Şedinţa publică din data de 05 martie 2024
Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpatul A. şi partea civilă B., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202/F/02.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de apel Bucureşti, secţia a doua penală, în baza art. 193 alin. (1) C. pen.., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 150 zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a stabilit cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la suma de 100 RON, inculpatul urmând să plătească statului suma totală de 15.000 RON. A atras atenţia inculpatului asupra art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 C. proc. pen.. şi art. 1357 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 2000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă B. de obligare a inculpatului la plata de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 409/P/2019 din data de 05.05.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, inculpatul A. a lovit persoana vătămată B. cu pliciul peste faţă, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe incriminată de de art. 193 alin. (1) C. pen.
Situaţia de fapt mai sus menţionată în Rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângere şi declaraţii persoană vătămată, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto aferente, certificatul de înmatriculare a autoturismului x, factura fiscală nr. x din data de 04.04.2019 emisă de C. S.R.L., declaraţii martor D., declaraţie martor E., capturi de ecran reprezentând sms-uri trimise de inculpat persoanei vătămate, depuse la dosar de către persoana vătămată, sentinţa civilă nr. 6940/04.07.2019 emisă de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2377/22.04.2019 emisă de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, adresa nr. x/13.02.2023 emisă de Consulatul Onorific al Marelui Ducat de Luxembourg în România, declaraţii inculpat .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală la data de 26.05.2023, sub nr. x/2023.
Inculpatului i s-a comunicat o copie a rechizitoriului la data de 31.05.2023, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (2) C. proc. pen.. i s-a pus în vedere că are dreptul de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală în termen de 20 de zile de la comunicare.
Totodată, persoana vătămată a fost încunoştinţată la aceeaşi dată cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, la dreptul de a-şi angaja un apărător şi la termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
La data de 21.06.2023, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei, prin intermediul apărătorului ales, cereri şi excepţii cu privire la regularitatea rechizitoriului, precum şi în legătură cu loialitatea administrării probelor din faza de urmărire penală.
Prin încheierea din data de 13.07.2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin necontestare, s-a dispus, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., respingerea, ca neîntemeiate, a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 05.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii.
La data de 12.09.2023, anterior primului termen de judecată stabilit pe fondul cauzei, persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale. Totodată, a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum va fi precizat ulterior.
La termenul din data de 13.09.2023, instanţa de fond a încuviinţat cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul ales al părţii civile. De asemenea, constatând lipsa nejustificată a inculpatului şi apreciind necesară prezenţa acestuia pentru a-şi exprima poziţia procesuală, instanţa de fond a dispus citarea sa cu mandat de aducere.
La termenul din data de 27.09.2023, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea cauzei, învederând că a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 13.07.2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. Instanţa de fond a respins cererea de amânare a cauzei pentru motivul formulat de apărătorul ales al inculpatului, însă, apreciind că se impune prezenţa inculpatului pentru a-şi exprima poziţia procesuală, având în vedere că organele de poliţie însărcinate cu executarea mandatului de aducere nu l-au găsit la adresa de domiciliu indicată, a dispus emiterea unui nou mandat de aducere pentru următorul termen de judecată. De asemenea, instanţa de fond a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului să-i aducă la cunoştinţă acestuia să se prezinte la următorul termen de judecată.
Prin încheierea nr. 660/05.10.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost respinsă, ca tardivă, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 13 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2023.
La termenul din data de 11.10.2023, avocatul ales al inculpatului a transmis la dosarul cauzei, prin e-mail, o cerere prin care a solicitat instanţei să ia act de încetarea calităţii sale de apărător al inculpatului, solicitând, totodată, amânarea cauzei pentru a-i oferi posibilitatea inculpatului de a-şi angaja un alt apărător. Instanţa de fond, apreciind că solicitarea inculpatului are ca unic scop tergiversarea soluţionării cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei, având în vedere şi dispoziţiile art. 356 alin. (3) C. proc. pen.., faptul că era al treilea termen de judecată stabilit în această etapă procesuală, precum şi că asistenţa juridică nu este obligatorie în prezenta cauză. Totodată, deşi la un termen anterior i s-a pus în vedere inculpatului, prin intermediul apărătorului său, să se prezinte în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală, inculpatul a lipsit în mod nejustificat la termenul din data de 11.10.2023, neputând fi asigurată prezenţa sa pentru a preciza dacă solicită să fie judecat conform procedurii de drept comun sau potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii nici ca urmare a emiterii unui mandat de aducere, întrucât nu a fost găsit la domiciliu de organele de poliţie.
În aceste condiţii, la acelaşi termen, instanţa de fond le-a adus la cunoştinţă părţilor prezente prevederile art. 374 alin. (7) C. proc. pen.. Reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu contestă mijloacele de probă care au fost administrate în cursul urmăririi penale, însă, pentru a se da eficienţă principiului nemijlocirii administrării probelor, a solicitat audierea celor doi martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv D. şi E..
Apărătorul părţii civile a solicitat audierea părţii civile, învederând că la următorul termen de judecată urmează să depună şi dovada cheltuielilor de judecată. A precizat că nu se opune probelor solicitate de reprezentantul Ministerului Public, arătând însă că martora D., deşi iniţial a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, cu ocazia ultimei audieri a adus la cunoştinţă organelor de urmărire penală că îşi rezervă dreptul de a nu mai da declaraţii, ca urmare a relaţiei de concubinaj pe care o are cu inculpatul.
Curtea a încuviinţat probele solicitate de către reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul părţii civile, procedând la audierea acesteia din urmă la acelaşi termen. Totodată, a dispus citarea martorelor D. şi E. pentru termenul următor, inclusiv prin notă telefonică.
La termenul de judecată din data de 25.10.2023, anterior strigării dosarului, inculpatul A. a transmis la dosarul cauzei, prin e-mail, o cerere de recuzare a judecătorului cauzei, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., cerere care a fost respinsă de completul competent . După reluarea şedinţei de judecată ca urmare a respingerii cererii de recuzare, Curtea a luat act că martora D. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a învederat că înţelege să se prevaleze de dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor, conform dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen.., având în vedere că a avut cu inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, în urma cărora au rezultat 3 copii. De asemenea, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen.. în privinţa martorei E., mama inculpatului, apreciind că declaraţia acesteia apare ca fiind inutilă, în condiţiile în care din conţinutul declaraţiei date în cursul urmăririi penale rezultă că nu a asistat la fapta dedusă judecăţii şi nu cunoaşte nimic în legătură cu evenimentul respectiv. În continuare, Curtea a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind data pronunţării la 02.11.2023.
După închiderea dezbaterilor, în ziua pronunţării hotărârii instanţei de fond, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recuzare, prin care a invocat lipsa de imparţialitate a judecătorului cauzei determinată de respingerea cererii de eliberare a unei copii a înregistrării şedinţei de judecată de la termenul din 11.10.2023 (solicitare care de fapt a fost admisă prin încheierea din 25.10.2023). Şi această cerere de recuzare a fost respinsă de completul competent.
În cauză nu s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat, nefiind incident niciunul dintre cazurile de asistenţă juridică obligatorie prevăzut de art. 90 C. proc. pen.. Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, nici în faza camerei preliminare şi nici în cursul fazei de judecată în primă instanţă, cu toate că a fost citat la fiecare termen la adresa de domiciliu indicată chiar de acesta în cursul urmăririi penale, inclusiv cu mandat de aducere la termenele din 27.09.2023 şi 11.10.2023, şi deşi i s-a pus în vedere prin intermediul apărătorului său ales prezent la termenul din 27.09.2023 că prezenţa sa este necesară pentru a-şi exprima poziţia procesuală. De asemenea, s-a încercat citarea prin notă telefonică a inculpatului, însă acesta a închis telefonul de fiecare dată în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că este contactat de un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, inclusiv atunci când a fost contactat telefonic pentru a i se aduce la cunoştinţă că i-a fost admisă cererea de eliberare a înregistrării audio a şedinţei de judecată din 11.10.2023 şi că trebuie să depună un suport optic pe care să fie copiată înregistrarea .
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, inculpatul A. a lovit persoana vătămată B. cu un plici pentru muşte peste faţă. Conform instanţei d fond, situaţia de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângere şi declaraţii persoană vătămată, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto aferente, declaraţii martoră D., capturi de ecran reprezentând sms-uri trimise de inculpat persoanei vătămate depuse la dosar de către persoana vătămată, declaraţii inculpat.
Astfel, din plângerea şi declaraţiile persoanei vătămate B. date în cursul urmăririi penale a rezultat că la data de 25.03.2019 a fost contactată telefonic de inculpatul A., cu care avusese în trecut o relaţie de concubinaj timp de aproximativ 20 de ani, şi de către martora D., concubina acestuia, pentru a o chema la domiciliul lor. La ora 18:00, persoana vătămată a ajuns la locuinţa acestora situată în Bucureşti, deplasându-se cu autoturismul de serviciu.
Martora D. şi inculpatul A. se aflau în curtea imobilului, inculpatul fiind foarte agitat şi discutând la telefon cu proprietarul grădiniţei la care erau înscrise fiicele martorei şi inculpatului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care persoana vătămată fusese chemată la domiciliul inculpatului. Persoana vătămată a precizat că martora spera să o ajute să îl convingă pe inculpat fie să ia fetiţele de la grădiniţă, fie să le permită persoanei vătămate sau martorei acest lucru. Instanţa de fond a reţinut că martora îi spusese persoanei vătămate că inculpatul nu o lasă să plece la grădiniţă să ia fetele, iar ea se teme să se ducă fără voia lui pentru că, în urmă cu aproximativ o săptămână, o bătuse rău, fiind nevoită să plece de la domiciliu pentru câteva zile.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul, după ce a terminat convorbirea telefonică, s-a ridicat de la masa la care erau aşezate persoana vătămată şi martora, a luat un plici pentru muşte şi a lovit persoana vătămată peste faţă. Persoana vătămată i-a cerut inculpatului să se calmeze, moment în care acesta a început să îi adreseze injurii, a ameninţat că "va vedea ea ce-i va face" şi a lovit-o din nou cu pliciul peste faţă. În acel moment, persoana vătămată a văzut că pe masă se află un cuţit de bucătărie şi, fiindu-i teamă că s-ar putea întâmpla şi lucruri mai grave, a fugit. Instanţa de fond a reţinut şi că după ce a ieşit din curte, persoana vătămată a fugit şi s-a urcat în autoturism. Până să pornească autoturismul, inculpatul, care fugise după ea, a ajuns lângă acesta şi a lovit cu pumnul în luneta autoturismului, spărgând-o. Persoana vătămată a pornit imediat autoturismul, iar după ce s-a deplasat aproximativ 500 m, s-a oprit pentru a anunţa organele de poliţie la Serviciul de urgenţă 112.
La sosirea organelor de poliţie, după aproximativ 45 minute, persoana vătămată s-a dus împreună cu echipajul de poliţie la locuinţa inculpatului A.. Acesta nu a permis martorei D. să iasă din curte pentru a vorbi cu membri echipajului de poliţie şi nici el nu a dat curs solicitării de a deschide poarta. S-a adresat pe un ton agresiv, cerându-le poliţiştilor să plece şi a făcut precizarea că el cunoaşte legea şi ştie că nu au niciun drept să intre în locuinţa sa.
Persoana vătămată a menţionat că a avut un ordin de protecţie împotriva inculpatului, care a expirat la data de 04.11.2019 şi că s-a simţit hărţuită şi ameninţată de inculpat încă din anul 2009, fiind ameninţată de-a lungul timpului de către inculpat că "îi omoară părinţii, că-i ia toţi banii, că o dă afară de la serviciu, că o bate, că o omoară şi că-i va lua copilul". Persoana vătămată a fost audiată şi în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, relatând, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt.
Din capturile de ecran depuse la dosar de către persoana vătămată rezultă că în perioada de referinţă, respectiv lunile martie şi aprilie 2019, inculpatul i-a trimis mesaje de ameninţare cu fapte de violenţă, multe incoerente şi jignitoare, atât acesteia, cât şi familiei sale şi a început să-i supravegheze locuinţa. Spre exemplu, la data de 25.03.2019 inculpatul i-a trimis persoanei vătămate mai multe mesaje jignitoare, întrebând-o totodată dacă părinţii ei sunt la reanimare. Mesajele respective confirmă susţinerile persoanei vătămate în sensul că în data de 25.03.2019, în timp ce se afla la domiciliul inculpatului, a fost ameninţată de către inculpat, acesta adresându-i injurii şi afirmând că "va vedea ea ce-i va face".
Instanţa de fond a reţinut şi că declaraţiile persoanei vătămate se coroborează şi cu declaraţiile date de martora D. în cursul urmăririi penale. Astfel, martora a arătat că a avut o relaţie cu inculpatul A., în urma căreia au rezultat trei copii. În data de 18.03.2019, în urma unui conflict cu inculpatul, martorei i-au fost adresate ameninţări şi a fost lovită, motiv pentru care a plecat la părinţii săi, copiii rămânând cu tatăl lor. La data de 23.03.2019, fiind ziua de naştere a fiului cel mare, martora l-a contactat pe inculpat pentru a-i cere acordul să-şi vadă copilul. Acesta nu i-a răspuns la telefon sau la e-mail şi pentru că mama inculpatului i-a comunicat martorei că nu ştie unde sunt copiii, acesta s-a deplasat împreună cu tatăl său la adresa inculpatului, unde nu a putut lua legătura cu nimeni.
La data de 23 sau 24 martie 2019, martora D. a primit un mesaj de la inculpat, prin care acesta îi comunica să contacteze persoana vătămată B. dacă vrea să ştie ceva despre copii. Martora D. a sunat persoana vătămată B. şi, pentru că nu i-a răspuns, i-a trimis un e-mail. Martora D. a fost contactată a doua zi de către persoana vătămată şi au stabilit să se întâlnească în data de 25.03.2019. Cu ocazia întâlnirii, martora i-a relatat persoanei vătămate incidentul din data de 18.03.2019 şi amploarea conflictului cu inculpatul A., aflând că acesta spune fiecăreia dintre ele că are o relaţie cu cealaltă. În continuare, martora s-a deplasat la domiciliul inculpatului, acesta permiţându-i accesul în locuinţă. A început să vorbească incoerent, enumerând evenimente inexistente şi i-a cerut să contacteze persoana vătămată B. pentru a le verifica. Martora a sunat persoana vătămată B. de pe telefonul inculpatului, însă aceasta nu a răspuns. Martora a rămas la locuinţa inculpatului aşteptând ora 17:00, când soseau fetiţele sale de la grădiniţă.
Conform situaţie de fapt reţinută de Curtea de apel, începând cu ora 12:00, când a venit fiul său de la şcoală, până la ora 16:00, inculpatul a continuat să fie incoerent, aspecte care i-au produs martorei o stare de temere, motiv pentru care s-a deplasat la baie, de unde a sunat persoana vătămată B., a întrebat de fiul său şi a rugat-o să vină având în vedere comportamentul inculpatului.
