High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1319 din 28.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a Tribunalului Iaşi, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1968 şi legea specială în vigoare la data comiterii faptelor şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, pentru inculpatul A. din infracţiunile de "evaziune fiscală" în formă continuată prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi "complicitate la evaziune fiscală" în formă continuată prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), ambele infracţiuni, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunile de "evaziune fiscală" în formă continuată prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (11 acte materiale) şi "complicitate la evaziune fiscală" în formă continuată prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 (2 acte materiale), ambele infracţiuni, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) din Noul C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

a) "evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", în formă continuată (11 acte materiale), prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi, respectiv, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul C. pen. (fapte comise la datele de 05.08.2010, 02.01.2012, 12.02.2012, 25.07.2012, 29.07.2012, 01.08.2012, 05.08.2012, 06.08.2012, 15.08.2012, 17.08.2012 şi 10.09.2012, cu epuizare la 25.10.2012), la pedepsele de: pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale), pe o durată de 4 ani, executarea acestei pedepse urmând a se realiza potrivit art. 66 din C. pen. din 1968; la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1968.

b) "complicitate la evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", în formă continuată (2 acte materiale), prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, precum şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul C. pen. (fapte comise la datele de 20.03.2012 şi 25.03.2012, cu epuizare la 25.04.2012), la pedepsele de: pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale), pe o durată de 3 ani, executarea acestei pedepse urmând a se realiza potrivit art. 66 din C. pen. din 1968; la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 241/2015 (ultimul, dintre ele, constând în interzicerea dreptului de dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1968.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în condiţii de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) din C. pen. din 1968, cu infracţiunea de "evaziune fiscală" (comisă în perioada iunie- iulie 2008) prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1968, pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare prin sentinţa penală nr. 436/01.11.2012 a Tribunalului Iaşi (menţinută prin decizia penală nr. 80/10.05.2013 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 15/06.01.2014 a Î.C.C.J.).

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu referire la art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 1(un) an închisoare, precum şi a pedepsei accesorii (constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968 pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod) aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 436/01.11.2012 a Tribunalului Iaşi (menţinută prin decizia penală nr. 80/10.05.2013 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 15/06.01.2014 a Î.C.C.J.), pentru săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală" (comisă în perioada iunie- iulie 2008) prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1968.

În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1968 s-au contopit pedepsele principale de 4 (patru) ani închisoare, de 2 (doi) şi 4 (patru) luni închisoare şi, respectiv, de 1 (un) an închisoare aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, în pedeapsa cea mai grea dintre ele, acea de 4 (patru) ani închisoare, care a fost sporită cu 3(trei) luni, stabilind, în final, pentru inculpatul A. pedeapsa rezultantă principală de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 35 din C. pen. din 1968, s-au contopit pedepsele complementare aplicate prin sentinţa penală de faţă şi s-a aplicat inculpatului A. - alături de pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare - pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968 (ultimul dintre ele constând în interzicerea dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale) pe o durată de 4 ani, executarea acestei pedepse urmând a se realiza potrivit art. 66 din C. pen. din 1968.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 35 din C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968 (ultimul constând în interzicerea dreptului de dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unor societăţi comerciale), care se va executa pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1968, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1385 din C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă A.N.A.F., prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (D.G.R.F.P.) Iaşi, cu sediul în Iaşi, jud. Iaşi, în contradictoriu cu inculpaţii A. şi B. şi cu părţile responsabile civilmente S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi, să-i plătească părţii civile suma de 343.095 RON, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând cca. 75.780 euro, respectiv prejudiciu produs în calitate de autor), la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, până la achitarea integrală şi efectivă a debitului, urmând ca, pentru o parte din valoarea acestui prejudiciu, respectiv doar pentru suma de 1592 RON, obligaţia de plată să fie una în solidar şi cu inculpatul B., precum şi cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi.

De asemenea, a fost obligat inculpatul A., în solidar doar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi, să-i plătească părţii civile şi suma de 46.099 RON, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând cca. 10.527 euro, respectiv prejudiciu produs în calitate de complice), la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Iaşi, în contradictoriu cu inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L..

În baza art. 25 alin. (5) raportat la art. 397 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea civilă A.N.A.F., prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (D.G.R.F.P.) Iaşi, împotriva inculpatului E. şi a părţii responsabile civilmente S.C. F. S.R.L..

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 404 alin. (4) lit. c), art. 397 alin. (2) şi la art. 249 alin. (1), (2), (5) şi (6) din C. proc. pen. s-a menţinut, în vederea reparării prejudiciului, măsura asiguratorie luată în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv măsura sechestrului penal instituită prin ordonanţa procurorului din data de 07.11.2012 emisă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, asupra autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, seria motorului x, seria saşiu x, cu o valoare estimată (la acel moment) de 15.000 RON, înmatriculat pe S.C. G. S.R.L., dar achiziţionat şi folosit de inculpatul A., bun care a fost lăsat în custodia soţiei inculpatului, numita H., domiciliată în jud. Iaşi.

