Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023
Asupra recursului în casaţie, în baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 04.11.2022, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în aplicarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/9.06.2022 coroborat cu Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
S-a admis acţiunea civilă formulată de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita (cu sediul în jud. Harghita) şi în consecinţă:
A fost obligat inculpatului A. să plătească părţii civile 116.473 RON, prejudiciu material.
A fost menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 29.03.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.
Prin decizia penală nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. (…) împotriva sentinţei penale nr. 80 din 4 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat împotriva aceleiaşi hotărâri de partea civilă ANAF - DGRFP Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita (cu sediul în Miercurea Ciuc, judeţul Harghita).
S-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi în rejudecare:
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile, pe lângă suma de 116.473 RON, prejudiciu material, şi dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume, de la data scadenţei până la data plăţii efective.
S-au menţinut restul dispoziţiilor primei instanţe, compatibile cu prezenta.
Împotriva deciziei penale nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin avocat B., invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.
În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, s-a arătat că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpatului prin actul de acuzare şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, însă, în fapt, s-au reţinut, aceleaşi acte materiale cu acelaşi rezultat.
Din analiza infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, se constată că procurorul a considerat că facturile, parte a deconturilor de TVA, care intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ar intra şi în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, deşi reţine că a fost influenţat doar TVA, prejudiciul fiind produs prin rambursare şi compensare TVA; se observă, astfel că este vorba despre un prejudiciu unic, format din suma de 116.473 RON.
Urmarea periculoasă a celor două infracţiuni trebuie să fie diferită, astfel că o acţiune unică, care a produs un prejudiciu unic, nu poate întruni elementele constitutive a două infracţiuni distincte de evaziune fiscală.
Aşadar, raportat la modalitatea de comitere descrisă de procuror în rechizitoriu, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, arătându-se că nu poate fi imputat inculpatului faptul că administratorii celor două societăţi comerciale cu privire la care s-au declarat livrări intracomunitare nu recunosc relaţiile comerciale cu S.C. C., administrată de inculpat, acesta din urmă îndeplinindu-şi obligaţiile şi neavând niciun indiciu că respectivele societăţi ar fi implicate în vreo fraudă.
În privinţa cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a motivat că, în faţa instanţei de fond, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, în temeiul art. 18 C. proc. pen., instanţa fiind obligată, astfel, să analizeze cauza sub aspectul laturii obiective, raportat la probatoriul administrat în faţa acesteia. Judecătorul fondului a analizat în mod exclusiv incidenţa cauzei de încetare a procesului penal - prescripţia răspunderii penale - fără a face nicio referire la cauzele de achitare, dacă sunt sau nu incidente.
Ulterior, a analizat răspunderea civilă delictuală, soluţionând latura civilă prin obligarea inculpatului la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă ANAF, însă, în opinia recurentului inculpat, aceasta nu poate suplini lipsa analizei întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Cu atât mai mult cu cât, există posibilitatea atragerii unei răspunderi civile, dar faptele să nu întrunească elementele constitutive ale unei infracţiuni, situaţie în care se impunea achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi lăsarea nesoluţionată a laturii civile.
S-a mai susţinut că, garantarea dublului grad de jurisdicţie nu permite instanţei de apel să facă pentru prima şi ultima dată, o analiză a fondului cauzei, în situaţia în care instanţa de fond nu a procedat la o astfel de analiză. Prin urmare, pronunţarea unei soluţii în apel de încetare a procesului penal, în condiţiile în care s-a constatat că, în primă instanţă, cauza nu a fost judecată efectiv, este nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare.
Prin încheierea din 7 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Prealabil, se impune precizarea că examinarea legalităţii deciziei atacate în recursul în casaţie vizează numai cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., deoarece apărătorul recurentului inculpat a renunţat la susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Inculpatul A. a invocat ca temei al recursului în casaţie dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinând că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, întrucât, deşi în faţa instanţei de fond a solicitat continuarea procesului penal, în temeiul art. 18 C. proc. pen. - astfel că instanţa era obligată să analizeze cauza sub aspectul laturii obiective, raportat la probatoriul administrat în faţa acesteia -, judecătorul fondului a analizat în mod exclusiv incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, fără a face nicio referire la cauzele de achitare, dacă sunt sau nu incidente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se greşit încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.
Potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de prescripţie, inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
În speţă, ulterior închiderii dezbaterilor în faţa primei instanţe, ocazie în care apărătorul ales a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României, cauza a fost repusă pe rol, la termenul din 4 octombrie 2022, apărătorul ales al inculpatului solicitând, în principal, achitarea, iar în subsidiar, încetarea procesului penal, constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la faptele săvârşite de inculpat.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi, pentru perioada octombrie - decembrie 2012, livrări intracomunitare fictive către S.C. D. şi S.C. E.. În baza acestor livrări, societatea administrată de inculpat a solicitat şi beneficiat de rambursare de TVA de la bugetul general consolidat al statului, în sumă de 116.473 RON.
Instanţa de fond a reţinut caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale, pe baza declaraţiei martorului F. reprezentantul legal al societăţii E., care a arătat că nu a avut relaţii comerciale cu societatea comercială administrată de inculpat; mai mult, nu a auzit despre persoana inculpatului. La fel a declarat şi martorul G., administratorul firmei D., declaraţii care se coroborează cu o serie de înscrisuri administrate ca probe în cursul urmăririi penale, cereri rambursare TVA, decizii de rambursare a T.V.A.
Raportat la cele constatate, prima instanţă a concluzionat că în persoana inculpatului se reţine existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei.
Conform art. 396 alin. (8) C. proc. pen., dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.
Având în vedere situaţia concretă, anterior expusă, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile inculpatului, în sensul analizării de către instanţa de fond în mod exclusiv a incidenţei cauzei de încetare a procesului penal. În urma efectuării cercetării judecătoreşti, finalizată anterior solicitării de continuare a procesului penal, instanţa de fond nu a considerat incident, în cauză, vreunul din cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), astfel că, s-a pronunţat în cererea subsidiară a inculpatului de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În plus, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte observă că aceleaşi susţineri au fost analizate şi în calea de atac a apelului, acestea regăsindu-se în cadrul motivelor de apel, instanţa de apel constatând că, din probatoriul administrat în cauză rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă prin actul de inculpare, acesta acţionând cu intenţie directă, în scopul deducerii frauduloase a unor sume pretinse a fi fost achitate cu titlu de TVA. În consecinţă, s-a concluzionat că, în cauză, nu poate fi dispusă o soluţie de achitare, faptele imputate inculpatului întrunind elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2023.