Astfel, persoana vătămată B. a venit la domiciliul inculpatului A., au stat toţi în curte şi au discutat despre copii, iar martora i-a reamintit inculpatului că fetiţele trebuie luate de la grădiniţă şi i-a cerut permisiunea să se ducă să le ia. Inculpatul a devenit confuz, încurcând aspecte referitoare la persoana vătămată B. cu aspecte referitoare la martora D., precum şi la copiii acestora. Inculpatul a început să poarte o discuţie pe un ton ridicat cu persoana vătămată B., motiv pentru care aceasta din urmă i-a solicitat să-i spună mamei lui să ia copilul şi să intre în casă pentru a nu asista la discuţiile respective. Mama inculpatului a început la rândul său să ridice tonul, ameninţând martora D. şi persoana vătămată B..
Iritat fiind, inculpatul a luat un plici pentru muşte de pe masă şi a lovit persoana vătămată B. în zona capului. Persoana vătămată B. s-a ridicat şi a plecat, fiind urmată de către inculpat, care a închis poarta în urma lui. La un moment dat, martora a auzit o bufnitură, dar nu a putut vedea nimic, zidurile gardului fiind înalte, iar poarta aproape închisă. Inculpatul s-a întors, fiind însoţit şi de cele două fiice, care fuseseră aduse cu maşina de către o educatoare de la grădiniţă. Martora a fost sunată de către persoana vătămată B. în timp ce era în casă cu copiii, acesta povestindu-i că inculpatul i-a spart luneta autoturismului. Martora a continuat să locuiască la adresa inculpatului până în data de 10.04.2019, când a plecat cu copiii la F..
Martora a mai precizat că în timpul cât a fost prezentă în curtea imobilului cu ocazia incidentului reclamat, nu a auzit ca inculpatul să fi ameninţat persoana vătămată B.. Inculpatul îi cerea doar să plece, să nu o vadă copiii când se întorc acasă, pentru a evita discuţiile legate de fiul persoanei vătămate, fratele lor, pe care şi-ar fi dorit să îl vadă. Mama inculpatului nu a fost prezentă când acesta a lovit-o pe persoana vătămată cu pliciul peste cap sau faţă. Martora a susţinut că nu a văzut exact dacă persoana vătămată a fost lovită peste faţă sau peste cap. Imediat după ce a fost lovită, persoana vătămată B. a sărit de pe scaunul pe care era aşezată şi a plecat.
Martora D. nu a putut fi audiată în cursul cercetării judecătoreşti, întrucât s-a prevalat de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit în data de 25.03.2019 de către lucrători din cadrul DGPMB, Poliţia Sectorului 1, secţia 2 Poliţie, aceştia au fost sesizaţi de către B. cu privire la faptul că în data de 25.03.2019, în jurul orei 18:00, A. a lovit cu pumnul şi a distrus luneta autoturismului persoanei vătămate aflat pe str. x, după ce anterior a lovit-o cu pliciul de muşte peste faţă, iar în perioada anterioară, timp de trei săptămâni i-a trimis numeroase mesaje de ameninţare. Au fost efectuate fotografii ale autoturismului x, din care rezultă că acesta prezenta geamul lunetă spart.
Persoana vătămată B. a depus la dosar sentinţa civilă nr. 6940/04.07.2019 emisă de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, prin care a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pentru o durată de 4 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de reclamantă, faţă de minorul G., faţă de domiciliul reclamantei şi faţă de unitatea de învăţământ frecventată de minor. De asemenea, B. a mai depus sentinţa civilă nr. 2377/22.04.2019 emisă de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, prin care a fost admisă cererea formulată de către reclamanta D. în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de 6 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 300 m faţă de minorii H., I. şi J., cei trei copii ai martorei D. şi ai inculpatului, şi faţă de unităţile de învăţământ frecventate de minori, iar în temeiul art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 217/2003, a fost interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.
În cursul urmăririi penale a fost audiată şi martora E., mama inculpatului A., aceasta susţinând că, deşi se afla în curtea imobilului în cauză în data de 25.03.2019, nu a fost de faţă la incidentele petrecute între inculpat şi persoana vătămată B., incidente constând în lovirea persoanei vătămate de către inculpat şi ruperea ştergătorului din spate sau lovirea persoanei vătămate cu pliciul în zona feţei.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. Astfel, fiind audiat în data de 20.01.2020, inculpatul a arătat că a avut o relaţie cu persoana vătămată B. începând cu anul 1989, relaţie din care a rezultat minorul G.. În timpul relaţiei, inculpatul a facilitat persoanei vătămate obţinerea unui împrumut de 700.000 euro de la numita K.. După despărţirea de persoana vătămată, relaţiile au devenit încordate, iar după naşterea celui de-al doilea copil al persoanei vătămate dintr-o altă relaţie, nu i s-a mai permis contactul cu minorul. În aceeaşi perioadă, împrumuturile contractate de persoana vătămată au ajuns la scadenţă, termenul de restituire fiind prelungit, aspect de care inculpatul a aflat ulterior. Persoana vătămată a încheiat un împrumut fictiv cu tatăl ei, în sumă de 4 milioane de euro, pentru recuperarea căruia s-a început o executare cu darea în plată a tuturor bunurilor, cu scopul ca prima creditoare, K., să fie în imposibilitate de a obţine recuperarea debitului.
Conform celor reţinute de Curtea de apel, inculpatul A. a susţinut că, pe fondul acestor neînţelegeri, persoana vătămată a formulat o serie de plângeri penale împotriva sa, unele fiind soluţionate cu clasare, altele fiind în curs de cercetare penală, după două cicluri procesuale. În acest context conflictual, la data de 01.03.2019 inculpatul s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate pentru a-i comunica faptul că fusese contactat de numita K., care acceptase o propunere anterioară de stingere a datoriei. A relatat acest aspect şi martorei D. şi, întrucât era într-o stare psihică precară cauzată de o perioadă de insomnii din cauza renunţării la fumat, discuţiile au dus la deteriorarea relaţiei, culminând cu plecarea martorei de la domiciliu.
Ulterior, inculpatul A. şi persoana vătămată B. au hotărât să sărbătorească împreună zilele de naştere ale copiilor, fiica persoanei vătămate dintr-o relaţie ulterioară fiind născută pe 21 martie, iar fiul lor - pe 23 martie, petrecerea având loc în data de 23.03.2021. Cu această ocazie, persoana vătămată nu i-a comunicat inculpatului hotărârea luată cu privire la stingerea împrumutului.
În data de 25.03.2019, martora D. a revenit la domiciliul inculpatului A.. În aceeaşi zi, în jurul orei 16:30, a sosit la domiciliul său persoana vătămată B., despre care a aflat ulterior că a fost chemată de către martoră. Inculpatul a discutat cu persoana vătămată despre modalitatea de a încheia litigiul cu K. şi despre programul din vacanţa de vară al copiilor. În curte a apărut şi mama inculpatului A., cu care persoana vătămată şi martora au avut o discuţie în contradictoriu. După ce a stins conflictul, întrucât se apropia ora la care trebuia să-şi ia copii de la grădiniţă, inculpatul a rugat persoana vătămată să-şi mute maşina din faţa porţii şi să vină în casă pentru a continua discuţia.
Instanţa de fond a reţinut că pe masa din curte se afla o cutie cu jucării, fără a exista vreun corp ascuţit-înţepător sau contondent, între care şi un plici din plastic pentru muşte. Inculpatul a susţinut că nu a avut nicio discuţie în contradictoriu cu persoana vătămată. La un moment dat, persoana vătămată şi-a luat rămas bun, a urcat în maşină şi a început să vorbească la telefon. Inculpatul A. a arătat că, dorind să o facă atentă pe persoana vătămată, a ridicat de mai multe ori lamela de cauciuc a ştergătorului de pe lunetă, însă nu a smuls-o, nu a forţat-o, nu a îndoit-o, dar a rămas cu lamela ştergătorului în mână. Luneta s-a dezlipit cu tot cu geamul de care era prinsă, rezultând o gaură rotundă cu un diametru de aproximativ 10 cm, la baza lunetei. Întrucât ştergătorul era legat în continuare de fir, pentru a nu produce daune, inculpatul l-a introdus prin gaura produsă în portbagaj. Inculpatul a precizat că persoana vătămată B. nu a coborât din autoturism să vadă ce s-a întâmplat, nu a cerut explicaţii şi nu a aşteptat ca inculpatul să îşi ceară scuze, plecând de la faţa locului.
Inculpatul a arătat că în zilele care au urmat a contactat-o pe persoana vătămată pe whatsapp pentru a-i achita contravaloarea lunetei, însă nu a primit răspuns. De asemenea, nu a reuşit să stabilească cu persoana vătămată nici programul de vizită al minorului pentru vacanţa de vară, aceasta neprezentându-se la notar. A menţionat că, deşi cunoştea că se află la mare, persoana vătămată B. a obţinut un ordin de protecţie împotriva sa, fără să fi fost audiat, doar pe baza declaraţiilor date de tatăl său. În perioada următoare, aflând şi de ordinul de protecţie obţinut de martora D., pentru că nu reuşea să avanseze cu persoana vătămată, inculpatul a ajuns într-o perioadă tulbure, reflectată de sms-urile trimise persoanei vătămate. Inculpatul a precizat că mesajele depuse la dosar de persoana vătămată i-au fost adresate în anul 2010.
În declaraţia dată de inculpat în data de 19.01.2023 acesta a revenit parţial asupra declaraţiei date anterior, susţinând că în data de 25.03.2019 nu a avut loc nicio discuţie în contradictoriu între persoanele prezente la faţa locului şi că a deschis poarta de acces în curte şi a invitat-o pe persoana vătămată să părăsească imobilul, iar timp de un sfert de oră aceasta a refuzat.
Evaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că este apt să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere în primul rând declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorei D., astfel cum au fost expuse mai sus, declaraţii care se coroborează pe deplin. Totodată, proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 25.03.2019 şi planşele foto aferente relevă faptul că autoturismul persoanei vătămate prezenta geamul lunetă spart, împrejurare care se coroborează cu aspectele relatate de către persoana vătămată în legătură cu desfăşurarea evenimentelor.
Relevante în privinţa comportamentului agresiv al inculpatului sunt şi capturile de ecran depuse la dosar de către persoana vătămată, din care rezultă că în perioada lunilor martie şi aprilie 2019 inculpatul i-a trimis acesteia mesaje de ameninţare cu fapte de violenţă adresate atât ei cât şi familiei sale şi de asemenea a început să-i supravegheze locuinţa, dar şi faptul că împotriva inculpatului au fost emise două ordine de protecţie, unul la solicitarea persoanei vătămate, iar celălalt la solicitarea martorei D..
În schimb, declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, prin care neagă că ar fi lovit persoana vătămată, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză şi sunt pe alocuri oscilante în privinţa modului în care relatează desfăşurarea evenimentelor petrecute în data de 25.03.2019. Mai mult decât atât, cu ocazia soluţionării propunerii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală dispusă iniţial de parchet în prezenta cauză, care a fost respinsă prin încheierea din 15.03.2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, apărătorul ales al inculpatului A. (acelaşi apărător care l-a reprezentat în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată până la termenul din 11.10.2023) a învederat că lovirea persoanei vătămate de către clientul său a avut mai mult o valoare simbolică şi că acesta regretă faptă săvârşită, afirmaţie care relevă o poziţie de recunoaştere implicită a comiterii infracţiunii. Instanţa de fond a reţinut că şi dacă inculpatul nu a făcut personal aceste susţineri, totuşi ele nu pot fi ignorate, câtă vreme provin din partea apărătorului ales, ale cărui concluzii se presupune că sunt în concordanţă cu poziţia procesuală a inculpatului.
În concluzie, raportat la considerentele exprimate anterior, instanţa de fond a apreciat că materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile pentru tragerea sa la răspundere penală.
Conform instanţei de fond, în drept, fapta inculpatului A., care la data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, str. x, a lovit persoana vătămată B. cu un plici pentru muşte peste faţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen.
Întrucât fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. (2) C. pen.., Curtea de apel a pronunţat o soluţie de condamnare.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea inculpatului, evaluate după criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În prealabil, instanţa de fond a constatat că inculpatul nu s-a prezentat pentru a-şi exprima acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel încât pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei sau suspendare sub supraveghere a executării pedepsei nu este posibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen.., respectiv art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel încât singurele pedepse care pot fi aplicate sunt închisoarea cu executare în regim de detenţie, în limitele prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. (închisoarea de la 3 luni la 2 ani), sau amenda, în limitele prevăzute de art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen. (între 120 şi 240 zile-amendă).
În continuare, instanţa de fond a apreciat că infracţiunea săvârşită de inculpat este una de o gravitate medie, raportat la importanţa valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv integritatea fizică a persoanei vătămate, dar şi la împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, astfel cum au fost descrise în precedent (prin lovirea persoanei vătămate, aflată într-un evident dezavantaj din punctul de vedere al forţei fizice, cu un plici pentru muşte peste faţă).
Instanţa de fond a reţinut că, deşi suferinţa de natură fizică produsă persoanei vătămate B. a fost una minoră, fapt evidenţiat şi de împrejurarea că lovitura aplicată nu a necesitat nicio zi de îngrijiri medicale, modul în care inculpatul a acţionat, prin lovirea acesteia cu un plici pentru muşte peste faţă, a fost de natură să-i provoace un sentiment de umilinţă, mai ales în contextul în care la această scenă a asistat şi concubina de la acel moment al inculpatului. De altfel, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost şi scopul pentru care inculpatul a recurs la acest gest reprobabil, având în vedere că fapta a fost săvârşită pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu persoana vătămată.
Instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că fapta dedusă judecăţii pare să nu aibă un caracter izolat, astfel cum rezultă atât din declaraţiile persoanei vătămate B., cât şi ale martorei D., aceasta din urmă susţinând la rândul său că inculpatul A. a ameninţat-o şi a bătut-o, motiv pentru care a plecat la părinţii săi şi a solicitat emiterea unui ordin de protecţie.
Instanţa de fond a reţinut ca relevant comportamentul pe care inculpatul A. l-a manifestat ulterior săvârşirii faptei deduse judecăţii, acesta fiind unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, conform art. 74 alin. (1)lit. f) C. pen..p. Din această perspectivă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a avut în continuare o atitudine agresivă faţă de persoana vătămată B., care s-a concretizat în spargerea lunetei autoturismului acesteia, în transmiterea de mesaje telefonice de ameninţare şi cu caracter jignitor, precum şi în supravegherea locuinţei persoanei vătămate, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să obţină un ordin de protecţie împotriva inculpatului.