În baza dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 404 alin. (4) lit. c), art. 397 alin. (2) şi la art. 249 alin. (1), (2), (5) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la decizia R.I.L. nr. 19/2017 a Î.C.C.J., s-au menţinut - atât în vederea reparării prejudiciului, cât şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare - măsurile asigurătorii luate în faza judecăţii, prin încheierea din data de 27.02.2018, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, constând în instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor celorlalte bunuri (altele decât autoturismul marca x, deja indisponibilizat), imobile şi mobile, prezente şi viitoare, aparţinând:

- inculpatului A. şi/sau părţii responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi, (număr de ordine în Registrul Comerţului x atribuit în data de 27.05.2009, C.U.I.: x, certificat de înregistrare nr. x), până la concurenţa sumei de 389.194 RON (reprezentând valoarea totală a prejudiciului produs de acesta), la care a adăugat suma de 7.500 RON (reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat la plata cărora a fost obligat inculpatul prin prezenta sentinţa), deci, în total, până la concurenţa sumei de 396.694 RON;

- inculpatului B. şi/sau părţii responsabile civilmente S.C. D. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi, (număr de ordine în Registrul Comerţului x atribuit în data de 27.01.2011, C.U.I.: x, certificat de înregistrare nr. x), până la concurenţa sumei de 133.524 RON (reprezentând valoarea totală a prejudiciului produs de acesta), la care a adăugat suma de 4.500 RON (reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat la plata cărora a fost obligat inculpatul prin prezenta sentinţă), deci, în total, până la concurenţa sumei de 138.024 RON.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 397 alin. (5) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la decizia R.I.L. nr. 19/2017 a Î.C.C.J., s-au menţinut, în vederea reparării prejudiciului, pentru o durată de până la 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, următoarele măsuri asigurătorii:

a) măsura sechestrului penal instituită prin ordonanţa procurorului din data de 20.11.2012 emisă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, asupra obiectelor din metale preţioase ridicate la data de 08.11.2012 de la locuinţa inculpatului E., cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare, respectiv asupra a: - trei monede din aur galben cu inscripţia "I.", cu bustul unui bărbat, iar pe partea cealaltă având un vultur cu 2 capete încoronate, pe margine cu inscripţia "J.", cu diametrul de 4 cm, fiecare cu o masă brută de 13,95 grame şi 986 %0 carate; - şi a unui ghiul din aur galben, în formă de pecete dreptunghiulară, având un diametru la deget de 14 mm, iar ca model o suprafaţă paralelipipedică cu dimensiunile de 17x34 mm, având în relief model floral, cu o masă brută de 31,45 grame şi 585 %0 carate, bunuri care au fost expertizate şi depuse la Trezoreria Municipiului Iaşi în baza procesului-verbal de predare-primire nr. x/P/2012 şi, respectiv, nr. x din 22.11.2012 .

b) măsurile asigurătorii luate în faza judecăţii, prin încheierea din data de 27.02.2018 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, constând în instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor celorlalte bunuri (altele decât obiectele din metalele preţioase mai sus-menţionate, deja indisponibilizate), imobile şi mobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpatului E., în prezent decedat, şi/sau părţii responsabile civilmente S.C. F. S.R.L., cu sediul în jud. Iaşi, (număr de ordine în Registrul Comerţului x atribuit în data de 04.11.2011, C.U.I.: x, certificat de înregistrare nr. x), până la concurenţa sumei de 792.753 RON (reprezentând valoarea prejudiciului pretins - prin rechizitoriu x că ar fi fost produs de către acest inculpat).

Măsurile asigurătorii menţinute (anterior indicate - la pct. C.1) urmau a înceta de drept dacă persoana vătămată nu va introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a stabilit ca, în procesul de punere în aplicare a măsurilor asigurătorii menţinute sau, după caz, modificate, să fie sechestrate bunuri doar până la concurenţa sumelor menţionate mai sus, urmând să se aibă în vedere şi valoarea autoturismului şi, respectiv, a obiectelor din metal preţioase, puse deja sub sechestru prin ordonanţele procurorului.

S-a menţinut dispoziţia din încheierea din data de 27.02.2018 în sensul stabilirii ca măsurile asigurătorii să fie puse în aplicare de către organele competente ale A.N.A.F., un extras după prezenta sentinţă, urmând a se comunica părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Iaşi, pentru luarea măsurilor necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor asigurătorii menţinute ori, după caz, modificate.

În baza art. 19, art. 25 alin. (3) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus:

1) desfiinţarea integrală a următoarelor înscrisurilor fictive (falsificate), respectiv:- a) un număr total de 11 de facturi fictive, aparent emise de S.C. K. S.R.L. Mediaş, jud. Sibiu, S.C. D. S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, S.C. L. S.R.L. Miroslva, jud. Iaşi şi S.C. F. S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi către S.C. C. S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, ataşate la dosarul cauzei în original, respectiv facturile cu datele de identificare de mai jos:

a.1) factura nr. x/05.08.2010, aparent emisă de S.C. K. S.R.L. Mediaş în valoare totală de 103.281,78 RON, aflată în original la fila x vol. I.d.u.p.;

a.2) factura nr. x/02.01.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 4935,20 RON, aflată în original la fila 91vol. II.d.u.p.;

a.3) factura nr. x/12.02.2012, aparent emisă de S.C. L. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 102.982.00 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.4) factura nr. x/25.07.2012, aparent emisă de SC "F." S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 80.432,35 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.5) factura nr. x/29.07.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 122.893,32 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.6) factura nr. x/01.08.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 100.540,44 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.7) factura nr. x/05.08.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 122.893,32 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.8) factura nr. x/06.08.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 140.756,60 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.9) factura nr. x/15.08.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 100.540,44 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.10) factura nr. x/17.08.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 81.928,88 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

a.11) factura nr. x/10.09.2012, aparent emisă de S.C. F. S.R.L. Grajduri, în valoare totală de 102.411,10 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

