Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împotriva deciziei penale nr. 426/A din 5 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din data de 12 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Mureş a hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi reţinerea art. 5 noul C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi reţinerea art. 5 noul C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 865 C. pen. din 1969 raportat la art. 85 C. pen. din 1969 a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 179/03.07.2015 a Tribunalului Mureş, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 348/A/20.06.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a dispus contopirea pedepselor de 1 an şi 4 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 179/03.07.2015 a Tribunalului Mureş, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 348/A/20.06.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş) cu pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare şi a aplicat inculpatului, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani şi 6 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 862 C. pen. (din 1969).
În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969 de durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Supraveghere Mureş la datele stabilite de acesta; b) Să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 863 alin. (4) C. pen. din 1969 a desemnat Serviciul de Probaţiune Mureş ca serviciu de supravegherea executării obligaţiilor stabilite.
A atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, precum şi asupra cazurilor de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reglementate de prevederile art. 865 din C. pen. din 1969.
În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a dispus executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe lângă pedeapsa principal rezultantă aplicată.
În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. din 1969, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii de 24 de ore din data de 13.02.2012.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 435.000 RON care a făcut obiectul infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. prin Ordonanţa procurorului din 14.12.2016 până la concurenţa sumei de 435.000 RON
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 426/A din 5 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017, s-au decis următoarele:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 61/12 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
Instanţa de apel a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este legea penală nouă (C. pen. actual), astfel:
- pentru infracţiunea de luare de mită - art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
- pentru infracţiunea de luare de mită - art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
- pentru infracţiunea de spălare de bani - 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (intervenţia prescripţiei răspunderii penale), a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
- luare de mită, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
- spălare de bani, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
De asemenea, a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile referitoare la:
- deducerea reţinerii de 24 de ore, din 13 februarie 2021, constatând că inculpatul A. nu a fost reţinut în prezenta cauză:
- anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 179/03 iulie 2015 a Tribunalului Mureş;
- contopirea pedepselor, aplicarea pedepsei rezultante, suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, măsurile de supraveghere, pedepsele complementare şi accesorii;
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desfiinţat înscrisul intitulat "Contract de împrumut", încheiat la data de 14 august 2009 între numitul B., în calitate de împrumutător, şi inculpatul A., în calitate de împrumutat (aflat în copie conformă cu originalul la dosar u.p.).
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii penale.
Curtea de Apel Târgu Mureş, analizând situaţia inculpatului A., a reţinut următoarele:
După pronunţarea deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 privind neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) care reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi a Deciziei nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care stabileşte că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept material/substanţial, legea penală mai favorabilă este legea nouă, respectiv C. pen. actual.
Instanţa de prim grad a pronunţat sentinţa atacată la data de 12 mai 2022, adică înainte de pronunţarea (şi publicarea) deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358/26 mai 2022 şi a Deciziei nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel încât efectul acestora, respectiv posibilitatea pronunţării unei/unor soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale nu a avut în vedere ca şi criterii de determinare a legii penale mai favorabile.
Prima instanţă a apreciat că legea veche este mai favorabilă având în vedere tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, reglementat de art. 33, 34 C. pen. din 1969, reglementare potrivit căreia aplicarea unui spor de pedeapsă pe lângă pedeapsa cea mai grea nu era obligatoriu.
Chiar dacă sub imperiul C. pen. actual, în cazul concursului de infracţiuni, sporul de pedeapsă este obligatoriu şi clar determinat (de 1/3 din pedepsele neaplicate), ceea ce duce la stabilirea unei pedepse rezultante mai mari decât potrivit legii vechi, acest raţionament este valabil doar în cazul unor soluţii de condamnare.
Astfel cum am arătat deja, jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, care, în esenţă, a redus termenele de prescripţie la durata termenelor generale, face ca acest criteriu, respectiv intervenirea prescripţiei cu consecinţa încetării procesului penal, să devină determinant la stabilirea legii penale mai favorabile.
În lumina celor anterior expuse, legea nouă (C. pen. actual) fiind legea mai favorabilă, în ceea ce priveşte cele două infracţiuni de luare de mită imputate inculpatului A., încadrarea juridică corectă este cea stabilită în rechizitoriu, impunându-se reţinerea prevederilor art. 289 alin. (1) C. pen., raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Referitor la încadrarea din rechizitoriu se impun, totuşi, anumite precizări, având în vedere că Legea nr. 78/2000 a suferit mai multe modificări de la data comiterii faptelor, a emiterii rechizitoriului şi până în prezent.
Astfel, la momentul emiterii rechizitoriului, dispoziţiile art. 7 lit. a) reglementau o agravantă, respectiv majorarea cu o treime a limitelor de pedeapsă dacă subiectul activ al infracţiunii de luare de mită exercita o funcţie de demnitate publică.
Aceste dispoziţii nu se mai regăsesc ca atare în actuala formă a legii. În continuare, art. 7 alin. (1) prevede o agravantă dacă infracţiunea de "luare de mită" a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.