Instanţa de fond a reţinut că un alt aspect relevant la individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului A. este conduita pe care acesta a avut-o în cursul procesului penal, în special ulterior sesizării instanţei cu rechizitoriu. Astfel, inculpatul A. a încercat cu obstinaţie să tergiverseze soluţionarea cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, scop în care a efectuat următoarele manopere: - a refuzat în mod nejustificat să se prezinte în faţa instanţei, cu toate că a fost citat în mod repetat, inclusiv cu mandat de aducere; - a împiedicat citarea sa prin notă telefonică în maniera descrisă anterior în cuprinsul prezentei hotărâri; - în procedura de cameră preliminară a formulat cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei prin intermediul unui apărător care nu a depus împuternicire avocaţială şi care a susţinut că nu a încheiat contract de asistenţă juridică cu inculpatul pentru acea fază procesuală, cel mai probabil pentru a determina judecătorul de cameră preliminară să nu ia în considerare cererile respective, iar ulterior să solicite instanţei superioare trimiterea cauzei spre rejudecare; a formulat tardiv contestaţie împotriva încheierii din data de 13.07.2023 prin care s-a dispus începerea judecăţii, la aproximativ două luni de la pronunţarea acesteia, iar apoi a solicitat amânarea cauzei pentru soluţionarea contestaţiei de către instanţa de control judiciar (care în mod evident a fost respinsă ca tardivă); la termenul fixat după soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii din data de 13.07.2023 a formulat o nouă cerere de amânare, susţinând că doreşte să-şi angajeze un alt apărător; a formulat o cerere de recuzare a judecătorului cauzei pe care a transmis-o prin e-mail cu câteva minute înainte de începerea şedinţei de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond, cu toate că motivul invocat ca temei al recuzării se ivise la termenul anterior; după închiderea dezbaterilor, în ziua pronunţării hotărârii, a formulat o nouă cerere de recuzare, prin care a invocat lipsa de imparţialitate a judecătorului cauzei determinată de respingerea cererii de eliberare a unei copii a înregistrării şedinţei de judecată de la termenul din 11.10.2023 (solicitare care de fapt a fost admisă prin încheierea din 25.10.2023).
Instanţa de fond a apreciat că atitudinea procesuală manifestată de către inculpatul A., care, pe alocuri, s-a manifestat şi în cursul urmăririi penale, denotă o lipsă totală de consideraţie faţă de organele judiciare şi o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, comportament ce nu poate fi ignorat în procesul de individualizare a pedepsei, mai ales în condiţiile în care acesta are profesia de avocat. Conduita procesuală relevă inclusiv că A. nu regretă fapta săvârşită, a cărei gravitate o minimalizează, context în care instanţa de fond a apreciat că riscul de a săvârşi în viitor fapte de aceeaşi natură este unul însemnat. Instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei şi circumstanţele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are o profesie din care îşi câştigă existenţa în mod licit, faptul că este o persoană instruită şi integrată în societate.
Faţă de aspectele analizate anterior, instanţa de fond a apreciat că aplicarea pedepsei închisorii ar fi disproporţionată în raport cu modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi cu urmările acesteia. În egală măsură, Curtea de apel a considerat că aplicarea instituţiei prevăzute de art. 80 C. pen.. (renunţarea la aplicarea pedepsei) nu este de natură să conducă la îndeplinirea scopului educativ-preventiv al sancţiunii penale, nefiind în concordanţă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.. Astfel, prin raportare la natura infracţiunii şi la atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului, nu se poate susţine că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 80 C. pen.., mai ales în condiţiile în care acesta nu a părut să conştientizeze caracterul reprobabil al faptei comise.
Pentru responsabilizarea inculpatului A. şi pentru a-i atrage atenţia asupra pericolului social generat de infracţiunea săvârşită, instanţa de fond a apreciat că renunţarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă o formă justă de individualizare a sancţiunii, o astfel de soluţie putând avea un efect contrar, respectiv acela de a-l încuraja pe inculpat să comită şi alte fapte de aceeaşi natură. Astfel, prin raportare la gravitatea concretă a infracţiunii, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda între 120 şi 240 zile-amendă), atitudinea procesuală nesinceră, circumstanţele personale ale inculpatului, necesitatea responsabilizării şi reeducării inculpatului în sensul schimbării percepţiei acestuia faţă de normele care protejează buna desfăşurare a relaţiilor sociale referitoare la integritatea persoanei fizice, în vederea atingerii scopului educativ şi preventiv al pedepsei, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 150 zile-amendă, aceasta fiind apreciată ca cea mai adecvată sancţiune în raport cu gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului şi, deopotrivă, aptă să asigure atât caracterul de exemplaritate necesar, cât şi posibilitatea reinserţiei sociale a inculpatului.
Referitor la cuantumul unei zile-amendă, ale cărui limite generale sunt cuprinse între 10 RON şi 500 RON, potrivit art. 61 alin. (2) C. pen.., instanţa de fond l-a stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. pen.., respectiv situaţia materială a inculpatului (care are profesia de avocat) şi obligaţiile legale pe care le are faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. Or, ţinând cont de aceste criterii, instanţa de fond a apreciat că suma de 100 RON aferentă unei zile-amendă este una rezonabilă. Prin urmare, prin înmulţirea sumei de 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă, cu numărul de 150 zile-amendă, inculpatul va trebui să plătească statului suma de 15.000 RON, instanţa de fond a apreciat că acesta dispune de veniturile necesare pentru a achita această sumă fără a-i afecta în mod substanţial nivelul de trai şi îndeplinirea obligaţiilor pecuniare pe care le are, ţinând însă cont şi de necesitatea ca amenda pe care va trebui să o plătească să nu aibă un nivel simbolic, întrucât într-o atare situaţie nu ar mai fi îndeplinit scopul punitiv al sancţiunii penale.
În privinţa cererii reprezentantului Ministerului Public de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, instanţa de fond a constatat că în cauza de faţă nu se regăseşte ipoteza prevăzută de art. 67 alin. (2) C. pen.., întrucât pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat nu este prevăzută obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în raport de criteriile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen., respectiv natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, aplicarea acestei pedepse complementare nu este necesară.
Instanţa de fond a reţinut că, fără a ignora gravitatea infracţiunii săvârşite de către inculpat, raportat la situaţia concretă a inculpatului A., la împrejurările în care fapta a fost comisă şi ţinând cont de practica judiciară majoritară de la nivelul Curţii de Apel Bucureşti în speţe similare, nu se justifică aplicarea interdicţiei de a exercita niciunul dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) C. pen. (nici a celor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., întrucât o astfel de interdicţie ar fi de natură să impieteze asupra colaborării părţilor referitoare la modalitatea de exercitare a drepturilor părinteşti cu privire la copilului minor al acestora, cum în mod just a menţionat inclusiv reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor).
Sub aspectul acţiunii civile, anterior începerii cercetării judecătoreşti, persoana vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
Potrivit art. 1357 C. civ., "Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare". Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa capacităţii delictuale a celui care a săvârşit fapta ilicită.
Având în vedere considerentele exprimate anterior sub aspectul acţiunii penale în cauză, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului cauzând părţii civile un prejudiciu de natură morală. In ceea ce priveşte prejudiciul, ca un element esenţial al răspunderii delictuale, instanţa de fond a reţinut că acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite comisă de o altă persoană. Cu privire la prejudiciu, practica judiciară şi doctrina de specialitate au stabilit că trebuie să aibă un caracter cert şi, în mod evident, să nu fi fost reparat încă. Totodată, în materia răspunderii civile delictuale operează principiul reparării integrale a prejudiciului.
Referitor la prejudiciul moral reclamat, în jurisprudenţa sa, instanţa de fond a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate (ÎCCJ, Decizia nr. 2617/2009).
La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa de judecată a avut în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral reclamat în prezenta cauză, instanţa de fond a constatat că acesta nu poate fi cuantificat doar prin raportare la suferinţa fizică pricinuită de lovitura aplicată de către inculpat în data de 25.03.2019, ci şi prin luarea în considerare a sentimentului de umilinţă provocat de modul în care inculpatul a acţionat, prin lovirea acesteia cu un plici pentru muşte peste faţă, scenă la care a asistat şi concubina de la acel moment al inculpatului, dar şi a stării de temere provocate de fapta inculpatului.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa de fond nu s-a raportat însă la evenimentele petrecute ulterior săvârşirii faptei deduse judecăţii (distrugerea lunetei autoturismului persoanei vătămate, transmiterea de mesaje telefonice de ameninţare şi cu caracter jignitor, supravegherea locuinţei persoanei vătămate), întrucât acestea depăşesc limitele acţiunii penale cu care instanţa a fost sesizată şi nu pot atrage răspunderea civilă a inculpatului în prezenta cauză.
Astfel, aplicând criteriile menţionate mai sus la speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat că suma de 5.000 euro solicitată de către partea civilă depăşeşte limitele daunelor morale ce pot fi acordate în cauză, ţinând cont că partea vătămată nu a necesitat nicio zi de îngrijiri medicale, acordarea unei sume în acest cuantum fiind de natură să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel, instanţa a apreciat că suma de 2.000 de euro este suficientă pentru a acoperi prejudiciul de natură morală suferit de partea civilă, urmând aşadar să admită în partea acţiunea civilă a acesteia.
Referitor la obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare constând în contravaloarea onorariului avocaţial, cu toate că soluţia de condamnare conduce în mod automat la reţinerea culpei procesuale a inculpatului, instanţa de fond a constatat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu dovedesc efectuarea acestor cheltuieli. În acest sens, a observat că partea civilă, prin apărător, a depus la termenul de dezbateri un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 16.660 RON, reprezentând contravaloarea asistenţei juridice asigurate părţii civile atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată. Conform instanţei de fond, facturile respective nu sunt apte să dovedească decât existenţa în sarcina părţii civile a unei obligaţii de plată a onorariului către apărătorul său, iar nu şi faptul că aceste cheltuieli au şi fost efectuate. Pentru a proba faptul că partea civilă a efectuat în mod concret aceste cheltuieli se impunea ca aceasta să depună la dosar chitanţe de plată, extrase de cont sau alte înscrisuri de această natură, întrucât doar într-o astfel de situaţie avea dreptul de a solicita de la inculpat recuperarea acestor sume, conform art. 276 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Prin urmare, nefiind dovedit faptul că partea civilă a efectuat plăţile respective, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea inculpatului la plata de cheltuieli către partea vătămată.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă B..
În motivele de apel, inculpatul A., a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti în raport de motivele de nelegalitate invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., raportat la art. 6.3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. (2) paragraful 1 din Protocolul 7 C.E.D.O. şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
În subsidiar, având în vedere motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, pronunţând o nouă hotărâre, achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin motivele de apel, inculpatul a criticat omisiunea primei instanţe de a examina incidenţa urmării imediate, în lipsa căreia nu se poate reţine tipicitatea faptei, susţinând că în cuprinsul sentinţei apelate a identificat referiri în diverse forme la umilirea persoanei vătămate, valoare socială care nu face obiectul protecţiei penale asigurate de textul care face obiectul judecăţii. Astfel, nici în cuprinsul analizei probelor, nici în cuprinsul descrierii în fapt şi în drept a faptei, prima instanţă de judecată nu făcut referiri la "suferinţe fizice", nici la eventuale "leziuni traumatice". În acest context, a apreciat că soluţia de condamnare este nelegală, ipoteză care impune admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea inculpatului.
Apărarea a mai criticat sentinţa penală şi prin vătămarea concretă şi gravă a dreptului la apărare al inculpatului prin lipsirea acestuia de posibilitatea de a formula cereri de probe cu ocazia cercetării judecătoreşti la termenul din data de 11.10.2023. Astfel, apărarea a arătat că în cursul urmăririi penale a solicitat încuviinţarea şi administrarea mai multor mijloace de probă prin cererea formulată în cadrul declaraţiei de inculpat din data de 19.01.2023, printre care şi ataşarea la dosar a înregistrării audio-video de la Consulatul Luxemburg a incidentului desfăşurat în strada x, imobil aflat vis-a-vis de cel al inculpatului, care era dotat cu camere video, precum şi audierea persoanei care asigura paza sediului consulatului. Apărarea a considerat că aprecierea procurorului de caz asupra necesităţii şi utilităţii acestor mijloace de probă a fost vădit eronată şi subiectivă. Astfel, procurorul a apreciat administrarea înregistrărilor ca fiind imposibil de realizat, iar audierea personalului de pază ca nefiind necesară şi, prin urmare, le-a respins în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (3) şi (4) în raport de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. pen.., apreciind ab initio ca fiind imposibilă administrarea probei fără a emite vreo solicitare către Consulatul Luxemburg în vederea identificării şi ataşării acestei înregistrări.
În continuare, apărarea a arătat că la termenul din data de 11.10.2023, inculpatul s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a se prezenta, urmând a fi reprezentat de avocatul ales, însă în urma discuţiei telefonice cu acesta a reziliat contractul de asistenţă juridică şi a informat instanţa despre acest aspect, solicitând acordarea unui termen pentru angajarea unui alt avocat ales. Prima instanţă a hotărât respingerea cererii, astfel încât inculpatul a fost decăzut din dreptul de a mai solicita administrarea de probe.
Aşadar, pentru a beneficia de dreptul la un proces echitabil, a solicitat încuviinţarea administrării de probe în favoarea sa, în vederea aflării adevărului cu privire la faptă, acest lucru fiind făcut imposibil, atât prin caracterul ex officio a atributului de urmărire penală exercitat de procurorul de caz, care a respins cererile de probatorii ale inculpatului, cât şi prin nerespectarea principiului contradictorialităţii şi nemijlocirii de către instanţa de judecată, care nu a pus în discuţie şi eventualele cereri de probe ale inculpatului şi nu i-a asigurat astfel exercitarea dreptului la apărare.
O altă critică o reprezintă imposibilitatea de participare a inculpatului, prin avocat ales, la audierea persoanei vătămate B., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti şi a martorei D. în cursul urmăririi penale.
Apărarea a arătat că, în cursul urmăririi penale, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că urmează să fie audiat în calitate de suspect abia la data de 09.06.2021, iar până la acea dată nu a putut participa la actele de urmărire penală în lipsa calităţii de subiect procesual principal, deşi urmărirea penală in rem începuse încă din martie 2019, iar în acest timp, au fost audiate persoana vătămată în data de 03.03.2020 şi în data de 20.11.2019 şi martora D. în datele de 31.01.2020 şi 17.01.2020 . Pentru acest motiv s-a dispus reaudierea martorei D. şi a persoanei vătămate B. prin ordonanţa procurorului din data de 09.06.2021. În acest sens, organul de cercetare penală al poliţiei judiciare a dispus citarea persoanei vătămate şi a martorei la data de 17.06.2021. Pe de altă parte, la data de 10.06.2021, avocatul ales al inculpatului a fost încunoştinţat de faptul că la data de 17.06.2021 va fi audiată persoana vătămată, nu şi martora (care s-ar fi aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta). În consecinţă, în data de 16.06.2021, a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prorogarea audierii persoanei vătămate după audierea martorei, pentru ca într-o asemenea măsură să se verifice credibilitatea persoanei vătămate şi pertinenţa declaraţiilor sale.