- b) o chitanţă fictivă, aparent emisă de SC "D." S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi către S.C. C. S.R.L., respectiv chitanţa nr. x/02.01.2012 (ataşată în original la f.89 vol. II.d.u.p.);

- c) un număr de 2 facturi fiscale fictive, aparent emise de S.C. C. S.R.L., către beneficiarul S.C. F. S.R.L., respectiv facturile cu datele de identificare de mai jos:

c.1) factura nr. x/20.03.2012, aparent emisă de S.C. C. S.R.L., în valoare totală de 53.902,80 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

c.2) factura nr. x/25.03.2012, aparent emisă de S.C. C. S.R.L., în valoare totală de 89.004,08 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

- d) un număr de 5 facturi fiscale fictive, aparent emise de S.C. D. S.R.L., către beneficiarul S.C. F. S.R.L., respectiv facturile cu datele de identificare de mai jos:

d.1) factura nr. x/02.06.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 110.841,11 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

d.2) factura nr. x/05.06.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 59.070,29 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

d.3) factura nr. x/06.06.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 88.908,00 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

d.4) factura nr. x/08.06.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 140.669,08 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

d.5) factura nr. x/12.06.2012, aparent emisă de S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 9498,40 RON, aflată în original la fila x vol. II.d.u.p.;

e) un număr de patru chitanţe fictive, aparent emise de S.C. D. S.R.L. către S.C. F. S.R.L., respectiv chitanţele nr. 128/05.06.2012, nr. 129/06.06.2012, nr. 130/08.06.2012 şi nr. 131/12.06.2012 (ataşate în original la f.227-230-vol. II.d.u.p.);

2) desfiinţarea parţială a înscrisurilor (ataşate la dosarul cauzei în original sau, după caz, în copie) în care au fost înregistrate/înscrise sau, după caz, declarate facturile şi/sau chitanţele fictive menţionate mai sus ori sumele indicate în acestea, respectiv:

a) - următoarele evidenţe aparţinând S.C. C. S.R.L. în care au fost înscrise cele 11 pretinse operaţiuni comerciale mai sus menţionate, reflectate de facturile fiscale fictive, aparent emise de S.C. K. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. L. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. către S.C. C. S.R.L. Grajduri şi, respectiv de chitanţa fictivă aparent emisă de D. S.R.L., respectiv doar acele rubrici ale acestora în care au fost înscrise valorile achiziţiilor şi/sau plăţilor ce au făcut obiectul acestor facturi şi/sau chitanţă:

- nota de recepţie şi constatare de diferenţe pentru factura x/02.01.2012, aflată la fila x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- nota de recepţie şi constatare de diferenţe pentru factura x/12.02.2012, aflată la fila x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- note contabile ianuarie 2012, februarie 2012 şi martie 2012, aflate la filele x; f. x şi 45 şi f. x d.u.p., exemplare listate nesemnate;

- registrele de casă pentru perioadele 01-31.01.2012, 01-29.02.2012 şi 01-31.03.2012, aflate la filele x d.u.p, f. x d.u.p, şi f. x d.u.p., exemplare listate nesemnate;

-jurnalele de cumpărări pentru perioadele 01.08.2010 - 31.08.2010, 01.01.2012 - 31.01.2012, 01.02.2012 - 29.02.2012 şi martie 2012, aflate la filele f. x d.u.p., f. x d.u.p., f. x d.u.p., şi f. x d.u.p., exemplare listate nesemnate;

- jurnalele de vânzări din perioadele 01.02.2012-29.02.2012 şi pentru luna martie 2012, aflate la filele x d.u.p., şi f. x d.u.p, exemplare listate nesemnate;

- registru-jurnal pe ianuarie 2012, aflat la f. x şi 83 vol. II d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- registru-jurnal pe februarie 2012, aflat la f. x şi 73 vol. II d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- registru-jurnal pe martie 2012, aflat la f. x şi 58 vol. II d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- registru-jurnal pe iunie 2012, aflat la f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 31.01.2012, aflat la f. x şi f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 29.02.2012, aflat la f. x şi f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 31.03.2012, aflat la f. x şi f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 30.04.2012, aflat la f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 31.05.2012, aflat la f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 30.06.2012, aflat la f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- balanţă de verificare la 30.09.2012, aflat la f. x d.u.p., exemplar listat nesemnat;

- declaraţia 300 aferentă lunii ianuarie 2012 (nedepusă - 2 exemplare), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 300 aferentă lunii februarie 2012 (nedepusă - 2 exemplare), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 300 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/06.08.2012), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 300 aferentă lunii iunie 2012 (nr. x/06.11.2012), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 300 aferentă lunii septembrie 2012 (nr. x/06.11.2012), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 394 aferentă semestrului 2 din 2010 (nr. x/24.05.2011), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 394 aferentă lunii ianuarie 2012 (nr. x/06.08.2012), aflată în original la f. x şi 8 vol. II d.u.p;

- declaraţia 394 aferentă lunii februarie 2012 (nr. x/06.08.2012), aflată în original la f. x şi 9 vol. II d.u.p;

- declaraţia 394 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/06.08.2012), aflată în original la f. x şi 10 vol. II d.u.p;

- declaraţia 394 aferentă lunii septembrie 2012 (nr. x/06.11.2012), aflată în original la f. x d.u.p;

