandatul european de arestare emis faţă de persoana solicitată A. la data de 03.11.2023 de către Judecătoria Munchen - Germania în dosarul nr. x cuprinde toate menţiunile obligatorii prev. de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., iar acesta a fost înaintat spre executare în forma tradusă în limba română.
De asemenea, curtea a mai reţinut că, din examinarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, rep., şi a declaraţiei persoanei solicitate dată în faţa instanţei la termenul din 12.01.2024, nu rezultă existenţa unor motive obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate.
Curtea de apel a mai arătat că dacă în cazul infracţiunilor de privare de libertate a minorilor (2 fapte), care îşi găsesc corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., s-ar putea aprecia că activitatea materială a fost desfăşurată în parte pe teritoriul României şi, astfel, cele două infracţiuni ar fi comise pe teritoriul statului nostru, la dosar nu sunt date care să permită aprecierea că şi infracţiunile de falsificare de documente ar fi fost săvârşite tot pe teritoriul statului român cu consecinţa examinării motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din legea specială (un potenţial uz de fals, după cum a învederat persoana solicitată în cadrul dezbaterilor, ar fi putut fi comis de aceasta pe teritoriul României, însă mandatul european de arestare nu se referă la o asemenea faptă).
Aşadar, constatând că în cauză nu sunt motive de refuz a executării, conform art. 99 din Legea nr. 302/2004, rep., şi având în vedere prevederile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, rep., raportat la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., curtea de apel a dispus executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, sub rezerva principiului specialităţii predării, precum şi sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep., potrivit căreia, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei solicitate, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
A dispus arestarea preventivă în scopul predării, emiterea mandatului de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate A. şi revocarea măsurii controlului judiciar dispusă anterior faţă de persoana solicitată, având în vedere că, potrivit art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, ulterior, judecătorul dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare (prevăzută la art. 109), judecătorul ia măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate.
Deoarece din conţinutul mandatului european de arestare şi relatările persoanei solicitate a reieşit că aceasta din urmă se află pe teritoriul României însoţită de cei doi copii minori, B. şi C., şi că în urma arestării persoanei solicitate aceştia ar rămâne fără ocrotire, în baza art. 44 din Legea nr. 272/2004, a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (D.G.A.S.P.C. Constanţa) în vederea luării măsurilor de protecţie alternativă faţă de copiii minori ai persoanei solicitate, numiţii B. şi C..
Împotriva sentinţei penale nr. 5/P din data de 15 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.
Cu ocazia dezbaterilor, contestatoarea, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, a susţinut că nu a săvârşit nicio faptă pe teritoriul Germaniei, a venit în ţară cu copiii având acordul tatălui acestora, are un loc de muncă în România, copiii sunt înscrişi la grădiniţă şi vrea să fie judecată în România.
Examinând contestaţia formulată pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În speţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 03 noiembrie 2023, de Judecătoria München, în dosarul cu numărul de referinţă 403 Js 5095/23, faţă de persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răpire de copii şi falsificare de documente, prev. de art. 235 alin. (1) şi (2), art. 267 alin. (1), art. 52 şi art. 53 din C. pen. german (pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 5 ani închisoare), constatând în mod just că mandatul îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Deopotrivă, a constatat în mod corect că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă au corespondent în legislaţia românească în infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) şi 3 lit. b) din C. pen. (care este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani) şi fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen. (care este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani).
Pe de altă parte, în respectarea dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a procedat la identificarea persoanei solicitate, iar după comunicarea către aceasta a mandatului european de arestare, i-a adus la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 106, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. Întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, instanţa a făcut aplicarea art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, procedând la audierea părţii în limitele prevăzute de textul de lege precitat.
În contextul prezentat, notând că opoziţia persoanei solicitate la predare nu se circumscrie vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului, expres şi limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi că aceasta nu figurează ca fiind urmărită pentru fapte penale pe teritoriul României, Curtea, apreciind că nu există impedimente legale care să justifice respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03 noiembrie 2023, faţă de persoana solicitată A., şi constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea cu care a fost investită şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 30 de zile.
În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. a contestat soluţia primei instanţe, susţinând că nu a săvârşit nicio faptă pe teritoriul Germaniei, întrucât a venit în ţară cu copiii având acordul tatălui acestora.
Se observă că persoana solicitată critică practic neîndeplinirea condiţiei privind dubla incriminare a faptelor pentru care este cercetată de către autorităţile judiciare germane, critică ce ar putea fi circumscrisă motivului de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. a) teza I rap. la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât s-a susţinut că deplasarea sa împreună cu cei doi minori în România s-a făcut cu acceptul tatălui copiilor, astfel încât fapta persoanei solicitate nu şi-ar găsi corespondent în infracţiunea prev. de art. 379 alin. (1) din C. pen.
Critica formulată de persoana solicitată este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată.
Relativ la situaţia de fapt, Înalta Curte observă că aceasta a fost descrisă pe larg de către prima instanţă, motiv pentru care nu va relua o descriere detaliată a faptelor pentru care s-a solicitat predarea contestatoarei.
