Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 552 din data de 29 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66, alin. (1), lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri.
A mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri.
S-a constatat că faptele care fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 164/2013 pronunţată de Judecătoria Huedin în dosarul penal nr. x/2013, definitivă la 16 octombrie 2013 şi că sunt concurente cu faptele pentru care a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 968 din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 40 alin. (1) C. pen., au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor pedepsele stabilite/contopite prin sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016, astfel: 2 ani închisoare (sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016), 2 ani şi 4 luni închisoare (sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016) şi 2 ani închisoare (sentinţa penală nr. 164/2013), au fost contopite pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016 cu pedepsele stabilite în prezenta cauză, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare (1/3 din restul pedepselor), astfel că s-a stabilit pedeapsa de 5 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. din 1969, s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 164/2013, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă parţială de 5 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, astfel că, în final, acesta va executa pedeapsa de 7 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a), art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5), art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri şi de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţii civile la o distanţă mai mică de 200 de metri.
În temeiul art. 45 alin. (2), art. 67 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani (pedeapsa complementară stabilită prin sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016).
În temeiul art. 45 alin. (5), art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere (pedeapsa accesorie stabilită prin sentinţa penală nr. 495 din 21 decembrie 2016).
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată pentru partea civilă B. şi au fost obligaţi inculpaţii C. şi A., în solidar, să-i plătească acesteia suma de 25000 de euro sau echivalentul în RON la data plăţii în funcţie de cursul B.N.R. cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1300/A din 31 iulie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a constatat că prin încheierea de şedinţă din data 16 martie 2023, instanţa de apel a dispus, conform art. 386 C. proc. pen.., schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu şi condamnat în primă instanţă prin sentinţa apelată, din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind înlăturată forma agravată a alin. (3) din cuprinsul art. 205 C. pen.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 552 din 29 aprilie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată în parte cu privire la latura penală a cauzei, sub aspectul încadrării juridice dată faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
S-a înlăturat din încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A., a prevederilor art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen.
Au fost menţinute pedepsele principale, complementare, accesorii aplicate inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen. şi complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Au fost menţinute operaţiunile de contopire realizate şi aferente tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni constatate pentru inculpat.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 552 din 29 aprilie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că la termenul de judecată din data de 16 martie 2023, s-a dispus, conform art. 386 C. proc. pen.., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpaţii C. şi A. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu, din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind înlăturată forma agravată a alin. (3) din cuprinsul art. 205 C. pen., pe considerentul că probele cauzei nu confirmă împrejurarea că bâta de baseball utilizată de la agresarea victimei B. a fost utilizată la comiterea faptei, nefiind o armă propriu-zisă, astfel că este fără relevanţă împrejurarea că la momentul privării de libertate a victimei de către cei doi inculpaţi, aceştia aveau sau nu asupra lor obiectul contondent folosit în prealabil la agresarea victimei. La acelaşi termen de judecată, Curtea de apel a respins ca nefondate toate celelalte cereri ale inculpaţilor şi ale părţii civile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru argumentele prezentate sintetic în cuprinsul încheierii de şedinţă întocmite pentru termenul de judecată din data de 16.03.2023.
În ceea ce priveşte starea de fapt, în speţă s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, în jurul orei 23:00, prin prezenţa sa şi prin comportamentul său raportat la acţiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acţiunea sa de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele infracţiunii de complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, împreună cu inculpatul C., în condiţiile în care partea civilă B. avea femurul stâng rupt, a transportat-o pe aceasta, contrar voinţei sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, judeţul Cluj, unde au determinat-o să îşi sune tatăl pentru a-i cere bani şi unde au ţinut-o, contrar voinţei sale, până în dimineaţa zilei de 21.11.2016, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) C. pen.
Inculpatul A. a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa în stare de recidivă post-condamnatorie în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin S.P. 164 din 04 octombrie 2013 în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Huedin, definitivă, prin nerecurare, la data de 16 octombrie 2013.