Apărarea a mai arătat că în ziua stabilită pentru audieri, în data de 17.06.2021, avocatul ales al avocatului a fost contactat de către organul de cercetare şi i s-a comunicat faptul că va fi audiată persoana vătămată, refuzându-se prorogarea audierii acesteia după audierea martorei, după cum s-a solicitat prin cererea de reaudiere şi după cum s-a încuviinţat de către procurorul de caz. Din acest motiv, avocatul ales al inculpatului nu s-a mai prezentat la audierea numitei B. în calitate de persoană vătămată. În acest context, a apreciat că procedeul probator al audierii a fost viciat, producându-i-se o vătămare în sensul prevederilor ar. 281 alin. (1) C. proc. pen.., prin schimbarea ordinii audierii s-a ajuns la pierderea consistenţei şi utilităţii acestui procedeu probatoriu.
Astfel, cu privire la cererea de prorogare a audierii persoanei vătămate, din data de 16.06.2021, procurorul de caz a stabilit prin Ordonanţa din data de 17.06.2021 faptul că amânarea audierii persoanei vătămate ulterior celei a martorei ar duce la o tergiversare nejustificată a cauzei, întrucât deja părţilor li s-au acordat suficiente termene în vederea împăcării.
Apărarea apreciază motivarea ca fiind neîntemeiată, întrucât termenele solicitate de către părţi în vederea împăcării nu pot fi apreciate ca fiind subordonate scopului de a tergiversa soluţionarea unei cauzei, atât timp cât însăşi interesul părţilor este cel al medierii conflictului între ele. De asemenea, s-a speculat că avocatul inculpatului ar fi fost de acord cu audierea persoanei vătămate înaintea martorului, aspect neveridic, avocatul inculpatului achiesând cu ora şi data audierilor, nu şi cu ordinea acestora. Ordinea acestor audieri a fost comunicată şi într-un moment ulterior celui în care, de principiu, avocatul inculpatului achiesase la ora şi data audierii. Aşadar, avocatul inculpatului a fost pus practic în faţa faptului împlinit, respectiv că va fi audiată doar persoana vătămată pe data de 17.06.2021, nu şi martora. De altfel, ulterior, chiar dacă a fost stabilită audierea martorei D., respectiv la 04.10.2021, respectiv în cercetare judecătorească 25.10.2023, aceasta a uzat de dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen.., a refuzat audierea sa ca martor în contextul relaţiei asemănătoare celor dintre soţi dintre aceasta şi inculpat.
În continuare, s-a arătat că în cursul cercetării judecătoreşti, deşi înainte de termenul de judecată din data de 11.10.2023, inculpatul a renunţat la mandatul avocatului ales şi a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat ales, cererea a fost respinsă de instanţă. Mai mult, la acest termen de judecată a fost audiată în calitate de parte civilă, persoana vătămată B., astfel încât nici de această dat nu a putut participa la audiere. Astfel, inculpatul a fost din nou pus în imposibilitatea de a se apăra, de a verifica credibilitatea celor declarate de către partea civilă şi de a fi şi acesta procesual lămurit asupra faptului care i se impută.
Aşadar, apărarea apreciază că nu s-a asigurat respectarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 C. proc. pen.., de către organele de urmărire penală şi judecată, invocând în acest sens şi jurisprudenţa C.E.D.O. care a subliniat, în repetate rânduri, că garanţiile fundamentale regăsite în art. 6 al Convenţiei sunt pe deplin aplicabile şi în faza urmăririi penale şi cea a judecăţii. Art. 6 C.E.D.O. se aplică în toate fazele procedurale care sunt relevante cu privire la pronunţarea unei hotărâri referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, începând cu ancheta efectuată de poliţie şi continuând pană la epuizarea tuturor căilor ordinare de atac.
Un alt motiv de apel constă în faptul că nu s-a acordat timpul necesar pentru asigurarea apărării inculpatului. După cum s-a menţionat, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a renunţat la reprezentarea acestuia prin avocat L.. Din acest motiv a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat ales şi pregătirea apărării, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 11.10.2023 .
Apărarea a mai arătat că, persoana vătămată, prin avocat ales, a formulat o cerere de amânare pentru imposibilitatea de prezentare la termenul din data de 13.09.2023, cererea fiind admisă. Prin comparaţie, a arătat că inculpatul nu s-a bucurat de acelaşi tratament ca persoana vătămată. Astfel, a apreciat că instanţa de fond a perceput eronat persoana inculpatului drept o parte care încearcă să tergiverseze soluţionarea dosarului, când, în realitate, nu a încercat decât să-şi exercite drepturile recunoscute de textele de lege. Apărarea a precizat că, în contextul în care inculpatului i-au fost înlăturate practic toate căile legale de a se apăra, a formulat şi cerere de recuzare a completului de judecată, fără ca în acest sens să urmărească tergiversarea cauzei deduse judecăţii sau împiedicarea judecăţii cauzei.
De asemenea, apărarea a arătat că nu îi poate fi imputată inculpatului nici vina pentru trenarea dosarului în urmărire penală, nici pentru respingerea cererilor de probatorii de către procuror.
De asemenea, apărarea a mai criticat hotărârea atacată şi sub aspectul lipsei unui ansamblu probator care să ducă la stabilirea dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen... A arătat că, deşi pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare instanţa ar trebui să ţină cont de tot ansamblul probator al cauzei, se poate observa cum, pe de o parte, instanţa se întemeiază în totalitate pe declaraţia persoanei vătămate (care, conform apărării, nu se coroborează cu cea a martorei audiate în cursul urmăririi penale) şi, pe de altă parte, instanţa înlătură declaraţia inculpatului, pe principiul că aceasta nu s-ar corobora cu niciun mijloc de probă. Mai mult, în sentinţa apelată nu se reţine niciun mijloc de probă care să fi fost propus de către inculpat, întrucât acesta a fost practic exclus de la judecata prezentei cauze.
Cu privire la primul aspect, este de reperat faptul că, martora D. a declarat că aceasta ar fi văzut cum persoana vătămată ar fi fost lovită o singură dată. Or, afirmaţia martorei contrazice evident declaraţia persoanei vătămate B., care susţine că ar fi fost lovită de două ori. Aparent numărul acesta de acte materiale, care nu a fost stabilit cu caracter de certitudine de către instanţa de judecată, este în stare să afecteze destul de grav nu numai raţiunea judecătorului în individualizarea pedepsei, ci însăşi esenţa unei condamnări, deoarece cele două declaraţii nu se coroborează aşa după cum s-ar susţine, iar credibilitatea martorei nu a putut fi verificată, în contextul în care aceasta a uzat de prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, apărarea a arătat că instanţa de fond impută inculpatului faptul că declaraţia sa nu se coroborează cu vreun alt mijloc probatoriu, în contextul în care nu s-a administrat niciuna dintre probele solicitate în favoarea sa, în contextul în care inculpatul nu a putut fi prezent la termenul de judecată când s-au formulat şi încuviinţat cererile de probe, iar în cursul urmăririi penale cererile de probatorii ale acestuia fuseseră respinse.
De asemenea, apărarea a susţinut că nu este de neglijat nici faptul că din declaraţia martorei D., din data de 17.01.2020, rezultă că E., mama inculpatului ar fi asistat inclusiv la momentul în care inculpatul s-ar fi enervat şi ar fi lovit-o pe persoana vătămată cu pliciul de muşte. Acest aspect însă este schimbat prin declaraţia din data de 31.01.2020, unde, dimpotrivă, această martoră revine şi precizează deja că mama inculpatului nu ar fi fost prezentă la momentul presupus când inculpatul ar fi lovit-o cu pliciul pe persoana vătămată. A apreciat că, într-o asemenea măsură, declaraţia acestui martor nu poate avea nici un moment dat credibilitatea care ar sugera-o un martor obiectiv, atât timp cât relaţia de prietenie cu persoana vătămată o face să declare în interesul acesteia din urmă şi revine în permanenţă asupra declaraţiei date prin schimbarea acesteia în sensul favorabil persoanei vătămate.
Mai mult, apărarea a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că relevante pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare sunt capturile de ecran în care sunt surprinse mesajele de ameninţare din partea inculpatului către persoana vătămată şi familia acesteia, ordinul de protecţie emis împotriva persoanei vătămate şi aşa-zisa supraveghere a locuinţei acesteia de către inculpat. Apărarea a arătat că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe conversaţii care datează din anul 2010, iar capturile de ecran privind mesajele trimise în luna iunie 2019 nu au nici un caracter ameninţător sau sfidător. Mai mult, a arătat că toate mesajele au legătură cu singura chestiune care mai interesează pe inculpat în relaţia cu persoana vătămată, respectiv copilul. Prin urmare, conform apărării, toate mesajele au avut ca scop să atragă atenţia persoanei vătămate să respecte dreptul inculpatului de a avea legături părinteşti cu fiul său. De altfel, toate aceste fapte nici nu au făcut obiectul vreunei plângeri penale din partea persoanei vătămate la momentul potrivit şi nici nu a înţeles persoana vătămată să-şi completeze sesizările făcute împotriva inculpatului în vreun fel şi cu privire la aceste aspecte.
Cu privire la ordinul de protecţie, apărarea a menţionat că acesta a fost emis în lipsa sa, timp în care era la mare cu copiii, judecată la care nu a putut participa şi la care au participat doar persoana vătămată şi martorul acesteia.
De asemenea, a mai arătat că instanţa de judecată îşi mai fundamentează hotărârea de condamnare pe faptul că, cu ocazia soluţionării confirmării renunţării la urmărirea penală dispusă iniţial de parchet în prezenta cauză (respinsă prin încheierea din 15.03.2022 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2022), avocatul ales al inculpatului ar fi învederat că lovirea persoanei vătămate ar fi avut o valoare simbolică şi că inculpatul regretă fapta săvârşită, afirmaţie care relevă o poziţie de recunoaştere implicită a comiterii infracţiunii. Chiar dacă nu au fost făcute personal aceste afirmaţii, instanţa de fond a reţinut că acestea nu pot fi ignorate, câtă vreme din partea avocatului ales, ale cărui concluzii se presupun că sunt în concordanţă cu poziţia procesuală a inculpatului. Conform apărării, se poate observa cum, instanţa de judecată pe de o parte pune semnul egalităţii dintre declaraţia de suspect/inculpat şi pledoaria avocatului acestuia, reunindu-le sau confundându-le. Pe de altă parte, se poate observa cum instanţa de judecată, în argumentarea condamnării inculpatului, a apreciat pledoaria avocatului, dată în alt context decât cel al unei judecaţi în fond a cauzei, ca fiind un veritabil mijloc de probă în condamnarea inculpatului, respectiv în recunoaşterea faptei de către acesta. Aşadar, fără a avea probe concrete în adoptarea soluţiei, instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpat ca urmare a unor concluzii indirecte şi fapte străine de natura cauzei cum ar fi: comportamentul în societate al acestuia, atitudinea şi convingerile acestuia faţă de alte persoane care nu au nici o legătură cu prezenta cauză, neprezentarea la instanţă ca urmare a unor citări telefonice şi nu prin citaţie scrisă, pledoaria avocatului ales.
Totodată, apărarea a mai criticat caracterul neîntemeiat al daunelor civile acordate părţii civile, raportat la prevederile art. 1381 C. civ., coroborat cu art. 1349 alin. (1) C. civ.. Astfel, a arătat că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că la stabilirea existenţei prejudiciului moral, definit în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima, trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea si psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenta prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei". (Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală).
Apărarea a susţinut că, în cauză, partea civilă nu a făcut dovada prejudiciului moral sau material, nu a făcut dovada afectării standardului de moralitate avut şi diminuarea acestuia în condiţiile sociale sau prestanţa socială avută. Mai mult, circumstanţele săvârşirii faptei, în contextul unui presupus conflict privat, în incinta curţii proprii a inculpatului, fără prezenta altor persoane terţe sau străine de familia părţii civile, nu argumentează nici un moment dat că, sumele atribuite de către instanţa de fond ar fi cu caracter reparator ca urmare a unui prejudiciu adus onoarei şi demnităţii părţii civile, în contextul în care, partea civilă a intrat la cererea martorei D. în casa inculpatului, aceasta nu poate afirma că ar fi fost umilită faţă de martoră. Caracterul compensatoriu al unei sume de bani trebuie raportat la un prejudiciu, cert, evident şi actual şi nu cu privire la un prejudiciu presupus, neevaluat şi nedovedit.
În opinia apărării, sumele de bani acordate de către instanţă cu caracter compensatoriu al prejudiciului suferit de către persoana vătămată sunt nefundamentate, în contextul în care presupusa faptă săvârşită de către inculpat nu există şi în contextul în care partea civilă nu a dovedit prejudiciul, suferinţa sau vătămarea suportată. De altfel, aceste sume de bani nu duc decât la îmbogăţirea, fără justă cauză, a părţii civile, întrucât nu există vreo afectare, în vreun fel, a relaţiilor sociale a acesteia cu martora D..
Apărarea a apreciat că singurul remediu pentru vătămările drepturilor inculpatului îl constituie rejudecarea de către instanţa de fond. Astfel, având în vedere faptul că instanţa de fond şi procurorul de caz nu a permis sau încuviinţat inculpatului formularea de cereri de probatorii, imposibilitatea de participare a inculpatului la efectuarea actelor de cercetare şi urmărire penală, respectiv încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, a apreciat că se află în situaţia în care soluţia s-a dispus înainte de epuizarea probatoriului, fiind prezumată o posibilă viciere a opiniei judecătorului. Dacă soluţia se poate dispune doar după epuizarea probatoriului propus, per a contrario, soluţia dispusă în alte condiţii este nelegală. Apărarea a apreciat că se află în situaţia în care, dacă s-ar purcede la judecarea apelului, s-ar încălca dispoziţiile art. 2 paragraful 1 din protocolul 7 C.E.D.O. În acest sens, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României coroborate cu art. 1 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la subsidiarul vizând judecarea cauzei de către instanţa de apel, în situaţia în care se vor respinge motivele care impun trimiterea spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat să se analizeze toate motivele de apel, atât cele de nelegalitate, cât şi cele de netemeinicie ale sentinţei din data de 02.11.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, să se desfiinţeze sentinţa şi, pronunţând o nouă hotărâre, a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În motivele de apel, partea civilă B., a apreciat, în privinţa soluţionării acţiunii penale, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală prin evaluarea greşită a criteriilor generale de individualizare şi aplicarea inculpatului unei pedepse cu amenda orientată spre minim.