- declaraţia 100 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/06.08.2012), aflată în original la f. x d.u.p;

b)- următoarele evidenţe aparţinând S.C. F. S.R.L., în care au fost înscrise cele 2 pretinse operaţiuni comerciale, reflectate de facturile fiscale fictive, aparent emise de S.C. C. S.R.L. către beneficiarul S.C. F. S.R.L., respectiv doar acele rubrici ale acestora în care au fost înscrise valorile achiziţiilor şi/sau plăţilor ce au făcut obiectul acestor facturi:

b.1) registru-jurnal martie 2012, aflat la fila x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;

b.2) balanţă de verificare luna martie 2012, aflată la filele x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;b.3) declaraţia 300 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/26.04.2012), aflată în copie la f. x d.u.p.;

b.4) declaraţia 394 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/26.04.2012), aflată în original la f. x d.u.p.;

b.5) declaraţia 394 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/27.11.2012), aflată în original la f. x d.u.p.;

b.6) declaraţia 394 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/14.02.2014), aflată în original la f. x d.u.p.;

b.7) declaraţia 100 aferentă lunii martie 2012 (nr. x/26.04.2012), aflată în original la f. x d.u.p.;

c)- următoarele evidenţe aparţinând SC "F." S.R.L. în care au fost înscrise cele 5 pretinse operaţiuni comerciale, reflectate de facturile fiscale fictive, aparent emise de S.C. D. S.R.L. către beneficiarul S.C. F. S.R.L. şi, respectiv de cele patru chitanţe fictive, aparent emise de S.C. D. S.R.L. către aceiaşi societate, respectiv doar acele rubrici ale acestora în care au fost înscrise valorile achiziţiilor şi/sau plăţilor ce au făcut obiectul acestor facturi şi/sau chitanţe:

c.1) registru-jurnal iunie 2012, aflat la fila x d.u.p., exemplar listat şi nesemnat;

c.2) nota de recepţie şi constatare diferenţe pt. f.x/02.06.2012, aflată la fila x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;

c.3) nota de recepţie şi constatare diferenţe pt. f.x/08.06.2012, aflată la fila x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;

c.4) nota de recepţie şi constatare diferenţe pt. f.x/06.06.2012, aflată la fila x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;

c.5) nota de recepţie şi constatare diferenţe pt. f.x/05.06.2012, aflată la fila x d.u.p. exemplar listat şi nesemnat;

c.6) registrul de cumpărări iunie 2012, aflat la fila x d.u.p., exemplar listat şi nesemnat;

c.7) balanţă de verificare pentru luna iunie 2012, aflat la f.212-213 vol. II d.u.p., exemplar listat şi nesemnat;

d) - următoarele evidenţe aparţinând S.C. D. S.R.L. în care au fost înscrise cele 6 pretinse operaţiuni comerciale, reflectate de facturile fiscale fictive, aparent emise de S.C. D. S.R.L. către beneficiarii S.C. C. S.R.L. (1) şi S.C. F. S.R.L. (5) şi, respectiv de cele cinci chitanţe fictive (1+4), aparent emise de S.C. D. S.R.L. către acelaşi două societăţi, respectiv doar acele rubrici ale acestora în care au fost înscrise valorile achiziţiilor şi/sau plăţilor ce au făcut obiectul acestor facturi şi/sau chitanţe:

- jurnalul pentru vânzări aferent lunii ianuarie 2012 (perioada 01.01-31.01.2012), aflat la dos. instanţă, nesemnat;

- jurnalul pentru vânzări aferent lunii iunie 2012 (perioada 01.06-30.06.2012), aflat la dos. instanţă, nesemnat.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. e) şi i), art. 398 raportat la art. 272 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 273 alin. (4) şi (5) din C. proc. pen., s-au admis, în parte cererile formulate de expertul contabil M. şi s-a dispus plata către aceasta, din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, a sumei totale de 6.000 RON, reprezentând diferenţă de onorariu de expertiză, rămas neachitat (din care 5.100 aferent raportului de expertiză şi răspunsurilor la obiecţiuni, iar 900 RON aferentă suplimentului de expertiză şi completărilor la acesta).

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor formulate de acelaşi expert contabil, având ca obiect plata onorariului de expertiză.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. e), art. 398 şi raportat la art. 272 şi art. 274 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., să plătească statului suma de 7.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care nu se includ onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru acesta.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel inculpaţii A. şi B..

Prin decizia penală nr. 144/25.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi, în baza disp. art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul-apelant A. împotriva sentinţei penale nr. 1319/28.10.2019 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, sentinţă care a fost menţinută.

În baza disp. art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul-apelant B. împotriva sentinţei penale nr. 1319/28.10.2019 a Tribunalului Iaşi.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., în temeiul dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin încheierea din 26.10.2022, instanţa, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator A. cu privire la decizia penală nr. 144/25.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 430 din C. proc. pen., a fost suspendată executarea sentinţei penale nr. 1319/28.10.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2017, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1555/2019 din 25.02.2021 şi s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a contestatorului A., dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză.

Prin decizia penală nr. 1032/2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori- noul C. proc. pen.., în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva deciziei penale nr. 144 din 25.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată decizia penală nr. 144 din 25.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi s-a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1319 din 28.10.2019 a Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, s-a dispus anularea mandatului de executare al pedepsei emis de Tribunalul Iaşi în baza sentinţei penale nr. 1319 din 28.10.2019 a Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2017 şi s-a stabilit termen pentru rejudecarea apelului promovat de inculpatul A. la data de 23.01.2023, ora 10:30.

Ulterior, prin decizia penală nr. 522 din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Iaşi- noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1319 din 28.10.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziţiei de condamnare a inculpatului şi rejudecând cauza, în limitele desfiinţării:

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022 şi 297 din 26.04.2018 şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (H.P.), s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru infracţiunile de "evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi "complicitate la evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare.