Curtea de apel şi-a însuşit în întregime examenul probelor realizat la prima instanţă prin sentinţa apelată, iar piesele probatorii ale cauzei confirmă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C. a agresat victima B. cu o bâtă de baseball, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul A. care, prin ajutorul moral dat primului inculpat, tradus prin prezenţa la locul exercitării agresiunilor, susţinerea şi încurajarea morală a coinculpatului, pe care l-a asistat, ironizând victima, a realizat acte de complicitate morală la comiterea infracţiunii de către autor, motiv pentru care, conform sistemului parificării pedepselor pentru autor şi complice, răspunde penal pentru conduita sa ilicită, aceea de complicitate morală la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. De asemenea, mijloacele de probă atent analizate la fond confirmă împrejurarea că declaraţia victimei este sinceră, corespunde realităţii, astfel că relatarea victimei în sensul că a fost transportată într-o locaţie aleasă de inculpaţi, unde i-a fost limitată libertatea de mişcare şi acţiune, împotriva voinţei sale, în condiţiile anchetei şi reţinute prin sentinţa apelată, iar activitatea inculpaţilor C. şi A., care s-a conjugat pe linia înfrângerii voinţei victimei, pe fondul unui conflict/diferend financiar preexistent, este tipică incriminării de la art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen., privitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal. Reţinând că acuzaţiile penale formulate împotriva inculpaţilor au caracter cert, fiind susţinute de probele cauzei, iar acestea sunt imputabile inculpaţilor (care au avut discernământul necesar la data comiterii lor), este temeinică angajarea răspunderii penale a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor analizate şi reţinute în sarcina lor.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 03 august 2023 .
Prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că fapta pe care a săvârşit-o în concret nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală sub aspectul laturii obiective.
Cu titlu preliminar, recurentul a precizat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru complicitate la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinându-se că, la data de 20 noiembrie 2016, în jurul orei 23:00, prin prezenţa şi prin comportamentul său, raportat la acţiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acţiunea de a lovi partea civilă cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza numitului B. leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale. S-a constatat că fapta mai sus detaliată întruneşte elementele complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Recurentul a precizat că i se impută că i-ar fi oferit sprijin moral inculpatului C., în acţiunea acestuia de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball. Complicitatea intelectuală se caracterizează prin aceea că efectele sale se produc asupra psihicului infractorului, prin întărirea sau întreţinerea intenţiei de a comite fapta prevăzută de legea penală. În concret, actul de complicitate intelectuală poate îmbrăca forma asistenţei la comiterea actelor de executare. În doctrină s-a arătat că suntem în prezenţa unui act de complicitate morală şi atunci când, în timpul săvârşirii infracţiunii, cineva asistă la comiterea actelor de executare. Evident, nu este vorba despre o simplă prezenţă pasivă, întâmplătoare, ci de un act intenţionat, ce oferă sprijin moral autorului, prin aceea că el poate conta pe faptul că, în caz de nevoie, cel care asistă îi poate veni în ajutor. Or, în speţă ne aflăm în ipoteza unei complicităţi negative, respectiv prezenţa pasivă a recurentului la comiterea actelor de executare de către inculpatul C., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârşirea unei infracţiuni şi nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participaţie, nu se pedepseşte niciodată potrivit regulilor participaţiei penale.
Pe cale de consecinţă, recurentul a solicitat să se constate că fapta pe care a săvârşit-o nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare pentru complicitate la infracţiunea de vătămare corporală.
În continuare, recurentul inculpat a arătat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., reţinându-se, în fapt, că, la data de 20.11.2016, împreună cu inculpatul C., în condiţiile în care partea civilă avea femurul stâng rupt, au transportat-o pe aceasta, contrar voinţei sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, judeţul Cluj, unde au determinat-o să îşi sune tatăl pentru a-i cere bani şi unde au ţinut-o, contrar voinţei sale, până la data de 21 noiembrie 2016, punând în acest mod în pericol sănătatea acesteia. S-a reţinut că fapta imputată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen.
În ceea ce priveşte tipicitatea acestei fapte, recurentul a arătat că eforturile pe care partea civilă avea posibilitatea de a le face pentru a depăşi "obstacolul" erau fireşti, sens în care nu se poate concluziona că suntem în prezenţa unei acţiuni de lipsire de libertate.