Chiar dacă inculpatul avea la momentul săvârşirii faptelor calitatea de primar, iar în această calitate i-ar fi aplicabile prevederile din teza a-I-a a textului precizat, acestea nu pot fi reţinute în cauză având în vedere Decizia nr. 2/25 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu care dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor.
Se observă, de asemenea, că aceste prevederi (art. 7 din Legea 78/2000) nu au fost reţinute nici de instanţa de prim grad.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, instanţa de control judiciar a urmat acelaşi raţionament, respectiv stabilirea/determinarea ca lege penală mai favorabilă legea penală nouă.
Aceasta, însă, trebuia să se facă în mod global, unitar pentru a se respecta exigenţele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, astfel cum în mod întemeiat a susţinut şi parchetul, în motivele de apel formulate.
Legea nouă (C. pen. actual) reglementează şi concursul de infracţiuni, astfel încât pentru toate infracţiunile imputate inculpatului este necesar a se reţine legea nouă (actuală), combinarea prevederilor legale din legi penale succesive nefiind permisă.
În ceea ce priveşte această infracţiune (spălarea banilor în varianta disimulării adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor şi a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni), a existat o continuitate de incriminare (art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 125/2017, art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată prin Legea nr. 102/2021).
Conţinutul constitutiv nu a suferit modificări esenţiale, acestea intervenind doar în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, respectiv cuantumul maximului special.
Însă, legea penală mai favorabilă trebuie evaluată global, iar tratamentul sancţionator nu constituie un criteriu relevant, în condiţiile în care are prioritate regimul prescripţiei răspunderii penale, care, în concret, raportat la data săvârşirii faptelor şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, permite, sub imperiul legii noi, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.
Prin urmare, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, instanţa de control judiciar a avut în vedere prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Cu toate că faptele de care a fost acuzat inculpatul au fost dovedite în totalitate şi vinovăţia acestuia a fost probată dincolo de orice dubiu rezonabil, s-a constatat că în privinţa tuturor faptelor a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, din conţinutul Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se desprind următoarele:
Art. 155 alin. (1) C. pen. supus controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 297, a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză" întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).
Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61).
Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi această referire nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).
De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).
Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" (Decizia nr. 358/2022, paragraful 76).
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).
Prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., prevăzându-se că "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
În raport cu aspectele expuse şi având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale, prevăzut de art. 155 alin. (1) C. pen., a existat următoarea succesiune de legi:
De la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate.
Între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", astfel nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
De la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 185/A/30 septembrie 2022).
În plus, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022.
Revenind la situaţia inculpatului, s-a constatat că prima faptă de luare de mită a fost săvârşită în perioada iulie- august 2008, anterior datei de 12 august 2008 (promisiunea remiterii mitei fiind primită înainte de data întocmirii Raportului procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţii "Canalizare şi staţie de epurare în comuna Band, jud. Mureş la data de 12 august 2008", iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracţiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.
Astfel, raportat la data săvârşirii primei fapte de luare de mită, termenul general de prescripţie, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit în luna august 2016.
În ceea ce priveşte a doua faptă de luare de mită, s-a constatat că a fost săvârşită la data de 26 iunie 2009 (data solicitării şi primirii cu titlu de mită a sumei de 35.000 RON), iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracţiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.
Astfel, raportat la data săvârşirii acestei fapte de luare de mită, termenul general de prescripţie, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit la data de 26 iunie 2017.
În ceea ce priveşte fapta de spălare de bani, s-a constatat că a fost săvârşită la data de 14 august 2009 (data semnării contractului de împrumut prin care se atesta primirea sumei de 400.000 RON de către inculpatul A.), iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracţiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.
Astfel, raportat la data săvârşirii faptei de spălare de bani, termenul general de prescripţie, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit la data de 14 august 2017.
În consecinţă, apelul inculpatului A. este admisibil sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Hotărârea din apel a fost comunicată la data de 5 iulie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Data până la care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 7 august 2023, inclusiv.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 1 august 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, prin procuror şef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penală faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., luare de mită, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
S-a apreciat de către Parchet că nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor în cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 1 septembrie 2022, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită, iar la data de 26 septembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Prin încheierea din data de 3 octombrie 2023, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a fixat termen pentru judecarea căii de atac extraordinare la data de 14 noiembrie 2023.
Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., în raport de deciziile instanţei de control constituţional, cu decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă în mod eronat, nefiind dată prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene.
Ca atare, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:
"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:
"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menţionat, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de prima instanţă pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi reţinerea art. 5 noul C. pen. şi a unei infracţiuni de spălare a banilor prev. de art. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, iar instanţa de apel, reţinând legea penală mai favorabilă Noul C. pen., a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Pe de o parte, în raport cu încadrarea juridică stabilită cu titlul definitiv de instanţa de apel asupra căreia instanţa supremă nu mai poate aduce modificări în calea de atac a recursului în casaţie, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt de la 3 ani la 10 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de spălarea banilor, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 sunt de la 3 ani la 10 ani închisoare.