În esenţă, în analiza motivelor de apel formulate în cauză instanţa de apel a avut în vedere particularitatea acestui nou ciclu procesual, în care rejudecarea apelului inculpatului s-a dispus, ca efect al admiterii unei contestaţii în anulare, întemeiată pe împrejurarea că instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a omis a analiza şi a da eficienţă existenţei unei cauze de încetare a procesului penal ce era incidentă la momentul pronunţării deciziei penale nr. 144 din 25 februarie 2021, acesta fiind singurul considerent care a determinat desfiinţarea deciziei anterior pronunţată în apel.

Faţă de cele ce preced, curtea a reţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă ca efect al reţinerii împrejurării că, în calitate de administrator (şi unic asociat) al SC "C." S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, în mod repetat, în acelaşi mod şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 05.08.2010-10.09.2012 (mai exact la datele de 05.08.2010, 02.01.2012, 12.02.2012, 25.07.2012, 29.07.2012, 01.08.2012, 05.08.2012, 06.08.2012, 15.08.2012, 17.08.2012 şi 10.09.2012), a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi şi în alte documente legale, inclusiv în unele declaraţii fiscale, un număr de 11 operaţiuni de achiziţie fictivă, respectiv 11 facturi pretins emise de S.C. K. S.R.L. Mediaş, S.C. D. S.R.L. Grajduri, S.C. L. S.R.L. Grajduri şi S.C. F. S.R.L. Grajduri, în scopul (care, de altfel, a şi fost atins, ultimele consecinţe epuizându-se la data de 25.10.2012 când au devenit exigibile ultimele obligaţii fiscale aferente ultimei facturi) diminuării masei impozabile şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 343.095 RON (din care 205.857 RON TVA şi 137.238 RON impozit pe profit), reprezentând echivalentul a 75.780 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "evaziune fiscală constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale" în formă continuată (11 acte materiale).

Totodată, inculpatul A. a fost inculpat şi condamnat pentru că, în calitate de administrator (şi unic asociat) al SC "C." S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, în mod repetat, în acelaşi mod şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 20.03.2012 şi 25.03.2012, a emis şi a pus la dispoziţia inculpatului E. (în calitatea sa de administrator al S.C. F. SRL), facturile nr. x şi nr. 263, cunoscând că acestea nu reflectau operaţiuni de livrare reale, ajutându-l astfel pe acesta din urmă să înregistreze în evidenţa contabilă a SC "F." S.R.L. şi în alte documente legale, inclusiv în unele declaraţii fiscale, cele două operaţiuni de achiziţie fictivă, în scopul (care, de altfel, a şi fost atins, consecinţele fiscale producându-se şi epuizându-se la data de 25.04.2012, când au devenit exigibile obligaţiile fiscale aferente) diminuării masei impozabile şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 46.099 RON (din care 27.659 RON TVA şi 18.440 RON impozit pe profit), reprezentând echivalentul a 10.527 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "complicitate la evaziune fiscală, constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", în formă continuată (2 acte materiale), prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. vechi din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, precum şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul C. pen.

Analizând legile penale care s-au succedat de la momentul comiterii faptei şi până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare a inculpatului A., curtea a reţinut că legea penală aflată în vigoare începând cu data de 09.08.2018, ce nu mai includea reglementarea unui caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, este mai favorabilă inculpatului şi urma a-i fi aplicată acestuia întrucât, în temeiul acestei legi penale se putea pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal faţă de inculpat.

În acest sens, instanţa de apel a arătat că, aşa cum s-a precizat în cadrul Deciziei nr. 1032/2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în soluţionarea contestaţiei în anulare promovată de petent, admiterea contestaţiei în anulare a fost determinată de împrejurarea că, în raport, cu una dintre legile penale succesive, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, motiv pentru care calificarea juridică a faptelor deduse judecăţii s-a realizat în conformitate cu prevederile legii penale identificată ca fiind mai favorabilă, calificarea în drept fiind următoarea:

"evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi "complicitate la evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a mai reţinut că intervenţia prescripţiei răspunderii penale cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată potrivit legii noi, prin luarea în considerare doar a prescripţiei generale, este efectul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, cu referire la Decizia nr. 297 din 26.04.2018, prin ultima decizie adoptată de Curtea Constituţională clarificându-se efectele pronunţării primei decizii, din 2018, în sensul că, prin declararea drept neconstituţională a sintagmei "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", dublată de lipsa unei intervenţii a legiuitorului în termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, pentru a pune în acord prevederile declarate drept neconstituţionale cu textul Constituţiei, fondul normativ nu a mai conţinut, în cadrul prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., o cauză de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, prima decizie nefiind una interpretativă.

Prin urmare, pentru intervalul 01.02.2014-08.08.2018 (până la expirarea celor 45 de zile de la publicarea Deciziei CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018), legislaţia penală reglementa, în cadrul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., existenţa unui caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar începând cu data de 09.08.2018, un astfel de caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale nu a mai existat, situaţie care a persistat până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală.

În fapt, pronunţarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, dublată de lipsa unei intervenţii legislative în termenul de 45 de zile de la pronunţarea acestei decizii, a condus la abrogarea dispoziţiilor constatate drept neconstituţionale, în cauzele pendinte, la data de 09.08.2018, în privinţa prescripţiei răspunderii penale, devenind incidente prevederile art. 5 din C. pen., existând o succesiune de legi penale în timp în ceea ce priveşte instituţia prescripţiei, împrejurare în care instanţele erau obligate să analizeze şi să aplice legea penală care este mai favorabilă inculpatului, având în vedere că prescripţia este reglementată de dispoziţii de drept penal, normele ce o reglementau erau supuse aplicării acestui principiu.