În concret, inculpatul A. a precizat că, din declaraţiile lui şi ale coinculpatului, precum şi ale martorei D. rezultă că apartamentul nu a fost încuiat pe dinafară de către recurent, cheile se aflau în uşă, iar inculpatul C. a dormit în altă cameră faţă de partea civilă. Având în vedere că viaţa şi sănătatea părţii civile nu au fost puse în pericol prin faptele reţinute în sarcina recurentului şi a inculpatului C., astfel cum rezultă din actele medico-legale (raportul de expertiză medico-legală nr. x/2021 din 26 ianuarie 2021 al IML Cluj-Napoca, suplimentul din 17 februarie 2022 la raportul de expertiză medico-legală nr. x/2021 din 17 februarie 2022 al IML Cluj-Napoca şi opinia nr. 4/2022 a expertului parte E.), se poate concluziona că partea civilă avea posibilitatea în orice moment de a părăsi locuinţa, cu atât mai mult cu cât în cursul zilei următoare a şi realizat în concret acest lucru. Aşa fiind, recurentul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sub aspectul laturii obiective.
Pe cale de consecinţă, inculpatul a solicitat să se constate că fapta pe care a săvârşit-o nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08 septembrie 2023. Prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 10 octombrie 2023.
Prin încheierea din 10 octombrie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019 şi s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.
Instanţa a constatat că decizia penală nr. 1300/A din 31 iulie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori (dosarul nr. x/2019) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a observat că recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Înalta Curte a constatat că este admisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform susţinerilor recurentului, în speţă ne aflăm în ipoteza unei complicităţi negative, respectiv prezenţa sa pasivă la comiterea actelor de executare de către inculpatul C., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârşirea unei infracţiuni şi nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participaţie, nu se pedepseşte potrivit regulilor participaţiei penale.
Astfel cum s-a menţionat anterior, analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
Instanţa de recurs în casaţie nu poate schimba o situaţie de fapt în raport de care nu a administrat nemijlocit probe Referitor la criticile formulate cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că acestea au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, recurentul făcând referire la probele administrate în cauză şi susţinând în mod neechivoc o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel. Recurentul a arătat că partea civilă avea posibilitatea în orice moment de a părăsi locuinţa, cu atât mai mult cu cât în cursul zilei următoare a şi realizat în concret acest lucru, iar instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, împreună cu inculpatul C., în condiţiile în care partea civilă B. avea femurul stâng rupt, a transportat-o pe aceasta, contrar voinţei sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, judeţul Cluj, unde au determinat-o să îşi sune tatăl pentru a-i cere bani şi unde au ţinut-o, contrar voinţei sale, până în dimineaţa zilei de 21.11.2016, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) C. pen.
Faţă de criticile invocate în raport de cazul de casare susţinut de apărare (fapta nu este prevăzută de legea penală), se observă că recurentul are în vedere o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în acuzaţia formulată împotriva sa prin rechizitoriu şi considerată probată de instanţa de apel, astfel încât criticile sale exced competenţei recunoscute de lege instanţei de recurs în casaţie care se rezumă la concordanţa dintre faptele reţinute de instanţa de apel şi elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate.
Cu ocazia dezbaterilor, la data de 24 octombrie 2023, referitor la cazul de casare circumscris dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., apărarea a solicitat să se observe că acţiunile inculpatului A. nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii [complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen..], susţinându-se că a participat pasiv la comiterea actelor de executare de către inculpatul C. în sensul că doar a asistat la săvârşirea unei infracţiuni şi nu a făcut nimic pentru a împiedica autorul. În opinia apărării, acţiunile inculpatului reprezintă o complicitate negativă, nefiind un act de participaţie, şi nu produce consecinţe în planul dreptului penal.
Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen... Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii.
Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, incriminată de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., susţinând că acţiunile sale reprezintă o complicitate negativă, nefiind un act de participaţie, în sensul că doar a asistat la săvârşirea infracţiunii de către C. şi nu a făcut nimic pentru a-l împiedica, astfel că o complicitatea negativă, nefiind un act de participaţie, nu este infracţiune şi nu se pedepseşte potrivit regulilor participaţiei penale.
