Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 286 din 21 februarie 2023 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, printre altele, în baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată cu 5 acte materiale, în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă epuizată la data 07 mai 2018).
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 48 alin (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată cu 2 acte materiale, în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă epuizată la data 20 martie 2018).
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 48 alin (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deturnarea licitaţiilor publice (faptă consumată la data 03 mai 2018).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat că faptele din prezentul dosar au fost săvârşite în concurs real, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare la care adaugă o treime din celelalte două pedepse (2 ani şi 6 luni/3= 10 luni), rezultând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
S-a constatat că faptele săvârşite de inculpat în prezentul dosar au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă sentinţa penală nr. 569/2016 din data de 20 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 83 C. pen. 1969, s-a dispus revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 569/2016 din data de 20 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017.
În baza art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (1) C. pen., a fost adăugată pedeapsa aplicată prin sentinţă de 2 ani şi 10 luni închisoare la pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată de 2 ani închisoare, în final inculpatul executând 4 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. 1969 până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, începând de la data de 19 iunie 2018, orele 1435, până la data de 20 iunie 2018, orele 1435.
Prin decizia penală nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. formulate împotriva sentinţei penale nr. 286 din 21 februarie 2023 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, care a fost modificată cu privire la următoarele aspecte:
- în integralitate, cu privire la soluţiile vizându-i pe inculpaţii A., C., D., E. şi F.;
- cu privire la soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunilor din data de 20 martie 2018 şi, subsecvent, cu privire la pedeapsa finală aplicată inculpatei, precum şi în ceea ce priveşte termenul de supraveghere stabilit în sarcina acestei inculpate.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi, pe fond, rejudecând, printre altele, s-a constatat că, prin încheierea din data de 12 iunie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., (5 acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - fapte din martie 2018), şi art. 322 alin. (1) C. pen. (fapta din 07 mai 2018), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. (fapta din 07 mai 2018).
În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 153 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată (2 acte materiale - faptă epuizată la data 20 martie 2018), prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 246 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deturnarea licitaţiilor publice (faptă consumată la data 03 mai 2018).
În baza art. 83 C. pen. 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova prin sentinţa penală nr. 569 din 20 decembrie 2016, definitivă prin neapelare la data de 26 ianuarie 2017, şi executarea acestei pedepsei alăturat pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin prezenta, în final inculpatul executând pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. 1969 până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, începând de la data de 19 iunie 2018, orele 1435, până la data de 20 iunie 2018, orele 1435.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare, în faza de urmărire penală şi fond.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe formulate de inculpaţii G., H. şi I..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligaţi fiecare dintre apelanţii inculpaţi G., H. şi I. la plata a câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
Hotărârea din apel a fost comunicată la 20 iunie 2023 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, la 23 iunie 2023 inculpaţilor A., E., D., B., G. şi C., la 26 iunie 2023 inculpaţilor F. şi H. şi la 27 iunie 2023 inculpatei I..
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 24 iulie 2023 pentru inculpatul A. şi la 27 iulie 2023 pentru inculpatul F..
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., la data de 19 iulie 2023 (prin avocat J., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x/2023 din 18 iulie 2023) şi F., la data de 20 iulie 2023 (prin avocaţi K. şi L., care au ataşat împuternicirea avocaţială seria x din 19 iulie 2023).
Prin încheierea din 10 octombrie 2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 441 C. proc. pen.., s-a respins cererea formulată de recurentul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.
S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 24 octombrie 2023, pentru când a fost citat recurentul inculpat A., la adresele din dosar şi s-a încunoştinţat apărătorul ales al recurentului cu privire la termenul acordat în cauză, iar în cazul în care nu confirmă prezenţa, s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru acesta.
În baza art. 440 C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul F. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, fiind obligat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În speţă, s-a constatat că, deşi recurentul F. a invocat acest motiv de casare, în concret nu a formulat nicio critică cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate, însă a susţinut că, în privinţa sa, nu se impunea aplicarea unei pedepse, ci trebuia dispusă încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., considerând că nu se poate reţine că prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgenţă, atâta timp cât decretele Preşedintelui reprezintă acte normative nelegale. Or, aceste aspecte nu pot fi analizate prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care se referă doar la nelegalitatea pedepsei, dar nici altui caz de casare din cele expres enumerate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte a subliniat că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.