Astfel, examinând descrierea faptică a infracţiunii de răpire de copii, se reţine că persoana solicitată este cercetată, în esenţă, pentru aceea că, la o dată necunoscută, a plecat din Germania împreună cu minorii C. şi B. şi au ajuns în România fără a avea acordul tatălui copiilor. S-a mai arătat că deşi tatăl copiilor a solicitat contestatoarei să îi ducă pe minori înapoi în Germania, aceasta refuză, precum şi faptul că până la data de 06.04.2023, părinţii aveau custodie comună, iar prin hotărârea Tribunalului Local din Erding, pronunţată la data de 06.04.2023, în dosarul nr. x F 89/23, tatăl copiilor a primit dreptul de custodie unică.
Astfel descrisă, fapta imputată contestatoarei întruneşte formal, potrivit legislaţiei naţionale, elementele proprii infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. de art. 379 alin. (1) din C. pen., care constă în "reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii" şi este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
La nivelul unei examinări formale, activitatea materială ilicită imputată contestatoarei de către autorităţile judiciare germane se circumscrie, teoretic, conţinutului infracţiunii prev. art. 379 alin. (1) din C. pen., de vreme ce, pe de o parte, din înscrisurile existente la dosar rezultă că persoana solicitată a exercitat autoritatea părintească asupra celor doi copii minori în comun cu soţul său până la data de 06.04.2023, deplasarea minorilor, de către mamă, în alt stat decât cel al reşedinţei obişnuite, s-a realizat fără consimţământul tatălui, iar începând cu data de 06.04.2023, minorii C. şi B. sunt reţinuţi de către persoana solicitată fără consimţământul tatălui, persoană căreia i-au fost încredinţaţi minorii potrivit legii.
Ca urmare, această faptă în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare îndeplineşte condiţia dublei incriminări prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cauză nefiind incident motivul opţional de refuz al executării prev. de art. 99 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Susţinerile contestatoarei, în sensul că minorii ar fi părăsit teritoriul Germaniei cu consimţământul tatălui lor constituie apărări de fond prin care se antamează pretinsa lipsă de temeinicie a urmăririi penale desfăşurate de către autorităţile statului emitent şi nu au relevanţă asupra concluziei anterior formulate, îndeplinirea condiţiei dublei incriminări fiind evaluată strict prin raportare la fapta concretă descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare (art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată).
Ca atare, această apărare nu constituie motiv de refuz la predare, neregăsindu-se printre cazurile limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi nu poate face obiectul evaluării instanţei de executare în actuala procedură. Instanţa naţională nu este abilitată să verifice susţinerile de nevinovăţie ale persoanei solicitate, după cum nu are nici competenţa de a se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritatea judiciară solicitantă, deoarece principiul care stă la baza executării mandatului european de arestare este acela al recunoaşterii şi încrederii reciproce între statele membre (art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004).
Apărările formulate de persoana solicitată A. urmează a fi, însă, evaluate de autorităţile judiciare din Germania, singurele competente să stabilească dacă aceasta se face sau nu vinovată de săvârşirea infracţiunilor descrise în cuprinsul mandatului european de arestare.
Nefondată este şi solicitarea contestatoarei de a fi judecată în România, argumentată pe împrejurarea că pe teritoriul statului român se află cei doi minori coroborat cu locul de muncă al persoanei solicitate, din moment ce legiuitorul a prevăzut în art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză (alin. (1) sau poate refuza (alin. (2) executarea mandatului european de arestare, iar motivele invocate de către contestatoare nu se circumscriu niciuneia dintre situaţiile astfel reglementate.
Pe de altă parte, analizând o posibilă incidenţă a motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, antamat de către contestatoare, Înalta Curte constată că deşi, potrivit legii române, fapta ar putea fi considerată ca fiind comisă parţial pe teritoriul României, o atare împrejurare nu justifică refuzul executării mandatului european de arestare.
Exigenţele asociate procedurii de faţă impun ca, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în scopul luării unei hotărâri, instanţa să ţină seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Or, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, la dosar nu sunt date care să permită aprecierea că infracţiunile de falsificare de documente ar fi fost săvârşite tot pe teritoriul statului român, iar activitatea obiectivă imputată persoanei solicitate s-a desfăşurat preponderent pe teritoriul statului emitent, de vreme ce atât plecarea copiilor minori, cât şi absenţa, sub acest aspect, a consimţământului tatălui, s-au manifestat obiectiv în interiorul acestui teritoriu.
Prin urmare, evaluând în acest context împrejurările cauzei, Înalta Curte concluzionează că autorităţile emitente au posibilităţi sporite şi efective de lămurire a faptelor, nefiind incident, prin urmare, motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Pentru aceste motive, constatând neîntemeiate criticile formulate de persoana solicitată A., în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) şi art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de aceasta împotriva sentinţei penale nr. 5/P din data de 15 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 1098 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 5/P din data de 15 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă pe contestatoare la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 1098 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2024.