Conform apărării, complicitate negativă există atunci când o persoană care, ştiind că se va săvârşi o infracţiune, nu aduce acest fapt la cunoştinţa autorităţilor sau care, fiind de faţă la săvârşirea unei infracţiuni, nu a intervenit pentru împiedicarea consumării acesteia.
Cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv prin decizia pronunţată în apel.
Fapta celui care asistă la lovirea unei alte persoane şi nu o ajută este infracţiune independent de poziţia subiectivă a faţă de autorul care loveşte victima (de sprijinire a autorului loviturilor sau de nepăsare faţă situaţia victimei, care nu are posibilitatea de a se salva). Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C. pen.) incriminează omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei (...) integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva. Atunci când integritatea corporală şi sănătatea victimei sunt lezate ca urmare actelor autorului, iar imposibilitatea victimei de a se salva este determinată inclusiv de conduita celui care nu numai că nu acordă ajutor, dar susţine actele autorului care produc o vătămare corporală victimei, sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale participaţie penale sub forma complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală [art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen..], astfel cum este cazul în speţă.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 20.11.2016, în jurul orei 23:00, prin prezenţa sa şi prin comportamentul său raportat la acţiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acţiunea sa de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele infracţiunii de complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.. Curtea de apel a reţinut că inculpatul A. care, prin ajutorul moral dat primului inculpat, tradus prin prezenţa la locul exercitării agresiunilor, susţinerea şi încurajarea morală a coinculpatului, pe care l-a asistat, ironizând victima, a realizat acte de complicitate morală la comiterea infracţiunii de către autor.
Contrar argumentelor recurentului, instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie de condamnare în absenţa unei conduite proprii a complicelui, de sprijinire a actelor autorului. Situaţia de fapt, astfel cum rezultă din considerentele deciziei citate mai sus, arată că recurentul din prezenta cauză a susţinut conduita autorului prin acte de complicitate morală, ironizând partea vătămată în timp ce era lovită de autorul infracţiunii de vătămare corporală, conduita sa fiind de natură să îl încurajeze pe autorul infracţiunii. Atunci când o persoană este prezentă alături de autorul infracţiunii pe parcursul desfăşurării actului de conduită care reprezintă elementul material al infracţiunii şi, prin atitudinea sa, întăreşte voinţa autorului, încurajându-l în comiterea faptei (inclusiv prin cuvinte care descurajează o reacţie a victimei ori care intimidează victima), sunt întrunite elementele participaţiei penale sub forma complicităţii la infracţiunea comisă de autor. Practica judiciară este constantă în acest sens, astfel că soluţia instanţei de judecată nu reprezintă un reviriment jurisprudenţial, aşa cum a susţinut apărarea (în acelaşi sens, T.S., s.p., d. 2060 din 1976, C.D., p. 277; T.S., s.p., d. 5479 din 1971, C.D. p. 271; T.S., s.p., d. 2697 din 1982, C.D. p. 288; T.S., s.p., d. 7357 din 1970, în R.R.D. nr. 10/1971, p. 176 în aplicarea C. pen. anterior ale cărui dispoziţii în materie de participaţie penală, relevante în cauza de faţă cu privire la condiţiile complicităţii, nu au fost modificate în C. pen. în vigoare).
Din cele ce preced, se constată că instanţa de apel a descris faptele care se circumscriu unei complicităţi morale, caracterizată prin aceea că efectele actelor complicelui poartă asupra voinţei autorului, prin susţinerea conduitei autorului şi descurajarea reacţiei victimei infracţiunii. În cauză sunt întrunite condiţiile de existenţă a participaţiei penale sub forma complicităţii: a) autorul a comis o faptă prevăzută de legea penală; b) complicele a descurajat o eventuală apărare a victimei nu numai prin prezenţa sa în tot timpul în care autorul faptei a lovit cu violenţă victima, dar şi prin cuvinte care au descurajat victima, ajutându-l astfel pe autor să comită fapta mai uşor, în absenţa unei reacţii a victimei, c) complicele a prevăzut că, prin lovirea violentă a victimei de către autor, integritatea corporală a victimei este afectată, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul infracţiunii, care a fost încurajat în conduita sa; d) cronologic, actele complicelui s-au situat după luarea rezoluţiei infracţionale de către autorul faptei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2023.