Apărarea a susţinut că este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 şi urm. C. pen., în măsura în care inculpatul îşi exprimă acordul pentru prestarea unei munci în folosul comunităţii.
În privinţa acţiunii civile, apărarea a apreciat că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a admis doar parţial acţiunea civilă, fără luarea în considerare a multiplelor consecinţe negative suferite. Astfel, a criticat hotărârea atacată prin prisma nelegalităţii şi netemeiniciei laturii penale, primul motiv de apel constând în aplicarea greşită a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare, care se regăsesc în cuprinsul art. 74 C. pen.
Apărarea a arătat că, instanţa de fond a reţinut, din perspectiva naturii şi gravităţii rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii din cuprinsul art. 74 lit. c) C. pen., anterior indicat că "(. . . . . . . . . .) modul în care inculpatul a acţionat, prin lovirea acesteia cu un plici pentru muşte peste faţa, a fost de natură sa-i provoace un sentiment de umilinţă, mai ales în contextul în care la aceasta scenă a asistat şi concubina de la acel moment al inculpatului De altfel, probabil ca acesta a fost si scopul pentru care inculpatul a recurs la acest gest reprobabil, având în vedere că fapta a fost săvârşită pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu persoana vătămată."
A mai arătat că, din perspectiva conduitei după săvârşirea infracţiunii, art. 74 lit. f) C. pen., instanţa a reţinut că "(...) inculpatul a avut în continuare o atitudine agresivă fată de persoana vătămată, care s-a concretizat în spargerea lunetei autoturismului acesteia, în transmiterea de mesaje telefonice de ameninţare si cu caracter jignitor, precum şi în supravegherea locuinţei persoanei vătămate, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să obţină un ordin de protecţie împotriva inculpatului."
De asemenea, în privinţa criteriului privind conduita în cursul procesului penal, prevăzut tot de art. 74 lit. f) C. pen., instanţa a considerat că inculpatul/...) a încercat cu obstinaţie să tergiverseze soluţionarea cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale (...)" iar manoperele folosite în acest sens "denotă o lipsă totală de consideraţie fată de organele judiciare şi o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, comportament ce nu poate fi ignorat în procesul de individualizare a pedepsei, mai ales în condiţiile în care acesta are profesia de avocat Conduita sa procesuală relevă inclusiv ca acesta nu regretă fapta săvârşita, a cărei gravitate o minimalizează, context în care Curtea apreciază că riscul de a săvârşi în viitor fapte de aceeaşi natură este unul însemnat."
Apărarea a arătat că instanţa de fond a reţinut refuzul nejustificat al inculpatului de a se prezenta cu toate că a fost citat în mod repetat, inclusiv cu mandat de aducere. Totodată, a precizat că prin această neprezentare şi, implicit, imposibilitatea exprimării acordului verbal pentru eventuala prestare a unei munci în folosul comunităţii "(...) pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei sau suspendare sub supraveghere a executării pedepsei nu este posibilă." În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat că "aplicarea pedepsei închisorii ar fi disproporţionată în raport cu modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi cu urmările acesteia."
Apărarea a susţinut că inculpatul, prin conduita procesuală de a nu se prezenta în faţa instanţei, a restrâns variantele legale de individualizare a pedepsei. Atitudinea procesuală a inculpatului, de neprezentare în faţa instanţei pentru exprimarea acordului în vederea prestării unei eventuale munci în folosul comunităţii, a înlăturat posibilitatea judecătorului de alege în cadrul individualizării două din instituţiile procesuale incidente în prezenta cauză. Or, tocmai această atitudine de sfidare a organelor judiciare l-a poziţionat procesual favorabil pe inculpat şi este inadmisibil că acesta, în loc să fie sancţionat pentru rea-credinţă a fost, în realitate, favorizat prin aplicarea unei pedepse cu amenda.
Mai mult, în condiţiile în care limitele pedepsei cu amenda pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. pen. sunt între 120 şi 240 zile amendă, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată spre minim, respectiv 150 zile amendă. Apărarea a apreciat că, prin aplicarea pedepsei cu amenda, în realitate, a fost legitimată poziţia procesuală sfidătoare a inculpatului de neprezentare în fata instanţei. Instanţa de fond, în raport de atitudinea inculpatului, avea posibilitatea să insiste în executarea mandatului de aducere emis, în conformitate cu prevederile art. 266 C. proc. pen.. În această situaţie, dacă inculpatul şi-ar fi exprimat acordul în vederea prestării unei eventuale munci în folosul comunităţii a apreciat că, în raport de criteriile de individualizare reţinute în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, instanţa ar fi avut posibilitatea aplicării pedepsei cu închisoarea prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. pen., precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 şi urm. C. pen.
Apărarea a apreciat că, în raport de modul umilitor de comitere a infracţiunii, săvârşirea acesteia în prezenţa unei alte persoane, atitudinea agresivă manifestată după comiterea acesteia, nesinceritatea în cursul procesului penal şi sfidarea organelor judiciare, pentru realizarea prevenţiei speciale şi generale, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 şi urm. C. pen., în măsura în care inculpatul îşi exprimă acordul pentru prestarea unei munci în folosul comunităţii.
Cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie privind soluţionarea acţiunii civile, apărarea a apreciat că suma stabilită de instanţa de fond nu se încadrează în sfera noţiunii de despăgubire justă si echitabilă şi nu conferă o reparaţie satisfăcătoare în raport de acţiunea profund ilicită comisă de către inculpat şi consecinţele negative produse. A învederat că unul dintre principiile fundamentale în raport de care trebuie stabilit cuantumul despăgubirii morale este cel al echităţii, în sensul că despăgubirea trebuie sa fie justă şi să asigure o compensare suficientă. Daunele morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală şi să realizeze o reparaţie satisfăcătoare a lezării dreptului fundamental al integrităţii fizice şi sănătăţii. Evaluarea presupune, în esenţă, stabilirea unei indemnizaţii compensatorii menite să atenueze suferinţele victimei şi să amelioreze consecinţele negative suportate de către aceasta. Reparaţia trebuie să compenseze toate consecinţele acţiunii infracţionale a inculpatului. Prin urmare, a susţinut că la aprecierea prejudiciului moral ce i-a fost produs este necesar să fie luate în considerare multiplele consecinţe negative suferite de partea civilă. Astfel, pe lângă durerea provocată implicit de aplicarea loviturii, trebuie avute în vedere şi celelalte consecinţe, respectiv umilinţa, desconsiderarea, discreditarea, nesiguranţa şi teama.
În cauză, umilinţa este relevată de obiectul folosit de către inculpat, respectiv paleta pentru muşte. Folosirea acestui instrument denotă o desconsiderare şi plasarea victimei într-o poziţie de inferioritate. Discreditarea este reliefată de faptul că lovirea, în condiţiile umilitoare anterior expuse, a avut loc în prezenţa martorei D., care s-a aflat cu inculpatul într-o relaţie asemănătoare acelora dintre soţi, ulterior încheierii unei relaţii similare cu persoana vătămată.
De asemenea, s-a susţinut că nesiguranţa este cauzată de posibilitatea de a fi agresată fizic în continuarea de către inculpat, pe fondul conduitei violente a acestuia, relevată de două ordine de protecţie emise împotriva acestuia. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 6940 din 04 iulie 2019 emisă de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, a fost admisă în parte cererea formulată de parte civilă în contradictoriu cu inculpatul A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pentru o durată de 4 luni prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de partea civilă, minorul G., domiciliul părţii civile şi instituţia de învăţământ frecventată de minor. Prin sentinţa civilă nr. 2377 din 22 aprilie 2019 emisă de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, a fost admisă cererea formulată de către martora D., în contradictoriu cu A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de 6 luni prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 m faţă de cei trei copii ai martorei şi inculpatului, faţă de instituţiile de învăţământ frecventate de minori, precum şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu martora.
Apărarea arată că teama resimţită a fost determinată de comportamentul agresiv manifestat de către inculpat, nu doar în momentul comiterii infracţiunii, dar şi ulterior, respectiv în perioada lunilor martie şi aprilie 2019, prin transmiterea de mesaje de ameninţare cu fapte de violenţă adresate părţii vătămate şi familiei sale, precum şi supravegherea locuinţei. Astfel, acţiunile violente ale inculpatului din 25 martie 2019, ce au constat în lovirea părţii civile şi spargerea lunetei autoturismului, au determinat-o să conştientizeze că acesta îşi poate concretiza în orice moment ameninţările, ceea ce a generat o stare de temere pentru aceasta şi pentru membrii familiei acesteia, amplificată de supravegherea locuinţei de către inculpat şi modul agresiv de comportament faţă de martora D.. Prezenţa inculpatului noaptea, la ore târzii, în curtea imobilului unde locuieşte partea civilă şi rămânerea sa până dimineaţa, a generat o stare de tensiune şi pericol deoarece parterul clădirii este prevăzut cu multe ferestre iar inculpatul avea posibilitatea în orice moment să spargă geamurile acestora, să pătrundă în clădire şi să o agreseze pe aceasta şi familia sa. A mai arătat că temerea resimţită este justificată şi de comportamentul inculpatului faţă de martora D., care a fost agresată şi nevoită să părăsească locuinţa pentru a se adăposti la centrul F. pentru protecţia victimelor violenţei în familie.
De asemenea, apărarea a susţinut că acţiunile inculpatului i-au afectat rezultatele profesionale deoarece s-a aflat în imposibilitatea de a se odihni în perioadele în care inculpatul supraveghea locuinţa şi se afla în curtea imobilului.
Prin urmare, a apreciat că daunele morale solicitate pe latură civilă, în cuantum de 5.000 euro, nu depăşesc noţiunea de despăgubire justă si echitabilă, prin raportare la suferinţa fizică şi morală produsă de activitatea ilicită a inculpatului.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 16.660 RON privind onorariile avocaţiale, apărarea a arătat că aceasta a fost formulată la instanţa de fond cu prilejul dezbaterilor, respectiv la termenul din 25 octombrie 2023, iar instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea.
În aceste condiţii, în dovedirea plăţii celor 5 facturi emise de către M. privind onorariile avocaţiale din faza de urmărire penală şi faza de judecata în fond a prezentei cauze, apărarea a depus înscrisuri în dovedire, constând în confirmarea electronică de plată din 20 mai 2019 emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 13 mai 2019, emisă de către M. în cuantum de 4.760 RON; confirmarea electronică de plată din 28 ianuarie 2022 emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 28 ianuarie 2022, emisă de către M. în cuantum de 2.380 RON; confirmarea electronică de plată din 28 ianuarie 2022, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 28 ianuarie 2022, emisă de către M. în cuantum de 2.380 RON; confirmarea electronică de plată din 09 iunie 2023, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 06 iunie 2023, emisă de către M. în cuantum de 3.570 RON; confirmare electronică de plată din 13 iulie 2023, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 06 iulie 2023, emisă de către M. în cuantum de 3.570 RON;
Aşadar, în considerarea argumentelor prezentate anterior s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 396 alin. (2), art. 276, art. 397 şi art. 398 C. proc. pen.., admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 202/F pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în privinţa acţiunii penale şi acţiunii civile; rejudecarea cauzei şi condamnarea inculpatului A. pe latură penală la pedeapsa cu închisoarea prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. pen., precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 şi urm. C. pen.; obligarea inculpatului pe latură civilă la plata de despăgubiri morale de 5.000 euro, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariile avocaţilor, ocazionate de faza de urmărire penală şi instanţa de fond în cuantum de 16.660 RON, precum şi cele ocazionate de prezentul apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 15 noiembrie 2023, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatic - Completului C7 Apel, cu prim termen de judecată la data de 05 decembrie 2023.
Prin încheierea din data de 09 ianuarie 2024, Înalta Curte a încuviinţat probele solicitate de apelantului inculpat A., prin apărător ales, de reaudiere a părţii civile B..
În ceea ce priveşte audierea inculpatului, a constatat că dreptul de a fi audiat aparţine inculpatului, astfel că, în măsura în care va fi prezent şi va dori să dea declaraţii în cauză, Înalta Curte va proceda la audierea acestuia.
A admis cererea formulată de apelanta parte civilă B., prin apărător ales, privind administrarea probei cu înscrisuri constând în ordinele de plată emise de N. şi a constatat-o administrată prin depunerea acestora la dosar, respingând celelalte probe solicitate de apelantul inculpat A., prin apărător ales.
Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2024, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri constând într-un proiect/ciornă de tranzacţie, formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales.
În apel au fost respinse, în temeiul art. 420 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., probele solicitate de apelantul inculpat A., prin apărător ales (proba testimonială constând în audierea personalului de pază a Consulatului Marelui Ducat de Luxembourg, precum şi proba constând în emiterea unei adrese către firma de pază pentru eliberarea înregistrărilor video/audio-video efectuate pe camera de luat vederi instalată de aceasta), apreciind că pentru dovedirea împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii au fost administrate suficiente mijloace de probă, ce se regăsesc deja la dosar (încheierea din data de 09 ianuarie 2024). Totodată, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa instanţei de fond nu a rezultat că lovitura ar fi putut să fie observată de pe stradă, de camerele de luat vederi ori de personalul de paza al clădirii situate pe aceeaşi stradă, având în vedere că fapta s-a comis în curtea inculpatului, împrejmuită cu gard.
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea apelantului inculpat A., care a declarat următoarele:
"Menţin toate declaraţiile date până în prezent în cauză. Mă consider nevinovat. Revin asupra celor declarate anterior in sensul că, am avut o relaţie de 20 de ani atât cu martorul, cât şi cu partea vătămată şi, întrucât, am ajuns să am 4 copii cu dânsele, aflându-mă în faţa Înaltei Curţi vă întreb pe dumneavoastră instanţa de judecată cât de amănunţită trebuie să fie declaraţia. Am preferat să nu mă consult cu avocatul meu pe această chestiune.
În legătură cu faptele care formează obiectul acuzaţiei, arăt că nu s-a întâmplat ce susţine partea vătămată, mai precis, în urmă cu 10 zile martora fără nici un fel de preaviz, certându-se cu mama mea şi apoi şi cu mine, a părăsit imobilul în care locuiam împreună cu cei trei copii, la acel moment între 3 şi 8 ani. Nu am comunicat deloc în aceste 10 zile până în ziua incidentului, când a apărut la uşă la 11 dimineaţa. Nu i-am reproşat nimic, ea a spus în declaraţie că dorea să ia copilul de la şcoală, nu a făcut-o, a vorbit cu mine, dar nu ne-am certat. Când a văzut-o mama mea, a vrut să aibă o explicaţie cu martora, am reuşit să evit acest lucru, până când m-am trezit la uşă cu partea vătămată, pur şi simplu. O chemase martora ca să mă liniştească, ulterior, din declaraţiile dânsei reiese că nimeni nu a făcut nici un gest în acest sens, respectivă să mă liniştească. Ele, partea vătămată şi martora, se certau cu mama mea. În acel moment, unul dintre copii era în casă, nu îşi văzuse mama de 10 zile, îşi dorea să vorbească cu ea şi îi aşteptam şi fetiţele de 3 şi 7 ani. Cu o zi înainte, respectiv duminica, împreună cu cei trei copii ai mei, am vizitat-o pe dna B., de dimineaţa până la ora 18, îi sărbătoream pe trei dintre copii, doi ai mei şi unul al său, care erau născuţi pe 21 şi 23 martie.(...) În jurul tortului, petrecând cu cei cinci copii, i-am spus că pot interveni într-o afacere de-a dânsei, bani pe care trebuia să îi restituie potrivit unui act autentic, pus în executare, unui fost client al meu, care, deşi îi făcuse plângere penală, a acceptat, totuşi, să facă o tranzacţie. Suma în dispută era de 500 mii de euro, despre asta am discutat la petrecere.