De asemenea, s-a reţinut că prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.., cu argumentarea, pe de o parte, că fapta reţinut a fi săvârşită la 03 mai 2018 nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracţiunea de deturnare a licitaţiei publice, iar, pe de altă parte, că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018 şi l-a condamnat pentru cea din 03 mai 2018, considerând, eronat, că prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgenţă.
În ceea ce priveşte primul motiv de casare, recurentul A. a susţinut că, la pagina 30 a deciziei penale atacate, instanţa de apel a remarcat faptul că iniţiativa realizării înţelegerii a provenit de la coinculpatul F., acesta din urmă stabilind practic şi termenii acordului (propunerile lui A. fiind respinse). Ulterior, la pagina 27 ultimul aliniat, instanţa a reţinut că a existat o înţelegere între participanţii la licitaţie ce a avut ca obiect stabilirea modului în care va decurge aceasta, ca bunurile să îi aparţină lui G., înţelegere ce a condus la denaturarea preţului de licitaţie, ca urmare a abţinerii celorlalţi participanţi de a licita, conducând la adjudecarea bunului la preţul cel mai mic posibil. În atare situaţie, recurentul a apreciat că nu există nicio probă în sensul că ar fi ştiut ce se întâmpla în timpul derulării acestor paşi procedurali ai licitaţiei. În plus, aşa cum a reţinut instanţa de apel, latura obiectivă a infracţiunii presupune o înţelegere între participanţi, realizarea unui acord între aceştia ce are ca obiect denaturarea preţului de adjudecare. Conform apărării, în cauză nu există nicio probă care să conducă la concluzia de netăgăduit că recurentul ar fi înlesnit sub orice formă activitatea infracţională a persoanelor ce au participat la licitaţie ori că ar fi acordat vreun ajutor acestora sub orice formă, s-a apreciat că există contradictorialitate între considerentele deciziei penale recurate şi dispozitivul acesteia în ceea ce priveşte fapta din 03 mai 2023.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de casare, inculpatul A. a susţinut că instanţa de apel a dispus în mod greşit încetarea procesului penal în ceea ce priveşte faptele săvârşite în luna martie 2018 şi, în aceeaşi modalitate, l-a condamnat pentru fapta din 03 mai 2018. Astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut pentru această din urmă faptă că a existat o cauză de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, sens în care s-a raportat la prevederile decretelor Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, prin care s-a instituit, respectiv prelungit, starea de urgenţă, ignorând faptul că în acea perioadă dosarul se afla în faza de camera preliminară, iar, prin încheierea din 06 martie 2020 au fost admise cererile şi excepţiile formulate, punându-se în vedere parchetului să efectueze cuvenitele remedieri, ordonanţa de remediere fiind depusă la dosar abia la data de 28 mai 2020. În opinia recurentului, pasivitatea procurorului din perioada stării de urgenţă, care ar fi avut posibilitatea să depună documentul de remediere înaintea apariţiei respectivei stări, nu poate fi reţinută împotriva sa.
În plus, a subliniat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 06 mai 2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020), s-a statuat, pe de o parte, că decretul Preşedintelui prin care se instituie starea de urgenţă reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile din anexa acestuia au fost emise cu depăşirea de către Preşedinte a atribuţiilor sale constituţionale şi că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgenţă (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării procesului într-un termen rezonabil) nu putea fi dispusă de acesta prin respectiva anexă.
În atare situaţie, a apreciat că este nelegală atât soluţia de încetare a procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018, în condiţiile în care termenul de prescripţie a fost calculat prin luarea în considerare şi a celor două luni conform decretelor Preşedintelui, acesta fiind împlinit oricum, cât şi cea de condamnare pentru fapta din 03 mai 2018, ignorându-se dispoziţiile Deciziei nr. 152/2020 a Curţii Constituţionale raportate la cele ale art. 156 alin. (1) C. pen.
Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, cu impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., pe care instanţa le consideră necesare.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat următoarele:
Sub aspectul întrunirii condiţiilor de admisibilitate, aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia penală nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.
Totodată, s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal, de către A. (prin avocat J., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x/2023 din 18 iulie 2023), iar acesta, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Deopotrivă, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, care a fost admis de către Curtea de Apel Braşov.