Aplicând aceste principii la speţa dedusă judecăţii, curtea a reţinut că, în data de 09.08.2018, prezenta cauză se afla în instrumentarea organelor judiciare, la fond, inculpatul fiind trimis în judecată, împrejurare ce activează aplicarea principiului legii penale mai favorabile, legea în vigoare la acea dată fiind cea care nu mai reglementează, în cadrul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., existenţa unui caz de întrerupere al prescripţiei răspunderii penale, urmând astfel a se avea în vedere, în mod exclusiv, termenele de prescripţie generale ale răspunderii penale.

Mai mult decât atât, evaluând chestiunea de drept supusă analizei dincolo de parametrii stabilirii legii penale mai favorabile, cu referire exclusiv la caracterul obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, din moment ce s-a statuat de către legiuitorul constituant faptul că prevederea "orice act de procedură în cauză", este neconstituţională, rezultă neîndoielnic că în toate cauzele penale care se aflau pendinte la data de 25.06.2018 (dată la care a fost publicată Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale) şi până la intervenirea unei noi reglementări a art. 155 alin. (1) din C. pen., la calcularea termenului prescripţiei răspunderii penale nu mai putea fi luată în calcul întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză, întrucât s-ar eluda caracterul obligatoriu al deciziei. Aceasta se aplică pentru viitor doar pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice, în raport, cu cauzele definitiv soluţionate, dar are deplină aplicabilitate în cauzele pendinte.

În raport cu cele anterior expuse, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea, în datele de 25.04.2012, respectiv 25.10.2012, a două infracţiuni de evaziune fiscală, o infracţiune de "evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi o infracţiune de "complicitate la evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Maximul special prevăzut de lege pentru fiecare din cele două infracţiuni este de 8 ani închisoare, fiind în consecinţă aplicabil termenul de prescripţie de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termen aplicabil când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, acest termen începând să curgă în datele de 25.04.2012, respectiv 25.10.2012 şi împlinindu-se la datele de 24.04.2020, respectiv 24.10.2020, termenul de prescripţie generală fiind aplicabil conform legii noi, întrucât începând cu data de 09.08.2018, nu a existat niciun caz de întrerupere a respectivului termen, în raport, cu dispoziţiile art. 155 din C. pen.

În consecinţă, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform celor anterior arătate, s-a apreciat de către instanţa de apel că răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă nu mai poate fi antrenată, urmând a se dispune o soluţie de încetare a procesului penal.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în latura civilă a cauzei, având în vedere aspectele anterior subliniate, reţinând împrejurarea că instanţa de apel a considerat că prima instanţă a soluţionat corespunzător latura penală a cauzei, curtea nu a mai efectuat o nouă evaluare cu privire la aprecierile în latura civilă, considerând că acestea au intrat în sfera autorităţii de lucru judecat, nefiind efectul direct şi necesar al omisiunii constatării existenţei unui caz de încetare a procesului penal.

Împotriva deciziei penale nr. 522 din data de 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a susţinut că decizia penală nr. 1032 din 21.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., s-a desfiinţat decizia penală nr. 144 din 25.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, s-a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 1319/2019 din 28.10.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi şi s-a anulat mandatul de executare al pedepsei emis de Tribunalul Iaşi în baza sentinţei penale nr. 1319 din 28.10.2019 a Tribunalului Iaşi şi decizia penală nr. 522/18.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi "complicitate la evaziune fiscală în formă continuată", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei, sunt nelegale întrucât:

1.în rejudecarea cauzei, instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia penală nr. 144/25.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

2. instanţa a creat o lex terţia în cauză, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

În continuare, s-a susţinut că, din analiza dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Iaşi reiese că persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanţa de fond prevederile C. proc. pen. din 1969 şi ale legislaţiei speciale în vigoare la data faptelor, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanţa de fond situaţiei juridice a inculpatului. În apel, soluţia instanţei de fond a fost menţinută ca efect al respingerii ca nefondate, a apelului promovat de inculpat.

Or, în opinia parchetului, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ca şi Decizia Înaltei Curţi nr. 67/25.10.2022, pe care instanţa care a avut de judecat contestaţia în anulare şi-a fundamentat soluţia de încetare a procesului penal, vizează aplicarea prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, lege penală ce nu a fost aplicată situaţiei juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv.

Prin urmare, s-a apreciat că, în cauză, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, decât prin reanalizarea de către instanţa care a judecat contestaţia în anulare a legii penale mai favorabile situaţiei sale juridice, aspect care însă vizează fondul cauzei judecată deja definitiv şi care nu mai putea fi reluată pe calea contestaţiei în anulare. Prin aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispoziţiile art. 123 din C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituţionale), înseamnă că instanţa a aplicat o lex tertia contestatorului condamnat, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi jurisprudenţei în materie.

În continuare, s-a expus că, în această decizie, Curtea Constituţională a arătat că nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine, această distincţie având o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de "lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional. A mai arătat Curtea că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcţie de legea mai favorabilă, o situaţie juridică identică ori cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii.

Or, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale şi practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat, lege penală care a fost stabilită a fi C. pen. din 1969.

Prin urmare, s-a susţinut că, prin aplicarea faţă de contestatorul A., în mod direct, în calea extraordinară în anulare, după condamnarea sa definitivă, a dispoziţiilor Noului C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma rezultată după Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, înseamnă că instanţa care a avut de soluţionat contestaţia a reanalizat legea penală mai favorabilă, tocmai pentru a exclude aplicarea lex tertia, aspect de natură a aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017.