A doua zi s-a întâmplat tot ceea ce este descris în declaraţiile părţii civile şi ale martorei, mai puţin loviturile. Am adus în faţa instanţei instrumentul cu care se presupune că aş fi lovit-o, este o jucărie a fetiţei, fiind luna martie nu putea fi folosită în alt scop. Eram în curte, pe 22 martie, nu existau muşte, molii, insecte pentru care să folosesc acest instrument, respectiv paleta. Precizez că eram afară, nu în casă.
Sunt de acord să prestez muncă în folosul comunităţii în situaţia voi fi condamnat, dar mă consider nevinovat atât pentru infracţiunea care face obiectul judecăţii, cât şi pentru celelalte două infracţiuni care fac obiectul unor dosare soluţionate deja. Între mine şi partea vătămată există neînţelegeri reflectate de dosarele soluţionate. Am dosare cu partea vătămată de 8 ani, ne-am despărţit de 15 ani. Niciodată nu am cerut vreun ban sau vreun bun şi nu am vrut să pun în executare vreun titlu executoriu, cu o singură excepţie, respectiv sentinţa din 2010, dată când copilul avea un an, care prevedea ca programul meu de vizitare să fie de două ore pe lună în prezenţa mamei. Toate aceste vizite erau o ceartă între mine şi ea. În anul 2016 nu a vrut să mă lase să văd copilul nici acele două ore şi am cerut executarea hotărârii.
Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public:
1. Dacă îşi aduce aminte ora la care a venit persoana vătămată la casa dumnealui?
Răspuns: la ora 16:30,deja mă pregăteam să iau fetele de la grădiniţă. Singurul moment tensionat a fost când, neputând să mă duc să iau fetele de la grădiniţă, deoarece îmi era teamă să las partea vătămată şi martora alături de mama mea, am rugat-o pe dna B. să părăsească imobilul şi, în momentul tensionat, am solicitat directorului grădiniţei să aducă fetele la imobil, fiind o distanţă de 400 de metri, iar ele fiind mici nu puteau veni singure. M-am enervat atunci când, deja de 4 ani, dădusem suficienţi de mulţi bani, pentru a face măcar acest serviciu de aduce fetele de la grădiniţă pe o distanţă de 500 de metri. Acest lucru m-a supărat atunci când mi s-a spus că nu poate veni, pentru că trebuie să meargă cu proprii copii la piscină. Nu am putut să nu observ că, fiind o zi de luni, şi copiii mei erau programaţi pentru piscină, iar fetele nu puteau să ajungă acasă să îşi vadă mama după 10 zile în care nu o văzuseră.
2. Dacă în curte au existat discuţii contradictorii între inculpat, martoră şi persoana vătămată?
Răspuns: deloc, o afirmă chiar şi dânsele în declaraţii.
3. Care este motivul pentru care persoana vătămată a plecat din curte?
Răspuns: consider că am răspuns. A fost o ceartă între partea vătămată şi mama mea, urmată de o ceartă între partea vătămată şi mine. Nu am lovit partea vătămată. Nu pot lovi. Cu instrumentul pe care îl arăt instanţei nu se poate aplica o lovitură, respectiv o jucărie de plastic de 40 cm lungime, denumită impropriu plici, folosită la acea vreme nu pentru insecte, ci de un copil, un obiect suficient de subţire, pentru a fi flexibilă.
4. A existat un ordin de protecţie emis la cererea părţii vătămate B.?
Răspuns: Da, bineînţeles, ordinul de protecţie a fost emis în anul 2019, cred că pe 02 august sau 03 august. Referitor la motiv, arăt că avea o tranzacţie din care rezultă că din data de 01 august aveam program de vizitare a minorului de 15 zile, încă din februarie făcusem rezervare la mare pentru mine şi toţi cei patru copii. Anunţasem încă din luna februarie partea civilă cu privire la programul de vară al minorului. Am dorit ca acest interval de 15 zile să fie ales de comun acord, iar partea vătămată să îmi comunice intervalul astfel încât să facem un program. Partea vătămată nu a răspuns, am citat-o printr-un executor judecătoresc pe 1 august să aducă copilul, nu s-a prezentat, iar notarul a dat o încheiere de certificare fapte. La acea dată DNA. B. ştia că eu venisem de la mare strict pentru a lua copilul, urmând să mă întorc la mare. În acest sens m-a citat şi fără să ştiu nimic a obţinut ordinul de protecţie, tocmai pentru că ştia că nu voi fi prezent. Singurul martor a fost tatăl dumneaei.
Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului:
1. Care sunt raporturile dintre dvs. şi partea civilă aşa cum decurg din cele 7 dosare anterioare?
Răspuns: Banii sunt obiectul dosarelor anterioare şi principala preocupare a dnei B.. Este vorba despre nişte înscrisuri necontestate de părţi, nişte ordine de plată, cu sume impresionante şi care ar trebui să facă lumină în prezenta cauză.
2. Explicaţi mecanismul de producere a lovirii susţinută de partea vătămată?
Răspuns: Fizic nu se poate produce lovirea decât dacă mişcarea ar fi fost de tip rever, ca la tenis, amplă, de jos în sus. Or, aşa ceva din declaraţiile părţii civile şi ale martorei nu s-a întâmplat.
3. Între dvs. şi partea civilă existau obstacole care împiedicau această mişcare?
Răspuns: Da, stăteam toţi trei, eu martora şi partea civilă la masă în curte, aşezaţi. Cu toate acestea martora nu a observat unde am lovit partea vătămată, deşi stătea la jumătate de metru de mine, respectiv între mine şi partea vătămată.
4. Au existat discuţii care să tindă la stingerea acestui conflict?
Răspuns: Da. Am înscrisuri care arată următoarele: am încercat să sting mai multe dosare, prin cele făcute de dna B. în 2021 şi pot de pune la dosar propunerea dnei B. de tranzacţie, respectiv propunerea mea pentru tranzacţie, însă niciuna nu a fost semnată din vina dumneaei. Propunerea dnei B. urmăreşte două lucruri, respectiv să obţină bani şi să nu am acces la copii.
5. Mai există litigii în curs de desfăşurare între dvs.?
Răspuns: Da, dar nu sunt de natură penală, sper ca acesta să fie ultimul."
La termenul de judecată din 06 februarie 2024, Înalta Curte a procedat la audierea apelantei părţi civile B., care a declarat următoarele:
"În după masa zilei de 25 martie 2019, fiind la serviciu, am primit un telefon mai întâi de la A., la care nu am răspuns, iar apoi de la D.. Cu D. m-am văzut chiar în aceeaşi zi, era înspăimântată, m-a chemat să o ajut pentru că inculpatul A. nu o lăsa să iasă din imobil pentru a-şi lua copiii de la grădiniţă. Am decis să merg, am parcat maşina în faţa casei lor, am sunat la interfon la poartă, mi-au deschis imediat şi m-au poftit la masă. Imobilul are o poartă de persoane şi o poartă de maşini. Am intrat pe poarta de persoane şi chiar în faţa porţii era o măsuţă rotundă cu câteva scaune şi cu multe lucruri pe măsuţă, despre care îmi amintesc că m-au contrariat. Era un plici de muşte, un cuţit mare de bucătărie, nişte jucării de copil stricate şi nişte mâncare stricată. M-au poftit să mă aşez, doar A. şi D. erau în curte. În aria vizuală pe care o aveam eu nu mai era altcineva. A. s-a aşezat între mine şi D., fiind trei persoane la o masă rotundă. A. s-a ridicat de pe scaun întrucât i-a sunat telefonul şi avea o discuţie aprinsă cu o persoană de la grădiniţă, căreia îi cerea să îi aducă fetiţele acasă. Discuţia se auzea din telefon, aşa încât îmi amintesc că persoana respectivă îi spunea că nu e obligaţia sa să îi aducă fetiţele acasă. Mai fuseseră câteva telefoane înainte. A vorbit şi cu educatoarea care i-a contactat pentru a-şi lua copiii pentru că a trecut ceva timp de când trebuia să se închidă grădiniţa şi copiii erau încă acolo. A spus ceva care m-a dezgustat, respectiv a invocat stare sa materială pentru a convinge să îi fie aduşi copiii. După ce a închis telefonul am încercat să am o discuţie calmă şi raţională cu el, să îl fac să se gândească cum se simţeau copiii la grădiniţă, rămaşi singuri acolo, însă el era agresiv verbal şi incoerent. Era într-o permanentă mişcare şi agitaţie şi din senin m-a lovit peste faţă cu pliciul. Din câte îmi amintesc mi-a dat întâi mai încet, după care m-a lovit mai tare. Iniţial am rămas în stare de şoc, după care m-am ridicat, mă gândeam doar la cuţitul de pe masă şi la ce putea să facă cu el şi am fugit pe poartă, mie răsunându-mi în minte şi poveştile D. care plecase o săptămână de acasă pentru că o teroriza şi o ameninţa cu moartea, motiv pentru care a plecat, şi-a lăsat copiii şi nu a mai putut intra în imobil nici pentru ziua copiilor ei, iar la scurt timp a plecat împreună cu copiii la un adăpost al autorităţii tutelare.
Am ieşit şi am încercat să plec repede cu maşina, dar până am apucat să pornesc motorul şi să plec am auzit o bufnitură şi un geam spart şi am văzut că mi-a spart luneta. În timp ce ieşeam din curte am auzit că inculpatul mă ameninţa. Am plecat, m-am oprit la o distanţă la care mi s-a părut că sunt în siguranţă, am sunat poliţia şi când am văzut girofarul de poliţie m-am întors în faţa casei pentru a da declaraţii şi a explica poliţiei de ce i-am sunat.
Inculpatul nu a vrut să deschidă poarta şi nici să iasă, poliţia îl tot ruga să iasă să explice ce s-a întâmplat, să dea declaraţii. Am stat aproape o oră şi când poliţiştii s-au urcat în maşină să plece a ieşit din curte îmbrăcat sumar, în lenjerie intimă. A spus că îşi ştie drepturile şi poliţia nu are voie să intre. Am plecat la secţie şi am dat eu declaraţie.
Întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului A.:
1. Cunoaşte când a venit în curte mama inculpatului şi de unde?
Răspuns:Nu am văzut-o pe doamna Râştei sau nu îmi amintesc. Este posibil să fi fost în unghiul de curte pe care nu îl vedeam, aceasta fiind în forma de L
2. Era cu spatele la acea latură a curţii?
Răspuns: Nu vedeam o parte a curţii deoarece era obstrucţionată de casă.
3. Dacă masa se afla între ea şi inculpat?
Răspuns: Era o masă rotundă la care ne aflam aşezaţi în următoarea ordine, în sensul acelor de ceasornic, în forma următoare: eu, inculpatul şi D.. Masa era mică de grădină. Inculpatul s-a mişcat de la masă, de la locul său de lângă mine, în partea opusă mie şi apoi a revenit la locul iniţial. Inculpatul era în picioare atunci când m-a lovit.
4. Ce mână a folosit inculpatul atunci când v-a lovit?
Răspuns: Nu îmi amintesc dacă a folosit mâna stângă sau mâna dreaptă.
5. Care sunt daunele pentru care solicită despăgubiri?
Răspuns: Am plecat de la inculpat în anul 2009, decembrie, iar în luna ianuarie - februarie 2010 a început să mă ameninţe, urmărea copilul prin parc. Am mai fost ameninţată în trecut, atunci nu am vrut să depun plângere întrucât mă gândeam că îi fac rău tatălui copilului meu. Tatăl meu a făcut plângere şi doar în urma acelei plângeri s-au oprit ameninţările. Am fost nevoită să renunţ la telefonul din casă din cauza apelurilor repetate inclusiv în timpul nopţii, fără să îi pese dacă scoală copilul. A publicat anunţuri în ziare despre mine şi despre bonă, eram contactată atât eu cât şi bona în urma anunţurilor publicate în ziar. După care, prin anul 2019 a început să vină noaptea la mine în curte, în care stătea până la 5-6 dimineaţa. Deşi locuim într-un cartier cu barieră, portarul dă drumul la toată lumea şi se plimba în faţa şi spatele casei. Am trăit nişte luni de groază în care eu nu puteam să mă culc până la 6 dimineaţa, iar la 9 trebuia să plec la serviciu. Luni de zile nu am dormit decât câteva ore. Când s-a întâmplat problema cu pliciul şi luneta am observat că ameninţările nu erau goale, întrucât putea să treacă şi la fapte mai grave şi să spargă geamul casei şi să intre în casă. După ce am obţinut un ordin de protecţie nu a mai venit acasă la mine. Ordinul l-am obţinut în iunie- iulie 2019.
Daunele pe care le cer sunt infime faţă de răul pe care l-a produs, respectiv faptul că ne-am îmbolnăvit atât eu cât şi mama mea, cu tensiunea cu diabet, copiii au trebuit să fie duşi la psiholog.
Întrebări adresate de reprezentantul Ministerului Public:
1. Dacă poate descrie instrumentul cu care a fost lovită?
Răspuns: era un plici normal, cu o coadă de plastic şi cu o sită de plici. Nu îmi mai amintesc culoarea pliciului. Era un plici normal, dacă ar fi fost ceva special mi-aş fi adus aminte. Eram în stare de şoc şi nu îmi mai amintesc foarte bine lucrurile. M-am dus la inculpat în curte întrucât nimeni nu o înţelegea pe D. mai bine decât mine după toate cele întâmplate. Pe 23 martie este ziua lui H., fiul cel mare al D., iar pe 21 martie este ziua fiicei mele. A venit cu toţi copiii la petrecere şi i-am primit pentru că îmi era milă de el.
Arăt că tranzacţia prezentată a fost întocmită de ambele părţi, de mine şi de A., aproximativ în anul 2021, dar nu a mai fost definitivată şi nici semnată."