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că aceasta întruneşte condiţiile de formă prevăzute de lit. a), b) şi d) din textul de lege, întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi, după caz, domiciliul procesual ales al recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că recurentul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.., cu argumentarea, pe de o parte, că fapta reţinut a fi săvârşită la 03 mai 2018 nu întruneşte toate condiţiile complicităţii la infracţiunea de deturnare a licitaţiei publice (acesta susţinând că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material, că activitatea sa nu s-a concretizat într-un ajutor dat autorilor şi că nu a cunoscut despre existenţa vreunei înţelegeri dintre participanţii la licitaţie), iar, pe de altă parte, că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018 şi l-a condamnat pentru cea din 03 mai 2018, considerând, eronat, că prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe perioada stării de urgenţă, deşi, aşa cum rezultă din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 152/2020, prin decretele Preşedintelui, care sunt acte administrative cu caracter normativ, nu se putea lua o astfel de măsură.
S-a apreciat că pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..] criticile recurentului A. privind lipsa tuturor condiţiilor complicităţii la infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice, cu argumentarea că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material (respectiv existenţa înţelegerii între participanţii la licitaţie pentru a deturna preţul de adjudecare), iar activitatea imputată nu poate fi circumscrisă unui ajutor dat autorilor, chestiuni care urmează a fi verificate prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel.
Totodată, Înalta Curte a constatat că nu pot fi analizate prin intermediul recursului în casaţie susţinerile recurentului privind omisiunea cunoaşterii existenţei unei înţelegeri infracţionale în scopul denaturării preţului de licitaţie, întrucât prin afirmaţiile formulate sub acest aspect se tinde la reinterpretarea probatoriului administrat şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, cu consecinţa constatării neîntrunirii laturii subiective a complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., chestiuni care, aşa cum s-a arătat anterior, nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs în casaţie.
Deşi prin motivele scrise de recurs, inculpatul A. a invocat şi cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., aspectele susţinute nu se circumscriu motivului invocat, acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Or, ipoteza susţinută, respectiv greşita condamnare pentru fapta comisă la 03 mai 2018, în condiţiile în care la dosar existau probe în sensul încetării procesului penal, poate fi cel mult adusă în atenţia organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac [contestaţia în anulare, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen..].
Cu toate că recurentul inculpat A. a susţinut, prin prisma aceluiaşi motiv de casare, şi greşita încetare a procesului penal pentru fapta din 20 martie 2018, în concret nu a formulat nicio critică de nelegalitate sub acest aspect, toate aspectele invocate referindu-se la fapta din 03 mai 2018.
Cu ocazia dezbaterilor, la data de 24 octombrie 2023, referitor la cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., apărarea a solicitat să se observe că acţiunile inculpatului A. nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii, în sensul că participaţia penală a acestuia a lipsit în mod desăvârşit, susţinându-se că nu a participat la licitaţia în discuţie, nu a efectuat acte premergătoare şi nu a depus astfel de diligenţe, nu a supravegheat în niciun fel etapele premergătoare şi derularea obiectului şi procesului de licitaţie şi nu a participat la finalizarea acesteia.
Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen... Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii.
Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 246 teza a II-a C. pen. (complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, faptă consumată la data 03 mai 2018), iar cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu, apreciindu-se că pot fi examinate, prin prisma cazului de casare invocat criticile acestuia privind neîntrunirea tuturor condiţiilor complicităţii la infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice, cu argumentarea că faptele autorilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, lipsind elementul material (respectiv existenţa înţelegerii între participanţii la licitaţie pentru a deturna preţul de adjudecare), iar activitatea imputată nu poate fi circumscrisă unui ajutor dat autorilor.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv prin decizia pronunţată în apel.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală atacată, l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice în forma complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă consumată la data 03 mai 2018), la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu aplic. art. 153, 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru complicităţii la infracţiunea de la deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (2 acte materiale - faptă epuizată la data 20 martie 2018) prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Aşadar, pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că instanţa de apel a stabilit corespunzător împrejurările în care s-a desfăşurat licitaţia din data de 20 martie 2018, la care au participat inculpaţii B. şi C., vizând bunurile debitorilor S.C. M. şi S.C. N.), existenţa unei înţelegeri între cei doi, în cazul celei de-a doua licitaţii, şi a unei încercări de a realiza o astfel de înţelegere şi cu ocazia primei licitaţii, a fost reţinută ca dovedită prin raportare la convorbirile telefonice purtate între membrii O. - A., B. şi D.. În ceea ce priveşte prima licitaţie, astfel cum s-a arătat, a existat din partea inculpatei B., direct sau prin intermediul lui A., încercarea de a ajunge la o înţelegere cu inculpatul C., încercare care însă nu s-a concretizat, la acel moment inculpatul C. refuzând să fie de acord cu propunerea făcută. În această situaţie, după cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei, fapta a rămas în stare de tentativă, fiind imputabilă doar inculpatei B., în calitate de autor, nu şi inculpatului C..
