Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2024
Deliberând asupra contestaţiei formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A., iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data 26.10.2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată sub nr. x/2023 contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, prin care s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. T20157444 pronunţată de către Curtea Regală Preston din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din data de 18.03.2016.
În susţinerea contestaţiei la executare, contestatorul-condamnat a arătat că a fost condamnat în regatul Unit al Marii Britanii la o pedeapsă de 18 ani cu executare de către Curtea Regală Preston prin sentinţa penală nr. T20157444 din data de 18.03.2016, pentru comiterea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii a două infracţiuni de viol şi o infracţiune de asistare la conducerea unui bordel. A mai arătat contestatorul faptul că prin sentinţa penală nr. 99/F din 22.05.2018, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost recunoscută sentinţa penală nr. T20157444 pronunţată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 şi au fost adaptate infracţiunile reţinute conform legii penale române, stabilindu-se că este vinovat de săvârşirea a două infracţiuni de viol şi a unei infracţiuni de trafic de persoane, pedeapsa de executat în regim de detenţie fiind de 18 ani.
Contestatorul a menţionat că în termen legal a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 99/F/22.05.2023, contestând faptul că i-a fost reţinut în mod nelegal pedeapsa de 5 ani, cu caracter de spor rezultat ca urmare a contopirii pedepselor stabilite, deoarece, în fapt, această perioadă are caracterul unui termen de supraveghere ca urmare a liberării condiţionate după efectuarea a 2/3 din pedeapsa de 13 ani, iar Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie a României, prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018, a admis apelul declarat, a casat, în parte, sentinţa penală apelată şi a redus cuantumul pedepsei recunoscute de la 18 ani la 13 ani, această din urmă pedeapsă fiind compusă dintr-o pedeapsă de 10 pentru infracţiunile de viol şi o pedeapsă de 3 ani pentru infracţiunea de asistarea în administrarea unui bordel, adaptată la legislaţia penală română, infracţiunea de trafic de persoane.
Contestatorul condamnat a apreciat ulterior că sentinţa penală nr. 99/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a ÎCCJ este nelegală, deoarece din cuprinsul sentinţei penale pronunţate de autorităţile britanice rezultă că a săvârşit cele două infracţiuni de viol pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 10 ani şi o infracţiune de asistare în administrarea unui bordel, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, reţinându-se cu privire la această din urmă infracţiune că nu a fost implicat în traficarea persoanelor vătămate, ci că acestea au fost aduse în bordelul unde lucra ca manager şi a cunoscut că au fost traficate şi că au fost ţinute în acel loc împotriva voinţei lor şi forţate să se prostitueze. Prin urmare, a solicitat să se constate că nu poate fi reţinută prin adaptare, în sarcina sa infracţiunea de trafic de persoane, faţă de elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, ci eventual s-ar putea aprecia că se află în situaţia comiterii unei fapte de natură penală care se circumscrie infracţiunii de proxenetism.
În concluzie, faţă de considerentele expuse şi probatoriul administrat în cauză, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a fost formulată, în sensul de a se constata că infracţiunea de asistare la administrarea unui bordei nu poate fi adaptată legislaţiei penale române şi pe cale de consecinţă să fie înlăturată pedeapsa de 3 ani aplicată de către autorităţile britanice şi adaptată de autorităţile române, să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.
În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
La solicitarea instanţei la dosar au fost ataşate dosarele nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală contestată, dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2020 al ÎCCJ, sentinţa penală nr. 99/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a ÎCCJ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost recunoscută sentinţa penală nr. T20157444 pronunţată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 în privinţa condamnatului A., dispunându-se transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracţiuni de viol (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare) şi a unei infracţiuni de asistare la conducerea unui bordel (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, adăugată la cea de 10 ani închisoare), având corespondent în legislaţia română în două infracţiuni de viol, prev. de art. 218 din C. pen. şi o infracţiune de complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen.
S-a constatat că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie chestiuni de fond, tranşate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă care se execută, această procedură având ca scop, în mod exclusiv, rezolvarea unor incidente ivite în cursul executării. Or, în speţă, motivul invocat de contestator constituie o chestiune de fond, analizată prin hotărârea definitivă de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare.
Astfel, în cuprinsul acestei hotărâri definitive de recunoaştere, s-a statuat (atât în primă instanţă, de către Curtea de Apel Bucureşti, cât şi în apel, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) că infracţiunea de "asistare la conducerea unui bordel" pentru care contestatorul a fost condamnat în Regatul Unit la pedeapsa de 3 ani închisoare are corespondent în dreptul român în infracţiunea de complicitate la trafic de persoane. Prin urmare, s-a constatat că acest aspect nu poate fi reanalizat pe calea contestaţiei la executare, întrucât modul în care a fost tranşat a intrat în puterea lucrului judecat. Pe unde altă parte, modalitatea în care chestiunea în discuţie a fost rezolvată este cât de poate de clară şi neechivocă, neputându-se astfel reţine că hotărârea care se execută ar conţine vreo nelămurire sub acest aspect sau că ar determina vreo împiedicare la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Împotriva acestei sentinţe contestatorul A. a formulat contestaţie, cererea fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 05 ianuarie 2024, sub dosar nr. x/2023, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată la data de 30 ianuarie 2024.
În esenţă, în susţinerea contestaţiei, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei, în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. şi înlăturarea pedepsei de 3 ani aplicată de către autorităţile britanice şi adaptată de autorităţile române, având în vedere că infracţiunea de administrare a unui bordel nu are corespondent în C. pen. român, astfel că, nu se face vinovat de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane şi, în consecinţă, să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare, art. 598 C. proc. pen., aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Analizând, în acest context, contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea.
Astfel, contestatorul critică însăşi sentinţa penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost recunoscută sentinţa penală nr. T20157444 pronunţată de către Curtea Regala Preston din Regatul Unit al Marii Britanii, din data de 18.03.2016 în privinţa condamnatului A., prin care s-a dispus transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracţiuni de viol pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare şi a unei infracţiuni de asistare la conducerea unui bordel, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, adăugată la cea de 10 ani închisoare. Prin sentinţa criticată, anterior menţionată, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că aceste infracţiuni au corespondent în legislaţia română în două infracţiuni de viol, prev. de art. 218 din C. pen. şi o infracţiune de complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., solicitând, în esenţă, înlăturarea pedepsei de 3 ani.
Astfel, pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu se poate proceda la reevaluarea faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină, această chestiune fiind de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de statul de condamnare.
Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii anterioare, or sentinţa penală nr. 96/F din data de 22.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 300/A/15.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a analizat pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi s-a dispus transferarea acestuia în Romania, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracţiuni de viol pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare şi a unei infracţiuni de asistare la conducerea unui bordel, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Înalta Curte mai notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţa română a analizat posibilitatea adaptării sancţiunii aplicate persoanei condamnate şi a concluzionat că nu se impune a fi adaptată.
Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 242/F din data de 08 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 85 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2024.