Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2024
Deliberând asupra recursului formulat de recurentul A., reţine următoarele:
Prin încheierea penală din data de 05 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte, însă, legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a constatat că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. S-a arătat că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei. Drept urmare, s-a opinat că condiţia legăturii cu fondul cauzei nu trebuie analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei.
Din examinarea argumentelor invocate de contestator în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a apreciat că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei (contestaţie în anulare formulată împotriva încheierii nr. 573/RC din 05 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), prezenta cale de atac urmând să fie analizată mai întâi cu privire la admisibilitatea sa, faţă de faptul că instanţa de fond a apreciat cauza ca fiind soluţionată definitiv.
Având în vedere că soluţionarea prezentei cauze presupune, în primul rând, examinarea admisibilităţii căii de atac promovate, s-a considerat că orice chestiune referitoare la fondul cauzei excede limitelor de examinare a cauzei mai înainte de aprecierea căii de atac ca fiind admisibilă, astfel încât criticile de neconstituţionalitate nu sunt apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României. Întrucât cadrul procesual în care se afla cauza nu are nicio legătură cu dispoziţiile legale cuprinse în art. 440 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit în scopul şi finalitatea sa, Înalta Curte a apreciat că un asemenea demers este inadmisibil.
În concluzie, s-a reţinut că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate pentru neconstituţionalitate neputând avea vreo înrâurire în ce priveşte soluţia ce s-ar fi putut pronunţa de către instanţă în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Împotriva încheierii penale din data de 05 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a declarat recurs recurentul A..
Recurentul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, considerând că art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24 şi art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, prin aceea că prevăd că judecata se poate face în camera de consiliu fără citarea părţilor, în necunoştinţa acestora.
Analizând recursul declarat de recurentul A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de recurentul A., a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură nu respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret prin excepţia invocată autorul acesteia contestă procedura de soluţionare a admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie instituite de către legiuitor, respectiv soluţionarea acesteia în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Înalta Curte, în recurs, reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din actul normativ menţionat rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Verificând din această perspectivă solicitarea recurentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că această cerere nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza în care a fost ridicată.
Înalta Curte, în recurs, constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect o contestaţie în anulare ce a fost respinsă ca inadmisibilă, deci cadrul procesual în care s-a aflat cauza nu are nicio legătură cu dispoziţiile legale cuprinse în art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la recursul în casaţie.
Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., prevăd că admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
Aşadar, chiar dacă ar fi declarate neconstituţionale dispoziţiile redate, admiterea excepţiei nu ar avea efecte concrete asupra soluţionării contestaţiei în anulare în care a fost ridicată excepţia.
Aceasta rezultă şi din motivarea propriu-zisă a excepţiei, în care se afirmă că dispoziţiile art. 440 alin. (1) nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 21, art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, fiindcă în procedura de admisibilităţii în principiu cererea de recurs în casaţie se soluţionează în camera de consiliu fără citarea părţilor.
Prin urmare, doar dacă excepţia ar fi fost invocată în procedura de admisibilitate a recursului în casaţie, excepţia ar fi avut legătură cu cauza în care a fost invocată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Totodată, faţă de culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2024.