În continuare, s-a mai susţinut că, de la momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, care are denumirea marginală "întreruperea cursului răspunderii penale", şi-au încetat efectele juridice, astfel că, în această perioadă, cursul prescripţiei răspunderii penale nu a fost întrerupt, fiind aplicabile numai dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale (art. 153 din C. pen.) şi la termenele de prescripţie a răspunderii penale (art. 154 din C. pen.). Din această perspectivă, a apreciat că este evident că dispoziţiile mai favorabile sunt dispoziţiile din C. pen. în vigoare, care nu mai cuprindeau norme referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, respectiv dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ale căror efecte juridice au încetat în urma declarării neconstituţionalităţii soluţiei legislative pe care o prevedeau, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018 (art. 153 din C. pen.) şi la termenele de prescripţie a răspunderii penale (art. 154 din C. pen.). Din această perspectivă, s-a apreciat că dispoziţiile mai favorabile sunt dispoziţiile din C. pen. în vigoare, care nu mai cuprindeau norme referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, respectiv dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., ale căror efecte juridice au încetat în urma declarării neconstituţionalităţii soluţiei legislative pe care o prevedeau, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018.

Totuşi, aplicarea legii penale mai favorabile se impune numai în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. Prin urmare, acest principiu este aplicabil, cu referire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, numai infracţiunilor care s-au săvârşit anterior datei de 30.05.2022, dată la care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost puse în acord cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în cauzele care nu au fost soluţionate definitiv până în prezent. Principiul aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut de art. 5 alin. (1) din C. pen., reprezentate de dispoziţiile din C. pen., aflate în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, nu se aplică infracţiunilor săvârşite anterior datei de 30.05.2022 şi care au fost definitiv judecate (aşa cum s-a reţinut şi în Decizia 267/A/2022 a ÎCCJ).

Întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin Decizia nr. 144/25.02.2021 ca fiind legea veche, procurorul a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidenţa prescripţiei în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 122-124 din C. pen. din 1969 şi nu la cele prev. de art. 154 lit. d) din Noul C. pen., stabilirea legii penale mai favorabile fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel), şi neputând face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a susţinut că, în cauză, termenul general al prescripţiei răspunderii penale de 8 ani a fost întrerupt prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (conform art. 123 din C. pen. din 1969).

Urmare a întreruperii termenului de prescripţie, în cauză a început să curgă un nou termen [conform art. 123 alin. (2) din C. pen. din 1969], astfel încât nu trebuia să fie luat în calcul termenul general de prescripţie, ci termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 din C. pen. din 1969, este de 16 ani.

Având în vedere data săvârşirii faptelor, 10.09.2012 şi, respectiv 25.03.2012, Ministerul Public a apreciat că, la data pronunţării deciziei nr. 144 din 25.02.2021, termenul prescripţiei speciale de 16 ani pentru infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, respectiv de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, nu se împlinise.

Prin urmare, s-a susţinut că, prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a creat în favoarea contestatorului o lex terţia.

De asemenea, s-a arătat că, în cuprinsul deciziei penale nr. 1032/2022 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa care a avut de soluţionat contestaţia în anulare a reţinut că "...operaţiunea de stabilire a legii penale mai favorabile a fost în mod indisolubil legată de procesul de individualizare judiciară, operaţiune ce a fost posibilă doar ca efect al omisiunii de a da eficienţă unei cauze de încetare a procesului penal şi, prin urmare, nu poate reprezenta un argument suficient pentru respingerea contestaţiei în anulare, în condiţiile în care, la data pronunţării deciziei în apel, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal, căruia nu i s-a dat eficienţă".

Or, Înalta Curte-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 43 în dosarul nr. x/2023, nepublicată în M.O a stabilit că:

"1. Dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, în raport cu, o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză.

Un al doilea motiv de recurs în casaţie vizează omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel, ce nu poate fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen..".

Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, Ministerul Public a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., să dispună admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare, să constate nelegalitatea deciziilor penale nr. 522/2023 din data de 18.05.2023 şi nr. 1032/21.11.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, să înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale) şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către inculpat, partea civilă şi părţile responsabile civilmente, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, la data de 13 iulie 2023, în cuprinsul acestora, în esenţă, solicitându-se admiterea cererii de recurs în casaţie, având în vedere argumentele invocate, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea Deciziilor nr. 522/2023 din data de 18 mai 2023 şi nr. 1032 din data de 21 noiembrie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, să se înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 august 2023, iar prin încheierea din data de 14 septembrie 2023, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