Pe de altă parte, Înalte Curte constată că prima infracţiune de luare de mită a fost săvârşită în perioada iulie- august 2008, anterior datei de 12 august 2008 (promisiunea remiterii mitei fiind primită înainte de data întocmirii Raportului procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţii "Canalizare şi staţie de epurare în comuna Band, jud. Mureş la data de 12 august 2008", astfel că termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, începe să curgă cel mai târziu de la data de 12 august 2008.
În ceea ce priveşte a doua infracţiune de luare de mită, de asemenea, se observă că a fost săvârşită la data de 26 iunie 2009 (data solicitării şi primirii cu titlu de mită a sumei de 35.000 RON), dată de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani.
În fine, referitor la infracţiunea de spălarea banilor, aceasta a fost săvârşită la data de 14 august 2009 (data semnării contractului de împrumut prin care se atesta primirea sumei de 400.000 RON de către inculpatul A.), termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani începând să curgă de la această dată.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) şi art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menţionate, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit, pentru cele două infracţiuni de luare de mită, în data de 11 august 2016, respectiv data de 25 iunie 2017, iar pentru infracţiunea de spălarea banilor în data de 13 august 2017, deci anterior rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe prin decizia penală nr. 426/A din data de 05 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale cu consecinţa încetării procesului penal.
Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracţiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupţie în general, considerând că în cauză sunt incidente hotărârile CJUE "Taricco 1" şi C-107/2023.
Cât priveşte aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că infracţiunile de corupţie ce fac obiectul cauzei (două infracţiuni de luare de mită) şi infracţiunea de spălarea banilor subsecventă infracţiunii de corupţie nu intră sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionate, aşa cum rezultă din interpretarea acesteia şi din jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie.
Prin hotărârea pronunţată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Sfera de aplicare a deciziei invocate de recurenta DNA, se limitează la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidenţă atât din cuprinsul tratatelor şi a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF 1995), precum şi din cuprinsul hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.
Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".
Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor [Uniunii] Europene (PIF) defineşte "frauda ce aduce atingere intereselor financiare" ale acestora prin art. 1 şi 2, texte al căror conţinut a fost transpus în legislaţia internă în cadrul art. 181 - art. 185 din secţiunea "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene" cuprinsă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Infracţiunile de corupţie intră sub incidenţa dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034).
Deopotrivă, noţiunile de "corupţie activă" şi "corupţie pasivă" sunt definite de art. 2, 3 din Convenţia PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 fiind circumscrise acţiunilor funcţionarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.
Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse şi la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.
Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidenţă directă asupra legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, principiu fundamental atât în dreptul intern, cât şi în dreptul Uniunii şi în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturilor Omului (CEDO). Acesta implică cerinţe privind accesibilitatea şi previzibilitatea în ceea ce priveşte definirea infracţiunii şi stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franţei, paragr. 29, Kafkaris împotriva Ciprului, paragr. 140, 6; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragr. 43-47 etc).
Totodată, CJUE subliniază că cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât şi ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 şi 223).
Sub aspectul protecţiei drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă şi la principiile generale ale dreptului Uniunii (paragr. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată".
Dreptul persoanei de a şti în ce condiţii se poate angaja răspunderea sa penală şi ce sancţiune riscă a fost circumscris condiţiei previzibilităţii legii penale, în jurisprudenţa instanţelor europene.
Tot sub acest aspect, este de precizat că CEDO a sancţionat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52].
În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare şi aplicare a sintagmei "infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" şi extinderea lui la infracţiunile de corupţie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul şi, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.
Pe cale de consecinţă, dacă s-ar admite susţinerile recurentei DNA şi s-ar extinde domeniul de interpretare şi aplicare al Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracţiuni de corupţie, ar echivala cu încălcarea de către instanţă supremă a ordinii juridice, a institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.
În concluzie, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023), nefiind aplicabilă în speţă.
Cât priveşte incidenţa hotărârii "Taricco 1", invocată, de asemenea, de recurenta DNA, Înalta Curte reţine că prezenta cauză nu intră nici sub incidenţa acestei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudenţa sa semnificaţia calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituţii juridice şi a eficienţei standardelor de protecţie consacrate de dreptul naţional. Curtea a arătat că principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat, însă, că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripţiei răspunderii penale ţine, asemenea normelor privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor, de dreptul penal material şi este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii.
Standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenţa CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi normele în materia prescripţiei răspunderii penale.
Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.
În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei (obligaţie stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (paragr. 60). Curtea a arătat că "Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragr. 61).
Astfel fiind, susţinerea procurorului în sensul aplicabilităţii cauzei "Taricco 1" nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs în casaţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 426/A din data de 05 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, privind pe intimatul-inculpat A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 426/A din data de 05 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, privind pe intimatul-inculpat A..
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Târgu Mureş rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.