La termenul de judecată din 06 februarie 2024 Înalta Curte a admis cererile în probaţiune solicitate de apărarea apelantului inculpat A. şi le-a administrat la dosar, respectiv proiectul/ciorna tranzacţiei, o listă a cauzelor la care a făcut referire apărarea apelantei cu privire la raporturile dintre părţi, precum şi o listă a dosarelor ce îl vizează pe inculpatul A., care îşi au originea în sesizările formulate de partea civilă B., respectiv dosarul nr. x/2019.
Analizând motivele de apel instanţa constată că inculpatul şi partea vătămată au formulat critici cu privire la:
a) Modul de desfăşurare a cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond (critică formulată de inculpat);
b) Greşita soluţionare a acţiunii penale prin reţinerea greşită a elementelor de tipicitate a infracţiunii (critică formulată de inculpat care a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., achitarea sa) şi prin modul de individualizare a sancţiunii (critică formulată atât de inculpat, care a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei cât şi de partea vătămată, care a solicitat o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării);
c) Greşita soluţionare a acţiunii civile (critică formulată atât de inculpat, care a solicitat respingerea cererii de acordare a despăgubirilor cât şi de partea vătămată, care a solicitat acordarea de despăgubiri într-un cuantum mai mare),
d) Greşita respingere a cererii părţii vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare.
Analizând probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în apel, va admite apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din 02 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în considerarea unei situaţii juridice noi, decurgând din probe noi administrate în apel, pe care instanţa de fond nu le-a avut la dispoziţie, fie pentru că părţile nu le-au solicitat (de exemplu actele doveditoare pentru cheltuielile de judecată ale părţii civile), fie pentru că faptul juridic care a stat la baza soluţiei instanţei de fond s-a modificat în cursul cercetării judecătoreşti în apel (conduita procesuala a inculpatului care a reprezentat principalul criteriu de individualizare a sancţiunii).
1. În ceea ce priveşte criticile referitoare la desfăşurarea cercetării judecătoreşti, instanţa de apel le consideră nefondate.
Inculpatul a fost legal citat la instanţa de fond, absenţa sa de la judecată fiind o alegere personală şi nu o situaţie determinată de un viciu de procedură. În apel inculpatul a fost audiat şi i-au fost admise probe. Persoana vătămată B. a fost audiată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar martora D. a fost audiată în cursul urmăririi penale. Faptul că martora a fost imposibil de audiat în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond a decurs din refuzul acesteia de a da declaraţii în cursul cercetării judecătoreşti, în considerarea relaţiilor pe care le avea cu inculpatul, şi nu conduce la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului. Conform art. 117 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor(...), persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi(...), dacă dovedesc că au convieţuit sau convieţuiesc cu suspectul sau inculpatul. Refuzul de da declaraţii în cursul cercetării judecătoreşti, conform art. 117 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu afectează proba administrată în cursul cercetării judecătoreşti, când martorei i-au fost făcute cunoscute drepturile şi a ales să dea declaraţie, descriind fapta astfel cum a perceput-o nemijlocit şi confirmând lovirea persoanei vătămate.
Cercetarea desfăşurată de instanţa de fond şi de instanţa de apel a permis o evaluare directă a probelor furnizate de către acuzare fiind audiaţi inculpatul, partea vătămată, martora prezentă la momentul la care inculpatul a lovit partea vătămată. Pentru a decide asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului au fost audiaţi cei care au fost de faţă la faptele care fac obiectul acuzaţiei, existând astfel posibilitatea evaluării directe a credibilitatea acestora. Inculpatul a prezentat personal faptele şi a avut posibilitatea să formuleze, prin apărătorul său ales, întrebări în timpul audierii părţii vătămate.
Respingerea unor probe de către instanţa de fond şi de către cea de apel a fost consecinţa lipsei de utilitate a probelor pentru situaţia pe care inculpatul dorea să o clarifice: discuţia dintre inculpat şi partea vătămată s-a desfăşurat într-un loc împrejmuit de un gard, în acelaşi loc producându-se şi lovirea părţii vătămate, astfel că nici persoana care asigura paza clădirii de peste drum de imobilul inculpatului nu putea vedea ceea ce se petrece în curtea imobilului inculpatului şi nici nu exista posibilitatea înregistrării imaginilor din curtea inculpatului prin camera de luat vederi de la clădirea de pe cealaltă parte a străzii (aspecte menţionate şi în declaraţia martorei D. în raport de o altă faptă despre care s-a susţinut că s-a petrecut în aceeaşi zi în afara imobilului: Apoi B. s-a ridicat, a apăsat butonul pentru a deschide poarta şi a plecat, iar A. a mers după aceasta, trăgând poarta în urma lui, lăsând-o întredeschisă, neputându-se observa ce se întâmpla în afara imobilului. Zidurile sunt foarte înalte şi poarta de asemenea, astfel că nu se poate obversa exteriorul acestora). În consecinţă au fost respinse proba testimonială constând în audierea personalului de pază a Consulatului Marelui Ducat de Luxembourg, precum şi proba constând în emiterea unei adrese către firma de pază pentru eliberarea înregistrărilor video/audio-video efectuate pe camera de luat vederi instalată de aceasta. Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa instanţei de fond nu a rezultat că lovitura ar fi putut să fie observată de pe stradă, de camerele de luat vederi ori de personalul de paza al clădirii situate pe aceeaşi stradă, având în vedere că fapta s-a comis în curtea inculpatului, împrejmuită cu gard, astfel încât sunt nefondate criticile inculpatului şi cu privire la administrarea probelor.
2. În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii penale cu privire la elementele de tipicitate a infracţiunii, criticile sunt nefondate.
Infracţiunea pentru care este acuzat inculpatul şi pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare de către instanţa de fond are următorul conţinut
Art. 193 C. pen.
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(...)
Pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului probele trebuie să dovedească existenţa lovirilor şi intenţia subiectului de a lovi victima
Instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 C. pen.
Inculpatul a lovit victima în zona feţei. Impactul unei lovituri, cu o paletă de plastic, cu mâner flexibil de 40 cm, asupra persoanei care o primeşte, este considerabil. Inculpatul, deşi nu a recunoscut lovirea a recunoscut că instrumentul, cu care partea vătămată a arătat că a fost lovită, există şi aparţine copiilor săi: Am adus în faţa instanţei instrumentul cu care se presupune că aş fi lovit-o, este o jucărie a fetiţei, fiind luna martie nu putea fi folosită în alt scop. Eram în curte, pe 22 martie, nu existau muşte, molii, insecte pentru care să folosesc acest instrument, respectiv paleta (...)respectiv o jucărie de plastic de 40 cm lungime, denumită impropriu plici, folosită la acea vreme nu pentru insecte, ci de un copil, un obiect suficient de subţire, pentru a fi flexibilă.
Faptele au fost confirmate de către martora D. în cele două declaraţii date în cursul urmăririi penale. Astfel, martora D. a arătat în cursul urmăririi penale,
- în declaraţia de la data de 17 ianuarie 2020: tot incidentul a avut loc în curtea imobilului din str. x. Am stat toţi în curte, nu mai reţin cu exactitate care au fost discuţiile însă la un moment dat A. a întrebat-o B. ceva în legătură cu G., dar nu îmi mai amintesc ce anume, iar B. i-a răspuns că G. este bine. I-am amintit lui A. că cineva trebuie să meargă să ia fetele de la grădiniţă, l-am rugat să mă lase să merg să le iau şi mi-a zis că nu trebuie să merg să le iau pentru că le aduce directorul grădiniţei, pe care îl cunoşteam amândoi. La un moment dat şi-a făcut apariţia în curte şi mama lui A. şi asista la discuţiile dintre noi care erau substanţiale, A. mai mult delira în sensul că acesta îmi spunea mie lucruri despre B. şi copiii acesteia şi invers, confundând-ne. Domnul Râştei a început la un moment dat să aibă o discuţie pe un ton ridicat cu B., nu mai reţin ce anume discutau pentru că între timp a apărut fiul meu în şosete în curte. L-am rugat apoi pe A. să-i spună mamei lui să meargă în casă cu copilul pentru că nu voiam ca acesta să asiste la astfel de discuţii. Lucru pe care mama lui A. nu l-a făcut, ba mai mult aceasta a început şi ea să ridice tonul spunând că merge la biserică să dea acatiste dacă eu sau B. îi face rău lui A.. Apoi, A. s-a enervat, dar nu mai reţin cu exactitate motivul, şi a luat un plici de muşte de pe masă şi a lovit-o pe B. cu pliciul cred că în cap, dar nu mai reţin cu exactitate, în acel moment aceasta era aşezată pe un scaun iar A. era în picioare. Apoi B. s-a ridicat, a apăsat butonul pentru a deschide poarta şi a plecat, iar A. a mers după aceasta, trăgând poarta în urma lui, lăsând-o întredeschisă, neputându-se observa ce se întâmpla în afara imobilului. Zidurile sunt foarte înalte şi poarta de asemenea, astfel că nu se poate obversa exteriorul acestora.
- în declaraţia de la data de 31 ianuarie 2020: În completarea declaraţiei dată în data de 17.01.2020, menţionez faptul că în data de 25.03.2017, (...) precizez faptul că doamna Râştei, mama domnului A., a participat la o parte din discuţia avută dar nu pot preciza cu exactitate cam cât a stat sau la ce parte dina cete discuţii a asistat. Mai precizez faptul că, din câte îmi amintesc, doamna Râştei nu a fost prezentă în momentul în care A. a luat pliciul de muşte dintr-o cutie cu jucării aflată pe masă şi a lovit-o pe doamna B.. Nu pot spune cu exactitate dacă acesta a lovit-o cu pliciul în cap sau peste faţă. Doamna B. era aşezată pe scaun la masă, lângă acesta mă aflat eu tot pe scaun, iar lângă mine se afla A. care era în picioare. Atunci A. a luat pliciul şi a lovit-o pe doamna B., dar nu ştiu exact unde a nimeri dacă în cap sau pe faţă. În acel moment când a luat pliciul doamna B. şi A. nu se certau. Apoi doamna B. a sărit ca arsă de pe scaun după ce A. a lovit-o cu pliciul şi a părăsit curtea imobilului.
Faptul că, aşa cum arată partea vătămată, lovitura a putut fi aplicată nechibzuit de către inculpat nu este relevant în acest caz pentru elementele de tipicitate ale infracţiunii. Loviturile aplicate victimei nu reprezintă niciodată răspunsul adecvat la problemele cu care se confrunta inculpatul şi care au fost probate prin actele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti din apel (multiple procese civile cu partea vătămată determinate de relaţii contractuale sau de neînţelegeri privind timpul alocat copiilor).
Lovitura în zona feţei produce urmarea prevăzută de lege pentru ca actul de conduită să fie infracţiune, produce suferinţe fizice, astfel că sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare. Prin lovirea feţei, victimei îi este atinsă partea corpului care îi exprimă individualitatea şi identitatea socială, şi care reprezintă locul central al simţurilor victimei (vederea, vorbirea şi auzul) care servesc acesteia pentru comunicarea cu cei din jur.
Contrar celor susţinute de apărarea inculpatului, modul în care persoana vătămată şi-a detaliat cererea de despăgubiri (fără referiri la suferinţe fizice şi doar cu referiri la şocul provocat de conduita inculpatului) arată doar în ce anume a constat prejudiciul moral pentru care se solicită despăgubiri şi nu afectează elementele de tipicitate ale infracţiunii, aşa cum nu conduc nici la concluzia absenţei urmării imediate în conţinutul infracţiunii. În special prin localizarea sa, o lovitură aplicată la nivelul capului unei persoane, cu o paletă de plastic, cu mâner flexibil de 40 cm, produce suferinţe fizice şi întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate de art. 193 C. pen.. În privinţa urmărilor imediate, suferinţele fizice imediate, subsecvente loviturii cu o paletă de plastic cu mâner flexibil, sunt inerente şi se produc chiar dacă lovitura în zona feţei este un act izolat, nepremeditat şi fără niciun efect grav sau de durată asupra persoanei care o primeşte.
În acelaşi sens cu instanţa de fond, se reţine în apel că fapta inculpatului A. constând în aceea că în data de 25.03.2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, str. x. sector 1, a lovit persoana vătămată B. cu pliciul peste faţă, cauzându-i suferinţe fizice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen.
3. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.
Anterior sesizării instanţei de fond cu rechizitoriu, prin ordonanţa nr. 409/P/2019 din data de 14.01.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus renunţarea la urmărire penală cu privire la săvârşirea de către suspectul A. a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 253 alin. (1) C. pen. şi clasarea cauzei faţă de suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art. 206 alin. (1) C. pen.. Prin încheierea din data de 15.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a desfiinţat soluţia de renunţare la urmărire penală şi a trimis cauza procurorului pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere incriminate de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 253 alin. (1) C. pen.
Prin încheierea din data de 02.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a admis plângerea formulată de petenta B. împotriva ordonanţei nr. 409/P/2019 din data de 14.01.2022, a desfiinţat soluţia atacată şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi pentru a completa urmărirea penală cu privire ia A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare incriminată de art. 206 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 409/P/2019 din data de 21.06.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare incriminată de art. 206 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 409/P/2019 din data de 16.11.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere aflate în concurs real, fapte incriminate de art. 193 alin. (1) C. pen., art. 206 alin. (1) C. pen. şi art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Persoana vătămată a depus la dosar sentinţa civilă nr. 6940/04.07.2019 emisă de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, prin care a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pentru o durată de 4 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de reclamantă, faţă de minorul G., faţă de domiciliul reclamantei şi faţă de unitatea de învăţământ frecventată de minor.
De asemenea, aceasta a mai depus sentinţa civilă nr. 2377/22.04.2019 emisă de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, prin care a fost admisă cererea formulată de către reclamanta D. în contradictoriu cu pârâtul A. şi a fost dispusă emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de 6 luni prin care, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, a fost obligat pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 300 m faţă de minorii H., I. şi J., cei trei copii ai martorei D. şi ai inculpatului, şi faţă de unităţile de învăţământ frecventate de minori, iar în temeiul art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 217/2003, a fost interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.
Din cele ce preced, rezultă că a existat o soluţie de renunţare la urmărire penală, infirmată de instanţa de judecată, dar şi faptul că în mod repetat instanţele au luat măsuri de emitere a unui ordin de protecţie atât în ceea ce o priveşte pe partea vătămată B. cât şi pe martora D.. În consecinţă, nu au mai fost comise alte infracţiuni după data săvârşirii infracţiunii pentru care este judecat în prezent şi nu au fost probate alte ordine de protecţie după anul 2019, nici în raport de partea vătămată din cauza de faţă şi nici în raport de alte persoane, aspect relevant pentru posibilităţile de îndreptare ale inculpatului [art. 80 alin. (1) lit. b) C. pen..]