În ceea ce priveşte licitaţia desfăşurată la AJFP Constanţa la data de 03 mai 2018, calitatea de participanţi au avut-o inculpaţii F. şi E.. Curtea de apel a constatat că între cei doi participanţi a existat o înţelegere, la intermedierea căreia a contribuit şi inculpatul A., acesta având ca obiect stabilirea câştigătorului licitaţiei încă înainte de debutul acesteia şi asigurarea plăţii de către acesta a unui preţ de adjudecare cât mai redus, respectiv preţul minim posibil, 10% din valoarea de evaluare a bunului (ceea ce s-a şi întâmplat în fapt). O astfel de înţelegere are ca efect denaturarea preţului de adjudecare având în vedere că participanţii la licitaţie nu acţionează în mod real pentru dobândirea bunului pentru sine, ceea ce ar presupune depăşirea ofertei făcute de celălalt participant, ci permit, conform unei înţelegeri prealabile, ca bunurile să fie adjudecate la un preţ cât mai mic.
Din cele ce preced, se constată că instanţa de apel a descris faptele care se cricumscriu unei complicităţi morale. Complicitatea morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreţinerea voinţei autorului de a săvârşi fapta. Pentru existenţa complicităţii este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală; săvârşirea de către complice a unei acţiuni menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii; complicele să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că acesta fie prevede şi urmăreşte producerea rezultatului socialmente periculos, fie nu-l urmăreşte dar îl prevede şi acceptă posibilitatea producerii lui, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul.
Instanţa de apel a reţinut că inculpata B., cu ajutorul lui A., a încercat să ajungă la un acord cu inculpatul C., pentru a-şi împărţi bunurile supuse licitării în ziua respectivă, atât în această licitaţie cât şi în licitaţia care viza bunurile societăţii N.. În opinia Curţii, similar celor reţinute şi de instanţa de fond, este dovedită încercarea de înţelegere realizată de B. şi A., pe de o parte, ca iniţiatori, cu inculpatul C., încercare rămasă fără rezultat în cazul primei licitaţii, dar ulterior, în urma altor negocieri, concretizată anterior celei de-a doua licitaţii comune. De asemenea, în mod corect s-a reţinut că au avut calitatea de complici la întreaga activitate a inculpatei B. inculpaţii A. şi D.. După cum s-a arătat, A. a acţionat direct pentru mijlocirea realizării înţelegerii (aspect care rezultă atât din convorbirile telefonice cât şi din declaraţiile inculpatului C.), discutând personal cu C., în timp ce inculpatul D. a ţinut permanent legătura telefonic cu părinţii săi cărora le-a acordat sfaturi în legătură cu conduita pe care trebuie să o aibă, acţiunile sale constituind complicitate morală.
În consecinţă, complicitatea morală care presupune un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşită de autor şi constă în actul de natură să întărească voinţa de comitere a faptei are condiţiile de existenţă întrunite în speţă.
A. a susţinut că activitatea sa nu s-a concretizat într-un ajutor dat autorilor şi că nu a cunoscut despre existenţa vreunei înţelegeri dintre participanţii la licitaţie. Astfel, raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, procedând la analiza tipicităţii obiective a infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice în forma participaţiei complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă consumată la data 03 mai 2018), pentru care a fost condamnat inculpatul A., constată că susţinerile acestuia pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecinţa reţinerii unei alte baze factuale. Mai mult, criticile recurentului vizează, în realitate, temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea deciziei atacate cu dispoziţiile legii, recursul în casaţie fiind o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, aşa cum s-a arătat şi anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 532/AP din 20 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2023.