La termenul din data de 28 septembrie 2023 cauza a fost amânată la solicitarea intimatului inculpat A., pentru data de 09 noiembrie 2023.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 09 noiembrie 2023, Înalta Curte a luat concluziile procurorului şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practica.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport, cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În cauza pendinte, Curtea de Apel Iaşi a constatat incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., apreciind intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. "în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., la datele de 05.08.2010, 02.01.2012, 12.02.2012, 25.07.2012, 29.07.2012, 01.08.2012, 05.08.2012, 06.08.2012, 15.08.2012, 17.08.2012 şi 10.09.2012 a înregistrat în evidenţa contabilă şi în documentele legale, 11 operaţiuni de achiziţie fictivă, respectiv 11 facturi pretins emise de S.C. K. S.R.L. Mediaş, S.C. D. S.R.L. Grajduri, S.C. L. S.R.L. Grajduri şi S.C. F. S.R.L. Grajduri, în scopul diminuării masei impozabile şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 341.127 RON, din care 203.876 RON TVA şi 137.251 RON impozit pe profit", faptă ce întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (11 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968. De asemenea, acelaşi inculpat, în calitate de administrator (şi unic asociat) al SC "C." S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, în mod repetat, în acelaşi mod şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 20.03.2012 şi 25.03.2012, a emis şi a pus la dispoziţia inculpatului E. (în calitatea sa de administrator al S.C. F. SRL), facturile nr. x şi nr. 263, cunoscând că acestea nu reflectau operaţiuni de livrare reale, ajutându-l astfel pe acesta din urmă să înregistreze în evidenţa contabilă a SC "F." S.R.L. şi în alte documente legale, inclusiv în unele declaraţii fiscale, cele două operaţiuni de achiziţie fictivă, în scopul (care, de altfel, a şi fost atins, consecinţele fiscale producându-se şi epuizându-se la data de 25.04.2012, când au devenit exigibile obligaţiile fiscale aferente) diminuării masei impozabile şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 46.099 RON (din care 27.659 RON TVA şi 18.440 RON impozit pe profit), reprezentând echivalentul a 10.527 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "complicitate la evaziune fiscală, constând în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", în formă continuată (2 acte materiale), prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, precum şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul C. pen.

Totodată, cu privire la cele două infracţiuni de evaziune fiscală comise în formă continuată, Curtea de Apel Iaşi a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie, apreciind că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea penală aflată în vigoare începând cu data de 09.08.2018, ce nu mai includea reglementarea unui caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că inculpatului îi este aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale reglementat de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termen aplicabil când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, acest termen începând să curgă în datele de 25.04.2012, respectiv 25.10.2012 şi împlinindu-se la datele de 24.04.2020, respectiv 24.10.2020.

În cadrul cererii de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., criticând decizia penală nr. 1032 din 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în contestaţie în anulare, precum şi decizia penală nr. 522 din data de 18 mai 2023, pronunţată în rejudecarea apelului, arătând că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate şi care au fost comunicate inculpaţilor.

Examinând critica formulată, Înalta Curte constată prioritar că, decizia penală nr. 1032 din 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi este pronunţată ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărâre ce nu face parte, potrivit dispoziţiilor art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., din categoria celor împotriva cărora se poate formula recurs în casaţie, deoarece prin aceasta nu s-a pronunţat o soluţie de rezolvare, în apel, a fondului unei acţiuni penale, ci s-a soluţionat o cale extraordinară de atac. Astfel, criticile formulate în recurs în casaţie nu pot fi analizate în acest cadru.

În ceea ce priveşte criticile aduse deciziei pronunţate în apel, Înalta Curte consideră că, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022 s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecinţă, în cauza pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta, deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, sunt, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani, şi au început să curgă la momentul epuizării.

Cum C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la data de 24.04.2020, pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în 25.04.2012, respectiv la data de 24.10.2020, pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în data de 25.10.2012, momentul epuizării fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a se constata incidenţa deciziei nr. 107 din 24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în sensul că nu poate fi înlăturat efectul întreruptiv de prescripţie a răspunderii penale ce a avut loc prin emiterea rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la data de 09.10.2017, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs în casaţie s-a solicitat aceasta în considerarea celor stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, apreciindu-se că instanţa a aplicat o lex tertia, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, pentru ca ulterior, în concluziile orale, procurorul de şedinţă, în susţinerea motivelor de recurs, să invoce hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU -Lin.

Cu privire la această din urmă susţinere se constată, prioritar, că invocarea hotărârii preliminare se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Cu privire la acest argument, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive, C. proc. pen. prevede alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen faţă de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare din data de 18 mai 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate, dimpotrivă.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speţă, în raport cu deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".

De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.

Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).

Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Astfel, deşi infracţiunea ce a făcut obiectul acuzaţiei intră sub incidenţa dreptului Uniunii, frauda în domeniul TVA-ului constituind o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, având în vedere elementele de interpretare a dispoziţiilor europene aplicabile furnizate de Curtea Europeană de Justiţie în jurisprudenţa anterioară şi reiterate în hotărârea C-107/23 PPU, (paragrafele 79-85), situaţia juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie generează un risc sistemic de impunitate ce constituie un caz de incompatibilitate cu cerinţele articolului 325 alin. (1) TFUE şi ale articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF (paragrafele 91-92), iar standardul naţional de protecţie astfel cum a fost stabilit de instanţa supremă în procedura dezlegării unei chestiuni de drept este, conform interpretării Curţii, de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, principiul autorităţii de lucru judecat nu permite remedierea încălcării.

În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

Mai mult, Curtea a statuat în sensul că, principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04) şi că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).

Această din urmă cauză a avut în vedere chiar reglementarea procesuală naţională, întrebarea preliminară adresată Curţii de Tribunalul Sibiu, respectiv dacă "Articolele 17, 20, 21 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 [TUE], articolul 110 [TFUE], principiul securităţii juridice tras din dreptul [Uniunii] şi jurisprudenţa [Curţii] pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul 21 alin. (2) din Legea [contenciosului administrativ], care prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate exclusiv în materia contenciosului administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului [Uniunii] şi nu permit[e] posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în ipoteza încălcării aceluiaşi principiu al priorităţii dreptului [Uniunii] prin aceste din urmă hotărâri?", fiind relevantă mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 522 din data de 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 522 din data de 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2023.