Individualizarea sancţiunii este determinată nu numai de absenţa altor infracţiuni sau atitudini violente faţă de alte persoane, dar şi de schimbarea conduitei procesuale a inculpatului în faţa instanţei de apel. Instanţa de fond a reţinut că un aspect relevant la individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului A. este conduita pe care acesta a avut-o în cursul procesului penal, în special ulterior sesizării instanţei cu rechizitoriu, respectiv că a încercat cu obstinaţie să tergiverseze soluţionarea cauzei în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Instanţa de fond a constatat şi că inculpatul nu s-a prezentat pentru a-şi exprima acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel încât pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei sau suspendare sub supraveghere a executării pedepsei nu era posibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Contrar conduitei avute la instanţa de fond, inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei de apel. În faţa instanţei de apel, inculpatul a dat declaraţii, şi-a dat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nu a încercat să tergiverseze soluţionarea cauzei.
Totodată, după cum s-a precizat în cele ce preced, de la comiterea infracţiunii şi până în prezent, în mai mult 3 ani, nu a fost repetată conduita infracţională, astfel că instanţa apreciază sunt îndeplinite condiţiile din art. 80 C. pen.: a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, (...) şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Infractorul nu a mai suferit anterior o condamnare, nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea sub 5 ani.
Referitor la condiţia negativă a zădărnicirii aflării adevărului, care împiedică incidenţa renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa de apel reţine că această condiţie trebuie să decurgă din mai mult decât simpla negare a săvârşirii faptei de către inculpat. De exemplu, în cauza de faţă, inculpatul deşi a negat că a lovit partea vătămată a adus în instanţă instrumentul cu care partea vătămată a arătat că a fost lovită şi nu a negat faptul că obiectul se afla pe masa în jurul căreia au stat inculpatul, martora şi partea vătămată.
În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri, în majoritate, instanţa de apel reţine că, potrivit art. 1391 C. civ. pentru situaţia vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii posibilitatea acordării unei despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială a persoanei vătămate.
Atât existenţa prejudiciului nepatrimonial cât şi întinderea acestuia trebuie dovedite. Dacă în speţă existenţa unui prejudiciu moral este certă, acesta rezultând din însăşi comiterea faptei, suferinţe fizice fiind evidente chiar în cazul unor agresiuni fizice minore (astfel cum s-a reţinut în prezenta cauză), nu au fost administrate însă probe din care să demonstreze că fapta care face obiectul prezentei judecăţi ar fi produs consecinţe care să justifice acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de partea civilă sau cel stabilit de prima instanţă. Astfel cum rezultă din declaraţiile parţii civile, inclusiv cea din faţa instanţei de apel, aceasta îşi motivează cererea prin referire la suferinţele psihice generate de conflictele pe care le-a avut cu inculpatul începând cu anul 2009 şi până în prezent. Aceste fapte nu fac însă obiectul judecăţii, astfel că nu pot fi avute în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului, neexistând o legătură de cauzalitate între acţiunea de lovire şi prejudiciul reclamat.
În acest context probator, luând în considerare importanţa valorii lezate prin comiterea faptei ilicite, gravitatea şi intensitatea durerilor fizice (minore, determinate de aplicarea unei singure lovituri care nu este descrisă nici măcar de partea civilă ca fiind puternică) şi impactul psihologic asupra acesteia (sentimentul de umilire provocat), Înalta Curte, în majoritate, apreciază că o sumă de 500 euro este de natură să compenseze material aceste suferinţe cauzate prin fapta inculpatului.
În consecinţă, Înalta Curte, în majoritate, apreciază întemeiate criticile formulate de inculpat sub acest aspect.
5. Referitor la cererea părţii civile având ca obiect obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare constând în contravaloarea onorariului avocaţial, cu toate că soluţia de constatare a vinovăţiei conduce la reţinerea culpei procesuale a inculpatului, instanţa de apel a constatat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc efectuarea acestor cheltuieli.
La dosar au fost depuse facturi emise de către M. privind onorariile avocaţiale din faza de urmărire penală şi faza de judecată, în fond, a prezentei cauze, apărarea a depus înscrisuri în dovedire,
1. constând în confirmarea electronică de plată din 20 mai 2019 emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 13 mai 2019, emisă de către M. în cuantum de 4.760 RON (achitată de tatăl părţii vătămate);
2. confirmarea electronică de plată din 28 ianuarie 2022 emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 28 ianuarie 2022, emisă de către M. în cuantum de 2.380 RON;
3. confirmarea electronică de plată din 28 ianuarie 2022, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 28 ianuarie 2022, emisă de către M. în cuantum de 2.380 RON;
4. confirmarea electronică de plată din 09 iunie 2023, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 06 iunie 2023, emisă de către M. în cuantum de 3.570 RON;
5. confirmare electronică de plată din 13 iulie 2023, emisă de către N. privind plata facturii seria x nr. x din data de 06 iulie 2023, emisă de către M. în cuantum de 3.570 RON;
Faţă de obiectul contractelor de asistenţă juridică pentru care s-au emis facturile enumerate mai sus, instanţa de apel va admite cererea acesteia având ca obiect obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare şi va dispune obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 11.140 RON, reprezentând:
- cheltuielile judiciare în faza de urmărire penală, respectiv parţial plata facturii seria x nr. x din data de 13 mai 2019. Nu vor fi acordate cheltuielile decurgând din soluţionarea dosarul x/2022 La data de 15.03.2022, în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a desfiinţat soluţia de renunţare la urmărire penală şi a trimis cauza procurorului pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 253 alin. (1) C. pen. Pentru acest dosar exista posibilitatea de cere cheltuielile ca urmare a admiterii cererii persoanei vătămate şi desfiinţării soluţiei de renunţare la urmărire penală.
Nu vor fi acordate nici cheltuielile determinate de actele de urmărire referitoare la alte infracţiuni decât cele din prezenta cauză. Cheltuielile vor fi acordate doar în ceea ce priveşte asistenţa juridică în legătură cu infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii, faţă de care s-au efectuat actele de urmărire penală care au fost valorificate în rechizitoriul cu care a fost sesizată instanţa de fond, nu şi în raport de fapte faţă de care acţiunea penală a fost disjunsă şi au făcut obiectul altor soluţii în faza de urmărire penală.
Referitor la faptul că respectivele cheltuieli au fost plătite de către tatăl părţii vătămate practica judiciară, astfel cum a fost indicată de către apărarea apelantei B., susţine obligarea inculpatului la plata acestora: în privinţa greşitei aplicări a art. 1.357 C. civ. şi a art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, a căror corectă aplicare impune concluzia că prejudiciul cauzat de intimatul-reclamant prin procesul de faţă, de care s-a desesizat ulterior, este unul personal recurentei-pârâte, constând în sumele de bani pe care a trebuit să le avanseze în vederea susţinerii procesului. Împrejurarea că aceste sume au fost achitate de un terţ, cu care recurenta are raporturi contractuale ce urmează a fi regularizate, nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 451 şi art. 453 C. proc. civ.., deoarece singura persoană care poate solicita recuperarea cheltuielilor avansate şi a căror plată efectivă a fost dovedită este cea care figurează parte în proces. În acest sens, Înalta Curte constată că, în varianta de interpretare oferită de instanţa de apel, dacă un terţ plăteşte cheltuielile de judecată, acestea nu ar mai putea fi niciodată cerute şi nici recuperate în cadrul procesului, deoarece terţul nu are calitate procesuală de a formula o astfel de solicitare, nefiind parte în proces, iar părţii i s-ar nega acest drept cu motivarea că nu a achitat personal aceste cheltuieli, deşi plata din partea terţului poate avea la bază raporturi anterioare ale terţului cu partea în favoarea căreia a făcut plata iar prin plata făcută este posibil să se fi stins, în mod indirect, o obligaţie anterioară din cadrul acestor raporturi juridice anterioare. O astfel de concluzie nu poate fi aşadar primită deoarece nesocoteşte concomitent atât dispoziţiile legale care consfinţesc validitatea plăţii, chiar dacă a fost făcută de un terţ (art. 1472 C. civ.), cât şi dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.. care conferă dreptul părţii câştigătoare la recuperarea cheltuielilor avansate pentru susţinerea procesului dar şi ale art. 452 C. proc. civ.. care obligă partea să facă dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată dar nu şi proba că au fost efectiv, direct şi concret suportate de ea însăşi.(ÎCCJ, secţia a doua civilă, decizia nr. 1521/20 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017)
- în faza de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond, conform contractului de asistenţă juridică nr. x şi FDC 2440/06 iunie 2023 şi FDC 2491/06 iulie 2023.
În ceea ce priveşte cheltuielile din apel, având în vedere că au fost admise atât calea de atac declarată de inculpat cât şi calea de atac declarată de partea vătămată, părţile nu vor fi obligate la cheltuieli una către cealaltă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din 02 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală nr. 202/F din 02 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 şi rejudecând:
Conform art. 396 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 80 C. pen., va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei pentru infracţiunea incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen., lovirea sau alte violenţe, faţă de inculpatul A..
În baza art. 81 C. pen., va aplica inculpatului A. un avertisment pentru săvârşirea infracţiunii incriminate de art. 193 alin. (1) C. pen. în considerarea lipsei antecedentelor penale şi a conduitei procesuale în faţa instanţei de apel, iar conform art. 81 alin. (2) C. pen., va atenţiona inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. b) C. pen. la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
În baza art. 398 C. proc. pen.., art. 276 alin. (1), alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen.., art. 1357 C. civ., va admite în parte cererea formulată de partea civilă B. având ca obiect obligarea inculpatului A. la plata de cheltuieli judiciare şi va dispune obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă B. a sumei de a sumei de 11.140 RON, reprezentând cheltuielile judiciare în faza de urmărire penală, în faza de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond.
În majoritate,
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 19 C. proc. pen.. şi art. 1357 C. civ., va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi va dispune obligarea inculpatului A. la plata către B. a sumei de 500 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune morale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Conform art. 275 C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din 02 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr. 202/F din 02 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 şi rejudecând:
Conform art. 396 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 80 C. pen. dispune renunţarea la aplicarea pedepsei pentru infracţiunea incriminată de art. 193 alin. (1) C. pen., lovirea sau alte violenţe, faţă de inculpatul A. , cetăţean român, necăsătorit, studii superioare, avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
În baza art. 81 C. pen., aplică inculpatului A. un avertisment, iar conform art. 81 alin. (2) C. pen. atenţionează inculpatul A. asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. b) C. pen. la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
În baza art. 398 C. proc. pen.., art. 276 alin. (1), alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen. art. 1357 C. civ., admite în parte cererea formulată de partea civilă B. având ca obiect obligarea inculpatului A. la plata de cheltuieli judiciare şi dispune obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă B. a sumei de 11.140 RON, reprezentând cheltuielile judiciare în faza de urmărire penală, în faza de cameră preliminară şi în faţa instanţei de fond.
În majoritate,
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 19 C. proc. pen.. şi art. 1357 C. civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi dispune obligarea inculpatului A. la plata către aceasta a sumei de 500 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Conform art. 275 C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) C. proc. pen., astăzi, 05 martie 2024.
Cu opinie separată în sensul menţinerii soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, pentru următoarele considerente:
Probele din care decurge dovada daunelor morale suferite de B. sunt probele care atestă modul în care a acţionat inculpatul. Daunele morale sunt consecinţa situaţiei de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.
Lovitura aplicată părţii vătămate a fost susceptibilă să aibă un impact psihologic mai mare asupra victimei decât cel evaluat în opinia majoritară, în special în considerarea relaţiilor anterioare dintre părţi şi prin faptul că a fost aplicată în zona feţei, cu o paletă de plastic. Lovitura a fost aplicată de inculpat în prezenţa unei alte persoane, în curtea casei în care inculpatul locuia cu martora, cu care inculpatul avea o relaţie similară celei dintre soţi. Inculpatul a aplicat lovitura mamei unuia dintre copiii săi, în zona feţei, cu o paletă de plastic pentru omorârea insectelor, în faţa martorei, mama celorlalţi copii ai inculpatului, cu care, la momentul faptei, inculpatul locuia. Toate împrejurările descrise anterior au accentuat şocul emoţional al victimei şi senzaţia de umilire, justificând despăgubirile morale acordate de instanţa de fond, în cuantum de 2000 euro.
Conform art. 1391 alin. (1) C. civ. (repararea prejudiciului nepatrimonial), în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. În consecinţă, prejudiciul moral a cărui existenţă trebuie să fie evaluată de instanţă, trebuie să provină din actul de conduită incriminat, dar nu este limitat la suferinţa fizică stabilită de norma din art. 193 C. pen. ca fiind urmarea imediată a infracţiunii, C. civ. stabilind ca intrând în repararea prejudiciului nepatrimonial şi o restrângere a posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Despăgubirea la care se referă textul de lege reprezintă echivalentul atingerii valorilor care definesc personalitatea umană, existenţa fizică şi psihică a persoanei, sănătatea şi integritatea sa corporală, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul social şi profesional.
Importanţa daunelor morale suferite de o parte vătămată se stabileşte în raport de consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, de măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, de măsura în care a fost afectată situaţia familială ori situaţia socială.
În acord cu instanţa de fond, consider că despăgubirile în dosarul de faţă nu trebuie să conducă la o îmbogăţire fără just temei a celei îndreptăţite să le pretindă şi să le primească drept echivalent al daunelor morale, dar nici nu trebuie să fie derizorii. Repararea daunelor morale nu este atât o compensare materială, cât un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere unei părţi vătămate o anumită satisfacţie sau uşurare pentru suferinţele prin care a trecut.
Repercusiunile de ordin moral asupra părţii vătămate sunt confirmate probele administrate în cauză: conduita inculpatului a provocat o traumă pentru persoana vătămată, o stare de şoc care poate presupune trecerea unei perioade de timp până la conştientizarea faptului că, în realitate, nu s-a produs un şi mai grav incident. (în acelaşi sens Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, decizia nr. 222/2020)
Suferinţa provocată persoanei vătămate, trauma psihică a rezultat din fuga persoanei vătămate din curtea casei inculpatului în stare de şoc, aceasta având nevoie de o perioadă de timp pentru reechilibrare emoţională şi stimă de sine. Ceea ce se indemnizează este atât durerea fizică, experienţa senzorială dezagreabilă, dar şi suferinţele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, stări de anxietate, de angoasă posttraumatică, prin faptul că a trebuit să accepte compătimirea celor din jur pentru situaţia prin care trecea ca urmare a conduitei tatăl copiilor săi.
Pentru a pentru a acorda daunele morale şi pentru a stabili cuantumul acestor daune poate fi suficient ca victima să fie umilită doar în propria sa viziune. O palmă, chiar dacă a fost un act izolat, nepremeditat şi fără niciun efect grav sau de durată asupra persoanei care a primit-o, a fost percepută de persoana vătămată ca fiind o umilire şi justifică acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit de instanţa de fond şi nu într-un cuantum derizoriu.